ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2832/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 160 din 26

iulie 2002, Tribunalul Mehedinți a condamnat pe inculpatul M.N. la 3 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și

b) C. pen.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 2.000.000 lei despăgubiri materiale și 5.000.000 lei daune morale

către partea civilă M.D., la 2.995.000 lei despăgubiri, către partea civilă

Spitalul Turnu Severin și la 1.350.000 lei despăgubiri, către Serviciul

județean de ambulanță Mehedinți, la plata cheltuielilor judiciare către stat,

cât și cheltuielilor de judecată către partea civilă M.D.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că în ziua de 9 februarie 2000, pe fondul unor vechi relații de

dușmănie, inculpatul i-a aplicat vărului său M.D., în public, mai multe

lovituri de cuțit în regiunea gâtului, a capului și toracelui, provocându-i

vătămări, care au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare,

punând în primejdie viața victimei.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

penală nr. 433 din 8 octombrie 2002, a respins, ca nefondat apelul prin care

inculpatul solicita reducerea pedepsei, în raport de circumstanțele sale

personale. Totodată, admițând apelul părții vătămate, instanța de apel a

majorat cuantumul daunelor morale acordate acesteia de la 5.000.000 lei la

50.000.000 lei.

Împotriva menționatelor hotărâri,

inculpatul a declarat recurs, în temeiul art. 385

9

pct. 14, 17 și 18

C. proc. pen., solicitând aplicarea în cauză a circumstanței atenuante a

provocării, reducerea pedepsei și suspendarea executării acesteia, în raport de

menționata circumstanță legală cât și de circumstanțele sale personale, iar în

ceea ce privește latura civilă, reducerea daunelor morale la cuantumul stabilit

de prima instanță.

Examinând hotărârile atacate, în

raport de motivele de casare invocate în recurs, cât și din oficiu, se constată

că cele două instanțe au reținut corect situația de fapt și vinovăția

inculpatului, încadrarea juridică în tentativă la omor calificat, prevăzută de

art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. c) și i) C. pen., fiind

corespunzătoare.

Din probele administrate

(declarațiile constante ale părții vătămate, actul medico-legal, declarațiile

martorilor M.N., M.M., M.A. și P.N.) care au fost analizate în considerentele

hotărârilor pronunțate, rezultă că în ziua de 9 februarie 2000, pe fondul unor

vechi relații de dușmănie, inculpatul i-a aplicat vărului său M.D., în public,

mai multe lovituri de cuțit în regiunea gâtului, în cap și torace, provocându-i

leziuni care au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare,

punând în primejdie viața victimei.

Intenția de a ucide rezultă din

materialitatea faptelor, inculpatul lovind victima, în mod repetat, cu un cuțit

(obiect apt de a provoca moartea), în zone vitale (cap, gât și torace) cu

intensitate, provocându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie.

Susținerile inculpatului, în sensul

că fapta a fost comisă sub o puternică tulburare determinată de acțiunea

violentă din partea victimei, în condițiile prevăzute de art. 73 lit. b) C.

pen., nu se confirmă, din probele dosarului rezultând, dimpotrivă că cel care a

inițiat conflictul, după ce se înarmase cu un tub spray și un cuțit, a fost

tocmai inculpatul.

Cu privire la pedeapsa de 3 ani

închisoare, cu executarea prin privare de libertate, aplicată inculpatului se

constată că aceasta este corect individualizată, la stabilirea acesteia

instanța de fond având în vedere relațiile de dușmănie mai vechi dintre părți,

periculozitatea deosebită a faptei, vârsta înaintată și starea de boală a

făptuitorului, lipsa antecedentelor penale, cât și poziția avută în cursul

procesului penal.

Nici ultima critică, referitoare la

cuantumul daunelor morale acordate nu poate fi primită, majorarea acestora în

apel fiind pe deplin justificată, în raport de gravitatea faptelor comise și de

suferințele la care a fost supusă victima.

Întrucât din actele dosarului nu

rezultă existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a

respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul M.N. împotriva deciziei nr. 433 din 8 octombrie 2002 a Curții de

Apel Craiova, ca nefondat.

Obligă pe inculpat să plătească

statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 iunie 2003.