ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2422/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 28 august 2003 s-a înregistrat pe rolul Curții Supreme de Justiție recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 516 din 3 martie 2003 a Curții de apel Alba Iulia și a sentinței civile nr. 581 din 31 octombrie 2002 a Tribunalului Sibiu, în baza art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susținându-se că hotărârile judecătorești au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, acestea fiind și vădit netemeinice. Analizând recursul în anulare precum și dosarele atașate, Curtea constată următoarele: Prin acțiunea formulată, adresată la 22 mai 2002 Tribunalului Sibiu, reclamantul C.N.D.

a chemat în judecată Serviciul Român de Informații – U.M. 0198 București și Secția județeană de informații Sibiu, solicitând instanței să oblige pe pârâte la plata unei sume de bani reprezentând diferența dintre ajutorul brut neimpozabil la care avea dreptul ca urmare a trecerii în rezervă la 29 februarie 2000 și ajutorul net pe care l-a primit, sumă actualizată potrivit indicelui de inflație începând cu martie 2000 până la data plății și în continuare până la achitarea efectivă. A motivat reclamantul cererea sa prin invocarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, conform căruia avea dreptul la plata unui ajutor egal cu 12 solde brute neimpozabile, precum și a art. 31 alin. (2) din aceeași lege, potrivit cu care i se mai datorau 16 solde, corespunzător celor 8 ani rămași până la vârsta limită de pensionare.

A mai arătat că la data promovării acțiunii i s-au achitat drepturile bănești, dar în cuantum net, iar nu brut, iar plata i s-a făcut eșalonat, iar nu integral la trecerea în rezervă, astfel că prin devalorizare, drepturile sale au fost afectate. S-a depus copia deciziei de pensionare. Pârâta Serviciul Român de Informații a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. De asemenea a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Sibiu, față de dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999, secția județeană de informații Sibiu, neavând personalitate juridică. Prin încheierea din 12 septembrie 2002 această excepție a fost respinsă de instanță, iar prin sentința civilă nr. 581 din 31 octombrie 2002 Tribunalul Sibiu a admis acțiunea și cererea de chemare în garanție.

A fost obligat pârâtul SRI – U.M. 0198 la plata sumei de 66.173.361 lei reprezentând valoarea actualizată a diferenței dintre ajutorul brut și ajutorul net aferent celor 28 de solde brute pe perioada aprilie 2000-septembrie 2002, sumă ce urma fi actualizată la data plății. De asemenea, același pârât a fost obligat la plata sumei de 91.249.887 lei, valoarea actualizată a 10 solde lunare până la împlinirea vârstei de pensionare. A fost obligat chematul în garanție la plata acelorași sume către pârâtul SRI, acțiunea fiind respinsă față de pârâtul Secția Județeană de Informații Sibiu. În motivarea soluției adoptate, Tribunalul Sibiu a reținut în esență următoarele: Dispozițiile art. 6 lit. f) din O.G.

nr. 73/1999 nu este aplicabil în speță, ajutoarele cuvenite reclamantei nu se încadrează în categoria veniturilor din salarii, intenția legiuitorului nefiind aceea de a abroga art. 31 din Legea nr. 138/1999, o dispoziție explicită sub acest aspect fiind ulterioară pensionării (O.U.G. nr. 136/2000). Cu privire la numărul soldelor la care reclamantul mai avea dreptul până la împlinirea vârstei de pensionare – 55 ani – instanța a reținut că pârâtele au eludat art. 31 alin. (2) din Legea nr. 138/1999, limitând drepturile acordate în raport cu un alt criteriu – limita de vârstă pentru grad (50 ani). Pentru acordarea actualizării s-a avut în vedere situația de calcul rezultată din expertiza contabilă extrajudiciară întocmită.

Ca atare, conform art. 998 C. civ. s-a constatat fapta culpabilă a plătitorului care nelegal a reținut impozitul și a făcut plata eșalonată a drepturilor. Față de cea de-a doua pârâtă, instanța a reținut că aceasta nu are personalitate juridică, motiv pentru care acțiunea s-a respins față de aceasta. Admiterea cererii de chemare în garanție a fost motivată prin împrejurarea că impozitele s-au vărsat la bugetul de stat. Hotărârea a fost menținut de Curtea de apel Alba Iulia, care prin decizia civilă nr. 516 din 3 martie 2003 a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtul SRI – U.M. 0645 Sibiu reprezentat prin U.M. 0198 București și de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția județeană a finanțelor publice Sibiu.

A reținut instanța de recurs soluția adoptată prin referire la caracterul de normă specială al Legii nr. 138/1999 în raport cu O.G. nr. 73/1999, prin enumerarea doar exemplificativă cuprinsă în Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 73/1999. Cu privire la necompetența teritorială invocată, s-a considerat că această excepție a fost corect respinsă de instanța de fond față de sediul unității la care contestatorul și-a desfășurat activitatea. Împotriva acestor hotărâri, la cererea SRI, în termen legal Procurorul general a declarat prezentul recurs în anulare. Se susține că ambele instanțe au aplicat greșit legea, respectiv O.G. nr. 73/1999 și Normele acesteia de aplicare când au inclus plățile compensatorii acordate reclamantului ca fiind neimpozabile.

Recursul în anulare este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente. Art. 31 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în vigoare de la 1 august 1999, stabilește, într-adevăr, că la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept la pensie, cadrele militare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar și ca salariat civil (…) beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută avută în luna schimbării poziției de activitate (…). La 31 august 1999 a intrat însă în vigoare O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit care în art. 5 lit. a) enumeră veniturile neimpozabile: ajutoarele, indemnizațiile ș.a.

În explicitarea acestui text, Normele metodologice, aprobate prin H.G. nr. 1066/1999 enumeră ce tipuri de venituri și ajutoare au fost avute în vedere de emitentul O.G. nr. 73/1999; alocații de stat pentru copii, ajutor de șomaj, alocație de sprijin, ajutoare pentru refugiați, indemnizații pentru veteranii de război etc. Deși enumerarea nu pare a fi limitativă, ea nu include și veniturile de natura celui din speță. Acest gen de venituri beneficiază de o reglementare specială în art. 5 lit. f) din ordonanță, potrivit căruia sunt scutite de impozit sumele reprezentând plăți compensatorii, calculate pe baza soldelor lunare nete acordate cadrelor militare trecute în rezervă ca urmare a nevoilor de reducere și de restructurare, precum și ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă, acordate acestora la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie sau pentru cele ce nu îndeplinesc condițiile de pensie.

Art. 86 din O.G. nr. 73/1999 prevede că la data intrării sale în vigoare se abrogă orice alte dispoziții contrare. Ca atare, dispozițiile din art. 31 al Legii nr. 138/1999, care făceau trimitere la solda lunară brută, au fost abrogate prin art. 5 lit. f) din O.G. nr. 73/1999, ulterioară, care se referă la solda lunară netă ca bază de calcul a drepturilor cuvenite cadrelor militare trecute în rezervă ca urmare a nevoilor de reducere și restructurare. În speță, ambele instanțe au interpretat greșit aceste dispoziții legale, constatând în mod nelegal că veniturile – plăți compensatorii nu a fi supuse impozitării. Se impune de aceea ca prin admiterea recursului în anulare, sub acest aspect, hotărârile să fie desființate.

Față de împrejurarea că în speță s-a mai pus în discuție o problemă, aceea a numărului soldelor cuvenite reclamantului ca urmare a trecerii sale în rezervă „din oficiu” înaintea vârstei de pensionare, se constată că acest capăt de cerere a fost corect soluționat de instanțe, reclamantul având dreptul potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar la un ajutor egal cu două solde lunare corespunzător fiecărui an rămas până la limita de vârstă. Din înscrisurile depuse la dosar de U.M. 0645 Sibiu rezultă că deși reclamantul îndeplinea condițiile pentru avansarea de la gradul de căpitan la cel de maior, acest lucru nu s-a întâmplat datorită lipsei de funcții.

Ca atare, din motive neimputabile reclamantului acesta a rămas la vârsta de 46 ani cu funcția de căpitan, în raport cu care pârâții au stabilit că în aplicarea art. 31 alin. (2) din lege ar avea dreptul numai la un număr de solde corespunzător cu circa trei ani cât mai erau până la împlinirea vârstei de 50 ani, prevăzută în Legea nr. 80/1995 ca limită pentru gradul de căpitan. Art. 31 alin. (2) din Legea nr. 138/1999 nu face referire la limita de vârstă de grad, în funcție de care i s-au calculat drepturile bănești reclamantului, ci la limita de vârstă de pensionare, care, necontestat, era de 55 ani, aspect corect reținut în hotărârile atacate prin recursul în anulare.

Se impune de aceea ca în rejudecare să se determine, pe baza unei expertize tehnice judiciare contabile, recalcularea drepturilor cuvenite reclamantului pentru încă 10 solde lunare, spuse impozitării, actualizate în raport cu data de 10 aprilie 2000 (când, conform înscrisului de la dosar fond reclamantul și-a încasat drepturile calculate de pârâte). Pentru considerentele anterior expuse, recursul în anulare va fi admis, vor fi casate cele două hotărâri judecătorești, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare în limitele arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 516 din 3 martie 2003 a Curții de Alba Iulia și a sentinței civile nr. 581 din 31 octombrie 2002 a Tribunalului Sibiu și trimite cauza spre rejudecare acestei din urmă instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2004.