ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3045/2003

Asupra recursului penal de față;

Din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 212 din 18

iunie 2002, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în baza art. 254 alin. (1) C.

pen., a fost condamnat inculpatul R.I.F. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 86

7

C.

pen., s-a dispus executarea pedepsei prin obligarea la muncă la SC S. SRL cu

sediul în Satu Mare.

În baza art. 118 C. pen., s-a dispus

confiscarea în favoarea statului a sumei de 500.000 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

pe baza probelor administrate, instanța de fond a reținut următoarea situație

de fapt:

Inculpatul a fost angajat la

Judecătoria Negrești Oaș, în calitate de lucrător C.F., având obligația de

serviciu de a rezolva solicitările justițiabililor în ce privește rezolvarea

unor situații de carte funciară și eliberarea de extrase C.F. cu respectarea

dispozițiilor legale.

În luna aprilie 2002, soții B.F.D. și

M., cunoscându-l pe inculpat care era conducător C.F., în cadrul Biroului C.F.

al Judecătoriei Negrești-Oaș, au luat legătura cu inculpatul înmânându-i

actele, respectiv, hotărârile judecătorești, obținute, solicitându-i să

intabuleze imobilele, respectiv, să rezolve situația la C.F. în conformitate cu

aceste hotărâri, cu care ocazie, inculpatul luând actele le-a promis că le va

studia, solicitându-le să revină în săptămâna următoare.

Conform dispozițiilor legale

conducătorul de C.F. trebuia să solicite soților B. să completeze o cerere tip

și respectiv să aducă taxa judiciară de 15.000 lei și timbru judiciar de 1.500

lei și să înregistreze cererea în vederea soluționării.

Deși cunoștea dispozițiile legale, inculpatul

a ținut actele soților B. până în cursul lunii mai, deși aceștia s-au prezentat

și de două ori săptămânal la inculpat, solicitându-i să rezolve situația,

acesta spunând că a fost aglomerat și că nu a avut timp.

În data de 15 mai 2002, din nou s-au

prezentat la inculpat, solicitându-i insistent să le rezolve situația de C.F.,

făcându-i o promisiune generală că nu vor rămâne datori, folosind semnul

numărării banilor între degete, inculpatul cerându-le să revină la 17 mai 2002.

În dimineața de 17 mai 2002, soții B.

supărați de tergiversarea soluționării din partea inculpatului a solicitărilor

cu privire la situația de C.F., s-au dus la Poliția din Negrești Oaș, relatând

cele întâmplate și depunând un denunț penal.

Cu această ocazie s-au înseriat și

marcat 5 bancnote de 100.000 lei cu creion galben fluorescent, înserându-se

cuvântul „mită”.

După aceasta soții B. s-au deplasat

la Biroul C.F., unde l-au văzut pe inculpat și i-au spus că s-au prezentat

conform înțelegerii și apropiindu-se i-au pus în buzunarul drept al scurtei,

respectiv, geacă, suma de 500.000 lei, după care au ieșit din incinta biroului

C.F.

Inculpatul cu actele care le avea

s-a dus la judecătorul delegat pentru a-i semna lucrările, la scurt timp, după

intrarea în birou a acestuia, procurorul împreună cu lucrătorii de poliție au

intrat în biroul judecătorului, cerându-i inculpatului să golească conținutul

buzunarelor, ocazie cu care din buzunarul stâng al pantalonilor, inculpatul a

scos mai multe bancnote de 100.000 lei, una de 50.000 lei și una de 2.000 lei

și procedându-se la verificare cu lampa fluorescentă s-a constatat că, cele 5

bancnote sunt identice cu seriile consemnate în denunțul făcut de către soții B.,

restul banilor în sumă de 1.160.000 lei avuți asupra sa neavând aceste inscripțiuni.

Întrebat fiind, inculpatul a

recunoscut că a primit suma de 500.000 lei de la soții B., dar ulterior a

susținut că nu a știut că i-au fost introduși în buzunar.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul care a susținut că este nevinovat, solicitând

achitarea.

Prin decizia penală nr. 202 din 10

octombrie 2002, Curtea de Apel Oradea a admis apelul penal declarat de

inculpat, a desființat sentința atacată în sensul înlăturării art. 86

7

C. pen.; au fost aplicate dispozițiile art. 74 – art. 76 lit. c) C. pen., și

s-a redus pedeapsa inculpatului de 3 ani închisoare, la un an închisoare,

dispunându-se a fi executată în condițiile art. 81 – art. 82 C. pen.

Au fost menținute în rest

dispozițiile hotărârii apelate.

S-a motivat în cuprinsul deciziei că

deși recurentul inculpat a avut o atitudine procesuală oscilantă, activitatea

infracțională este dovedită, dar pedeapsa nu respectă criteriile prevăzute de art.

72 C. pen.

Împotriva hotărârilor de mai sus, a

declarat, în termen, recurs, inculpatul care a susținut în esență că lipsește

latura subiectivă a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și în

contextul în care organul de urmărire penală a încălcat prevederile art. 68 alin.

(2) C. proc. pen., iar probele administrate sunt contradictorii.

Criticile vor fi examinate în raport

de cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 și 17

1

C. proc. pen., constatându-se a fi nefondate pentru cele ce urmează.

Recurentul inculpat respinge

acuzația luării de mită, construind diferite apărări, invocând folosirea unor

procedee nelegale de organul de urmărire penală, precum și existența unor

contradicții între probele administrate.

Dar, unele împrejurări evidențiate

de propriile declarații, cât și de declarațiile denunțătorului demonstrează fără

echivoc vinovăția recurentului inculpat în săvârșirea infracțiunii de luare de

mită.

Mai întâi, recurentul inculpat a

acceptat să primească într-un mod neoficial actele prezentate de denunțător,

contrar propriilor atribuții de serviciu, evidențiate în fișa postului, în

acest sens, existând atât susținerile inculpatului, cât și ale denunțătorului.

Acest procedeu folosit de inculpat a

condus la reținerea actelor ce aparțineau denunțătorului fără un suport legal,

determinând în același timp deplasarea denunțătorului de mai multe ori la locul

de muncă al inculpatului, și în final, oferta unei sume de bani în scopul

eliberării certificatului de C.F., ofertă care însă nu a fost respinsă de

inculpat.

Desigur, această conduită a

inculpatului atrage incidența art. 254 alin. (1) C. pen., deoarece momentul în

care nu a fost respinsă oferta primirii de bani în scopul îndeplinirii sau

neîndeplinirii unui act de serviciu atrage consumarea într-una din modalități a

infracțiunii de luare de mită pentru care corect a fost condamnat inculpatul.

Referitor la celelalte susțineri, se

constată că, atât în faza urmăririi penale, cât și a judecății în fond,

inculpatul nu a solicitat administrarea altor probe, însușindu-și probele

efectuate în cursul urmăririi penale.

În rest, nu se constată contradicții

între probele administrate, de natură a atrage înlăturarea acestora sau

refacerea lor.

Pe de altă parte, referitor la

susținerea că, flagrantul efectuat în cauză nu a respectat dispozițiile art. 68

alin. (2) C. proc. pen., aceasta este irelevantă față de momentul la care s-a

consumat infracțiunea care nu se plasează la data la care au fost primiți de

inculpat banii, ci anterior, atunci când inculpatul nu a respins oferta făcută

de denunțător.

Momentul la care s-a realizat și

consumat infracțiunea a fost probat cu împrejurări coroborate, desprinse din

declarațiile inculpatului, martorilor B.F.D. și M. (însușite de inculpat) cu

actele depuse în cauză.

Pe cale de consecință, susținerile

sunt total nefondate, hotărârile atacate sunt conforme legii, ceea ce atrage în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingerea

recursului declarat de inculpat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul R.I.F. împotriva deciziei penale nr. 202 din 10

octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea.

Obligă pe recurentul inculpat să

plătească statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi 25

iunie 2003.