ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 30/2004

Asupra

recursului de față;

Analizând

actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta A.G.

a chemat în judecată pe  pârâții Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție și Casa Națională de Pensii București, pentru ca instanța prin

sentința ce o va pronunța să-i oblige pe aceștia la plata  diferenței de pensie

de serviciu pe perioada noiembrie 2000 – la zi și în continuare precum și la

achitarea acestor sume actualizate.

În

motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în urma  apariției O.G. nr.83/2000 a

fost modificată Legea nr.50/1996 privind  salarizarea personalului din

organele autorității judecătorești și că în raport de dispozițiile art.103

alin.5 din Legea nr.92/1992 pensiile magistraților se actualizează în raport de

nivelul salariului de  bază al magistraților în activitate, ceea ce înseamnă că

și pensia ei trebuia reactualizată. Se mai arată în acțiune că parchetul a

actualizat pensia de serviciu  înlăturând în mod ilegal partea din pensie ce

reprezintă sporul de vechime în muncă și sporul de stabilitate ce au fost avute

în vedere la data stabilirii pensiei.

Curtea

de Apel București prin sentința civilă nr.224/2003 și-a declinat competența de

soluționare în favoarea Tribunalului București, secția  VIII-a.

Pentru

a pronunța această soluție,  instanța de fond a reținut că în raport de

dispozițiile art.154 din Legea nr.19/2000  competent a soluționa cauza este

Tribunalul București, nici o altă dispoziție legală neprevăzând  competența

Curții de Apel București.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A.G.

În

motivarea recursului, recurenta reclamantă a susținut în esență  că pensiile

magistraților sunt reglementate printr-o dispoziție specială respectiv art.103

din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, diferită de Legea

nr.19/2000 privind regimul general al pensiilor, soluționarea litigiilor ce se

nasc fiind de  competența Curților de Apel.

Analizând

recursul formulat prin prisma motivelor invocate în raport de dispozițiile

art.304 – 304

1

C.proc.civ., Curtea îl va respinge pentru următoarele

considerente:

Incontestabil,

din cuprinsul acțiunii introductive de instanță rezultă că ceea ce contestă

recurenta-reclamantă este cuantumul pensiei pe care o primește, ca urmare a

faptului că reactualizarea acesteia nu a fost făcută conform dispozițiilor

legale, în speță art.103 alin.5 din Legea nr.92/1992.

Sub

acest aspect, Curtea urmează a reține că acțiunea  dedusă judecății este un

litigiu de asigurări sociale referitor la modul de  calcul al pensiei inițial

stabilite.

Este

adevărat că art.103 alin.5 din Legea nr.92/1992 privind organizarea

judecătorească reprezintă o  dispoziție specială cu privire la modul de

actualizare al pensiilor magistraților, dar această dispoziție nu prevede și o

competență specială sau derogatorie de la dreptul comun în cazul litigiilor

privind modul de calcul al pensiilor, chiar dacă este vorba de pensiile de

serviciu  (cazul magistraților).

Așa

fiind, în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile Legii nr.19/2000, privind sistemul public de pensii și alte

drepturi de asigurări sociale.

Astfel

potrivit dispozițiilor art.155 lit. „f” din Legea nr.19/2000 „Tribunalele

soluționează în primă instanță litigiile privind:….. modul de stabilire  și de

plată  a  pensiilor, a indemnizațiilor și a  altor drepturi de asigurări

sociale”.

Prin

textul de lege invocat, nu se face nici o distincție în raport de categoriile

de pensii, iar art.103 din Legea nr.1992/1992  aplicabil magistraților

pensionari, nu cuprinde norme speciale de procedură și competență derogatorie

de la dreptul comun, respectiv de la Legea nr.19/2000.

Invocarea

dispozițiilor art.3 C.proc.civ. nu prezintă relevanță juridică sub aspectul

competenței materiale de vreme ce recurenta nu atacă un act administrativ ci

contestă modul de calcul al pensiei ce i se cuvine.

În

consecință, în baza dispozițiilor art.312 C.proc.civ., recursul va fi respins

ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de A.G. împotriva sentinței civile nr.224 din 19 februarie

2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2004.