ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2554/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 27

martie 2002 la Tribunalul Constanța, reclamanta L.N. a chemat în judecată

Guvernul României și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, solicitând ca,

în contradictoriu cu cei doi pârâți, prin hotărârea ce se va pronunța să se

constate că este pensionară din anul 1996, să beneficieze de prevederile H.G.

nr. 1355/2001, la nivelul anului 1996, anul încetării activității.

Reclamanta și-a modificat

acțiunea la 19 aprilie 2002 prin cererea depusă, în sensul că solicită a se

avea în vedere ca pentru pensionarii la care anul înscrierii la pensie nu

coincide cu ultimul an al bazei de calcul, recalcularea să fie operată

corespunzător cuantumului ultimului an al bazei de calcul, aceasta deoarece

atât în H.G. nr. 332/2000, cât și în H.G. nr. 1315/2001 se regăsesc toți anii

bazei de calcul.

Tribunalul Constanța, prin

sentința nr. 176 din 7 iunie 2002, a declinat competența de soluționare a

acțiunii în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios

administrativ, având în vedere dispozițiile art. 3 C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat la

Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, sub nr.

1170/CA/2002, iar instanța, prin sentința nr. 119/CA din 3 octombrie 2002, a

respins, ca inadmisibilă, acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a constatat că reclamanta nu a respectat procedura

prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, respectiv de a se adresa în

prealabil organului emitent al actului dedus judecății și prin care pretinde că

i-au fost vătămate drepturile.

Împotriva acestei sentințe

reclamanta a declarat recurs, susținând că soluția este netemeinică și

nelegală, fiind lipsă de temei legal, că a îndeplinit procedura prealabilă și

că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau dovezi

administrate, în speță adresa nr. 117/2001 semnată de ministrul muncii. În

drept, a invocat prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce se vor expune în continuare.

Hotărârea primei instanțe se

întemeiază pe prevederile dispozițiilor art. 5 și art. 8 din Legea

contenciosului administrativ.

Potrivit acestor texte de lege,

persoana care se consideră vătămată într-un drept al său recunoscut de lege,

are obligația ca, anterior sesizării instanței de contencios administrativ, să

exercite recursul administrativ la autoritatea publică emitentă a actului

contestat și să dovedească epuizarea acestei proceduri.

Prin înscrisurile depuse la

dosar, reclamanta nu a dovedit îndeplinirea procedurii prealabile

administrative, iar diversele sesizări și audiențe formulate nu corespund

acestei cerințe legale, deoarece ele privesc alte nemulțumiri, nu se referă la

anularea H.G. nr. 1315/2001 sau nr. 332/2000.

Reclamanta nu s-a adresat

emitentului actului pentru anularea hotărârilor de guvern și nici nu a formulat

apărări în acest sens.

În atare situație, se constată că

reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă, ceea ce afectează însuși

exercițiul dreptului la acțiune, norma condiționând admisibilitatea acțiunii în

justiție, întemeiată pe prevederile Legii nr. 29/1990. Pe cale de consecință,

Curtea constată că sentința nr. 119/CA din 3 octombrie 2002 este legală,

recursul declarat împotriva acesteia urmând a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

L.N. împotriva sentinței civile nr. 199 din 3 octombrie 2002 a Curții de Apel

Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 iunie 2003.