ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2065/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2065/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia

nr. 2065/2016

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

Sentința civilă nr. 149 din 11 martie 2016, Tribunalul Cluj a respins

cererea de chemare în judecată, precizată, a reclamantei A.

Corușu, în contradictoriu cu pârâta B. Corușu, a respins

totodată și cererea reconvențională. În esență,

s-a reținut că demersul reclamantei tinde la redobândirea dreptului

de proprietate asupra unui locaș de cult care i-a aparținut; din

analiza CF 34 Corușu rezultă că asupra imobilului cu nr. top.

80/3, proprietar tabular este pârâta; imobilul a fost transcris în CF nr. 51122

Baciu; este fără dubiu că, anterior regimului comunist, acest

locaș de cult a aparținut reclamantei, însă ulterior anului

1948, imobilul a trecut în proprietatea pârâtei.

În

drept, Decretul-lege nr. 126/1990 a urmărit finalizarea diferendului creat

între cele două biserici în timpul regimului comunist. Din înscrisurile

administrate în cauză, a rezultat că la recensământul din anul

2011, din populația totală de 557 persoane din localitatea

Corușu, de religie ortodoxă sunt 487 persoane și 2 persoane de

religie greco-catolică. S-a atestat astfel faptul că majoritari sunt

locuitorii de religie ortodoxă. În aceste condiții, voința

majorității celor care aparțin în prezent cultului ortodox, nu

poate fi ignorată, iar numărul de enoriași avut în vedere de

legiuitor trebuie să primeze. Reconstituirea dreptului nu se poate face în

abstract, sau în considerarea unei situații anterioare, ci numai în

concret, ținând seama de voința credincioșilor majoritari. De

altfel, Curtea Europeană a Dreptului Omului a pronunțat

Hotărârea din 19 mai 2015, în cauza Parohia Greco-catolică Lupeni

contra României.

Având

în vedere soluția asupra acestui petit, instanța nu a mai analizat

petitele privitoare la rectificarea cărților funciare, petite cu

caracter accesoriu. Ca urmare a soluției pronunțate cu privire la

cererea principală, tribunalul a respins și cererea

reconvențională.

Împotriva

acestei sentințe au formulat cereri, de apel, reclamanta, și cerere

de aderare la apel, pârâta B. Corușu.

Primul

motiv de apel al reclamantei s-a întemeiat pe împrejurarea că

instanța de fond nu s-a pronunțat asupra precizării de

acțiune din 12 octombrie 2012. Instanța de fond a respins doar prima

precizare a acțiunii, nu și pe cea de-a doua precizare la

acțiune, aceasta fiind importantă sub două aspecte: reclamanta a

explicitat faptul că prin petitul I de rectificare a CF nr. 51362 Baciu a

solicitat rectificarea tuturor înscrierilor de la B + 1, 2,6, iar prin petitul

2 a solicitat rectificarea, pe de o parte, a înscrierii de sub B+1,3,4,5,6 din

CF nr. 51122 Baciu, iar, pe de altă parte, înscrierea de sub B+1,2 din CF

51307 Baciu; solicitând rectificarea acestor înscrieri, reclamanta a contestat

și actele care au stat la baza acestora; reclamanta a invocat

excepția de nelegalitate a două acte administrative iar instanța

de contencios administrativ a fost sesizată cu excepția de nelegalitate;

cele două acte administrative, dovada de radiere nr. 198/IV din 21 aprilie

2010 și certificatul de atestare a edificării nr. 200/IV din 21

aprilie 2010, au fost anulate prin Sentința civilă nr. 5803/2014 a

Tribunalului Cluj și Decizia civilă nr. 1806/2015 a Curții de

Apel Cluj; prin omisiunea de a se pronunța asupra celei de a doua

precizări, instanța a menținut ca valabile înscrierile din

cartea funciară; important este faptul că, cu privire la

valabilitatea acestor înscrieri, nu se pune problema numărului

enoriașilor, valabilitatea judecându-se în baza dispozițiilor art. 34

pct. 1 și 3 din Decretul-lege nr. 115/1938 și Legea nr. 7/1996, art.

908 alin. (1) pct. 1 și 3 C. civ. și nu în baza art. 3 din Decretul-lege

nr. 126/1990; judecarea petitelor I și II (rectificarea înscrierilor din

CF), este premisa judecării petitului III (revendicare) și nu invers;

instanța de fond a refuzat executarea Sentinței civile nr. 5803/2014

a Tribunalului Cluj și a Deciziei civile nr. 1806/2015 a Curții de

Apel Cluj, în condițiile în care instanțele de contencios

administrativ au constatat nulitatea absolută a actelor administrative,

instanța de fond permițând tacit ca efectele acestor acte nule

absolut să se mențină și să fie obligatorii erga

omnes, prin menținerea înscrierilor în cartea funciară.

Al

doilea și al treilea motiv de apel, au vizat împrejurarea că

instanța de fond a folosit ca temei de drept o hotărâre a Curții

Europene a Drepturilor Omului, desființată, respectiv faptul că

nu s-a avut în vedere jurisprudența instanței europene în domeniul

restituirii bunurilor Bisericii Greco-Catolice - această

jurisprudență din domeniul retrocedării bunurilor cultului

greco-catolic este reprezentată de Hotărârile Parohia Greco-Catolică

Sâmbăta Bihor - 48107 din 99 și Parohia Greco-Catolică Sf.

Vasile cel Mare din Str. Polonă - 65965/01, definitive și obligatorii

în baza art. 46 din Convenție. În această din urmă cauză,

în urma deciziei de admisibilitate a cererii, Curtea de Apel București,

printr-o practică constantă, pe o perioadă îndelungată, a

statuat că: "problema reconstituirii dreptului de proprietate și

apartenenței proprietății nu se fac în funcție de

numărul acestora", soluție confirmată de Înalta Curte de

Casație și Justiție prin Decizia civilă nr. 5903/2006. Înalta

Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în același

sens prin Decizia civilă nr. 1502/2010 din Dosar nr. x/1/2009, prin

Decizia civilă nr. 5847 din 01 octombrie 2012 din Dosar nr. x/83/2010,

prin Decizia civilă nr. 7143 din 21 noiembrie 2012 din Dosar nr.

x/100/2008, prin Decizia civilă nr. 398 din 06 februarie 2014 din Dosar

nr. x/111/2010 și prin Decizia civilă nr. 168 din 21 ianuarie 2015

din Dosar nr. x/83/2009**.

Prin

Decizia civilă nr. 1485A din data de 8 iunie 2016, Curtea de Apel Cluj,

secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, a

respins cererea de aderare la apel.

În

ce privește primul motiv de apel, prin care se solicită trimiterea

cauzei spre rejudecare instanței de fond, întrucât aceasta nu s-a

pronunțat asupra precizării de acțiune din 12 octombrie 2012,

s-a apreciat că această cerere - prin care sunt menționate mai

multe înscrieri din CF nr. 51122 Baciu, respectiv CF 51307 Baciu, a căror

rectificare se solicită - nu modifică în esență

precizările anterioare, ci doar le detaliază din punct de vedere

tehnic. Împrejurarea că instanța nu a analizat și nu s-a

pronunțat asupra celei de a doua precizări, este lipsită de

relevanță, în contextul în care aceasta a analizat admisibilitatea

acțiunii în rectificare în lipsa unei hotărâri

judecătorești irevocabile sau a unui capăt de cerere formulat în

cadrul acțiunii pendinte, având ca obiect constatarea nulității

sau nevalabilității titlului de proprietate al pârâtei. Această

chestiune a admisibilității are preeminență în fața

analizei și relevanței numărului credincioșilor.

S-a

avut în vedere Decizia civilă nr. 660 din 11 martie 2015 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat, într-o

cauză similară, că situația premisă de

soluționare a acțiunii în rectificare prevăzută de art. 34

pct. 3 din Decretul-lege nr. 115/1934, este asigurată prin prezența

în structura acțiunii a petitului de revendicare; este greșit

raționamentul care condiționează soluționarea acțiunii

în revendicare prin compararea de titluri, de existența unei cereri prin

care reclamanta să fi solicitat anularea titlului pârâtei.

Analizând

apelul reclamantei prin prisma excepției inadmisibilității

acțiunii, Curtea a constatat că apelul este nefondat, nu pentru

considerentul reținut de prima instanță, ci pe considerentul

că, în absența constatării nulității titlului de

proprietate al pârâtei - fie printr-o hotărâre judecătorească

irevocabilă, fie printr-o cerere distinctă, formulată în dosarul

pendinte - demersul întreprins de reclamantă este inadmisibil.

Admisibilitatea

acțiunii în rectificarea cărții funciare, potrivit doctrinei în

materie și jurisprudenței majoritare, este condiționată de

existența fie a unei hotărâri judecătorești irevocabile,

fie a unui capăt de cerere prin care să se solicite constatarea

nevalabilității titlului ce a stat la baza intabulării dreptului

de proprietate care se solicită a fi rectificat. În absența unei

astfel de analize, acel titlu al pârâtei, ce stă la baza înscrierii în

cartea funciară, este valabil. Pârâta poate intenta oricând, în baza

acestuia, o acțiune în revendicare sau chiar o acțiune în rectificare

a înscrierii în cartea funciară a reclamantei, dacă, ipotetic, prin

prezenta acțiune s-ar admite rectificarea cărții funciare în

favoarea reclamantei, fără anularea sau constatarea

nulității titlului pârâtei. S-ar ajunge astfel în situația în

care ambele părți să dețină titluri valabile.

Acțiunea

în rectificare, în dreptul intern, a fost reglementată în mod succesiv,

prin art. 34 pct. 1, 2, 3 și 4 din Decretul-lege nr. 115/1938, din Legea

nr. 7/1996 și art. 908 alin. (1) pct. 1, 2, 3 și 4 C. civ. Reclamanta

și-a întemeiat acțiunea pe toate cele trei prevederi, deși

incidente sunt numai dispozițiile art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938,

act normativ sub incidența căruia pârâta și-a intabulat dreptul

de proprietate, prin încheierea 2326 din 17 iulie 1950. Potrivit acestor

dispoziții, rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii

poate fi cerută de orice persoană interesată în situația în

care înscrierea sau titlul/actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea

nu a fost valabil.

Toate

cele trei acte normative condiționează admisibilitatea

rectificării, de constatarea acestor situații printr-o hotărâre

judecătorească irevocabilă. Condiției preexistenței

unei hotărâri judecătorești irevocabile de constatare a

nevalabilității înscrierii sau titlului în temeiul căruia s-a

efectuat înscrierea, respectiv încetarea condițiilor de

existență ale dreptului înscris sau ale efectelor actului juridic în

temeiul căruia s-a făcut înscrierea, jurisprudența în materie a

adăugat posibilitatea solicitării de constatare a existenței

acestor situații chiar în cadrul acțiunii în rectificare, printr-un

capăt de cerere distinct și prealabil celui prin care se

solicită rectificarea.

Așa

cum rezultă din conținutul cărților funciare a căror

rectificare o solicită reclamanta, titlul în baza căruia pârâta

și-a intabulat dreptul de proprietate îl constituie art. 1 din Decretul

nr. 358/1948, text legal care a desființat cultul greco-catolic,

făcând trimitere la dispoziția art. 13 din Decretul nr. 177/1948,

care condiționa organizarea și funcționarea cultelor religioase

de recunoașterea acestora prin decret emis de M.A.N. În condițiile în

care Decretul nr. 358/1948 făcea trimitere la Decretul nr. 177/1948,

trecerea valabilă a bunurilor din patrimoniul fostelor biserici

greco-catolice la biserica ortodoxă era condiționată de

respectarea procedurii reglementate de acest din urmă act normativ. Prin

urmare, solicitarea de constatare a nevalabilității titlului de

proprietate a pârâtei nu semnifică, constatarea nevalabilității

sau nelegalității Decretului nr. 358/1948, ci constatarea că

trecerea bunului din patrimoniul parohiei greco-catolice la biserica

ortodoxă nu s-a făcut în mod valabil, întrucât nu a fost

respectată însăși procedura de preluare, astfel cum era

reglementată prin art. 37 din Decretul nr. 177/1948, și, în

consecință, titlul pârâtei este nevalabil. O astfel de solicitare

este admisibilă, astfel de verificări fiind făcute de

instanțele române și cu privire la nerespectarea condițiilor de

preluare prevăzute de alte acte normative. Așadar, în condițiile

în care toate actele normative care au reglementat, în mod succesiv,

acțiunea în rectificare de carte funciară - Decretul-lege nr. nr.

115/1938 - art. 34, Legea nr. 7/1996 - art. 34 și Codul civil - art. 908 -

au condiționat admisibilitatea acesteia de existența unei

hotărâri judecătorești care să constate existența

cazului de rectificare pe care reclamantul își întemeiază

acțiunea, iar jurisprudența a adăugat posibilitatea

solicitării acestei constatări chiar în cadrul acțiunii în

rectificare, în ipoteza în care o astfel de hotărâre irevocabilă sau

o astfel de solicitare nu există, acțiunea în rectificare este

inadmisibilă. În viziunea legiuitorului, în mod constant, acțiunea în

rectificare are un caracter accesoriu, soarta sa depinzând de cea a

acțiunii principale - constatarea prealabilă a nulității

titlului ce stă la baza intabulării ce se solicită a fi rectificată.

Cazul de rectificare reglementat de pct. 3 din normele legale de mai sus, este

diferit de cazul reglementat de pct. 1 din aceleași norme, și are în

vedere ipoteza în care nu mai sunt întrunite condițiile de

existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic

în temeiul căruia s-a făcut înscrierea. Acest din urmă caz nu

este incident în cauză, pentru că în prezenta cauză ar fi

necesar să se invoce nulitatea titlului, bazată pe preluarea

abuzivă a imobilului prin intermediul actelor normative emise de statul

român sub regimul comunist. Cele două ipoteze de rectificare, cea

prevăzută de pct. 1 și de pct. 3 sunt diferite, iar pct. 3 nu

este incident în cauză. Rectificarea reglementată de pct. 1 are în

vedere cazul când înscrierea sau încheierea nu este valabilă ori actul în temeiul

căruia a fost efectuată înscrierea a fost desființat, în

condițiile legii, pentru cauze ori motive anterioare sau concomitente

încheierii ori, după caz, emiterii lui. Rectificarea înscrierilor de carte

funciară intervine în acest caz pentru cauze anterioare

săvârșirii acestora și care le lipsesc de suport juridic,

potrivit doctrinei în materie de carte funciară.

Rectificarea

reglementată de pct. 3 se diferențiază de celelalte ipoteze ale

acțiunii în rectificare, cea prevăzută de pct. 1, 2 și 4,

în ce privește admisibilitatea acțiunii în rectificare, întrucât

acțiunea în rectificare întemeiată pe pct. 1 și 2 se va putea

îndrepta și împotriva terților subdobânditori de

bună-credință și cu titlul oneros, dacă a fost

introdusă în termen, pe când acțiunea în rectificarea întemeiată

pe pct. 3 și 4 nu va avea efecte față de aceștia, dacă

prin lege specială nu se prevede în alt fel, se arată de asemenea în

aceeași doctrină. Chiar analiza cazurilor reglementate de pct. 3

indică faptul că acestea nu sunt incidente și nu pot fi

incidente în cauză, de maniera arătată în Decizia civilă

nr. 660 din 11 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, întrucât presupune că titlul și înscrierea sunt

valabile, dar că după efectuarea înscrierii a dispărut una

dintre condițiile esențiale de existență a dreptului

tabular, care face ca înscrierea să devină sau să

rămână fără efecte din cauza unor acte sau evenimente

ulterioare, sau că actul juridic în temeiul căruia s-a făcut

înscrierea își pierde efectele și prin urmare situația celui

înscris în cartea funciară devine lipsită de suport, cu toate că

elementele sau condițiile de existență ale dreptului au

rămas în ființă. Cazurile reglementate de pct. 3 au în vedere

înscrierea unor drepturi afectate de un termen extinctiv sau al unor drepturi

afectate de condiție rezolutorie, pentru prima ipoteză, ori

rezoluțiunea, revocarea donațiilor sau legatelor pentru neexecutarea

sarcinii, caducitatea legatelor, reducțiunea liberalităților

excesive, raportul donațiilor, inopozabilitatea efectelor actului juridic

față de terți, împlinirea termenului extinctiv sau

neîndeplinirea condițiilor, potrivit doctrinei de carte funciară.

Pentru

cazul reglementat de pct. 1, cauza rectificării este anterioară

înscrierii, acesta fiind specificul nulității, pe când la cazul

reglementat de pct. 3, cauza rectificării este ulterioară înscrierii,

dar este diferită de nulitate, fiind fără sens a reglementa

două cazuri de rectificări pentru aceeași situație.

Nu

se poate susține că după obținerea unei hotărâri de

rectificare se poate obține o hotărâre de revendicare sau de nulitate

a titlului, bazată pe pct. 3, când de fapt aceasta se poate întemeia doar

pe pct. 1. Dacă nulitatea se cere prin aceeași acțiune sau prin

acțiunea de rectificare, nu schimbă cazul de rectificare incident.

Constatând

că reclamanta nu deține o hotărâre irevocabilă, prin care

să se constate nulitatea titlului de intabulare a pârâtei și nici nu

a solicitat în cadrul prezentei acțiuni o atare constatare, curtea a

respins apelul reclamantei. Constatând astfel că acțiunea nu este

admisibilă raportat la dispozițiile de drept intern care impun

existența constatării prealabile a nulității titlului,

Curtea a constatat că analizarea pretențiilor reclamantei prin prisma

prevederilor art. 9 și 14 din Convenție și art. 1 din Primul

protocol al Convenției, nu se mai impune fi făcută. Pentru

același considerent, nu prezintă relevanță nici faptul

că dovada de radiere nr. 198/IV din 21 aprilie 2010 și certificatul

de atestare a edificării nr. 200/IV din 21 aprilie 2010 în baza

cărora s-au operat intabulările din CF au fost anulate, reclamanta

fiind întâi ținută să redobândească dreptul de proprietate

asupra acestor imobile, ceea ce, în prezentul cadru procesual nu este posibil,

pentru motivele arătate.

În

cauzele invocate cu titlu de jurisprudență de către

reclamantă, acțiunile în revendicare promovate de către

Parohiile greco-catolice unite cu Roma au fost admise, însă așa cum

rezultă din starea de fapt redată în cuprinsul considerentelor

acestor hotărâri, fie reclamantele erau proprietare tabulare, iar pârâtele

Parohii ortodoxe exercitau o posesie fără titlu, fie reclamantei i se

reconstituise dreptul de proprietate în baza Decretului-Lege nr. 126/1990.

Soluționarea acțiunii în revendicare nu era condiționată,

așadar, de rectificarea prealabilă a cărții funciare,

operațiune condiționată, la rândul său, fie de

existența unei hotărâri irevocabile în baza căreia să se

constate nevalabilitatea titlului pârâtei, fie de solicitarea unei atare

constatări chiar în cadrul litigiului pendinte.

Aderarea

la apelul reclamantei formulată de pârâtă. Întrucât hotărârea

primei instanțe de respingere a acțiunii este menținută

prin prezenta decizie, dar pentru alte considerente, ca urmare a soluției

pronunțate asupra apelului, și cererea reconvențională a

fost respinsă.

Împotriva

Deciziei civile nr. 1485A din data de 8 iunie 2016 a Curții de Apel Cluj,

secția I civilă, a formulat cerere de recurs reclamanta A.

Corușu, prin care a invocat următoarele aspecte de nelegalitate:

Primul

motiv de recurs a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. - concret, s-a susținut că instanța de apel și-a

motivat soluția pe excepția inadmisibilității, dar a

respins apelul pe fond, fără a-l analiza în considerentele deciziei.

Instanța motivează admiterea excepții

inadmisibilității, însă în dispozitivul deciziei nu face nicio

referire la admiterea excepției inadmisibilității, ci doar la

respingerea apelului, ca nefondat (apelul nu a fost analizat, întrucât motivele

de apel nu ar avea nicio relevanță, preeminență având

excepția inadmisibilității).

Al

doilea motiv de recurs a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., nelegalitatea admiterii excepției inadmisibilității

acțiunii - concret, s-a susținut că instanța de apel a

admis excepția, pe considerentul că acțiunea în revendicare este

inadmisibilă, fără acțiunea în rectificarea

cărții funciare, la rândul ei inadmisibilă, fără

acțiunea de anularea titlului care a stat la baza înscrierii în cartea

funciară și că însuși apărătorul pârâtei s-a opus

admiterii excepției inadmisibilității acțiunii. S-a invocat

Decizia civilă nr. 660/2015, prin care Înalta Curte de Casație

și Justiție a statuat greșita aplicare a legii de către

completul care a pronunțat decizia, prin admiterea excepției

inadmisibilității. În același sens, este și Decizia

civilă nr. 3051/2013, prin care Înalta Curte de Casație și

Justiție a admis recursul, cu trimiterea cauzei spre rejudecare,

reținând următoarele: "întrucât o astfel de verificare este obligatorie,

ea constituie o chestiune prealabilă soluționării petitului

privind rectificarea cărții funciare, care se va analiza inclusiv pe

cale incidentală, atunci când reclamanta nu a învestit instanța cu un

capăt de cerere distinct având ca obiect nevalabilitatea titlului

statului. ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de

art. 304 pe. 9 C. proc. civ.".

Al

treilea motiv de recurs a fost întemeiat tot pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ. - concret, s-a susținut că instanța de apel nu

s-a pronunțat asupra motivelor de apel, pe care înțelege să le

invoce și ca motive de recurs; instanța de fond nu s-a pronunțat

asupra celei de a doua precizări de acțiune din 12 octombrie 2012,

aceasta fiind acțiunea cu care instanța a fost finalmente investită

în mod legal; în primul rând, prin a doua precizare la acțiune, a

explicitat faptul că prin petitul I de rectificare a cărții

funciară nr. 51362 a solicitat rectificarea tuturor înscrierilor de la B+

1,2,6, iar prin petitul II de rectificare a solicitat rectificarea, pe de o

parte, 1. înscrierii de sub B+1,3,4,5,6 CF nr. 51122 și, pe de altă

parte, 2. înscrierea de sub B +1,2 CF nr. 51307 Baciu; în al doilea rând,

întrucât a solicitat rectificarea acestor înscrieri, a fost obligată

să atace și actele care au stat la baza acestor înscrieri; cum aceste

acte sunt acte administrative, a și formulat (în temeiul art. 4 Legea nr.

554/2004) excepția de nelegalitate a dovezii de radiere nr. 198/IV din 21

aprilie 2010 și a Certificatului de atestare a edificării nr. 200/IV

din 21 aprilie 2010 care au stat la baza înscrierilor menționate în cea

de-a doua precizare la acțiune; instanța de fond a trimis

excepția de nelegalitate, instanței de contencios administrativ, cu

motivarea că soluționarea cauzei (acțiunea precizată la 12

octombrie 2012, doar aceasta se referea la înscrierilor din CF 51362 B+ 6

și, respectiv CF 51123 B+3 și 4) depinde de soluția

excepției de nelegalitate a dovezii de radiere nr. 198/IV din 21 aprilie

2010 și a certificatului de atestare a edificării nr. 200/IV din 21

aprilie 2010; instanța de contencios administrativ anulează (prin

Sentința nr. 5803/2014 a Tribunalului Cluj și Decizia nr. 1806/2015 a

Curții de Apel Cluj) dovada de radiere nr. 198/IV din 21 aprilie 2010

și Certificatul de atestare a edificării nr. 200/IV din 21 aprilie

2010 (răspunde instanței civile că actele care au stat la baza

înscrierilor din CF nu sunt valabile); instanța de fond menține (prin

refuzul de a se pronunța asupra celei de a doua precizări)

înscrierile din CF 51362 B+ 6 și CF 51123 B+3 și 4 ca valabile. Cu

privire la valabilitatea înscrierilor din cartea funciară nu se pune

problema numărului enoriașilor, întrucât valabilitatea înscrierilor a

fost solicitată în baza art. 34 pct. 1 și 3 din Decretul-lege nr.

115/1938 și Legea nr. 7/1996, art. 908 alin. (1) pct. 1 și 3 C. civ.

și nu în baza art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, indiferent de

interpretarea acestuia.

Judecarea

petitelor I și II (rectificarea înscrierilor din CF 51362 B+ 6 și,

respectiv, CF 51123 B+3 și 4) este premisa judecării petitului III

(revendicare) și nu invers. Astfel, dacă Dovada de radiere nr. 198/IV

din 21 aprilie 2010 și Certificatul de atestarea a edificării nr.

200/IV din 21 aprilie 2010 ar fi fost valabile și, deci, înscrierile din

CF ar fi fost valabile, atunci revendicarea de la petitul III ar fi trebuit

respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 3 din Decretul-lege

126/1990. Reciproca nu este însă valabilă, întrucât dacă

revendicarea ar fi trebuit respinsă pe fond, aceasta nu face valabile

înscrierile din CF, întrucât dovada de radiere nr. 198/IV din 21 aprilie 2010

și certificatul de atestare a edificării nr. 200/IV din 21 aprilie

2010 au fost deja declarate nule absolut prin Sentința civilă nr.

5803/2014 a Tribunalului Cluj și Decizia civilă nr. 1806/2015 a

Curții de Apel Cluj. Instanța de fond a refuzat executarea

hotărârilor judecătorești sus-menționate. Instanțele

de contencios administrativ au constatat nulitatea absolută de ordine publică

a actelor administrative, însă instanța de fond a permis tacit ca

efectele acestor acte să se mențină și să fie

obligatorii erga omnes prin menținerea înscrierilor în CF.

Decizia

din 19 mai 2015 pronunțată de Camera a Treia în cauza Parohia

Greco-Catolică Lupeni-România a fost deja desființată prin

Decizia din 19 octombrie 2015 a Colegiului de 5 judecători al Marii

Camere, cauza fiind în stare de rejudecare.

Invocându-se

hotărâri din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

referitoare la dreptul comun în materia restituirii bunurilor protejate de art.

1 din Primul Protocol al Convenției, concluzia unei părți a

instanțelor naționale a fost aceea de respingere a acțiunilor

unităților de cult greco-catolice, întrucât nu ar avea un bun

protejat de art. 1 din Primul Protocol al Convenției sau pentru că

dreptul lor depinde de numărul enoriașilor; exact aceeași

concluzie a fost adoptată și de Camera a Treia CEDO prin decizia din

19 mai 2015 în cauza Parohia Greco-Catolică Lupeni-România (76943/11).

Conform deciziei din 19 octombrie 2015 a Colegiului de cinci judecători ai

Marii Camere (entitatea ierarhic superioară, cu competență de

control), această concluzie (că unitățile de cult

greco-catolice nu au un bun protejat de art. 1 din Primul Protocol al Convenției

sau că dreptul lor depinde de numărul enoriașilor) este

greșită deoarece "ridică o problemă grava referitoare

la interpretarea sau la aplicarea convenției sau a protocoalelor

sale" și, în consecință, a desființat decizia din 19 mai

2015 a Camerei a Treia și s-a dispus rejudecarea cauzei.

Recursul

reclamantei A. Corușu va fi admis și va fi casată Decizia

civilă nr. 1485/A din data de 8 iunie 2016 a Curții de Apel Cluj,

secția I civilă, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul

Cluj, pentru următoarele considerente:

În

primul rând, este întemeiat motivul de recurs întemeiat formal în cererea de

recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe care însă

Înalta Curte l-a analizat din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 5 C.

proc. civ., neregularitatea procedurală esențială constând în

aceea că, în mod nelegal prima instanță nu a luat în considerare

și nu s-a pronunțat asupra celei de a doua precizări de

acțiune din 12 octombrie 2012, aceasta fiind acțiunea cu care

instanța a fost finalmente învestită în mod legal.

Prin

această a doua precizare de acțiune, reclamanta a clarificat faptul

că prin petitul I de rectificare a cărții funciară nr.

51362 a solicitat rectificarea tuturor înscrierilor de la B+ 1,2,6, iar prin

petitul II de rectificare a solicitat rectificarea, pe de o parte, a înscrierii

de sub B+1,3,4,5,6 CF nr. 51122 și, pe de altă parte, înscrierea de

sub B +1,2 CF nr. 51307 Baciu.

Reclamantul

nu s-a rezumat numai la clarificarea capetelor de cerere cu care a înțeles

să învestească instanța de judecată, ci chiar a acționat

conform unei anumite conduite procedurale, consecvente; a solicitat

rectificarea acestor înscrieri, a atacat actele care au stat la baza acestor

înscrieri; a și formulat, în temeiul art. 4 Legea nr. 554/2004,

excepția de nelegalitate a dovezii de radiere nr. 198/IV din 21 aprilie

2010 și a Certificatului de atestare a edificării nr. 200/IV din 21

aprilie 2010 care au stat la baza înscrierilor menționate în cea de-a doua

precizare la acțiune; însăși prima instanța de fond a

trimis excepția de nelegalitate, instanței de contencios

administrativ, cu motivarea că soluționarea cauzei (acțiunea

precizată la 12 octombrie 2012, doar aceasta se referea la înscrierilor

din CF 51362 B+ 6 și, respectiv CF 51123 B+3 și 4) depinde de

soluția excepției de nelegalitate a dovezii de radiere nr. 198/IV din

21 aprilie 2010 și a certificatului de atestare a edificării nr.

200/IV din 21 aprilie 2010; instanța de contencios administrativ a anulat

(prin Sentința nr. 5803/2014 a Tribunalului Cluj și Decizia nr.

1806/2015 a Curții de Apel Cluj) dovada de radiere nr. 198/IV din 21

aprilie 2010 și certificatul de atestare a edificării nr. 200/IV din

21 aprilie 2010; toate acestea în contextul în care valabilitatea înscrierilor

din cartea funciară s-a solicitat a fi cercetată în baza art. 34 pct.

1 și 3 din Decretul-lege nr. 115/1938 și Legea nr. 7/1996, art. 908

alin. (1) pct. 1 și 3 C. civ., și nu în baza art. 3 din Decretul-lege

nr. 126/1990.

Reclamanta

a susținut chiar că judecarea petitelor I și II (rectificarea

înscrierilor din CF 51362 B+ 6 și, respectiv, CF 51123 B+3 și 4) este

premisa judecării petitului III (revendicare) și nu invers.

Cu

toate acestea, prima instanță s-a considerat învestită cu un

capăt de cerere principal, reprezentat de demersul reclamantei de a

redobândi dreptul de proprietate asupra unui locaș de cult, și cu

petitele privitoare la rectificarea cărților funciare, pe care le-a

privit ca având caracter accesoriu.

Instanța

de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra celei de a doua

precizări, întrucât a considerat-o lipsită de relevanță, în

contextul în care aceasta a analizat admisibilitatea acțiunii în

rectificare în lipsa unei hotărâri judecătorești irevocabile sau

a unui capăt de cerere formulat în cadrul acțiunii pendinte, având ca

obiect constatarea nulității sau nevalabilității titlului

de proprietate al pârâtei.

Această

instanță nici nu a considerat relevant să se raporteze la

contextul concret al învestirii, la calificarea acțiunii, la stabilirea

naturii juridice a capetelor de cerere și la relaționarea acestora, o

sarcină absolut obligatorie pentru orice instanță de

judecată, cu atât mai mult cu cât aceasta din urmă instanță

a înțeles să pună în discuție o excepție de

inadmisibilitate. Instanța de apel a abordat direct și strict formal

chestiunea admisibilității acțiunii în rectificare în lipsa unei

hotărâri judecătorești irevocabile sau a unui capăt de

cerere formulat în cadrul acțiunii pendinte, nefiind preocupată de

demersul concret al reclamantei de redobândire a dreptul de proprietate asupra imobilului

în litigiu, care presupunea, date fiind datele dosarului, ignorate total de

ambele instanțe, o abordare ce se impunea a fi clarificată.

Doar

sub aspect pur teoretic s-a consemnat că, în mod constant, acțiunea

în rectificare are un caracter accesoriu, soarta sa depinzând de cea a

acțiunii principale - constatarea prealabilă a nulității

titlului ce stă la baza intabulării ce se solicită a fi

rectificată, ignorând total, similar primei instanțe, circumstanțele

cauzei pendinte.

Relevant

este și faptul că instanța anterioară a avut în vedere

Decizia civilă nr. 660 din 11 martie 2015 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, care chiar a tranșat, într-o

cauză aproape similară, chestiuni ce ar fi putut fi valorificate din

perspectivă procedurală și nu numai, astfel; s-a statuat că

în mod nelegal instanța de apel a impus reclamantei să solicite

și anularea titlului ce a stat la baza intabulării dreptului pârâtei,

respectiv a încheierilor de carte funciară; situația premisă de

soluționare a acțiunii în rectificare prevăzută de art. 34

pct. 3 din Decretul-lege nr. 115/1934 este asigurată prin prezența în

structura acțiunii, a petitului de revendicare; este greșit

raționamentul care condiționează soluționarea acțiunii

în revendicare prin compararea de titluri, de existența unei cereri prin

care reclamanta să fi solicitat anularea titlului pârâtei etc.

În

același sens, este și Decizia civilă nr. 3051/2013, prin care

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare, reținând următoarele:

"întrucât o astfel de verificare este obligatorie, ea constituie o

chestiune prealabilă soluționării petitului privind rectificarea

cărții funciare, care se va analiza inclusiv pe cale

incidentală, atunci când reclamanta nu a învestit instanța cu un

capăt de cerere distinct având ca obiect nevalabilitatea titlului

statului. ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de

art. 304 pe. 9 C. proc. civ.".

Sunt

întemeiate în egală măsură criticile întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât deși

instanța de apel și-a motivat soluția pe excepția

inadmisibilității, a respins apelul ca nefondat, fără a-l

analiza în considerentele deciziei (s-a concretizat astfel ipoteza hotărârea

nu cuprinde motivele pe care se sprijină).

Este

de reținut și faptul că deși instanța de apel

motivează admiterea excepții inadmisibilității, în

dispozitivul deciziei nu se face nicio referire la admiterea excepției

inadmisibilității, ci doar la respingerea apelului, ca nefondat (s-a

concretizat astfel și ipoteza hotărârea cuprinde motive

contradictorii sau străine de natura pricinii).

Pentru

toate aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte de

Casație și Justiție, pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct.

5 și 7 din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 312 alin. (1), (2)

și (3) C. proc. civ., va admite recursul reclamantei A. Corușu, va

casa hotărârile judecătorești anterioare și va trimite

cauza spre rejudecare la Tribunalul Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamanta A. Corușu împotriva Deciziei nr. 1485/A

din data de 8 iunie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Casează

decizia atacată și Sentința civilă nr. 149 din 11 martie

2016 a Tribunalului Cluj și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul

Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2016.

Procesat

de GGC - GV