ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6021/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 301 din 26 iunie 2003, Tribunalul Dâmbovița a condamnat pe inculpații: - I.D.C. și - C.A.I. la câte 3 ani și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), raportat la art. 2 1 , lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. Din același cod. În temeiul art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere, cu aplicarea art. 110 1 C. pen., în condițiile art. 86 3 lit. a) și f) din același cod. Li s-a atras atenția inculpaților minori asupra consecințelor prevăzute de art. 86 4 C. pen. Prin aceeași sentință, a fost condamnat și inculpatul P.M.L.

la 8 ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) și art. 2 1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) din același cod. S-a luat act că părțile vătămate G.V.V. și P.A. nu s-au constituit părți civile în cauză. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în ziua de 12 iunie 2001, cei doi inculpați minori, ajutați de inculpatul major, au deposedat, prin acte de violență și amenințări, au sustras părților vătămate G.V.V. și P.A., aflați într-un loc public, suma de 1.190.000 lei, două pachete cu țigări, două brățări din argint, un lănțișor din aur și un telefon mobil, în valoare totală de 3.940.000 lei.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 438 din 6 octombrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul P.M.L., solicită să fie achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susținând că nu a participat la comiterea infracțiunii de tâlhărie pentru care a fost condamnat. Împotriva menționatelor hotărâri, același inculpat a declarat recurs, în temeiul art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., reiterând criticile formulate în apel, în sensul că faptele de tâlhărie reținute în sarcina sa nu au fost comise de acesta.

Analizând hotărârile atacate în raport de motivele de casare invocate, cât și din oficiu, se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția celor trei inculpați, încadrarea juridică în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), raportat la art. 2 1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele din același cod, pentru inculpații minori și complicitate la această infracțiune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) și art. 2 1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) din același cod, pentru inculpatul major fiind corespunzătoare. Din probele administrate (declarațiile constante ale celor două părți), declarațiile martorilor R.C.

și S.P.F., procesele verbale de confruntare și de percheziție corporală, dovada de restituire a banilor sustrași, coroborate cu recunoașterile inculpaților minori (I.D.C. și C.A.I.) care au fost analizate în considerentele hotărârilor pronunțate, rezultă, fără dubiu, că la data de 12 iunie 2002, cei doi inculpați minori, ajutați de inculpatul major, prin acte de violență și amenințări i-au sustras părților vătămate G.V.V. și P.A., aflați într-un loc public, suma de 1.190.000 lei, două pachete țigări, două brățări din argint, un lănțișor din aur și un telefon mobil în valoare totală de 3.940.000 lei. S-a mai stabilit că prezența inculpatului major la locul faptei a fost determinată, acesta îndemnând pe inculpații minori în timpul comiterii infracțiunii.

Același inculpat, cunoscut în localitate cu un comportament violent, a împiedicat pe martorul S.P.I. să intervină, în timp ce inculpații minori acționau, ulterior împărțind cu aceștia banii și bunurile sustrase. Referitor la pedepsele aplicate, se constată că acestea au fost just individualizate, instanța de fond respectând criteriile prevăzute de art. 72 și art. 52 C. pen. Întrucât criticile formulate în recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpatul P.M.L., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul P.M.L. împotriva deciziei nr. 438 din 6 octombrie 2003 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat. Obligă pe recurentul inculpat, să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 decembrie 2003.