Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.05.2004

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1953/2004

HOTĂRÂRE
14.05.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1953/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ, recurentul-reclamant O.P. a solicitat anularea deciziei de pensionare nr. 208905 din 14 iunie 1998, plata prejudiciului suferit și a cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul O.P. contestă cuantumul pensiei și solicită luarea ca bază de calcul, perioada 1 aprilie 1991 – 1 aprilie 1996, iar pensia rezultantă să fie compensată, recorelată și indexată potrivit dispozițiilor legale – Legea nr. 3/1977, Legea nr. 49/2002 și toate hotărârile de guvern adoptate, referitoare la protecția socială. Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 283/CA din 4 aprilie 2003, a respins ca tardiv formulată, contestația formulată.

Împotriva hotărârii a declarat recurs O.P. Prin adresa din data de 13 noiembrie 2003, Tribunalul Constanța a trimis recursul formulat, împreună cu dosarul cauzei, Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ. Curtea, sesizată cu judecarea recursului, a verificat din oficiu competența materială și a constatat următoarele: Litigiul supus judecății este întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 3/1977 și Legii nr. 49/1992, privind asigurările sociale, iar potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1), coroborat cu art. 157 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, recursul se soluționează de curtea de apel competentă. Curtea constată că în situația de față, competența de soluționare a recursului formulat de O.P.

împotriva sentinței civile nr. 283/CA din 4 septembrie 2003, pronunțată de Tribunalului Constanța, aparține Curții de Apel Constanța, fiind vorba de un litigiu întemeiat pe dispozițiile legii privind asigurările sociale.

D E C I D E Trimite cauza la Curtea de Apel Constanța, pentru competenta soluționare a recursului declarat de O.P. împotriva sentinței civile nr. 283/CA din 4 septembrie 2003 a Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-09-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2674/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 26 februarie 2001 și precizată cu cererile depuse ulterior, reclamantul C.L.C. a contestat decizia de pensie nr. 165649 din
ÎCCJ 2003-01-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 64/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 29 ianuarie 2001, reclamantul O.R. a solicitat anularea deciziilor nr. 96679 din 21 august 1991 și nr. 709 din 24 noiembrie
ÎCCJ 2003-06-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2554/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 27 martie 2002 la Tribunalul Constanța, reclamanta L.N. a chemat în judecată Guvernul României și Ministerul Muncii și Solid
ÎCCJ 2006-06-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5834/2006
Asupra recursului de față, Din analiza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța reclamantul S.V. a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța pentru ca prin ho
ÎCCJ 2004-01-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 306/2004
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 31 martie 1999, reclamantul B.I. a chemat în judecată Ministerul Muncii și Protecției Sociale pentru a fi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă