ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 292/2003

R O M Â N

I A

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

SECȚIA CIVILĂ

Decizia nr. 292

Dosar nr. 2251/2001

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 13 mai

1999, reclamanta N.C. a chemat în judecată pârâții Consiliul local al comunei

Vladimirescu, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar

de Stat Arad și S.C. R. S.A. Arad, solicitând să se constate că trecerea în

proprietatea statului a imobilului situat în localitatea Vladimirescu, înscris

în C.F. 1387 Vladimirescu, nr. top 7613/2329, s-a făcut abuziv, fără titlu,

prin expropriere; a mai cerut să se constate că este proprietară asupra cotei

de 1/4  din imobil, să se dispună predarea cotei sale sau să se acorde

despăgubirile aferente, să se anuleze titlul de proprietate al S.C. R. S.A.

Arad și să se dispună efectuarea cuvenitelor mențiuni în C.F.

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta a

fost coproprietară asupra cotei de 1/4 din imobil, care a fost expropriată prin

încheierea nr. 3048/1947 pe motiv că reclamantul a fost etnic german, iar

ulterior, în anul 1993, asupra construcțiilor și-a intabulat dreptul de

proprietate pârâta S.C. R. S.A. în baza Legii nr. 15/1990.

A mai arătat reclamanta că pârâtul Consiliul

local Vladimirescu i-a respins cererea pentru acordarea de despăgubiri cu

mențiunea că actul normativ prin care s-a făcut trecerea în proprietatea

statului excede sferei de aplicare a Legii nr. 112/1995.

Contestația formulată împotriva acestei hotărâri

a fost respinsă prin sentința civilă nr. 6469/1997 a Judecătoriei Arad.

Ulterior, reclamanta și-a precizat și restrâns

acțiunea, în sensul că solicită acordarea despăgubirilor aferente cotei de 1/4

din imobil.

După parcurgerea unui ciclu procesual,

Tribunalul Arad, judecând cauza în primă instanță, prin sentința civilă nr. 407

din 27 noiembrie 2000 a admis acțiunea precizată, a constatat că preluarea

imobilului s-a făcut prin expropriere, a constatat că reclamanta este

proprietară  asupra cotei  de 1/4 din imobil și a obligat Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor, să plătească reclamantei suma de 678.498.554 lei cu

titlul de despăgubiri civile și 5.500.000 lei cheltuieli de judecată.

Tribunalul a reținut că imobilul în litigiu a

fost dobândit cu titlu de moștenire de către reclamantă în cotă parte de 1/4,

ulterior trecând în proprietatea statului cu titlu de expropriere în baza Legii

nr. 187/1945, fără ca  reclamanta să primească despăgubiri.

Cum, potrivit art. 480 și art. 481 C. civ., care

reglementează proprietatea, se prevede în mod expres că nimeni nu poate ceda

proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică, primind o dreaptă și

prealabilă despăgubire, tribunalul a concluzionat că nu există nici un temei de

drept pentru care statul să fie exonerat de plata acestor despăgubiri,

considerente care au condus la admiterea acțiunii și acordarea de despăgubiri.

Împotriva acestei soluții, pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, a formulat apel,

invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin

decizia nr. 37 din 20 martie 2001, a respins apelul, menținând hotărârea primei

instanțe.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de

apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Finanțelor, întrucât, în cauzele în care Statul Român este obligat la

despăgubiri, reprezentantul său este Ministerul Finanțelor; de asemenea, a

reținut ca neîntemeiată și critica privind faptul că instanța nu a obligat-o pe

reclamantă la plata taxei judiciare de timbru, deoarece, potrivit art. 15 lit.

r din Legea nr. 146/1997, ea era exonerată de această obligație.

Totodată, curtea de apel a mai reținut că

reclamanta a cerut fie restituirea în natură, fie acordarea de despăgubiri și,

cum imobilul este în prezent proprietatea S.C. R. Arad, înființată conform

Legii nr. 15/1990, în mod corect instanța de fond a ales soluția acordării de

despăgubiri.

Această decizie a fost atacată cu recurs de

pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Arad, în nume propriu

și ca reprezentantă a Ministerului Finanțelor Publice.

Prin recursul formulat, s-a susținut, în esență,

că greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a

Ministerului Finanțelor Publice, deoarece nu acesta administrează domeniul

orașului (comunei), ci consiliile locale, deci ele sunt în măsură de a acorda

despăgubiri, faptul că acțiunea nu este scutită de plata taxei de timbru, fiind

vorba de despăgubiri, că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001,

precum și că imobilul în cauză a fost expropriat pentru cauză de utilitate

publică, în temeiul legii, scopul exproprierii fiind atins și menținut de-a

lungul anilor, acela de moară de cereale.

Recursul urmează a fi admis pentru

considerentele care urmează.

Din analiza actelor dosarului reiese că

reclamanta, în repetate rânduri, a precizat și restrâns acțiunea în sensul

solicitării de despăgubiri aferente cotei de 1/4 din imobil, precizări

consemnate în încheierea din 1 noiembrie 1999 a Judecătoriei Arad, dată în

dosarul nr. 3479/1999,   în notele scrise depuse la 13 decembrie 1999,   în

concluziile scrise înregistrate la 27 noiembrie 2000 în dosarul nr. 5285/2000

al Tribunalului Arad în întâmpinarea depusă la 29 august 2000 în dosar nr.

4793/2000 al Curții de Apel Timișoara.

Potrivit art. 1 al Decretului nr. 167/1958,

dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție,

dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar art. 3 al aceluiași

act normativ arată că termenul prescripției este de 3 ani.

În speță, este important a se stabili care este

data de la care începe să curgă termenul general de prescripție de 3 ani.

După cum precizează chiar reclamanta în

concluziile scrise, temeiul legal ce stă la baza cererii sale, sunt prevederile

constituționale; dreptul subiectiv la acțiunea în despăgubiri al reclamantei

s-a născut odată cu adoptarea Constituției României la 8 decembrie 1991, în

care art. 42 este consacrat protecției proprietății private.

În alin. (3) al acestui articol se arată că

nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică,

stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire, iar alin. (5)

consemnează că despăgubirile prevăzute în alin. (3) și (4) se stabilesc de

comun acord cu proprietarul, iar în caz de divergență, prin justiție.

Or, față de data la care a fost adoptată legea

fundamentală, 8 decembrie 1991, acțiunea reclamantei, formulată și înregistrată

pe rolul instanței la 13 mai 1999 și chiar luând în calcul data depunerii

pentru prima dată a cererii la Comisia de aplicare a Legii 112/1995, respectiv

25 iulie 1996, este evident că acțiunea este prescrisă.

Față de cele ce preced, recursul se va admite,

decizia atacată se va casa, se va admite apelul pârâtului Ministerul Finanțelor

Publice împotriva sentinței tribunalului, care va fi schimbată în tot, în

sensul că se va respinge acțiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată și

restrânsă, ca fiind prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Județului Arad, în nume propriu și ca reprezentantă a

Ministerului Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 37 din 20 martie 2001 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă, pe care o casează.

Admite apelul pârâtului Ministerul Finanțelor

Publice împotriva sentinței nr. 407 din 27 noiembrie 2000 a Tribunalului Arad,

secția civilă, pe care o schimbă în tot în sensul respingerii acțiunii

formulată de reclamanta N.C., astfel cum  a fost precizată și restrânsă, ca

prescrisă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29

ianuarie 2003.