ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2675/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 12 martie 2002, P.N. a chemat în

judecată pe S.C. C.I. S.B. SRL cerând anularea deciziei nr. 38 din 30 ianuarie

2002 prin care i-a fost desfăcut contractul de muncă, în baza art. 130 lit. i) C.

muncii, pentru absențe nejustificate de la program. Totodată, a solicitat

reintegrarea în muncă în postul avut (director vânzări) și plata drepturilor

salariale cuvenite.

Tribunalul Constanța, prin decizia nr. 588 din 7

iunie 2002, a admis contestația așa cum a fost formulată.

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin

decizia nr. 979 din 30 septembrie 2002 a respins recursul intimatei, ca

nefondat, cu motivarea că măsura concedierii este nelegală. Respectiv,

absențele de la program au fost determinate de refuzul intimatei de a-l

reintegra în muncă pe contestator, în termenul prevăzut de art. 580

2

C. proc. civ., conform sentinței civile nr. 16030 din 1 noiembrie 2001 a

Judecătoriei Constanța.

Împotriva celor două hotărâri judecătorești la

data de 27 august 2003, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare arătând că au fost date cu

încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond. Astfel, au fost violate dispozițiile art. 129 C. proc. civ. în

sensul că judecătorii fondului n-au stăruit, prin toate mijloacele legale,

pentru a stabili pe deplin dacă a existat refuzul de reintegrare. De asemenea,

n-au ținut seama că sentința civilă nr. 16030/2001 a fost reformată în recurs. În

consecință, a solicitat casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei la prima

instanță pentru rejudecare.

Recursul în anulare este fondat.

Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a

preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii

faptelor și aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei soluții

legale și temeinice. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le

consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Or, în speță, deși există dispoziția intimatei

de reintegrare în muncă a contestatorului, instanțele au reținut totuși refuzul

de executare sancționat de art. 580

2

C. proc. civ. Acest lucru în

condițiile în care, pe de o parte, datorită administrării incomplete a

probelor, a rămas nestabilită împrejurarea că intimata a dispus reintegrarea

sub condiție. Pe de altă parte, fiind reformată hotărârea judecătorească de

reintegrare (prin decizia nr. 590/2002 a Tribunalului Constanța) efectele

casării, determinate prin prisma art. 311 C. proc. civ., n-au fost puse în

discuția părților.

Așa fiind și întrucât împrejurările de fapt ale

pricinii nu au fost deplin stabilite, în baza art. 313 și art. 314 C. proc.

civ. se impune admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și

trimiterea cauzei la prima instanță pentru a rejudeca fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 979 din 30 septembrie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția

civilă, și sentinței nr. 588 din 7 iunie 2002 a Tribunalului Constanța, secția

civilă.

Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul

Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2004.