ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2882/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe calea

contenciosului administrativ la 30 martie 2001, reclamanta N.L. a solicitat în

contradictoriu cu Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială a

municipiului București și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, obligarea Direcției

Generale de Muncă și Protecție Socială a municipiului București să emită

decizie de pensionare în baza actelor depuse la data de 17 martie 1999 și să-i

acorde plata drepturilor de pensie începând cu data de 8 septembrie 1982, când

îndeplinea condițiile Legii nr. 3/1977, pentru a fi pensionată.

Să constate că potrivit art. 7 din

Legea nr. 3/1977, dreptul la pensie este imprescriptibil.

În motivarea cererii reclamanta a

susținut următoarele:

- este îndreptățită să i se acorde

drepturile de pensie începând cu data de 8 septembrie 1982, chiar dacă a

formulat cererea în martie 1999;

- nedepunerea actelor în vederea

obținerii deciziei de pensionare în condițiile Legii nr. 3/1977, s-a datorat

refuzului de a i se primi cererea, întrucât la acea dată avea stabilit

domiciliul în Canada, iar dispozițiile Legii nr. 86/1997 nu îi sunt aplicabile,

întrucât la data publicării acestei legi nu avea o decizie de pensionare care

să poată fi suspendată.

La data de 8 mai 2001, în ședință

publică, împuternicitul reclamantei a precizat că actul vătămător în drepturile

reclamantei îl constituie răspunsurile primite de la Ministerul Muncii.

În cauză au fost citate Casa

Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, precum și Casa de

Pensii a municipiului București care a invocat excepția tardivității acțiunii,

în raport cu dispozițiile art. 52 din Legea nr. 3/1977 potrivit căruia decizia

de pensionare se contestă în termen de 30 de zile de la comunicare.

Prin sentința civilă nr. 873 din 19

iunie 2001 Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de N.L., prin împuternicit I.I.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că decizia de pensionare nr. 151104/1999 este corect

emisă în baza Legii nr. 86/1997, pentru că această lege a creat cadrul ca și

persoanele stabilite în străinătate să beneficieze de pensie, în condițiile

Legii nr. 3/1977, cu îndeplinirea condițiilor de vârstă și vechime în muncă.

Iar înregistrarea dosarului de

pensionare la 17 martie 1999 valorează cu o înscriere nouă, în sensul art. 6

din Normele de aplicare a Legii nr. 86/1997, potrivit cărora drepturile de

pensie se vor acorda cu începere de la data de întâi a lunii următoare

înregistrării cererii.

Cu privire la tardivitatea

introducerii acțiunii, invocată de Casa de Pensii a municipiului București,

față de precizarea reclamantei că se plânge împotriva răspunsurilor de la

Ministerul Muncii, Curtea a respins excepția ca nefondată.

Împotriva hotărârii astfel

pronunțate, a declarat recurs N.L., prin împuternicit I.I., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

A susținut, în esență, că dreptul la

pensie este imprescriptibil, potrivit art. 7 din Legea nr. 3/1977 și ca atare,

beneficiază de acest drept, începând cu data când împlinea condițiile Legii nr.

3/1977 (1982 - 8 septembrie), cum de altfel și confirmă Ministerul Muncii și

Protecției Sociale.

A precizat că este îndreptățită să

se adreseze instanței de contencios, pentru anularea H.G. nr. 365/1997,

recunoașterea dreptului pretins și obligarea pârâților să-i emită o decizie de

pensie cu valabilitate de la data de 8 septembrie 1982, precum și repararea

pagubei care i-a fost cauzată; că instanța face o confuzie în ceea ce privește

suspendarea plății pensiei și incidența Legii nr. 86/1997 asupra cazului său,

întrucât la data apariției acestei legi nu avea decizie de pensionare care

putea să fie suspendată și înregistrarea dosarului de pensionare nu valorează

cu o înscriere nouă, în sensul art. 6 din Normele de aplicare a Legii nr.

86/1997.

Curtea, analizând actele și

lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale

aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Din economia Legii nr. 86/1997

rezultă că beneficiază de pensie și pensionarii care își stabilesc domiciliul

sau reședința pe teritoriul altei țări, plata pensiei acestora, a pensiei

suplimentare și a celorlalte drepturi aferente făcându-se titularului sau

mandatarului „desemnat de acesta, prin procură specială...”.

După cum se constată, această lege a

creat cadrul ca și persoanele stabilite în străinătate să beneficieze de

pensie, în condițiile Legii nr. 3/1977, cu îndeplinirea condițiilor de vârstă

și vechime în muncă.

Reclamanta, într-adevăr, la data de

8 septembrie 1982 îndeplinea condițiile legii pentru înscrierea la pensie.

Însă, potrivit art 8 alin. (2) din

Legea nr. 3/1977 „persoanele sunt pensionate la cererea lor”, or în cauză, N.L.

a depus cererea și a înregistrat dosarul de pensionare la 17 martie 1999, iar

drepturile de pensie, în mod lega, s-au acordat cu începere de la data de întâi

a lunii următoare înregistrării cererii, potrivit dispozițiilor art. 6 din

Normele de aplicare a Legii nr. 86/1997.

Motivarea reclamantei că nu-i este

aplicabilă Legea nr. 86/1997, de modificare a Legii nr. 3/1977, în sensul că nu

poate fi vorba de o înscriere a noului drept de pensie, nu subzistă, pentru că

în septembrie 1982 reclamanta era în Canada și nu și-a exercitat dreptul la

pensie, iar înregistrarea dosarului de pensionare la 17 martie 1999 valorează

cu o înscriere nouă  în sensul art. 6 din Normele de aplicare a Legii nr.

86/1997.

Astfel că cele două răspunsuri de la

Ministerul Muncii pe care reclamanta le consideră vătămătoare, sunt conforme cu

legea, motiv pentru care Curtea constată că hotărârea instanței de fond este

legală și temeinică.

Cu privire la criticile formulate în

recurs, referitoare la anularea H.G. nr. 365/1997 și repararea pagubei care i-a

fost cauzată, instanța reține că nu pot fi luate în considerare, nefăcând

obiectul acțiunii introductive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de N.L.,

prin împuternicit I.I., împotriva sentinței civile nr. 873 din 19 iunie 2001 a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 septembrie 2003.