ÎCCJ, decizie (scj.ro #82560)

Imobile/lăcașuri de cult proprietatea cultului

religios greco-catolic. Expropriere. Acțiune pentru anularea efectului

exproprierii și retrocedarea proprietății

Cuprins pe materii

: Drept civil.

Dreptul de proprietate. Imobil/lăcașuri de cult proprietatea cultului religios

greco-catolic. Expropriere. Admisibilitatea acțiunii de anulare a efectelor

exproprierii și retrocedarea bunurilor

Index alfabetic

: Drept civil

- Proprietatea cultului religios greco-catolic

- Expropriere

- Acțiune pentru anularea efectelor exproprierii

și retrocedarea bunurilor

Legea nr. 10/2001

, art. 8 (2)

Decretul nr. 177/1948

Decretul nr. 358/1948

Decretul-lege nr.

9/1989

Decretul-lege nr.

126/1990

Acțiunea pentru constatarea nulității exproprierii lăcașurilor de cult

proprietatea cultului religios greco-catolic și retrocedarea bunurilor, fondată

pe dispozițiile alin. (2) al art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 – text

introdus prin O.G. nr. 64/2004 – este admisibilă, iar nu prematur introdusă.

I.C.C.J., secția civilă și de

proprietate intelectuală,

decizia nr. 6559 din 24 noiembrie 2004

La 23 mai 2001, reclamanta  Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică

– Lugoj prin Parohia Română Unită cu Roma – Lupeni a chemat în judecată

pârâtele Episcopia Ortodoxă Arad și Parohia Ortodoxă Română Lupeni 1,

solicitând : prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze efectele

exproprierii operate  în baza Decretului nr.358/1948 cu privire la lăcașul

de cult (biserica și cimitirul în suprafață de 6.500 mp) situat în Lupeni str.

Bisericii nr.1, care a aparținut reclamantei până la adoptarea decretului

menționat; să se dispună retrocedarea lăcașului de cult reclamantei și să

se  rectifice cartea funciară nr.136 Lupeni în sensul radierii transcripției

operate în baza Decretului nr.358/1948 și intabularea pe numele proprietarului

inițial, adică al reclamantei.

Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile Decretului-lege nr.9 din

31.12.1989 privind abrogarea Decretului nr.358/1948 și pe dispozițiile

Decretului-lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica

Română Unită cu Roma (greco-catolică).

Tribunalul Hunedoara, secția civilă, prin sentința nr.425 pronunțată la

16.10.2001, a respins acțiunea reclamantei.

Instanța a reținut că prin Decretul-lege nr.126 din 24.04.1990 a fost

recunoscută oficial Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică), ca urmare a

abrogării Decretului nr.358/1948.

Art.2 din susmenționatul decret-lege prevede că bunurile preluate de către stat

prin Decretul nr.358/1948, aflate în prezent în patrimoniul statului, cu

excepția moșiilor, se restituie, în starea lor actuală, Bisericii  Române

Unită cu Roma.

În vederea identificării, inventarierii și predării acestor bunuri se instituie

o comisie formată din reprezentanți ai statului și ai Bisericii Române Unite cu

Roma (greco-catolică), numiți prin hotărâre a guvernului.

În ce privește lăcașul de cult și  casele parohiale care au aparținut

Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică) și au fost preluate de Biserica

Ortodoxă Română, art.3 din Decretul-lege nr.126/1990 precizează că situația

juridică a acestora se va stabili de către o comisie mixtă, formată din

reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința

credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri.

Dispoziția legală evocată reglementează o procedură specială pentru rezolvarea

situației juridice a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale preluate de

Biserica de cult și a caselor parohiale preluate de Biserica Ortodoxă Română,

procedură care se bazează pe acordul reprezentanților celor două culte și pe

dorința credincioșilor, fiind  exclusă intervenția autorității

judecătorești.

Prin urmare, judecarea acțiunii, chiar și numai cu privire la folosirea

lăcașului de cult, constituie o depășirea a atribuțiilor care revin

instanțelor judecătorești, motiv pentru care cererea reclamantei a fost

respinsă.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins de Curtea de

Apel Alba Iulia prin decizia civilă nr.299 din 25.03.2003.

În considerentele deciziei, instanța de apel a făcut trimitere la prevederile

Legii nr.10/2001, care în art. 8 alin.2 arată că regimul juridic al imobilelor

care au aparținut cultelor religioase, preluate de stat sau de alte persoane

juridice, va fi reglementat prin acte normative speciale, text ce conține un

argument suplimentar în sensul confirmării soluției adoptate de prima instanță,

considerând acțiunea reclamantei ca prematur introdusă.

Împotriva deciziei a declarat recurs  reclamanta.

În motivarea recursului, reclamanta arată că instanțele refuzând să judece litigiul,

i-au încălcat dreptul constituțional al accesului la justiție, soluționarea

acțiunii sale în revendicare, fondată pe prevederile art.480 C. civ., este de

competența exclusivă a instanțelor și art.3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu

instituie o procedură specială, care înlocuiește procedura de drept comun, cu

atât mai mult că acea”comisie mixtă”, prevăzută de art.3 din decretul-lege

menționat, ca fiind chemată să  stabilească situația juridică a lăcașului

de cult, nu s-a putut restitui cu toate diligențele depuse de reprezentanții

cultului greco-catolic.

Recurenta mai susține că nu și-a  pierdut calitatea de proprietară asupra

imobilelor care au fost preluate abuziv prin Decretul nr.358/1998, dreptul de

proprietate este garantat prin procedura cuprinsă în art.41 din

Constituția în vigoare la data promovării acțiunii, iar accesul liber la

justiție este comparat prin art.21 din Constituție, precum și prin art.2 din

Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, cu luarea în considerare și

a dispozițiilor art.3 C. civ. și a prevederilor cuprinse în Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale adoptată la 4

noiembrie 1950.

Critica recurentei este întemeiată.

Potrivit art.3 din Decretul-lege nr.126 din 24.04.1990, situația juridică a

lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române

Unite cu Roma și au fost preluate de  Biserica Ortodoxă Română se va

stabili de o comisie mixtă, formată din reprezentanții clericali ai celor două

culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care

dețin aceste bunuri.

Comisiile mixte, abilitate prin actul normativ evocat să stabilească situația

juridică a  lăcașurilor de cult și a caselor parohiale, nu au fost

constituite, cu toate diligențele depuse de reprezentanții cultului

greco-catolic, dovada demersurilor întreprinse și prezentate în instanța

de  recurs, începând cu depunerea comunicatului din 28.10.1998 când a

debutat încercarea dialogului de conciliere între Biserica Română Unită cu Roma

și Biserica Ortodoxă Română, urmat de alte 9 comunicate referitoare la

întâlnirile ce au avut loc, toate infructuoase, fără a se ajunge la o

înțelegere privitor la lăcașurile de cult.

Neconstituirea comisiilor  mixte nu poate însă împiedica accesul liber al

recurentei reclamante la justiție, deoarece ar fi contrar principiului

consacrat în art.21 din Constituție în vigoare la data introducerii prezentei

acțiuni, potrivit căruia, orice persoană se poate adresa justiției pentru

apărarea drepturilor, a libertăților și intereselor sale legitime, nici o lege

neputând îngrădi exercitarea acestui drept.

Ideea este reluată de art.2 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea

judecătorească, în vigoare la data pronunțării acțiunii, care adaugă că

instanțele judecătorești înfăptuiesc justiția în scopul apărării și realizării

drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, precum și a

celorlalte demersuri și interese legitime deduse judecății. Instanțele judecă

toate procesele privind raporturile juridice civile, comerciale, de muncă, de

familie, administrative, penale, precum și orice alte cauze pentru care legea

nu stabilește o altă competență.

Tot astfel, în art.3 C. civ. român s-a prevăzut că judecătorul care va refuza

să judece sub cuvânt că legea nu prevede  sau este întunecată sau

neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate.

Față de aceste considerente, se constată că hotărârea atacată, care a confirmat

soluția de inadmisibilitate a acțiunii introdusă de recurenta-reclamantă, este

nelegală, urmează a se dispune casarea ei, cu trimiterea cauzei la instanța de

apel pentru rejudecare, ținând seama de actele noi depuse în recurs, de

prevederile art.297 C. proc. civ., cât și de completarea adusă articolului 3

din Decretul-lege nr.126/1990 prin O.G. nr.64 din 18.08.2004.