ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4825/2003

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 2781 din 9 aprilie 1999 a Judecătoriei Slatina, irevocabilă

prin respingerea apelului conform deciziei nr. 3785 din 5 mai 2000 a Curții de

Apel Craiova, secția civilă, a fost admisă cererea de revizuire formulată de

P.A. împotriva deciziei nr. 12 din 12 ianuarie 1998 a Curții de Apel Craiova,

secția civilă, în contradictoriu cu S.A. F. Curtișoara și ca urmare s-a dispus

retractarea sentinței nr. 7998 din 7 decembrie 1995 a Judecătoriei Slatina.

Pe fond, a fost admisă contestația celei în

cauză, dispunându-se anularea deciziei nr. 72 din 16 mai 1995 a S.A. F., cu

obligarea societății de a o reintegra pe contestatoare în postul deținut

anterior, de ajutor contabil. S-a dispus totodată obligarea societății la plata

drepturilor bănești cuvenite celei în cauză de la data emiterii deciziei de

restructurare a postului, până la reintegrarea efectivă în muncă.

La data de 7.08.2000 P.A. a formulat acțiune la

Judecătoria Slatina solicitând obligarea societății agricole menționate la

plata sumei de 188.722.650 lei, reprezentând drepturi bănești cuvenite pe

perioada 1. aprilie1995 – 31 iulie 2000.

Acțiunea a fost admisă prin sentința

civilă nr. 7607 din 17 noiembrie  2000 a Judecătoriei Slatina, prin care S.A.

F. a fost obligată să plătească celei în cauză suma de 168.318.607 lei,

reprezentând drepturi bănești reactualizate pe perioada 16 mai 1995 – noiembrie

2000.

Recursul declarat de unitate

împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 1153

din 28 mai 2001 a Tribunalului Olt, secția civilă.

Împotriva acestei ultime hotărâri

date în cauză, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție a declarat recursul în anulare de față, în condițiile art. 330

1

C. proc. civ., considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a

legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, totodată

fiind și vădit netemeinice, solicitând casarea lor și trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Se susține că în mod greșit i-au

fost acordate celei în cauză drepturi bănești pe perioada februarie – iulie

2000, în care a realizat alte venituri din muncă, precum și pe perioada

primului ciclu procesual 16 mai 1995 – 12 ianuarie 1998, finalizat prin respingerea

contestației. Se arată și că instanța de recurs a înlăturat cu motivări

neconcludente concluziile expertizelor D.C. și N.F. și R.C., efectuate în

această fază a procesului.

Recursul în anulare este întemeiat,

urmând a fi admis în raport de cele ce urmează:

Potrivit art. 136 din C. mun. în

vigoare la data învestirii instanței, în caz de anulare a desfacerii

contractului de muncă unitatea este obligată să reîncadreze în funcția avută pe

cel căruia i s-a desfăcut contractul de muncă în mod nejustificat și să-i

plătească, pe timpul cât a fost lipsit de retribuție din această cauză, o

despăgubire calculată pe baza retribuției medii realizate în ultimele trei luni

anterioare desfacerii contractului de muncă. În sensul acestei dispoziții

legale, suma ce urmează a se plăti persoanei în caz de anulare a desfacerii

contractului de muncă are caracterul juridic de despăgubire, ceea ce înseamnă

repararea unui prejudiciu, ca urmare a culpei celui obligat la dezdăunare.

În speță, s-a dispus obligarea

unității la plata drepturilor bănești cuvenite celei în cauză, pe întreaga

perioadă, de la data emiterii desfacerii contractului de muncă și până la data

reintegrării efective.

S-a omis, a se avea în vedere că

astfel de despăgubiri, nu sunt datorate pe perioada primului ciclu procesual,

ce a fost finalizat prin respingerea contestației celei în cauză.

Ori, așa cum se prevede expres în

textul redat, plata retribuției este datorată numai în caz de anulare a

desfacerii contractului de muncă și nu în situația în care contestația a fost

respinsă.

Prin urmare, cu ocazia stabilirii

despăgubirii cuvenite contestatoarei, urmează a se deduce din perioada ce se

are în vedere, durata primului ciclu procesual, care cuprinde aproape trei ani.

De asemenea, și perioada februarie –

iulie 2000, timp în care cea în cauză a realizat venituri, urmează a fi

înlăturată.

Prin recursul în anulare de față

sunt criticate hotărârile atacate și pentru că instanțele au înlăturat

expertizele D.C. și N.F., care au ajuns la o altă concluzie în legătură cu cuantumul

despăgubirilor cuvenite reclamantei cu motivări neconvingătoare.

Și în adevăr, instanța de fond și-a

întemeiat soluția pe expertiza nr. 1502/7 noiembrie 2000, deși s-au făcut

obiecțiuni asupra acestei lucrări, în legătură cu valoarea indicelui de inflație.

În recurs, s-a efectuat o nouă expertiză precum și o contraexpertiză de către

doi experți, însă pricina s-a judecat în lipsa recurentei, care ceruse termen

pentru a se depune obiecțiuni la raportul de expertiză.

Din cele arătate rezultă că hotărârile

formulate sunt vădit netemeinice, fiind date cu încălcarea esențială a

dispozițiilor legale redate, astfel că este neîntemeiată excepția de

inadmisibilitate a recursului în anulare invocată de reclamantă, fiind eronată

și teza potrivit căreia încălcarea esențială a legii vizează numai dispoziții

de ordine publică.

Așa fiind, recursul în anulare de

față, va fi admis în sensul casării hotărârilor atacate, cu trimiterea cauzei

la tribunal, pentru rejudecarea în fond a litigiului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general

al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței

civile nr. 7607 din 17 noiembrie 2000 a Judecătoriei Slatina și deciziei nr.

1153 din 28 mai 2001 a Tribunalului Olt.

Casează

aceste hotărâri și trimite cauza la Tribunalul Olt pentru rejudecare pe fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2003.