ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1758/2003

S-a luat

în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr.2789 din

13.12.2001  a Curții de Apel Alba Iulia, a sentinței civile nr.3011 din

2.05.2001 a Judecătoriei Sibiu.

La apelul

nominal s-au prezentat consilierul juridic A.R.pentru intimații-pârâți

Ministerul de Interne și Inspectoratul de Poliție al județului

Sibiu

și

consilierul juridic A.L.pentru intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice,

lipsind intimatul-reclamant S.G.D.

Procedura

completă.

Curtea,

din oficiu, pune în discuția părților excepția competenței materiale a curții

de apel ca instanță de recurs.

Procurorul

V.O.a susținut admiterea excepției invocate din oficiu, a recursului în anulare

și a solicitat trimiterea cauzei spre competentă soluționare tribunalului.

Consilierii

juridici prezenți, având pe rând cuvântul, au pus aceleași concluzii de

admitere a recursului în anulare pe excepția de ordine publică a competenței

materiale, invocată din oficiu.

C U R T E A

Asupra

recursului în anulare de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea adresată Judecătoriei Sibiu la data de 26.02.2001 și înregistrată la

această instanță sub nr.1616/2001, reclamantul S.G.D. a chemat în judecată pe

pârâții Ministerul de Interne și Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu și

a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța pârâții să fie obligați după cum

urmează:

- să-i

plătească ajutorul neimpozabil, egal cu 15 solde lunare brute, stabilite în

raport cu solda avută în luna iulie 2000, actualizat potrivit indicelui de

inflație, începând cu luna iulie 2000 și până la data achitării efective a

sumelor datorate;

- să-i

plătească 15 solde, reprezentând ajutorul egal cu două solde lunare brute,

neimpozab ile, pentru fiecare an rămas până la  împlinirea limitei de vârstă

pentru pensionare, stabilite în raport cu solda avută în luna iulie 2000,

actualizat potrivit indicelui de inflație, începând cu luna iulie 2000 și până

la data achitării efective .

În

motivarea acțiunii sale, reclamantul care a fost cadru militar activ la

Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu, arată că la data de 30.06.2000 a

fost trecut în rezervă cu drept de pensie, dar nu i s-au plătit ajutoarele

materiale neimpozabile la care era îndreptățit potrivit art.31 alin.1 și 2 din

Legea 138/1999 și art.70 și următorii din Legea 168/1999.

La

termenul de judecată din 27.04.2001 reclamantul își precizează acțiunea în

sensul că solicită obligarea pârâților numai

la plata

sumei de

115.786.820 lei care reprezintă diferența dintre ajutorul brut datorat la data

trecerii în rezervă și ajutorul net acordat, la valoarea actualizată începând

cu data de 1.07.2000 și până la 28.02.2001 și în continuare până la executarea

efectivă a plății.

Precizează

reclamantul că pe arcursul judecării cauzei pârâții i-au achitat prin plăți

succesive ajutoarele bănești la care avea dreptul, dar calculate la valoarea

netă a soldelor contrar dispozițiilor legale care stipulează că aceste drepturi

se calculează la valoarea soldelor brute și nu sunt impozabile.

Prin

sentința civilă nr.3011 din 02.05.2001 pronunțată de Judecătoria Sibiu s-a

“admis acțiunea de dreptul muncii formulată de reclamantul S.G.D. și auj fost

obligați pârâții să-i  plătească suma de 115.786.820 lei reprezentând drepturi

bănești cuvenite în urma trecerii în  rezervă cu drept de pensie, drepturi

calculate în raport cu solda brută și neimpozabilă.

Împotriva

sentinței civile nr.3011/02.05.2001 pronunțată de Judecătoria Sibiu a  declarat

în termen recurs pârâtul Ministerul de Interne care critică hotărârea

pronunțată pentru motive de nelegalitate constând în esență în violarea

prevederilor O.G.nr.73/1999 privind impozitul pe venit și a H.G. nr.1066/1999

prin care au fost aprobate Normele metodologice  privind aplicarea

O.G.nr.73/1999.

Recursul a

fost înregistrat sub nr. dosar 4088/03.09.2001 la Curtea de Apel

Alba Iulia

– secția

civilă.

Intimatul-reclamant

S.D.a formulat la primul termen de judecată în recurs, în fața Curții de Apel

Alba-Iulia, întâmpinare în care a arătat că nu este competentă material această

instanță să judece  recursul, sentința recurată fiind  pronunțată ca instanță

de fond de Judecătoria Sibiu și împotriva ei, nu se poate introduce decât

recurs, obiectul cauzei fiind un litigiu de muncă.

La

termenul de judecată din 26.11.2001 recurentul Ministerul de Interne,

formulează o cerere de chemare în garanție a  Ministerului Finanțelor Publice

prin care solicită ca în cazul în care este  admisă cererea reclamantului S.D.,

chematul în garanție să fie  obligat să vireze Ministerului de Interne sumele

ce se vor plăti reclamantului.

Prin

decizia civilă nr.2789/13 decembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Alba

Iulia – secția civilă se respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul

Ministerul de Interne  împotriva sentinței civile nr.3011/2001 pronunțată de

Judecătoria Sibiu, ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a

Ministerului Finanțelor Publice formulată de același pârât.

Împotriva

sentinței civile nr.3011/2 mai 2001, pronunțată de Judecătoria Sibiu și a

deciziei civile nr.2789/13.12.2001 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia a

declarat recurs în anulare  Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție considerând că hotărârile criticate au fost

pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond.

În esență,

în motivarea recursului în  anulare se arată că prin hotărârile pronunțate

instanțele au încălcat prevederile art.4, 6, 23 și 86 din O.G. nr.73/1999

privind impozitul  pe venit .

La

termenul de judecată din 6 mai 2003 Curtea a pus în discuție din oficiu

competența materială a Curții de Apel

Alba Iulia

de a judeca, ca

instanță de recurs, pricina, având ca obiect un litigiu de muncă dacă sentința

a fost pronunțată ca instanță de fond de Judecătoria

Sibiu

.

Cu privire

la excepția ridicată se constată următoarele:

Prin art.I

pct.3 din O.U.G. nr.138/2000 pentru modificarea și completarea C.proc.civ.,

după lit.”b” a punctului 1 al art.2 din acest cod, s-a in trodus lit “b/1”,

prin care s-a stabilit că tribunalele vor  judeca în primă instanță,

conflictele de  muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor in

stanțe. Totodată prin art.I pct.5 din O.U.G. nr.138/2000 astfel cum a fost

modificat prin art.I pct.3 din O.U.G. nr.59/2001 s-a dat un nou cuprins art.3

pct.3 C.proc.civ., stabilindu-se că, funcționând ca instanță de recurs, curțile

de apel își judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de

tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de

tribunale, care potrivit legii nu sunt supuse apelului, precum și în alte cauze

prevăzute de lege.

Anterior

acestor reglementări, în perioada în care litigiile de muncă se soluționau în

fond de judecătorie, prin  Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor

de muncă, s-a procedat implicit la suprimarea căii de atac a apelului în

această materie, în art.79 din Legea nr.168/1999, menționându-se că hotărârile

instanțelor de fond sunt definitive, iar prin articolul următor, stabilindu-se

că termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii

pronunțate de instanța de fond.

Din

dispozițiile legale ce au fost arătate mai înainte, rezultă fără echivoc că, în

prezent,  după intrarea în vigoare a O.U.G. nr.138/2000 astfel cum a fost

modificată și completată prin O.U.G. nr.59/2001, conflictele de muncă cu

excepția celor date prin lege în competența altor instanțe se judecă de

tribunale în primă instanță, iar recursul ca  singură cale de atac ce poate fi

exercitată împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în această materie, se

judecă de Curțile de apel.

Dar,

competența curților de apel de a soluționa recursurile în materia conflictelor

de muncă este limitată la  ceea ce prevede norma de procedură care este de

strictă interpretare, respectiv curțile de apel pot funcționa ca instanțe de

recurs numai atunci când litigiul de muncă este soluționat în primă instanță de

către tribunale.

A

considera că, deoarece au devenit prin noile reglementări, instanțe de recurs,

curțile de apel ar trebui să judece  și recursurile îndreptate împotriva

hotărârilor pronunțate de judecătorii în soluționarea conflictelor de muncă,

care nu pot fi atacate cu apel, ar însemna să se nesocotească normele juridice

de competență în soluțion area căilor de atac, prin care este consacrat

principiului potrivit căruia calea de atac de reformare se judecă de instanța

imediat ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

În

conformitate cu acest principiu, atât prin dispozițiile art.2 pct.3 C.proc.civ.

cât și prin cele ale art.23 alin.ultim  din Legea 92/1992 pentru organizarea

judecătorească se stabilește că tribunalele  ca instanțe de recurs, judecă

recursurile  declarate împotriva hotărârilor pronunțate  de judecătorii, care

potrivit legii nu sunt  supuse apelului.

Examinând

pricina în lumina considerentelor dezvoltate în precedent, se constată din

lucrările dosarului că cererea de chemare în judecată formulată la 26.02.2001

de reclamantul S.D.și având ca obiect un litigiu de muncă a fost înregistrată

pe rolul Judecătoriei Sibiu care la data sesizării avea competența să judece ca

instanță de fond litigii de muncă, potrivit art.1 C.proc.civ., hotărârile

pronunțate fiind definitive, iar recursul declarat împotriva lor urmând să fie

judecat de tribunal, potrivit art.69 și 70 din Legea nr.168/1999.

Așa fiind,

chiar dacă prin O.U.G. nr.138/2000 și O.U.G. nr.59/2001, ambele intrate  în

vigoare la 2 mai 2001, competența materială a in stanțelor în materia

litigiilor  de muncă s-a modificat: corect a procedat Judecătoria Sibiu, con

tinuând judecarea procesului, așa cum dispune art.725 alin.2 C.proc.civ. și

pronunțând sentința civilă nr.3011/2 mai 2001.

În această

situație potrivit prevederilor legale și principiilor aplicabile în materie,

analizate în considerațiile ce preced, recursul declarat în cauză de pârâți,

împotriva sentinței civile 3011/2 mai 2001 pronunțată de Judecătoria Sibiu

trebuia judecat de Tribunalul Sibiu, care este instanța imediat    ierarhică

Judecătoriei Sibiu și nu de Curtea de Apel Alba Iulia, care a  devenit in

stanță de recurs în materia litigiilor de muncă potrivit art.3 pct.3

C.proc.civ., în urma modificării dispusă prin O.U.G. nr.59/2001.

Așa fiind,

Curtea de Apel Alba Iulia – secția civilă, procedând la judecarea recursului

declarat împotriva sentinței civile 3011/2 mai 2001 de Judecătoria Sibiu a

săvârșit o încălcare esențială  a legii  pronunțând o hotărâre nelegală

impunându-se admiterea recursului în anulare și casarea deciziei civile

nr.2789/13.12.2001 și trimiterea cauzei la Tribunalul Sibiu pentru rejudecarea

recursului declarat de pârâtul Ministerul de Interne.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr.2789 din 13.12.2001  a

Curții de Apel

Alba Iulia

, pe care o casează.

Trimite

Tribunalului Sibiu spre competentă soluționare a recursului declarat de

Ministerul de Interne împotriva sentinței civile nr.3011 din 3 mai 2001 a

Judecătoriei Sibiu.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 mai 2003.