ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 292/2003

R O M Â N I A

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

SECȚIA CIVILĂ

Decizia nr. 292 Dosar nr. 2251/2001 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 13 mai 1999, reclamanta N.C. a chemat în judecată pârâții Consiliul local al comunei Vladimirescu, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Arad și S.C. R. S.A. Arad, solicitând să se constate că trecerea în proprietatea statului a imobilului situat în localitatea Vladimirescu, înscris în C.F. 1387 Vladimirescu, nr. top 7613/2329, s-a făcut abuziv, fără titlu, prin expropriere; a mai cerut să se constate că este proprietară asupra cotei de 1/4 din imobil, să se dispună predarea cotei sale sau să se acorde despăgubirile aferente, să se anuleze titlul de proprietate al S.C.

R. S.A. Arad și să se dispună efectuarea cuvenitelor mențiuni în C.F. În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta a fost coproprietară asupra cotei de 1/4 din imobil, care a fost expropriată prin încheierea nr. 3048/1947 pe motiv că reclamantul a fost etnic german, iar ulterior, în anul 1993, asupra construcțiilor și-a intabulat dreptul de proprietate pârâta S.C. R. S.A. în baza Legii nr. 15/1990. A mai arătat reclamanta că pârâtul Consiliul local Vladimirescu i-a respins cererea pentru acordarea de despăgubiri cu mențiunea că actul normativ prin care s-a făcut trecerea în proprietatea statului excede sferei de aplicare a Legii nr. 112/1995. Contestația formulată împotriva acestei hotărâri a fost respinsă prin sentința civilă nr. 6469/1997 a Judecătoriei Arad.

Ulterior, reclamanta și-a precizat și restrâns acțiunea, în sensul că solicită acordarea despăgubirilor aferente cotei de 1/4 din imobil. După parcurgerea unui ciclu procesual, Tribunalul Arad, judecând cauza în primă instanță, prin sentința civilă nr. 407 din 27 noiembrie 2000 a admis acțiunea precizată, a constatat că preluarea imobilului s-a făcut prin expropriere, a constatat că reclamanta este proprietară asupra cotei de 1/4 din imobil și a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, să plătească reclamantei suma de 678.498.554 lei cu titlul de despăgubiri civile și 5.500.000 lei cheltuieli de judecată. Tribunalul a reținut că imobilul în litigiu a fost dobândit cu titlu de moștenire de către reclamantă în cotă parte de 1/4, ulterior trecând în proprietatea statului cu titlu de expropriere în baza Legii nr. 187/1945, fără ca reclamanta să primească despăgubiri.

Cum, potrivit art. 480 și art. 481 C. civ., care reglementează proprietatea, se prevede în mod expres că nimeni nu poate ceda proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică, primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, tribunalul a concluzionat că nu există nici un temei de drept pentru care statul să fie exonerat de plata acestor despăgubiri, considerente care au condus la admiterea acțiunii și acordarea de despăgubiri. Împotriva acestei soluții, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, a formulat apel, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 37 din 20 martie 2001, a respins apelul, menținând hotărârea primei instanțe.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor, întrucât, în cauzele în care Statul Român este obligat la despăgubiri, reprezentantul său este Ministerul Finanțelor; de asemenea, a reținut ca neîntemeiată și critica privind faptul că instanța nu a obligat-o pe reclamantă la plata taxei judiciare de timbru, deoarece, potrivit art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997, ea era exonerată de această obligație. Totodată, curtea de apel a mai reținut că reclamanta a cerut fie restituirea în natură, fie acordarea de despăgubiri și, cum imobilul este în prezent proprietatea S.C. R. Arad, înființată conform Legii nr. 15/1990, în mod corect instanța de fond a ales soluția acordării de despăgubiri.

Această decizie a fost atacată cu recurs de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Arad, în nume propriu și ca reprezentantă a Ministerului Finanțelor Publice. Prin recursul formulat, s-a susținut, în esență, că greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, deoarece nu acesta administrează domeniul orașului (comunei), ci consiliile locale, deci ele sunt în măsură de a acorda despăgubiri, faptul că acțiunea nu este scutită de plata taxei de timbru, fiind vorba de despăgubiri, că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, precum și că imobilul în cauză a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, în temeiul legii, scopul exproprierii fiind atins și menținut de-a lungul anilor, acela de moară de cereale.

Recursul urmează a fi admis pentru considerentele care urmează. Din analiza actelor dosarului reiese că reclamanta, în repetate rânduri, a precizat și restrâns acțiunea în sensul solicitării de despăgubiri aferente cotei de 1/4 din imobil, precizări consemnate în încheierea din 1 noiembrie 1999 a Judecătoriei Arad, dată în dosarul nr. 3479/1999, în notele scrise depuse la 13 decembrie 1999, în concluziile scrise înregistrate la 27 noiembrie 2000 în dosarul nr. 5285/2000 al Tribunalului Arad în întâmpinarea depusă la 29 august 2000 în dosar nr. 4793/2000 al Curții de Apel Timișoara. Potrivit art. 1 al Decretului nr. 167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar art. 3 al aceluiași act normativ arată că termenul prescripției este de 3 ani.

În speță, este important a se stabili care este data de la care începe să curgă termenul general de prescripție de 3 ani. După cum precizează chiar reclamanta în concluziile scrise, temeiul legal ce stă la baza cererii sale, sunt prevederile constituționale; dreptul subiectiv la acțiunea în despăgubiri al reclamantei s-a născut odată cu adoptarea Constituției României la 8 decembrie 1991, în care art. 42 este consacrat protecției proprietății private. În alin. (3) al acestui articol se arată că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire, iar alin. (5) consemnează că despăgubirile prevăzute în alin. (3) și (4) se stabilesc de comun acord cu proprietarul, iar în caz de divergență, prin justiție.

Or, față de data la care a fost adoptată legea fundamentală, 8 decembrie 1991, acțiunea reclamantei, formulată și înregistrată pe rolul instanței la 13 mai 1999 și chiar luând în calcul data depunerii pentru prima dată a cererii la Comisia de aplicare a Legii 112/1995, respectiv 25 iulie 1996, este evident că acțiunea este prescrisă. Față de cele ce preced, recursul se va admite, decizia atacată se va casa, se va admite apelul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței tribunalului, care va fi schimbată în tot, în sensul că se va respinge acțiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată și restrânsă, ca fiind prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Arad, în nume propriu și ca reprezentantă a Ministerului Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 37 din 20 martie 2001 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, pe care o casează. Admite apelul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 407 din 27 noiembrie 2000 a Tribunalului Arad, secția civilă, pe care o schimbă în tot în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanta N.C., astfel cum a fost precizată și restrânsă, ca prescrisă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2003.