ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2596/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2596/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, N.I. a chemat în judecată Asociația de Nevăzători din România, filiala București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta să fie obligată la plata daunelor morale aduse reclamantei în perioada 1 ianuarie 1996–1 februarie 1999, datorită sistării nejustificate a tuturor drepturilor prevăzute în O.U.G. nr. 102/1999.
Judecătoria sectorului 2 București, prin sentința civilă nr. 7290 din 29 iunie 2001 a admis excepția prescripției dreptului la acțiune privind acordarea daunelor morale pentru perioada 1 ianuarie 2001–20 martie 1998 și a respins cererea de acordare a daunelor morale pentru această perioadă, a admis excepția autorității de lucru judecat privind acordarea daunelor morale pentru perioada 20 martie 1998–1 februarie 2000 și a respins cererea de acordare a daunelor morale pentru această perioadă, a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată de reclamantă și a obligat pârâta la plata daunelor morale în sumă de 50.000.000 lei.
Prin decizia nr. 2623 din 26 octombrie 2001, Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, a respins apelul declarat de reclamantă, a admis apelul pârâtei și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul respingerii acțiunii precizate formulată de reclamantă privind plata daunelor morale în sumă de 50.000.000 lei corespunzător perioadei 1 februarie 2000 și până la pronunțarea deciziei, menținând celelalte dispoziții ale sentinței. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a menținut soluția instanței de apel prin respingerea recursului declarat de reclamanta N.I., prin decizia nr. 766 din 20 martie 2002. La data de 27 ianuarie 2001, reclamanta N.I. a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale cuprinsă în sentința civilă nr. 7290 din 29 iunie 2001 a Judecătoriei sectorului 2 București, cerere respinsă ca neîntemeiată prin încheierea din 29 ianuarie 2004 pronunțată în dosar nr. 4090/2001.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 1837 din 28 septembrie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta N.I. împotriva încheierii din 29 ianuarie 2004 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în dosar nr. 4090/2001. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, nemotivat în termen, reclamanta N.I. Potrivit art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se va motiva, conform dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, neîndeplinirea acestei cerințe fiind sancționată cu nulitatea recursului, potrivit art. 306 alin. (1) C. proc.
civ. În speță, reclamanta nu a indicat în cererea de recurs motivele promovării acestei căi extraordinare de atac, arătând că acestea vor fi depuse ulterior. La data de 25 februarie 2005, reclamanta N.I. a depus motive de recurs. Fără a intra în cercetarea aspectului dacă motivele de recurs pot fi încadrate în situațiile prevăzute limitativ la art. 304 C. proc. civ., se reține că acestea sunt depuse peste termenul legal. Astfel, decizia recurată a fost comunicată reclamantei la data de 15 decembrie 2004, după cum rezultă din dovada de primire și procesul verbal de predare existent la dosarul cauzei, iar motivele de recurs au fost înregistrate la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 25 februarie 2005, deci după împlinirea termenului prevăzut de lege pentru declararea recursului.
Întrucât în cauză nu pot fi invocate motive de ordine publică care ar face incidente dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul alin. (1) al aceluiași articol, Curtea va constata nul recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Constată nul recursul declarat de reclamanta N.I. împotriva deciziei nr. 1837 din 28 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 aprilie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.