ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7282/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7282/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 420 din 24 iunie 2003, Tribunalul Arad a admis acțiunea formulată de reclamanții I.E., I.M.T. și I.T.E., în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Arad. A fost anulată dispoziția emisă de pârâtă, cu nr. 265 din 12 august 2002 și a fost obligată pârâta la acordarea despăgubirilor prin echivalent, cuvenite reclamanților în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, pentru cota de ¾ din terenul înscris în C.F. 23303 Arad, cu nr. top. 254/1, situat în Arad, și parcela nr. top. 254/2/1/3/2 situată în Arad, fost proprietatea antecesoarelor reclamanților. A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC C. SA Arad împotriva A.P.A.P.S.
București ca inadmisibilă, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamanților suma de 1.000.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții au formulat notificare, prin care au cerut despăgubiri prin echivalent, pentru suprafețele de teren care au fost preluate de stat fără titlu, așa cum s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Conform art. 21 din Legea nr. 10/2001, pârâta, ca deținătoare a parcelelor de teren în litigiu, are obligația să le acorde reclamanților despăgubirile ce li se cuvin potrivit legii. Se mai reține, că pârâta a chemat în garanție A.P.A.P.S. București, iar chemata în garanție s-a apărat, susținând că, potrivit legii, nu are obligația să plătească despăgubiri, deoarece imobilul trebuia restituit în natură foștilor proprietari.
De aceea, despăgubirile trebuie achitate de pârâtă, ca deținătoare a suprafețelor de teren. Prin decizia civilă nr. 223 din 10 decembrie 2003, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat de pârâtă împotriva acestei hotărâri și a obligat apelanta să plătească reclamanților-intimați suma de 7.500.000 lei cheltuieli de judecată. Instanța de apel a reținut că reclamanții au notificat-o pe pârâtă, iar aceasta, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, era obligată ca, în ipoteza în care nu putea să restituie bunul în natură sau în ipoteza în care nu se solicita acest lucru, să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent. Încălcând dispozițiile acestui text, pârâta nu a făcut reclamanților ofertă de restituire prin echivalent.
Prin dispoziția contestată, a comunicat reclamanților că nu pot pretinde despăgubiri prin echivalent, invocând art. 27 și art. 46 din Legea nr. 10/2001. Or, dispozițiile art. 27 din lege nu sunt aplicabile în cauză, deoarece imobilele au fost preluate fără titlu valabil. Se mai reține, că dispoziția contestată este de natură să producă o tergiversare a valorificării drepturilor de către persoanele îndreptățite, iar pârâta a primit suprafețele de teren fără să achite vreun preț și preluarea fiind fără titlu se impune acordarea de despăgubiri prin echivalent. Conform art. 24 din lege, pârâta are obligația să facă oferta de restituire prin echivalent, iar această obligație nu poate fi declinată, către A.P.A.P.S.
sau Prefectura Județului Arad, însă pârâta își poate valorifica eventualele pretenții față de titularul dreptului real care a făcut posibilă introducerea bunului în patrimoniul său, pe calea acțiunii în regres. Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs pârâta SC C. SA Arad care, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., în esență, formulează următoarele susțineri: Fiind o societate privatizată, singurele texte care sunt aplicabile în cauză sunt art. 27 și art. 46 din Lege. Or, conform art. 27, în cazul unităților privatizate notificarea se adresează A.P.A.P.S. Recurenta nu se include în categoriile de persoane juridice cărora trebuie să li se adreseze notificarea, deoarece nu este nici unitate deținătoare, în sensul art. 20 din lege și nici autoritate desemnată de lege să soluționeze cererea de despăgubiri.
Unitățile deținătoare sunt cele prevăzute de art. 2 lit. a)–d), în care nu se includ societățile comerciale privatizate. Dacă în procesul de privatizare s-a inclus greșit în patrimoniul societății comerciale bunul preluat de stat, cel care suportă reparația trebuie să fie statul, care a încasat contravaloarea bunului de la societatea privatizată. Arată recurenta că, deși art. 27 din Legea nr. 10/2001 privește imobilele preluate cu titlu valabil, textul trebuie aplicat și în speță, pentru că nu s-a cerut să se anuleze contractul de vânzare-cumpărare. Dacă imobilul a fost cumpărat de o persoană fizică, atunci când se cere anularea contractului cererea de restituire în natură se adresează primăriei care a vândut locuința.
Se mai susține, că în ipoteza în care nu se cere anularea contractului, conform art. 36 din lege cererea se transmite prefecturii. Cum, în cauză, nu s-a cerut să se anuleze contractul, rezolvarea litigiului trebuie făcută în baza art. 20, art. 21 din lege, în corelare cu art. 46 alin. (2) și art. 47 din lege. Instanțele nu s-au pronunțat asupra deciziilor care atestă modul în care s-a făcut privatizarea, iar intimații nu au urmat procedura prevăzută de art. 20–24 din Legea nr. 10/2001, pentru că au formulat direct cerere de despăgubiri împotriva persoanei juridice, dobânditoare a bunului în procesul de privatizare. Recurenta susține, că instanța de apel motivează soluția respingerii apelului pe faptul că în acest mod nu s-ar tergiversa soluționarea cererii de reparații și pe echitate, deoarece pârâta a primit imobilul fără plată, însă faptul că imobilul a fost preluat fără plată nu este real.
Recursul va fi admis, pentru următoarele considerente. Greșit prin sentința dată de instanța de fond, păstrată prin decizia pronunțată în apel, s-a reținut că pârâta are obligația să acorde reclamanților despăgubiri prin echivalent, pentru suprafețele de teren care fac obiectul procesului. Instanța de fond a reținut, că obligația pârâtei este stabilită prin art. 21 din Legea nr. 10/2001, iar instanța de apel reține că această obligație este stabilită prin art. 24 din lege. Aceste texte au fost greșit aplicate în cauză. Art. 21 alin. (1) din lege prevede în mod expres că persoana îndreptățită va notifica, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii, persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului, iar art. 24 alin. (1) prevede că atunci când restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deținătorul imobilul este obligat să facă persoanei îndreptățite ofertă de restituire prin echivalent.
Principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv este consacrat prin art. 1, art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001, iar posibilitatea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent este prevăzută numai dacă restituirea în natură nu este posibilă nici măcar în parte. De aceea, persoana îndreptățită poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent în cazurile expres prevăzute de lege [art. 12 alin. (2), art. 14 alin. (1), art. 20 alin. (4)] sau dacă restituirea în natură nu este posibilă din punct de vedere fizic sau juridic.
În cauză, reclamanții, prin notificarea adresată Consiliului Local al Municipiului Arad, la data de 8 august 2001, transmisă pârâtei de Primăria Municipiului Arad, fără să susțină că s-ar încadra într-unul din cazurile prevăzute expres de Legea nr. 10/2001, care să le confere drept de opțiune potrivit art. 7 alin. (2) din lege, au solicitat numai acordarea de despăgubiri prin echivalent, în valoare de 1.395.900.000 (47.000 dolari SUA). În notificare se invocă dispozițiile art. 10 alin. (4) partea finală și art. 33 din Legea nr. 10/2001.
Art. 10 alin. (4) din lege stabilește dreptul la despăgubiri prin echivalent, dacă restituirea în natură nu este posibilă pentru că imobilele au fost distruse ca urmare a unor calamități naturale, dar respectând principiul restituirii în natură ori de câte ori este posibilă, textul prevede că persoana îndreptățită beneficiază de restituire în natură pentru terenul liber și de măsuri reparatorii stabilite în echivalent, dacă terenul nu este liber. Dacă se solicită măsuri reparatorii prin echivalent în temeiul acestui text, conform art. 33 din lege, persoana îndreptățită adresează însă notificarea primăriei în raza căreia s-a aflat imobilul, iar măsurile reparatorii în echivalent se stabilesc prin dispoziția motivată a primarului, cu avizul consultativ al organelor teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, dat în urma verificării condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege.
Întrucât pentru situația invocată în notificare, nu este prevăzută obligația de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în sarcina pârâtei și intimații-reclamanți nu se află într-unul din cazurile prevăzute expres de lege care să le confere dreptul de opțiune, corect prin dispoziția contestată, pârâta a stabilit că despăgubirile cerute de reclamanți nu pot fi pretinse de la aceasta. Prin urmare, fără a se analiza celelalte susțineri, conform art. 304 pct. 9, art. 312, art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâtă, vor fi casate hotărârile atacate și se va respinge acțiunea formulată de reclamanți. Intimații-reclamanți vor fi obligați să plătească recurentei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, micșorat, conform art. 274 alin. (3) C. proc.
civ., motivat de faptul că suma de 41.000.000 lei, plătită de recurentă în baza contractului de asistență juridică nr. 7/2004, este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat la instanța de recurs, unde procesul s-a soluționat la primul termen de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta SC C. SA Arad. Casează decizia civilă nr. 223 din 10 decembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara și sentința civilă nr. 420 din 24 iunie 2003 a Tribunalului Arad. Respinge acțiunea formulată de reclamanții I.E., I.M.T. și I.T.E. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Arad. Obligă intimații-reclamanți să plătească recurentei suma de 5.000.00 lei reprezentând onorariu avocat micșorat conform art. 274 3 C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2004.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.