ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2277/2004

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: C.R. a chemat în judecată Ministerul Justiției, pentru a fi obligat la plata sumei de 5 miliarde lei cu titlu de daune materiale și morale. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că suma pretinsă reprezintă prejudiciul ce i-a fost cauzat prin desfacerea abuzivă a contractului său de muncă la data de 9 ianuarie 1990 de către Compania T., întârzierea soluționării contestației îndreptate împotriva acestei măsuri și a aducerii la îndeplinire a hotărârii judecătorești de reintegrare în muncă și de plată a despăgubirilor bănești cuvenite. În drept au fost invocate dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1607 din 4 noiembrie 2002, a admis excepția lipsi calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției și a respins acțiunea introdusă de reclamant ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În motivarea soluției pronunțate prima instanță, având în vedere temeiul de drept invocat în acțiune, a reținut că pârâtul în cauză nu este autorul desfacerii contractului de muncă al reclamantului și al consecințelor decurgând din acesta: parcurgerea etapelor procesuale inerente, întârzierea punerii în executare a hotărârii de reintegrare și, respectiv, al neîncasării despăgubirilor bănești la plata cărora a fost obligată unitatea intimată.

Reclamantul a declarat apel împotriva sentinței invocând funcțiile pe care le are Ministerul Justiției în conformitate cu H.G. 212 din 5 februarie 2001, de reprezentare în plan intern și extern, și, respectiv, de autoritate de stat, precum și atribuțiile necesare asigurării unei bune organizări și funcționări a justiției. Prin decizia nr. 88 din 3 martie 2003, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că Ministerul Justiției nu este autorul faptelor invocate de reclamant și, drept urmare, el nu este parte în raportul juridic întemeiat pe răspunderea civilă delictuală.

Împotriva ultimei hotărâri reclamantul a declarat recurs pe care nu l-a motivat în drept. În fapt, recurentul reiterează susținerile formulate în apel și impută instanțelor care au soluționat litigiul declanșat de desfacerea contractului său de muncă tergiversarea judecății și a executării hotărârii de reintegrare în muncă. Recursul nu este fondat. Conform principiilor stabilite prin art. 988 și următoarele din codul civil, pentru ca o faptă a omului să dea loc la daune interese, nu este suficient ca acea faptă să fi adus altuia un prejudiciu, ci trebuie ca cel căruia fapta i se atribuie să fie autorul ei.

În considerarea celor ce preced, în mod corect au reținut instanțele că pârâtul în cauză nu are calitatea de parte în raportul juridic întemeiat pe răspunderea civilă delictuală, din moment ce el nu este autorul faptului declanșator al procesului de reintegrare în muncă a reclamantului, al parcurgerii mai multor faze procesuale din cauza confuziilor privind persoana juridică ce avea calitatea procesuală pasivă, determinate de intervenirea unor măsuri organizatorice în structura Companiei T., al reintegrării sale efective doar în anul 1999 deși instanțele au hotărât în acest sens, definitiv și irevocabil, la 9 noiembrie 1992 și al neîncasării, nici până la sesizarea instanței, a despăgubirilor la plata cărora a fost obligată intimata.

Instanțele hotărând, în sensul celor ce preced au pronunțat hotărâri legale și temeinice care urmează a fi menținute prin respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.R. împotriva deciziei nr. 88 din 3 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2004.