ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1091/2017

Decizia nr. 1091/2017 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 februarie 2013, pe rolul Judecătoriei Gherla, reclamanta A. Țaga a solicitat în contradictoriu cu pârâtele B. Țaga, C. a com. Țaga și D. Cluj: - rectificarea situației de carte funciară prin anularea încheierii de întabulare nr. și restabilirea situației de carte funciară anterioară; - constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate din 10 martie 2004 și a procesului verbal de punere în posesie corespunzător, în sensul radierii din aceste acte a terenului intravilan în suprafață de 4.400 mp înscris în tarlaua 117 parcelele 7,8 și 9; - obligarea pârâtei de ordin 1 să-i recunoască dreptul de proprietate și să-i predea în posesie biserica și terenul aferent situat în Țaga și înscris în C.F.

Țaga - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că Biserica greco-catolică a fost proprietara tabulară a bisericii și terenului intravilan din Țaga, fiind intabulată în C.F. Țaga. Prin încheierea de carte funciară nr. 151 din 06 iulie 1965, fără niciun titlu valabil, în temeiul Decretului nr. 358/1948, s-a înscris dreptul de proprietate asupra acestor imobile în favoarea pârâtei de ordin 1, imobilele fiind transcrise în C.F. Țaga. S-a arătat că pârâta ocupă terenul și construcțiile arătate fără niciun titlu valabil și s-a invocat faptul trecerii opelegis prin efectul Decretului Lege nr. 358/1948 și a Decretului nr. 177/1948, în prezent abrogate, a bunurilor A. în proprietatea B., omițându-se un fapt esențial și anume că procedura prevăzută de Decretul nr. 177/1948 nu a fost aplicată în practică.

Prin încălcarea prev. Legii nr. 18/1991, pârâtei B. Țaga i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 4.400 mp, emițându-se titlul de proprietate din 10 martie 2004. A susținut că nicăieri în România nu au fost cooperativizate terenurile aferente bisericilor, cimitirele, curtea și grădina din jurul acestora, fiind vizate exclusiv terenurile agricole. În drept s-au invocat dispozițiile art. 563 C. civ., art. 480 C. civ. din 1864, art. 274 C. proc. civ., art. 34 din Decretul Lege nr. 115/1938. Pârâta C. a com. Țaga a depus întâmpinarea data de 03 aprilie 2013, prin care a arătat că prin încheierea civilă nr. 2215 pronunțată în 02 decembrie 2010 a Judecătoriei Gherla, reclamanta a acceptat ca, pentru terenul înscris în C.F.

să i se atribuie teren pe un alt amplasament. A mai arătat că titlul de proprietate din 10 martie 2004 s-a emis în baza cererii depuse de B. Țaga la Legea nr. 18/1991, documentele anexate dovedind faptul că era proprietara terenului din C.F. Pârâta B. Țaga a depus întâmpinare la data de 18 aprilie 2013 prin care a invocat necompetența materială a Judecătoriei Gherla cu privire la petitele nr. 1 și 3 din acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În privința excepției a arătat că reclamanta a solicitat revendicarea bisericii din Țaga și a terenului aferent, înscris în C.F. Țaga, solicitând și rectificarea înscrisurilor în cartea funciară cu privire la aceste imobile.

A susținut că o astfel de acțiune este de competența în primă instanță a tribunalului, conf. art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990 cu modificările ulterioare. A mai arătat că necompetența Judecătoriei Gherla decurge și din împrejurarea că valoarea bunurilor revendicate depășește valoarea de 500.000 lei, astfel că sunt aplicabile prev. art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. din 1865. În drept a invocat prev. art. 115, 274 din N.C.P.C., art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990, art. 1, 2, 5, 13, 27 și 31 din Legea nr. 489/2006, art. 29,53 și 44 din Constituția României. La data de 14 mai 2013 pârâta B. Țaga a depus note de ședință prin care a arătat că își menține excepțiile, apărările și argumentele cuprinse în întâmpinare, relevând că acțiunea reclamantei este neîntemeiată și pentru considerentele cuprinse în întâmpinarea pârâtei C. a comunei Țaga.

Prin sentința civilă nr. 663 din 29 mai 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/235/2013 al Judecătoriei Gherla, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Gherla invocată de pârâta B. Țaga și, în consecință, s-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta A. Țaga, în contradictoriu cu B. Țaga, C. a com. Țaga și D. Cluj, în favoarea Tribunalului Cluj. Prin sentința civilă nr. 400 din 06 septembrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/235/2013 al Tribunalului Cluj, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj, invocată din oficiu și s-a declinat în favoarea Judecătoriei Gherla competența soluționării cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu B. Țaga, Comisia locală de fond funciar Țaga și Comisia județeană Cluj.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a înaintat dosarul Curții de Apel Cluj în vederea pronunțării unui regulator de competență. Prin sentința civilă nr. 48/F din 25 septembrie 2013 pronunțată în Dosar nr. x/33/2013 al Curții de Apel Cluj, s-a stabilit competența soluționării acțiunii, formulate de reclamanta A. Țaga în contradictoriu cu pârâtele B. Țaga, C. a com. Țaga, prin primar și D. Cluj prin prefect având ca obiect revendicare biserică și terenul înscris în C.F. Țaga, rectificare C.F. șa., în favoarea Tribunalului Cluj. La data de 28 martie 2014 s-a depus la dosar, pe rolul Tribunalului Cluj, precizare de acțiune din partea reclamantei, solicitându-se instanței admiterea acțiunii și să se dispună: 1. constatarea că imobilul înscris în C.F.

Țaga și ulterior transcris în C.F. Țaga a trecut fără titlu valabil în proprietatea B. din Țaga. 2. rectificarea situației de carte funciară prin anularea încheierii de întabulare din 06 iulie 1965 și restabilirea situației de cate funciară anterioară acestei încheieri. 3. să se constate nulitatea absolută parțială a Titlului de Proprietate din 10 martie 2004 și a procesului-verbal de punere în posesie corespunzător acestuia, în sensul radierii din aceste acte a terenului intravilan în suprafață de 4.400 mp. 4. obligarea pârâtei de ord. l să-i recunoască dreptul de proprietate și să-i predea în posesie biserica și terenul aferent situat în Țaga înscris în C.F. Țaga. 5. cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 17 aprilie 2015 s-a depus la dosar întâmpinare la acțiunea precizată din partea pârâtei B. Țaga,solicitând instanței respingerea acțiunii precizate și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. La data de 23 aprilie 2014 s-a depus la dosar cerere reconvențională din partea pârâtei B. Țaga, solicitând instanței obligarea reclamantei - pârâte reconvenționala să respecte dreptul de retenție al acesteia asupra imobilului constând din biserica situata în localitatea Țaga, înscrisă în C.F.

Țaga, precum și asupra gardului împrejmuitor și a zidului de protecție având o lungime de 50 m și o înălțime de 3 m, zid construit din ciment și fier beton pentru protejarea bisericii de apele pârâului care curge prin apropiere, până la data plății de către aceasta a contravalorii lucrărilor executate de către B. Țaga la aceste imobile, lucrări estimate la valoarea de 510.000 lei, scop în care solicită obligarea pârâtei reconvenționale să le plătească valoarea acestor lucrări, cu cheltuieli de judecată.

S-a arătat că ulterior dobândirii dreptului de proprietate de către B. Țaga, imobilul biserică a fost supus unor lucrări de reparații capitale, astfel ca starea actuala a imobilului este mult îmbunătățită față de cea existentă în anul 1965. Biserica a fost resfințită în anul 1978, ca urmare a lucrărilor efectuate, respectiv a fost acoperită biserica cu tablă; s-au realizat lucrări de tencuială exterioară; a fost renovat pridvorul; s-a realizat pictarea bisericii; au fost cumpărate doua clopote; s-a realizat un iconostas nou. Urmare a unor lucrări de dată mai recentă, biserica din Țaga a fost din nou resfințită în anul 2008. Lucrările au continuat și ulterior anului 2008. În ipoteza admiterii acțiunii reclamantei, aceasta ar dobândi dreptul de proprietate asupra unui imobil a cărui valoare a crescut considerabil față de cea existentă în anul 1948, datorită lucrărilor de investiție realizate de pârâta - reclamantă reconvențională B. Țaga.

Într-o astfel de situație reclamanta - pârâta reconvențională A. Țaga ar ajunge în situația dobândirii unui lăcaș de cult cu o valoare net superioară celei pe care a avut-o biserica în anul 1948, la data trecerii credincioșilor greco-catolici la cultul ortodox. În acest mod A. Țaga s-ar îmbogăți fără justă cauză în detrimentul B. Țaga, care, în decursul timpului, a realizat toate lucrările de investiții la acest lăcaș de cult. Pentru ipoteza în care acțiunea reclamantei va fi admisă, în patrimoniul B. Țaga se va naște dreptul de creanță cu privire la valoarea lucrărilor realizate la imobilul în litigiu, în raport de care s-a invocat dreptul de retenție asupra imobilului până la plata valorii lucrărilor executate.

Reclamanta A. Țaga a formulat două cereri de chemare în judecată împotriva B. Țaga. Prin cererea înregistrată în Dosarul nr. x/235/2013 a revendicat biserica din localitatea Țaga, în care se realizează serviciile religioase pentru credincioșii ortodocși, iar prin cererea înregistrata în Dosarul nr. x/235/2013 reclamanta a solicitat demolarea bisericii construite de în localitatea Țaga Ghilot, biserica în care participă la serviciile religioase credincioșii ortodocși din Ghilot. Întrucât ambele dosare sunt pe rolul Tribunalului Cluj, exista teoretic posibilitatea de admitere a ambelor cereri, context în care credincioșii ortodocși din Țaga și Ghilot ar rămâne fără niciun lăcaș de cult, cu toate ca au contribuit la realizarea bisericii din Ghilot și la modernizarea și executarea lucrărilor pentru biserica din Țaga.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 119, 110 alin. (3), art. 274 C. proc. civ. din anul 1865; - art. 2495 alin. (1) din N.C.C. La data de 20 mai 2014 s-a depus la dosar întâmpinare din partea A. Țaga, solicitând instanței să fie apreciată ca tardivă acțiunea reconvențională a pârâtei și să se constate că aceasta este decăzută din dreptul de a formula o asemenea cerere. Solicită respingerea ca prescrisă a cererii reconvenționale și în subsidiar, ca nefondată și obligarea pârâtei reclamante reconvenționale la plata cheltuielilor de judecată. S-a invocat prescripția dreptului la acțiune față de pretențiile bănești ale reclamantei reconvenționale, raportat la data la care aceasta pretinde că ar fi executat aceste lucrări.

La data de 26 mai 2014 s-au depus la dosar note de ședință din partea B. Țaga referitoare la întâmpinarea depusa la dosar de A. Taga, solicitându-se respingerea excepție tardivității formulării cererii reconvenționale, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune. II. Prin sentința civilă nr. 712 din 11 decembrie 2015 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. x/235/2913, s-a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâta B. Țaga. S-a admis excepția lipsei de interes invocată de B. Țaga. S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de A. Țaga, în contradictoriu cu B. Țaga, Comisia Locală de fond funciar Țaga și Comisia Județeană de fond funciar Cluj, având ca obiect constatarea nulității absolute a T.P.

nr. x/2221/2004 și a procesului verbal de punere în posesie corespunzător ca lipsită de interes. S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de A. Țaga împotriva pârâtei B. Țaga privitor la celelalte petite ca neîntemeiată. S-au respins ca lipsite de obiect excepțiile prescripției și a lipsei de interes a cererii reconvenționale invocate de reclamantă. S-a respins cererea reconvențională formulată de B. Cluj în contradictoriu cu A. Țaga. A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei B. Țaga suma de 1.240 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele: Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția inadmisibilității, excepție care a fost respinsă întrucât actele depuse în probațiune, respectiv adresa din 2012 emisă de reclamantă, confirmă că procedura administrativă, prealabilă demersului judiciar, a fost demarată.

Părțile nu au ajuns la un consens după cum rezultă din procesul verbal încheiat la data de 16 mai 2006. Pretențiile reclamantei în legătură cu titlurile de proprietate emise în baza Legii nr. 18/1991 emise în favoarea pârâtei și a căror anulare s-a cerut sunt lipsite de interes, iar instanța a admis excepția invocată pentru următoarele considerente: Interesul este folosul practic urmărit de parte prin formularea cererii de chemare în judecată. Reclamanta, în realizarea drepturilor conferite de legile fondului funciar, a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate. Aceasta nu a invocat și probat că drepturile sale în procedura administrativă sau judiciară reglementată de Legea nr. 18/1991 așa cum a fost modificată, ar fi fost încălcate.

Conform art. 3 din Legea nr. 169/1997 are calitate procesuală în solicitarea anulării unui titlu de proprietate doar persoana care justifică un interes. În cazul de față procedura administrativă, ca urmare a cererii formulate de reclamantă, a fost demarată și finalizată în ceea ce privește întinderea, dar mai ales amplasamentul parcelelor prin acordul exprimat de către reclamantă ca pentru terenurile preluate în perioada regimului comunist să fie pusă în posesie pe un alt amplasament. În procesul verbal din 14 octombrie 2010 au fost avute în vedere și cărțile funciare indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, astfel încât reclamanta nu justifică un interes din această perspectivă.

Ca urmare a acordului dat, reconstituirea dreptului se va face pe alte amplasamente, reclamanta nemaiputând invoca vreo vătămare. În consecință, ca urmare a admiterii excepției, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de A. Țaga, în contradictoriu cu B. Țaga, Comisia Locală de fond funciar Țaga și Comisia Județeană de fond funciar Cluj, având ca obiect constatarea nulității absolute a T.P. nr. x/2221/2004 și a procesului verbal de punere în posesie corespunzător ca lipsită de interes. Analizând pretenția referitoare la revendicarea lăcașului de cult, instanța a avut în vedere și statuările cuprinse în regulatorul de competență, respectiv sentința civilă nr. 48/R/2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/33/2013.

În stabilirea competenței, Curtea a avut în vedere competența specială stabilită în favoarea Tribunalului, în art. 3 alin. (3) din Decretul-Lege nr. 126/1990. Demersul juridic demarat de reclamantă tinde la redobândirea dreptului de proprietate asupra unui locaș de cult care i-a aparținut, împrejurare decurgând din descrierea situației de fapt. În drept, reclamanta a indicat dispozițiilor art. 480 și 593 C. civ. 1864, însă în raport de dispozițiile Decretului nr. 126/1990, instanța a apreciat că pretențiile formulate nu pot fi analizate decât prin prisma acestui ultim text legal, normă de excepție față de prevederea generală cuprinsă în art. 480 C. civ. De altfel, curtea de apel a statuat în prezenta cauză că instanța nu este legată în calificarea juridică a acțiunii numai de dispozițiile legale invocate de parte.

Așadar, instanța a analizat pretențiile formulate având în vedere starea de fapt ce va fi stabilită în raport de norma juridică cuprinsă în Decretul Lege nr. 126/1990. În fapt, din analiza C.F. Țaga rezultă că asupra imobilului cu nr. top. 79 proprietar tabular este pârâta, însă imobilul a provenit din transcrierea imobilului în C.F. Țaga, unde proprietar tabular a fost reclamanta. Dreptul de proprietate în favoarea pârâtei s-a întemeiat pe dispozițiile Decretului nr. 358/1948. Este fără dubiu că anterior regimului comunist acest locaș de cult a aparținut reclamantei, însă ulterior anului 1948, imobilul a trecut în proprietatea pârâtei. Probațiunea testimonială administrată confirmă că acest locaș de cult în prezent este în posesia pârâtei și a suferit mai multe intervenții, prin care s-au realizat îmbunătățiri, dar și lucrări de întreținere.

Decretul-Lege nr. 126/1990 a urmărit finalizarea diferendului creat între cele două biserici în timpul regimului comunist. În ceea ce privește modalitatea în care statele, foste comuniste, determină măsurile reparatorii jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a precizat că art. 1 din Protocol 1, nu poate fi interpretat în sensul că ar stabili o obligație generală de restituire a bunurilor, obiect al unor măsuri dispuse în perioada regimului comunist. Potrivit dispozițiilor art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990, privind unele măsuri referitoare la A., situația lăcașurilor de cult care au aparținut A. și au fost preluate de A., urma să fie stabilită de către o comisie mixtă formată din reprezentanții clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri.

Din interpretarea art. 3 alin. (1) din Decretul-Lege nr. 126/1990, dorința credincioșilor din comunitatea care deține bunuri constituie un criteriu de care se ține seama cu ocazia analizării și stabilirii situației juridice a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale. Instanța apreciază că reglementările cuprinse în art. 3 nu încalcă prevederile constituționale, iar în condițiile în care într-o comunitate există credincioși ortodocși și greco-catolici, criteriul social al opțiunii majorității enoriașilor pentru determinarea destinației lăcașurilor de cult corespunde principiului democratic al determinării folosinței religioase al acestui bun. În speța de față, din înscrisurile depuse de autorități, respectiv adresa din 27 martie 2013, rezultă că la recensământul din anul 2011, din populația totală de 744 persoane din localitate Țaga, de religie ortodoxă sunt 668 persoane și 26 persoane de religie greco-catolică.

Institutul Național de Statistică a comunicat în data de 17 februarie 2014 că populația comunei Țaga este în număr de 1.909 locuitori, din care ortodocși 1.724 și greco-catolici 30. S-a comunicat că satul Țaga are o populație totală de 756 locuitori. Așadar, cele două adeverințe confirmă faptul că majoritari sunt locuitori de religie ortodoxă. De altfel, reclamanta a fost în măsură să depună o listă cu numai 42 de persoane cu credincioși greco-catolici, respectiv 52 de persoane, față de un număr de 689 ortodocși. Numărul de credincioși greco-catolici este confirmat și de martorii E. și F. Relevanța în speță a numărului actual de credincioși rezultă și din faptul că această biserică, așa cum s-a arătat anterior, fapt necontestat nici de către reclamantă, dar susținut de către martori, a suferit modificări semnificative în amenajarea și argumentarea lăcașului de cult.

Din declarațiile martorilor G. și H. rezultă că aceste lucrări au fost făcute din banii enoriașilor, care au contribuit în mod benevol, în funcție de posibilități. Inclusiv martora G., care în prezent aparține cultului greco-catolic, confirmă că nimeni nu a fost obligat la plata vreunei sume de bani, fiecare contribuind cu ce a putut financiar sau în sistem de clacă. În aceste condiții, voința majorității celor care aparțin în prezent cultului ortodox, nu poate fi ignorată, iar numărul de enoriași avut în vedere și de legiuitor trebuie să primeze. În această problemă, Curtea Europeană a Dreptului Omului a pronunțat Hotărârea din 19 mai 2015, în cauza Parohia Greco-catolică Lupeni contra României.

În cuprinsul acestei hotărâri s-a analizat și dacă respingerea acțiunii având ca obiect restituirea unui locaș de cult a constituit o ingerință în respectarea drepturilor la libertatea la religie. Curtea a reținut că refuzul instanței naționale de a recunoaște reclamanților dreptul de proprietate asupra bisericii în litigiu nu a constituit o ingerință nejustificată în exercitarea drepturilor la libertatea la religie. Curtea a considerat că nerestituirea bisericii nu aduce atingere dreptului lor la respectarea bunurilor lor, în condițiile în care autoritățile statului nu au adoptat nici un act normativ sau administrativ în care să se menționeze restituirea bisericii în litigiu și nici că a existat o încălcare a art. 14 din convenție, coroborat cu art. 1 protocol 1. Împrejurarea că la acest moment această cauză a fost transmisă Marii Camere a Curții Drepturilor Omului nu are relevanță, considerentele hotărârii rămânând la acest moment valabile.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel A. Țaga, solicitând anularea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost precizată, admiterea excepției prescripției și a lipsei de interes a cererii reconvenționale și, înlăturarea obligației sale la plata cheltuielilor de judecată și obligarea intimaților în solidar la plata cheltuielilor de judecată în fața primei instanțe și în apel. În motivarea apelului, reclamanta a susținut că prima instanță nu s-a pronunțat asupra petitelor 1 și 2 al acțiunii precizate, ce vizau imobilele înscrise în C.F. Țaga și ulterior transcrise în C.F. Țaga, numere topografice ce nu se suprapun cu terenul intravilan în suprafață de 4.400 mp înscris în titlul de proprietate din 2004 a cărui anulare parțială au solicitat-o prin petitul III al acțiunii precizate.

În ceea ce privește referitor la nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate, s-a susținut că instanța a omis să observe că solicitarea a vizat constatarea nulității absolute parțiale și nu totale a titlului de proprietate menționat, iar prin dispozitiv a respins cererea cu acest obiect ca lipsită de interes, pornind de la o premisă eronată, în sensul că, prin semnarea procesului verbal din 14 octombrie 2010, reclamanta și-ar fi exprimat acordul ca pentru terenurile preluate de regimul comunist să fie pusă în posesie pe un alt amplasament. S-a mai arătat că instanța a omis faptul că terenurile ce formează obiectul acțiunii sunt terenuri agricole, astfel cum rezultă din extrasele de carte funciară și expertiza judiciară topografică efectuată în cauză.

S-a invocat nulitatea încheierii de carte funciară din 6 iulie 1965, la baza căreia nu a stat un act care să dovedească transmisiunea proprietății în favoarea pârâtei B. Țaga și nu s-a pronunțat nicio hotărâre judecătorească prin care să se constate trecerea a 90% din credincioșii greco-catolici la cultul ortodox în anul 1948, astfel încât nu se poate susține că aceste bunuri au trecut în baza art. 37 din Decretul nr. 177/1948 în proprietatea pârâtei. Apelanta a mai arătat că, prin încălcarea prevederilor Legii nr. 18/1991, pârâtei i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului intravilan pe care se află casa parohială și grădina, în suprafață de 4.400 mp înscris în C.F. Țaga, emițându-se titlul de proprietate din 10 martie 2004, a cărui nulitate s-a invocat în raport cu prevederile art. 3 din Legea nr. 169/1997.

De asemenea, s-a invocat greșita respingere ca neîntemeiat a capătului de cerere privind predarea în posesie a bisericii și terenului aferent înscris în C.F. Țaga, cu privire la care instanța s-a aflat în eroare,acesta aflându-se la o distanță considerabilă (biserica aferentă cimitirului care nu există de mai mult de 50 de ani) și nu a figurat ca fiind în proprietatea B. Țaga.

În acest context, s-a arătat că s-a motivat eronat hotărârea de către prima instanță pe dispozițiile art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990 și Hotărârea din 19 mai 2015 a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Parohia Greco-Catolică Lupeni c. României, dorința credincioșilor din comunitatea care deține bunurile neputând constitui un criteriu de care să se țină seama cu ocazia analizării situației juridice a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale, raportarea în acest sens la recensământul din 2011 neputând fi asimilată cu exprimarea voinței privind situația lăcașurilor de cult, care nu se poate substitui hotărârilor unei comisii mixte formate din reprezentații celor două culte religioase.

B. Țaga a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului,precum și cerere de aderare la apelul reclamantei, prin care a solicitat ca, în ipoteza admiterii apelului și schimbării sentinței,să se admită cererea reconvențională și să se respingă ca neîntemeiate excepția prescripției și excepția lipsei de interes (a cererii reconvenționale). Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 1463 din 7 iunie 2016, a respins ca nefondat apelul reclamantei și cererea de aderare la apel formulată de B. Țaga și a obligat-o pe apelantă la 600 lei cheltuieli de judecată în apel. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în ceea ce privește apelul reclamantei că terenul intravilan revendicat, în suprafață de 4.400 mp, corespunzător parcelelor din titlul de proprietate a cărui nulitate absolută parțială s-a solicitat coincide cu amplasamentul nr. 2, reprezentat de casa parohială, curte și grădină.

Prin urmare, s-a constatat că terenul de 4.400 mp identificat în titlul de proprietate din 10 martie 2004, a cărui nulitate s-a solicitat, nu se suprapune cu terenul identificat din C.F. Țaga, reprezentând cimitir, care face obiectul revendicării. Astfel, prima instanță a respins corect cererea de constatare a nulității absolute parțiale a titlului de proprietate eliberat în baza legilor fondului funciar,întrucât din perspectiva revendicării imobiliare, având ca obiect lăcaș de cult și cimitir, reclamanta nu a justificat un interes actual, născut și personal în a obține desființarea retroactivă a titlului de proprietate atacat, cu atât mai mult cu cât însăși reclamanta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate (în baza legilor fondului funciar), acceptând punerea în posesie pe un alt amplasament.

Curtea de apel a subliniat că, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, s-a solicitat exclusiv rectificarea intabulării în C.F. Țaga, cu referire la topograficele 79-81, având destinația de cimitir, fără a se solicita și rectificarea C.F. Țaga cu referire la topograficul 140/2 reprezentând lăcaș de cult aflat în prezent în folosința B. Țaga și care face obiectul revendicării. S-a mai reținut că titlul de întabulare în C.F. Țaga, a cărei rectificare se solicită este reprezentat de un act normativ, respectiv Decretul-Lege nr. 115/1938 astfel încât, analizând temeinicia acțiunii în revendicare a lăcașului de cult și a cimitirului, pe cale incidentală, prima instanță s-a pronunțat în mod indirect și cu privire la existența sau inexistența unui titlu valabil de întabulare,având în vedere o trecere ex lege a dreptului de proprietate în favoarea B. Țaga.

Constatând că temeiul juridic pe care reclamanta și-a fundamentat acțiunea precizată a fost art. 34 din Decretul nr. 115/1938, instanța de apel a reținut că pentru ca titlul care a servit ca temei al intabulării dreptului real în C.F. să fie pe deplin valabil, în acord cu art. 948 C. civ., era necesar ca acesta să îndeplinească cerințele de validitate impuse de art. 44 din Decretul-Lege nr. 115/1938. S-a apreciat că, în speță, din înscrisurile menționate în C.F. rezultă că pârâta și-a intabulat dreptul asupra imobilului în baza unei cereri și a Decretului nr. 358/1948, a cărui abrogare prin Decretul-Lege nr. 126/1990 nu poate conduce la concluzia că „de jure” bunurile revendicate nu au ieșit niciodată din proprietatea sa.

S-a considerat că este pe deplin aplicabilă Legea nr. 182/2005, prin care a fost aprobată O.G. nr. 64/2004, pentru completarea art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990, ce servește ca temei al revendicării imobilului litigios, în coroborare cu art. 480 C. civ., avându-se în vedere că negocierile purtate de Comisia mixtă a celor două parohii nu s-ar fi finalizat printr-un acord. Instanța de apel a apreciat că trimiterea pe care art. 3 alin. (2) din Decretul-lege nr. 126/1990, completat și aprobat prin O.U.G.

nr. 64/2004 și Legii nr. 182/2005 o face la acțiunea în justiție „potrivit dreptului comun” nu poate fi văzută decât ca referindu-se la condițiile procedurale de judecare a acesteia, nu însă și la cele ale legii speciale, respectiv Decretul-Lege nr. 126/1990, care a instituit prin art. 3 alin. (1) un criteriu special de preferință ce obligă la soluționarea pretențiilor vizând restituirea bunurilor-lăcașuri de cult și case parohiale, care au aparținut cultului greco-catolic „ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri”, acest criteriu fiind aplicabil atât în procedura prealabilă, cât și în fața instanței de judecată.

Instanța de apel a reținut pe baza probatoriilor administrate, respectiv adresa Institutului Național de Statistică și lista cu numai 42 de credincioși greco-catolici, respectiv 52 de persoane față de un număr de 689 ortodocși, că pot fi aplicate prevederile art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990, cu consecința respingerii pretențiilor reclamantei, referitoare la recunoașterea dreptului de proprietate asupra lăcașului de cult și a cimitirului aferent. Întrucât s-a respins în întregime acțiunea reclamantei, s-a apreciat că aceasta este în culpă procesuală și prin urmare, a fost corect obligată la plata cheltuielilor de judecată. Raportat la soluția dată apelului principal și reținând și considerentele ce susțin cererea de aderare la apel, curtea de apel a respins și cererea de aderare la apel formulată de B. Țaga.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta A. Țaga, criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Dezvoltând motivele de recurs, reclamanta a invocat, într-o primă critică, greșita interpretare a obiectului petitului 3 al cererii introductive, prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate emis în favoarea B. Țaga, învederând că imobilele teren, curte, grădină și casă parohială, au fost intabulate în C.F. Țaga pe numele A. Țaga. S-a susținut că instanța de apel a încălcat dreptul de proprietate și, deci, art. 480 și următoarele C. civ., statuând eronat că formularea acestui petit este lipsită de interes.

Reclamanta-recurentă a precizat că suprafața de teren revendicată nu se suprapune cu cimitirul comunal, de asemenea, revendicat și care se identifică, aceste numere topografice formând obiectul petitelor 1 și2 din cererea de chemare în judecată. S-a învederat, în acest context, că emiterea titlului de proprietate în favoarea pârâtei are semnificația juridică a unei veritabile exproprieri de către autoritatea administrativă. S-a criticat decizia atacată ca nelegală și pentru neanalizarea scriptului intitulat „poziția procesuală”, depus la dosar la 31 mai 2016 și, respectiv, a legalității înscrierii în C.F. Țaga, a reclamantei și inexistenței titlului de proprietate al pârâtei. Recurenta a precizat că instanța de apel a făcut confuzie între lăcașul de cult existent anterior anului 1948 în cimitirul comunal, din C.F.

Țaga și lăcașul de cult greco-catolic care există și în prezent pe terenului înscris în C.F. Țaga. Un alt aspect de nelegalitate invocat l-a reprezentat statuarea eronată a instanței de apel în sensul că titlul de întabulare în C.F. Țaga este reprezentat de un act normativ, respectiv Decretul nr. 358/1948; Decretul-Lege nr. 177/1948, ambele abrogate.

S-a invocat împrejurarea că, și în situația în care s-ar admite că Decretul nr. 177/1948 ar putea să constituie un titlu valabil de întabulare a B., întabularea pârâtei intimate a fost făcută cu încălcarea procedurii prevăzute de acest decret (art. 37). O altă critică de nelegalitate invocată prin motivele de recurs a vizat motivarea contradictorie a deciziei recurate, în sensul că abrogarea Decretului nr. 358/1948 nu poate conduce la concluzia, de jure, că bunurile revendicate nu ar fi ieșit niciodată din patrimoniul reclamantei, fără a se reține că decretul de abrogare a avut o altă semnificație, aceea a recunoașterii existenței cultului greco-catolic și de repunere în drepturile sale legitime.

S-a mai criticat decizia recurată ca nelegală și pentru interpretarea eronată a art. 2 din Decretul-Lege nr. 358/1948, text legal având ca efect faptul că imobilele în litigiu (cimitir, lăcaș de cult inexistent în prezent și grădina) nu au trecut în proprietatea pârâtei și nici în proprietatea statului, fiind exceptate de la preluare. Recurenta a invocat nelegalitatea deciziei atacate și din perspectiva interpretării și aplicării „principiului democratic al determinării folosinței religioase (…) în funcție de voința majoritară a celor care sunt beneficiarii acestei folosințe”, omițând faptul esențial că una dintre condițiile pentru aplicarea acestui principiu este ca dobândirea de către B. a bunurilor aparținând A. la momentul desființării abuzive a acesteia, să poată fi considerată valabilă din punct de vedere juridic, respectiv să se fi respectat dispozițiile Decretului nr. 358/1948 și ale Decretului nr. 177/1948.

În cadrul acestui motiv de recurs, reclamanta a precizat că în localitatea Țaga au existat, până în anul 2006, două lăcașuri de cult greco-catolice, iar în prezent există tot două, ambele folosite de adepții cultului ortodox, deși există un singur preot în funcțiune. S-a mai arătat că, până în 2006, în zona denumită Ghilot a mai existat un lăcaș de cult greco-catolic, demolat abuziv de B. Țaga, astfel cum s-a constatat prin Decizia nr. 1496 din 5 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, care a statuat și în legătură cu nelegalitatea autorizației de construire pe același teren a lăcașului de cult ortodox, iar prin Ordonanța președințială nr. 595 din 9 mai 2006 pronunțată de Judecătoria Gherla s-a dispus obligarea pârâtei la sistarea lucrărilor de demolare și construire executate la clădirea bisericii din Țaga, înscrisă în C.F.

Ghilot, pe numele reclamantei. În aceste circumstanțe, s-a susținut că este evidentă reaua-credință cu care acționează pârâta intimată, principiul voinței majorității credincioșilor neputând justifica încălcarea legii și nici nerespectarea unor hotărâri judecătorești definitive. Critica invocată prin ultimul motiv de recurs a vizat aplicarea eronată a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., deși prin sentința primei instanțe, cât și prin decizia recurată s-a respins cererea reconvențională, astfel încât ambele părți se află în culpă procesuală, impunându-se astfel, compensarea cheltuielilor de judecată. Intimata-pârâtă B. Țaga a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

În faza procesuală a recursului, reclamanta-recurentă a depus la dosar copiile hotărârilor judecătorești la care a făcut referire prin motivele de recurs, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate conform Legii nr. 247/2005, Tabelul nominal cu credincioșii A. Țaga din 1 martie 2014, Extrasul C.F. Țaga și procesul-verbal încheiat la 14 octombrie 2010. Examinând criticile invocate de recurenta-reclamantă, raportat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., Curte va constata că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Primul motiv de recurs, vizând încălcarea de către instanța de apel a art. 480 și următoarele C. civ. de la 1864, nu poate fi primit.

Instanțele de fond și apel au apreciat corect că se impune admiterea excepției lipsei de interes a reclamantei în ceea ce privește constatarea nulității absolute a titlului de proprietate din 2004 și a procesului-verbal de punere în posesie corespunzător. Pentru a pronunța această soluție asupra excepției invocate de pârâta intimată, instanțele au avut în vedere procesul-verbal din 14 octombrie 2010 și adresa emisă de C. Țaga, din 18 februarie 2014. Cererea de constatare a nulității absolute parțiale a titlului de proprietate menționat, ce a făcut obiectul celui de-al treilea petit al acțiunii, a fost corect respinsă având în vedere că terenul din C.F. Țaga, a fost avut în vedere la semnarea procesului-verbal din 14 octombrie 2010. Reclamanta însăși a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar, acceptând punerea în posesie pe un alt amplasament, inclusiv cu privire la imobilele înscrise în C.F.

Țaga, fără nicio distincție, astfel cum rezultă și din adresa Comisiei locale de fond funciar Țaga, depusă la dosar la 20 februarie 2014. Prin această adresă, emitentul menționează că, în conformitate cu procesul verbal întocmit la 14 octombrie 2010, A. Țaga i s-a stabilit de către Comisia Locală de fond funciar și validat de către Comisia Județeană suprafața de 43,56 ha teren agricol din care „34,86 ha C.F. Țaga în suprafață de 26,98 ha, nr. top 87,88, 342, 325, 326, 394, 395, 432, 433, 528, 659, 660 (…)”, concluzionându-se că pentru întreaga suprafață de 43,56 ha teren, reclamantei i s-a atribuit teren pe un alt amplasament, acceptat de către aceasta.

Cu privire la susținerile vizând omiterea analizării motivelor expuse în memoriul intitulat „poziție procesuală”, depus în fața instanței de apel la 31 mai 2016, dată la care cauza a rămas în pronunțare, astfel cum rezultă din încheierea de dezbateri, Curtea va constata că aceasta nu se impunea a fi examinată întrucât s-ar fi încălcat dispozițiile art. 292 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora „părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare.” Critica vizând nemotivarea deciziei recurate este, de asemenea, nefondată, judecătorul fiind obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, arătând conform art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților, putând grupa argumentele invocate în susținerea acestora, fără ca procedând astfel, să încalce dispoziția imperativă menționată. Or, instanța de apel a răspuns tuturor criticilor invocate de apelanta-reclamantă, hotărârea nefiind lovită de nulitate pentru nemotivare conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Criticile invocate de recurentă prin cel de-al treilea motiv de recurs, referitoare la nelegalitatea titlului de întabulare a pârâtei-intimate în cartea funciară sunt, de asemenea, nefondate. Pârâta B. Țaga a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu opelegis, astfel cum rezultă din mențiunile cuprinse în C.F.

Țaga, în baza Decretului nr. 358/1948, act normativ în vigoare la data de 6 iulie 1965, când s-au efectuat înscrierile în cartea funciară. Valabilitatea înscrierii în cartea funciară a fost corect examinată din perspectiva respectării dispozițiilor legale în vigoare la acel moment, neexistând, astfel, motive de anulare a încheierii de carte funciară din 6 iulie 1965, în condițiile în care titlul în baza căruia s-a făcut înscrierea era valabil la data înregistrării cererii. Abrogarea Decretului nr. 358/1948 nu poate avea efect retroactiv, contrar susținerilor recurentei și nu poate avea ca efect constatarea inexistenței titlului care a stat la baza înscrierii în cartea funciară a B. Țaga.

Într-adevăr, principiul legalității ce a guvernat Cărțile funciare conform Decretului-Lege nr. 115/1938 dispunea ca judecătorul să nu încuviințeze decât înscrierea actelor și faptelor juridice anume prevăzute de lege, impunându-se obligația verificării actelor ce însoțeau cererea sub aspectul legalității formale. În aceste condiții, s-a apreciat corect de către instanțele de fond și apel că înscrierea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei intimate s-a făcut în baza Decretului nr. 358/1948, fiind întrunite condițiile de legalitate menționate. Recunoașterea ulterioară a cultului greco-catolic nu poate conduce la concluzia că imobilele revendicate nu ar fi ieșit niciodată din patrimoniul reclamantei.

Critica vizând motivarea contradictorie a deciziei recurate nu va fi examinată, având în vedere că, astfel cum sunt dezvoltate argumentele invocate în susținerea acestui motiv de recurs (pct. 4) nu rezultă cu exactitate care ar fi aspectele contradictorii reținute de instanța de apel care ar atrage cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Pentru argumentele expuse în analiza motivului de recurs vizând lipsa valabilității înscrierii pârâtei intimate în cartea funciară, Curtea va constata că este nefondat și motivul de recurs (5) referitor la greșita interpretare a art. 2 din Decretul nr. 358/1948, în sensul că imobilele în litigiu nu ar fi trecut în proprietatea acesteia.

Nu vor fi primite nici criticile vizând încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin aplicarea principiului libertății religioase doar în favoarea adepților cultului ortodox. Instanța de apel a apreciat în mod corect că aplicarea criteriului referitor la opțiunea credincioșilor, inclusiv în litigiul de drept comun privind proprietatea, nu reprezintă o necercetare a drepturilor părților, în condițiile în care nu se poate constata supraviețuirea unui drept de proprietate existent anterior anului 1948, intenția legiuitorului fiind aceea de a institui un criteriu în funcție de care să se stabilească în favoarea cui se reconstituie acest drept.

Dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu a fost transferat în patrimoniul B. Țaga prin efectul legii, fiind dovedită respectarea condițiilor prevăzute de art. 37 din Decretul nr. 177/1948. Chiar dacă acțiunea în revendicare a lăcașului de cult se întemeiază pe dreptul comun, nu pot fi ignorate dispozițiilor Decretului-Lege nr. 126/1990, prin care se reglementează modalitatea de restituire a aceste categorii de bunuri, introducându-se criteriul dorinței credincioșilor, normă specială aplicabilă nu doar în procedura preluabilă, ci și în fața instanței de judecată. Potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale (Decizia nr. 23 din 17 aprilie 1993), criteriul social al majorității enoriașilor pentru determinarea destinației lăcașurilor de cult și a caselor parohiale corespunde principiului democratic al determinării folosinței religioase a acestor bunuri, în funcție de voința majoritară a celor care sunt beneficiarii acestei folosințe.

Prin deciziile pronunțare, Curtea Constituțională a mai stabilit și că acțiunea în revendicare privind lăcașurile de cult și casele parohiale nu ar putea fi soluționate numai în baza înregistrărilor din cartea funciară, fără a se ține seama de actele normative speciale - Decretul nr. 258/1948, Decretul nr. 9/1989 și Decretul-Lege nr. 126/1990, iar soluționarea problemei titularului dreptului de proprietate sau stabilirea situației juridice a acestor bunuri nu s-ar putea face cu nesocotirea actelor normative menționate, deci fără aplicarea lor.

Instituirea prin legea specială a criteriului voinței credincioșilor nu reprezintă o încălcare a art. 6, a art. 13 ori a art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ci face parte din condițiile legale impuse de legiuitorul intern în care acesta a decis să reglementeze, printr-un act normativ special - Decretul-Lege nr. 126/1990, situația juridică și condițiile de restituire a lăcașurilor de cult și caselor parohiale care au aparținut A. și care au fost preluate de B. Prin urmare, stabilind pe baza probatoriului administrat, respectiv a datelor privind recensământul populației, furnizate de Institutul Național de Statistică, că numărul credincioșilor de religie ortodoxă din localitatea Țaga este superior celor de religie greco-catolică, instanțele de fond și apel au aplicat corect dispozițiile art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990 și, pe cale de consecință, au respins pretențiile recurentei-reclamante de recunoaștere a dreptului de proprietate.

Câtă vreme biserica aparține membrilor comunității din localitatea Țaga, iar majoritatea acestora au optat să rămână la cultul ortodox, deși au avut libertatea deplină ca după anului 1990 să-și manifeste o altă opțiune referitoare la convingerile religioase, s-a apreciat corect că sunt aplicabile dispozițiile cuprinse în Decretul-Lege nr. 126/1990,care prevalează ca lege specială. Dreptul fundamental al majorității credincioșilor din Țaga, garantat de dispozițiile art. 29 din Constituția României, și, pe cale de consecință, dreptul de a avea propriul locaș de cult, nu poate fi restrâns decât în condițiile art. 53 din Constituție. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin Hotărârea Marii Camere din 29 noiembrie 2016 în cauza Parohia Greco Catolică Lupeni ș.a.

c. României, că „acest criteriu, al voinței credincioșilor a fost elaborat ținând cont de istoricul și natura religioasă a bunurilor în discuție, acesta având justificări rezonabile, ce nu contravin art. 14 și 6 din Convenție. Totodată, s-a arătat că „acest criteriu introdus prin art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990 trebuie înțeles în contextul istoric și social român, textul legii în discuție fiind elaborate după consultarea părților interesate, cu preocuparea pentru neutralitate vizând respectarea libertății vechilor greco-catolici deveniți ortodocși de a decide credința lor și soarta locurilor de cult”.

Curtea va constata, în ceea ce privește celelalte susțineri formulate în cadrul acestui motiv de recurs, că hotărârile judecătorești invocate, referitoare la nelegalitatea autorizației de construcție și a demolării vechii biserici, că acestea sunt irelevante, referindu-se la B. Țaga Ghilot, în condițiile în care litigiul de față nu are ca obiect imobilele din C.F. Ghilot. Critica referitoare la cheltuielile de judecată este, de asemenea, nefondată. Instanțele de fond și apel au aplicat corect dispozițiile art. 274 C. proc. civ., având în vedere că prin respingerea acțiunii și a apelului, reclamanta a căzut în pretenții.

Împrejurarea că atât cererea reconvențională, cât și cererea de aderare la apel au fost respinse nu poate avea consecințe în ceea ce privește obligația suportării cheltuielilor de judecată, câtă vreme respingerea acestora s-a dispus ca urmare a soluției pronunțate cu privire la cererea principală și, respectiv, apelul principal, fără a fi examinate în fond. Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că nu sunt întrunite motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și, în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul reclamantei ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, în faza procesuală a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E În majoritate, respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. Țaga împotriva Deciziei civile nr. 1463/A/2016 din data de 7 iunie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Obligă pe recurenta-reclamantă la plata sumei de 2380 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă B. Țaga. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 iunie 2017. Opinia separată : Admite recursul declarat de reclamanta A. Țaga împotriva Deciziei civile nr. 1463/A/2016 din data de 7 iunie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Casează, în parte, decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel în privința petitelor nr. 1, 2 și 4 ale cererii de chemare în judecată, astfel cum au fost precizate, precum și în privința cererii reconvenționale.

Menține soluția dată petitului 3 al cererii de chemare în judecată. Motivarea opiniei separate: În cauza pendinte, în temeiul art. 480 C. civ., reclamanta solicită instanței, cu privire la capetele 1, 2 și 4 ale cererii de chemare în judecată, să constate trecerea fără titlu în proprietatea B. a două imobile cu destinație de cimitir și biserică, rectificarea și restabilirea situației de carte funciară anterioară, recunoașterea dreptului de proprietate și restituirea acestor imobile, trecute în patrimoniul B. în temeiul Decretului nr. 358/1948, ca urmare a abrogării acestuia, după prăbușirea regimului comunist, prin Decretul-Lege nr. 9/1989. Acțiunea are caracterul unei acțiuni în. revendicare și este întemeiată în drept pe dispozițiile dreptului comun, respectiv ale art. 480 C. civ.

de la 1864, cu privire la capetele 1, 2 și 4 ale cererii de chemare în judecată. Asupra acestei categorii de imobile legiuitorul nu a înțeles să adopte legi speciale de reparație prin care să acorde măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură (precum s-a reglementat în Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000, O.U.G. nr. 94/2000, Legea nr. 10/2001, etc). Dimpotrivă, în cuprinsul art. 3 alin. (2) teza finală al Decretului-Lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la A., ca lege specială privind aceste imobile, se menționează expres că, atunci când eșuează procedura de conciliere prevăzută în această lege specială, se aplică dreptul comun.

Trebuie avut în vedere că art. 3 a avut în forma inițială, de la momentul adoptării Decretului-Lege nr. 126/1990, numai un singur alineat potrivit căruia "Situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut A. și au fost preluate de B. se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri". Așadar, în forma inițială a legii se prevedea numai o procedură administrativă, de competența unei comisii mixte, formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, care stabilea situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale după un singur criteriu legal, acela al dorinței credincioșilor din comunitățile care dețin bunurile litigioase care intră în sfera de reglementare a acestui decret-lege.

La acel moment, legiuitorul a considerat că situația juridică a acestor imobile cu regim special, ar putea fi soluționată în spirit creștin, prin acordul realiz