ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 306/2004

Asupra contestației în

anulare de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată la data de 31 martie 1999, reclamantul B.I. a chemat în

judecată Ministerul Muncii și Protecției Sociale pentru a fi obligat  să

întocmească și să înmâneze reclamantului actul administrativ  privind acordarea

pensiei pentru munca depusă și limită de  vârstă în conformitate cu Legea

nr.3/1977, cu  daune morale și materiale pentru neîntocmirea  actului.

Prin

întâmpinarea  depusă Ministerul Muncii și Protecției Sociale a invocat lipsa

calității procesuale pasive, deoarece în conformitate cu prevederile  art. 52

din Legea nr. 3/1977 stabilirea pensiei sau respingerea cererii de pensionare

se face prin decizia emisă de Oficiul de Pensii din cadrul Direcției Generale

teritoriale de Muncă și Protecție Socială iar după  apariția Legii nr.19/2000 competența

revine casei județene de pensii.

Curtea

de Apel Constanța, secția  contencios administrativ prin sentința civilă

nr.124/CA  din 24 mai 2001 a  admis excepția invocată de Ministerul Muncii și

Protecției Sociale și a respins acțiunea reclamantului ca fiind formulată

împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Recursul

declarat de B.I. împotriva sentinței susmenționate a fost respins  de Curtea

Supremă de Justiție, secția de  contencios administrativ prin decizia nr. 2444

din 26 iunie 2002.

La data

de 12 februarie 2003 B.I. a  formulat contestație în anulare  împotriva

deciziei nr.2444 din 26 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție în temeiul art.

317 și art. 318 C. proc. civ.

In

motivarea contestației s-a arătat că soluția pronunțată de instanța de recurs

este rezultatul unei greșeli materiale și a faptului că nu au fost cercetate

toate motivele de recurs invocate de recurent.

S-a mai

arătat că prin decizia contestată  nu au fost analizate cererile de recuzare

formulate nu a fost judecat fondul cauzei.

Verificând

cauza, curtea  constată că nu este  fondată contestația în anulare.

Dispozițiile

art.317 alin.(1) C. proc. civ.  prevăd ca o condiție „sine  qua non” ca

hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare numai  dacă

motivele arătate la pct.(1) și (2) nu au putut fi invocate pe calea recursului.

De

asemenea, în conformitate cu art. 318 din același cod, hotărârile instanțelor

de  recurs mai pot fi atacate cu contestație  când  soluția data este

rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând  recursul sau

admițându-l în parte, a  admis din greșeală să cerceteze  vreunul din motivele

de casare.

Analizând

susținerile din  contestație, în raport  cu  textele care  reglementează

cazurile  în care se poate  exercita aceasta cale de atac, se constată că,

contestatorul nu a invocat nici unul din cazurile  ce pot constitui motive de

contestație în anulare prevăzute de art.317 și art.318 C. proc. civ.

In

consecință, contestația în anulare urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

contestația în anulare formulată de B.I. împotriva deciziei nr. 2444 din 26

iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția de  contencios administrativ.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi  28 ianuarie 2004.