ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2065/2016

HOTĂRÂRE

27.10.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2065/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Asupra cauze de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 149 din 11 martie 2016, Tribunalul Cluj a respins cererea de chemare în judecată, precizată, a reclamantei A., în contradictoriu cu pârâta B., a respins totodată și cererea reconvențională. În esență, s-a reținut că demersul reclamantei tinde la redobândirea dreptului de proprietate asupra unui locaș de cult care i-a aparținut; din analiza C.F. 34 Corușu rezultă că asupra imobilului cu nr. top. 80/3, proprietar tabular este pârâta; imobilul a fost transcris în C.F. nr. 51122 Baciu; este fără dubiu că, anterior regimului comunist, acest locaș de cult a aparținut reclamantei, însă ulterior anului 1948, imobilul a trecut în proprietatea pârâtei.

În drept, Decretul-Lege nr. 126/1990 a urmărit finalizarea diferendului creat între cele două biserici în timpul regimului comunist. Din înscrisurile administrate în cauză, a rezultat că la recensământul din anul 2011, din populația totală de 557 persoane din localitatea Corușu, de religie ortodoxă sunt 487 persoane și 2 persoane de religie greco-catolică. S-a atestat astfel faptul că majoritari sunt locuitorii de religie ortodoxă. În aceste condiții, voința majorității celor care aparțin în prezent cultului ortodox, nu poate fi ignorată, iar numărul de enoriași avut în vedere de legiuitor trebuie să primeze. Reconstituirea dreptului nu se poate face în abstract, sau în considerarea unei situații anterioare, ci numai în concret, ținând seama de voința credincioșilor majoritari. De altfel, Curtea Europeană a Dreptului Omului a pronunțat Hotărârea din 19 mai 2015, în cauza Parohia Greco-catolică Lupeni contra României.

Având în vedere soluția asupra acestui petit, instanța nu a mai analizat petitele privitoare la rectificarea cărților funciare, petite cu caracter accesoriu. Ca urmare a soluției pronunțate cu privire la cererea principală, tribunalul a respins și cererea reconvențională.

Împotriva acestei sentințe au formulat cereri, de apel, reclamanta, și cerere de aderare la apel, pârâta B..

Primul motiv de apel al reclamantei s-a întemeiat pe împrejurarea că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra precizării de acțiune din 12 octombrie 2012. Instanța de fond a respins doar prima precizare a acțiunii, nu și pe cea de-a doua precizare la acțiune, aceasta fiind importantă sub două aspecte: reclamanta a explicitat faptul că prin petitul I de rectificare a C.F. nr. 51362 Baciu a solicitat rectificarea tuturor înscrierilor de la B + 1, 2,6, iar prin petitul 2 a solicitat rectificarea, pe de o parte, a înscrierii de sub B+1, 3, 4, 5, 6 din C.F. nr. 51122 Baciu, iar, pe de altă parte, înscrierea de sub B+1,2 din C.F. 51307 Baciu; solicitând rectificarea acestor înscrieri, reclamanta a contestat și actele care au stat la baza acestora; reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a două acte administrative iar instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu excepția de nelegalitate; cele două acte administrative, dovada de radiere din 21 aprilie 2010 și certificatul de atestare a edificării din 21 aprilie 2010, au fost anulate prin sentința civilă nr. 5803/2014 a Tribunalului Cluj și Decizia civilă nr. 1806/2015 a Curții de Apel Cluj; prin omisiunea de a se pronunța asupra celei de a doua precizări, instanța a menținut ca valabile înscrierile din cartea funciară; important este faptul că, cu privire la valabilitatea acestor înscrieri, nu se pune problema numărului enoriașilor, valabilitatea judecându-se în baza dispozițiilor art. 34 pct. 1 și 3 din Decretul-Lege nr. 115/1938 și Legea nr. 7/1996, art. 908 alin. (1) pct. 1 și 3 din C. civ. și nu în baza art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990; judecarea petitelor I și II (rectificarea înscrierilor din C.F.), este premisa judecării petitului III (revendicare) și nu invers; instanța de fond a refuzat executarea sentinței civile nr. 5803/2014 a Tribunalului Cluj și a Deciziei civile nr. 1806/2015 a Curții de Apel Cluj, în condițiile în care instanțele de contencios administrativ au constatat nulitatea absolută a actelor administrative, instanța de fond permițând tacit ca efectele acestor acte nule absolut să se mențină și să fie obligatorii erga omnes, prin menținerea înscrierilor în cartea funciară.

Al doilea și al treilea motiv de apel, au vizat împrejurarea că instanța de fond a folosit ca temei de drept o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului, desființată, respectiv faptul că nu s-a avut în vedere jurisprudența instanței europene în domeniul restituirii bunurilor A. - această jurisprudența din domeniul retrocedării bunurilor cultului greco-catolic este reprezentată de Hotărârile C. Bihor și D. din str. x, definitive și obligatorii în baza art. 46 din Convenție. În această din urmă cauză, în urma deciziei de admisibilitate a cererii, Curtea de Apel București, printr-o practică constantă, pe o perioadă îndelungată, a statuat că: "problema reconstituirii dreptului de proprietate și apartenenței proprietății nu se fac în funcție de numărul acestora", soluție confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia civilă nr. 5903/2006. Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în același sens prin Decizia civilă nr. 1502/2010 din Dosar nr. x/1/2009, prin Decizia civilă nr. 5847 din 01 octombrie 2012 din Dosar nr. x/83/2010, prin Decizia civilă nr. 7143 din 21 noiembrie 2012 din Dosar nr. x/100/2008, prin Decizia civilă nr. 398 din 06 februarie 2014 din Dosar nr. x/111/2010 și prin Decizia civilă nr. 168 din 21 ianuarie 2015 din Dosar nr. x/83/2009**.

Prin Decizia civilă nr. 1485A din data de 8 iunie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, a respins cererea de aderare la apel.

În ce privește primul motiv de apel, prin care se solicită trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, întrucât aceasta nu s-a pronunțat asupra precizării de acțiune din 12 octombrie 2012, s-a apreciat că această cerere - prin care sunt menționate mai multe înscrieri din C.F. nr. 51122 Baciu, respectiv C.F. 51307 Baciu, a căror rectificare se solicită - nu modifică în esență precizările anterioare, ci doar le detaliază din punct de vedere tehnic. Împrejurarea că instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra celei de a doua precizări, este lipsită de relevanță, în contextul în care aceasta a analizat admisibilitatea acțiunii în rectificare în lipsa unei hotărâri judecătorești irevocabile sau a unui capăt de cerere formulat în cadrul acțiunii pendinte, având ca obiect constatarea nulității sau nevalabilității titlului de proprietate al pârâtei. Această chestiune a admisibilității are preeminență în fața analizei și relevanței numărului credincioșilor.

S-a avut în vedere Decizia civilă nr. 660 din 11 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat, într-o cauză similară, că situația premisă de soluționare a acțiunii în rectificare prevăzută de art. 34 pct. 3 din Decretul-Lege nr. 115/1934, este asigurată prin prezența în structura acțiunii a petitului de revendicare; este greșit raționamentul care condiționează soluționarea acțiunii în revendicare prin compararea de titluri, de existența unei cereri prin care reclamanta să fi solicitat anularea titlului pârâtei.

Analizând apelul reclamantei prin prisma excepției inadmisibilității acțiunii, Curtea a constatat că apelul este nefondat, nu pentru considerentul reținut de prima instanță, ci pe considerentul că, în absența constatării nulității titlului de proprietate al pârâtei - fie printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, fie printr-o cerere distinctă, formulată în dosarul pendinte - demersul întreprins de reclamantă este inadmisibil.

Admisibilitatea acțiunii în rectificarea cărții funciare, potrivit doctrinei în materie și jurisprudenței majoritare, este condiționată de existența fie a unei hotărâri judecătorești irevocabile, fie a unui capăt de cerere prin care să se solicite constatarea nevalabilității titlului ce a stat la baza intabulării dreptului de proprietate care se solicită a fi rectificat. În absența unei astfel de analize, acel titlu al pârâtei, ce stă la baza înscrierii în cartea funciară, este valabil. Pârâta poate intenta oricând, în baza acestuia, o acțiune în revendicare sau chiar o acțiune în rectificare a înscrierii în cartea funciară a reclamantei, dacă, ipotetic, prin prezenta acțiune s-ar admite rectificarea cărții funciare în favoarea reclamantei, fără anularea sau constatarea nulității titlului pârâtei. S-ar ajunge astfel în situația în care ambele părți să dețină titluri valabile.

Acțiunea în rectificare, în dreptul intern, a fost reglementată în mod succesiv, prin art. 34 pct. 1, 2, 3 și 4 din Decretul-Lege nr. 115/1938, din Legea nr. 7/1996 și art. 908 alin. (1) pct. 1, 2, 3 și 4 C. civ. Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe toate cele trei prevederi, deși incidente sunt numai dispozițiile art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938, act normativ sub incidența căruia pârâta și-a intabulat dreptul de proprietate, prin încheierea din 17 iulie 1950. Potrivit acestor dispoziții, rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii poate fi cerută de orice persoană interesată în situația în care înscrierea sau titlul/actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil.

Toate cele trei acte normative condiționează admisibilitatea rectificării, de constatarea acestor situații printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. Condiției preexistenței unei hotărâri judecătorești irevocabile de constatare a nevalabilității înscrierii sau titlului în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea, respectiv încetarea condițiilor de existență ale dreptului înscris sau ale efectelor actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea, jurisprudența în materie a adăugat posibilitatea solicitării de constatare a existenței acestor situații chiar în cadrul acțiunii în rectificare, printr-un capăt de cerere distinct și prealabil celui prin care se solicită rectificarea.

Așa cum rezultă din conținutul cărților funciare a căror rectificare o solicită reclamanta, titlul în baza căruia pârâta și-a intabulat dreptul de proprietate îl constituie art. 1 din Decretul nr. 358/1948, text legal care a desființat cultul greco-catolic, făcând trimitere la dispoziția art. 13 din Decretul nr. 177/1948, care condiționa organizarea și funcționarea cultelor religioase de recunoașterea acestora prin decret emis de Ministerul Apărării Naționale În condițiile în care Decretul nr. 358/1948 făcea trimitere la Decretul nr. 177/1948, trecerea valabilă a bunurilor din patrimoniul fostelor biserici greco-catolice la biserica ortodoxă era condiționată de respectarea procedurii reglementate de acest din urmă act normativ. Prin urmare, solicitarea de constatare a nevalabilității titlului de proprietate a pârâtei nu semnifică, constatarea nevalabilității sau nelegalității Decretului nr. 358/1948, ci constatarea că trecerea bunului din patrimoniul parohiei greco-catolice la biserica ortodoxă nu s-a făcut în mod valabil, întrucât nu a fost respectată însăși procedura de preluare, astfel cum era reglementată prin art. 37 din Decretul nr. 177/1948, și, în consecință, titlul pârâtei este nevalabil. O astfel de solicitare este admisibilă, astfel de verificări fiind făcute de instanțele române și cu privire la nerespectarea condițiilor de preluare prevăzute de alte acte normative. Așadar, în condițiile în care toate actele normative care au reglementat, în mod succesiv, acțiunea în rectificare de carte funciară - Decretul-Lege nr. nr. 115/1938 - art. 34, Legea nr. 7/1996 - art. 34 și C. civ. - art. 908 - au condiționat admisibilitatea acesteia de existența unei hotărâri judecătorești care să constate existența cazului de rectificare pe care reclamantul își întemeiază acțiunea, iar jurisprudența a adăugat posibilitatea solicitării acestei constatări chiar în cadrul acțiunii în rectificare, în ipoteza în care o astfel de hotărâre irevocabilă sau o astfel de solicitare nu există, acțiunea în rectificare este inadmisibilă. În viziunea legiuitorului, în mod constant, acțiunea în rectificare are un caracter accesoriu, soarta sa depinzând de cea a acțiunii principale - constatarea prealabilă a nulității titlului ce stă la baza intabulării ce se solicită a fi rectificată. Cazul de rectificare reglementat de pct. 3 din normele legale de mai sus, este diferit de cazul reglementat de pct. 1 din aceleași norme, și are în vedere ipoteza în care nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea. Acest din urmă caz nu este incident în cauză, pentru că în prezenta cauză ar fi necesar să se invoce nulitatea titlului, bazată pe preluarea abuzivă a imobilului prin intermediul actelor normative emise de statul român sub regimul comunist. Cele două ipoteze de rectificare, cea prevăzută de pct. 1 și de pct. 3 sunt diferite, iar pct. 3 nu este incident în cauză. Rectificarea reglementată de pct. 1 are în vedere cazul când înscrierea sau încheierea nu este valabilă ori actul în temeiul căruia a fost efectuată înscrierea a fost desființat, în condițiile legii, pentru cauze ori motive anterioare sau concomitente încheierii ori, după caz, emiterii lui. Rectificarea înscrierilor de carte funciară intervine în acest caz pentru cauze anterioare săvârșirii acestora și care le lipsesc de suport juridic, potrivit doctrinei în materie de carte funciară.

Rectificarea reglementată de pct. 3 se diferențiază de celelalte ipoteze ale acțiunii în rectificare, cea prevăzută de pct. 1, 2 și 4, în ce privește admisibilitatea acțiunii în rectificare, întrucât acțiunea în rectificare întemeiată pe pct. 1 și 2 se va putea îndrepta și împotriva terților subdobânditori de bună-credință și cu titlul oneros, dacă a fost introdusă în termen, pe când acțiunea în rectificarea întemeiată pe pct. 3 și 4 nu va avea efecte față de aceștia, dacă prin lege specială nu se prevede în alt fel, se arată de asemenea în aceeași doctrină. Chiar analiza cazurilor reglementate de pct. 3 indică faptul că acestea nu sunt incidente și nu pot fi incidente în cauză, de maniera arătată în Decizia civilă nr. 660 din 11 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât presupune că titlul și înscrierea sunt valabile, dar că după efectuarea înscrierii a dispărut una dintre condițiile esențiale de existență a dreptului tabular, care face ca înscrierea să devină sau să rămână fără efecte din cauza unor acte sau evenimente ulterioare, sau că actul juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea își pierde efectele și prin urmare situația celui înscris în cartea funciară devine lipsită de suport, cu toate că elementele sau condițiile de existență ale dreptului au rămas în ființă. Cazurile reglementate de pct. 3 au în vedere înscrierea unor drepturi afectate de un termen extinctiv sau al unor drepturi afectate de condiție rezolutorie, pentru prima ipoteză, ori rezoluțiunea, revocarea donațiilor sau legatelor pentru neexecutarea sarcinii, caducitatea legatelor, reducțiunea liberalităților excesive, raportul donațiilor, inopozabilitatea efectelor actului juridic față de terți, împlinirea termenului extinctiv sau neîndeplinirea condițiilor, potrivit doctrinei de carte funciară.

Pentru cazul reglementat de pct. 1, cauza rectificării este anterioară înscrierii, acesta fiind specificul nulității, pe când la cazul reglementat de pct. 3, cauza rectificării este ulterioară înscrierii, dar este diferită de nulitate, fiind fără sens a reglementa două cazuri de rectificări pentru aceeași situație.

Nu se poate susține că după obținerea unei hotărâri de rectificare se poate obține o hotărâre de revendicare sau de nulitate a titlului, bazată pe pct. 3, când de fapt aceasta se poate întemeia doar pe pct. 1. Dacă nulitatea se cere prin aceeași acțiune sau prin acțiunea de rectificare, nu schimbă cazul de rectificare incident.

Constatând că reclamanta nu deține o hotărâre irevocabilă, prin care să se constate nulitatea titlului de intabulare a pârâtei și nici nu a solicitat în cadrul prezentei acțiuni o atare constatare, curtea a respins apelul reclamantei. Constatând astfel că acțiunea nu este admisibilă raportat la dispozițiile de drept intern care impun existența constatării prealabile a nulității titlului, Curtea a constatat că analizarea pretențiilor reclamantei prin prisma prevederilor art. 9 și 14 din Convenție și art. 1 din Primul protocol al Convenției, nu se mai impune fi făcută. Pentru același considerent, nu prezintă relevanță nici faptul că dovada de radiere din 21 aprilie 2010 și certificatul de atestare a edificării din 21 aprilie 2010 în baza cărora s-au operat intabulările din C.F. au fost anulate, reclamanta fiind întâi ținută să redobândească dreptul de proprietate asupra acestor imobile, ceea ce, în prezentul cadru procesual nu este posibil, pentru motivele arătate.

În cauzele invocate cu titlu de jurisprudență de către reclamantă, acțiunile în revendicare promovate de către Parohiile greco-catolice unite cu Roma au fost admise, însă așa cum rezultă din starea de fapt redată în cuprinsul considerentelor acestor hotărâri, fie reclamantele erau proprietare tabulare, iar pârâtele Parohii ortodoxe exercitau o posesie fără titlu, fie reclamantei i se reconstituise dreptul de proprietate în baza Decretului-Lege nr. 126/1990. Soluționarea acțiunii în revendicare nu era condiționată, așadar, de rectificarea prealabilă a cărții funciare, operațiune condiționată, la rândul său, fie de existența unei hotărâri irevocabile în baza căreia să se constate nevalabilitatea titlului pârâtei, fie de solicitarea unei atare constatări chiar în cadrul litigiului pendinte.

Aderarea la apelul reclamantei formulată de pârâtă. Întrucât hotărârea primei instanțe de respingere a acțiunii este menținută prin prezenta decizie, dar pentru alte considerente, ca urmare a soluției pronunțate asupra apelului, și cererea reconvențională a fost respinsă.

Împotriva Deciziei civile nr. 1485/A din data de 8 iunie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, a formulat cerere de recurs reclamanta A., prin care a invocat următoarele aspecte de nelegalitate:

Primul motiv de recurs a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - concret, s-a susținut că instanța de apel și-a motivat soluția pe excepția inadmisibilității, dar a respins apelul pe fond, fără a-l analiza în considerentele deciziei. Instanța motivează admiterea excepții inadmisibilității, însă în dispozitivul deciziei nu face nicio referire la admiterea excepției inadmisibilității, ci doar la respingerea apelului, ca nefondat (apelul nu a fost analizat, întrucât motivele de apel nu ar avea nicio relevanță, preeminență având excepția inadmisibilității).

Al doilea motiv de recurs a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nelegalitatea admiterii excepției inadmisibilității acțiunii - concret, s-a susținut că instanța de apel a admis excepția, pe considerentul că acțiunea în revendicare este inadmisibilă, fără acțiunea în rectificarea cărții funciare, la rândul ei inadmisibilă, fără acțiunea de anularea titlului care a stat la baza înscrierii în cartea funciară și că însuși apărătorul pârâtei s-a opus admiterii excepției inadmisibilității acțiunii. S-a invocat Decizia civilă nr. 660/2015, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat greșita aplicare a legii de către completul care a pronunțat decizia, prin admiterea excepției inadmisibilității. În același sens, este și Decizia civilă nr. 3051/2013, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, reținând următoarele: „întrucât o astfel de verificare este obligatorie, ea constituie o chestiune prealabilă soluționării petitului privind rectificarea cărții funciare, care se va analiza inclusiv pe cale incidentală, atunci când reclamanta nu a învestit instanța cu un capăt de cerere distinct având ca obiect nevalabilitatea titlului statului.. ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pe. 9 C. proc. civ."

Al treilea motiv de recurs a fost întemeiat tot pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - concret, s-a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel, pe care înțelege să le invoce și ca motive de recurs; instanța de fond nu s-a pronunțat asupra celei de a doua precizări de acțiune din 12 octombrie 2012, aceasta fiind acțiunea cu care instanța a fost finalmente investită în mod legal; în primul rând, prin a doua precizare la acțiune, a explicitat faptul că prin petitul I de rectificare a C.F. nr. 51362 a solicitat rectificarea tuturor înscrierilor de la B+ 1, 2, 6, iar prin petitul II de rectificare a solicitat rectificarea, pe de o parte, 1. înscrierii de sub B+1, 3, 4, 5, 6 C.F. nr. 51122 și, pe de altă parte, 2. înscrierea de sub B +1, 2 C.F. nr. 51307 Baciu; în al doilea rând, întrucât a solicitat rectificarea acestor înscrieri, a fost obligată să atace și actele care au stat la baza acestor înscrieri; cum aceste acte sunt acte administrative, a și formulat (în temeiul art. 4 Legea nr. 554/2004) excepția de nelegalitate a dovezii de radiere din 21 aprilie 2010 și a Certificatului de atestare a edificării din 21 aprilie 2010 care au stat la baza înscrierilor menționate în cea de-a doua precizare la acțiune; instanța de fond a trimis excepția de nelegalitate, instanței de contencios administrativ, cu motivarea că soluționarea cauzei (acțiunea precizată la 12 octombrie 2012, doar aceasta se referea la înscrierilor din C.F. 51362 B+ 6 și, respectiv C.F. 51123 B+3 și 4) depinde de soluția excepției de nelegalitate a dovezii de radiere din 21 aprilie 2010 și a certificatului de atestare a edificării din 21 aprilie 2010; instanța de contencios administrativ anulează (prin sentința nr. 5803/2014 a Tribunalului Cluj și Decizia nr. 1806/2015 a Curții de Apel Cluj) dovada de radiere din 21 aprilie 2010 și Certificatul de atestare a edificării din 21 aprilie 2010 (răspunde instanței civile că actele care au stat la baza înscrierilor din C.F. nu sunt valabile); instanța de fond menține (prin refuzul de a se pronunța asupra celei de a doua precizări) înscrierile din C.F. 51362 B+ 6 și C.F. 51123 B+3 și 4 ca valabile. Cu privire la valabilitatea înscrierilor din cartea funciară nu se pune problema numărului enoriașilor, întrucât valabilitatea înscrierilor a fost solicitată în baza art. 34 pct. 1 și 3 din Decretul-Lege nr. 115/1938 și Legea nr. 7/1996, art. 908 alin. (1) pct. 1 și 3 C. civ. și nu în baza art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990, indiferent de interpretarea acestuia.

Judecarea petitelor I și II (rectificarea înscrierilor din C.F. 51362 B+ 6 și, respectiv, C.F. 51123 B+3 și 4) este premisa judecării petitului III (revendicare) și nu invers. Astfel, dacă Dovada de radiere din 21 aprilie 2010 și Certificatul de atestarea a edificării din 21 aprilie 2010 ar fi fost valabile și, deci, înscrierile din CF ar fi fost valabile, atunci revendicarea de la petitul III ar fi trebuit respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 3 din Decretul-Lege 126/1990. Reciproca nu este însă valabilă, întrucât dacă revendicarea ar fi trebuit respinsă pe fond, aceasta nu face valabile înscrierile din C.F., întrucât dovada de radiere din 21 aprilie 2010 și certificatul de atestare a edificării din 21 aprilie 2010 au fost deja declarate nule absolut prin sentința civilă nr. 5803/2014 a Tribunalului Cluj și Decizia civilă nr. 1806/2015 a Curții de Apel Cluj. Instanța de fond a refuzat executarea hotărârilor judecătorești susmenționate. Instanțele de contencios administrativ au constatat nulitatea absolută de ordine publică a actelor administrative, însă instanța de fond a permis tacit ca efectele acestor acte să se mențină și să fie obligatorii erga omnes prin menținerea înscrierilor în C.F.

Decizia din 19 mai 2015 pronunțată de Camera a Treia în cauza Parohia Greco-Catolică Lupeni-România a fost deja desființată prin Decizia din 19 octombrie 2015 a Colegiului de 5 judecători al Marii Camere, cauza fiind în stare de rejudecare.

Invocându-se hotărâri din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul comun în materia restituirii bunurilor protejate de art. 1 din Primul Protocol al Convenției, concluzia unei părți a instanțelor naționale a fost aceea de respingere a acțiunilor unităților de cult greco-catolice, întrucât nu ar avea un bun protejat de art. 1 din Primul Protocol al Convenției sau pentru că dreptul lor depinde de numărul enoriașilor; exact aceeași concluzie a fost adoptată și de Camera a Treia a Curții Europene a Drepturilor Omului prin Decizia din 19 mai 2015 în cauza Parohia Greco-Catolică Lupeni-România (nr. 76943/11). Conform deciziei din 19 octombrie 2015 a Colegiului de cinci judecători ai Marii Camere (entitatea ierarhic superioară, cu competență de control), această concluzie (că unitățile de cult greco-catolice nu au un bun protejat de art. 1 din Primul Protocol al Convenției sau că dreptul lor depinde de numărul enoriașilor) este greșită deoarece "ridică o problemă grava referitoare la interpretarea sau la aplicarea convenției sau a protocoalelor sale" și, în consecință, a desființat decizia din 19 mai 2015 a Camerei a Treia și s-a dispus rejudecarea cauzei.

Recursul reclamantei A. va fi admis și va fi casată Decizia civilă nr. 1485/A din data de 8 iunie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Cluj, pentru următoarele considerente:

În primul rând, este întemeiat motivul de recurs întemeiat formal în cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe care însă Înalta Curte l-a analizat din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., neregularitatea procedurală esențială constând în aceea că, în mod nelegal prima instanță nu a luat în considerare și nu s-a pronunțat asupra celei de a doua precizări de acțiune din 12 octombrie 2012, aceasta fiind acțiunea cu care instanța a fost finalmente învestită în mod legal.

Prin această a doua precizare de acțiune, reclamanta a clarificat faptul că prin petitul 1 de rectificare a cărții funciară a solicitat rectificarea tuturor înscrierilor de la B+ 1, 2, 6, iar prin petitul 2 de rectificare a solicitat rectificarea, pe de o parte, a înscrierii de sub B+1, 3, 4, 5, 6 C.F. nr. 51122 și, pe de altă parte, înscrierea de sub B +1,2 C.F. nr. 51307 Baciu.

Reclamantul nu s-a rezumat numai la clarificarea capetelor de cerere cu care a înțeles să învestească instanța de judecată, ci chiar a acționat conform unei anumite conduite procedurale, consecvente; a solicitat rectificarea acestor înscrieri, a atacat actele care au stat la baza acestor înscrieri; a și formulat, în temeiul art. 4 Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a dovezii de radiere din 21 aprilie 2010 și a Certificatului de atestare a edificării din 21 aprilie 2010 care au stat la baza înscrierilor menționate în cea de-a doua precizare la acțiune; însăși prima instanța de fond a trimis excepția de nelegalitate, instanței de contencios administrativ, cu motivarea că soluționarea cauzei (acțiunea precizată la 12 octombrie 2012, doar aceasta se referea la înscrierilor din C.F. 51362 B+ 6 și, respectiv C.F. 51123 B+3 și 4) depinde de soluția excepției de nelegalitate a dovezii de radiere din 21 aprilie 2010 și a certificatului de atestare a edificării din 21 aprilie 2010; instanța de contencios administrativ a anulat (prin sentința nr. 5803/2014 a Tribunalului Cluj și Decizia nr. 1806/2015 a Curții de Apel Cluj) dovada de radiere din 21 aprilie 2010 și certificatul de atestare a edificării din 21 aprilie 2010; toate acestea în contextul în care valabilitatea înscrierilor din cartea funciară s-a solicitat a fi cercetată în baza art. 34 pct. 1 și 3 din Decretul-Lege nr. 115/1938 și Legea nr. 7/1996, art. 908 alin. (1) pct. 1 și 3 C. civ., și nu în baza art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990.

Reclamanta a susținut chiar că judecarea petitelor I și II (rectificarea înscrierilor din C.F. 51362 B+ 6 și, respectiv, C.F. 51123 B+3 și 4) este premisa judecării petitului III (revendicare) și nu invers.

Cu toate acestea, prima instanță s-a considerat învestită cu un capăt de cerere principal, reprezentat de demersul reclamantei de a redobândi dreptul de proprietate asupra unui locaș de cult, și cu petitele privitoare la rectificarea cărților funciare, pe care le-a privit ca având caracter accesoriu.

Instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra celei de a doua precizări, întrucât a considerat-o lipsită de relevanță, în contextul în care aceasta a analizat admisibilitatea acțiunii în rectificare în lipsa unei hotărâri judecătorești irevocabile sau a unui capăt de cerere formulat în cadrul acțiunii pendinte, având ca obiect constatarea nulității sau nevalabilității titlului de proprietate al pârâtei.

Această instanță nici nu a considerat relevant să se raporteze la contextul concret al învestirii, la calificarea acțiunii, la stabilirea naturii juridice a capetelor de cerere și la relaționarea acestora, o sarcină absolut obligatorie pentru orice instanță de judecată, cu atât mai mult cu cât aceasta din urmă instanță a înțeles să pună în discuție o excepție de inadmisibilitate. Instanța de apel a abordat direct și strict formal chestiunea admisibilității acțiunii în rectificare în lipsa unei hotărâri judecătorești irevocabile sau a unui capăt de cerere formulat în cadrul acțiunii pendinte, nefiind preocupată de demersul concret al reclamantei de redobândire a dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, care presupunea, date fiind datele dosarului, ignorate total de ambele instanțe, o abordare ce se impunea a fi clarificată.

Doar sub aspect pur teoretic s-a consemnat că, în mod constant, acțiunea în rectificare are un caracter accesoriu, soarta sa depinzând de cea a acțiunii principale - constatarea prealabilă a nulității titlului ce stă la baza intabulării ce se solicită a fi rectificată, ignorând total, similar primei instanțe, circumstanțele cauzei pendinte.

Relevant este și faptul că instanța anterioară a avut în vedere Decizia civilă nr. 660 din 11 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care chiar a tranșat, într-o cauză aproape similară, chestiuni ce ar fi putut fi valorificate din perspectivă procedurală și nu numai, astfel; s-a statuat că în mod nelegal instanța de apel a impus reclamantei să solicite și anularea titlului ce a stat la baza intabulării dreptului pârâtei, respectiv a încheierilor de carte funciară; situația premisă de soluționare a acțiunii în rectificare prevăzută de art. 34 pct. 3 din Decretul-Lege nr. 115/1934 este asigurată prin prezența în structura acțiunii, a petitului de revendicare; este greșit raționamentul care condiționează soluționarea acțiunii în revendicare prin compararea de titluri, de existența unei cereri prin care reclamanta să fi solicitat anularea titlului pârâtei etc.

În același sens, este și Decizia civilă nr. 3051/2013, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, reținând următoarele: „întrucât o astfel de verificare este obligatorie, ea constituie o chestiune prealabilă soluționării petitului privind rectificarea cărții funciare, care se va analiza inclusiv pe cale incidentală, atunci când reclamanta nu a învestit instanța cu un capăt de cerere distinct având ca obiect nevalabilitatea titlului statului.. ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pe. 9 C. proc. civ."

Sunt întemeiate în egală măsură criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât deși instanța de apel și-a motivat soluția pe excepția inadmisibilității, a respins apelul ca nefondat, fără a-l analiza în considerentele deciziei (s-a concretizat astfel ipoteza hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină).

Este de reținut și faptul că deși instanța de apel motivează admiterea excepții inadmisibilității, în dispozitivul deciziei nu se face nicio referire la admiterea excepției inadmisibilității, ci doar la respingerea apelului, ca nefondat (s-a concretizat astfel și ipoteza hotărârea cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii).

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție, pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 7 din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., va admite recursul reclamantei A., va casa hotărârile judecătorești anterioare și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Cluj.