ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1619/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 20 decembrie 2000 reclamanta C.M. a chemat în judecată Direcția Generală de

Muncă și Protecție Socială Constanța (în prezent Casa Județeană de Pensii

Constanța), solicitând anularea pe motiv de nelegalitate a deciziei nr. 221498

din 31 august 2000 prin care pârâta i-a diminuat pensia stabilită în anul 1999

cu aproximativ 400.000 lei și obligarea acesteia la restituirea sumelor

reținute din pensia sa.

Curtea de Apel Constanța, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 154/CA din 14 noiembrie

2002, a admis acțiunea reclamantei, a anulat decizia de revizuire nr. 221498

din 31 august 2000 și a obligat pârâta la plata sumei de 5.146.445 lei, către

reclamantă.

Pentru a se pronunța în acest sens,

instanța de fond a reținut, în esență, că pensia stabilită inițial, prin

decizia nr. 221498 din 24 august 1999 este cea corectă, iar decizia prin care

aceasta a fost revizuită și diminuată nu are suport legal.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului se susține

că instanța de fond nu a avut în vedere că prin prima decizie nu a fost dedusă

suma de 2.825 lei din baza de calcul conform H.G. nr. 219/1991 și nici faptul

că suma reținută în baza deciziei de revizuire atacate este tocmai diferența

rezultată ca urmare a acestei deduceri, situație neclarificată prin expertiza

efectuată în cauză.

Examinând sentința atacată în raport

cu critica formulată, cu probele administrate în cauză și dispozițiile legale

incidente pricinii, se constată că recursul este fondat pentru considerentele

ce vor fi expuse în continuare.

Într-adevăr, în concluziile

raportului de expertiză efectuat în cauză s-a reținut că prin decizia nr.

221498 din 24 august 1999 cuantumul pensiei este apreciat de expert ca fiind

cel mai apropiat de prevederile actelor normative în vigoare la data emiterii

acesteia, fiind în concordanță cu motivația și spiritul H.G. nr. 565/1996, cât

și o altor norme prin care se vizau măsuri de protecție socială, dar și faptul

că față de decizia inițială, expertiza a recalculat erorile din baza de calcul

a acesteia stabilind niveluri superioare  dar apropiate ca valoare.

În aceste condiții, pentru corecta

soluționare a cauzei se consideră că era necesară admiterea obiecțiunilor la

raportul de expertiză formulate de pârâtă și suplimentarea acesteia prin

verificarea tuturor aspectelor rezultate din obiecțiunile respective.

Totodată, se constată că în mod greșit

instanța de fond a considerat că obiecțiunile pârâtei nu pot fi încuviințate

datorită modalității de formulare a acestora întrucât, conform dispozițiilor

art. 129 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate

mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului

în cauză.

Neprocedând în sensul mai sus arătat

se constată că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică,

recursul fiind fondat.

Prin urmare, se va admite recursul,

se va casa sentința atacată și se va trimite cauza spre rejudecare, în baza

art. 725 alin. (2) teza a II-a și art. 2 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalului

Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Constanța împotriva sentinței civile nr. 154/CA din 14

noiembrie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ.

Casează sentința și trimite cauza

spre competentă soluționare la Tribunalul Constanța.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 aprilie 2003.