ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5552/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

judecată introdusă de reclamantul D.I. îl constituie obligarea pârâtelor SC C. și

SC I.S. la plata sumei de 12 milioane de lei pe zi de întârziere, cu titlu de

daune cominatorii, până la reîncadrarea sa efectivă în funcția în care a fost

reintegrat prin sentința civilă nr. 2745 din 12 aprilie 2000, irevocabilă.

Prin sentința civilă nr. 1859 din 21

martie 2001 s-a admis acțiunea, iar daunele cominatorii de 12 milioane lei/zi

s-au fixat începând cu data de 1 martie 2001.

Tribunalul Bacău, prin decizia

civilă nr. 585 din 17 mai 2002, a respins acțiunea, iar Curtea de Apel

Ploiești, prin decizia nr. 3690 din 19 decembrie 2002, a admis recursul

reclamantului, a modificat decizia din apel și a menținut sentința primei

instanțe.

În esență, instanța de recurs a

reținut că:

- pârâta 1 avea obligația de a

executa hotărârea irevocabilă prin care reclamantul a fost reintegrat în muncă,

- numai după reintegrarea efectivă

aceeași pârâtă, adică după executarea hotărârii judecătorești, pârâta ar fi

putut să-i aplice reclamantului sancțiunile legale pentru faptele ivite

ulterior, iar

- faptul că ulterior reclamantul a

fost condamnat printr-o sentință penală irevocabilă și obligat la despăgubiri

civile, nu o poate exonera pe pârâta 1 de obligația instituită printr-o

hotărâre judecătorească irevocabilă de reintegrare în funcție.

recurs Procurorul General a declarat, în baza art. 330 pct. 2 C. proc. civ.,

recurs în anulare pentru următoarele motive:

- obligația de reintegrare a

reclamantului nu mai este posibilă, datorită condamnării acestuia, după data

hotărârii de reintegrare pentru o infracțiune în legătură cu munca sa, iar pe

de altă parte

- acest fapt constituia, conform

art. 130 lit. k) C. muncii, în vigoare la acea dată, un temei pentru desfacerea

contractului de muncă,

- în intervalul dintre data

desfacerii contractului de muncă (ianuarie 1996), data reintegrării (sept.

2000) și data cererii de executare silită (nov. 2000), a cărui durată este de

aproape 5 ani, în structura funcțională a pârâtei 1 au avut loc modificări

esențiale, ceea ce făcea imposibilă executarea reintegrării,

- instanța de recurs a nesocotit

natura juridică a daunelor cominatorii, datorită greșitei interpretări date refuzului

exprimat de pârâta 1 pentru reintegrare, astfel că:

- dacă executarea este imposibilă

ori refuzul expres și ferm, obligarea la daune cominatorii este inadmisibilă,

iar

- în speță, refuzul a fost

manifestat și justificat, generat de imposibilitatea executării obligației

instituite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă;

- în sfârșit, conform art. 580

3

C. proc. civ. executarea silită a obligației se face intuită personal,

debitorul putând fi amendat în favoarea statului cu o amendă civilă fixată pe

zi de întârziere, „până la executarea obligației prevăzută în titlul

executoriu”, dar creditorul nu „a încercat să-și valorifice dreptul său ...”,

pe această cale și, nu este nesemnificativ

- caracterul provizoriu și subsidiar

al daunelor cominatorii, care constituie un mijloc indirect de executare a

obligațiilor, a căror valoare nu o poate depăși pe cea a prejudiciului suferit,

ceea ce în speță s-a produs.

3.1. Cererea de obligare la daune

cominatorii s-a înregistrat la 4 ianuarie 2001, la două luni după introducerea

cererii de executare silită și la peste cinci ani de la data deciziei de

desfacere a contractului de muncă.

În acest interval de timp,

substanțial de nerezonabil în raport de natura cauzei, au avut loc evenimente

cu semnificație juridică în speță, care nu pot fi ignorate în procesul de

evaluare a efectelor hotărârii irevocabile de reintegrare.

Reclamantul a fost condamnat pentru

o infracțiune de serviciu, comisă anterior luării măsurii desfacerii contractului

de muncă, iar prin decizia penală nr. 74 din 12 februarie 2003 a Curții de apel

Bacău s-a constatat, irevocabil, prescripția răspunderii penale și s-a dispus

obligarea reclamantului la despăgubiri civile conform art. 14 C. proc. pen. și

998 C. civ.

Pe de altă parte în structura

funcțională a pârâtei 1 s-au produs, în mod natural, schimbări structurale,

care, în condițiile momentului punerii în executare a sentinței irevocabile de

reintegrare, ar putea atenua ori anihila efectele imperative ale acestei

hotărâri judecătorești.

2.2. Esența recursului în anulare,

în acord cu apărările pârâtei 1, se centrează pe imposibilitatea obiectivă de

executare a obligației instituite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă,

datorită, pe de o parte, noii structuri funcționale a pârâtei și, pe de altă

parte, instituirii răspunderii penale a reclamantului pentru infracțiuni în

legătură cu faptele comise anterior desfacerii contractului de muncă.

2.3. Potrivit art. 21 alin. (3) din

Constituție „Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea

cauzelor într-un termen rezonabil”, iar, conform art. 123 alin. (1) „justiția

se înfăptuiește în numele legii”, astfel că hotărârea judecătorească executorie

are putere de lege și instituie obligația imperativă de a fi executată de cel

față de care s-a pronunțat.

Dacă s-ar pune la îndoială

caracterul absolut al acestei obligații ori s-ar lăsa posibilitatea de a fi

evitată executarea acestui tip de obligație, instituită judecătorește, atunci

s-ar încălca grav principiul legalității, autoritatea de lucru judecat și

principiul securității juridice, creație a jurisprudenței CEDO, ceea ce ar

anihila efectele unei hotărâri judecătorești și ar vida de conținut dreptul

subiectiv recunoscut pe cale judiciară.

2.4. O hotărâre judecătorească

irevocabilă, conform art. 128 din Constituție, nu poate fi desființată decât

prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, iar până la desființare,

efectele ei sunt obligatorii și ea trebuie executată silit.

Hotărârea din speță a instituit

obligația de a face, de reintegrare în funcție, obligație susceptibilă de daune

cominatorii.

Executarea ei, în mod adecvat,

implică, deci, reintegrarea reclamantului în aceeași funcție, așa cum s-a

dispus, dar, în condițiile și cu respectarea incompatibilităților și

decăderilor legale prevăzute pentru acea funcție.

A admite că executarea silită a

acestei hotărâri trebuie să fie pură și simplă, ignorând aceste impedimente și

limite care constituie, conform art. 49 din Constituție, restrângerii ale

exercițiului unor drepturi, înseamnă a adopta calea ce duce la încălcarea

principiului constituțional al legalității.

Reclamantul, prin faptele sale,

stabilite retroactiv și irevocabil prin decizia penală nr. 74 din 12 februarie 2003

a Curții de apel Bacău, este incompatibil cu funcția pe care a fost reintegrat

în anul 2000, aceste fapte ale sale anterioare putând constitui temei legal

pentru desfacerea contractului de muncă, conform art. 130 lit. k) C. muncii, în

vigoare la acea dată.

2.5. Daunele cominatorii

2.5.1. Natura juridică a daunelor

cominatorii în dreptul civil a fost definită de jurisprudență, ca fiind un

mijloc de constrângere a debitorului să execute în natură obligația asumată ori

stabilită în sarcina sa. Ele sunt, în primul rând, un mijloc de constrângere,

dar și un mod indirect de asigurare a executării în natură și nu au nici-o

legătură cu prejudiciul produs datorită neexecutării obligației de către

debitor.

Daunele cominatorii se aplică numai

în cazul executării obligației de a face, cu excepția unor cazuri strict

determinate, atât în jurisprudență, cât și în doctrină:

- când executarea lor în natură nu

mai este posibilă,

- când este posibilă executarea

obligațiilor în natură pe care silită, prin executorul judecătoresc, de creditor

ori pe contul debitorului și

- când refuzul debitorului de a

executa este clar exprimat.

2.5.2. În speță, daunele cominatorii

au fost instituite la 21 martie 2001, pe temeiul din codul civil (sentința

civilă nr. 1859) pentru neexecutarea obligației de reintegrare în muncă

stabilită, irevocabil, prin sentința civilă nr. 2745 din 12 aprilie 2000.

La 2 mai 2001 a intrat în vigoare

O.U.G. nr. 138/2000 care a introdus în codul de procedură civilă Secțiunea IV

în Cap. VI din Cartea V – Executarea silită, intitulată „Executare silită a

altor obligații de a face sau a obligațiilor de a nu face” (art. 580

2

-

580

5

).

Potrivit art. 580

3

„Dacă

obligația de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul,

acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi

civile. Instanța sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere

irevocabilă, să plătească, în favoarea statului o amendă civilă de la 200.000

lei, la 500.000 lei, stabilită pe zi de întârziere până la executarea

obligației prevăzute în titlu executoriu”.

Aceste

dispoziții sunt norme de procedură, de imediată aplicare și care constituie,

conform art. 721 C. proc. civ., dreptul comun în materia executării silite a

obligației de a face.

În speță, creditorul a cerut

executarea silită anterior datei de 2 mai 2001 și, totodată, a obținut daune

cominatorii, dar, ulterior acestei date, sub imperiul art. 580

3

C.

proc. civ., intrat în vigoare și eficace, conform art. 725 alin. (1) C. proc.

civ., nu a introdus o cerere pentru ca instanța de executare să-l oblige pe

debitor, printr-o încheiere irevocabilă, la amendă civilă, stabilită pe zi de

întârziere.

Așadar, instituția daunelor

cominatorii nu mai operează în cazul executării silite a obligației de a face

instituită printr-un titlu executoriu, în condițiile art. 580

3

C.

proc. civ. Ele vor fi operante în cazul celorlalte obligații convenționale

executabile în afara procedurii din art. 580

2-5

C. proc. civ., pe

calea dreptului civil.

2.5.3 Pe de altă parte, cum s-a

motivat judicios în recursul în anulare, executarea obligației de reintegrare a

devenit imposibilă, ca efect al hotărârii penale definitive, prin care s-a

stabilit vinovăția penală a creditorului reclamant pentru o faptă comisă în

serviciu și în funcția din care a fost îndepărtat disciplinar.

Într-adevăr, puterea de lucru

judecat și caracterul executoriu al hotărârii judecătorești constituie forța

obligatorie a acesteia cu „putere de lege”. Dar, în situația în care, ulterior,

sunt descoperite și sancționate, tot printr-o hotărâre judecătorească

irevocabilă, fapte penale care-l fac incompatibil pe creditor cu funcția în

care s-a dispus reintegrarea, asemenea măsură devine imposibil de executat,

căci efectele acestei hotărâri sunt anihilate de ce-a de a doua.

Prin urmare, atât condițiile

specifice daunelor cominatorii, pe temeiul din codul civil, nu sunt

îndeplinite, cât timp obligația de a face numai poate fi executată în natură,

dar și cele din procedura specială prev. în art. 580

3

C. proc. civ.,

nu s-au realizat, astfel că decizia instanței de recurs va fi modificată și

recursul creditorului respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare

declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva deciziei nr. 3690 din 19 decembrie 2002 a Curții de Apel

Ploiești, secția civilă, pe care o casează.

Respinge

recursul declarat de D.I. împotriva deciziei civile nr. 585 din 17 mai 2002 a

Tribunalului Bacău.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2004.