ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5200/2005

Asupra recursului de față constată:

Prin cererea înregistrată la 27 iunie

2001, reclamanta L.I. a chemat în judecată pârâta SC A. SA Arad, cerând să fie

obligată să emită o decizie care să cuprindă oferta de restituire prin

echivalent pentru imobilul „Fabrica de ciorapi A.”, situat în Arad, care se

identifică cu nr. top. 3104/a.1.3.b./1, construcții și terenul aferent în

suprafață de 4320 mp, și să se anuleze decizia nr. 1304 din 4 iunie 2001 prin

care pârâta i-a respins cererea de restituire în natură sau de acordare măsuri

reparatorii conform Legii nr. 10/2001.

În motivarea cererii reclamanta susține

că tatăl său a fost proprietarul imobilului în litigiu, imobil de care a fost

deposedat, în mod abuziv, prin naționalizare, anexa nr. 11 poz. 16 la Legea nr.

119/1948 pentru ca, ulterior, același imobil să fie expropriat prin Decretul

nr. 68/1950.

Arată reclamanta că, în prezent,

construcțiile sunt demolate însă terenul este liber, sens în care, în raport de

dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pârâta are obligația să

îi facă o ofertă de restituire prin echivalent.

Pârâta, SC A. SA Arad a cerut, în

principal, respingerea acțiunii cu mențiunea că terenul în litigiu este

proprietatea sa și este ocupat cu hala prototipuri, hala tratament termic și

depozit laminate invocând incidența unor excepții și formulând și alte cereri.

Prin sentința civilă nr. 233 din 20 mai

2002 Tribunalul Arad a respins excepția prematurității cererii deduse judecății

formulată de pârâta SC A. SA Arad.

Totodată, a respins ca inadmisibilă

cererea de chemare în judecată a altor persoane și ca tardivă, cererea de

chemare în garanție formulate de pârâta SC A. SA Arad a Primăriei Arad și a

Ministerului Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Arad.

Prin aceeași sentință a fost admisă, în

parte, acțiunea civilă formulată de reclamanta L.I. și a fost anulată decizia

nr. 1304 din 4 iunie 2001 emisă de pârâta SC A. SA Arad fiind respinsă însă

cererea prin care reclamanta solicita obligarea pârâtei SC A. SA să emită o

nouă decizie cuprinzând oferta de restituire prin echivalent a imobilului.

În

fond, tribunalul a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu

titlu valabil, în înțelesul art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, iar în

prezent se găsește în patrimoniul unei societăți comerciale în curs de

privatizare, caz în care, în raport de dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001 notificarea trebuia adresată instituției publice implicate în

privatizare (A.P.A.P.S.) și nu pârâtei SC A. SA Arad care nu avea competența de

a emite decizie cu privire la solicitarea reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 124 din 21

octombrie 2003 Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de reclamantă

și a schimbat, în parte, sentința, în sensul că a obligat pârâta SC A. SA să

emită în favoarea reclamantei ofertă de restituire prin echivalent pentru

imobilul în litigiu, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin aceeași decizie a fost respins ca

nefondat apelul declarat de pârâta SC A. SA.

În motivarea deciziei, în esență, s-a

reținut că prin probatoriul administrat, s-a dovedit că imobilul în litigiu,

fosta Fabrică de ciorapi A. a fost naționalizată în baza Decretului nr. 119/1948,

fiind menționată în anexa nr. 11 poz. 16, fiind întocmit și un proces de

predare primire pentru ca, ulterior, același imobil să fie expropriat prin

Decretul nr. 68/1950, în baza deciziei de expropriere Statul Român

întabulându-și dreptul de proprietate în cartea funciară, beneficiar al

dreptului de administrare operativă directă fiind desemnată Întreprinderea de

Stat Iosif Renghet, Fabrica de Mașini Unelte Arad, antecesoarea pârâtei.

Reține instanța de apel că, atâta timp

cât imobilul este deținut de pârâtă, în mod corect reclamanta i-a adresat

notificarea prevăzută de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, caz în care

aceasta avea obligația să emită o dispoziție motivată de restituire a

imobilului prin echivalent, fiind irelevant din punct de vedere al analizei

faptul că societatea pârâtă se afla în proces de privatizare, atâta timp cât

acest proces nu a fost finalizat, caz în care, în speță, ar fi fost incidente dispozițiile

art. 27 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâta SC A. SA Arad, invocând o greșită reținere a situației de fapt, prin

omisiunea pronunțării asupra unor dovezi administrate care erau hotărâtoare

pentru dezlegarea pricinii cu aplicarea greșită a legii.

În motivarea recursului pârâta invocă că

autoarea sa, Întreprinderea de Mașini și Unelte Victoria nu a deținut în

posesie imobilul în litigiu, aspect dovedit prin probatoriile administrate și

că, în realitate, fosta Fabrică de ciorapi A. a fost desființată și lichidată

în urma naționalizării, caz în care partea reclamantă nu este îndreptățită la

măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Analizând criticile recurentei care se

încadrează în motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Imobilul în litigiu, fosta „Fabrică de

ciorapi A.”, a fost naționalizat în temeiul Legii nr. 119/1948, situație de

fapt dovedită prin probatoriile administrate, astfel că, potrivit art. 2 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, face parte din categoria imobilelor preluate

în mod abuziv de stat.

În conformitate cu dispozițiile art. 20

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele, terenuri și construcții, preluate

în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în

vigoare a legii (14 februarie 2001) de o regie autonomă, o societate sau o

companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a

administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar,

de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi

restituite, în natură, persoanei îndreptățite, prin decizie sau, după caz, prin

dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.

Dacă restituirea în natură nu este

aprobată sau nu este posibilă, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

deținătorul imobilului trebuie să facă persoanei îndreptățite o ofertă de

restituire prin echivalent.

Dispoziția legală menționată statuează

indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută de Legea nr.

10/2001 cu privire la orice alte proceduri legale, inclusiv cele de

privatizare, prin se care tinde să se înstrăineze astfel de imobile către alte

persoane decât cele îndreptățite potrivit actului normativ menționat.

Indisponibilizarea imobilelor ce cădeau

sub incidența Legii nr. 10/2001 a operat începând cu data intrării în vigoare a

acestui act normativ, anume 14 februarie 2001, și are drept scop primordial

îndeplinirea obligației de restituire în natură a acestor imobile către foștii

proprietari care au fost deposedați în mod abuziv de statul comunist.

Ca atare, dreptul reclamantei L.I. la

restituirea în natură a imobilului în litigiu s-a născut de la data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001 și, de la aceeași dată, pârâta SC A. SA Arad,

societate cu capital de stat, care îl deținea în fapt, aspect dovedit prin

probatoriile administrate, avea obligația de a-l indisponibiliza, fiind

irelevantă modalitatea în care a intrat în posesia acestui imobil și fiindu-i

imputabilă, atât acesteia cât și pârâtei A.P.A.P.S., continuarea procedurii de

privatizare.

Așa fiind, în mod corect și în

conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 reclamanta L.I., a

notificat pârâta SC A. SA Arad care, în calitatea sa de unitate deținătoare a

imobilului, avea obligația să se conformeze art. 23 și urm. din Legea nr.

10/2001.

Date fiind limitele investirii,

reclamanta solicitând prin cererea dedusă judecății doar restituirea prin

echivalent a imobilului în litigiu și având în vedere și apărarea pârâtei în

sensul că restituirea în natură nu este posibilă, aspect necontestat de

reclamantă, Înalta Curte, apreciază că hotărârea recurată a fost pronunțată cu

aplicarea corectă a dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, sens

în care urmează a respinge recursul dedus judecății ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut și faptul că la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001,

pârâta se afla doar în curs de privatizare, caz în care nu poate invoca

incidența dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aplicabile

numai societăților privatizate cu respectarea dispozițiilor legale anterior intrării

în vigoare a acestui act normativ, precum și faptul că apărarea pârâtei în

sensul că imobilul în litigiu ar fi fost preluat în patrimoniul statului în

baza unui titlu valabil, pentru considerentele mai sus arătate, nu poate fi

primită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâta S.C. A. SA Arad împotriva deciziei civile nr. 124 din 21 octombrie 2002

a Curții de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 15

iunie 2005.