ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1758/2003

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr.2789 din 13.12.2001 a Curții de Apel Alba Iulia, a sentinței civile nr.3011 din 2.05.2001 a Judecătoriei Sibiu. La apelul nominal s-au prezentat consilierul juridic A.R.pentru intimații-pârâți Ministerul de Interne și Inspectoratul de Poliție al județului Sibiu și consilierul juridic A.L.pentru intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, lipsind intimatul-reclamant S.G.D. Procedura completă. Curtea, din oficiu, pune în discuția părților excepția competenței materiale a curții de apel ca instanță de recurs. Procurorul V.O.a susținut admiterea excepției invocate din oficiu, a recursului în anulare și a solicitat trimiterea cauzei spre competentă soluționare tribunalului.

Consilierii juridici prezenți, având pe rând cuvântul, au pus aceleași concluzii de admitere a recursului în anulare pe excepția de ordine publică a competenței materiale, invocată din oficiu. C U R T E A Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Judecătoriei Sibiu la data de 26.02.2001 și înregistrată la această instanță sub nr.1616/2001, reclamantul S.G.D.

a chemat în judecată pe pârâții Ministerul de Interne și Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu și a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța pârâții să fie obligați după cum urmează: - să-i plătească ajutorul neimpozabil, egal cu 15 solde lunare brute, stabilite în raport cu solda avută în luna iulie 2000, actualizat potrivit indicelui de inflație, începând cu luna iulie 2000 și până la data achitării efective a sumelor datorate; - să-i plătească 15 solde, reprezentând ajutorul egal cu două solde lunare brute, neimpozab ile, pentru fiecare an rămas până la împlinirea limitei de vârstă pentru pensionare, stabilite în raport cu solda avută în luna iulie 2000, actualizat potrivit indicelui de inflație, începând cu luna iulie 2000 și până la data achitării efective . În motivarea acțiunii sale, reclamantul care a fost cadru militar activ la Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu, arată că la data de 30.06.2000 a fost trecut în rezervă cu drept de pensie, dar nu i s-au plătit ajutoarele materiale neimpozabile la care era îndreptățit potrivit art.31 alin.1 și 2 din Legea 138/1999 și art.70 și următorii din Legea 168/1999.

La termenul de judecată din 27.04.2001 reclamantul își precizează acțiunea în sensul că solicită obligarea pârâților numai la plata sumei de 115.786.820 lei care reprezintă diferența dintre ajutorul brut datorat la data trecerii în rezervă și ajutorul net acordat, la valoarea actualizată începând cu data de 1.07.2000 și până la 28.02.2001 și în continuare până la executarea efectivă a plății. Precizează reclamantul că pe arcursul judecării cauzei pârâții i-au achitat prin plăți succesive ajutoarele bănești la care avea dreptul, dar calculate la valoarea netă a soldelor contrar dispozițiilor legale care stipulează că aceste drepturi se calculează la valoarea soldelor brute și nu sunt impozabile.

Prin sentința civilă nr.3011 din 02.05.2001 pronunțată de Judecătoria Sibiu s-a “admis acțiunea de dreptul muncii formulată de reclamantul S.G.D. și auj fost obligați pârâții să-i plătească suma de 115.786.820 lei reprezentând drepturi bănești cuvenite în urma trecerii în rezervă cu drept de pensie, drepturi calculate în raport cu solda brută și neimpozabilă. Împotriva sentinței civile nr.3011/02.05.2001 pronunțată de Judecătoria Sibiu a declarat în termen recurs pârâtul Ministerul de Interne care critică hotărârea pronunțată pentru motive de nelegalitate constând în esență în violarea prevederilor O.G.nr.73/1999 privind impozitul pe venit și a H.G. nr.1066/1999 prin care au fost aprobate Normele metodologice privind aplicarea O.G.nr.73/1999.

Recursul a fost înregistrat sub nr. dosar 4088/03.09.2001 la Curtea de Apel Alba Iulia – secția civilă. Intimatul-reclamant S.D.a formulat la primul termen de judecată în recurs, în fața Curții de Apel Alba-Iulia, întâmpinare în care a arătat că nu este competentă material această instanță să judece recursul, sentința recurată fiind pronunțată ca instanță de fond de Judecătoria Sibiu și împotriva ei, nu se poate introduce decât recurs, obiectul cauzei fiind un litigiu de muncă. La termenul de judecată din 26.11.2001 recurentul Ministerul de Interne, formulează o cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice prin care solicită ca în cazul în care este admisă cererea reclamantului S.D., chematul în garanție să fie obligat să vireze Ministerului de Interne sumele ce se vor plăti reclamantului.

Prin decizia civilă nr.2789/13 decembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – secția civilă se respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul de Interne împotriva sentinței civile nr.3011/2001 pronunțată de Judecătoria Sibiu, ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de același pârât. Împotriva sentinței civile nr.3011/2 mai 2001, pronunțată de Judecătoria Sibiu și a deciziei civile nr.2789/13.12.2001 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție considerând că hotărârile criticate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În esență, în motivarea recursului în anulare se arată că prin hotărârile pronunțate instanțele au încălcat prevederile art.4, 6, 23 și 86 din O.G. nr.73/1999 privind impozitul pe venit . La termenul de judecată din 6 mai 2003 Curtea a pus în discuție din oficiu competența materială a Curții de Apel Alba Iulia de a judeca, ca instanță de recurs, pricina, având ca obiect un litigiu de muncă dacă sentința a fost pronunțată ca instanță de fond de Judecătoria Sibiu . Cu privire la excepția ridicată se constată următoarele: Prin art.I pct.3 din O.U.G. nr.138/2000 pentru modificarea și completarea C.proc.civ., după lit.”b” a punctului 1 al art.2 din acest cod, s-a in trodus lit “b/1”, prin care s-a stabilit că tribunalele vor judeca în primă instanță, conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor in stanțe.

Totodată prin art.I pct.5 din O.U.G. nr.138/2000 astfel cum a fost modificat prin art.I pct.3 din O.U.G. nr.59/2001 s-a dat un nou cuprins art.3 pct.3 C.proc.civ., stabilindu-se că, funcționând ca instanță de recurs, curțile de apel își judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunale, care potrivit legii nu sunt supuse apelului, precum și în alte cauze prevăzute de lege. Anterior acestor reglementări, în perioada în care litigiile de muncă se soluționau în fond de judecătorie, prin Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, s-a procedat implicit la suprimarea căii de atac a apelului în această materie, în art.79 din Legea nr.168/1999, menționându-se că hotărârile instanțelor de fond sunt definitive, iar prin articolul următor, stabilindu-se că termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Din dispozițiile legale ce au fost arătate mai înainte, rezultă fără echivoc că, în prezent, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr.138/2000 astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr.59/2001, conflictele de muncă cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe se judecă de tribunale în primă instanță, iar recursul ca singură cale de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în această materie, se judecă de Curțile de apel. Dar, competența curților de apel de a soluționa recursurile în materia conflictelor de muncă este limitată la ceea ce prevede norma de procedură care este de strictă interpretare, respectiv curțile de apel pot funcționa ca instanțe de recurs numai atunci când litigiul de muncă este soluționat în primă instanță de către tribunale.

A considera că, deoarece au devenit prin noile reglementări, instanțe de recurs, curțile de apel ar trebui să judece și recursurile îndreptate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în soluționarea conflictelor de muncă, care nu pot fi atacate cu apel, ar însemna să se nesocotească normele juridice de competență în soluțion area căilor de atac, prin care este consacrat principiului potrivit căruia calea de atac de reformare se judecă de instanța imediat ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. În conformitate cu acest principiu, atât prin dispozițiile art.2 pct.3 C.proc.civ. cât și prin cele ale art.23 alin.ultim din Legea 92/1992 pentru organizarea judecătorească se stabilește că tribunalele ca instanțe de recurs, judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care potrivit legii nu sunt supuse apelului.

Examinând pricina în lumina considerentelor dezvoltate în precedent, se constată din lucrările dosarului că cererea de chemare în judecată formulată la 26.02.2001 de reclamantul S.D.și având ca obiect un litigiu de muncă a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu care la data sesizării avea competența să judece ca instanță de fond litigii de muncă, potrivit art.1 C.proc.civ., hotărârile pronunțate fiind definitive, iar recursul declarat împotriva lor urmând să fie judecat de tribunal, potrivit art.69 și 70 din Legea nr.168/1999. Așa fiind, chiar dacă prin O.U.G. nr.138/2000 și O.U.G. nr.59/2001, ambele intrate în vigoare la 2 mai 2001, competența materială a in stanțelor în materia litigiilor de muncă s-a modificat: corect a procedat Judecătoria Sibiu, con tinuând judecarea procesului, așa cum dispune art.725 alin.2 C.proc.civ.

și pronunțând sentința civilă nr.3011/2 mai 2001. În această situație potrivit prevederilor legale și principiilor aplicabile în materie, analizate în considerațiile ce preced, recursul declarat în cauză de pârâți, împotriva sentinței civile 3011/2 mai 2001 pronunțată de Judecătoria Sibiu trebuia judecat de Tribunalul Sibiu, care este instanța imediat ierarhică Judecătoriei Sibiu și nu de Curtea de Apel Alba Iulia, care a devenit in stanță de recurs în materia litigiilor de muncă potrivit art.3 pct.3 C.proc.civ., în urma modificării dispusă prin O.U.G. nr.59/2001.

Așa fiind, Curtea de Apel Alba Iulia – secția civilă, procedând la judecarea recursului declarat împotriva sentinței civile 3011/2 mai 2001 de Judecătoria Sibiu a săvârșit o încălcare esențială a legii pronunțând o hotărâre nelegală impunându-se admiterea recursului în anulare și casarea deciziei civile nr.2789/13.12.2001 și trimiterea cauzei la Tribunalul Sibiu pentru rejudecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul de Interne.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr.2789 din 13.12.2001 a Curții de Apel Alba Iulia , pe care o casează. Trimite Tribunalului Sibiu spre competentă soluționare a recursului declarat de Ministerul de Interne împotriva sentinței civile nr.3011 din 3 mai 2001 a Judecătoriei Sibiu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2003.