ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1024/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1024/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința comercială nr. 576 din 5 mai

2008, Tribunalul Arad, secția comercială, a admis excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului Municipiul Arad – prin primar în cererea

privind constatarea încetării contractului de asociere în participațiune nr. 1/1996

încheiat între S.S.95 și S.S..

A respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S.S.95 în cererea privind

constatarea încetării contractului de asociație în participațiune nr. 1/1996

încheiat între această pârâtă și pârâta S.S..

A admis excepția

prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pentru pretenții constând în

despăgubiri calculate pentru perioada anterioară datei de 19 august 2002.

A respins excepția de

inadmisibilitate invocată de pârâtul S.S., în cererea reclamantului privind

constatarea conform art. 111 C. proc. civ.

A admis, în

principiu, cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de

intervenienta SC T. SA Arad. A luat act de renunțare la judecata cererii în

pretenții formulată de intervenientă.

A respins capătul de

cerere al intervenientei privind constatarea încetării contractului de asociere

în participațiune sus menționat.

A admis în parte

acțiunea principală astfel cum a fost precizată de reclamantul Municipiul Arad,

reprezentat prin primar G.F., împotriva pârâtului S.S. Arad.

A constatat că

pârâtul S.S. ocupă fără titlu valabil, suprafața de 2646 m

2

din

Piața S., situată în Municipiul Arad, aflată în domeniul public al Municipiului

Arad.

A respins acțiunea

reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional S.S. împotriva

reclamantului pârât reconvențional Municipiul Arad având ca obiect pretenții

rezultând din investiții și drept de retenție.

A dispus evacuarea

necondiționată a pârâtului S.S. de pe suprafața de 2646 m

2

mai sus

evidențiată.

L-a obligat pe

pârâtul S.S. la plata sumei de 4.109.634,90 RON cu titlu de taxă ocupare domeniu

public și penalitățile de întârziere aferente, respectiv 0,1% pe zi, pentru

perioada 1 aprilie 2006 - 31 decembrie 2007, conform Legii nr. 210/2005, față

de reclamant.

L-a obligat pe

același pârât să-i plătească reclamantului suma de 1.200 RON, reprezentând onorariu

expert și suma de 7,30 RON taxe de timbru parțiale față de intervenienta SC T.

SA Arad.

A obligat-o pe

reclamantă să-i plătească pârâtului S.S.95 suma de 2.200 RON cheltuieli

judiciare constând în onorariu avocațial.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a constatat că S.S. ocupă suprafața de 2646 m

2

,

nefiind dovedită ocuparea, de către pârât, a diferenței de 4911 m

2

;

că, această ocupare a terenului de 2646 m

2

nu se justifică, întrucât

începând cu data de 1 martie 2006 a încetat „orice titlu valabil” – în speță,

contractul de asociere, data de 1 martie 2006 fiind termenul contractului; că,

întrucât a ocupat fără drept domeniul public, S.S. este ținut a plăti taxa

pentru ocuparea domeniului public, în cuantumul stabilit prin HCL Arad 210/2006

și HCL Arad 1/2007, începând cu 1 martie 2006 și respectiv pentru anul 2007, cu

penalități de întârziere calculate conform Legii nr. 210/2005. În aceste

limite, este admisă în parte cererea introductivă de instanță, reținându-se

obligația de plată a sumei de 4.109.634,90 RON din care 1.376.449,20 RON pentru

anul 2006 – 1,70 RON/m

2

/zi, conform HCL Arad 210/2006, și

2.733.185,70 RON pentru anul 2007 – 2,83 RON/m

2

/zi, conform HCL Arad

1/2007, sume asupra cărora se aplică penalități de 0,1% pe zi întârziere,

calculate după termenul legal de 30 de zile de la data primei scadențe până la

data achitării efective a acestor sume.

În ce privește

cererea reconvențională, prima instanță a reținut că aceasta nu este

întemeiată.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel atât reclamantul Municipiul Arad, cât și pârâtul S.S.

și prin Decizia civilă nr. 248 din 25 noiembrie 2008, Curtea de Apel Timișoara,

secția comercială, a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamant împotriva

Sentinței comerciale nr. 576 din 5 mai 2008 a Tribunalului Arad, secția comercială.

A admis apelul

declarat de S.S. Arad împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în

parte în sensul că:

A constatat că

pârâtul S.S. Arad ocupă fără titlu valabil suprafața de 2646 m

2

din

Piața S., situată în Municipiul Arad.

A dispus evacuarea

necondiționată a pârâtului S.S. de pe suprafața de 2160 m

2

evidențiată mai sus.

L-a obligat pe

pârâtul S.S. la plata sumei de 49.406,29 RON cu titlu de taxă ocupare domeniu

public și penalități de întârziere aferente respectiv 0,1% pe zi pentru perioada

1 aprilie 2006 - 31 decembrie 2007, potrivit HCML Arad nr. 144 din 20 iunie

2005, raportat la suprafața de 2160 m

2

, sumă ce urmează să fie

achitată reclamantuliui Municipiului Arad, reprezentat de Primar.

Au fost menținute în

rest dispozițiile apelate.

L-a obligat pe

reclamantul apelant să-i plătească pârâtului apelant S.S. Arad suma de 300 RON,

reprezentând contravaloare Raport de expertiză contabilă judiciară - Noile obiective,

întocmit de expert C V

A fost respinsă

cererea formulată de intimata intervenientă S.S.95 Arad privind obligarea

pârâtului apelant S.S. Arad la plata sumei de 3660 RON cheltuieli de judecată.

Analizând apelul

pârâtului, instanța de apel a apreciat ca neîntemeiată excepția lipsei

concilierii prealabile, constatând că s-a făcut dovada concilierii directe; s-a

înlăturat excepția lipsei calității procesuale active, în considerarea

calității reclamantului de proprietar asupra imobilului; excepția „de

tardivitate și inadmisibilitate a cererii de despăgubiri” a fost de asemenea

respinsă ca neîntemeiată, constatându-se că în speță nu este vorba de

modificarea cererii inițiale, ci de o precizare a pretențiilor conform

concluziilor raportului de expertiză, precizarea fiind conformă art. 132 alin. (2)

C. proc. civ.

Cât privește

suprafața ocupată fără drept de pârât, instanța de apel a considerat că, în mod

greșit prima instanță s-a raportat la o suprafață de 2.646 m

2

, cât

timp pentru 486 m

2

din această suprafață pârâtul justifică un titlu

de proprietate. Cât privește temeiul despăgubirilor datorate, instanța de apel

și-a însușit concluziile raportului de expertiză prin care despăgubirile sunt

calculate raportat la HCL 144/2005 – potrivit dispozitivului Deciziei civile nr.

248 din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara. În ce

privește cererea reconvențională, instanța de apel a reținut că soluția primei

instanțe este temeinică și legală.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel au declarat recurs ambele părți – reclamantul-pârât și

pârâtul-reclamant.

Prin Decizia nr. 3327

din 11 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială, au fost admise ambele recursuri, fiind casată în parte decizia

recurată, cauza fiind trimisă spre rejudecarea apelului pârâtului S.S..

Instanța de recurs a

constatat că, asupra suprafeței de 486 m

2

, dedusă din suprafața

totală de 2.646 m

2

, s-a tranșat irevocabil prin Decizia nr. 571

pronunțată în contencios, astfel că, concretizarea dreptului propriu-zis cu

privire la această suprafață de teren de 486 m

2

, prin rezolvarea

dată judiciar în contencios a intrat sub protecția lucrului judecat.

În aplicarea

dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de

recurs a reținut că „suprafața de 2.646 m

2

este cea care trebuia

luată în discuție și că de această suprafață depinde modul de calcul și

cuantumul sumei care a fost solicitată… pentru stabilirea corectă a sumei de

plată și a titlului în baza căruia poate fi pretinsă, chestiune nerezolvată

corect de Curtea de Apel, recursul reclamantului Municipiul Arad prin Primar se

va admite iar decizia va fi casată în partea care privește admiterea apelului

declarat de pârâtul S.S. cu referire la constatarea suprafeței ocupate fără

titlu, la evacuare și la obligațiile care derivă din suprafața ocupată, care

urmează să fie reconsiderate sub aspectul cuantumului sumei și a temeiului în

baza căruia pot fi acordate”. În acest sens a fost admis și recursul pârâtului,

criticile acestuia vizând cererea reconvențională nefiind reținute de instanța

de control.

În rejudecarea

apelului, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 47.1/108/2006.

La termenul acordat – 13 aprilie 2010 – reclamantul a solicitat obligarea

pârâtului la plata sumei de 8.195.390,34 RON, reprezentând 1.376.449,20 RON –

sumă aferentă anului 2006, 2.733.185,70 RON – sumă aferentă anului 2007 și

1.379.994,84 RON – sumă aferentă anului 2008, cu penalități calculate conform

Legii nr. 210/2005; totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la

plata onorariului de expert, în cuantum de 1.200 RON.

Prin Decizia civilă nr.

81/A din 21 aprilie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a

respins ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât S.S. împotriva Sentinței

comerciale nr. 576 din 5 mai 2008 a Tribunalului Arad.

A respins cererile

apelantului S.S. și intimatului pârât S.S.95 Arad privind acordarea

cheltuielilor de judecată.

În ce privește

temeiul juridic al acordării despăgubirilor datorate proprietarului, ca urmare

a ocupării fără drept a suprafeței de 2.646 m

2

, instanța de apel a

constatat că, spre deosebire de prima instanță, ce a acordat despăgubiri

reprezentând taxă pentru ocuparea domeniului public, în apel instanța și-a

însușit concluziile expertizei ce se raportează la nivelul redevenței

concesiunii aprobate prin HCL Arad 144/2005. Soluția instanței de apel a fost

criticată în recurs însă, contrar opiniei pârâtului, ce a susținut că

despăgubirile nu pot fi datorate decât cu titlu de redevență, instanța de

recurs nu a răspuns acestei critici, apreciind că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra temeiului acordării despăgubirilor și, pe cale de consecință,

trimițând cauza spre rejudecare tocmai pentru ca soluția primei instanțe să fie

reexaminată sub acest aspect.

În fine, în ce

privește cererea reclamantului, formulată în rejudecarea apelului, de acordare

a unor despăgubiri în cuantum de 8.195.390,34 RON, analizându-se hotărârea

primei instanțe se constată că acțiunea reclamantului a fost admisă exclusiv în

ce privește acordarea despăgubirilor aferente intervalului 1 martie 2006 - 31

decembrie 2007; ca atare, majorarea pretențiilor prin solicitarea unor

despăgubiri aferente anului 2008, reprezintă nu doar o cerere nouă formulată în

apel, în sensul art. 294 alin. (1) C. proc. civ., ci și o ignorare a limitelor

rejudecării cauzei; reclamantul nu este îndreptățit a formula nicio pretenție,

chiar încadrându-se în dispozițiile art. 294 alin. (2) C. proc. civ., cât timp

apelul declarat de reclamant a fost anulat ca netimbrat, iar această soluție

are autoritatea de lucru judecat, reclamantul nemaifiind îndrituit a „cere”, în

sensul art. 294 alin. (2) C. proc. civ.

Față de acest

probatoriu administrat în primă instanță, instanța de apel a constatat că

Tribunalul Arad a înlăturat concluziile expertizelor, reținând că, până la data

încetării prin ajungere la termen a contractului de asociere, proprietarul nu

este îndreptățit a pretinde despăgubiri pentru lipsirea de folosință, iar în ce

privește perioada ulterioară, pârâtul datorează despăgubiri echivalente taxei

de ocupare a domeniului public.

Această concluzie a primei

instanțe a fost apreciată, în rejudecarea apelului, ca fiind temeinică și

legală, întrucât faptul că pârâtul a ocupat fără drept o suprafață de teren de

2.646 m

2

aflată în domeniul public al autorității locale a intrat

sub autoritatea lucrului judecat, iar despăgubirile pretinse de autoritatea

locală pentru această ocupare abuzivă pot fi evaluate prin raportare la taxa de

ocupare a domeniului public, fără a se confunda cu aceasta, nejustificându-se o

altă modalitate de evaluare a despăgubirilor; propunerea pârâtei, de evaluare a

acestor despăgubiri la nivelul redevenței datorate de concesionarul actual nu

poate fi primită, pentru considerentele expuse în hotărâre.

Împotriva deciziei

curții de apel a declarat recurs pârâtul S.S. Arad, invocând art. 304 pct. 9 și

solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de apel în

sensul admiterii apelului S.S. și respingerea acțiunii în pretenții formulată

de Municipiul Arad ca inadmisibilă, raportat la dispozițiile art. 112, art. 132

și

art.

137

C. proc. civ. și art. 28 din O.G. 92/2003.

În subsidiar, în

măsura în care se respinge excepția de inadmisibilitate a cererii astfel cum a

fost formulată și precizată, în temeiul art. 998 și art. 999 C. civ., solicită

admiterea în parte a pretențiilor și stabilirea în mod real a prejudiciului

cauzat raportat la câștigul nerealizat prin neîncasarea redevenței.

În ce privește

temeiul juridic al despăgubirilor solicitate, recurentul susține în esență că

în mod greșit instanțele au obligat S.S. la plata taxei pentru ocuparea

domeniului public, având în vedere că taxa pentru ocuparea domeniului public se

stabilește potrivit art. 28 din OG 92/2003 în baza unei decizii emise de

organul fiscal care constituie titlu de creanță privind obligația de plată.

În temeiul art. 137 C.

proc. civ. raportat la dispozițiile art. 112, art. 132 C. proc. civ. și art. 28

din OG. nr. 92/2003, invocă excepția inadmisibilității cererii privind

obligarea la plata taxei pentru ocuparea domeniului public, în condițiile în

care Municipiul Arad a solicitat inițial despăgubiri din 2002 raportat la

contractul de asociere și ulterior, prin cererea de probațiune a solicitat taxa

pentru ocuparea domeniului public pe perioada 2001-2005. Or, în baza acestor

cereri (din care doar cererea introductivă îndeplinește cerințele art. 112 C.

proc. civ.), atât Tribunalul Arad, cât și Curtea de Apel Timișoara au acordat

reclamantului ce nu a cerut, respectiv taxa de ocupare a domeniului public și

penalități de întârziere de 0,1 pe zi pentru perioada 1 aprilie 2006 - 31

decembrie 2007, admițând în parte acțiunea principală a Municipiului Arad și

obligând S.S. la plata sumei de 4.109.634,90 RON .

De altfel, temeiul

juridic al pretențiilor solicitate de Municipiul Arad nu a fost soluționat de

instanța de apel în rejudecare, menționându-se voalat că se poate reține o

răspundere civilă delictuală prevăzută de dispozițiile art. 998 și art. 999 C.

civ., fără a se verifica dacă sunt îndelinite condițiile impuse: fapta ilicită,

prejudiciu și legătura de cauzalitate, - acestea nefiind în mod evident

îndeplinite.

În ce privește

cuantumul sumei la care a fost obligat, recurentul susține că din modul de

calcul al despăgubirilor, conform raportului de expertiză contabilă la noile

obiective, întocmit de expert C.V. în baza HCML 144 din 20 iunie 2005, valoarea

despăgubirilor aferente suprafeței de 2646 m

2

este de 60.540,48 RON,

iar intervenientul concesionar SC T. SA, prin înscrisul cu nr. 440 din 19

februarie 2007, depus la termenul din 19 februarie 2007, a cuantificat prejudiciul

cauzat concedentului Municipiul Arad prin neîncasarea redevenței în cuantum de

544,40 dolari SUA pe lună.

Recurentul mai arată

că în prezentul dosar s-a încălcat art. 6 paragraful 1 CEDO cu privire la

dreptul la un proces echitabil.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea

motivelor de recurs, în raport de actele dosarului și de dispozițile legale

incidente în speță, se constată următoarele:

În ce privește

excepția de inadmisibilitate a cererii de despăgubiri, invocată de pârâtul S.S.

în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 112, art. 132 C.

proc. civ., dispozițiilor art. 111 C. proc. civ. și art. 28 din OG 92/2003 se

constată că nu este întemeiată, întrucât, în speță, s-a reținut judicios că nu

este vorba despre o modificare a cererii inițiale, ci despre o precizare a

pretențiilor, conform raportului de expertiză, precizarea fiind făcută cu

respectarea dispozițiilor art. 132 alin. (2) C. proc. civ. De altfel excepția

invocată nici nu îmbracă forma unei excepții propriu-zise, fiind mai degrabă o

apărare de fond neîntemeiată.

Astfel, se constată

că în mod corect, atât Tribunalul Arad cât și Curtea de Apel Timișoara au

acordat despăgubiri la nivelul taxei de ocupare a domeniului public, făcându-se

clar distincția cuvenită între redevența ce reprezintă un preț al ocupării

imobilului agreată convențional și taxa de ocupare a domeniului public, fără

drept, așa cum este cazul în speță.

Totodată, s-a răspuns

și argumentului legat de o îmbogățire nejustificată a proprietarului

imobilului, ce ar încasa din aceeași exercitare a atributelor dreptului de

proprietate o sumă cu titlu de redevență și o altă sumă cu titlu de taxă de

ocupare a domeniului public, că o astfel de împrejurare nu poate fi pusă în

discuție de autorul unei fapte ilicite, în analizarea executării unei obligații

contractuale, față de care recurentul pârât este terț.

Contrar susținerilor

recurentului se observă că temeiul juridic al pretențiilor reclamantului

intimat a fost analizat de instanța de apel în rejudecare, aceasta concluzionând

corect că după înlăturarea concluziilor expertizelor, în mod temeinic și legal

prima instanță a apreciat că până la data încetării prin ajungere la termen a

contractului de asociere proprietarul nu este îndreptățit în a pretinde

despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului, dar în ce privește perioada

ulterioară pârâtul datorează despăgubiri echivalente cu taxa de ocupare a

domeniului public, - în lipsa unui contract de locațiune, aceasta fiind singura

modalitate de a calcula prejudiciul de care este lipsit bugetul local prin

ocuparea (abuzivă) a suprafeței de 2646 m

2

din Piața S..

În fine, în ce

privește cuantumul sumei la care a fost obligat recurentul, se constată că nici

susținerea sub acest aspect nu este întemeiată, întrucât acesta a fost

soluționat de către curtea de apel, în raport de îndrumările date de Înalta

Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3327 din 11 decembrie 2009, în

sensul că „suprafața de 2646 m

2

este cea care trebuie luată în

discuție și că de această suprafață depinde modul de calcul și cuantumul sumei

care a fost solicitată (...) și de dispozițiile art. 314 și

art.

315 C. proc. civ.

Astfel, la

rejudecarea apelului, pretențiile reclamantului au fost raportate la suprafața

de teren de 2646 m

2

și deși reclamanta a solicitat față de sumele

acordate de prima instanță, în sumă totală de 4.109.634,90 RON aferente

perioadei 1 martie 2006 - 31 decembrie 2007 și suma de 8.195.390,34 RON

aferentă anului 2008, curtea de apel judicios a apreciat că această cerere

reprezintă o nouă cerere în apel, ce ignoră nu numai limitele rejudecării

cauzei, dar și inaplicabilitatea dispozițiilor art. 294 alin. (2) C. proc. civ.,

în măsura în care apelul declarat de reclamant a fost anulat ca netimbrat, iar

soluția pronunțată sub aspectul cuantumului pretențiilor formulate a intrat în

puterea lucrului judecat.

În consecință,

reținându-se că recurentul pârât nu a formulat în recurs nicio critică

întemeiată, care în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art.

304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. să conducă la casarea sau modificarea deciziei curții

de apel, aceasta va fi menținută ca fiind legală și va fi respins recursul

declarat în cauză de pârâtul S.S. Arad, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de pârâtul S.S. Arad împotriva Deciziei civile nr. 81/ A din 21

aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 9 martie 2011.