ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 142/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Brașov, reclamantul Ț.N. a chemat în judecată Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru ca instanța prin sentința ce o va pronunța să-l oblige pe pârât la plata sumei de 50.000 $ cu titlu de despăgubiri civile, daune morale și cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în urma unui accident de muncă suferit în anul 1984, nu a mai putut lucra, nefiindu-i oferit un loc de muncă corespunzător, motiv pentru care i s-a desfăcut și contractul de muncă. Reclamantul și-a întemeiat în drept acțiunea conform precizării făcute în scris pe dispozițiile art.1, 11, 12, 13 din Legea nr.29/1990.

Curtea de Apel Brașov prin sentința civilă nr.160/2001 a respins ca urmare a admiterii excepțiilor invocate privind lipsa calității procesuale pasive a Statului și inadmisibilitatea acțiunii. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr.29/1990 și că Ministerul Finanțelor Publice poate reprezenta Statul, ca subiect de drepturi și obligații, dar numai în litigiile în care acesta participă în această calitate. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamantul Ț.N. În motivarea recursului, recurentul-reclamant a susținut în esență, că instanța a făcut o greșită interpretare a prevederilor art.1 din Legea nr.29/1990 și că numai Ministerul Finanțelor are obligația de a plăti prejudiciul ce i-a fost cauzat în perioada 1984 – 1990. Analizând recursul formulat în raport de dispozițiile art.304 – 304 1 C. proc.

civ. și motivele invocate, Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente: Acțiunea introductivă de instanță astfel cum a fost precizată de recurent, are ca obiect „obligarea Statului român, prin Ministerul de Finanțe să plătească contravaloarea prejudiciului cauzat pentru invaliditatea cauzată”, prejudiciu apreciat la 50.000 $. În raport de obiectul acțiunii, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr.29/1990. Astfel, în raport de prevederile art. 1 din Legea nr.29/1990 : ”orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrativ de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei”.

În cauza dedusă judecății însă, recurentul-reclamant nu a invocat nici un act administrativ care să-i fi încălcat un drept recunoscut de lege și nici un refuz nejustificat din partea vreunei autorități administrative care să nu fi rezolvat o cerere formulată în vederea recunoașterii dreptului pretins a fi încălcat. Sub acest aspect, acțiunea recurentului nu are nici un element care să o încadreze în prevederile Legii nr.29/1990, prejudiciul pretins urmând a fi eventual valorificat pe calea unei acțiuni civile de drept comun. În consecință, în raport de cele mai sus reținut și față de prevederile art.312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Ț.N. împotriva sentinței civile nr.160 din 11 septembrie 2001 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 20 ianuarie 2004.