ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3824/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14 iunie 2012, pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Corușu a solicitat instanței, în contradictoriu cu Pârâta Parohia Ortodoxă Română Corușu ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

- restabilirea situației de Carte funciară prin rectificarea Cărții Funciară nr. x în sensul: 1. dezlipirii imobilelor cu nr. cadastral x și cu nr. cadastral x din imobilul cu nr. cadastral nr. cadastral x la care au fost comasate; 2. Retranscrierea imobilului cu nr. cadastral x în CF nr. x Baciu; și imobilului cu nr. cadastral x în CF nr. x Baciu;

- rectificarea: 1. înscrierii de sub B +1 CF nr. x Baciu (înscrierea de sub B +2 din CF x Corușu) în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei și înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului revendicat; 2. înscrierea de sub B +1 CF nr. x Baciu (înscrierea de sub B+ 2 din CF x Corușu) în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei și înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului revendicat;

- Obligarea pârâtei să predea în deplină proprietate și posesie imobilele: L Biserică și teren în suprafață de 144 mp. situat în situate în Localitatea Corușu nr. 151, Comunei Baciu, jud. Cluj, transcrise din Cartea Funciară nr. x Corușu (în format electronic CF nr. x) în Cartea Funciară nr. x Baciu cu fostul nr. topo. 80/3 și nr. cadastral x; 2. teren în suprafață de 395 mp. situat în Localitatea Corușu, Comunei Baciu, jud. Cluj, transcrise din Cartea Funciară nr. x Corușu (în format electronic CF nr. x) în Cartea Funciară nr. x Baciu cu fostul nr. topo. 135 și nr. cadastral x.

În motivarea cererii, s-a arătat că, în cazul Parohiei Greco-Catolică Corușu, nu există nicio hotărâre judecătorească dată în temeiul art. 37 alin. (4) din Decretul nr. 177/1948, deoarece nu s-a făcut dovada trecerii în anul 1948 a 75% din numărul credincioșilor greco-catolici la cultul ortodox pentru că nu există absolut nicio adeziune. Nu există motiv pentru care parohia a fost desființată și averea trecută în posesia parohiei ortodoxe, în temeiul Decretului nr. 358/1948.

Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Corușu și-a redobândit personalitatea juridică. Abrogarea Decretului nr. 358/1948 dar menținerea efectelor sale reprezintă nu doar o aberație, ci și o încălcare a art. 9, art. 14 și art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

S-a propus retrocedarea doar a bisericii vechi din localitate. În Corușu există două biserici, urmând ca biserica mai nouă (mai mare în dimensiuni) să rămână Parohiei Ortodoxă Română Corușu. Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, pr, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Felecului și Clujului prin Adresa nr. x/2010, dar mai ales Consiliul Parohial Corușu prin Procesul-Verbal din 22.04.2010 au fost de acord cu solicitarea, însă, Adunarea parohială a refuzat propunerea.

În temeiul art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990, a invitat pârâta pentru constituirea comisiei și soluționarea pe cale amiabilă a revendicării. La întâlnirea din 17.05.2012 reprezentanții Parohiei Române Unită cu Roma, Greco-Catolică au reiterat cererea de revendicare și reprezentanții Parohiei Ortodoxă Română Corușu și-au exprimat acordul la retrocedarea terenului cu Topo x nr. Cadastral 51307 în suprafață de 395 mp.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 3 Decretul-Lege nr. 126/1990; art. 34 pct. l și 3 Decretul-Lege nr. 115/1938 și Legea 7/1996; art. 908 alin. (1) pct. 1 și 3 C. civ.; art. 9, 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Primul Protocol al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Prin precizarea de acțiune înregistrată la data de 27 iunie 2012, pentru termenul de judecată din data de 12.10.2012 reclamanta a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța:

- să dispună restabilirea situației de Carte funciară prin rectificarea Cărții Funciară nr. x în sensul: 1. Dezlipirii imobilului cu nr. cadastral pentru teren 51122 și cu nr. cadastral pentru construcții 51122-C1 din imobilul cu nr. cadastral pentru teren 51362 și cu nr. cadastral pentru construcții 51362-C1 din CF x Baciu la care au fost comasate; 2. Retranscrierea imobilului cu nr. cadastral pentru teren 51122 și cu nr. cadastral pentru construcții 51122-C1 în CF nr. x Baciu; 3. Dezlipirii imobilului cu nr. cadastral x din imobilul cu nr. cadastral pentru teren 51362 din CF x Baciu la care a fost comasat; 4. Retranscrierea imobilului cu nr. cadastral x în CF nr. x Baciu,

- să dispună rectificarea: 1. înscrierii de sub B +1 CF nr. x Baciu (înscrierea de sub B +2 din CF x Corușu) în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei și înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului revendicat; 2. înscrierea de sub B +1 CF nr. x Baciu (înscrierea de sub B+ 2 din CF x Corușu) în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei și înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei,

- să oblige pârâta să îi predea în deplină proprietate și posesie imobilele: L Biserică și teren în suprafață de 144 mp. situat în Localitatea Corușu nr. 151, Comuna Baciu, jud. Cluj, în prezent, transcrise din CF nr. x Baciu cu nr. cadastral pentru teren 51122 și nr. cadastral pentru construcții 51122-C1 (format vechi CF nr. x Corușu nr. topo. 80/3) în CF nr. x Baciu cu nr. cadastra pentru teren 51362 și nr. cadastral pentru construcții 51362-C1; 2. teren ir suprafață de 395 mp. situat în Localitatea Corușu, Comuna Baciu, jud. Cluj, îi prezent, transcris din CF nr. x cu nr. cadastral x (format vechi CF nr. x' Corușu nr. topo. 135) în CF nr. x Baciu cu nr. cadastral pentru teren 51362.

Prin cerere reconvențională formulată de pârâtă, s-a solicitat obligarea reclamantei la plata contravalorii lucrărilor de reconstrucție a imobilului lăcaș de cult revendicat, efectuate în perioada 1966 - 1968, precum și a investițiilor ulterioare, estimate la valoarea de 200.000 RON și instituirea unui drept de retenție asupra imobilului lăcaș de cult situat în sat Corușu, până la achitarea integrală a acestor despăgubiri.

La data de 09 noiembrie 2012, secția civilă a Tribunalului Cluj a constatat că soluționarea cauzei pe fond depinde de soluția asupra excepției nelegalității, întrucât prin actele administrative a căror nelegalitate se solicită se constată dobândirea dreptului de proprietate, astfel că a sesizat Tribunalul Cluj, secția contencios administrativ pentru a se pronunța asupra excepției de nelegalitate a Certificatului de atestare a edificării construcției nr. 200/IV/21.04.2010, Dovada de radiere nr. 198/IV/21.04.2010, Actul administrativ nr. 404/II/21.04.2010 emise de Primarul comunei Baciu și a dispus suspendarea soluționării cauzei până la pronunțarea instanței competente asupra excepției de nelegalitate invocată.

Prin Sentința civilă nr. 5803/20 octombrie 2014, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamantă și a constatat nelegalitatea Certificatului de atestare a edificării construcției nr. 200/IV/21.04.2010, Dovada de radiere nr. 198/V/21.04.2010, Actul administrativ nr. 404/II/21.04.2010 emis de Primarul Comunei Baciu.

Această soluție a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de pârât potrivit Deciziei nr. 1806 din 17 februarie 2015 pronunțate de Curtea de apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Așa fiind, cauza a fost repusă pe rol, iar prin Sentința civilă nr. 149/2016, Tribunalul Cluj a respins cererea de chemare în judecată precizată formulată de Parohia Română Unită Cu Roma, Greco-Catolică. A respins cererea reconvențională.

Prin Decizia civilă nr. 1485/A/08.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, precum și cererea de aderare la apel formulată de pârâta Parohia Ortodoxă Română Corușu. A fost obligată apelanta reclamantă Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Corușu să plătească intimatei pârâte Parohia Ortodoxă Română Corușu suma de 2000 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Prin Decizia civilă nr. 2065/27.10.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanta Parohia Româna Unită cu Roma, Greco-Catolică Corușu, a casat decizia atacată și Sentința civilă nr. 149 din 11 martie 2016 a Tribunalului Cluj și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Cluj.

La reluarea judecății, a fost pronunțată Sentința civilă nr. 140 din 6 aprilie 2017 a Tribunalului Cluj, prin care, s-a respins excepția inadmisibilității.

S-a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Corușu în contradictoriu cu pârâta Parohia Ortodoxă Română Corușu și, în consecință, s-a dispus restabilirea situației de Carte funciară prin rectificarea Cărților funciare în sensul solicitat de către reclamantă.

A fost obligată pârâta să predea reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilele: - biserică și teren în suprafață de 144 mp. situat în Localitatea Corușu, Comuna Baciu, jud. Cluj, în prezent, transcrise din CF nr. x Baciu cu nr. cadastral pentru teren 51122 și nr. cadastral pentru construcții 51122-C1 (format vechi CF nr. x Corușu nr. topo. 80/3) în CF nr. x Baciu cu nr. cadastral pentru teren 51362 și nr. cadastral pentru construcții 51362-C1;- teren în suprafață de 395 mp. situat în localitatea Corușu, comuna Baciu, jud. Cluj, în prezent, transcris din CF nr. x cu nr. cadastral x (format vechi CF nr. x Corușu nr. topo. 135) în CF nr. x Baciu cu nr. cadastral pentru teren 51362.

S-a respins cererea reconvențională.

Procedând la rejudecarea cauzei, Tribunalul a reținut următoarele:

Din analiza CF x Corușu a rezultat că asupra imobilului cu nr. top. x proprietar tabular este pârâta. Imobilul s-a transcris în CF x Baciu, având destinația de teren în suprafață de 144 mp. prev cu nr. cad. x și Biserica Ortodoxă compusă din pridvor, pronaos-naos și altar în suprafață construită de 116 mp prev. cu nr. cad. x. Dreptul de proprietate în favoarea pârâtei s-a întemeiat pe dispozițiile Decretului 358/1948 și a fost înscris prin Încheierea de carte funciară nr. x/17.07.1950.

Apoi și asupra imobilului prev. cu nr. top x tot din CF nr. x Corușu având destinația de teren în suprafața de 395 mp., proprietar tabular este pârâta, drept de proprietate dobândit în baza aceluiași Decret nr. 358/1948. Imobilul a fost transcris în CF x Baciu nr. cad. x, teren în suprafața de 395 mp.

Ulterior, s-a înființat CF x Baciu, imobilul fiind compus din teren prev. cu nr. cad. x în suprafața de 7950 mp. și Biserica Ortodoxă compusă din pridvor, pronaos-naos și altar în suprafață construită de 116 mp prev. cu nr. cad. x, prin alipirea imobilelor prev. cu nr. cad. 51122 din CF x vechi (id. electronic CF x, care s-a sistat și prev. cu nr. cad. x din CF x vechi (id.electronic 51307) care s-a sistat, nr. cad. x din CF x Corușu (id.electronic CF x) care la rândul ei s-a sistat.

În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii în rectificare în lipsa unei hotărâri judecătorești irevocabile sau a unui capăt de cerere formulat în cadrul acțiunii pendinte având ca obiect constatarea nulității sau nevalabilității titlului de proprietate al pârâtei, aceasta a fost respinsă.

S-a arătat că așa cum s-a reținut și prin decizia de casare a Înaltei Curți, reclamanta a solicitat cercetarea valabilității înscrierilor din cartea funciară în baza art. 34 pct. 1 și 3 din Decretul-lege nr. 115/1938 și Legii nr. 7/1996, art. 908 alin. (1) pct. 1 și 3 C. civ. și nu în baza art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990. Reclamanta a susținut chiar că judecarea petitelor de rectificare a înscrierilor din CF este premisa judecării petitului de revendicare și nu invers. Situația premisă de soluționare a acțiunii în rectificare prev. de art. 34 pct. 3 din Decretul-lege nr. 115/1938 este asigurată de prezența în structura acțiunii, a petitului de revendicare, Înalta Curte arătând că este greșit raționamentul care condiționează soluționarea acțiunii în revendicare prin compararea de titluri, de existența unei cereri prin care reclamanta să fi solicitat anularea titlului pârâtei.

Acțiunea reclamantei are un conținut complex având în structura sa atât o cerere principală, în revendicare a imobilului dedus judecății, cât și una accesorie în rectificare de carte funciară, a cărei soartă depinde de cea a cererii principale. Deci nu poate fi considerată ca o acțiune exclusiv în rectificare de carte funciară și care, de principiu, având caracter accesoriu, nu ar putea fi soluționată în lipsa unei acțiuni principale care să îi determine soarta.

Astfel, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul în litigiu - petit specific acțiunii în revendicare, dar care în speță, este cea specială reglementată prin dispozițiile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 și să se dispună rectificarea înscrierilor de carte funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei și înscrierii dreptului în favoarea reclamantei.

Apoi, prin Sentința civilă nr. 5803/20.10.2014 pronunțată de Tribunalul Cluj, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1806/17.02.2015 a Curții de Apel Cluj, s-a constatat nelegalitatea Certificatului de atestare a edificării construcției nr. 200/IV/21.04.2010, a Dovezii de radiere nr. 198/V/21.04.2010 și a Actului administrativ nr. 404/II/21.04.2010 emise de Primarul comunei Baciu.

Dovada de radiere 198/V/21.04.2010 atesta faptul că pe terenul situat în comuna Baciu sat Corușu nr. 152 înscris în CF x sub nr. top x nu mai există construcția Biserică, deoarece aceasta a ars în anul 1962, în locul acesteia edificându-se o nouă biserică în anii 1966 - 1968.

Certificatul de atestare a edificării construcției nr. 200/IV/21.04.2010, urmare a cererii Bisericii Ortodoxe Română Corușu atesta că pe terenul situat în jud. Cluj, înscris în CF x Corușu nr. cad./nr. top x există o construcție Biserică ortodoxă edificată în anul 1968 compusă din pridvor, pronaos-naos și altar în suprafață construită de 116 mp.

Aceste documente au fost eliberate în vederea radierii, respectiv a înscrierii construcției în cartea funciară. Așadar, reclamanta a obținut anularea actelor care au stat la baza înscrierilor în cartea funciară a căror rectificare o solicită prin prezenta acțiune.

Pe fond, instanța a reținut că imobilul litigios a ajuns în proprietatea pârâtei în baza Decretului-lege nr. 358/1948 care prevedea la art. 1 că în urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român și în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, ordinele, congregațiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundațiunile, asociațiunile, cum și orice alte instituții și organizațiuni, sub orice denumire, încetează a mai exista. Art. 2 al aceluiași decret prevede că averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor arătat la art. 1, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului român, care le va lua în primire imediat.

Prin Decretul-lege nr. 9/31.12.1989 a fost abrogat Decretul-lege nr. 358/1948, iar potrivit art. 1 din Decretul-lege nr. 126/1990, Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică) este recunoscută oficial, aceasta organizându-se și funcționând în conformitate cu regimul juridic general al cultelor religioase din România.

Art. 2 din Decretul-lege nr. 126/1990 prevede că bunurile preluate de către stat prin efectul Decretului-lege nr. 358/1948, aflate în prezent în patrimoniul statului, cu excepția moșiilor, se restituie, în starea lor actuală, Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică).

Potrivit dispozițiilor art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma, situația lăcașurilor de cult care au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma și au fost preluate de Biserica Ortodoxă, urma să fie stabilită de către o comisie mixtă formată din reprezentanții clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri.

S-a constatat că în speță, din înscrisurile depuse, a rezultat că la recensământul din anul 2011, din populația totală de 557 persoane din localitatea Corușu, de religie ortodoxă sunt 487 persoane și 2 persoane de religie greco-catolică.

A apreciat instanța că aplicarea criteriului special, voința credincioșilor majoritari, nu încalcă în sine standardele convenționale, cu condiția ca aplicarea să se facă prin referire la elemente de fapt concrete. Așadar, trebuie să se ia în considerare contextul istoric și social, contribuțiile financiare la edificarea respectivului imobil, modalitățile de utilizare a imobilului respectiv și nu limitarea la simple date statistice.

Totodată, s-a constatat că Decretul-lege nr. 358/1948 nu a cuprins dispoziții privind trecerea parohiilor greco-catolice în proprietatea Bisericii ortodoxe, astfel încât transferul dreptului de proprietate în temeiul acestui decret a fost operat abuziv. Acest transfer ar fi putut avea loc eventual, în temeiul art. 37 din Decretul-lege nr. 177/1948, act normativ anterior Decretului-lege nr. 358/1948.

Potrivit alin. (2), (3) din art. 37 din Decretul-lege nr. 177/1948, dacă cei care părăsesc comunitatea locală alcătuiesc majoritatea, biserica și edificiile anexe, aparțin de drept comunității locale a cultului nou adoptat, iar dacă cei trecuți de la un cult la altul reprezintă cel puțin 75% din numărul credincioșilor comunității locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, proporțional cu numărul celor rămași fără a se socoti biserica și edificiile anexe.

Astfel de situații se constată potrivit art. 37 alin. ultim din Decret, de judecătoria populară a locului, iar la dosarul cauzei nu s-a depus nicio dovadă în sensul celor de mai sus, statisticile ulterioare anului 1990 și situația numărului prezent la enoriașilor invocate de pârâtă, nefiind relevante.

Prin Decretul nr. 9/1989 s-a abrogat Decretul nr. 358/1948 și prin Decretul-lege nr. 126/1990 s-a recunoscut caracterul abuziv al Decretului-lege nr. 358/1948.

Întrucât a reținut că nu s-au îndeplinit condițiile prev. de art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 (acordul proprietarului sau o hotărâre judecătorească pronunțată în temeiul art. 37 din Decretul-lege nr. 177/1948), instanța a concluzionat că preluarea imobilului lăcaș de cult revendicat a avut loc în mod abuziv, motiv pentru care a admis acțiunea așa cum a fost precizată de către reclamantă.

În ceea ce privește cererea reconvențională, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată, neputând fi primită apărarea pârâtei referitoare la împrejurarea că actualmente imobilul în litigiu este cu totul altul decât cel de la data deposedării, datorită schimbărilor pe care le-a suferit.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parohia Ortodoxă Română Corușu, solicitând desființarea în totalitate a sentinței atacate ca fiind nelegală și în principal, să se respingă acțiunea formulată de către reclamanta Parohia Greco-Catolică Română Unită cu Roma Corușu, ca neîntemeiată, sau în subsidiar, în cazul admiterii cererii principale să fie admisă cererea reconvențională, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 209.240 RON conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză.

Curtea de Apel Cluj a pronunțat Decizia nr. 427/A/21 decembrie 2017, prin care a admis apelul declarat de pârâta Parohia Ortodoxă Română Corușu împotriva Sentinței civile nr. 140 din 6.04.2017 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins ca nefondată acțiunea precizată formulată de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Corușu împotriva pârâtei Parohia Ortodoxă Română Corușu. A respins cererea reconvențională și a obligat pe intimată la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, sub aspectul împrejurărilor de fapt esențiale în prezentul proces, că în mod temeinic prima instanță a constatat că asupra imobilului identificat cu nr. top x, în CF x Corușu, reprezentând biserică și teren, proprietar tabular este pârâta Parohia Ortodoxă Română din Coruși în baza art. 1 din Decretul nr. 358/1948, conform încheierii CF nr. x din 17 iulie 1950. Ulterior, imobilul a fost transcris în CF nr. x Baciu având destinația de teren în suprafață de 144 mp identificat cu nr. cadastral x și respectiv Biserică Ortodoxă în suprafață construită de 116 mp identificat cu nr. cadastral x - C1.

Imobilul identificat cu nr. top x în CF nr. x Corușu având destinația de teren, în suprafață de 395 mp., are ca proprietar tabular Parohia Ortodoxă Română din Coruși, în baza art. 1 din Decretul nr. 358/1948. Acest imobil a fost transcris în CF nr. x Baciu cu nr. cadastral x. Ulterior, a fost înființată coala funciară nr. x Baciu, imobil identificat cu nr. cadastral x reprezentând teren în suprafață de 7950 mp și biserică ortodoxă cu suprafața construită de 116 mp identificată cu nr. cadastral x - C2, prin alipirea imobilelor prev. cu număr cadastral x din CF x Coruși și nr. cadastral x din CF x Coruși, ambele cărți funciare vechi fiind sistate.

În prezent, lăcașul de cult se află în posesia pârâtei, care a realizat mai multe lucrări de extindere și intervenție, lucrări de îmbunătățiri și întreținere a imobilului, evidențiate în cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză.

Totodată, Curtea a reținut, tot ca împrejurare de fapt esențială, că în urma recensământului din anul 2011, s-a constatat că din totalul populației localității Corușu, 557 persoane, 487 persoane sunt de religie ortodoxă și numai 2 persoane de religie greco-catolică (conform Adeverinței nr. x din 7 mai 2015 emisă de Primăria Comunei Baciu, județul Cluj).

Numărul credincioșilor ortodocși, respectiv greco-catolici nu a fost contestat de către părțile în litigiu, recunoscându-se existența, în prezent, a unei majorități semnificative care aparține cultului ortodox.

Cu referire la admisibilitatea acțiunii reclamantei, astfel cum a fost ea formulată și precizată ulterior, Curtea a constatat că prima instanță a fost sesizată cu soluționarea unei acțiuni în rectificare tabulară întemeiată în drept pe dispozițiile art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990, art. 34 pct. 1 și pct. 3 din Decretul-Lege nr. 115/1938 și Legea nr. 7/1996, art. 908 alin. (1) pct. 1 și pct. 3 C. civ., art. 9 și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din primul Protocol al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Acțiunea în rectificare tabulară, astfel cum a fost ea formulată și precizată ulterior de reclamantă, este o acțiune accesorie, grefată pe o acțiune în revendicare imobiliară, care constituie suportul său juridic, o revendicare specială, apreciată în raport cu dispozițiile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990. În cuprinsul motivelor care susțin cererea de chemare în judecată, în mod explicit reclamanta a invocat inexistența unui titlu translativ de proprietate, constituit în favoarea pârâtei conform art. 37 din Decretul nr. 177/1948. Prin urmare, astfel cum însăși instanța supremă a statuat în cuprinsul Deciziei de casare nr. 2065/27 octombrie 2016, acțiunea reclamantei este admisibilă, situația premisă de soluționare a unei acțiuni în rectificare tabulară în raport cu dispozițiile art. 34 pct. 3 din Decretul-lege nr. 115/1938 fiind asigurată prin prezența în structura acțiunii a cererii de revendicare imobiliară. Este, așadar, greșit a se considera că soluționarea acțiunii în revendicare imobiliară este condiționată de existența unei cereri prin care reclamanta să fi solicitat anularea titlului pârâtei.

Cu referire la efectele admiterii excepției de nelegalitate a Certificatului de atestare a edificării construcției nr. 200/IV/21 aprilie 2010, a Dovezii de radiere nr. 198/V/21 aprilie 2010 și Actului administrativ nr. 404/II/21 aprilie 2010 emis de Primarul Comunei Baciu, prin Sentința civilă nr. 5803 din 20 octombrie 2014 a Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1806 din 16 februarie 2015 a Curții de Apel Cluj, instanța de apel a reținut că potrivit hotărârii judecătorești evocate, irevocabilă și învestită astfel cu autoritate de lucru judecat, s-a constatat faptul că vechea construcție biserică, situată administrativ în județul Cluj, identificată cu nr. top x în CF x Corușu, există parțial, ea nu a fost distrusă în incendiul din anul 1962, lipsind din vechea biserică doar șarpantele din lemn care au acoperit atât turnul cât și nava principală. Construcția vechii biserici, cu pereții rămași în picioare, a fost renovată în anii 1960, însă, pereții nu au fost demolați și refăcuți pe un alt amplasament, fundațiile fiind cele originale din secolul al XIX-lea. Experții nu au constatat nicio reconstrucție a pereților bisericii în comparație cu documentele anterioare. Grosimea pereților turnului se păstrează, la fel și grosimea turnului naosului. În consecință, instanța de contencios administrativ a constatat că dovada de radiere a bisericii din cartea funciară este nelegală, întrucât nu a avut loc o distrugere în totalitate a construcției vechi, fiind vorba exclusiv de o refacere a construcției edificate în secolul al XIX-lea.

Prin acțiunea reconvențională formulată, pârâta a susținut faptul că vechea biserică a fost distrusă în integralitatea ei, Parohia Ortodoxă Corușu construind o biserică nouă, pe locul celei vechi, între anii 1966 - 1968.

Urmare a constatării nelegalității dovezii de radiere a bisericii vechi, precum și a certificatului de atestare a edificării unei noi construcții, instanța de apel a constatat că are obligația, în actualul cadru procesual, să plece de la premisa că vechea biserică, construită de cultul greco-catolic în secolul al XIX-lea, în localitatea Corușu, există în materialitatea ei, ea nu a fost distrusă în întregime și face obiectul cererii în revendicare imobiliară, cu toate precizările care au fost aduse petitului având ca obiect rectificarea înscrierilor în carte funciară.

Cu referire la procedura de soluționare pe cale amiabilă a litigiului existent între cele două parohii din prezentul proces, Curtea a precizat că legiuitorul național a pus la îndemâna cultelor religioase un mecanism juridic prin care o comisie mixtă formată din reprezentanți ai celor două culte religioase să soluționeze diferendele dintre ele, iar dacă nu se ajunge la un rezultat acceptat de ambele părți, partea nemulțumită are deschisă calea acțiunii în justiție.

Curtea a reținut, pe acest aspect, că au avut loc întâlniri ale celor două comisii eparhiale, în scopul identificării unei soluții de rezolvare pe cale amiabilă a cererii credincioșilor greco-catolici din Corușu de a sluji alternativ în biserica veche din Corușu, în cursul anului 2010, însă această solicitare nu a fost încuviințată. Ulterior, în cursul anului 2012 reprezentanții celor două părți în litigiu s-au întâlnit din nou, partea ortodoxă comunicând hotărârea credincioșilor ortodocși din Corușu prin care refuză retrocedarea bisericii vechi din Corușu, fiind de acord să cedeze terenul în suprafață de 395 mp., identificat cu nr. top x și nr. cadastral x.

Prin urmare, o soluționare pe cale amiabilă a revendicării formulate de reclamantă nu a fost realizată, acordul evocat de reclamantă ca fiind exprimat de către Arhiepiscopia Română a Vadului Feleacului și Clujului prin adresa din 13 iulie 2001 și Patriarhiei Române, prin adresa din 26 aprilie 2002, vizând retrocedarea vechii biserici din Rodna, iar nu a bisericii din Corușu, ce face obiectul prezentei revendicări imobiliare.

Din înscrierile menționate în CF nr. x Corușu, mai sus evidențiate, s-a reținut faptul că pârâta s-a intabulat asupra imobilului biserică și teren în suprafață de 144 mp., respectiv teren în suprafață de 395 mp., în baza Decretului nr. 358/1948, în absența unei hotărâri judecătorești emise conform art. 37 alin. (5) din Decretul nr. 177/1948, hotărâre judecătorească care în speță nu a fost pronunțată.

Incontestabil, trecerea de la cultul greco-catolic la cel ortodox și preluarea imobilului de la Biserica greco-catolică în temeiul art. 37 din Decretul nr. 177/1948 a fost una abuzivă, ca urmare a presiunilor exercitate de autoritățile vremii asupra credincioșilor greco-catolici, cu încălcarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Constituția României din anul 1948 în vigoare la acel moment, care garanta formal libertatea conștiinței și libertatea religioasă. Decretul nr. 177/1948 a fost abrogat prin Decretul-lege nr. 9/1989.

În același timp însă, s-a reținut că abrogarea Decretului nr. 358/1948 și recunoașterea cultului greco-catolic prin Decretul-lege nr. 126/1990 nu pot duce la concluzia că "de jure", bunurile revendicate nu au ieșit niciodată din proprietatea sa. Dimpotrivă, reclamanta a transmis proprietatea bunurilor sale, cu referire specială la biserică și cimitir, prin efectul direct al legii, fie ea una abuzivă, iar pârâta a dobândit proprietatea asupra imobilelor în litigiu tot prin efectul legii, urmată de exercitarea efectivă a atributelor dreptului de proprietate de către Parohia Ortodoxă Corușu.

Reclamanta a invocat lipsa titlului care a stat la baza înscrierii în cartea funciară a Bisericii Ortodoxe Corușu, însă, principiul legalității ce a guvernat și cărțile funciare reglementate prin Decretul-lege nr. 115/1938, dispunea că judecătorul nu poate încuviința decât înscrierea actelor și faptelor juridice anume prevăzute de lege și nu se poate sprijini decât pe cererea și actele care o însoțesc sub aspectul legalității formale, neputându-se proceda la înscriere decât dacă actul întrunește condițiile cerute de lege pentru înscrierea dreptului sub aspectul legalității materiale. Așadar, față de cele două aspecte, formal și material, ale principiului legalității, în condițiile în care din cartea funciară rezultă cu claritate că înscrierea dreptului de proprietate s-a făcut în baza Decretului nr. 358/1948, aceste aspecte sunt de natură să prezume valabilitatea titlului pârâtei.

Abrogarea Decretului nr. 358/1948 (în baza căruia s-a efectuat înscrierea în favoarea pârâtei) și recunoașterea cultului greco-catolic nu pot duce la concluzia că, de jure, bunurile revendicate nu ar fi ieșit niciodată din patrimoniul reclamantei întrucât abrogarea nu produce efecte retroactive și, mai mult, prin abrogarea decretului menționat, cultul greco-catolic și-a încetat existența, deci, a fost lipsit de capacitate de folosință și de posibilitatea de a mai avea un patrimoniu (până la momentul recunoașterii acestuia prin efectul Decretului-lege nr. 126/1990). Prin urmare, reclamanta a predat proprietatea asupra imobilului în litigiu ex lege, prin efectul direct al legii, iar pârâta l-a dobândit tot astfel, exercitând dreptul asupra acestuia, chiar de la momentul preluării.

Recunoașterea caracterului abuziv al preluării lăcașurilor de cult aparținând cultului greco-catolic, în absența unor titluri legal constituite, a fost realizată de legiuitor prin adoptarea unor legi speciale reparatorii. Este motivul pentru care rezolvarea problemei proprietății asupra lăcașurilor de cult și a caselor parohiale s-a făcut prin Decretul-lege nr. 126/1990, O.G. nr. 64/1994, Legea nr. 182/2005, introducându-se drept criteriu determinant opțiunea credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri.

În speță, s-a constatat ca fiind pe deplin aplicabilă Legea nr. 182/2005, prin care a fost aprobată O.G. nr. 64/2004, pentru completarea art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, ce servește ca temei al revendicării imobilului litigios de către reclamantă, în coroborare cu art. 480 C. civ., avându-se în vedere faptul că negocierile purtate de comisia mixtă a celor două parohii, nu s-au finalizat printr-un acord.

Prin Legea nr. 182/2005, a fost aprobată O.G. nr. 64/2004, pentru completarea art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, prevăzându-se că, în situația în care comisia mixtă prevăzută de acest act normativ nu se întrunește, sau nu ajunge la niciun rezultat, ori decizia comisiei nemulțumește una dintre părți, partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție, potrivit dreptului comun, soluționarea acestei acțiuni, scutită de plata taxei de timbru, fiind de competența tribunalului.

Pretențiile reclamantei nu pot fi examinate și soluționate decât cu aplicarea Decretului-lege nr. 126/1990, act normativ ce constituie legea specială în materie de restituire a lăcașelor de cult și a caselor parohiale ce au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma și care au fost preluate de stat prin efectul Decretului nr. 358/1948.

Eșuarea negocierilor dintre părți în fața comisiei mixte nu poate avea ca efect transformarea cererii în restituire reglementată de un act normativ special într-o cerere în revendicare supusă dreptului comun, a cărei judecare să aibă loc exclusiv în raport cu prevederile art. 480 C. civ., așadar cu ignorarea condițiilor și criteriilor speciale, instituite prin legea specială.

Prin urmare, trimiterea pe care art. 3 alin. (2) din Decretul-lege nr. 126/1990, completat și aprobat prin O.U.G. nr. 64/2004 și Legea nr. 182/2005, o face la acțiunea în justiție "potrivit dreptului comun" nu poate fi interpretată decât ca referindu-se la condițiile procedurale, de judecată a acesteia, nu, însă, și la cele substanțiale, cuprinse în legea specială, respectiv Decretul-lege nr. 126/1990, care a instituit prin art. 3 alin. (1) un criteriu special de preferință ce obligă la soluționarea pretențiilor vizând restituirea bunurilor - lăcașuri de cult și case parohiale - care au aparținut cultului greco-catolic, "ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri".

Criteriul voinței credincioșilor apare cuprins într-o normă specială aplicabilă nu doar în procedura prealabilă, ci și în fața instanței de judecată.

Abrogarea Decretului nr. 358/1948, prin Decretul-lege nr. 9/1989 și recunoașterea oficială a Bisericii Unite cu Roma (Greco-Catolică), nu înseamnă renașterea automată, în patrimoniul reclamantei, a vechiului drept de proprietate care a suferit transformările arătate, reconstituirea proprietății fiind supusă procedurii prevăzute de Decretul-lege nr. 126/1990, iar speranța credincioșilor că vor putea redobândi dreptul de proprietate nu poate fi asimilată noțiunii de "bun", în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Acordând prioritate principiului dorinței majorității credincioșilor, art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu încalcă libertatea cultelor religioase, deoarece democrația presupune și aplicarea principiului majorității, instituind un criteriu social, acela al opțiunii majorității enoriașilor. Măsura abuzivă a desființării cultului greco-catolic în anul 1948, urmată de trecerea lăcașurilor de cult și a averilor parohiilor greco-catolice la comunitățile locale ortodoxe, nu poate fi reparată prin nesocotirea voinței majorității credincioșilor din prezent, care sunt covârșitor majoritari ortodocși, deoarece s-ar aduce atingere stabilității și securității raporturilor juridice.

Pornind de la numărul majoritar al credincioșilor ortodocși, față de cel al credincioșilor catolici, potrivit ultimelor recensăminte, precum și de la neexprimarea opțiunii credincioșilor care au aparținut cultului greco-catolic desființat în anul 1948, de a reveni la acest cult, în urma recunoașterii sale în anul 1990, instanța de apel a constatat că nu poate face abstracție de voința credincioșilor, urmând ca imobilele în litigiu să rămână la dispoziția comunității locale de cult ortodox, majoritară în localitatea Corușu.

Aceasta întrucât introducerea dorinței credincioșilor drept criteriu legal de preferință reprezintă opțiunea legiuitorului, care a înțeles să reglementeze astfel materia retrocedărilor unor imobile cu afectațiune specială de lăcașuri de cult, motiv pentru care instanța nu poate cenzura oportunitatea adoptării acestor norme.

S-a făcut referire, totodată, la jurisprudența constantă a Curții Constituționale (Decizia nr. 23/1993 și Decizia nr. 127/1994, Decizia nr. 49/1995 și Decizia nr. 804/2012), potrivit căreia criteriul social al majorității enoriașilor pentru determinarea destinației lăcașurilor de cult și a caselor parohiale corespunde principiului democratic al determinării folosinței religioase a acestui bun, în funcție de voința majoritară a celor care sunt beneficiarii acestei folosințe.

De asemenea, cu trimitere la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că și aceasta a statuat că instituirea, prin legea specială, a criteriului voinței credincioșilor nu reprezintă o încălcare a art. 6, a art. 13 ori a art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ci face parte din condițiile impuse de legiuitorul intern care a decis să reglementeze printr-un act normativ special - Decretul-lege nr. 126/1990 - situația juridică și condițiile de restituire a lăcașurilor de cult și caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma și care au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română.

Or, în prezentul proces, a fost dovedit faptul că majoritari sunt locuitori de religie ortodoxă.

Prin urmare, stabilit fiind, pe baza probatoriilor administrate, că numărul enoriașilor de religie ortodoxă din localitatea Corușu, jud. Cluj, este superior celor de religie greco-catolică, pot fi aplicate dispozițiile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, cu consecința respingerii pretențiilor reclamantei, referitoare la recunoașterea dreptului de proprietate asupra lăcașului de cult și terenului aferent, cu consecința rectificării înscrierilor în cartea funciară, până la restabilirea situației tabulare anterioare anului 1948.

Reluând aspectele din jurisprudența instanței europene deja menționate, Curtea de apel a făcut referire punctuală la cauza Parohia Greco-Catolică Lupeni împotriva României, Parohia Greco-Catolică Sâmbăta Bihor și Parohia Greco-Catolică Sfântul Vasile cel Mare din str. x, toate ilustrând accesul efectiv la instanțe al parohiilor greco- catolice din România.

În același timp, dreptul de acces la un tribunal trebuie să respecte și principiul securității juridice, considerat ca fiind inerent atât dreptului Convenției, cât și dreptului comunitar, deoarece unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care impune printre altele că soluția dată în mod definitiv de către instanță litigiului să nu fie repusă în discuție, așa cum s-a statuat în cauza Brumărescu contra României.

În ceea ce privește libertatea religioasă, protejată de art. 9 din Convenție, s-a reținut că potrivit jurisprudenței instanței europene, este recunoscută statelor o marjă largă de apreciere în reglementarea restituirii imobilelor preluate abuziv inclusiv a celor cu destinație de lăcaș de cult. Protecția oferită de art. 9 vizează valori fundamentale ale personalității umane (gândirea, conștiința, religia) valori care țin de forul interior al persoanei astfel încât nu se poate susține, cu deplin temei, că refuzul restituirii unui imobil cu destinația de lăcaș de cult ar fi prin el însuși de natură să afecteze credința, ori conștiința religioasă. Statul, ca organizator al vieții sociale, este cel îndreptățit să ia măsuri pentru a asigura construirea lăcașurilor de cult și sub acest aspect, legiuitorul a reglementat ipoteza în care nu se pot restitui în natură lăcașurile de cult, statuând prin dispozițiile art. 4 din Decretul-Lege nr. 126/1990:

"în localitățile în care numărul lăcașurilor de cult este insuficient, în raport cu numărul credincioșilor statul va sprijini construirea de noi lăcașuri de cult, în care scop va pune la dispoziția cultelor respective terenul aferent în cazul în care acestea nu dispun de acest teren și va contribui cu fonduri bănești la constituirea resurselor financiare necesare".

Pentru toate argumentele arătate, acțiunea în revendicare a reclamantei a fost apreciată nefondată și respinsă.

Pe cale de consecință, a fost respinsă și acțiunea accesorie, în rectificarea intabulării.

S-a constatat că prin acțiunea formulată și precizată, reclamanta a solicitat rectificarea înscrierilor de carte funciară efectuate anterior anului 2010 ca efect al legii speciale de retrocedare și rectificarea înscrierilor ulterioare, începând cu anul 2010, în baza excepției de nelegalitate admise prin Decizia nr. 1806/2015 a Curții de Apel Cluj, ca efect al desființării unor acte administrative emise în anul 2010.

S-a apreciat că dacă rectificarea intabulării dreptului pârâtei ca urmare a trecerii comunității la cultul ortodox în anul 1948 și toate operațiunile efectuate până în anul 2010 se impune a fi respinsă ca o consecință a respingerii acțiunii principale, în revendicare imobiliară, exercitată în condițiile legii speciale, rectificarea intabulărilor operate începând cu anul 2010 se impune a fi respinsă ca lipsită de interes, în raport cu rezolvarea ce se va da litigiului.

Independent de soluția dată de instanță excepției de nelegalitate, raportat la netemeinicia acțiunii în revendicare fondată pe legea specială, apare ca lipsită de interes o astfel de rectificare, cu consecința revenirii la situația de carte funciară în care proprietatea rămâne înscrisă în favoarea Parohiei Ortodoxe Române Corușu; în mod evident, nu poate profita în niciun fel reclamantei.

În ceea ce privește cererea reconvențională, susținută de pârâtă pentru ipoteza admiterii acțiunii în revendicare, în raport cu soluția adoptată asupra principalului, și această cerere incidentală a fost respinsă.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, care a formulat critici sub următoarele aspecte:

- Soluția a fost dată cu nesocotirea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. și a art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., fiind încălcată Decizia de casare nr. 2065/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a trimis cauza spre rejudecare deoarece instanțele inferioare nu se pronunțaseră asupra celei de-a doua precizări a acțiunii depuse la termenul din 12.10.2012, din care rezultă în mod clar rectificarea căror înscrieri de carte funciară a fost solicitată de către reclamantă.

Or, instanța de apel, în mod expres și limitativ, la pagina 2 a deciziei a făcut referire doar la prima precizare de acțiune.

- Tot cu nesocotirea dispozițiilor procedurale menționate anterior, instanța de apel a încălcat decizia de casare prin care s-a dispus ca instanțele, la rejudecare, să se pronunțe expres asupra petitelor de rectificare a cărților funciare, ca efect al Sentinței nr. 5803/2014 a Tribunalului Cluj și a Deciziei nr. 1806/2015 a Curții de Apel Cluj.

În timp ce Tribunalul Cluj, ca primă instanță de fond, s-a conformat deciziei de casare și a dispus rectificarea cărților funciare ca efect al celor două hotărâri judecătorești menționate anterior, instanța de apel a admis apelul pârâtei și fără nicio apreciere asupra motivelor de rectificare și a obligațiilor instituite prin decizia de casare, nu s-a pronunțat asupra acestor solicitări de rectificare a cărților funciare.

- De asemenea, în mod contradictoriu între considerente și dispozitiv, se reține că raportat la netemeinicia acțiunii în revendicare, apare ca lipsită de interes cererea de rectificare, pentru ca în dispozitivul deciziei întreaga acțiune precizată să fie respinsă ca nefondată.

În felul acesta, în mod nelegal, instanța motivează pe excepție, dar pronunță soluția pe fond.

- Cu trimitere la motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta arată că instanța de apel face referire expresă la Procesul-verbal din 17.05.2012, în care reprezentanții pârâtei declară că "în general refuză retrocedarea, dar în parte sunt de acord să cedeze terenul în suprafață de 395 m.p.", ignorând consecința juridică a recunoașterii parțiale de către pârâta-intimată a dreptului reclamantei.

Această recunoaștere este un act juridic unilateral în sensul art. 1324 C. civ., adică o manifestare de voință făcută în sensul de a produce efecte juridice, care în speță ar fi însemnat admiterea cel puțin în parte a acțiunii.

- S-a susținut că sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și pentru că în decizie nu există nicio analiză a instanței asupra "poziției juridice concrete a reclamantei, nu a interpretării probatoriului, pe baza poziției juridice a pârâtei, ci doar o prezentare a modului de soluționare în majoritatea litigiilor dintre parohiile greco-catolice și ortodoxe".

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care s-a opus admiterii recursului, arătând că soluția este legală, nefiind încălcate reguli procedurale sau dispoziții ale deciziei de casare și totodată, realizând o corectă aplicare a normelor de drept material prevăzute de legislația specială.

Analizând criticile deduse judecății prin intermediul recursului, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, având în vedere următoarele considerente:

- Este lipsită de fundament susținerea potrivit căreia la rejudecare, instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra celei de-a doua precizări a acțiunii prin care s-au indicat înscrierile din cartea funciară a căror radiere s-a cerut și astfel ar fi fost nesocotite dezlegările deciziei de casare.

În realitate, soluționând cauza în calea devolutivă de atac, Curtea de apel a avut în vedere întreaga acțiune, astfel cum "a fost formulată și precizată ulterior de către reclamantă", incluzând așadar, toate precizările aduse cererii inițiale.

Susținând că instanța ar fi avut în vedere doar prima precizare adusă acțiunii (cea de la fila x) pentru că astfel rezultă din fila x a deciziei, recurenta este în eroare asupra conținutului considerentelor și părții din acestea care susțin raționamentul instanței, câtă vreme la pagina a doua a deciziei se află doar prezentarea istoricului litigiului, în forma reținută de prima instanță a fondului, înaintea rejudecării.

- La fel, este eronată susținerea recurentei conform căreia instanța de apel ar fi nesocotit dispozițiile deciziei de casare prin aceea că nu s-ar fi pronunțat asupra petitelor de rectificare a cărților funciare ca efect al Sentinței nr. 1806/2015 a Curții de Apel Cluj.

Așa cum rezultă din considerentele deciziei din apel, instanța analizează situația creată prin pronunțarea celor două hotărâri (vizând admiterea excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a edificării construcției din 21.04.2010, a dovezii de radiere din aceeași dată și a actului administrativ emis de Primarul comunei Baciu).

Analizând efectele autorității de lucru judecat cu care sunt înzestrate aceste hotărâri pronunțate de jurisdicția din contencios-administrativ, instanța de apel a pornit de la premisa corectă, care nu mai putea fi combătută, în contra a ceea ce s-a statuat deja jurisdicțional, că vechea biserică edificată de cultul greco-catolic există în materialitatea sa, că nu a fost distrusă în întregime și că face obiectul acțiunii în revendicare imobiliară de față.

Împrejurarea că instanța de apel nu a dispus rectificarea înscrierilor ca efect al celor două hotărâri s-a datorat soluției pronunțate în acțiunea în revendicare și faptului că cererile în rectificarea cărților funciare au fost calificate în mod corect ca având caracter accesoriu față de revendicarea imobiliară pe care se grefează.

Astfel, stabilind cadrul procesual și obiectul învestirii sale, prima instanță a fondului a reținut la momentul rejudecării că "acțiunea reclamantei are un conținut complex, având în structura sa atât o cerere principală, în revendicare, cât și una accesorie, în rectificare de carte funciară, a cărei soartă depinde de cea a cererii principale. Deci nu poate fi considerată ca o acțiune exclusiv în rectificare de carte funciară care, având caracter accesoriu, n-ar putea fi soluționată în lipsa unei acțiuni principale care să îi determine soarta".

Or, această calificare juridică n-a fost combătută de niciuna dintre părți, instanța de apel având de analizat, în limitele devoluțiunii fixate prin cererea de apel a pârâtei, dacă poate fi privită ca îndeplinind condițiile prevăzute de legislația specială, acțiunea în revendicare a unui lăcaș de cult (și ajungând la concluzia corectă, a caracterului nefondat al acesteia, în raport cu norma specială incidentă).

Totodată, prin decizia de casare de ale cărei dezlegări jurisdicționale se prevalează recurenta, se reține (cu trimitere la o jurisprudență constantă a instanței supreme), că soluționarea acțiunii în revendicare nu este condiționată de existența unei cereri prin care să se fi solicitat anularea titlului pârâtei (și deci, să impună rectificarea prealabilă a cărții funciare) și că revendicarea, respectiv analiza nevalabilității titlului pârâtei, constituie o chestiune prealabilă soluționării petitului privind rectificarea cărții funciare, care se va analiza inclusiv pe cale incidentală, atunci când reclamantul nu a învestit instanța cu un capăt de cerere distinct.

- Este nefondată și critica referitoare la existența unei contradicții între dispozitivul deciziei care respinge cererea ca nefondată și acea parte a considerentelor care reține că este lipsită de interes cererea de radiere a acelor înscrieri care s-au făcut pe baza actelor administrative în privința cărora a fost admisă excepția de nelegalitate.

Față de caracterul accesoriu al acestor cereri în rectificare, soluția lor nu putea fi diferită de cea dată acțiunii principale, așa încât nicio rectificare de carte funciară nu se putea dispune în absența unei soluții pe fond care să aducă schimbări asupra titularului dreptului (și astfel, prin rectificare, asigurarea conformității înscrierilor cu realitatea juridică).

Și când face referire la lipsa de interes a reclaman