ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2422/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 28 august 2003 s-a înregistrat pe rolul

Curții Supreme de Justiție recursul în anulare declarat de Procurorul general

al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile

nr. 516 din 3 martie 2003 a Curții de apel Alba Iulia și a sentinței civile nr.

581 din 31 octombrie 2002 a Tribunalului Sibiu, în baza art. 330 pct. 2 C.

proc. civ., susținându-se că hotărârile judecătorești au fost pronunțate cu

încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond, acestea fiind și vădit netemeinice.

Analizând recursul în anulare precum și dosarele

atașate, Curtea constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, adresată la 22 mai 2002

Tribunalului Sibiu, reclamantul C.N.D. a chemat în judecată Serviciul Român de

Informații – U.M. 0198 București și Secția județeană de informații Sibiu,

solicitând instanței să oblige pe pârâte la plata unei sume de bani reprezentând

diferența dintre ajutorul brut neimpozabil la care avea dreptul ca urmare a

trecerii în rezervă la 29 februarie 2000 și ajutorul net pe care l-a primit,

sumă actualizată potrivit indicelui de inflație începând cu martie 2000 până la

data plății și în continuare până la achitarea efectivă.

A motivat reclamantul cererea sa prin invocarea

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, conform căruia avea dreptul la plata

unui ajutor egal cu 12 solde brute neimpozabile, precum și a art. 31 alin. (2)

din aceeași lege, potrivit cu care i se mai datorau 16 solde, corespunzător

celor 8 ani rămași până la vârsta limită de pensionare.

A mai arătat că la data promovării acțiunii i

s-au achitat drepturile bănești, dar în cuantum net, iar nu brut, iar plata i

s-a făcut eșalonat, iar nu integral la trecerea în rezervă, astfel că prin

devalorizare, drepturile sale au fost afectate. S-a depus copia deciziei de

pensionare.

Pârâta Serviciul Român de Informații a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. De asemenea a formulat

cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și a invocat

excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Sibiu, față de dispozițiile

art. 72 din Legea nr. 168/1999, secția județeană de informații Sibiu, neavând

personalitate juridică.

Prin încheierea din 12 septembrie 2002 această

excepție a fost respinsă de instanță, iar prin sentința civilă nr. 581 din 31

octombrie 2002 Tribunalul Sibiu a admis acțiunea și cererea de chemare în

garanție.

A fost obligat pârâtul SRI – U.M. 0198 la plata

sumei de 66.173.361 lei reprezentând valoarea actualizată a diferenței dintre

ajutorul brut și ajutorul net aferent celor 28 de solde brute pe perioada

aprilie 2000-septembrie 2002, sumă ce urma fi actualizată la data plății.

De asemenea, același pârât a fost obligat la

plata sumei de 91.249.887 lei, valoarea actualizată a 10 solde lunare până la

împlinirea vârstei de pensionare.

A fost obligat chematul în garanție la plata

acelorași sume către pârâtul SRI, acțiunea fiind respinsă față de pârâtul

Secția Județeană de Informații Sibiu.

În motivarea soluției adoptate, Tribunalul Sibiu

a reținut în esență următoarele:

Dispozițiile art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999

nu este aplicabil în speță, ajutoarele cuvenite reclamantei nu se încadrează în

categoria veniturilor din salarii, intenția legiuitorului nefiind aceea de a

abroga art. 31 din Legea nr. 138/1999, o dispoziție explicită sub acest aspect

fiind ulterioară pensionării (O.U.G. nr. 136/2000).

Cu privire la numărul soldelor la care

reclamantul mai avea dreptul până la împlinirea vârstei de pensionare – 55 ani

– instanța a reținut că pârâtele au eludat art. 31 alin. (2) din Legea nr. 138/1999,

limitând drepturile acordate în raport cu un alt criteriu – limita de vârstă

pentru grad (50 ani).

Pentru acordarea actualizării s-a avut în vedere

situația de calcul rezultată din expertiza contabilă extrajudiciară întocmită.

Ca atare, conform art. 998 C. civ. s-a constatat

fapta culpabilă a plătitorului care nelegal a reținut impozitul și a făcut

plata eșalonată a drepturilor.

Față de cea de-a doua pârâtă, instanța a reținut

că aceasta nu are personalitate juridică, motiv pentru care acțiunea s-a

respins față de aceasta.

Admiterea cererii de chemare în garanție a fost

motivată prin împrejurarea că impozitele s-au vărsat la bugetul de stat.

Hotărârea a fost menținut de Curtea de apel Alba

Iulia, care prin decizia civilă nr. 516 din 3 martie 2003 a respins ca

nefondate recursurile declarate de pârâtul SRI – U.M. 0645 Sibiu reprezentat

prin U.M. 0198 București și de chematul în garanție Ministerul Finanțelor

Publice prin Direcția județeană a finanțelor publice Sibiu.

A reținut instanța de recurs soluția adoptată

prin referire la caracterul de normă specială al Legii nr. 138/1999 în raport

cu O.G. nr. 73/1999, prin enumerarea doar exemplificativă cuprinsă în Normele

metodologice de aplicare a O.G. nr. 73/1999.

Cu privire la necompetența teritorială invocată,

s-a considerat că această excepție a fost corect respinsă de instanța de fond

față de sediul unității la care contestatorul și-a desfășurat activitatea.

Împotriva acestor hotărâri, la cererea SRI, în

termen legal Procurorul general a declarat prezentul recurs în anulare.

Se susține că ambele instanțe au aplicat greșit

legea, respectiv O.G. nr. 73/1999 și Normele acesteia de aplicare când au

inclus plățile compensatorii acordate reclamantului ca fiind neimpozabile.

Recursul în anulare este fondat, urmând a fi

admis, pentru următoarele considerente.

Art. 31 din Legea nr. 138/1999 privind

salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice

de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în vigoare de la 1

august 1999, stabilește, într-adevăr, că la trecerea în rezervă sau direct în

retragere, cu drept la pensie, cadrele militare, pentru activitatea depusă, în

funcție de vechimea efectivă ca militar și ca salariat civil (…) beneficiază de

un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută avută în luna

schimbării poziției de activitate (…).

La 31 august 1999 a intrat însă în vigoare O.G.

nr. 73/1999 privind impozitul pe venit care în art. 5 lit. a) enumeră

veniturile neimpozabile: ajutoarele, indemnizațiile ș.a. În explicitarea

acestui text, Normele metodologice, aprobate prin H.G. nr. 1066/1999 enumeră ce

tipuri de venituri și ajutoare au fost avute în vedere de emitentul O.G. nr. 73/1999;

alocații de stat pentru copii, ajutor de șomaj, alocație de sprijin, ajutoare

pentru refugiați, indemnizații pentru veteranii de război etc. Deși enumerarea

nu pare a fi limitativă, ea nu include și veniturile de natura celui din speță.

Acest gen de venituri beneficiază de o reglementare specială în art. 5 lit. f)

din ordonanță, potrivit căruia sunt scutite de impozit sumele reprezentând

plăți compensatorii, calculate pe baza soldelor lunare nete acordate cadrelor

militare trecute în rezervă ca urmare a nevoilor de reducere și de

restructurare, precum și ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă,

acordate acestora la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de

pensie sau pentru cele ce nu îndeplinesc condițiile de pensie.

Art. 86 din O.G. nr. 73/1999 prevede că la data

intrării sale în vigoare se abrogă orice alte dispoziții contrare. Ca atare,

dispozițiile din art. 31 al Legii nr. 138/1999, care făceau trimitere la solda

lunară brută, au fost abrogate prin art. 5 lit. f) din O.G. nr. 73/1999,

ulterioară, care se referă la solda lunară netă ca bază de calcul a drepturilor

cuvenite cadrelor militare trecute în rezervă ca urmare a nevoilor de reducere

și restructurare.

În speță, ambele instanțe au interpretat greșit

aceste dispoziții legale, constatând în mod nelegal că veniturile – plăți

compensatorii nu a fi supuse impozitării. Se impune de aceea ca prin admiterea

recursului în anulare, sub acest aspect, hotărârile să fie desființate.

Față de împrejurarea că în speță s-a mai pus în

discuție o problemă, aceea a numărului soldelor cuvenite reclamantului ca

urmare a trecerii sale în rezervă „din oficiu” înaintea vârstei de pensionare,

se constată că acest capăt de cerere a fost corect soluționat de instanțe,

reclamantul având dreptul potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999

privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar la un ajutor egal

cu două solde lunare corespunzător fiecărui an rămas până la limita de vârstă.

Din înscrisurile depuse la dosar de U.M. 0645 Sibiu rezultă că deși reclamantul

îndeplinea condițiile pentru avansarea de la gradul de căpitan la cel de maior,

acest lucru nu s-a întâmplat datorită lipsei de funcții. Ca atare, din motive

neimputabile reclamantului acesta a rămas la vârsta de 46 ani cu funcția de

căpitan, în raport cu care pârâții au stabilit că în aplicarea art. 31 alin. (2)

din lege ar avea dreptul numai la un număr de solde corespunzător cu circa trei

ani cât mai erau până la împlinirea vârstei de 50 ani, prevăzută în Legea nr. 80/1995

ca limită pentru gradul de căpitan. Art. 31 alin. (2) din Legea nr. 138/1999 nu

face referire la limita de vârstă de grad, în funcție de care i s-au calculat

drepturile bănești reclamantului, ci la limita de vârstă de pensionare, care,

necontestat, era de 55 ani, aspect corect reținut în hotărârile atacate prin

recursul în anulare.

Se impune de aceea ca în rejudecare să se

determine, pe baza unei expertize tehnice judiciare contabile, recalcularea

drepturilor cuvenite reclamantului pentru încă 10 solde lunare, spuse

impozitării, actualizate în raport cu data de 10 aprilie 2000 (când, conform

înscrisului de la dosar fond reclamantul și-a încasat drepturile calculate de

pârâte).

Pentru considerentele anterior expuse, recursul

în anulare va fi admis, vor fi casate cele două hotărâri judecătorești, cu

trimiterea cauzei pentru rejudecare în limitele arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei civile nr. 516 din 3 martie 2003 a Curții de Alba Iulia și a

sentinței civile nr. 581 din 31 octombrie 2002 a Tribunalului Sibiu și trimite

cauza spre rejudecare acestei din urmă instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2004.