ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6021/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 301 din 26

iunie 2003, Tribunalul Dâmbovița a condamnat pe inculpații:

- I.D.C. și

- C.A.I. la câte 3 ani și 6 luni

închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. c), raportat la art. 2

1

, lit. a) C. pen., cu aplicarea

art. 99 și urm. Din același cod.

În temeiul art. 86

1

C.

pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere, cu

aplicarea art. 110

1

C. pen., în condițiile art. 86

3

lit.

a) și f) din același cod.

Li s-a atras atenția inculpaților

minori asupra consecințelor prevăzute de art. 86

4

C. pen.

Prin aceeași sentință, a fost

condamnat și inculpatul P.M.L. la 8 ani închisoare, pentru complicitate la

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2)

lit. c) și art. 2

1

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) din

același cod.

S-a luat act că părțile vătămate

G.V.V. și P.A. nu s-au constituit părți civile în cauză.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că în ziua de 12 iunie 2001, cei doi inculpați minori, ajutați

de inculpatul major, au deposedat, prin acte de violență și amenințări, au

sustras părților vătămate G.V.V. și P.A., aflați într-un loc public, suma de

1.190.000 lei, două pachete cu țigări, două brățări din argint, un lănțișor din

aur și un telefon mobil, în valoare totală de 3.940.000 lei.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia penală nr. 438 din 6 octombrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul

prin care inculpatul P.M.L., solicită să fie achitat în temeiul art. 11 pct. 2

lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susținând că nu a

participat la comiterea infracțiunii de tâlhărie pentru care a fost condamnat.

Împotriva menționatelor hotărâri,

același inculpat a declarat recurs, în temeiul art. 385

9

pct. 18 C.

proc. pen., reiterând criticile formulate în apel, în sensul că faptele de

tâlhărie reținute în sarcina sa nu au fost comise de acesta.

Analizând hotărârile atacate în

raport de motivele de casare invocate, cât și din oficiu, se constată că

instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția celor trei

inculpați, încadrarea juridică în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. c), raportat la art. 2

1

lit. a) C. pen., cu

aplicarea art. 99 și următoarele din același cod, pentru inculpații minori și

complicitate la această infracțiune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211

alin. (2) lit. c) și art. 2

1

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75

lit. c) din același cod, pentru inculpatul major fiind corespunzătoare.

Din probele administrate (declarațiile

constante ale celor două părți), declarațiile martorilor R.C. și S.P.F.,

procesele verbale de confruntare și de percheziție corporală, dovada de

restituire a banilor sustrași, coroborate cu recunoașterile inculpaților minori

(I.D.C. și C.A.I.) care au fost analizate în considerentele hotărârilor

pronunțate, rezultă, fără dubiu, că la data de 12 iunie 2002, cei doi inculpați

minori, ajutați de inculpatul major, prin acte de violență și amenințări i-au

sustras părților vătămate G.V.V. și P.A., aflați într-un loc public, suma de

1.190.000 lei, două pachete țigări, două brățări din argint, un lănțișor din

aur și un telefon mobil în valoare totală de 3.940.000 lei.

S-a mai stabilit că prezența

inculpatului major la locul faptei a fost determinată, acesta îndemnând pe

inculpații minori în timpul comiterii infracțiunii.

Același inculpat, cunoscut în

localitate cu un comportament violent, a împiedicat pe martorul S.P.I. să

intervină, în timp ce inculpații minori acționau, ulterior împărțind cu aceștia

banii și bunurile sustrase.

Referitor la pedepsele aplicate, se

constată că acestea au fost just individualizate, instanța de fond respectând

criteriile prevăzute de art. 72 și art. 52 C. pen.

Întrucât criticile formulate în

recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă

existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a

respinge recursul declarat de inculpatul P.M.L., cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de inculpatul P.M.L. împotriva deciziei nr. 438 din 6 octombrie 2003 a

Curții de Apel Ploiești, ca nefondat.

Obligă pe recurentul inculpat, să

plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și

onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei, ce va fi avansat din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 decembrie 2003.