ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 889/2003

D E C I Z I A Nr.889 Dosar nr.1832/2002 La data de 12 februarie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.12285 din 12 octombrie 2000 a Judecătoriei sectorului 2 București, deciziei civile nr.142 din 17.01.2001 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, precum și împotriva deciziei civile nr.1299 din 2 mai 2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 12 februarie 2003, care face parte integrantă din prezenta iar pronunțarea s-a amânat la 6 martie 2003. C U R T E A , Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : La data de 15 iunie 2000, A.E.a chemat în judecată Asociația Nevăzătorilor din România, pentru a fi obligată să-i plătească: - despăgubiri reprezentând echivalentul pensiei sociale neachitate pe perioada 12.03.1999 – 12.03.2000, respectiv suma de 2.335.965 lei, care reactualizată în funcție de rata inflației este de 3.480.587 lei; - daune morale în valoare de 100.000.000 lei pentru nerespectarea drepturilor ce se cuveneau reclamantei, precum: plata pensiei sociale, asistență medicală gratuită, transport gratuit, 400 de impulsuri telefonice gratuite, etc. În motivarea acțiunii reclamanta a invocat Certificatul de încadrare într-o categorie de persoane handicapate care necesită protecție socială, nr.882 din 12 martie 1999, cu termen de valabilitate 12 luni, în baza căruia pârâta trebuia să-i achite drepturile cuvenite în baza Hotărârii Guvernului României nr.610/1990, a Legii nr.53/1992 și a O.U.G.nr.102/30.06.1993, dar care i-au fost refuzate sistematic fapt pentru care reclamanta a acționat-o în judecată pe pârâtă obținând câștig de cauză.

Prin sentința civilă nr.12285 din 12 octombrie 2000, Judecătoria Sectorului 2 București, a respins acțiunea, reținând apărările pârâtei potrivit cărora neplata drepturilor pretinse s-a datorat refuzului reclamantei de a se prezenta la Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă pentru stabilirea unui diagnostic corect, examinare necesară întrucât diagnosticul stabilit în cadrul oficiului de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă al Sectorului 3 pentru anul 1998 a fost incert iar în perioada 1992-1998 invaliditatea sa a oscilat între gradul I și II.

Apelul declarat de reclamantă a fost respins de Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr.142/A din 17 ianuarie 2001, iar recursul aceleiași părți a fost respins de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr.1299 din 2 mai 2001. Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art.330 pct.2 din C.proc.civ.solicitând casarea acestora și în fond admiterea acțiunii introdusă de reclamantă.

În motivarea recursului în anulare se susține, în esență, că reclamanta a făcut dovada calității de persoană cu handicap (nevăzătoare), cu Certificatul nr.882 din 12 martie 1999, emis de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, de pe lângă Direcția de muncă și protecție socială, competent să facă încadrarea într-o categorie de persoane handicapate care necesită protecție socială, potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.53/1992, în vigoare la data emiterii certificatului. Ca urmare, pârâta s-a dovedit a fi de rea credință, refuzând plata drepturilor cuvenite reclamantei, fapt ce a determinat un litigiu anterior între părți, finalizat prin obligarea sa la plata pensiei sociale pe perioada 1998-1999 și a unor daune morale în valoare de 50.000.000 lei.

Recursul în anulare este întemeiat, în sensul și pentru considerentele ce succed, care impun casarea hotărârilor și reluarea judecății la prima instanță. Într-adevăr, potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.53/1992, în vigoare la data emiterii certificatului nr.882 din 12 martie 1999 de încadrare a reclamantei în gradul II de invaliditate, „încadrarea într-o categorie de persoane handicapate care necesită protecție socială se face prin certificat emis de comisiile de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă de pe lângă cabinetele de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă ce funcționează în cadrul policlinicilor teritoriale, pentru adulți”.

În temeiul dispoziției citate, Certificatul nr.882 din 12 martie 1999, care atestă calitatea reclamantei de persoană handicapată și-i recunoaște dreptul la protecție socială, a fost emis de organul prevăzut de lege, respectiv Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă din cadrul Direcției de Muncă și Protecție Socială a sectorului 3 București. Certificatul putea fi contestat, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă de pe lângă oficiul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă a municipiului București, conform art.1 alin.3 din Legea nr.53/1992, iar decizia emisă în acest caz putea fi atacată potrivit Legii contenciosului administrativ nr.29/1990 (art.1 alin.4).

Astfel fiind, pârâta, care a invocat oscilațiile de încadrare a reclamantei în gradele I și II în perioada 1992 – 1998 și incertitudinea diagnosticuluui înscris într-unul din aceste certificate, urma să dovedească faptul că demersurile sale pe lângă Institutul Național de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă ar putea fi reținute ca reprezentând contestație împotriva încadrării reclamantei într-un grad de invaliditate sau altul. În situația în care, cu ocazia rejudecării cauzei, nu se va dovedi acest fapt, pârâta va trebui să precizeze temeiul legal al demersului făcut și de asemenea să-și dovedească susținerea potrivit căreia a cerut reclamantei să se supună unui control medical oftalmologic superior.

La rândul său, reclamanta trebuia să facă dovada cuantumului lunar al pensiei sociale pretinse pe perioada menționată și a celorlalte drepturi în legătură cu care a pretins daune morale, și, de asemenea, să facă dovada depunerii la sediul pârâtei a documentației necesare și obligatorii pentru a beneficia de drepturile aferente perioadei 12.03.1999 – 12.03.2000, despre a cărei existență intimata-pârâtă susține că a luat cunoștință numai după acționarea sa în judecată. Aspectele redate făcând necesară administrarea de probe în vederea stabilirii unei situații de fapt exacte, se impune admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei la prima instanță, pentru rejudecare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE : Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează decizia nr.1299 din 2.05.2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, decizia civilă nr.142 din 17.01.2001 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, precum și sentința civilă nr.12285 din 12.10.2000 a Judecătoriei sectorului 2 București și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2003.