ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 682/2004

Asupra recursului în anulare de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.1738 din 8 iulie 2002 Judecătoria Ploiești l-a condamnat pe inculpatul M.N., în baza art. 214 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) art. 74, 76 lit. c) C. pen., la 1 an și 2 luni închisoare. În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 2 luni. A fost admisă în parte acțiunea civilă, inculpatul fiind obligat către partea vătămată Asociația de proprietari Bl.139 F, sc. A, la plata sumei de 7.159.006 lei despăgubiri civile, la care se adaugă dobânda legală care se calculează conform O.G. nr. 9/2000 cu începere de la rămânerea definitivă a hotărârii până la plata integrală a debitului.

Instanța a reținut, în fapt, că în calitate de administrator al Asociației de proprietari a bl.139 F, sc. A din municipiul Ploiești, inculpatul M.N., în perioada aprilie 2000 – iulie 2001, deși a încasat de la proprietari sumele datorate pentru servicii, începând cu luna februarie 2001 nu a mai achitat facturile către furnizorii de utilități, însușindu-și în mod repetat, suma totală de 7.159.006 lei, prejudiciu nerecuperat. Apelul declarat de inculpat a fost respins prin decizia penală nr.1180 din 25 septembrie 2002 a Tribunalului Prahova iar recursul aceluiași inculpat a fost respins prin decizia penală nr. 1551 din 15 noiembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești. Împotriva acestor hotărâri procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 410 alin. (1) partea I, pct. 7 și 7 1 C. proc.

pen., respectiv greșita încadrare juridică a infracțiunii săvârșite în dispozițiile art. 214 alin. (2) C. pen., în loc de dispozițiile art. 215 1 alin. (1) C. pen. și stabilirea greșită a momentului de la care curg dobânzile acordate, de la data rămânerii definitive a hotărârii, în loc de la data săvârșirii infracțiunii. Verificând hotărârile atacate pe baza materialului de la dosar, Înalta Curte constată că recursul în anulare este fondat. Potrivit art. 215 1 alin. (1) C. pen. „însușirea, folosirea sau traficarea, de către un funcționar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri, pe care le gestionează sau le administrează, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 15 ani”.

Prin „funcționar” se înțelege, conform art.147 alin. (2) C. pen., și orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei persoane juridice. Asociația de proprietari este persoană juridică, așa cum prevăd dispozițiile art. 5 din Regulamentul cadru, anexa 2 la Legea locuinței, nr. 114/1996 iar administratorul acesteia are, conform art. 34 din legea menționată mai multe atribuții, prin care și pe aceea de a gestiona bunurile și fondurile bănești. Așa fiind și având în vedere situația de fapt reținută, se constată că fapta inculpatului M.N., administrator al unei asociații de proprietari, de a-și fi însușit în mod repetat diferite sume de bani din cele pe care le gestiona, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 215 1 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Este întemeiată și critica privind greșita obligare a inculpatului la plata dobânzii legale de la data rămânerii definitive a hotărârii. Potrivit art. 14 C. proc. pen. repararea pagubei se face conform dispozițiilor legii civile, acordându-se despăgubiri bănești și pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă. „Folosul” la care face referire norma juridică susmenționată reprezintă dobânda legală, așa cum prevăd dispozițiile art.1088 C. civ. De urmare, pentru a asigura repararea integrală a prejudiciului cauzat, obligarea inculpatului și la plata dobânzii, calculată în baza art. 3 din O.G. nr. 9/2000, trebuie dispusă de la data săvârșirii infracțiunii care este momentul din care partea civilă este lipsită de folosința bunului său.

În cauză, constatând că inculpatul și-a însușit în mod repetat diferite sume de bani, ultimul act material fiind săvârșit la 31 iulie 2001, când s-a epuizat infracțiunea, de la această dată urmează să se acorde și dobânda pentru compensarea folosului de care a fost lipsită partea civilă. Față de cele ce preced, recursul în anulare va fi admis și, casând hotărârile criticate, în rejudecare se va dispune schimbarea încadrării juridice a infracțiunii și soluționarea legală a laturii civile a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr.1738 din 8 iulie 2002 a Judecătoriei Ploiești, deciziei penale nr.1180 din 25 septembrie 2002 a Tribunalului Prahova și deciziei penale nr.1551 din 15 noiembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, privind pe inculpatul M.N. Casează hotărârile atacate cu privire la încadrarea juridică a faptei și la achitarea dobânzii legale. Conform art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 214 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, în infracțiunea prevăzută de art. 215 1 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod și în baza acestui text, prin menținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74, 76 C. pen., condamnă pe inculpat la 10 luni închisoare, înlăturând aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

În baza art.1 și 10 din Legea nr. 543/2002 constată grațiată condiționat pedeapsa aplicată. Stabilește ca dobânzile legale aferente sumei de 7.159.006 lei la care a fost obligat inculpatul să fie plătite de la data ultimului act infracțional, respectiv, 31 iulie 2001. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Onorariul în sumă de 400.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 4 februarie 2004.