ÎCCJ, decizie (scj.ro #82237)

Acțiune. Restituirea imobilelor cultelor religioase.

Caracterizare. Temei de drept

.

Cuprins pe materii

. Drept procesual civil. Caracterizare. Temei de drept.

Index alfabetic

.

Drept procesual civil.

-

Acțiune (caracterizare; temei de drept.)

-

Retrocedarea imobilelor cultelor religioase.

C.pr.civ

.

art

. 130

Instanța, investită cu o acțiune în revendicare,

motivată pe dispozițiile

art

. 480

C.civ

., în măsura în care consideră că, în

raport cu obiectul acțiunii, temeiul juridic este altul, are îndatorirea,

în virtutea rolului său activ, conform

art

. 130

C.pr.civ

., să dea calificarea juridică

exactă.

Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia

nr

. 2096 din 16 martie

2005.

Prin acțiunea din 29 mai 2002, reclamanta

Parohia Română Unită cu Roma

Greco-Catolică

Lăpuș a solicitat obligarea Parohiei Ortodoxe Române II „Baltă”

să-i restituie biserica și cimitirul din „Baltă”, înscrise în CF

nr

. 474, Lăpuș,

nr.top

.

1074.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat, în esență, că imobilele sunt proprietatea sa,

conform mențiunilor din cartea funciară, în care nu s-a operat nici o

modificare, deși în fapt ele se află în posesia pârâtei care

refuză să le restituie, invocând dispozițiile Decretului

nr

. 358/1948.

Acțiunea a fost admisă în parte,

prin sentința

nr

. 1043 din 20 decembrie 2002 a

Tribunalului

Maramureș

, secția Civilă.

S-a hotărât numai restituirea bisericii, reținându-se că:

potrivit extrasului de CF, asupra imobilelor, constând în biserică și

cimitir, este intabulat dreptul de proprietate al reclamantei; pârâta se

află în posesia imobilelor, după ce, prin Decretul

nr

. 358/1948 s-a interzis funcționarea Bisericii

Române Unită cu Roma; acest act normativ a fost însă abrogat prin

Decretul-Lege

nr

. 9/1989 care a

recunoscut oficial Biserica Română Unită cu Roma; prin

art

. 2 al Decretului

nr

. 126/1990

s-a prevăzut că bunurile preluate de stat, prin efectul Decretului

nr

. 358/1948, aflate în prezent în patrimoniul statului, cu

excepția moșiilor, se restituie, în starea lor actuală,

Bisericii Române Unite cu Roma

Greco-Catolică

;

art

. 3 din Decretul

nr

. 126/1990

stabilește că situația juridică a lăcașurilor de

cult, care au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma și au fost

preluate de Biserica Ortodoxă Română, se va stabili de către o

comisie mixtă, formată din reprezentanți ai celor două

culte, ținând seama și de dorința credincioșilor din

comunitățile care dețin aceste bunuri; dreptul de proprietate al

reclamantei asupra bisericii nu a trecut la pârâtă printr-un acord de

voință valabil exprimat; pârâta nu a opus reclamantei un titlu,

astfel că aceasta din urmă este îndreptățită, în

temeiul

art

. 480 Cod civil, să revendice

lăcașul de cult; Cimitirul aparține însă domeniului public,

ca urmare a apariției Legii

nr

. 213/1998,

neexistând

suport legal pentru restituirea lui.

Apelul declarat de pârâtă a fost admis

prin decizia

nr

. 86/23 mai 2003 a Curții de Apel

Cluj

, secția civilă; sentința a fost

schimbată în tot, respingându-se acțiunea, pe considerentul

esențial că, în privința lăcașurilor de cult, nu

există un act normativ care să instituie regimul juridic al

retrocedării lor, astfel că instanțele nu au temei legal pentru

a soluționa acțiunea. S-a reținut că Decretul

nr

. 358/1948, chiar dacă poate fi socotit discutabil

sub aspectul justeței sale, el a produs totuși efectul pierderii de

către cultul greco-catolic a dreptului de proprietate asupra întregului

său patrimoniu. Că, în aceste circumstanțe, sunt incidente

dispozițiile

art

. 8 al. 2 din Legea

nr

. 10/2001 potrivit cărora regimul juridic al acestor

imobile va fi reglementat prin acte normative speciale și, cum, până

în prezent, nu a fost adoptat un astfel de act normativ, acțiunea se

respinge pentru lipsa temeiului legal.

Prin recursul declarat, reclamanta

susține că, în lipsa unei legi speciale de retrocedare a

lăcașurilor de cult, instanțele nu pot refuza soluționarea

cauzelor cu acest obiect, atâta vreme cât există dispoziții de drept

comun, în lumina cărora se poate pronunța o soluție, așa

cum a făcut instanța de fond.

Recursul este fondat.

Instanța de apel a schimbat soluția

instanței de fond, respingând acțiunea cu motivarea că nu

există lege în materie, ceea ce înseamnă o încălcare

esențială a principiului legalității, echivalând cu o

denegare de dreptate.

Reclamanta a investit instanțele cu o

acțiune în revendicare, motivată pe dispozițiile

art

. 480 Cod civil și, în măsura în care

instanța de apel considera că, în raport de obiectul acțiunii,

temeiul juridic era altul, avea îndatorirea, în virtutea rolului său

activ, să dea calificarea juridică exactă; în caz contrar,

instanța era obligată să examineze cauza pe temeiul dreptului

comun, dacă a stabilit că nu există dispoziții speciale în

materie.

În consecință, recursul a fost

admis, s-a casat decizia și s-a trimis cauza spre

rejudecarea

apelului.