ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2404/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2404/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 40 din 21
ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,
s-a declinat competența de judecată a acțiunii introduse de reclamantul B.N.
împotriva Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, cu care a solicitat
actualizarea pensiei de serviciu ce i se cuvine.
În motivarea soluției date prima
instanță a reținut că jurisdicția specifică asigurărilor sociale nu este
înlăturată de calitatea pârâtului de autoritate publică, întrucât din
interpretarea sistematică a art. 156 din Legea nr. 19/2000, în corelație cu
art. 154 și 155 din aceeași lege, rezultă că normele de competență și de
procedură cuprinse în Legea nr. 19/2000 sunt aplicabile nu numai cererilor
îndreptate împotriva Casei Naționale de Pensii și Asigurări Sociale sau
împotriva caselor teritoriale de pensii, ci și celorlalte categorii de cereri,
un regim diferit existând numai în ceea ce privește competența teritorială.
Sentința a fost recurată de
reclamant.
Prin motivele de casare formulate în
scris sus-numitul a învederat că litigiile în legătură cu neacordarea
drepturilor respective nu se încadrează în capitolul VIII din Legea nr. 19/2000
privind jurisdicția asigurărilor sociale, acestea urmând procedura stabilită de
Legea nr. 29/1990.
Recurenta a mai precizat, în plus,
că nu a chemat în judecată Casa de Pensii București și nu a cerut nici un drept
de la aceasta, precum și că nu contestă nici o decizie de pensii ca urmare a
greșitei actualizări.
Recursul este nefondat.
Prin acțiunea înregistrată la 10 decembrie
2002 reclamantul a solicitat „actualizarea corectă a pensiei de serviciu” ca
urmare a apariției O.G. nr. 83/2000, a H.G. nr. 403/2001 și a O.U.G. nr.
187/2001, precizând în cuprinsul acțiunii introductive că în mod greșit au fost
omise la stabilirea bazei de încadrare sporul/adaosul pentru vechimea în
magistratură și sporul pentru condiții deosebite de muncă, totalizând împreună
35% din cuantumul indemnizației.
În conformitate cu prevederile art.
155 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de
asigurări sociale, tribunalele soluționează în primă instanță, printre altele,
deciziile de pensionare - lit. d), refuzul nejustificat de rezolvare a unei
cereri privind drepturile de asigurări sociale - lit. e), modul de stabilire și
de plată a pensiilor și indemnizațiilor și altor drepturi de asigurări sociale
- lit. f).
Analiza sistematică a textelor mai
sus citate, inclusiv a sferei de aplicare a legii, astfel cum este sintetic
prezentată în titlul acesteia, impune următoarele constatări:
Legea vizează întreg sistemul
public de pensii, fără nici o rezervă în ce privește pensiile de serviciu, din
categoria cărora face parte și pensia cuvenită reclamantului.
Această lege are un caracter
special cât privește materia pensiilor și altor drepturi de asigurări sociale
din sistemul public de pensii față de Legea nr. 29/1990 a contenciosului
administrativ și, deci, se aplică cu prioritate față de aceasta din urmă.
În plus, potrivit art. 2 din
Legea nr. 29/1990 nu pot fi atacate în justiție actele administrative pentru
desființarea sau modificarea cărora se prevede, prin lege specială, o altă
procedură judiciară.
Orice modificare intervenită cu
privire la baza de calcul a pensiei se traduce în emiterea unei noi decizii de
pensionare (chiar dacă este păstrat numărul de dosar al deciziei inițiale).
Această decizie este emisă de casa de pensii competentă.
Susținerea reclamantului că nu
contestă decizia de pensionare este nerelevantă, fiind în contradicție cu
substanța cererii, sus-numitul solicitând introducerea unor elemente noi, cu
caracter permanent, în modul de calcul, ce conduc în ultimă analiză la o
majorare cu o treime a pensiei ce i se cuvine, grilă de calcul ce va fi
păstrată pe viitor.
Parchetul de pe lângă Curtea Supremă
de Justiție nu este prin natura atribuțiilor sale și nici prevederilor
statutului său de organizare și funcționare un organ de pensii, fie și numai
pentru magistrații procurori. El are calitatea doar de a transmite informațiile
necesare cu privire la veniturile unui procuror în activitate pentru a se putea
face astfel corelarea/actualizarea pensiilor cuvenite persoanelor aflate la
pensie, îndreptățite.
Acest fapt este, de altfel,
recunoscut și de către reclamant (v. concluzii scrise depuse la instanța de
fond).
Prin urmare, titlul constitutiv de
drepturi este și rămâne decizia de pensionare, orice modificare a raporturilor
care se nasc între casa de pensii și pensionar ca atare reflectându-se cu
necesitate în acest titlu.
În consecință, văzând dispozițiile
art. 155, cu precădere litera d) și f) din Legea nr. 19/2000, este cazul a se
constata că instanța competentă a judeca prezenta pricină este Tribunalul
București.
Considerentele mai sus expuse impune
așadar concluzia că declinatorul de competență dat în cauză este temeinic și
legal, urmând deci a fi menținut ca efect al respingerii recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.N.
împotriva sentinței civile nr. 40 din 21 ianuarie 2003 a Curții de Apel
București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 17 iunie 2003.