ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2096/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2096/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Maramureș sub nr. 3749 din 29 mai 2002, reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Lăpuș a chemat în judecată pe pârâta Parohia Ortodoxă Română din comuna Lăpuș, solicitând obligarea Parohiei Ortodoxe Române II „Baltă” să restituie reclamantei biserica și cimitirul din „Baltă”, înscrise în C.F. nr. 474, Lăpuș, nr.top. 1074, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că aceste două imobile sunt proprietatea sa, conform mențiunilor din cartea funciară, în care nu s-a operat nici o modificare, deși în fapt ele se află în posesia pârâtei care refuză să le restituie, invocând dispozițiile Decretului nr. 358/1948.
Acțiunea a fost admisă în parte, prin sentința nr. 1043 din 20 decembrie 2002 a Tribunalului Maramureș, secția civilă. S-a hotărât numai restituirea bisericii, constatându-se că nu s-au mai solicitat cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut că, potrivit extrasului de C.F., asupra imobilelor constând în biserică și cimitir este intabulat dreptul de proprietate al reclamantei. Pârâta se află în posesia imobilelor, după ce prin Decretul nr. 358/1948 s-a interzis funcționarea Bisericii Române Unită cu Roma. Acest act normativ a fost însă abrogat prin Decretul-lege nr. 9/1989 care a recunoscut oficial Biserica Română Unită cu Roma. Prin art. 2 al Decretului nr. 126/1990 s-a prevăzut că bunurile preluate de stat prin efectul Decretului nr. 358/1948, aflate în prezent în patrimoniul statului, cu excepția moșiilor se restituie, în starea lor actuală, Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică.
Art. 3 din Decretul nr. 126/1990 stabilește că, situația juridică a lăcașurilor de cult care au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma și au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanți ai celor două culte, ținând seama și de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri. S-a mai reținut că, dreptul de proprietate al reclamantei asupra bisericii nu a trecut la pârâtă printr-un acord de voință valabil exprimat. Pârâta nu a opus reclamantei un titlu, astfel că aceasta din urmă este îndreptățită, în temeiul art. 480 C. civ. să revendice lăcașul de cult. Cimitirul aparține domeniului public, ca urmare a apariției Legii nr. 213/1998, neexistând suport legal pentru restituirea lui.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței a fost admis prin decizia nr. 86 din 23 mai 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă; sentința a fost schimbată în tot, respingându-se acțiunea, pe considerentul esențial că, în privința lăcașurilor de cult nu există un act normativ care să instituie regimul juridic al retrocedării lor, astfel că instanțele nu au temei legal pentru a soluționa acțiunea. S-a reținut că Decretul nr. 358/1948, chiar dacă poate fi socotit discutabil sub aspectul justeței sale, el a produs totuși efectul pierderii de către cultul greco-catolic a dreptului de proprietate asupra întregului său patrimoniu. În aceste circumstanțe sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora regimul juridic al acestor imobile va fi reglementat prin acte normative speciale și, cum până în prezent nu a fost adoptat un astfel de act normativ, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea pentru lipsa temeiului legal.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate. Se susține că, în lipsa unei legi speciale de retrocedare a lăcașurilor de cult, instanțele nu pot refuza soluționarea cauzelor cu acest obiect, atâta vreme cât există dispoziții de drept comun, în lumina cărora se poate pronunța o soluție, așa cum a făcut instanța de fond. Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează. Instanța de apel a schimbat soluția instanței de fond, respingând acțiunea cu motivarea că nu există lege în materie, ceea ce înseamnă o încălcare esențială a principiului legalității, echivalând cu o denegare de dreptate. Reclamanta a investit instanțele cu o acțiune în revendicare, motivată pe dispozițiile art. 480 C. civ.
și, în măsura în care instanța de apel considera că, în raport de obiectul acțiunii, temeiul juridic era altul, avea îndatorirea, în virtutea rolului său activ să dea calificarea juridică exactă; în caz contrar, instanța era obligată să examineze cauza pe temeiul dreptului comun, dacă a stabilit că nu există dispoziții speciale în materie. În consecință, recursul va fi admis, se va casa decizia și se va trimite cauza spre rejudecarea apelului [art. 312 alin. (1), (2) și (5) C. proc. civ.]
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) Lăpuș județul Maramureș împotriva deciziei civile nr. 86 din 23 mai 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare ale aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.