ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1091/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1091/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 1091/2017

După deliberare, asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 18 februarie 2013, pe rolul Judecătoriei

Gherla, reclamanta A. Țaga a solicitat în contradictoriu cu pârâtele B.

Țaga, C. a com. Țaga și D. Cluj:

- rectificarea situației de carte

funciară prin anularea încheierii de întabulare nr.  și restabilirea

situației de carte funciară anterioară;

- constatarea nulității

absolute parțiale a titlului de proprietate din 10 martie 2004 și a

procesului verbal de punere în posesie corespunzător, în sensul radierii

din aceste acte a terenului intravilan în suprafață de 4.400 mp înscris

în tarlaua 117 parcelele 7,8 și 9;

- obligarea pârâtei de ordin 1

să-i recunoască dreptul de proprietate și să-i predea în

posesie biserica și terenul aferent situat în Țaga și înscris în

C.F. Țaga

- obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că Biserica greco-catolică a fost proprietara

tabulară a bisericii și terenului intravilan din Țaga, fiind intabulată

în C.F. Țaga. Prin încheierea de carte funciară nr. 151 din 06 iulie 1965,

fără niciun titlu valabil, în temeiul Decretului nr. 358/1948, s-a

înscris dreptul de proprietate asupra acestor imobile în favoarea pârâtei de

ordin 1, imobilele fiind transcrise în C.F. Țaga.

S-a arătat că pârâta

ocupă terenul și construcțiile arătate fără

niciun titlu valabil și s-a invocat faptul trecerii opelegis prin efectul

Decretului Lege nr. 358/1948 și a Decretului nr. 177/1948, în prezent

abrogate, a bunurilor A. în proprietatea B., omițându-se un fapt

esențial și anume că procedura prevăzută de Decretul nr.

177/1948 nu a fost aplicată în practică.

Prin încălcarea prev. Legii nr.

18/1991, pârâtei B. Țaga i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra

terenului intravilan în suprafață de 4.400 mp, emițându-se

titlul de proprietate din 10 martie 2004. A susținut că nicăieri

în România nu au fost cooperativizate terenurile aferente bisericilor,

cimitirele, curtea și grădina din jurul acestora, fiind vizate

exclusiv terenurile agricole.

În drept s-au invocat

dispozițiile art. 563 C. civ., art. 480 C. civ. din 1864, art. 274 C.

proc. civ., art. 34 din Decretul Lege nr. 115/1938.

Pârâta C. a com. Țaga a depus

întâmpinarea data de 03 aprilie 2013, prin care a arătat că prin

încheierea civilă nr. 2215 pronunțată în 02 decembrie 2010 a

Judecătoriei Gherla, reclamanta a acceptat ca, pentru terenul înscris în C.F.

să i se atribuie teren pe un alt amplasament. A mai arătat că titlul

de proprietate din 10 martie 2004 s-a emis în baza cererii depuse de B.

Țaga la Legea nr. 18/1991, documentele anexate dovedind faptul că era

proprietara terenului din C.F.

Pârâta B. Țaga a depus

întâmpinare la data de 18 aprilie 2013 prin care a invocat necompetența

materială a Judecătoriei Gherla cu privire la petitele nr. 1 și

3 din acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii

ca neîntemeiată.

În privința excepției a

arătat că reclamanta a solicitat revendicarea bisericii din Țaga

și a terenului aferent, înscris în C.F. Țaga, solicitând și

rectificarea înscrisurilor în cartea funciară cu privire la aceste

imobile. A susținut că o astfel de acțiune este de

competența în primă instanță a tribunalului, conf. art. 3

din Decretul Lege nr. 126/1990 cu modificările ulterioare. A mai

arătat că necompetența Judecătoriei Gherla decurge și

din împrejurarea că valoarea bunurilor revendicate

depășește valoarea de 500.000 lei, astfel că sunt

aplicabile prev. art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. din 1865.

În drept a invocat prev. art. 115, 274

din N.C.P.C., art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990, art. 1, 2, 5, 13, 27

și 31 din Legea nr. 489/2006, art. 29,53 și 44 din Constituția

României.

La data de 14 mai 2013 pârâta B.

Țaga a depus note de ședință prin care a arătat

că își menține excepțiile, apărările și

argumentele cuprinse în întâmpinare, relevând că acțiunea reclamantei

este neîntemeiată și pentru considerentele cuprinse în întâmpinarea

pârâtei C. a comunei Țaga.

Prin sentința civilă nr. 663

din 29 mai 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/235/2013 al

Judecătoriei Gherla, s-a admis excepția necompetenței materiale

a Judecătoriei Gherla invocată de pârâta B. Țaga și, în

consecință, s-a declinat competența de soluționare a

acțiunii formulate de reclamanta A. Țaga, în contradictoriu cu B.

Țaga, C. a com. Țaga și D. Cluj, în favoarea Tribunalului Cluj.

Prin sentința civilă nr. 400

din 06 septembrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/235/2013 al

Tribunalului Cluj, s-a admis excepția necompetenței materiale a

Tribunalului Cluj, invocată din oficiu și s-a declinat în favoarea

Judecătoriei Gherla competența soluționării cererii de

chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu B.

Țaga, Comisia locală de fond funciar Țaga și Comisia județeană

Cluj.

S-a constatat ivit conflictul negativ

de competență și s-a înaintat dosarul Curții de Apel Cluj

în vederea pronunțării unui regulator de competență.

Prin sentința civilă nr. 48/F

din 25 septembrie 2013 pronunțată în Dosar nr. x/33/2013 al

Curții de Apel Cluj, s-a stabilit competența soluționării

acțiunii, formulate de reclamanta A. Țaga în contradictoriu cu

pârâtele B. Țaga, C. a com. Țaga, prin primar și D. Cluj prin prefect

având ca obiect revendicare biserică și terenul înscris în C.F.

Țaga, rectificare C.F. șa., în favoarea Tribunalului Cluj.

La data de 28 martie 2014 s-a depus la

dosar, pe rolul Tribunalului Cluj, precizare de acțiune din partea

reclamantei, solicitându-se instanței admiterea acțiunii și

să se dispună:

înscris în C.F. Țaga și ulterior transcris în C.F. Țaga a trecut

fără titlu valabil în proprietatea B. din Țaga.

carte funciară prin anularea încheierii de întabulare din 06 iulie 1965

și restabilirea situației de cate funciară anterioară

acestei încheieri.

absolută parțială a Titlului de Proprietate din 10 martie 2004

și a procesului-verbal de punere în posesie corespunzător acestuia,

în sensul radierii din aceste acte a terenului intravilan în

suprafață de 4.400 mp.

să-i recunoască dreptul de proprietate și să-i predea în

posesie biserica și terenul aferent situat în Țaga înscris în C.F. Țaga.

cheltuielilor de judecată.

La data de 17 aprilie 2015 s-a depus

la dosar întâmpinare la acțiunea precizată din partea pârâtei B.

Țaga,solicitând instanței respingerea acțiunii precizate și

obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 23 aprilie 2014 s-a depus

la dosar cerere reconvențională din partea pârâtei B. Țaga,

solicitând instanței obligarea reclamantei - pârâte reconvenționala

să respecte dreptul de retenție al acesteia asupra imobilului

constând din biserica situata în localitatea Țaga, înscrisă în C.F.

Țaga, precum și asupra gardului împrejmuitor și a zidului de

protecție având o lungime de 50 m și o înălțime de 3 m, zid

construit din ciment și fier beton pentru protejarea bisericii de apele

pârâului care curge prin apropiere, până la data plății de

către aceasta a contravalorii lucrărilor executate de către B.

Țaga la aceste imobile, lucrări estimate la valoarea de 510.000 lei,

scop în care solicită obligarea pârâtei reconvenționale să le

plătească valoarea acestor lucrări, cu cheltuieli de judecată.

S-a arătat că ulterior

dobândirii dreptului de proprietate de către B. Țaga, imobilul

biserică a fost supus unor lucrări de reparații capitale, astfel

ca starea actuala a imobilului este mult îmbunătățită

față de cea existentă în anul 1965.

Biserica a fost resfințită

în anul 1978, ca urmare a lucrărilor efectuate, respectiv a fost acoperită

biserica cu tablă; s-au realizat lucrări de tencuială exterioară;

a fost renovat pridvorul; s-a realizat pictarea bisericii; au fost

cumpărate doua clopote; s-a realizat un iconostas nou.

Urmare a unor lucrări de dată

mai recentă, biserica din Țaga a fost din nou resfințită în

anul 2008. Lucrările au continuat și ulterior anului 2008.

În ipoteza admiterii acțiunii

reclamantei, aceasta ar dobândi dreptul de proprietate asupra unui imobil a

cărui valoare a crescut considerabil față de cea existentă

în anul 1948, datorită lucrărilor de investiție realizate de

pârâta - reclamantă reconvențională B. Țaga.

Într-o astfel de situație

reclamanta - pârâta reconvențională A. Țaga ar ajunge în

situația dobândirii unui lăcaș de cult cu o valoare net

superioară celei pe care a avut-o biserica în anul 1948, la data trecerii

credincioșilor greco-catolici la cultul ortodox. În acest mod A. Țaga

s-ar îmbogăți fără justă cauză în detrimentul B.

Țaga, care, în decursul timpului, a realizat toate lucrările de

investiții la acest lăcaș de cult.

Pentru ipoteza în care acțiunea

reclamantei va fi admisă, în patrimoniul B. Țaga se va naște

dreptul de creanță cu privire la valoarea lucrărilor realizate

la imobilul în litigiu, în raport de care s-a invocat dreptul de retenție

asupra imobilului până la plata valorii lucrărilor executate.

Reclamanta A. Țaga a formulat două

cereri de chemare în judecată împotriva B. Țaga.

Prin cererea înregistrată în Dosarul

nr. x/235/2013 a revendicat biserica din localitatea Țaga, în care se

realizează serviciile religioase pentru credincioșii ortodocși,

iar prin cererea înregistrata în Dosarul nr. x/235/2013 reclamanta a solicitat

demolarea bisericii construite de în localitatea Țaga Ghilot, biserica în

care participă la serviciile religioase credincioșii ortodocși

din Ghilot.

Întrucât ambele dosare sunt pe rolul

Tribunalului Cluj, exista teoretic posibilitatea de admitere a ambelor cereri,

context în care credincioșii ortodocși din Țaga și Ghilot

ar rămâne fără niciun lăcaș de cult, cu toate ca au

contribuit la realizarea bisericii din Ghilot și la modernizarea și

executarea lucrărilor pentru biserica din Țaga.

În drept s-au invocat

dispozițiile art. 119, 110 alin. (3), art. 274 C. proc. civ. din anul

1865; - art. 2495 alin. (1) din N.C.C.

La data de 20 mai 2014 s-a depus la

dosar întâmpinare din partea A. Țaga, solicitând instanței să fie

apreciată ca tardivă acțiunea reconvențională a

pârâtei și să se constate că aceasta este decăzută din

dreptul de a formula o asemenea cerere.

Solicită respingerea ca

prescrisă a cererii reconvenționale și în subsidiar, ca

nefondată și obligarea pârâtei reclamante reconvenționale la

plata cheltuielilor de judecată.

S-a invocat prescripția dreptului

la acțiune față de pretențiile bănești ale

reclamantei reconvenționale, raportat la data la care aceasta pretinde

că ar fi executat aceste lucrări.

La data de 26 mai 2014 s-au depus la

dosar note de ședință din partea B. Țaga referitoare la

întâmpinarea depusa la dosar de A. Taga, solicitându-se respingerea

excepție tardivității formulării cererii

reconvenționale, precum și excepția prescripției dreptului

la acțiune.

II. Prin sentința civilă nr.

712 din 11 decembrie 2015 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr.

x/235/2913, s-a respins excepția inadmisibilității invocată

de pârâta B. Țaga.

S-a admis excepția lipsei de

interes invocată de B. Țaga.

S-a respins cererea de chemare în

judecată formulată de A. Țaga, în contradictoriu cu B.

Țaga, Comisia Locală de fond funciar Țaga și Comisia

Județeană de fond funciar Cluj, având ca obiect constatarea

nulității absolute a T.P. nr. x/2221/2004 și a procesului verbal

de punere în posesie corespunzător ca lipsită de interes.

S-a respins cererea de chemare în

judecată formulată de A. Țaga împotriva pârâtei B. Țaga

privitor la celelalte petite ca neîntemeiată.

S-au respins ca lipsite de obiect

excepțiile prescripției și a lipsei de interes a cererii

reconvenționale invocate de reclamantă.

S-a respins cererea

reconvențională formulată de B. Cluj în contradictoriu cu A.

Țaga.

A fost obligată reclamanta

să plătească pârâtei B. Țaga suma de 1.240 lei cheltuieli

de judecată.

Pentru a hotărî astfel, analizând

actele și lucrările dosarului, instanța a reținut

următoarele:

Prin întâmpinare pârâta a invocat

excepția inadmisibilității, excepție care a fost

respinsă întrucât actele depuse în probațiune, respectiv adresa din 2012

emisă de reclamantă, confirmă că procedura

administrativă, prealabilă demersului judiciar, a fost demarată.

Părțile nu au ajuns la un consens după cum rezultă din

procesul verbal încheiat la data de 16 mai 2006.

Pretențiile reclamantei în

legătură cu titlurile de proprietate emise în baza Legii nr. 18/1991

emise în favoarea pârâtei și a căror anulare s-a cerut sunt lipsite

de interes, iar instanța a admis excepția invocată pentru

următoarele considerente:

Interesul este folosul practic

urmărit de parte prin formularea cererii de chemare în judecată.

Reclamanta, în realizarea drepturilor

conferite de legile fondului funciar, a formulat cerere de reconstituire a

dreptului de proprietate. Aceasta nu a invocat și probat că

drepturile sale în procedura administrativă sau judiciară

reglementată de Legea nr. 18/1991 așa cum a fost modificată, ar

fi fost încălcate.

Conform art. 3 din Legea nr. 169/1997

are calitate procesuală în solicitarea anulării unui titlu de

proprietate doar persoana care justifică un interes.

În cazul de față procedura

administrativă, ca urmare a cererii formulate de reclamantă, a fost

demarată și finalizată în ceea ce privește întinderea, dar

mai ales amplasamentul parcelelor prin acordul exprimat de către

reclamantă ca pentru terenurile preluate în perioada regimului comunist

să fie pusă în posesie pe un alt amplasament.

În procesul verbal din 14 octombrie 2010

au fost avute în vedere și cărțile funciare indicate în

cuprinsul cererii de chemare în judecată, astfel încât reclamanta nu

justifică un interes din această perspectivă. Ca urmare a

acordului dat, reconstituirea dreptului se va face pe alte amplasamente,

reclamanta nemaiputând invoca vreo vătămare.

În consecință, ca urmare a

admiterii excepției, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată

de A. Țaga, în contradictoriu cu B. Țaga, Comisia Locală de fond

funciar Țaga și Comisia Județeană de fond funciar Cluj,

având ca obiect constatarea nulității absolute a T.P. nr. x/2221/2004

și a procesului verbal de punere în posesie corespunzător ca

lipsită de interes.

Analizând pretenția referitoare

la revendicarea lăcașului de cult, instanța a avut în vedere

și statuările cuprinse în regulatorul de competență,

respectiv sentința civilă nr. 48/R/2013 pronunțată de

Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/33/2013.

În stabilirea competenței, Curtea

a avut în vedere competența specială stabilită în favoarea

Tribunalului, în art. 3 alin. (3) din Decretul-Lege nr. 126/1990.

Demersul juridic demarat de

reclamantă tinde la redobândirea dreptului de proprietate asupra unui

locaș de cult care i-a aparținut, împrejurare decurgând din

descrierea situației de fapt.

În drept, reclamanta a indicat

dispozițiilor art. 480 și 593 C. civ. 1864, însă în raport de

dispozițiile Decretului nr. 126/1990, instanța a apreciat că

pretențiile formulate nu pot fi analizate decât prin prisma acestui ultim

text legal, normă de excepție față de prevederea

generală cuprinsă în art. 480 C. civ. De altfel, curtea de apel a

statuat în prezenta cauză că instanța nu este legată în

calificarea juridică a acțiunii numai de dispozițiile legale

invocate de parte.

Așadar, instanța a analizat

pretențiile formulate având în vedere starea de fapt ce va fi

stabilită în raport de norma juridică cuprinsă în Decretul Lege

nr. 126/1990.

În fapt, din analiza C.F. Țaga

rezultă că asupra imobilului cu nr. top. 79 proprietar tabular este

pârâta, însă imobilul a provenit din transcrierea imobilului în C.F.

Țaga, unde proprietar tabular a fost reclamanta.

Dreptul de proprietate în favoarea

pârâtei s-a întemeiat pe dispozițiile Decretului nr. 358/1948.

Este fără dubiu că

anterior regimului comunist acest locaș de cult a aparținut

reclamantei, însă ulterior anului 1948, imobilul a trecut în proprietatea

pârâtei.

Probațiunea testimonială

administrată confirmă că acest locaș de cult în prezent

este în posesia pârâtei și a suferit mai multe intervenții, prin care

s-au realizat îmbunătățiri, dar și lucrări de

întreținere.

Decretul-Lege nr. 126/1990 a

urmărit finalizarea diferendului creat între cele două biserici în timpul

regimului comunist. În ceea ce privește modalitatea în care statele, foste

comuniste, determină măsurile reparatorii jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului a precizat că art. 1 din Protocol 1, nu

poate fi interpretat în sensul că ar stabili o obligație

generală de restituire a bunurilor, obiect al unor măsuri dispuse în

perioada regimului comunist.

Potrivit dispozițiilor art. 3 din

Decretul-Lege nr. 126/1990, privind unele măsuri referitoare la A.,

situația lăcașurilor de cult care au aparținut A. și

au fost preluate de A., urma să fie stabilită de către o comisie

mixtă formată din reprezentanții clericali ai celor două

culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din

comunitățile care dețin aceste bunuri.

Din interpretarea art. 3 alin. (1) din

Decretul-Lege nr. 126/1990, dorința credincioșilor din comunitatea

care deține bunuri constituie un criteriu de care se ține seama cu

ocazia analizării și stabilirii situației juridice a

lăcașurilor de cult și a caselor parohiale.

Instanța apreciază că

reglementările cuprinse în art. 3 nu încalcă prevederile

constituționale, iar în condițiile în care într-o comunitate

există credincioși ortodocși și greco-catolici, criteriul

social al opțiunii majorității enoriașilor pentru determinarea

destinației lăcașurilor de cult corespunde principiului

democratic al determinării folosinței religioase al acestui bun.

În speța de față, din

înscrisurile depuse de autorități, respectiv adresa din 27 martie 2013,

rezultă că la recensământul din anul 2011, din populația

totală de 744 persoane din localitate Țaga, de religie ortodoxă

sunt 668 persoane și 26 persoane de religie greco-catolică.

Institutul Național de

Statistică a comunicat în data de 17 februarie 2014 că populația

comunei Țaga este în număr de 1.909 locuitori, din care

ortodocși 1.724 și greco-catolici 30. S-a comunicat că satul

Țaga are o populație totală de 756 locuitori.

Așadar, cele două

adeverințe confirmă faptul că majoritari sunt locuitori de

religie ortodoxă.

De altfel, reclamanta a fost în

măsură să depună o listă cu numai 42 de persoane cu

credincioși greco-catolici, respectiv 52 de persoane, față de un

număr de 689 ortodocși.

Numărul de credincioși

greco-catolici este confirmat și de martorii E. și F.

Relevanța în speță a

numărului actual de credincioși rezultă și din faptul

că această biserică, așa cum s-a arătat anterior, fapt

necontestat nici de către reclamantă, dar susținut de către

martori, a suferit modificări semnificative în amenajarea și argumentarea

lăcașului de cult.

Din declarațiile martorilor G.

și H. rezultă că aceste lucrări au fost făcute din

banii enoriașilor, care au contribuit în mod benevol, în funcție de

posibilități. Inclusiv martora G., care în prezent aparține

cultului greco-catolic, confirmă că nimeni nu a fost obligat la plata

vreunei sume de bani, fiecare contribuind cu ce a putut financiar sau în sistem

de clacă.

În aceste condiții, voința

majorității celor care aparțin în prezent cultului ortodox, nu

poate fi ignorată, iar numărul de enoriași avut în vedere și

de legiuitor trebuie să primeze.

În această problemă, Curtea

Europeană a Dreptului Omului a pronunțat Hotărârea din 19 mai 2015,

în cauza Parohia Greco-catolică Lupeni contra României.

În cuprinsul acestei hotărâri s-a

analizat și dacă respingerea acțiunii având ca obiect

restituirea unui locaș de cult a constituit o ingerință în

respectarea drepturilor la libertatea la religie.

Curtea a reținut că refuzul

instanței naționale de a recunoaște reclamanților dreptul

de proprietate asupra bisericii în litigiu nu a constituit o

ingerință nejustificată în exercitarea drepturilor la libertatea

la religie.

Curtea a considerat că

nerestituirea bisericii nu aduce atingere dreptului lor la respectarea

bunurilor lor, în condițiile în care autoritățile statului nu au

adoptat nici un act normativ sau administrativ în care să se

menționeze restituirea bisericii în litigiu și nici că a existat

o încălcare a art. 14 din convenție, coroborat cu art. 1 protocol 1.

Împrejurarea că la acest moment

această cauză a fost transmisă Marii Camere a Curții

Drepturilor Omului nu are relevanță, considerentele hotărârii

rămânând la acest moment valabile.

Împotriva sentinței

menționate a declarat apel A. Țaga, solicitând anularea în parte a hotărârii

atacate în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost precizată,

admiterea excepției prescripției și a lipsei de interes a

cererii reconvenționale și, înlăturarea obligației sale la

plata cheltuielilor de judecată și obligarea intimaților în

solidar la plata cheltuielilor de judecată în fața primei

instanțe și în apel.

În motivarea apelului, reclamanta a

susținut

că

prima instanță nu

s-a pronunțat asupra petitelor 1

și 2 al acțiunii precizate, ce vizau imobilele înscrise în C.F.

Țaga și ulterior transcrise în C.F. Țaga, numere topografice ce nu

se suprapun cu terenul intravilan în suprafață de 4.400 mp înscris în

titlul de proprietate din 2004 a cărui anulare parțială au

solicitat-o prin petitul III al acțiunii precizate.

În ceea ce privește referitor la

nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate, s-a

susținut că instanța a omis să observe că solicitarea

a vizat constatarea nulității absolute parțiale și nu

totale a titlului de proprietate menționat, iar prin dispozitiv a respins

cererea cu acest obiect ca lipsită de interes, pornind de la o

premisă eronată, în sensul că, prin semnarea procesului verbal

din 14 octombrie 2010, reclamanta și-ar fi exprimat acordul ca pentru

terenurile preluate de regimul comunist să fie pusă în posesie pe un

alt amplasament. S-a mai arătat că instanța a omis faptul

că terenurile ce formează obiectul acțiunii sunt terenuri

agricole, astfel cum rezultă din extrasele de carte funciară și

expertiza judiciară topografică efectuată în cauză.

S-a invocat nulitatea încheierii de

carte funciară din 6 iulie 1965, la baza căreia nu a stat un act care

să dovedească transmisiunea proprietății în favoarea

pârâtei B. Țaga și nu s-a pronunțat nicio hotărâre

judecătorească prin care să se constate trecerea a 90% din

credincioșii greco-catolici la cultul ortodox în anul 1948, astfel încât

nu se poate susține că aceste bunuri au trecut în baza art. 37 din

Decretul nr. 177/1948 în proprietatea pârâtei.

Apelanta a mai arătat că,

prin încălcarea prevederilor Legii nr. 18/1991, pârâtei i s-a reconstituit

dreptul

de proprietate

asupra

terenului intravilan pe care se află casa parohială și

grădina, în suprafață de 4.400 mp înscris în C.F. Țaga,

emițându-se titlul de proprietate din 10 martie 2004, a cărui

nulitate s-a invocat în raport cu prevederile art. 3 din Legea nr. 169/1997.

De asemenea, s-a invocat greșita

respingere ca neîntemeiat a capătului de cerere privind predarea în

posesie a bisericii și terenului aferent înscris în C.F. Țaga, cu

privire la care instanța s-a aflat în eroare,acesta aflându-se la o

distanță considerabilă (biserica aferentă cimitirului care

nu există de mai mult de 50 de ani) și nu a figurat ca fiind în

proprietatea B. Țaga.

În acest context, s-a arătat

că s-a motivat eronat hotărârea de către prima instanță

pe dispozițiile art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990 și

Hotărârea din 19 mai 2015 a Curții Europene a Drepturilor Omului

pronunțată în cauza Parohia Greco-Catolică Lupeni c. României,

dorința credincioșilor din comunitatea care deține bunurile neputând

constitui un criteriu de care să se țină seama cu ocazia

analizării situației juridice a lăcașurilor de cult și

a caselor parohiale, raportarea în acest sens la recensământul din 2011

neputând fi asimilată cu exprimarea voinței privind situația

lăcașurilor de cult, care nu se poate substitui hotărârilor unei

comisii mixte formate din reprezentații celor două culte religioase.

B. Țaga a depus întâmpinare,

solicitând respingerea apelului,precum și cerere de aderare la apelul

reclamantei, prin care a solicitat ca, în ipoteza admiterii apelului și

schimbării sentinței,să se admită cererea

reconvențională și să se respingă ca neîntemeiate

excepția prescripției și excepția lipsei de interes (a

cererii reconvenționale).

Curtea de Apel Cluj, secția I

civilă, prin Decizia civilă nr. 1463 din 7 iunie 2016, a respins ca

nefondat apelul reclamantei și cererea de aderare la apel formulată

de B. Țaga și a obligat-o pe apelantă la 600 lei cheltuieli de

judecată în apel.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de apel a reținut, în ceea ce privește apelul

reclamantei că terenul intravilan revendicat, în suprafață de 4.400

mp, corespunzător parcelelor din titlul de proprietate a cărui

nulitate absolută parțială s-a solicitat coincide cu

amplasamentul nr. 2, reprezentat de casa parohială, curte și

grădină.

Prin urmare, s-a constatat că

terenul de 4.400 mp identificat în titlul de proprietate din 10 martie 2004, a

cărui nulitate s-a solicitat, nu se suprapune cu terenul identificat din C.F.

Țaga, reprezentând cimitir, care face obiectul revendicării.

Astfel, prima instanță a

respins corect cererea de constatare a nulității absolute

parțiale a titlului de proprietate eliberat în baza legilor fondului

funciar,întrucât din perspectiva revendicării imobiliare, având ca obiect

lăcaș de cult și cimitir, reclamanta nu a justificat un interes

actual, născut și personal în a obține desființarea

retroactivă a titlului de proprietate atacat, cu atât mai mult cu cât

însăși reclamanta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate

(în baza legilor fondului funciar), acceptând punerea în posesie pe un alt

amplasament.

Curtea de apel a subliniat că,

prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, s-a

solicitat exclusiv rectificarea intabulării în C.F. Țaga, cu referire

la topograficele 79-81, având destinația de cimitir, fără a se

solicita și rectificarea C.F. Țaga cu referire la topograficul 140/2

reprezentând lăcaș de cult aflat în prezent în folosința B.

Țaga și care face obiectul revendicării.

S-a mai reținut că titlul de

întabulare în C.F. Țaga, a cărei rectificare se solicită este

reprezentat de un act normativ, respectiv Decretul-Lege nr. 115/1938 astfel

încât, analizând temeinicia acțiunii în revendicare a lăcașului

de cult și a cimitirului, pe cale incidentală, prima

instanță s-a pronunțat în mod indirect și cu privire la

existența sau inexistența unui titlu valabil de întabulare,având în

vedere o trecere ex lege a dreptului de proprietate în favoarea B. Țaga.

Constatând că temeiul juridic pe

care reclamanta și-a fundamentat acțiunea precizată a fost art. 34

din Decretul nr. 115/1938, instanța de apel a reținut că pentru

ca titlul care a servit ca temei al intabulării dreptului real în C.F.

să fie pe deplin valabil, în acord cu art. 948 C. civ., era necesar ca

acesta să îndeplinească cerințele de validitate impuse de art. 44

din Decretul-Lege nr. 115/1938.

S-a apreciat că, în

speță, din înscrisurile menționate în C.F. rezultă că

pârâta și-a intabulat dreptul asupra imobilului în baza unei cereri

și a Decretului nr. 358/1948, a cărui abrogare prin Decretul-Lege nr.

126/1990 nu poate conduce la concluzia că „de jure” bunurile revendicate

nu au ieșit niciodată din proprietatea sa.

S-a considerat că este pe deplin

aplicabilă Legea nr. 182/2005, prin care a fost aprobată O.G. nr. 64/2004,

pentru completarea art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990, ce servește ca

temei al revendicării imobilului litigios, în coroborare cu art. 480 C.

civ., avându-se în vedere că negocierile purtate de Comisia mixtă a

celor două parohii nu s-ar fi finalizat printr-un acord.

Instanța de apel a apreciat

că trimiterea pe care art. 3 alin. (2) din Decretul-lege nr. 126/1990,

completat și aprobat prin O.U.G. nr. 64/2004 și Legii nr. 182/2005 o

face la acțiunea în justiție „potrivit dreptului comun” nu poate fi

văzută decât ca referindu-se la condițiile procedurale de

judecare a acesteia, nu însă și la cele ale legii speciale, respectiv

Decretul-Lege nr. 126/1990, care a instituit prin art. 3 alin. (1) un criteriu

special de preferință ce obligă la soluționarea

pretențiilor vizând restituirea bunurilor-lăcașuri de cult

și case parohiale, care au aparținut cultului greco-catolic

„ținând seama de dorința credincioșilor din

comunitățile care dețin aceste bunuri”, acest criteriu fiind

aplicabil atât în procedura prealabilă, cât și în fața

instanței de judecată.

Instanța de apel a reținut

pe baza probatoriilor administrate, respectiv adresa Institutului Național

de Statistică și lista cu numai 42 de credincioși

greco-catolici, respectiv 52 de

persoane

față de un

număr de 689 ortodocși, că pot fi aplicate prevederile art. 3

din Decretul-Lege nr. 126/1990, cu consecința respingerii

pretențiilor reclamantei, referitoare la recunoașterea dreptului de

proprietate asupra lăcașului de cult și a cimitirului aferent.

Întrucât s-a respins în întregime

acțiunea reclamantei, s-a apreciat că aceasta este în culpă

procesuală și prin urmare, a fost corect obligată la plata

cheltuielilor de judecată.

Raportat la soluția dată

apelului principal și reținând și considerentele ce susțin

cererea de aderare la apel, curtea de apel a respins și cererea de aderare

la apel formulată de B. Țaga.

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs, în termenul legal, reclamanta A. Țaga, criticând-o ca

nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ.

Dezvoltând motivele de recurs,

reclamanta a invocat, într-o primă critică, greșita interpretare

a obiectului petitului 3 al cererii introductive, prin care a solicitat să

se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate

emis în favoarea B. Țaga, învederând că imobilele teren, curte,

grădină și casă parohială, au fost intabulate în C.F.

Țaga pe numele A. Țaga.

S-a susținut că

instanța de apel a încălcat dreptul de proprietate și, deci, art.

480 și următoarele C. civ., statuând eronat că formularea

acestui petit este lipsită de interes. Reclamanta-recurentă a

precizat că suprafața de teren revendicată nu se suprapune cu

cimitirul comunal, de asemenea, revendicat și care se identifică,

aceste numere topografice formând obiectul petitelor 1 și2 din cererea de

chemare în judecată.

S-a învederat, în acest context,

că emiterea titlului de proprietate în favoarea pârâtei are

semnificația juridică a unei veritabile exproprieri de către

autoritatea administrativă.

S-a criticat decizia atacată ca

nelegală și pentru neanalizarea scriptului intitulat „poziția

procesuală”, depus la dosar la 31 mai 2016 și, respectiv, a

legalității înscrierii în C.F. Țaga, a reclamantei și

inexistenței titlului de proprietate al pârâtei.

Recurenta a precizat că

instanța de apel a făcut confuzie între lăcașul de cult

existent anterior anului 1948 în cimitirul comunal, din C.F. Țaga și

lăcașul de cult greco-catolic care există și în prezent pe

terenului înscris în C.F. Țaga.

Un alt aspect de nelegalitate invocat

l-a reprezentat statuarea eronată a instanței de apel în sensul

că titlul de întabulare în C.F. Țaga este reprezentat de un act

normativ, respectiv Decretul nr. 358/1948; Decretul-Lege nr. 177/1948, ambele

abrogate.

S-a invocat împrejurarea că,

și în situația în care s-ar admite că Decretul nr. 177/1948 ar

putea să constituie un titlu valabil de întabulare a B., întabularea pârâtei

intimate a fost făcută cu încălcarea procedurii prevăzute

de acest decret (art. 37).

O altă critică de

nelegalitate invocată prin motivele de recurs a vizat motivarea

contradictorie a deciziei recurate, în sensul că abrogarea Decretului nr. 358/1948

nu poate conduce la concluzia, de jure, că bunurile revendicate nu ar fi

ieșit niciodată din patrimoniul reclamantei, fără a se

reține că decretul de abrogare a avut o altă semnificație,

aceea a recunoașterii existenței cultului greco-catolic și de

repunere în drepturile sale legitime.

S-a mai criticat decizia recurată

ca nelegală și pentru interpretarea eronată a art. 2 din

Decretul-Lege nr. 358/1948, text legal având ca efect faptul că imobilele

în litigiu (cimitir, lăcaș de cult inexistent în prezent și

grădina) nu au trecut în proprietatea pârâtei și nici în proprietatea

statului, fiind exceptate de la preluare.

Recurenta a invocat nelegalitatea

deciziei atacate și din perspectiva interpretării și

aplicării „principiului democratic al determinării folosinței

religioase (…) în funcție de voința majoritară a celor care sunt

beneficiarii acestei folosințe”, omițând faptul esențial că

una dintre condițiile pentru aplicarea acestui principiu este ca

dobândirea de către B. a bunurilor aparținând A. la momentul

desființării abuzive a acesteia, să poată fi

considerată valabilă din punct de vedere juridic, respectiv să

se fi respectat dispozițiile Decretului nr. 358/1948 și ale

Decretului nr. 177/1948.

În cadrul acestui motiv de recurs,

reclamanta a precizat că în localitatea Țaga au existat, până în

anul 2006, două lăcașuri de cult greco-catolice, iar în prezent

există tot două, ambele folosite de adepții cultului ortodox,

deși există un singur preot în funcțiune. S-a mai arătat

că, până în 2006, în zona denumită Ghilot a mai existat un lăcaș

de cult greco-catolic, demolat abuziv de B. Țaga, astfel cum s-a constatat

prin Decizia nr. 1496 din 5 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de

Apel Cluj, care a statuat și în legătură cu nelegalitatea

autorizației de construire pe același teren a lăcașului de

cult ortodox, iar prin Ordonanța președințială nr. 595 din 9

mai 2006 pronunțată de Judecătoria Gherla s-a dispus obligarea

pârâtei la sistarea lucrărilor de demolare și construire executate la

clădirea bisericii din Țaga, înscrisă în C.F. Ghilot, pe numele

reclamantei.

În aceste circumstanțe, s-a

susținut că este evidentă reaua-credință cu care

acționează pârâta intimată, principiul voinței

majorității credincioșilor neputând justifica încălcarea

legii și nici nerespectarea unor hotărâri judecătorești

definitive.

Critica invocată prin ultimul

motiv de recurs a vizat aplicarea eronată a dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ., deși prin sentința primei instanțe, cât și prin

decizia recurată s-a respins cererea reconvențională, astfel

încât ambele părți se află în culpă procesuală,

impunându-se astfel, compensarea cheltuielilor de judecată.

Intimata-pârâtă B. Țaga a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat, cu

cheltuieli de judecată.

În faza procesuală a recursului,

reclamanta-recurentă a depus la dosar copiile hotărârilor

judecătorești la care a făcut referire prin motivele de recurs,

cererea de reconstituire a dreptului de proprietate conform Legii nr. 247/2005,

Tabelul nominal cu credincioșii A. Țaga din 1 martie 2014, Extrasul C.F.

Țaga și procesul-verbal încheiat la 14 octombrie 2010.

Examinând criticile invocate de

recurenta-reclamantă, raportat la motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., Curte va constata că

recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Primul motiv de recurs, vizând

încălcarea de către instanța de apel a art. 480 și

următoarele C. civ. de la 1864, nu poate fi primit.

Instanțele de fond și apel

au apreciat corect că se impune admiterea excepției lipsei de interes

a reclamantei în ceea ce privește constatarea nulității absolute

a titlului de proprietate din 2004 și a procesului-verbal de punere în

posesie corespunzător.

Pentru a pronunța această

soluție asupra excepției invocate de pârâta intimată,

instanțele au avut în vedere procesul-verbal din 14 octombrie 2010 și

adresa emisă de C. Țaga, din 18 februarie 2014.

Cererea de constatare a

nulității absolute parțiale a titlului de proprietate

menționat, ce a făcut obiectul celui de-al treilea petit al

acțiunii, a fost corect respinsă având în vedere că terenul din

C.F. Țaga, a fost avut în vedere la semnarea procesului-verbal din 14

octombrie 2010.

Reclamanta însăși a

solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza legilor fondului

funciar, acceptând punerea în posesie pe un alt amplasament, inclusiv cu privire

la imobilele înscrise în C.F. Țaga, fără nicio distincție,

astfel cum rezultă și din adresa Comisiei locale de fond funciar

Țaga, depusă la dosar la 20 februarie 2014.

Prin această adresă,

emitentul menționează că, în conformitate cu procesul verbal

întocmit la 14 octombrie 2010, A. Țaga i s-a stabilit de către

Comisia Locală de fond funciar și validat de către Comisia

Județeană suprafața de 43,56 ha teren agricol din care „34,86 ha

C.F. Țaga în suprafață de 26,98 ha, nr. top 87,88, 342, 325,

326, 394, 395, 432, 433, 528, 659, 660 (…)”, concluzionându-se că pentru

întreaga suprafață de 43,56 ha teren, reclamantei i s-a atribuit

teren pe un alt amplasament, acceptat de către aceasta.

Cu privire la susținerile vizând

omiterea analizării motivelor expuse în memoriul intitulat „poziție

procesuală”, depus în fața instanței de apel la 31 mai 2016,

dată la care cauza a rămas în pronunțare, astfel cum

rezultă din încheierea de dezbateri, Curtea va constata că aceasta nu

se impunea a fi examinată întrucât s-ar fi încălcat dispozițiile

art. 292 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora „părțile nu se

vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de

apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau

arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare.”

Critica vizând nemotivarea deciziei

recurate este, de asemenea, nefondată, judecătorul fiind obligat

să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere,

arătând conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ., motivele de fapt și de

drept care i-au format convingerea, precum și motivele pentru care au fost

înlăturate cererile părților, putând grupa argumentele invocate

în susținerea acestora, fără ca procedând astfel, să

încalce dispoziția imperativă menționată.

Or, instanța de apel a

răspuns tuturor criticilor invocate de apelanta-reclamantă,

hotărârea nefiind lovită de nulitate pentru nemotivare conform art. 105

alin. (2) C. proc. civ.

Criticile invocate de recurentă

prin cel de-al treilea motiv de recurs, referitoare la nelegalitatea titlului

de întabulare a pârâtei-intimate în cartea funciară sunt, de asemenea,

nefondate.

Pârâta B. Țaga a dobândit dreptul

de proprietate asupra imobilelor în litigiu opelegis, astfel cum rezultă

din mențiunile cuprinse în C.F. Țaga, în baza Decretului nr. 358/1948,

act normativ în vigoare la data de 6 iulie 1965, când s-au efectuat înscrierile

în cartea funciară.

Valabilitatea înscrierii în cartea funciară

a fost corect examinată din perspectiva respectării

dispozițiilor legale în vigoare la acel moment, neexistând, astfel, motive

de anulare a încheierii de carte funciară din 6 iulie 1965, în condițiile

în care titlul în baza căruia s-a făcut înscrierea era valabil la

data înregistrării cererii.

Abrogarea Decretului nr. 358/1948 nu

poate avea efect retroactiv, contrar susținerilor recurentei și nu

poate avea ca efect constatarea inexistenței titlului care a stat la baza înscrierii

în cartea funciară a B. Țaga.

Într-adevăr, principiul legalității

ce a guvernat Cărțile funciare conform Decretului-Lege nr. 115/1938

dispunea ca judecătorul să nu încuviințeze decât înscrierea

actelor și faptelor juridice anume prevăzute de lege, impunându-se

obligația verificării actelor ce însoțeau cererea sub aspectul

legalității formale.

În aceste condiții, s-a apreciat

corect de către instanțele de fond și apel că înscrierea

dreptului de proprietate în favoarea pârâtei intimate s-a făcut în baza Decretului

nr. 358/1948, fiind întrunite condițiile de legalitate menționate.

Recunoașterea ulterioară a

cultului greco-catolic nu poate conduce la concluzia că imobilele revendicate

nu ar fi ieșit niciodată din patrimoniul reclamantei.

Critica vizând motivarea

contradictorie a deciziei recurate nu va fi examinată, având în vedere

că, astfel cum sunt dezvoltate argumentele invocate în susținerea

acestui motiv de recurs (pct. 4) nu rezultă cu exactitate care ar fi

aspectele contradictorii reținute de instanța de apel care ar atrage

cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Pentru argumentele expuse în analiza

motivului de recurs vizând lipsa valabilității înscrierii pârâtei

intimate în cartea funciară, Curtea va constata că este nefondat

și motivul de recurs (5) referitor la greșita interpretare a art. 2

din Decretul nr. 358/1948, în sensul că imobilele în litigiu nu ar fi

trecut în proprietatea acesteia.

Nu vor fi primite nici criticile

vizând încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului prin aplicarea principiului libertății religioase

doar în favoarea adepților cultului ortodox.

Instanța de apel a apreciat în

mod corect că aplicarea criteriului referitor la opțiunea

credincioșilor, inclusiv în litigiul de drept comun privind proprietatea, nu

reprezintă o necercetare a drepturilor părților, în

condițiile în care nu se poate constata supraviețuirea unui drept de

proprietate existent anterior anului 1948, intenția legiuitorului fiind

aceea de a institui un criteriu în funcție de care să se

stabilească în favoarea cui se reconstituie acest drept.

Dreptul de proprietate asupra

imobilelor în litigiu a fost transferat în patrimoniul B. Țaga prin

efectul legii, fiind dovedită respectarea condițiilor prevăzute

de art. 37 din Decretul nr. 177/1948.

Chiar dacă acțiunea în

revendicare a lăcașului de cult se întemeiază pe dreptul comun,

nu pot fi ignorate dispozițiilor Decretului-Lege nr. 126/1990, prin care

se reglementează modalitatea de restituire a aceste categorii de bunuri,

introducându-se criteriul dorinței credincioșilor, normă

specială aplicabilă nu doar în procedura preluabilă, ci și

în fața instanței de judecată.

Potrivit jurisprudenței constante

a Curții Constituționale (Decizia nr. 23 din 17 aprilie 1993),

criteriul social al majorității enoriașilor pentru determinarea

destinației lăcașurilor de cult și a caselor parohiale

corespunde principiului democratic al determinării folosinței

religioase a acestor bunuri, în funcție de voința majoritară a

celor care sunt beneficiarii acestei folosințe.

Prin deciziile pronunțare, Curtea

Constituțională a mai stabilit și că acțiunea în

revendicare privind lăcașurile de cult și casele parohiale nu ar

putea fi soluționate numai în baza înregistrărilor din cartea

funciară, fără a se ține seama de actele normative speciale

- Decretul nr. 258/1948, Decretul nr. 9/1989 și Decretul-Lege nr. 126/1990,

iar soluționarea problemei titularului dreptului de proprietate sau

stabilirea situației juridice a acestor bunuri nu s-ar putea face cu

nesocotirea actelor normative menționate, deci fără aplicarea

lor.

Instituirea prin legea specială a

criteriului voinței credincioșilor nu reprezintă o încălcare

a art. 6, a art. 13 ori a art. 14 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, ci face parte din condițiile legale impuse de

legiuitorul intern în care acesta a decis să reglementeze, printr-un act

normativ special - Decretul-Lege nr. 126/1990, situația juridică

și condițiile de restituire a lăcașurilor de cult și

caselor parohiale care au aparținut A. și care au fost preluate de B.

Prin urmare, stabilind pe baza

probatoriului administrat, respectiv a datelor privind recensământul

populației, furnizate de Institutul Național de Statistică,

că numărul credincioșilor de religie ortodoxă din

localitatea Țaga este superior celor de religie greco-catolică,

instanțele de fond și apel au aplicat corect dispozițiile art. 3

din Decretul-Lege nr. 126/1990 și, pe cale de consecință, au

respins pretențiile recurentei-reclamante de recunoaștere a dreptului

de proprietate.

Câtă vreme biserica aparține

membrilor comunității din localitatea Țaga, iar majoritatea

acestora au optat să rămână la cultul ortodox, deși au avut

libertatea deplină ca după anului 1990 să-și manifeste o

altă opțiune referitoare la convingerile religioase, s-a apreciat

corect că sunt aplicabile dispozițiile cuprinse în Decretul-Lege nr. 126/1990,care

prevalează ca lege specială.

Dreptul fundamental al

majorității credincioșilor din Țaga, garantat de

dispozițiile art. 29 din Constituția României, și, pe cale de

consecință, dreptul de a avea propriul locaș de cult, nu poate

fi restrâns decât în condițiile art. 53 din Constituție.

Curtea Europeană a Drepturilor

Omului a statuat prin Hotărârea Marii Camere din 29 noiembrie 2016 în

cauza Parohia Greco Catolică Lupeni ș.a. c. României, că „acest

criteriu, al voinței credincioșilor a fost elaborat ținând cont

de istoricul și natura religioasă a bunurilor în discuție,

acesta având justificări rezonabile, ce nu contravin art. 14 și 6 din

Convenție.

Totodată, s-a arătat că

„acest criteriu introdus prin art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990 trebuie

înțeles în contextul istoric și social român, textul legii în discuție

fiind elaborate după consultarea părților interesate, cu

preocuparea pentru neutralitate vizând respectarea libertății

vechilor greco-catolici deveniți ortodocși de a decide credința

lor și soarta locurilor de cult”.

Curtea va constata, în ceea ce privește

celelalte susțineri formulate în cadrul acestui motiv de recurs, că

hotărârile judecătorești invocate, referitoare la nelegalitatea

autorizației de construcție și a demolării vechii biserici,

că acestea sunt irelevante, referindu-se la B. Țaga Ghilot, în

condițiile în care litigiul de față nu are ca obiect imobilele

din C.F. Ghilot.

Critica referitoare la cheltuielile de

judecată este, de asemenea, nefondată.

Instanțele de fond și apel

au aplicat corect dispozițiile art. 274 C. proc. civ., având în vedere

că prin respingerea acțiunii și a apelului, reclamanta a căzut

în pretenții.

Împrejurarea că atât cererea

reconvențională, cât și cererea de aderare la apel au fost

respinse nu poate avea consecințe în ceea ce privește obligația

suportării cheltuielilor de judecată, câtă vreme respingerea

acestora s-a dispus ca urmare a soluției pronunțate cu privire la

cererea principală și, respectiv, apelul principal, fără a

fi examinate în fond.

Pentru toate aceste considerente,

Curtea va constata că nu sunt întrunite motivele de recurs prevăzute

de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și, în consecință,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul reclamantei ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art.

274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta reclamantă la plata

cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, în faza procesuală

a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate, respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta A. Țaga împotriva Deciziei civile nr. 1463/A/2016

din data de 7 iunie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Obligă pe

recurenta-reclamantă la plata sumei de 2380 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată, către intimata-pârâtă B. Țaga.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 20 iunie 2017.

Opinia separată

:

Admite recursul declarat de reclamanta

A. Țaga împotriva Deciziei civile nr. 1463/A/2016 din data de 7 iunie 2016

a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Casează, în parte, decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași

instanță de apel în privința petitelor nr. 1, 2 și 4 ale

cererii de chemare în judecată, astfel cum au fost precizate, precum

și în privința cererii reconvenționale.

Menține soluția dată petitului

3 al cererii de chemare în judecată.

Motivarea opiniei separate:

În cauza

pendinte, în temeiul art. 480 C. civ., reclamanta solicită instanței,

cu privire la capetele 1, 2 și 4 ale cererii de chemare în judecată,

să constate trecerea fără titlu în proprietatea B. a două

imobile cu destinație de cimitir și biserică, rectificarea

și restabilirea situației de carte funciară anterioară,

recunoașterea dreptului de proprietate și restituirea acestor

imobile, trecute în patrimoniul B. în temeiul Decretului nr. 358/1948, ca

urmare a abrogării acestuia, după prăbușirea regimului

comunist, prin Decretul-Lege nr. 9/1989.

Acțiunea

are caracterul unei acțiuni în. revendicare și este întemeiată

în drept pe dispozițiile dreptului comun, respectiv ale art. 480 C. civ.

de la 1864, cu privire la capetele 1, 2 și 4 ale cererii de chemare în

judecată. Asupra acestei categorii de imobile legiuitorul nu a

înțeles să adopte legi speciale de reparație prin care să

acorde măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele care nu pot fi

restituite în natură (precum s-a reglementat în Legea nr. 18/1991, Legea nr.

169/1997, Legea nr. 1/2000, O.U.G. nr. 94/2000, Legea nr. 10/2001, etc).

Dimpotrivă, în cuprinsul art. 3 alin. (2) teza finală al

Decretului-Lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la A., ca

lege specială privind aceste imobile, se menționează expres

că, atunci când eșuează procedura de conciliere

prevăzută în această lege specială, se aplică dreptul

comun.

Trebuie avut

în vedere că art. 3 a avut în forma inițială, de la momentul

adoptării Decretului-Lege nr. 126/1990, numai un singur alineat potrivit

căruia "Situația juridică a lăcașurilor de cult

și a caselor parohiale care au aparținut A. și au fost preluate

de B. se va stabili de către o comisie mixtă, formată din

reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, ținând

seama de dorința credincioșilor din comunitățile care

dețin aceste bunuri".

Așadar,

în forma inițială a legii se prevedea numai o procedură

administrativă, de competența unei comisii mixte, formată din reprezentanți

clericali ai celor două culte religioase, care stabilea situația

juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale

după un singur criteriu legal, acela al dorinței credincioșilor

din comunitățile care dețin bunurile litigioase care intră în

sfera de reglementare a acestui decret-lege.

La acel

moment, legiuitorul a considerat că situația juridică a acestor

imobile cu regim special, ar putea fi soluționată în spirit

creștin, prin acordul realiz