ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3045/2003

Asupra recursului penal de față; Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 212 din 18 iunie 2002, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în baza art. 254 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.I.F. la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În temeiul art. 86 7 C. pen., s-a dispus executarea pedepsei prin obligarea la muncă la SC S. SRL cu sediul în Satu Mare. În baza art. 118 C. pen., s-a dispus confiscarea în favoarea statului a sumei de 500.000 lei. Pentru a pronunța această hotărâre, pe baza probelor administrate, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul a fost angajat la Judecătoria Negrești Oaș, în calitate de lucrător C.F., având obligația de serviciu de a rezolva solicitările justițiabililor în ce privește rezolvarea unor situații de carte funciară și eliberarea de extrase C.F.

cu respectarea dispozițiilor legale. În luna aprilie 2002, soții B.F.D. și M., cunoscându-l pe inculpat care era conducător C.F., în cadrul Biroului C.F. al Judecătoriei Negrești-Oaș, au luat legătura cu inculpatul înmânându-i actele, respectiv, hotărârile judecătorești, obținute, solicitându-i să intabuleze imobilele, respectiv, să rezolve situația la C.F. în conformitate cu aceste hotărâri, cu care ocazie, inculpatul luând actele le-a promis că le va studia, solicitându-le să revină în săptămâna următoare. Conform dispozițiilor legale conducătorul de C.F. trebuia să solicite soților B. să completeze o cerere tip și respectiv să aducă taxa judiciară de 15.000 lei și timbru judiciar de 1.500 lei și să înregistreze cererea în vederea soluționării.

Deși cunoștea dispozițiile legale, inculpatul a ținut actele soților B. până în cursul lunii mai, deși aceștia s-au prezentat și de două ori săptămânal la inculpat, solicitându-i să rezolve situația, acesta spunând că a fost aglomerat și că nu a avut timp. În data de 15 mai 2002, din nou s-au prezentat la inculpat, solicitându-i insistent să le rezolve situația de C.F., făcându-i o promisiune generală că nu vor rămâne datori, folosind semnul numărării banilor între degete, inculpatul cerându-le să revină la 17 mai 2002. În dimineața de 17 mai 2002, soții B. supărați de tergiversarea soluționării din partea inculpatului a solicitărilor cu privire la situația de C.F., s-au dus la Poliția din Negrești Oaș, relatând cele întâmplate și depunând un denunț penal.

Cu această ocazie s-au înseriat și marcat 5 bancnote de 100.000 lei cu creion galben fluorescent, înserându-se cuvântul „mită”. După aceasta soții B. s-au deplasat la Biroul C.F., unde l-au văzut pe inculpat și i-au spus că s-au prezentat conform înțelegerii și apropiindu-se i-au pus în buzunarul drept al scurtei, respectiv, geacă, suma de 500.000 lei, după care au ieșit din incinta biroului C.F.

Inculpatul cu actele care le avea s-a dus la judecătorul delegat pentru a-i semna lucrările, la scurt timp, după intrarea în birou a acestuia, procurorul împreună cu lucrătorii de poliție au intrat în biroul judecătorului, cerându-i inculpatului să golească conținutul buzunarelor, ocazie cu care din buzunarul stâng al pantalonilor, inculpatul a scos mai multe bancnote de 100.000 lei, una de 50.000 lei și una de 2.000 lei și procedându-se la verificare cu lampa fluorescentă s-a constatat că, cele 5 bancnote sunt identice cu seriile consemnate în denunțul făcut de către soții B., restul banilor în sumă de 1.160.000 lei avuți asupra sa neavând aceste inscripțiuni. Întrebat fiind, inculpatul a recunoscut că a primit suma de 500.000 lei de la soții B., dar ulterior a susținut că nu a știut că i-au fost introduși în buzunar.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul care a susținut că este nevinovat, solicitând achitarea. Prin decizia penală nr. 202 din 10 octombrie 2002, Curtea de Apel Oradea a admis apelul penal declarat de inculpat, a desființat sentința atacată în sensul înlăturării art. 86 7 C. pen.; au fost aplicate dispozițiile art. 74 – art. 76 lit. c) C. pen., și s-a redus pedeapsa inculpatului de 3 ani închisoare, la un an închisoare, dispunându-se a fi executată în condițiile art. 81 – art. 82 C. pen. Au fost menținute în rest dispozițiile hotărârii apelate. S-a motivat în cuprinsul deciziei că deși recurentul inculpat a avut o atitudine procesuală oscilantă, activitatea infracțională este dovedită, dar pedeapsa nu respectă criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva hotărârilor de mai sus, a declarat, în termen, recurs, inculpatul care a susținut în esență că lipsește latura subiectivă a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și în contextul în care organul de urmărire penală a încălcat prevederile art. 68 alin. (2) C. proc. pen., iar probele administrate sunt contradictorii. Criticile vor fi examinate în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 și 17 1 C. proc. pen., constatându-se a fi nefondate pentru cele ce urmează. Recurentul inculpat respinge acuzația luării de mită, construind diferite apărări, invocând folosirea unor procedee nelegale de organul de urmărire penală, precum și existența unor contradicții între probele administrate.

Dar, unele împrejurări evidențiate de propriile declarații, cât și de declarațiile denunțătorului demonstrează fără echivoc vinovăția recurentului inculpat în săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Mai întâi, recurentul inculpat a acceptat să primească într-un mod neoficial actele prezentate de denunțător, contrar propriilor atribuții de serviciu, evidențiate în fișa postului, în acest sens, existând atât susținerile inculpatului, cât și ale denunțătorului. Acest procedeu folosit de inculpat a condus la reținerea actelor ce aparțineau denunțătorului fără un suport legal, determinând în același timp deplasarea denunțătorului de mai multe ori la locul de muncă al inculpatului, și în final, oferta unei sume de bani în scopul eliberării certificatului de C.F., ofertă care însă nu a fost respinsă de inculpat.

Desigur, această conduită a inculpatului atrage incidența art. 254 alin. (1) C. pen., deoarece momentul în care nu a fost respinsă oferta primirii de bani în scopul îndeplinirii sau neîndeplinirii unui act de serviciu atrage consumarea într-una din modalități a infracțiunii de luare de mită pentru care corect a fost condamnat inculpatul. Referitor la celelalte susțineri, se constată că, atât în faza urmăririi penale, cât și a judecății în fond, inculpatul nu a solicitat administrarea altor probe, însușindu-și probele efectuate în cursul urmăririi penale. În rest, nu se constată contradicții între probele administrate, de natură a atrage înlăturarea acestora sau refacerea lor. Pe de altă parte, referitor la susținerea că, flagrantul efectuat în cauză nu a respectat dispozițiile art. 68 alin. (2) C. proc.

pen., aceasta este irelevantă față de momentul la care s-a consumat infracțiunea care nu se plasează la data la care au fost primiți de inculpat banii, ci anterior, atunci când inculpatul nu a respins oferta făcută de denunțător. Momentul la care s-a realizat și consumat infracțiunea a fost probat cu împrejurări coroborate, desprinse din declarațiile inculpatului, martorilor B.F.D. și M. (însușite de inculpat) cu actele depuse în cauză. Pe cale de consecință, susținerile sunt total nefondate, hotărârile atacate sunt conforme legii, ceea ce atrage în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingerea recursului declarat de inculpat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.I.F. împotriva deciziei penale nr. 202 din 10 octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea. Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, azi 25 iunie 2003.