ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2277/2004

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

C.R. a chemat în judecată Ministerul

Justiției, pentru a fi obligat la plata sumei de 5 miliarde lei cu titlu de

daune materiale și morale.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că suma pretinsă reprezintă prejudiciul ce i-a fost cauzat prin

desfacerea abuzivă a contractului său de muncă la data de 9 ianuarie 1990 de

către Compania T., întârzierea soluționării contestației îndreptate împotriva

acestei măsuri și a aducerii la îndeplinire a hotărârii judecătorești de

reintegrare în muncă și de plată a despăgubirilor bănești cuvenite.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ.

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, prin sentința nr. 1607 din 4 noiembrie 2002, a admis excepția lipsi

calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției și a respins

acțiunea introdusă de reclamant ca fiind îndreptată împotriva unei persoane

fără calitate procesuală pasivă.

În motivarea soluției pronunțate

prima instanță, având în vedere temeiul de drept invocat în acțiune, a reținut

că pârâtul în cauză nu este autorul desfacerii contractului de muncă al

reclamantului și al consecințelor decurgând din acesta: parcurgerea etapelor

procesuale inerente, întârzierea punerii în executare a hotărârii de

reintegrare și, respectiv, al neîncasării despăgubirilor bănești la plata

cărora a fost obligată unitatea intimată.

Reclamantul a declarat apel

împotriva sentinței invocând funcțiile pe care le are Ministerul Justiției în

conformitate cu H.G. 212 din 5 februarie 2001, de reprezentare în plan intern

și extern, și, respectiv, de autoritate de stat, precum și atribuțiile necesare

asigurării unei bune organizări și funcționări a justiției.

Prin decizia nr. 88 din 3 martie

2003, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de reclamant.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

control judiciar a reținut, în esență, că Ministerul Justiției nu este autorul

faptelor invocate de reclamant și, drept urmare, el nu este parte în raportul

juridic întemeiat pe răspunderea civilă delictuală.

Împotriva ultimei hotărâri

reclamantul a declarat recurs pe care nu l-a motivat în drept. În fapt,

recurentul reiterează susținerile formulate în apel și impută instanțelor care

au soluționat litigiul declanșat de desfacerea contractului său de muncă tergiversarea

judecății și a executării hotărârii de reintegrare în muncă.

Recursul nu este fondat.

Conform principiilor stabilite prin

art. 988 și următoarele din codul civil, pentru ca o faptă a omului să dea loc

la daune interese, nu este suficient ca acea faptă să fi adus altuia un

prejudiciu, ci trebuie ca cel căruia fapta i se atribuie să fie autorul ei.

În considerarea celor ce preced, în

mod corect au reținut instanțele că pârâtul în cauză nu are calitatea de parte

în raportul juridic întemeiat pe răspunderea civilă delictuală, din moment ce

el nu este autorul faptului declanșator al procesului de reintegrare în muncă a

reclamantului, al parcurgerii mai multor faze procesuale din cauza confuziilor

privind persoana juridică ce avea calitatea procesuală pasivă, determinate de

intervenirea unor măsuri organizatorice în structura Companiei T., al

reintegrării sale efective doar în anul 1999 deși instanțele au hotărât în

acest sens, definitiv și irevocabil, la 9 noiembrie 1992 și al neîncasării,

nici până la sesizarea instanței, a despăgubirilor la plata cărora a fost

obligată intimata.

Instanțele hotărând, în sensul celor

ce preced au pronunțat hotărâri legale și temeinice care urmează a fi menținute

prin respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul C.R. împotriva deciziei nr. 88 din 3 martie 2003 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 martie 2004.