ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 142/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Brașov, reclamantul Ț.N. a

chemat în judecată Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru ca

instanța prin sentința ce o va pronunța să-l oblige pe pârât la plata sumei de 50.000

$ cu titlu de despăgubiri civile, daune morale și cheltuieli de judecată.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în urma unui accident de muncă

suferit în anul 1984, nu a mai putut lucra, nefiindu-i oferit un loc de muncă

corespunzător, motiv pentru care i s-a desfăcut și contractul de muncă.

Reclamantul

și-a întemeiat în drept acțiunea conform precizării făcute în scris  pe

dispozițiile  art.1, 11, 12, 13 din Legea nr.29/1990.

Curtea

de Apel Brașov prin sentința civilă nr.160/2001 a respins ca urmare a

admiterii excepțiilor invocate privind lipsa calității procesuale pasive a

Statului și inadmisibilitatea acțiunii.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență, că în cauză

nu sunt incidente  dispozițiile  Legii nr.29/1990 și că Ministerul Finanțelor

Publice poate reprezenta Statul, ca subiect de drepturi și obligații, dar numai

în litigiile în care acesta participă  în această calitate.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamantul Ț.N.

În

motivarea recursului, recurentul-reclamant a susținut în esență, că instanța a

făcut o greșită interpretare a prevederilor art.1 din Legea nr.29/1990 și că

numai Ministerul Finanțelor are obligația de a plăti prejudiciul ce i-a fost

cauzat în perioada 1984 – 1990.

Analizând

recursul formulat în raport de dispozițiile art.304 – 304

1

C. proc.

civ. și motivele invocate, Curtea îl va respinge pentru următoarele

considerente:

Acțiunea

introductivă de instanță astfel cum a fost precizată de recurent, are ca obiect

„obligarea Statului român, prin Ministerul de Finanțe să  plătească

contravaloarea prejudiciului cauzat pentru  invaliditatea cauzată”, prejudiciu

apreciat la 50.000 $.

În raport

de obiectul acțiunii, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea ca

inadmisibilă, reținând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii

nr.29/1990.

Astfel,

în raport de prevederile art. 1 din Legea nr.29/1990 : ”orice persoană fizică

sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de

lege, printr-un act administrativ sau prin  refuzul nejustificat al unei

autorități administrativ de a-i rezolva cererea referitoare la un drept

recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente pentru

anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei”.

În

cauza dedusă judecății însă, recurentul-reclamant nu a invocat nici un act

administrativ care să-i fi încălcat un drept recunoscut de lege și nici un

refuz nejustificat din partea vreunei autorități administrative care să nu fi

rezolvat o cerere formulată în vederea recunoașterii dreptului pretins a fi

încălcat.

Sub

acest aspect, acțiunea recurentului nu are nici un element care să o încadreze

în prevederile Legii nr.29/1990,  prejudiciul pretins urmând a fi eventual

valorificat pe calea unei acțiuni civile de drept comun.

În

consecință, în raport de cele mai sus reținut și față de prevederile art.312 C.

proc. civ., recursul va fi respins ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Ț.N. împotriva sentinței civile nr.160 din 11 septembrie 2001

a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi 20 ianuarie 2004.