ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7008/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 25

octombrie 2003, reclamanta V.G. a chemat în judecată Corpul de Control al

Primului Ministru, solicitând anularea actului emis de acesta, cu nr. 7/1863/V.P.

din 5 noiembrie 2002, recunoașterea dreptului, constând în pedepsirea vinovaților

de desfacerea abuzivă a contractului său de muncă, obligarea pârâtului, la 500

milioane lei, daune morale și la repararea pagubei ce i-a fost cauzată, precum

și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii sale,

reclamanta a susținut că în mod abuziv i-a fost desfăcut contractul de muncă și

că, deși a semnalat acest lucru, prin memoriile adresate pârâtului, acesta nu a

înțeles să ia nici o măsură de sancționare față de cei vinovați, fapt ce i-a

pricinuit o gravă vătămare a statutului său social și profesional și implicit,

dreptului său la muncă.

Prin sentința civilă nr. 1372 din 17

septembrie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,

a respins acțiunea, ca inadmisibilă, reținând că actul a cărui anulare s-a

solicitat, nu îndeplinește caracteristicile actului administrativ pe care îl

are în vedere Legea nr. 29/1990, fiind în realitate, o simplă comunicare făcută

la adresa reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamanta V.G., invocând dispozițiile art. 304

1

și

art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10, precum și dispozițiile art. 306 și 312 C. proc.

civ.

În esență, recurenta a susținut că

prin hotărârea pronunțată, i s-a refuzat accesul la justiție și dreptul de a se

apăra și de a beneficia de o judecată echitabilă.

În opinia sa, instanța fondului nu a

ținut seama de nici una din probele dosarului.

Recursul nu este fondat și urmează a

fi respins, pentru următoarele considerente:

Prin acțiune, reclamanta a solicitat

în temeiul dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, anularea actului emis de

pârât, cu nr. 7/1863/V.P. din 5 noiembrie 2002, prin care i s-a adus la

cunoștință că memoriile referitoare la desfacerea abuzivă a contractului său de

muncă, au fost înaintate, spre competenta verificare și soluționare,

instituției legal abilitate, respectiv Ministerul Educației și Cercetării.

Reținând conținutul acestei adrese,

în mod legal și temeinic, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a apreciat că aceasta nu îndeplinește caracteristicile actului

administrativ, în sensul că nu reprezintă o manifestare unilaterală de voință,

act de autoritate a unei autorități administrative, producător de efecte

juridice, fiind în fapt, o simplă comunicare, despre sau în legătură cu

modalitatea de soluționare a memoriilor adresate și care prin ea însăși nu a

produs nici o vătămare acelui drept recunoscut de lege, pe care le are în

vedere art. 1 din Legea nr. 29/1990.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de V.G.

împotriva sentinței civile nr. 1372 din 17 septembrie 2003 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 septembrie 2004.