ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4635/2003

Asupra

recursului în anulare de față, constată cele ce urmează:

I. În

fapt

1.Prin decizia nr. 123297 din 27 martie 2000 a Ministerului

de Interne – Serviciul de pensii, începând cu data de 29 februarie 2000,

reclamantul A.G. a fost trecut în rezervă cu drept de pensie, acordându-i-se,

în baza art. 31  alin. (1) din Legea nr. 138/1999,  un ajutor   stabilit în

raport cu solda lunară brută avută în ultima lună de activitate (egal cu 20 de

solde brute).

Reclamantul,

la 27 aprilie 2001, a cerut obligarea pârâtului, Ministerul de Interne, la

plata diferenței dintre ajutorul brut datorat (20 de solde lunare brute) și

ajutorul net plătit, actualizată conform indicelui de inflație, începând cu

luna martie 2000 la zi.

2.

Judecătoria Sibiu, prin sentința civilă nr. 4856/14 iunie 2001 a admis acțiunea

și i-a acordat reclamantului diferența de 55.982.351 lei, actualizată, pe

perioada 1 martie 2000 – 31 mai 2001, soluție confirmată, în recurs, de

Tribunalul Sibiu prin decizia nr. 1261 din 1 iunie 2001.

Instanțele

au reținut, în esență, că Legea nr. 136/1999 are prevederi speciale, derogatorii

de la O.G. nr. 73/1999 care reglementează limitativ situațiile de venituri

neimpozabile.

3.

Împotriva deciziei și sentinței Procurorul General a declarat recurs în anulare

pe temiul din art. 330 pct.2 C. proc. civ., pentru încălcarea esențială a

legii, adică a disp. art. 416,  art. 23 și  art. 86 din O.G. nr. 73/1999,

astfel că ajutorul, sub forma soldei, la care reclamantul a fost îndreptățit

nu constituie un caz de scutire legală de impozit.

II. În

drept

esențială a legii cu consecința pronunțării unei soluții eronate pe fondul

cauzei, adică o hotărâre contrară celei preconizate în această cale

extraordinară de atac, fiind aplicabile, deci, dispozițiile art. 330 pct. 2 C.

proc. civ.

2.

Problema de principiu vizează, mai întâi, determinarea sferei de  aplicare a

fiecărui din cele două acte normative, a caracterului special al unuia din ele

și a naturii ajutoarelor reglementate.

2.1.

Prin Legea nr. 138/20 iulie1999, publicată în M.Of., Partea I, nr.

347/22.07.1999 se reglementează „salarizarea și alte drepturi ale personalului

militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și

siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului

civil din aceste instituții”, astfel că acest act normativ constituie dreptul

comun în materia drepturilor salariale ale militarilor.

Într-adevăr,

textul invocat de reclamant și de ambele instanțe prevede că la trecerea în

rezervă... cu drept de pensie, cadrele militare, pentru activitatea depusă...

beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută

[art. 31 alin. (2) din Legea nr.138/1999].

2.2.

O.G. nr. 73/1999 are ca obiect reglementarea impozitului pe veniturile

persoanelor fizice, fiind, deci, legea specială aplicabilă în această materie,

iar, pe de altă parte, este și legea nouă, care conține dispoziții speciale de

drept fiscal cu aplicare imediată.

Potrivit

art. 86 din O.G. nr. 73/1999 s-au abrogat expres numeroase dispoziții speciale

care prevedeau scutiri de impozite, precum și „orice alte  dispoziții contrare,

sub care se află și cele din art. 31 al Legii nr. 136/1999 privind cadrele

militare.

În

acest sens, între ajutoarele scutite de impozit prin art. 5 lit. a) din O.G.

nr. 73/1999 și enumerate în H.G. nr. 1066/1999 de aplicare a Normelor

metodologice de aplicare a ordonanței, nu mai este prevăzut și ajutorul acordat

la trecerea în rezervă, care reprezintă un venit salarial, astfel cum este

definit de art. 23 din O.G. nr. 73/1999 și art. 3 lit. c) din Norme.

2.3.

Prin urmare, pentru perioada în litigiu, nu se aplică retroactiv nici

prevederile O.U.G. nr. 135/2000 intrată în vigoare la 22 septembrie 2000,

astfel că ajutoarele acordate militarilor sunt venituri salariale și nu indemnizații

cu caracter special de natura celor ce constituie forme directe de sprijin a

celor aflați în nevoie și enumerate în normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 1066/1999.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează

decizia civilă nr. 1261 din 1 noiembrie 2001 a Tribunalului Sibiu și sentința

civilă nr. 4256 din 14 iunie 2001 a Judecătoriei Sibiu și respinge acțiunea formulată

de reclamantul A.G., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi  11 noiembrie  2003.