ÎCCJ, Decizia nr. 234/2004

În luna aprilie 2002, inculpatul M.T.A. a transmis lui D.I., prin coinculpatul B.C., în schimbul sumei de 500 dolari S.U.A., două dischete conținând date cu caracter strict secret;

În a doua decadă a lunii aprilie 2002, același inculpat a încercat să transmită, în schimbul unei sume de bani, o dischetă cu date strict secrete numitei D.M.M., prin P.M., însă acesta, de teamă, a prezentat discheta la secția Iași a S.R.I., după care a restituit-o inculpatului. Primind discheta, inculpatul M.T.A. a transmis-o numitei D.M.M., împreună cu alte documente cu caracter strict secret, prin intermediul coinculpatului B.C.

Tot în luna aprilie 2002, inculpatul M.T.A. a transmis, prin intermediul coinculpatului B.C., mai multe documente conținând date cu caracter strict secret profesorului universitar B.V., pretinzându-i pentru acestea suma de 1.000 dolari S.U.A.

La data de 26 februarie 2002, după ce a luat legătura telefonic cu cetățeanul kuweitian M.O.C.M., care făcea parte din L.I.C. din România, a aruncat, în curtea unde liga își avea sediul, două plicuri cu documente strict secrete, adresate acestui cetățean kuweitian și cetățeanului palestinian M.E.

Inculpatul M.T.A. a deținut la domiciliu, în cutia unei imprimante de calculator, un CD pe care erau imprimate date cu caracter strict secret. Acest CD a fost găsit la domiciliul inculpatului, după arestarea sa, de către B.C., care-i împrumutase imprimanta, fiind predate apoi la secția S.R.I. din Iași. Pentru deținerea acestor documente imprimate pe CD, constatându-se că nu au fost deținute în vederea divulgării și că fapta nu era de natură să pună în pericol securitatea statului, s-a dispus achitarea inculpatului, cu motivarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 169 alin. (3) C. pen. Prin decizia nr. 4707 din 23 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursurile declarate de procuror și de inculpatul M.T.A. Ca urmare, casându-se sentința, cu privire la infracțiunea prevăzută în art. 169 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost schimbată încadrarea juridică, din această infracțiune, în infracțiunea prevăzută de art. 169 alin. (1) și (4), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare și interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. Contopindu-se această pedeapsă cu pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 169 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., s-a dispus ca inculpatul M.T.A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, precum și interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. Împotriva acestei decizii, inculpatul M.T.A. a declarat recurs. Recursul nu este admisibil. În adevăr, prin nici o dispoziție a legii nu este prevăzută posibilitatea atacării cu recurs a deciziilor, prin care sunt soluționate recursurile. În această privință, în art. 385 1 C. proc. pen., prin care sunt reglementate hotărârile supuse recursului, deciziile pronunțate în recurs nu sunt menționate printre hotărârile ce pot fi atacate cu recurs. De altfel, este de observat că, potrivit art. 417 lit. a) C. proc. pen., hotărârea instanței de recurs rămâne definitivă, ca, în speță, la data pronunțării acesteia atunci când recursul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața acelei instanțe, fără rejudecare. Așa fiind, din moment ce decizia prin care a fost soluționat recursul a rămas definitivă la data pronunțării, iar potrivit reglementărilor în vigoare, o astfel de hotărâre nu mai poate fi atacată pe această cale, urmează ca recursul declarat de inculpatul M.T.A. să fie respins, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.