ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1051/2003

Deliberând asupra recursului în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 1478 din 6 decembrie 2001 a Tribunalului Sibiu și respectiv a sentinței civile nr. 2364 din 4 aprilie 2001 a Judecătoriei Sibiu, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 11 ianuarie 2001 reclamantul C.O. a chemat în judecată Ministerul de Interne și Inspectoratul Poliției județului Sibiu solicitând în principal obligarea pârâților la plata unui ajutor neimpozabil egal cu 20 de solde lunare brute precum și la plata a 8 solde reprezentând ajutorul, egal cu 2 solde brute neimpozabile pentru fiecare an rămas până la împlinirea limitei de vârstă pentru pensionare.

În acțiune s-a precizat, de asemenea, că ambele sume urmau a fi stabilite în raport cu solda avută în luna iulie 2000, actualizată potrivit indicelui de evoluție a inflației, începutul perioadei de calcul situând-se în luna august a anului 2000. În motivarea acțiunii, care a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu cu numărul de dosar 209/2001, reclamantul a susținut în esență că sumele solicitate i se cuvin ca urmare a pensionării sale intervenite prin decizia nr. 125062 emisă la 14 septembrie 2000 de către Ministerul de Interne - Serviciul de pensii.

Prin sentința civilă nr. 2364 pronunțată la 4 aprilie 2001, Judecătoria Sibiu a admis acțiunea obligându-le pe pârâte să îi plătească reclamantului: „diferența dintre valoarea brută și netă a celor două categorii de ajutoare în valoare actualizată potrivit indicelui de inflație”, „actualizarea celor două categorii de ajutoare conform indicelui de inflație pentru plata cu întârziere a acestora calculată pe perioada cuprinsă între data trecerii în rezervă și data plății efective a acestora”, precum și „valoarea actualizată conform indicelui de inflație a două solde lunare brute pentru fiecare an rămas până la împlinirea limitei de vârstă pentru pensionare calculată pentru perioada cuprinsă între data trecerii în rezervă și până la data de 28 februarie 2001”.

Recursul declarat ulterior împotriva acestei sentințe de către pârâtul Ministerul de Interne a fost respins prin decizia civilă nr. 1478 pronunțată de Tribunalul Sibiu la 6 decembrie 2001 în dosarul nr. 5733/2001. Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut în esență că drepturile recunoscute reclamantului prin sentință sunt conforme prevederilor art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999, iar actualizarea ajutorului cuvenit acestuia se impune ca urmare a achitării respectivelor drepturi bănești în transe parțiale lunare, iar nu sub forma unei sume globale. Totodată s-a apreciat că, în raport cu redactarea art. 3 lit. c) din Normele metodologice emise în aplicarea art. 23 lit. b) din O.G.

nr. 73/1999, drepturile care formează obiectul litigiului nu sunt supuse impozitării întrucât acestea se acordă beneficiarilor la trecerea lor în rezervă, iar nu în legătură cu activitatea lor de militari activi. La 6 decembrie 2002, în temeiul art. 330 pct. 2 teza a II-a C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor astfel pronunțate, cauza fiind înregistrată pe rolul secției civile a Curții Supreme de Justiție cu numărul de dosar 5460/2002. În motivarea recursului în anulare s-a susținut că instanțele nu au luat în considerare faptul că potrivit art. 4 și art. 23 din O.G. nr. 73/1999 drepturile de soldă lunară, indemnizațiile, primele, sporurile și alte drepturi bănești urmează un regim juridic similar veniturilor din salariu, fiind supuse impozitării.

S-a relevat, de asemenea, că hotărârile pronunțate în cauză au fost date cu aplicarea greșită a art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999, întrucât exceptarea de la impozitare instituită prin această reglementare nu era aplicabilă în cazul drepturilor bănești pe care reclamantul C.O. avea dreptul să le încaseze în temeiul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999. Tot în motivarea recursului în anulare s-a evidențiat că soluționând cauza instanțele au extins nejustificat efectele art. 5 lit. a) din O.G. nr. 73/1999, ignorând conținutul Normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ aprobate prin H.G. nr. 1066/1999. În ceea ce îl privește, intimatul-reclamant C.O. a solicitat respingerea recursului în anulare formulând în acest sens și o întâmpinare în care în esență a susținut că hotărârile pronunțate în cauză au fost date cu respectarea art. 31 din Legea nr. 138/1999, a art. 5 și art. 6 lit. f) din O.G.

nr. 73/1999 precum și a Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1066/1999. În același timp, intimații-pârâți Ministerul de Interne și Inspectoratul Poliției județului Sibiu au solicitat admiterea recursului în anulare, casarea deciziilor astfel atacate și respingerea acțiunii ca nefondată, însușindu-și integral motivele expuse în susținerea recursului în anulare. Recursul în anulare este întemeiat. În acest sens Curtea reține ca fiind de necontestat că la originea litigiului se află interpretarea diferită pe care reclamantul, pe de-o parte, și pârâții, pe de alta, au dat-o reglementarilor aplicabile în materia impozitării veniturilor. În legătură cu această divergență este de reținut că prin O.G.

nr. 73 din 27 august 1999 publicată la 31 august 1999 și respectiv prin Normele metodologice de aplicare a acesteia aprobate prin H.G. nr. 1066/1999 s-a instituit un regim juridic unitar aplicabil în materia impozitării veniturilor realizate de persoanele fizice, indiferent de natura acelor venituri. Esențiale cât privește noutatea acestui regim juridic sunt prevederile art. 5 și art. 6 din O.G. nr. 73/1999 prin care au fost restrânse drastic categoriile de venituri care anterior erau scutite de la impozitare. În plus este de remarcat că prin formulările imperative pe care le conținea art. 6 din O.G. nr. 73/1999 a abrogat implicit o serie de reglementări contrare aflate în vigoare anterior și care stabileau diverse facilități de ordin fiscal.

Semnificative din acest punct de vedere și deosebit de relevante în speță sunt prevederile art. 6 pct. f) conform cărora: „Sunt venituri scutite de impozit, potrivit prezentei ordonanțe: (…) f) sumele reprezentând plățile compensatorii calculate pe baza soldelor nete acordate cadrelor militare trecute în rezervă ca urmare a nevoilor de reducere și restructurare, precum și ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă, acordate acestora la trecerea în rezerva sau direct în retragere cu drept de pensie sau pentru cele care nu îndeplinesc condițiile de pensie”. Menționarea în textul citat a soldei lunare nete ca valoare de referință indică implicit că scutirea de la impozitare nu poate opera în cazul drepturilor bănești care se calculează pe baza soldei lunare brute.

Acțiunea formulată de reclamant a avut însă ca obiect pretenții bănești formulate în temeiul art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999, texte de lege care se referă exclusiv la drepturi bănești calculate pe baza soldei lunare brute. Considerând că și aceste drepturi sunt scutite de la plata impozitului pe venit, instanțele au încălcat în mod esențial prevederile O.G. nr. 73/1999, mai sus citate, pronunțând hotărâri care intră sub incidența art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Așa fiind, Curtea urmează a face aplicarea art. 330 și 330 3 precum și a art. 312 alin. (1)-(3) și art. 314 C. proc. civ. admițând recursul în anulare cu consecința casării hotărârilor pronunțate în cauză și a respingerii acțiunii ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează decizia civilă nr. 1478 din 6 decembrie 2001 a Tribunalului Sibiu precum și sentința civilă nr. 2364 din 4 aprilie 2001 a Judecătoriei Sibiu și pe fond respinge acțiunea ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2003.