ÎCCJ, decizie (scj.ro #82237)

Acțiune. Restituirea imobilelor cultelor religioase. Caracterizare. Temei de drept . Cuprins pe materii . Drept procesual civil. Caracterizare. Temei de drept. Index alfabetic . Drept procesual civil. - Acțiune (caracterizare; temei de drept.) - Retrocedarea imobilelor cultelor religioase. C.pr.civ . art . 130 Instanța, investită cu o acțiune în revendicare, motivată pe dispozițiile art . 480 C.civ ., în măsura în care consideră că, în raport cu obiectul acțiunii, temeiul juridic este altul, are îndatorirea, în virtutea rolului său activ, conform art . 130 C.pr.civ ., să dea calificarea juridică exactă.

Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr . 2096 din 16 martie 2005. Prin acțiunea din 29 mai 2002, reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Lăpuș a solicitat obligarea Parohiei Ortodoxe Române II „Baltă” să-i restituie biserica și cimitirul din „Baltă”, înscrise în CF nr . 474, Lăpuș, nr.top . 1074. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că imobilele sunt proprietatea sa, conform mențiunilor din cartea funciară, în care nu s-a operat nici o modificare, deși în fapt ele se află în posesia pârâtei care refuză să le restituie, invocând dispozițiile Decretului nr . 358/1948. Acțiunea a fost admisă în parte, prin sentința nr . 1043 din 20 decembrie 2002 a Tribunalului Maramureș , secția Civilă.

S-a hotărât numai restituirea bisericii, reținându-se că: potrivit extrasului de CF, asupra imobilelor, constând în biserică și cimitir, este intabulat dreptul de proprietate al reclamantei; pârâta se află în posesia imobilelor, după ce, prin Decretul nr . 358/1948 s-a interzis funcționarea Bisericii Române Unită cu Roma; acest act normativ a fost însă abrogat prin Decretul-Lege nr . 9/1989 care a recunoscut oficial Biserica Română Unită cu Roma; prin art . 2 al Decretului nr . 126/1990 s-a prevăzut că bunurile preluate de stat, prin efectul Decretului nr . 358/1948, aflate în prezent în patrimoniul statului, cu excepția moșiilor, se restituie, în starea lor actuală, Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică ; art . 3 din Decretul nr . 126/1990 stabilește că situația juridică a lăcașurilor de cult, care au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma și au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română, se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanți ai celor două culte, ținând seama și de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri; dreptul de proprietate al reclamantei asupra bisericii nu a trecut la pârâtă printr-un acord de voință valabil exprimat; pârâta nu a opus reclamantei un titlu, astfel că aceasta din urmă este îndreptățită, în temeiul art . 480 Cod civil, să revendice lăcașul de cult; Cimitirul aparține însă domeniului public,

ca urmare a apariției Legii nr . 213/1998, neexistând suport legal pentru restituirea lui. Apelul declarat de pârâtă a fost admis prin decizia nr . 86/23 mai 2003 a Curții de Apel Cluj , secția civilă; sentința a fost schimbată în tot, respingându-se acțiunea, pe considerentul esențial că, în privința lăcașurilor de cult, nu există un act normativ care să instituie regimul juridic al retrocedării lor, astfel că instanțele nu au temei legal pentru a soluționa acțiunea. S-a reținut că Decretul nr . 358/1948, chiar dacă poate fi socotit discutabil sub aspectul justeței sale, el a produs totuși efectul pierderii de către cultul greco-catolic a dreptului de proprietate asupra întregului său patrimoniu.

Că, în aceste circumstanțe, sunt incidente dispozițiile art . 8 al. 2 din Legea nr . 10/2001 potrivit cărora regimul juridic al acestor imobile va fi reglementat prin acte normative speciale și, cum, până în prezent, nu a fost adoptat un astfel de act normativ, acțiunea se respinge pentru lipsa temeiului legal. Prin recursul declarat, reclamanta susține că, în lipsa unei legi speciale de retrocedare a lăcașurilor de cult, instanțele nu pot refuza soluționarea cauzelor cu acest obiect, atâta vreme cât există dispoziții de drept comun, în lumina cărora se poate pronunța o soluție, așa cum a făcut instanța de fond. Recursul este fondat. Instanța de apel a schimbat soluția instanței de fond, respingând acțiunea cu motivarea că nu există lege în materie, ceea ce înseamnă o încălcare esențială a principiului legalității, echivalând cu o denegare de dreptate.

Reclamanta a investit instanțele cu o acțiune în revendicare, motivată pe dispozițiile art . 480 Cod civil și, în măsura în care instanța de apel considera că, în raport de obiectul acțiunii, temeiul juridic era altul, avea îndatorirea, în virtutea rolului său activ, să dea calificarea juridică exactă; în caz contrar, instanța era obligată să examineze cauza pe temeiul dreptului comun, dacă a stabilit că nu există dispoziții speciale în materie. În consecință, recursul a fost admis, s-a casat decizia și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului.