ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2832/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 160 din 26 iulie 2002, Tribunalul Mehedinți a condamnat pe inculpatul M.N. la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.000.000 lei despăgubiri materiale și 5.000.000 lei daune morale către partea civilă M.D., la 2.995.000 lei despăgubiri, către partea civilă Spitalul Turnu Severin și la 1.350.000 lei despăgubiri, către Serviciul județean de ambulanță Mehedinți, la plata cheltuielilor judiciare către stat, cât și cheltuielilor de judecată către partea civilă M.D.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în ziua de 9 februarie 2000, pe fondul unor vechi relații de dușmănie, inculpatul i-a aplicat vărului său M.D., în public, mai multe lovituri de cuțit în regiunea gâtului, a capului și toracelui, provocându-i vătămări, care au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare, punând în primejdie viața victimei. Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 433 din 8 octombrie 2002, a respins, ca nefondat apelul prin care inculpatul solicita reducerea pedepsei, în raport de circumstanțele sale personale. Totodată, admițând apelul părții vătămate, instanța de apel a majorat cuantumul daunelor morale acordate acesteia de la 5.000.000 lei la 50.000.000 lei.

Împotriva menționatelor hotărâri, inculpatul a declarat recurs, în temeiul art. 385 9 pct. 14, 17 și 18 C. proc. pen., solicitând aplicarea în cauză a circumstanței atenuante a provocării, reducerea pedepsei și suspendarea executării acesteia, în raport de menționata circumstanță legală cât și de circumstanțele sale personale, iar în ceea ce privește latura civilă, reducerea daunelor morale la cuantumul stabilit de prima instanță. Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât și din oficiu, se constată că cele două instanțe au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrarea juridică în tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. c) și i) C. pen., fiind corespunzătoare.

Din probele administrate (declarațiile constante ale părții vătămate, actul medico-legal, declarațiile martorilor M.N., M.M., M.A. și P.N.) care au fost analizate în considerentele hotărârilor pronunțate, rezultă că în ziua de 9 februarie 2000, pe fondul unor vechi relații de dușmănie, inculpatul i-a aplicat vărului său M.D., în public, mai multe lovituri de cuțit în regiunea gâtului, în cap și torace, provocându-i leziuni care au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare, punând în primejdie viața victimei. Intenția de a ucide rezultă din materialitatea faptelor, inculpatul lovind victima, în mod repetat, cu un cuțit (obiect apt de a provoca moartea), în zone vitale (cap, gât și torace) cu intensitate, provocându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie.

Susținerile inculpatului, în sensul că fapta a fost comisă sub o puternică tulburare determinată de acțiunea violentă din partea victimei, în condițiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., nu se confirmă, din probele dosarului rezultând, dimpotrivă că cel care a inițiat conflictul, după ce se înarmase cu un tub spray și un cuțit, a fost tocmai inculpatul. Cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu executarea prin privare de libertate, aplicată inculpatului se constată că aceasta este corect individualizată, la stabilirea acesteia instanța de fond având în vedere relațiile de dușmănie mai vechi dintre părți, periculozitatea deosebită a faptei, vârsta înaintată și starea de boală a făptuitorului, lipsa antecedentelor penale, cât și poziția avută în cursul procesului penal.

Nici ultima critică, referitoare la cuantumul daunelor morale acordate nu poate fi primită, majorarea acestora în apel fiind pe deplin justificată, în raport de gravitatea faptelor comise și de suferințele la care a fost supusă victima. Întrucât din actele dosarului nu rezultă existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul M.N. împotriva deciziei nr. 433 din 8 octombrie 2002 a Curții de Apel Craiova, ca nefondat. Obligă pe inculpat să plătească statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2003.