Decizia nr. 5552/2004 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată introdusă de reclamantul D.I. îl constituie obligarea pârâtelor SC C. și SC I.S. la plata sumei de 12 milioane de lei pe zi de întârziere, cu titlu de daune cominatorii, până la reîncadrarea sa efectivă în funcția în care a fost reintegrat prin sentința civilă nr. 2745 din 12 aprilie 2000, irevocabilă. Prin sentința civilă nr. 1859 din 21 martie 2001 s-a admis acțiunea, iar daunele cominatorii de 12 milioane lei/zi s-au fixat începând cu data de 1 martie 2001. Tribunalul Bacău, prin decizia civilă nr. 585 din 17 mai 2002, a respins acțiunea, iar Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 3690 din 19 decembrie 2002, a admis recursul reclamantului, a modificat decizia din apel și a menținut sentința primei instanțe. În esență, instanța de recurs a reținut că: - pârâta 1 avea obligația de a executa hotărârea irevocabilă prin care reclamantul a fost reintegrat în muncă, - numai după reintegrarea efectivă aceeași pârâtă, adică după executarea hotărârii judecătorești, pârâta ar fi putut să-i aplice reclamantului sancțiunile legale pentru faptele ivite ulterior, iar - faptul că ulterior reclamantul a fost condamnat printr-o sentință penală irevocabilă și obligat la despăgubiri civile, nu o poate exonera pe pârâta 1 de obligația instituită printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă de reintegrare în funcție.

Contra deciziei instanței de recurs Procurorul General a declarat, în baza art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recurs în anulare pentru următoarele motive: - obligația de reintegrare a reclamantului nu mai este posibilă, datorită condamnării acestuia, după data hotărârii de reintegrare pentru o infracțiune în legătură cu munca sa, iar pe de altă parte - acest fapt constituia, conform art. 130 lit. k) C. muncii, în vigoare la acea dată, un temei pentru desfacerea contractului de muncă, - în intervalul dintre data desfacerii contractului de muncă (ianuarie 1996), data reintegrării (sept. 2000) și data cererii de executare silită (nov. 2000), a cărui durată este de aproape 5 ani, în structura funcțională a pârâtei 1 au avut loc modificări esențiale, ceea ce făcea imposibilă executarea reintegrării, - instanța de recurs a nesocotit natura juridică a daunelor cominatorii, datorită greșitei interpretări date refuzului exprimat de pârâta 1 pentru reintegrare, astfel că: - dacă executarea este imposibilă ori refuzul expres și ferm, obligarea la daune cominatorii este inadmisibilă, iar - în speță, refuzul a fost manifestat și justificat, generat de imposibilitatea executării obligației instituite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă; - în sfârșit, conform art. 580 3 C. proc. civ. executarea silită a obligației se face intuită personal, debitorul putând fi amendat în favoarea statului cu o amendă civilă fixată pe zi de întârziere, „până la executarea obligației prevăzută în titlul executoriu”, dar creditorul nu „a încercat să-și valorifice dreptul său ...”, pe această cale și, nu este nesemnificativ - caracterul provizoriu și subsidiar al daunelor cominatorii, care constituie un mijloc indirect de executare a obligațiilor, a căror valoare nu o poate depăși pe cea a prejudiciului suferit, ceea ce în speță s-a produs.

Recursul în anulare este fondat. 3.1. Cererea de obligare la daune cominatorii s-a înregistrat la 4 ianuarie 2001, la două luni după introducerea cererii de executare silită și la peste cinci ani de la data deciziei de desfacere a contractului de muncă. În acest interval de timp, substanțial de nerezonabil în raport de natura cauzei, au avut loc evenimente cu semnificație juridică în speță, care nu pot fi ignorate în procesul de evaluare a efectelor hotărârii irevocabile de reintegrare. Reclamantul a fost condamnat pentru o infracțiune de serviciu, comisă anterior luării măsurii desfacerii contractului de muncă, iar prin decizia penală nr. 74 din 12 februarie 2003 a Curții de apel Bacău s-a constatat, irevocabil, prescripția răspunderii penale și s-a dispus obligarea reclamantului la despăgubiri civile conform art. 14 C. proc. pen. și 998 C. civ. Pe de altă parte în structura funcțională a pârâtei 1 s-au produs, în mod natural, schimbări structurale, care, în condițiile momentului punerii în executare a sentinței irevocabile de reintegrare, ar putea atenua ori anihila efectele imperative ale acestei hotărâri judecătorești. 2.2. Esența recursului în anulare, în acord cu apărările pârâtei 1, se centrează pe imposibilitatea obiectivă de executare a obligației instituite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, datorită, pe de o parte, noii structuri funcționale a pârâtei și, pe de altă parte, instituirii răspunderii penale a reclamantului pentru infracțiuni în legătură cu faptele comise anterior desfacerii contractului de muncă. 2.3. Potrivit art. 21 alin. (3) din Constituție „Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil”, iar, conform art. 123 alin. (1) „justiția se înfăptuiește în numele legii”, astfel că hotărârea judecătorească executorie are putere de lege și instituie obligația imperativă de a fi executată de cel față de care s-a pronunțat. Dacă s-ar pune la îndoială caracterul absolut al acestei obligații ori s-ar lăsa posibilitatea de a fi evitată executarea acestui tip de obligație, instituită judecătorește, atunci s-ar încălca grav principiul legalității, autoritatea de lucru judecat și principiul securității juridice, creație a jurisprudenței CEDO, ceea ce ar anihila efectele unei hotărâri judecătorești și ar vida de conținut dreptul subiectiv recunoscut pe cale judiciară. 2.

O hotărâre judecătorească irevocabilă, conform art. 128 din Constituție, nu poate fi desființată decât prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, iar până la desființare, efectele ei sunt obligatorii și ea trebuie executată silit. Hotărârea din speță a instituit obligația de a face, de reintegrare în funcție, obligație susceptibilă de daune cominatorii. Executarea ei, în mod adecvat, implică, deci, reintegrarea reclamantului în aceeași funcție, așa cum s-a dispus, dar, în condițiile și cu respectarea incompatibilităților și decăderilor legale prevăzute pentru acea funcție. A admite că executarea silită a acestei hotărâri trebuie să fie pură și simplă, ignorând aceste impedimente și limite care constituie, conform art. 49 din Constituție, restrângerii ale exercițiului unor drepturi, înseamnă a adopta calea ce duce la încălcarea principiului constituțional al legalității. Reclamantul, prin faptele sale, stabilite retroactiv și irevocabil prin decizia penală nr. 74 din 12 februarie 2003 a Curții de apel Bacău, este incompatibil cu funcția pe care a fost reintegrat în anul 2000, aceste fapte ale sale anterioare putând constitui temei legal pentru desfacerea contractului de muncă, conform art. 130 lit. k) C. muncii, în vigoare la acea dată. 2.

Daunele cominatorii 2.5.1. Natura juridică a daunelor cominatorii în dreptul civil a fost definită de jurisprudență, ca fiind un mijloc de constrângere a debitorului să execute în natură obligația asumată ori stabilită în sarcina sa. Ele sunt, în primul rând, un mijloc de constrângere, dar și un mod indirect de asigurare a executării în natură și nu au nici-o legătură cu prejudiciul produs datorită neexecutării obligației de către debitor. Daunele cominatorii se aplică numai în cazul executării obligației de a face, cu excepția unor cazuri strict determinate, atât în jurisprudență, cât și în doctrină: - când executarea lor în natură nu mai este posibilă, - când este posibilă executarea obligațiilor în natură pe care silită, prin executorul judecătoresc, de creditor ori pe contul debitorului și - când refuzul debitorului de a executa este clar exprimat. 2.5.2. În speță, daunele cominatorii au fost instituite la 21 martie 2001, pe temeiul din codul civil (sentința civilă nr. 1859) pentru neexecutarea obligației de reintegrare în muncă stabilită, irevocabil, prin sentința civilă nr. 2745 din 12 aprilie 2000. La 2 mai 2001 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 138/2000 care a introdus în codul de procedură civilă Secțiunea IV în Cap. VI din Cartea V – Executarea silită, intitulată „Executare silită a altor obligații de a face sau a obligațiilor de a nu face” (art. 580 2 - 580 5 ). Potrivit art. 580 3 „Dacă obligația de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile. Instanța sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă, să plătească, în favoarea statului o amendă civilă de la 200.000 lei, la 500.000 lei, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligației prevăzute în titlu executoriu”. Aceste dispoziții sunt norme de procedură, de imediată aplicare și care constituie, conform art. 721 C. proc. civ., dreptul comun în materia executării silite a obligației de a face. În speță, creditorul a cerut executarea silită anterior datei de 2 mai 2001 și, totodată, a obținut daune cominatorii, dar, ulterior acestei date, sub imperiul art. 580 3 C. proc. civ., intrat în vigoare și eficace, conform art. 725 alin. (1) C. proc. civ., nu a introdus o cerere pentru ca instanța de executare să-l oblige pe debitor, printr-o încheiere irevocabilă, la amendă civilă, stabilită pe zi de întârziere. Așadar, instituția daunelor cominatorii nu mai operează în cazul executării silite a obligației de a face instituită printr-un titlu executoriu, în condițiile art. 580 3 C. proc. civ. Ele vor fi operante în cazul celorlalte obligații convenționale executabile în afara procedurii din art. 580 2-5 C. proc. civ., pe calea dreptului civil. 2.5.3 Pe de altă parte, cum s-a motivat judicios în recursul în anulare, executarea obligației de reintegrare a devenit imposibilă, ca efect al hotărârii penale definitive, prin care s-a stabilit vinovăția penală a creditorului reclamant pentru o faptă comisă în serviciu și în funcția din care a fost îndepărtat disciplinar. Într-adevăr, puterea de lucru judecat și caracterul executoriu al hotărârii judecătorești constituie forța obligatorie a acesteia cu „putere de lege”. Dar, în situația în care, ulterior, sunt descoperite și sancționate, tot printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, fapte penale care-l fac incompatibil pe creditor cu funcția în care s-a dispus reintegrarea, asemenea măsură devine imposibil de executat, căci efectele acestei hotărâri sunt anihilate de ce-a de a doua. Prin urmare, atât condițiile specifice daunelor cominatorii, pe temeiul din codul civil, nu sunt îndeplinite, cât timp obligația de a face numai poate fi executată în natură, dar și cele din procedura specială prev. în art. 580 3 C. proc. civ., nu s-au realizat, astfel că decizia instanței de recurs va fi modificată și recursul creditorului respins ca nefondat.