ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6559/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

La 23 mai 2001, reclamanta Episcopia Română

Unită cu Roma Greco Catolică – Lugoj prin Parohia Română Unită cu Roma Greco

Catolică – Lupeni a chemat în judecată pârâtele Episcopia Ortodoxă Arad și

Parohia Ortodoxă Română Lupeni 1, solicitând ca prin hotărârea ce se va

pronunța instanța să anuleze efectele exproprierii operate în baza Decretului

nr. 358/1948 cu privire la lăcașul de cult (biserica și cimitirul în suprafață

de 6.500 mp) situat în Lupeni, care a aparținut reclamantei până la adoptarea

decretului menționat, să dispună retrocedarea lăcașului de cult reclamantei și

să se rectifice C.F. nr. 136 Lupeni în sensul radierii transcripției operate în

baza Decretului nr. 358/1948 și intabularea pe numele proprietarului inițial,

adică al reclamantei.

Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe

prevederile Decretului-lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 privind abrogarea

Decretului nr. 358/1948 și pe dispozițiile Decretului-lege nr. 126/1990 privind

unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică).

Tribunalul Hunedoara, secția civilă, prin

sentința nr. 425 pronunțată la 16 octombrie 2001, a respins acțiunea

reclamantei.

Instanța a reținut că prin Decretul-lege nr. 126

din 24 aprilie 1990 a fost recunoscută oficial Biserica Română Unită cu Roma

(greco-catolică), ca urmare a abrogării Decretului nr. 358/1948.

Art. 2 din susmenționatul decret-lege prevede că

bunurile preluate de către stat prin Decretul nr. 358/1948, aflate în prezent

în patrimoniul statului, cu excepția moșiilor, se restituie, în starea lor

actuală, Bisericii Române Unită cu Roma.

În vederea identificării, inventarierii și

predării acestor bunuri se instituie o comisie formată din reprezentanți ai

statului și ai Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică), numiți prin

hotărâre a guvernului.

În ce privește lăcașul de cult și casele

parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică) și

au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română, art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990

precizează că situația juridică a acestora se va stabili de către o comisie

mixtă, formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase,

ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste

bunuri.

Dispoziția legală evocată reglementează o procedură

specială pentru rezolvarea situației juridice a lăcașurilor de cult și a

caselor parohiale preluate de Biserica de cult și a caselor parohiale preluate

de Biserica Ortodoxă Română, procedură care se bazează pe acordul

reprezentanților celor două culte și pe dorința credincioșilor, fiind exclusă

intervenția autorității judecătorești.

Prin urmare, judecarea acțiunii, chiar și numai

cu privire la folosirea lăcașului de cult, constituie o depășirea a

atribuțiilor care revin instanțelor judecătorești, motiv pentru care cererea

reclamantei a fost respinsă.

Apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței a fost respins de Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia civilă nr. 299

din 25 martie 2003.

În considerentele deciziei, instanța de apel a

făcut trimitere la prevederile Legii nr. 10/2001, care în art. 8 alin. (2)

arată că regimul juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase,

preluate de stat sau de alte persoane juridice, va fi reglementat prin acte

normative speciale, text ce conține un argument suplimentar în sensul

confirmării soluției adoptate de prima instanță, considerând acțiunea

reclamantei ca prematur introdusă.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta.

În motivarea recursului, reclamanta arată că

instanțele, refuzând să judece litigiul, i-au încălcat dreptul constituțional

al accesului la justiție, soluționarea acțiunii sale în revendicare, fondată pe

prevederile art. 480 C. civ., este de competența exclusivă a instanțelor și

art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu instituie o procedură specială, care

înlocuiește procedura de drept comun, cu atât mai mult că acea” comisie mixtă”,

prevăzută de art. 3 din decretul-lege menționat, ca fiind chemată să stabilească

situația juridică a lăcașului de cult, nu s-a putut constitui cu toate

diligențele depuse de reprezentanții cultului greco-catolic.

Recurenta mai susține că nu și-a pierdut

calitatea de proprietară asupra imobilelor care au fost preluate abuziv prin

Decretul nr. 358/1998, dreptul de proprietate este garantat prin prevederea

cuprinsă în art. 41 din Constituția în vigoare la data promovării acțiunii, iar

principiul accesului liber la justiție este consacrat în art. 21 din

Constituție, precum și în art. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea

judecătorească, cu luarea în considerare și a dispozițiilor art. 3 C. civ. și a

prevederilor cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale adoptată la 4 noiembrie 1950.

Criticile recurentei sunt întemeiate.

Potrivit art. 3 din Decretul-lege nr. 126 din 24

aprilie 1990, situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale

care au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma și au fost preluate de Biserica

Ortodoxă Română se va stabili de o comisie mixtă, formată din reprezentanții

clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința

credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri.

Comisiile mixte, abilitate prin actul normativ

evocat să stabilească situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor

parohiale, nu au fost constituite, cu toate diligențele depuse de

reprezentanții cultului greco-catolic, dovada demersurilor întreprinse și

prezentate în instanța de recurs, începând cu depunerea comunicatului din 28

octombrie 1998 când a debutat încercarea dialogului de conciliere între

Biserica Română Unită cu Roma și Biserica Ortodoxă Română, urmat de alte 9

comunicate referitoare la întâlnirile ce au avut loc, toate infructuoase, fără

a se ajunge la o înțelegere privitor la lăcașurile de cult.

Neconstituirea comisiilor mixte nu poate însă

împiedica accesul liber al recurentei reclamante la justiție, deoarece ar fi

contrar principiului consacrat în art. 21 din Constituție în vigoare la data

introducerii prezentei acțiuni, potrivit căruia, orice persoană se poate adresa

justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și intereselor sale

legitime, nici o lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept.

Ideea este reluată de art. 2 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, în vigoare la data promovării acțiunii, care

adaugă că instanțele judecătorești înfăptuiesc justiția în scopul apărării și

realizării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, precum și

a celorlalte drepturi și interese legitime deduse judecății. Instanțele judecă

toate procesele privind raporturile juridice civile, comerciale, de muncă, de

familie, administrative, penale, precum și orice alte cauze pentru care legea

nu stabilește o altă competență.

Tot astfel, în art. 3 C. civ. român s-a prevăzut

că judecătorul care va refuza să judece sub cuvânt că legea nu prevede sau este

întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de

dreptate.

Față de aceste considerente se constată că

hotărârea atacată, care a confirmat soluția de inadmisibilitate a acțiunii

introdusă de recurenta-reclamantă, este nelegală, urmează a se dispune casarea

ei, cu trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecare, ținând seama de

actele noi depuse în recurs, de prevederile art. 297 C. proc. civ., cât și de

completarea adusă art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 prin O.G. nr. 64 din 18

august 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantele

Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Lugoj, Parohia Română Unită cu

Roma Greco Catolică Lupeni împotriva deciziei nr. 299 A din 25 martie 2003 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza

aceleiași instanțe pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 noiembrie 2004.