ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3660/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată 30

noiembrie 2000, reclamantul G.I. a chemat în judecată Inspectoratul de Stat

Teritorial pentru Persoane cu Handicap Prahova și Secretariatul de Stat pentru

Persoane cu Handicap București, pentru a fi obligați să-i recunoască dreptul

său de încadrare într-o categorie de persoană handicapată, care necesită

protecție socială, conform Legii nr. 53/1992 și repararea pagubei cauzate prin

neaplicarea acestui act normativ, în perioada octombrie 1998 – septembrie 2000.

În motivarea cererii reclamantul

arată că în perioada 1992 - 1998 a beneficiat de dispozițiile Legii nr. 53/1992

și Legii nr. 35/1994, însă după data de 26 octombrie 1998, pârâții au refuzat

să-i recunoască și să-i acorde drepturile aferente persoanelor handicapate, care

necesită protecție specială, deși maladia de care suferă (hemofilie tip A),

constituie un handicap congenital ireversibil.

Reclamantul a solicitat obligarea

pârâților la plata sumei de 1.196.422.000 lei, despăgubiri materiale și la

daune morale în același cuantum.

Curtea de Apel Ploiești, prin

sentința civilă nr. 20 din 22 ianuarie 2001, a respins ca neîntemeiat capătul

de cerere privind încadrarea reclamantului în categoria persoanelor

handicapate, a declinat capătul de cerere privind acordarea drepturilor

prevăzute de Legea nr. 53/1992 și O.U.G. nr. 102/1999, în favoarea Tribunalului

Prahova.

Prin sentința civilă nr. 856 din 5

iunie 2001, tribunalul și-a declinat la rândul său competența de soluționare a

cauzei, în favoarea curții de apel.

Curtea Supremă de Justiție, prin

decizia nr. 3790 din 21 noiembrie 2001, a secției de contencios administrativ,

a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

Ploiești.

Prin sentința civilă nr. 82 din 14

iunie 2002, această instanță a respins ca nefondată cererea reclamantului.

Împotriva acestei ultime soluții a

declarat recurs reclamantul G.I., susținând în esență că, instanța de fond a

interpretat greșit situația de fapt dedusă judecății și că măsura sistării

drepturilor prevăzute de Legea nr. 53/1992, începând cu 26 octombrie 1998, este

abuzivă și nelegală.

În final, recurentul menționează că

gradul II de invaliditate pe care îl are, atrage și aplicarea dispozițiilor

Legii nr. 53/1992 și în prezent, a O.U.G. nr. 102/1999.

Recursul este nefondat.

Instanța de fond a reținut în mod

corect faptul că recurentul-reclamant s-a referit la certificatele medicale nr.

25 din 25 octombrie 1998 și nr. 30 din 21 octombrie 1996, emise în baza Legii

nr. 53/1992 și la certificatul medical nr. 32 din 24 octombrie 1999, emis în

baza Legii nr. 102/1999, privind protecția specială și încadrare în muncă a

persoanelor cu handicap, certificate eliberate de către Comisiile de Expertiză

Medicală a Capacității de Muncă din subordinea Direcției de Muncă și Protecție

Socială a județului Prahova.

Până la data de 29 iunie 1999, când

a apărut O.U.G. nr. 102/1999, privind protecția specială și încadrării

persoanei cu handicap, nu funcționau comisiile de expertiză medicală pentru

persoanele cu handicap din subordinea Secretariatului de Stat pentru Persoane

cu Handicap.

Potrivit dispozițiilor art. 27 din

acest act normativ, încadrarea sau respingerea încadrării într-o categorie de

persoane cu handicap, care necesită protecția specială în raport cu gradul de

handicap, se atestă prin certificatul emis de Comisiile prevăzute de art. 22 și

23.

Alin. (2) al aceluiași articol

prevede: „certificatele emise potrivit alin. (1) pot fi contestate în termen de

30 de zile de la comunicare, la Comisia Superioară de Expertiză Medicală a

Persoanelor cu Handicap, iar alin. (3) prevede că deciziile acestei comisii pot

fi atacate potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu

modificările ulterioare.

Prin certificatele medicale

prezentate de recurentul-reclamant, acesta a fost încadrat în gradul II de

invaliditate, raportat la maladiile de care suferă.

Atâta timp, cât cel în cauză nu a

contestat, potrivit dispozițiilor legale mai sus invocate la comisia

superioară, încadrarea făcută, în mod corect instanța de fond a apreciat că nu

este îndreptățit să beneficieze de drepturile speciale prevăzute de O.U.G. nr.

102/1999, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, recursul

declarat de reclamant se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul G.I. împotriva sentinței civile nr. 82 din 14 iunie 2002 a Curții

de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 noiembrie 2003.