ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5538/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16 iulie 2004, reclamanta SC R.I. SA București a solicitat Curții de Apel Constanța ca pe calea ordonanței președințiale să dispună suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr. 152/MF din 10 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, în dosarul nr. 274/2003, până la soluționarea cererii de suspendare care face obiectul dosarului nr. 28/MF/2004 al Curții de Apel Constanța. În motivarea cererii SC R.I.

SA a susținut că după consumarea unui ciclu procesual în urma căruia hotărârile pronunțate în cauză au fost casate cu trimitere, Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, a pronunțat sentința nr. 152/2004 în dosarul nr. 274/2003 prin care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în cauză, a respins acțiunea reclamanților dar a admis cererea reconvențională obligându-i pe reclamanți la plata sumei de 663.675 dolari S.U.A. Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea de chemare în garanție ca fără obiect. Împotriva sentinței nr. 152/2004 pronunțată de Tribunalul Constanța a declarat apel SC R.I. SA care s-a considerat îndreptățită să solicite suspendarea executării hotărârii motivat de faptul că la o examinare sumară a aparenței legalității și temeiniciei hotărârii apelate se poate observa că au fost ignorate dispozițiile art. 315 alin. (1) și (3) C. proc.

civ. La data de 29 iulie 2004, M.R.A.T. SA, în temeiul art. 49 și urm. C. proc. civ., a formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care alături de reclamantă și în contradictoriu cu intimatele, în temeiul art. 280, cu referire la art. 288 alin. (4) C. proc. civ., raportat la art. 780 8 alin. (2) C. proc. civ., a solicitat suspendarea executării aceleiași sentințe. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, prin sentința nr. 5 din 12 august 2004, a admis cererea de suspendare a executării sentinței nr. 152/MF/2004, pronunțată de Tribunalul Constanța, formulată de reclamanta SC R.I. SA București și cererea de intervenție în nume propriu formulată de M.R.A.T. SA în contradictoriu cu pârâtele SC S.S.C.L.

și SC V.S.U.L. și în consecință a dispus suspendarea executării sentinței nr. 152/2004 a Tribunalului Constanța până la soluționarea apelului declarat împotriva acesteia. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 280 alin. (3) și art. 403 alin. (3) și (4) C. proc. civ., că în cauză s-a făcut dovada plății cauțiunii în cuantumul fixat de instanță, fiind astfel îndeplinită și condiția cerută pentru suspendarea executării care nu se poate acorda decât cu dare de cauțiune. În ceea ce privește excepțiile invocate de pârâtă, instanța a reținut că hotărârile fondului, potrivit art. 780 8 C. proc. civ., în materie comercială sunt executorii, iar exercitarea apelului nu suspendă de drept executarea sentinței.

Împotriva sentinței nr. 5 din 12 august 2004 și a încheierii pronunțată la 5 august 2004 prin care s-a stabilit cauțiunea au declarat recurs SC V.S.U.L. și SC S.S.C.L. 1. Prima critică vizează încheierea din 5 august 2004 prin care instanța de judecată a stabilit cuantumul cauțiunii în sarcina petentelor R.I. SA și M.R.A.T. SA Geneva. În argumentarea acestui motiv recurentele au susținut că instanța a fixat în mod netemeinic cauțiunea pentru încuviințarea cererii de suspendare pentru o sumă de 15.000 dolari S.U.A. care este disproporționat de mică în raport de suma de 663.676,2 dolari S.U.A. la care au fost obligate pârâtele. Au mai susținut recurentele că respectiva cauțiune nu este îndestulătoare pentru despăgubirea lor, în calitate de creditori cu atât mai mult cu cât leul se devalorizează, și că prin suma stabilită se contravine scopului pentru care legea stabilește o asemenea obligație.

Critica este nefondată, întrucât așa cum admit și recurentele nu există criterii legale pentru stabilirea cuantumului cauțiunii. Art. 403 alin. (3) C. proc. civ., aplicabil în speță, stabilește clar faptul că suspendarea va putea fi încuviințată numai cu dare de cauțiune, al cărui cuantum se fixează de instanță. Dacă legiuitorul ar fi vrut să stabilească limite sau proporții ale cuantumului cauțiunii în raport de sumele acordate prin hotărârea a cărei suspendare se poate cere până la soluționarea căii de atac promovată împotriva acesteia ar fi făcut-o în mod expres. Prin urmare, în lipsa oricărui criteriu legal este evident că stabilirea cuantumului cauțiunii este o chestiune de apreciere care ține de natura și împrejurările cauzei.

În aceste condiții susținerea recurentelor că suma stabilită drept cauțiune este mai mică de 2 % nu are nici o legătură cu vreo dispoziție legală. În fine, nu poate fi primit nici argumentul potrivit căruia dacă soluționarea apelului va dura o perioadă de timp leul se va devaloriza în dauna sa, întrucât cauțiunea a fost stabilită în valută care va fi transformată în lei cu actualizarea cuvenită la data când se invocă producerea pagubei în dauna creditorilor. 2. Recurentele au criticat sentința nr. 5/2004 pentru motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în susținerea căruia au invocat aplicarea greșită a legii. În concret, s-a invocat încălcarea dispozițiilor art. 280 alin. (3) C. proc.

civ. și art. 403 alin. (3) C. proc. civ., motivat de faptul că cererea de suspendare s-a soluționat prin sentință și nu prin încheiere. Critica este nefondată. Din conținutul art. 280 alin. (3) C. proc. civ., rezultă că cererea de suspendare se judecă de instanța de apel, iar trimiterea la art. 403 alin. (3) C. proc. civ., privește suspendarea care se dă în condițiile alin. (1) și (2) din același articol, care se referă la recurs. Prin urmare nu există reglementare specifică suspendării executării care se poate acorda până la judecata apelului, iar dacă textele de la „execuția vremelnică”, reglementată de art. 280 C. proc. civ., prevăd o anumită procedură, atunci pentru situația suspendării executării sentinței fondului până la soluționarea apelului nu există dispoziție procedurală care să sancționeze pronunțarea unei sentințe în acest caz.

De altfel, art. 255 alin. (2) C. proc. civ., când se referă la încheieri le definește ca fiind toate celelalte hotărâri date de instanță în cursul judecății, așa încât chiar dacă nu s-a ținut seama de o anumită acuratețe în ce privește denumirea hotărârii, acesta nu constituie motiv de nulitate. 3. Sentința nr. 5/2004 a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., pentru motivul că judecătorul care a dat suspendarea a făcut parte din completul care a judecat recursul împotriva sentinței nr. 102/2003 care a fost casată cu trimitere pentru rejudecare. Critica este neîntemeiată, întrucât art. 24 C. proc. civ., dispune că judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleași pricini în apel sau recurs sau în caz de rejudecare.

În cazul de față sentința nr. 152 din 10 iunie 2004 a fost pronunțată de un judecător de la Tribunalul Constanța, iar suspendarea acordată prin sentința nr. 5/2004 a fost dată de un judecător de la Curte. Textul citat precizează că judecătorul nu poate lua parte la rejudecarea aceleiași pricini, în apel sau recurs, și nici în caz de casare cu trimitere referindu-se la calea de atac propriu-zisă a cărei judecată urmează să fie reluată. Or, în speță, sentința nr. 5/2004 nu a fost pronunțată în rejudecarea căilor de atac prevăzute de art. 24 C. proc. civ. 4. Prin ultima critică s-a susținut că sentința recurată nu cuprinde nici un motiv referitor la netemeinicia cererii de suspendare formulată de R.I.

SA și de intervenienta M.R.A.T. SA Geneva. Nici această critică nu poate fi primită întrucât din examinarea considerentelor sentinței criticate rezultă că soluția este motivată pe problemele care țin de acordarea suspendării executării hotărârii până la judecata apelului, astfel că nu era necesar să fie antamate problemele care vizează soluția și care țin de judecata apelului întrucât nu aceste obiective trebuie urmărite într-o cerere de suspendare. În consecință, nu sunt motive de netemeinicie și nelegalitate dintre cele invocate de recurentă care să ducă la casarea încheierii și sentinței atacate cu recurs, astfel că, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtele SC V.S.U.L. Marea Britanie și SC S.S.C.L. Cipru împotriva încheierii din 5 august 2004 și a sentinței nr. 5 din 12 august 2004, pronunțată în contradictoriu cu SC R.I. SA București și SC M.R.A.T. SA Geneva din dosarul nr. 28/2004 al Curții de Apel Constanța. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2004.