ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9398/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 206 din 23 aprilie 2003, Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții V.H., V.C. și L.R., în contradictoriu cu Primarul comunei Vladimirescu, Consiliul local al comunei Vladimirescu, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 Vladimirescu și Inspectoratul Școlar județean Arad, a constatat că imobilul a fost preluat fără titlu și s-au respins capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a încheierii de carte funciară, anularea dispoziției nr. 389/2002, obligarea emiterii unei noi dispoziții de restituire în natură și evacuarea pârâtului Inspectoratul Școlar județean Arad.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că imobilul care face obiectul litigiului a fost preluat de stat, conform Legii reformei agrare, ca urmare a trecerii acestuia pe lista Comitetului local pentru reforma agrară a comunei Vladimirescu, însă această lege nu prevede că se expropriază și casele de locuit. De aceea, imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil. Se mai reține că dispoziția contestată este legală, în raport de prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, modificată prin O.U.G. nr. 184 din 12 decembrie 2002, iar în privința tardivității înregistrării contestației, aceasta inițial a fost înregistrată la data de 18 noiembrie 2002, însă a fost restituită, cu mențiunea de a fi semnată și a se depune actele doveditoare.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 234 din 17 decembrie 2003, a admis recursul declarat de reclamanți, a anulat dispoziția nr. 389 din 8 octombrie 2002 emisă de Primarul comunei Vladimirescu și a fost obligat Primarul comunei Vladimirescu să emită în favoarea reclamanților o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului. Restul dispozițiilor sentinței au fost menținute, s-au respins apelurile declarate de pârâți și au fost obligați pârâții să plătească apelanților-reclamanți suma de 1.000.000 lei cheltuieli de judecată. Instanța de apel a reținut că în mod corect prin sentința apelată nu s-a dispus restituirea în natură a imobilului, deoarece acesta este destinat unei instituții publice, respectiv școlii generale pentru clasele I-IV, destinație confirmată prin înscrierea lui în domeniul public al comunei, conform H.G.

nr. 976/2002. Apelul declarat de reclamanți este însă întemeiat în privința solicitării subsidiare de a se dispune obligarea primarului la emiterea unei dispoziții pentru ofertă de restituire prin echivalent, obligație stabilită expres de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Se mai reține, că instanța poate doar să cenzureze oferta de despăgubire prin echivalent și nu să oblige la plată, câtă vreme această obligație revine, conform art. 36-40 din lege, Ministerului Finanțelor Publice. Referitor la apelurile declarate de pârâți, se reține că în mod corect prin sentința apelată s-a constatat că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, fiind aplicată reforma agrară la un imobil care avea destinația de locuință, exceptat de la preluare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții și pârâții Primarul comunei Vladimirescu și Consiliul local al comunei Vladimirescu. Reclamanții, invocând art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., susțin că instanța de apel nu a avut în vedere faptul că primarul nu a răspuns notificării în termenul prevăzut de lege, iar consiliul local prin hotărârea nr. 10 a propus, după formularea notificării, ca imobilul să fie trecut în proprietatea publică. Arată recurenții, că au fost încălcate dispozițiile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 6 și art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 și că la data emiterii dispoziției contestate, precum și la data înregistrării contestației, O.U.G.

nr. 184/2002 nu era în vigoare. Recurenții mai susțin că imobilul fiind preluat de stat fără titlu valabil, deținătorul are obligația legală să-l restituie în natură, iar primăria are posibilitatea să mute școala într-o altă clădire, evidențiată în C.F. Pârâții, Primarul comunei Vladimirescu și Consiliul local Vladimirescu, prin declarații de recurs care au același conținut, fără să invoce vreun motiv de recurs, susțin că cererea formulată de reclamanți nu întrunește condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, deoarece, cu actele depuse la dosar, nu s-a făcut dovada că imobilul a fost preluat fără titlu valabil. Arată recurenții-pârâți că imobilul proprietatea numitului V.S. a trecut în proprietatea statului conform mențiunilor din C.F.

poziția B 4, unde se arată clar că trecerea s-a făcut în baza sentinței civile nr. 2130/1961 a Tribunalului popular al raionului Arad. Deoarece hotărârea nu a fost atacată cu recurs, are autoritate de lucru judecat și nu mai poate fi anulată. Reclamanții au susținut că s-a trecut greșit numărul C.F. fără să facă dovada acestei susțineri, iar V.C. nu a făcut dovada calității sale de moștenitor al fostului proprietar. Prin cererea înregistrată la instanță la data de 8 noiembrie 2004, Primarul comunei Vladimirescu, județul Arad, a invocat excepția tardivității formulării recursului de către reclamanți, susținând că, față de data primirii hotărârii atacate, recursul s-a declarat la data de 3 februarie 2004, cu depășirea termenului legal.

Pentru considerentele la care ne vom referi în continuare, excepția tardivității recursului declarat de reclamanți va fi respinsă, recursul declarat de reclamanți va fi admis, iar recursul declarat de pârâți va fi respins. În raport de prevederile art. 301 și art. 104 C. proc. civ., reclamanții au declarat recursul în termenul legal. Articolul 301 C. proc. civ. prevede că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar art. 104 C. proc. civ. prevede că actele de procedură trimise prin poștă sunt îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui.

Or, în prezenta cauză, reclamanții cărora, conform proceselor-verbale aflate la filele 58-61 din dosarul instanței de apel, hotărârea atacată le-a fost comunicată la data de 15 ianuarie 2004, au expediat recursul, recomandat, prin poștă, la data de 30 ianuarie 2004, conform ștampilei aplicate pe plicul aflat la fila 12 din dosarul instanței de recurs. Recursul declarat de reclamanți este întemeiat, iar recursurile declarate de pârâți sunt neîntemeiate, deoarece, în raport de prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată, reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea în natură a imobilului.

Articolul 16 din lege se referă la imobilele ocupate de unități bugetare din învățământ, din sănătate, așezăminte culturale și instituții publice, iar dreptul persoanei îndreptățite la măsuri reparatorii a fost stabilit diferit în raport de conținutul alin. (4). Inițial, imobilele preluate fără titlu valabil, care, conform art. 16 alin. (4), erau excluse de la aplicarea prevederilor alin. (1) și (2), puteau fi restituite în natură, însă prin art. 1 pct. 2 și 3, cuprins în titlul I din O.U.G. nr. 184 din 18 decembrie 2002, alin. (4) al art. 16 a fost modificat, în sensul că pentru bunurile stabilite potrivit procedurii de la alin. (2), s-a prevăzut că „sunt pe durata afectațiunii de interes public, bunuri proprietate publică și au regimul prevăzut de lege”.

Dispozițiile art. 1 pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 184/2002 fiind abrogate expres prin Legea nr. 48 din 23 martie 2004, a reintrat în vigoare art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, care stabilea dreptul persoanelor îndreptățite la restituirea în natură a imobilului, dacă preluarea s-a făcut fără titlu valabil. După intrarea în vigoare a Legii nr. 48 din 23 martie 2004, recurenții-reclamanți erau îndreptățiți la restituirea în natură a imobilului preluat fără titlu valabil, iar susținerea recurenților-pârâți că imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil, în baza sentinței civile nr. 2130 din 19 mai 1961 a Tribunalului Popular al orașului Arad, nu este întemeiată, deoarece bunul nu a trecut în proprietatea statului prin hotărârea judecătorească invocată de recurenții-pârâți, aflată la fila 39 din dosarul instanței de fond.

Imobilul proprietatea autorului reclamanților a fost preluat de stat, conform Legii reformei agrare, fiind trecut pe lista Comitetului local pentru reforma agrară a comunei Vladimirescu, așa cum corect s-a reținut prin sentința instanței de fond și prin decizia atacată. Această mențiune este făcută în C.F., foaia de proprietate B, numărul serial 2. La numărul serial 3 există mențiunea că, prin actul de proprietate nr. 1458/1956, imobilul a fost restituit fostului proprietar V.S., iar prin sentința civilă 2130 din 19 mai 1961, s-a constatat că acest act a fost revocat prin decizia nr. 549 din octombrie 1960, deoarece imobilul era folosit de G.A.C. Prin urmare, prin revocarea actului de restituire, imobilul preluat conform Legii reformei agrare a rămas în proprietatea statului.

De altfel, modul de preluare a imobilului de către stat, în prezent este lipsit de relevanță, deoarece art. 16 din Legea nr. 10/2001, a fost modificat prin Titlul I art. 1 pct. 37 din Legea nr. 247/2005, iar în noua lui redactare, fără să distingă după modul de preluare a bunului (cu sau fără titlu valabil) textul consacră dreptul foștilor proprietari sau, după caz, al moștenitorilor acestora de a li se restitui imobilul în proprietate, cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 sau 5 ani, în condițiile și după distincțiile prevăzute expres în textul menționat. Neîntemeiată este și critica formulată de recurenții-pârâți privitoare la calitatea reclamantului V.C. de moștenitor legal al fostului proprietar.

Din conținutul înscrisurilor aflate la filele 21, 22 din dosarul instanței de fond rezultă că reclamantul V.C. este fiul lui V.S., născut la data de 21 noiembrie 1935, decedat la data de 3 octombrie 1990 și că V.S.(tatăl recurentului) este fiul fostului proprietar al imobilului a cărui retrocedare se cere. Prin urmare, V.C., în calitatea lui de nepot al fostului proprietar, este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în sensul Legii nr. 10/2001. Pentru considerentele expuse, se va respinge excepția invocată de recurentul-intimat Primarul comunei Vladimirescu, va fi admis recursul declarat de reclamanți, va fi casată în parte decizia atacată și se va dispune restituirea către reclamanți a imobilului teren și construcții, situat în str. S., înscris în C.F.

Vladimirescu, nr. top 205-206, în condițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001. Celelalte dispoziții ale deciziei atacate se mențin, recursurile declarate de pârâții Primarul comunei Vladimirescu și Consiliul local al comunei Vladimirescu vor fi respinse, iar, conform art. 274 C. proc. civ., recurenții-pârâți și intimatul-pârât Inspectoratul școlar județean Arad vor fi obligați să plătească recurenților-reclamanți cheltuielile de judecată efectuate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge excepția tardivității recursului declarat de recurenții-reclamanți L.R., V.C. și V.H., invocată de recurentul-pârât Primarul comunei Vladimirescu. Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți L.R., V.C. și V.H., casează în parte decizia civilă nr. 234 din 17 decembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara și dispune restituirea către reclamanți a imobilului, teren și construcții, situat în str. Ș., înscris în C.F. Vladimirescu, nr. top 205-206, în condițiile dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată. Menține restul dispozițiilor deciziei recurate. Respinge recursurile declarate de pârâții Primarul comunei Vladimirescu și Consiliul local al comunei Vladimirescu.

Obligă recurenții-pârâți Primarul comunei Vladimirescu, Consiliul local al comunei Vladimirescu și intimatul-pârât Inspectoratul Școlar județean Arad la 1.644,20 RON cheltuieli de judecată în recurs către recurenții-reclamanți L.R., V.C. și V.H. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2005.