ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1806/2003

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr. 2357 din 4 aprilie 2001 a Judecătoriei Sibiu, deciziei civile nr. 893 din 12 iulie 2001 a Tribunalului Sibiu . La apelul nominal s-au prezentat: intimații-pârâți Ministerul de Interne, prin consilier juridic A.R., Inspectoratul Poliției Județene în reprezentarea aceluiași consilier juridic, lipsint intimatul-reclamant S.I.M. Procedura completă. Se referă depunerea de către intimatul-reclamant S.I.M.a unei întâmpinări la motivele recursului în anulare. Curtea verifică complinirea cerințelor referitoare la comunicarea întâmpinării și cum părțile declară instanței că au luat cunoștință de conținutul acesteia, acordă cuvântul reprezentantei Miniserului Public pe recursul în anulare.

Reprezentanta Ministerului Public susține recursul în anulare solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor criticate în temeiul art. 330 alin. (2) coroborat cu art. 313 din C.proc.civ.și pe fond respingerea acțiunii formulată de reclamant, ca neîntemeiată. Consilier juridic R.A., pentru intimații-pârâți solicită, la rându-i, admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor pronunțate și pe fond respingerea acțiunii.

C U R T E A Deliberând asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 21 decembrie 2000, pe rolul Judecătoriei Sibiu, reclamantul S.I.M.a chemat în judecată pe pârâții Ministerul de Interne, Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu, pentru ca, prin sentința ce instanța va pronunța să fie obligați aceștia la plata sumelor nelegal reținute, cu titlul de impozit pentru cele 12 solde lunare, ce i-au fost acordate reclamantului, în temeiul art. 31 alin. 2 din Legea 138/1999, actualizate potrivit indicelui de evoluție a inflației. La termenul din 5 februarie 2001, reclamantul și-a precizat cuantumul pretențiilor la 58.987.710 lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin decizia 123533 din 24 aprilie 2000, emisă de Ministerul de Interne, la data de 29 februarie 2000, a fost trecut în rezervă, cu drept de pensie, având o vechime efectivă în serviciul militar de 23 de ani, 4 luni și 23 de zile, beneficiind de un ajutor egal cu 12 solde neimpozabile, care însă nu i-a fost remis. Pârâtul Ministerul de Interne a opus pretențiilor reclamantului o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând că, prin art. 86 din O.G.73/1999 au fost abrogate o sereie de acte normative inclusiv art. 31 din Legea 136/1999 referitoare la „ajutorul” neimpozabil” de care beneficiază cadrele militare trecute în rezervă cu dreptul la pensie.

Prin sentința civilă 2357 din 4 aprilie 2001, Judecătoria Sibiu a admis acțiunea precizată și a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 58.987.710 lei, cu titlu de diferență dintre ajutorul brut neimpozabil și ajutorul net acordat, reactualizată, potrivit indicelui de inflație pe perioada 1 aprilie – 28 februarie 2001 și în continuare, până la achitarea efectivă precum și la 500.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul de Interne, criticând soluția instanței de fond, care a făcut o greșită aplicare a legii, în interpretarea prevederilor art. 31 din Legea 138/1999. Prin decizia 893 pronunțată la 12 iulie 2001, Tribunalul Sibiu a respins recursul declarat împotriva sentinței 2357/4 aprilie 2001 pe care a menținut-o ca temeinică și legală.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a preluat motivarea primei instanțe, în sensul că Legea 138/1999 conține dispozițiile speciale, ce derogă de la prevederile Ordonanței 73/1999, conform căreia, se prevăd limitativ veniturile neimpozabile, printre care se numără și ajutoarele acordate potrivit legilor speciale. Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 330 pct. 2 C.proc.civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G.nr. 138 din 2 octombrie 2000 și nr. 59 din 27 aprilie 2001, criticând cele două hotărâri date în cauză, susținând că acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În motivarea recursului în anulare s-a arătat că instanțele au încălcat dispozițiile art. 4, 6, 23 și 86 din O.G.73/1999, făcând o greșită aplicare a legii, în dezvoltarea acestor motive precizând că sunt supuse impozitării veniturile din salarii, cu care sunt asimilate, conform art. 23 lit. „b” din ordonanță și drepturile de soldă lunară, indemnizațiile, primele, sporurile și alte drepturi ale cadrelor militare, acordate potrivit legii. Scutirea de impozit pe venit este reglementată de art. 6 lit. „f” din Ordonanța 73/1999 pentru sumele reprezentând plăți compensatorii, calculate pe baza soldelor lunare nete, acordate cadrelor militare trecute în rezervă, sau direct, în retragere cu drept de pensie sau pentru cele care nu îndeplinesc condiții de pensie.

Având în vedere că ajutoarele prevăzute de art. 31 alin. 1 din Legea 138/1999 au fost stabilite în funcție de solda lunară brută, și nu netă, acestea nu sunt scutite de impozit. În apărare, intimatul-reclamant S.I.M.a depus întâmpinare susținând că ajutoarele cuvenite acestuia nu se încadrează în categoria veniturilor din salarii sau asimilate salariilor așa cum sunt reglementate de art. 22 – 23 din O.G.73/1999. Recursul în anulare este fondat pentru următoarele considerente: Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul, ofițer activ în Ministerul de Interne, a fost trecut în rezervă la 29 februarie 2000, la această dată beneficiind de un ajutor stabilit în raport de solda lunară brută și cu o vechime efectivă de 23 de ani, 4 luni și 23 de zile, conform art. 31 din Legea 138/1999.

Reclamantul nu a beneficiat de plăți compensatorii, întrucât a fost trecut în rezervă la limită de vârstă în grad. S.I.M.nu a contestat modul de calcul al sumelor încasate, ci faptul că acestea au fost supuse impozitării, în condițiile O.G.73/1999 privind impozitul pe venit și a O.G.1066/199, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G.nr. 37/1999, iar instanțele au apreciat că reclamantul nu datorează vreo sumă de bani cu titlu de impozit. O atare soluție este greșită. Astfel, deși potrivit art. 31 din Legea 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept de pensie, cadrele beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută, acest text trebuie raportat la dispozițiile art. 5 din O.G.73/24 august 1999 privind impozitul pe venit și respectiv H.G.nr.

1066/24 decembrie 1999, care, deși confirmă neimpozitarea veniturilor provenite din ajutoare, precizează totodată ce venituri fac parte dintr-o atare categorie, excluzându-le pe cele de natură salarială. Or, față de împrejurarea că însăși Legea 138/1999 se referă la salarizarea personalului militar și la drepturile derivate ale acestuia din calitatea de salariat, apare cu evidență că veniturile acordate la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu titlu de ajutoare, în condițiile art. 31 din lege, decurg din statutul lor de salariați, și, prin urmare, sunt supuse impozitării, în condițiile O.G.nr. 73/1999 privind impozitul pe venit. Că este așa, o confirmă și Normele metodologice pentru aplicarea O.G.nr.

73/1999 privind impozitul pe venit, aprobate prin H.G.nr. 1066/24 decembrie 1999, care, referindu-se la prevederile art. 5 din ordonanță, individualizează categoriile de venituri ce nu sunt impozitate. Din enumerarea făcută de text, rezultă că ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv formele de sprijin cu destinație specială cum ar fi ajutoarele ce se acordă soțiilor celor care satisfac stagiul militar obligatoriu, ajutorul social acordat potrivit legii, ajutorul de urgență acordat de Guvern și de primari în situații de necesitate, ajutorul de înmormântare și altele. Textul menționat nu face nici o referire la ajutoarele pentru trecerea în rezervă acordate cadrelor militare în raport cu solda lunară brută și prin urmare, aceste ajutoare fiind de natură salarială și având ca bază de calcul solda brută, se impozitează ca orice venit brut.

De altfel, chiar art. 86 din O.G.73/1999 cuprinde expres dispoziția conform căreia se abrogă orice prevederi contrare menționatei ordonanțe, ceea ce confirmă o dată în plus intenția legiuitorului de a impozita aceste categorii de ajutoare. Concluzionând, recursul în anulare promovat este fondat și, urmare admiterii acestuia, se vor casa hotărârile pronunțate în cauză și va fi respinsă acțiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile 893 din 12 iulie 2001 a Tribunalului Sibiu. Casează decizia recurată precum și sentința civilă nr.2357 din 4 aprilie 2001 a Judecătoriei Sibiu și respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul S.I.M., în contradictoriu cu Ministerul de Interne, Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2003.