ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5538/2004

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5538/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

data de 16 iulie 2004, reclamanta SC R.I. SA București a solicitat Curții de

Apel Constanța ca pe calea ordonanței președințiale să dispună suspendarea

provizorie a executării sentinței civile nr. 152/MF din 10 iunie 2004,

pronunțată de Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, în dosarul nr.

274/2003, până la soluționarea cererii de suspendare care face obiectul

dosarului nr. 28/MF/2004 al Curții de Apel Constanța.

În motivarea cererii SC R.I.

SA a susținut că după consumarea unui ciclu procesual în urma căruia hotărârile

pronunțate în cauză au fost casate cu trimitere, Tribunalul Constanța, secția

maritimă și fluvială, a pronunțat sentința nr. 152/2004 în dosarul nr. 274/2003

prin care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în

cauză, a respins acțiunea reclamanților dar a admis cererea reconvențională

obligându-i pe reclamanți la plata sumei de 663.675 dolari S.U.A. Prin aceeași

sentință a fost respinsă cererea de chemare în garanție ca fără obiect.

Împotriva sentinței nr.

152/2004 pronunțată de Tribunalul Constanța a declarat apel SC R.I. SA care s-a

considerat îndreptățită să solicite suspendarea executării hotărârii motivat de

faptul că la o examinare sumară a aparenței legalității și temeiniciei hotărârii

apelate se poate observa că au fost ignorate dispozițiile art. 315 alin. (1) și

(3) C. proc. civ.

La data de 29 iulie 2004,

M.R.A.T. SA, în temeiul art. 49 și urm. C. proc. civ., a formulat cerere de

intervenție în interes propriu prin care alături de reclamantă și în

contradictoriu cu intimatele, în temeiul art. 280, cu referire la art. 288

alin. (4) C. proc. civ., raportat la art. 780

8

alin. (2) C. proc.

civ., a solicitat suspendarea executării aceleiași sentințe.

Curtea de Apel Constanța,

secția comercială, prin sentința nr. 5 din 12 august 2004, a admis cererea de

suspendare a executării sentinței nr. 152/MF/2004, pronunțată de Tribunalul

Constanța, formulată de reclamanta SC R.I. SA București și cererea de

intervenție în nume propriu formulată de M.R.A.T. SA în contradictoriu cu

pârâtele SC S.S.C.L. și SC V.S.U.L. și în consecință a dispus suspendarea

executării sentinței nr. 152/2004 a Tribunalului Constanța până la soluționarea

apelului declarat împotriva acesteia.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 280 alin. (3) și art. 403

alin. (3) și (4) C. proc. civ., că în cauză s-a făcut dovada plății cauțiunii

în cuantumul fixat de instanță, fiind astfel îndeplinită și condiția cerută

pentru suspendarea executării care nu se poate acorda decât cu dare de

cauțiune.

În ceea ce privește

excepțiile invocate de pârâtă, instanța a reținut că hotărârile fondului,

potrivit art. 780

8

C. proc. civ., în materie comercială sunt

executorii, iar exercitarea apelului nu suspendă de drept executarea sentinței.

Împotriva sentinței nr. 5

din 12 august 2004 și a încheierii pronunțată la 5 august 2004 prin care s-a

stabilit cauțiunea au declarat recurs SC V.S.U.L. și SC S.S.C.L.

încheierea din 5 august 2004 prin care instanța de judecată a stabilit

cuantumul cauțiunii în sarcina petentelor R.I. SA și M.R.A.T. SA Geneva. În

argumentarea acestui motiv recurentele au susținut că instanța a fixat în mod

netemeinic cauțiunea pentru încuviințarea cererii de suspendare pentru o sumă

de 15.000 dolari S.U.A. care este disproporționat de mică în raport de suma de

663.676,2 dolari S.U.A. la care au fost obligate pârâtele.

Au mai susținut recurentele

că respectiva cauțiune nu este îndestulătoare pentru despăgubirea lor, în

calitate de creditori cu atât mai mult cu cât leul se devalorizează, și că prin

suma stabilită se contravine scopului pentru care legea stabilește o asemenea

obligație.

Critica este nefondată,

întrucât așa cum admit și recurentele nu există criterii legale pentru

stabilirea cuantumului cauțiunii.

Art. 403 alin. (3) C. proc.

civ., aplicabil în speță, stabilește clar faptul că suspendarea va putea fi

încuviințată numai cu dare de cauțiune, al cărui cuantum se fixează de

instanță.

Dacă legiuitorul ar fi vrut

să stabilească limite sau proporții ale cuantumului cauțiunii în raport de

sumele acordate prin hotărârea a cărei suspendare se poate cere până la

soluționarea căii de atac promovată împotriva acesteia ar fi făcut-o în mod

expres. Prin urmare, în lipsa oricărui criteriu legal este evident că

stabilirea cuantumului cauțiunii este o chestiune de apreciere care ține de

natura și împrejurările cauzei.

În aceste condiții

susținerea recurentelor că suma stabilită drept cauțiune este mai mică de 2 %

nu are nici o legătură cu vreo dispoziție legală.

În fine, nu poate fi primit

nici argumentul potrivit căruia dacă soluționarea apelului va dura o perioadă

de timp leul se va devaloriza în dauna sa, întrucât cauțiunea a fost stabilită

în valută care va fi transformată în lei cu actualizarea cuvenită la data când

se invocă producerea pagubei în dauna creditorilor.

sentința nr. 5/2004 pentru motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc.

civ., în susținerea căruia au invocat aplicarea greșită a legii.

În concret, s-a invocat

încălcarea dispozițiilor art. 280 alin. (3) C. proc. civ. și art. 403 alin. (3)

C. proc. civ., motivat de faptul că cererea de suspendare s-a soluționat prin

sentință și nu prin încheiere.

Critica este nefondată. Din

conținutul art. 280 alin. (3) C. proc. civ., rezultă că cererea de suspendare

se judecă de instanța de apel, iar trimiterea la art. 403 alin. (3) C. proc.

civ., privește suspendarea care se dă în condițiile alin. (1) și (2) din

același articol, care se referă la recurs.

Prin urmare nu există

reglementare specifică suspendării executării care se poate acorda până la

judecata apelului, iar dacă textele de la „execuția vremelnică”, reglementată

de art. 280 C. proc. civ., prevăd o anumită procedură, atunci pentru situația

suspendării executării sentinței fondului până la soluționarea apelului nu

există dispoziție procedurală care să sancționeze pronunțarea unei sentințe în

acest caz.

De altfel, art. 255 alin.

(2) C. proc. civ., când se referă la încheieri le definește ca fiind toate

celelalte hotărâri date de instanță în cursul judecății, așa încât chiar dacă

nu s-a ținut seama de o anumită acuratețe în ce privește denumirea hotărârii,

acesta nu constituie motiv de nulitate.

fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., pentru motivul că

judecătorul care a dat suspendarea a făcut parte din completul care a judecat

recursul împotriva sentinței nr. 102/2003 care a fost casată cu trimitere

pentru rejudecare.

Critica este neîntemeiată,

întrucât art. 24 C. proc. civ., dispune că judecătorul care a pronunțat o

hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleași pricini în apel

sau recurs sau în caz de rejudecare.

În cazul de față sentința

nr. 152 din 10 iunie 2004 a fost pronunțată de un judecător de la Tribunalul

Constanța, iar suspendarea acordată prin sentința nr. 5/2004 a fost dată de un

judecător de la Curte.

Textul citat precizează că

judecătorul nu poate lua parte la rejudecarea aceleiași pricini, în apel sau

recurs, și nici în caz de casare cu trimitere referindu-se la calea de atac

propriu-zisă a cărei judecată urmează să fie reluată. Or, în speță, sentința

nr. 5/2004 nu a fost pronunțată în rejudecarea căilor de atac prevăzute de art.

24 C. proc. civ.

susținut că sentința recurată nu cuprinde nici un motiv referitor la

netemeinicia cererii de suspendare formulată de R.I. SA și de intervenienta

M.R.A.T. SA Geneva.

Nici această critică nu

poate fi primită întrucât din examinarea considerentelor sentinței criticate

rezultă că soluția este motivată pe problemele care țin de acordarea

suspendării executării hotărârii până la judecata apelului, astfel că nu era

necesar să fie antamate problemele care vizează soluția și care țin de judecata

apelului întrucât nu aceste obiective trebuie urmărite într-o cerere de

suspendare.

În consecință, nu sunt

motive de netemeinicie și nelegalitate dintre cele invocate de recurentă care

să ducă la casarea încheierii și sentinței atacate cu recurs, astfel că,

potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtele SC V.S.U.L. Marea Britanie și SC S.S.C.L. Cipru împotriva

încheierii din 5 august 2004 și a sentinței nr. 5 din 12 august 2004,

pronunțată în contradictoriu cu SC R.I. SA București și SC M.R.A.T. SA Geneva

din dosarul nr. 28/2004 al Curții de Apel Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 10 decembrie 2004.