ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3431/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3431/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Deliberând asupra
recursurilor declarate de partea civilă P.C. și inculpatul S.I.S.R. împotriva
Sentinței penale nr. 58/2011 din 2 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția
penală și de minori, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 58/2011, Curtea de
Apel Cluj, secția penală și pentru cauze cu minori, a condamnat pe inculpatul
S.I.S. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii
de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41
alin. (2) C. pen.
În baza art. 81, art.
82 C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate pe durata
termenului de încercare de 3 ani și 6 luni.
În baza art. 71 alin.
(5) C. pen. a suspendat pe durata termenului de încercare și executarea
pedepselor accesorii constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute
de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 359 C.
proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor legale a căror
nerespectare au ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării
pedepsei, conform art. 83 C. pen.
În baza art. 348 C.
proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. a admis în
parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă P.C. și l-a obligat pe
inculpat la plata dobânzilor legale aferente sumei de 12.000 lei pe perioada 1
august 2007 - 24 aprilie 2008 și la plata dobânzilor legale aferente sumei de
12.500 lei pe perioada 8 noiembrie 2007 - 24 aprilie 2008, precum și a sumei de
3.800 de lei cu dobânda legală începând cu luna iunie 2007 până la plata
integrală a sumei. A respins cererea părții civile privind acordarea de daune morale.
În baza art. 193 C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor
judiciare către martorul M.B. În suma de 150 de lei.
În baza art. 191 C.
proc. pen. l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de
stat în suma de 1.500 lei.
Pentru a pronunța
această decizie Curtea de Apel Cluj a reținut trimiterea în judecată a
inculpatului S.I.S.R. - avocat în cadrul Baroului Cluj, pentru săvârșirea
infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ce constă în aceea că în perioada iunie -
noiembrie 2007 în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale a
indus în eroare partea vătămată P.C. care l-a angajat pe inculpat în calitate
de avocat, prezentându-i în mod contrar adevărului că trebuie să plătească o
taxă de timbru de 3.800 lei și o cauțiune de 12.000 lei în Dosarul nr.
3160/83/2007 la Tribunalul Satu Mare respectiv o cauțiune în sumă de 12.500 lei
în trei dosare aflate pe rolul Tribunalului Timiș în scopul de a obține pentru
sine un folos material în sumă de 28.300 lei.
Atât în cursul
urmăririi penale cât și în cursul judecății inculpatul a negat comiterea faptei
pentru care a fost trimis în judecată.
Examinând probele
dosarului Curtea a reținut că inculpatul S.I.S.R. este, începând cu anul 1998,
avocat în cadrul Baroului Cluj.
Curtea a reținut că
la data de 14 iunie 2007 inculpatul a încheiat un contract de asistență
juridică cu nr. 48 din 14 iunie 2007 cu partea vătămată P.C., obiectul
contractului fiind asistarea părții vătămate în cadrul negocierilor cu
reprezentanții SC U.G. SRL, respectiv asistarea în fața instanțelor de judecată
în litigiile având ca obiect retragerea părții vătămate din cadrul SC U.G. SRL
precum și dizolvarea acestei societăți.
Pentru aceste
servicii de asistență juridică s-a stabilit în baza contractului încheiat un
onorariu de 6.000 euro la care se adaugă TVA, iar partea vătămată în data de 15
iunie 2007 a plătit inculpatului suma de 23.562 lei echivalentul sumei de 7.140
euro la un curs valutar de 1 euro = 3,3 RON.
În baza contractului
de asistență juridică menționat mai sus inculpatul a înregistrat la Tribunalul
Satu Mare o cerere de chemare în judecată care a format obiectul Dosarului nr.
3160/83/2007, iar după înregistrarea acestui dosar în cursul lunilor iunie -
iulie 2007, inculpatul a solicitat părții vătămate plata sumei de 3.800 lei
reprezentând taxă de timbru.
Deoarece partea
vătămată se afla la susținerea examenului de bacalaureat în localitatea
Negrești Oaș, iar inculpatul urma să achite taxa de timbru la Satu Mare, Curtea
de Apel a reținut că partea vătămată a trimis banii inculpatului prin
intermediul soției sale martora P.I. care i-a predat suma de 3.800 lei
inculpatului la benzinăria O. din Satu Mare situată la intrarea în oraș dinspre
Negrești Oaș. Martora s-a deplasat la acea benzinărie cu autoturismul marca S.
condus de către martorul M.V.G. care a confirmat întâlnirea dintre inculpat și
martoră.
Curtea de Apel a
reținut că din adresa emisă de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 3160/83/2007
din data de 10 martie 2010 a rezultat că la data de 6 iulie 2007 s-a achitat o
taxă judiciară de timbru în sumă de 70 lei, conform chitanței nr. x, respectiv
un timbru judiciar în sumă de 5 lei, iar din certificatul emis de către aceeași
instanță la data de 18 martie 2010 rezultă că la același dosar nu se află nicio
chitanță care să atestă achitarea sumei de 3.800 lei cu titlu de taxă de timbru
de către partea vătămată.
Ca atare, în mod
evident raportat la cele expuse mai sus, Curtea de Apel reține că inculpatul a
indus în eroare partea vătămată prin prezentarea acesteia în mod mincinos că
trebuie să achite o taxă de timbru în sumă de 3.800 lei, deși în realitate
aceasta trebuia să plătească o taxă de 70 lei, în scopul de a obține pentru
sine un folos material injust concretizat în diferența de 3.730 lei.
La data de 20
iulie 2007 printr-un e-mail i-a pus în vedere părții vătămate că în săptămâna
următoare s-ar putea ca instanța să oblige la plata unei cauțiuni, iar la data
de 26 iulie 2007, tot printr-un e-mail inculpatul i-a comunicat părții vătămate
că a luat legătura cu instanța de judecată și i-a fost comunicat cuantumul
cauțiunii respectiv suma de 12.000 lei, iar partea vătămată să fie pregătită,
deoarece "va intra direct în luptă". În același context inculpatul
i-a cerut în mod expres părții vătămate ca pentru data de 1 august 2007 să aibă
această sumă urmând ca inculpatul să se ocupe de consemnarea acesteia la
dispoziția instanței de judecată.
La data de 1 august
2007 partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul la Negrești Oaș și i-a predat
suma de 12.000 lei, ocazie cu care i-a solicitat inculpatului eliberarea unei
chitanțe însă acesta din urmă i-a spus să aibă încredere în el că îi va aduce
dovada consemnării mai târziu.
Curtea de Apel reține
că din adresa emisă de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. 3160/83/2007 din data
10 martie 2010 rezultă că în acest dosar nu a fost pronunțată nicio încheiere
privind obligarea părții vătămate la plata unei cauțiuni în sumă de 12.000 lei
și mai mult în același dosar prin încheierea nr. 180/LC/CC din 24 august 2007,
Tribunalul Satu Mare a respins cererea părții vătămate care avea calitatea de
reclamant în acel dosar, privind instituirea unui sechestru asigurător.
Ca atare, rezultă că
inculpatul raportat la cele expuse mai sus, a indus-o în eroare pe partea
vătămată prezentându-i acesteia în mod mincinos că trebuie să plătească o
cauțiune stabilită de instanță în sumă de 12.000 lei, deși în realitate nu
exista nicio dispoziție a instanței în acest sens, în scopul de a reține pentru
sine un folos material injust în sumă de 12.000 lei.
La data de 6
noiembrie 2007, inculpatul i-a trimis părții vătămate un e-mail prin care o
asigura "că are vești bune de pe toate fronturile și că va urma o săptămână
de foc", lăsându-i acesteia impresia că au fost promovate la Tribunalul
Timiș mai multe acțiuni care au format obiectul mai multor dosare în care au
fost stabilite termene și care aveau ca obiect luarea unor măsuri asigurătorii
față de SC F.F. SRL.
Curtea de Apel a
reținut că pentru a fi și mai convingător inculpatul i-a comunicat părții
vătămate prin e-mail că a primit încheierea de încuviințare a măsurilor
asigurătorii prin care instanța de judecată a pus în vedere să se achite suma
de 12.500 lei pentru toate cele trei dosare, astfel că inculpatul i-a solicitat
părții vătămate că la întâlnirea stabilită pentru data de 8 noiembrie 2007 să
aibă banii pregătiți pentru a putea achita această sumă la Timișoara în data de
9 noiembrie 2007.
La data de 8 noiembrie
2007 la Satu Mare partea vătămată a predat inculpatului - care afirma că se va
îndrepta spre Timișoara pentru a depune banii la dispoziția instanței - suma de
12.500 lei.
Din certificatele de
grefă din 12 noiembrie 2009 și din 16 martie 2010 emise de Tribunalul Timiș
Curtea de Apel reține că pe rolul acelei instanțe nu exista nici un Dosar
pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008 în care să figureze ca
părți numitul P.C. și SC F.F. SRL. Curtea de Apel reține că inculpatul a indus
din nou în eroare partea vătămată prezentându-i acesteia în mod mincinos că
trebuie să achite cauțiunea în sumă de 12.500 lei stabilită de Tribunalul Timiș
în trei dosare aflate pe rolul acesteia, deși în realitate nu existau nici cele
trei dosare înregistrate la acea instanță și în consecință nicio dispoziție a
tribunalului în acest sens, în scopul de a obține un folos material injust în
sumă de 12.500 lei.
După ce în data de 8
aprilie 2008 prin Decizia nr. 35/2008 - A/C, a Curții de Apel Oradea pronunțată
în Dosarul nr. 155/35/C/2008 i s-a respins apelul părții vătămate formulat
împotriva Sentinței nr. 1831/LC din 20 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul
Satu Mare în Dosarul nr. 3160/83/2007, s-a început executarea silită împotriva
părții vătămate, ocazie cu care aceasta a constatat că din contul său bancar a
fost luată întreaga sumă de bani la care a fost obligată de instanță.
Curtea de Apel reține
că partea vătămată știind că a plătit o cauțiune de 12.000 lei în acel dosar a
întrebat executorul judecătoresc de ce i-a luat întreaga sumă din cont și de ce
nu i-a luat doar diferența după scăderea cauțiunii, iar executorul judecătoresc
M.B. a spus părții vătămate că dacă a plătit o cauțiune să-i solicite
avocatului să se ocupe de restituirea acesteia. Ca atare, partea vătămată având
nevoie de bani i-a cerut inculpatului să ia măsuri pentru recuperarea
cauțiunii, iar acesta din urmă i-a spus că trebuie să vorbească cu judecătorul.
La data de 24 aprilie
2008 inculpatul a remis suma de 24.500 lei părții vătămate la cabinetul său
avocațial din Cluj solicitându-i acestuia semnarea unei declarații în acest
sens.
Curtea de Apel a
reținut că sunt superflue susținerile inculpatului în sensul că nu a avut
intenția de a induce în eroare partea vătămată în scopul obținerii sumei de 24.500
lei prin justificarea unor dispoziții nereale din încheieri ale ședințelor de
judecată și dosare fictive, ci a deținut suma menționată cu acordul părții
vătămate în vederea plății unor cauțiuni în cazul în care vor fi necesare.
Astfel, Curtea de apel reține că probele administrate relevă vinovăția
inculpatului, precum și intenția acestuia de a obține un folos material injust,
fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune,
inclusiv sub aspectul laturii subiective, și ca atare o soluție de achitare a
inculpatului în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. este exclusă.
De asemenea, probele
administrate au confirmat și comiterea infracțiunii de înșelăciune menționată
la pct. 1, respectiv că inculpatul a indus-o în eroare partea vătămată
prezentându-i acesteia în mod mincinos că trebuie să plătească o taxă de timbru
în sumă de 3.800 lei deși în realitate taxa de timbru era de 70 de lei, în
scopul de a obține pentru sine un folos material injust constând în diferența
de 3.730 lei, astfel că soluția de achitare în baza art. 10 lit. a) C. proc.
pen. este inoportună.
Curtea de apel Cluj
reține că starea de fapt a fost dovedită cu plângerea părții vătămate P.C.,
copia contractului de asistență juridică din 14 iunie 2007 încheiat între
inculpat și partea vătămată, copia facturii din 15 iunie 2007, copia e-mailului
din 20 iulie 2007 trimisă de inculpat către partea vătămată privind
încuviințarea cauțiunii de către instanță, copia e-mailului din 26 iulie 2007
trimisă de inculpat către partea vătămată privind suma cauțiunii în cuantum de
12.000 RON, copia e-mailului din 6 noiembrie 2007 trimisă de inculpat către
partea vătămată privind existența celor trei dosare la Tribunalul Timiș și
plata unei cauțiuni în sumă de 12.500 RON, copia certificatului de grefă din 12
noiembrie 2009 emis de Tribunalul Timiș, certificatele de grefă din datele de 4
ianuarie 2010, 10 martie 2010 emise de Tribunalul Satu Mare aferente Dosarului
nr. 3160/83/2007, certificatul de grefă din 16 martie 2010 emis de Tribunalul Timiș,
Hotărârea nr. 45 din 18 martie 2010 a Baroului Cluj, declarațiile părții
vătămate P.C. (dosar instanța de fond), declarațiile inculpatului (dosar
instanța fond), proces-verbal de confruntare, declarațiile martorei P.I.,
declarația martorului M.V.G., declarația martorului M.B. și declarația
martorului P.B., copia după încheierea ședinței publice din 20 septembrie 2007
a Tribunalului Satu Mare în Dosar nr. 3160/83/2007, copia încheierii ședinței
publice din 18 octombrie 2007 a Tribunalului Satu Mare în Dosar nr.
3160/83/2007, copia încheierii ședinței publice din 8 noiembrie 2007 a
Tribunalului Satu Mare în Dosar nr. 3160/83/2007, copia încheierii ședinței
publice din 29 noiembrie 2007 a Tribunalului Satu Mare în Dosar nr.
3160/83/2007, copia încheierii ședinței publice din 13 decembrie 2007 a
Tribunalului Satu Mare în Dosar nr. 3160/83/2007, copia după Sentința civilă
nr. 1294 din 5 decembrie 2007 în Dosar nr. 994/266/2007 a Judecătoriei Negrești
Oaș având ca obiect contestație la executare, copii după dosarul de executare
înregistrat la Biroul executorului judecătoresc M.B.
Pe baza probelor
administrate Curtea de Apel a reținut că în drept, faptele inculpatului
S.I.S.R. care în perioada iunie - noiembrie 2007 în mod repetat, în baza
aceleiași rezoluții infracționale a indus-o în eroare pe partea vătămată P.C.
care l-a angajat în calitate de avocat, prezentându-i în mod necorespunzător
adevărul în sensul că trebuie să plătească o taxă de timbru de 3.800 lei și o
cauțiune în sumă de 12.000 lei în Dosarul nr. 3160/83/2007 la Tribunalul Satu
Mare, respectiv o cauțiune în sumă de 12.500 lei în trei dosare care s-ar fi
aflat pe rolul Tribunalului Timiș, deși în realitate aceste trei dosare nu au
fost înregistrate, în scopul de a obține pentru sine un folos material în sumă
de 28.300 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de
înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.
(2) C. pen.
Cu ocazia
individualizării pedepsei aplicate inculpatului au fost avute în vedere criteriile
generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. adică gradul de
pericol social al faptei, modul concret de comitere a acesteia, urmările
produse precum și persoana inculpatului care nu are antecedente penale și care
a depus diligente pentru recuperarea aproape integrală a prejudiciului cauzat,
însă nu a recunoscut comiterea faptei, astfel că aplicarea unei pedepse de 1 an
și 6 luni închisoare va fi în măsură să asigure scopul pedepsei așa cum apare
reglementat în art. 52 C. pen.
Curtea de Apel a
înlăturat solicitarea de achitare a inculpatului în baza art. 10 lit. b
1
)
C. proc. pen. respectiv fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei
infracțiuni.
Potrivit art. 18
1
C. pen. nu constituie infracțiune fapta prev. de legea penală dacă prin
atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei
concret fiind lipsită în mod vădit de importanță nu prezintă gradul de pericol
social al unei infracțiuni, iar la stabilirea în concret a gradului de pericol
social se ține seama de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmare
produsă precum și de persoana și conduita făptuitorului.
Potrivit art. 117 din
Statutul profesiei de avocat publicat în M.Of. nr. 45/13.01.2005 probitatea,
spiritul de dreptate și onestitatea avocatului sunt condiții ale credibilității
avocatului și profesiei de avocat.
Curtea de Apel reține
că inculpatul a eludat încrederea manifestată de partea vătămată în scopul
obținerii unui folos material injust într-un cuantum substanțial, chiar dacă
acesta a fost recuperat parțial, prin dezinformarea și inducerea în eroare a
părții vătămate și în consecință prin încălcarea obligațiilor prev. de art. 116
din Statutul avocatului în virtutea căreia avocatul este obligat să își
sfătuiască și să își informeze clientul, în mod conștiincios, corect și cu
diligentă.
Aceste aspecte
conferă faptei săvârșită de inculpat cu atât mai mult cu cât aceasta a fost
comisă în formă continuată fiind reținute și dispozițiile art. 41 alin. (2) C.
pen. În acest sens, un caracter grav și exclud aprecierea că fapta nu prezintă
un grad de pericol social, dar nici sub acest aspect susținerile inculpatului
nu sunt fondate, iar o soluție de achitare în baza art. 10 lit. b) C. proc.
pen. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ este exclusă.
Reintegrarea socială
a inculpatului poate fi realizată și fără privare de libertate având în vedere
că acesta a recuperat aproape integral prejudiciul precum și faptul că este la
prima confruntare cu legea penală și în prezent este avocat în cadrul Baroului
Cluj, astfel că, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 și 82 C.
pen., Curtea a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate
pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni.
Partea vătămată P.C.
s-a constituit parte civilă în cauză cu următoarele sume de bani:
- suma de 1.800 lei
ce reprezintă taxa de timbru achitată în Dosarul nr. 994/226/2007 a
Judecătoriei Negrești Oaș;
- suma de 3.800 lei
și dobânda B. aferentă ce reprezintă taxă de timbru în Dosarul nr. 3160/83/2007
a Tribunalului Satu Mare;
- dobânzile la suma
de 24.500 lei sumă pe care le-a înmânat inculpatului în data de 1 august 2007
pentru Dosarul nr. 3160/83/2007 a Tribunalului Satu Mare și în data de 8
noiembrie 2007 pentru dosarele presupuse a fi înregistrate la Tribunalul Timiș
de la datele remiterii sumelor de 12.000 lei, respectiv 12.500 lei și până la
data de 24 aprilie 2008 când a recuperat prejudiciul total.
- suma de 100.000 lei
ce reprezintă prejudiciul moral concretizat în natură și conceptul infracțiunii
premeditate și săvârșite de inculpat având în vedere și pericolul la care a
fost supusă partea vătămată căreia i s-a creat o stare de stres prin
necunoașterea adevărului cauzare de inducere în eroare și minciună.
Partea civilă a depus
și concluzii scrise anterior pronunțării hotărârii prin care a solicitat și
obligarea inculpatului la plata sumei de 5.600 lei și dobânzile aferente B. ce
reprezintă blocajul financiar cauzat de către inculpat pe toată durata timpului
până la stabilirea de către instanța de judecată a adevărului.
Deoarece s-a
constatat vinovăția inculpatului, iar prin fapta sa a cauzat un prejudiciu
material, Curtea în baza art. 348 C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc.
pen. și art. 998 C. civ. a admis în parte acțiunea civilă formulată de către
partea civilă P.C. și l-a obligat pe inculpat la plata dobânzilor legale
aferente sumei de 12.000 lei pe perioada 1 august 2007 -24 aprilie 2008 și la
plata dobânzilor legale aferente sumei de 12.500 lei pe perioada 8 noiembrie 2007
- 24 aprilie 2008, precum și a sumei de 3.800 de lei cu dobânda legală începând
cu luna iunie 2007 până la plata integrală a sumei.
Referitor la
obligarea inculpatului la plata sumei de 1.800 lei cu titlu de taxă de timbru
achitată în Dosarul nr. 994/226/2007 a Judecătoriei Negrești Oaș având ca
obiect contestație la executare către partea civilă, probele administrate nu au
confirmat acest aspect, motiv pentru care Curtea nu a dispus obligarea
inculpatului și la plata acestei sume.
Curtea a reținut și că
solicitarea părții civile privind acordarea sumei de 5.600 lei menționată în
concluziile scrise nu se justifică deoarece, pe de o parte aceasta nu s-a
constituit parte civilă cu suma respectivă în condițiile reglementate de art.
15 alin. (2) C. proc. pen., respectiv în fața instanței de judecată până la
citirea actului de sesizare, iar pe de altă parte nici nu a fost dovedită.
Infracțiunea de
înșelăciune a fost inclusă în categoria infracțiunilor contra patrimoniului
fiind deci susceptibilă de a cauza doar un prejudiciu material - prin inducerea
în eroarea părții vătămate de către inculpat care a urmărit prin aceasta
obținerea unui folos injust pentru sine - și ca atare nu implică și cauzarea
unui prejudiciu moral (ca și în cazul infracțiunilor contra vieții, de
exemplu), astfel că, Curtea a respins cererea părții civile privind acordarea
de daune morale.
Împotriva Sentinței
penale nr. 58/2011 din 2 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de
minori, au declarat recurs, în termenul legal, partea civilă P.C. și inculpatul
S.I.S.R..
Recurenta parte
civilă P.C. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în
rejudecare, condamnarea inculpatului la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.,
cu executare în regim penitenciar, precum și obligarea acestuia la acoperirea
prejudiciului material constituit din sumele indicate în memoriul cuprinzând
motivele de recurs și a celui moral, în cuantum de 100.000 lei.
Totodată, recurenta
parte civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata contravalorii
cheltuielilor de transport aferente prezenței sale în fața instanței, cât și a
martorilor pe care i-a propus și care au fost audiați în fața primei instanțe.
Recurenta parte civilă a învederat că inculpatul a săvârșit fapta cu
premeditare, solicitându-i diverse sume de bani cu titlu de taxă de timbru sau
cauțiuni pentru pretinse acțiuni în justiție. Deși avocatul nu înregistrase la
instanță acțiuni pentru apărarea intereselor sale legale, i-a solicitat sume de
bani sub pretextul plății lor în derularea unor procese comerciale. Prin
activitatea desfășurată, inculpatul l-a prejudiciat atât cu suma de 3.800 lei
indicată în hotărârea primei instanțe, cât și cu suma de 1.800 de lei
reprezentând taxă de timbru achitată în Dosarul nr. 994/226/2007 al
Judecătoriei Negrești Oaș, acuzatul încălcând în mod flagrant contractul de
asistență juridică pe care îl încheiaseră la data de 14 iunie 2007 - prin
înțelegeri interesate cu partea adversă, dar și orice normă de deontologie
profesională. A solicitat obligarea inculpatului la acoperirea daunelor
materiale cauzate prin infracțiune, cât și la plata sumei de 100.000 lei cu
titlu de daune morale și a contravalorii cheltuielilor de transport ocazionate
de prezența sa și a martorilor propuși, în instanță.
Recurentul inculpat
S.I.S.R. a criticat hotărârea atacată, în principal, în sfera cazului de casare
prevăzut de art. 385
9
pct. 9 C. proc. pen., iar în subsidiar, în
cadrul motivelor de prevăzute de art. 385 pct. 9, 12 și 17
1
C. proc.
pen.
Inculpatul a
învederat faptul că prima instanță a încălcat grav dispozițiile art. 357 C.
proc. pen., precum și cele ale art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului care prevăd obligația instanței de judecată de a analiza dovezile
menționate în cuprinsul hotărârii și de a motiva reținerea acestora, respectiv
înlăturarea dovezilor care nu au fost avute în vedere la soluția pronunțată. În
cauza dedusă judecății, considerentele hotărârii atacate nu îndeplinesc cerința
unei motivări efective, în limitele stabilite de textele de lege naționale și
comunitare, astfel încât instanța de recurs este pusă în imposibilitatea de a
efectua o analiză pertinentă a legalității și temeiniciei hotărârii primei
instanțe.
În rejudecare s-a
solicitat, de asemenea, schimbarea încadrării juridice dată faptei reținute în
sarcina inculpatului din infracțiunea de înșelăciune în formă continuată
prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,
în trei infracțiuni distincte de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) C.
pen. - aferente celor trei acte materiale reținute în rechizitoriu și achitarea
inculpatului, pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru fapta
având ca obiect suma de 3.800 lei, respectiv pe temeiul prevăzut de art. 10
lit. d) C. proc. pen. pentru celelalte două acte materiale.
Recurentul inculpat a
mai solicitat încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b)
raportat la art. 10 lit. i
1
) C. proc. pen., art. 74
1
alin. (2) teza a II-a C. pen. și art. 13 C. pen.
Sub aspectul
săvârșirii faptei având ca obiect suma de 3.800 lei, recurentul inculpat a
învederat că probele administrate în cauză nu au dovedit existența materială a
faptei supuse analizei.
În declarația aflată
la dosarul de urmărire penală, partea civilă a declarat că, la data de 24
ianuarie 2008, s-a deplasat la biroul inculpatului unde a primit suma de 24.800
lei. Respectiva declarație este expresia principiului disponibilității
părților, astfel încât, prin natura sa intrinsecă, a tranșat orice altă
discuție pecuniară între cele două părți, având prin urmare caracterul unei
tranzacții.
Partea vătămată a
formulat plângere penală împotriva inculpatului abia la data de 12 decembrie
2009, la aproximativ 2 ani de la data încheierii tranzacției anterior
menționate, în cuprinsul plângerii nefiind indicată suma de 3.800 lei.
Raportându-se la
celelalte două acte materiale reținute în sarcina inculpatului - referitoare la
sumele de 12.000 lei și, respectiv 12.500 lei, apărătorul a învederat că nu
este îndeplinită condiția privind latura subiectivă a infracțiunii de
înșelăciune care presupune, în mod obligatoriu, cel puțin forma intenției
indirecte, circumstanțiată prin scopul însușirii pe nedrept a unui folos material
injust.
Analizând hotărârea
recurată, instanța urmează să admită recursul declarat de către inculpat, având
în vedere incidența art. 74
1
C. pen., ca lege penală mai favorabilă,
pentru două acte materiale ale infracțiunii de înșelăciune, prejudiciul cauzat
părții vătămate fiind acoperit până la pronunțarea unei hotărâri în primă
instanță, precum și lipsa probelor pentru dovedirea celui de al treilea act
material și să respingă recursul declarat de către partea civilă pentru
următoarele considerente:
Criticile formulate
de către recurenți au avut în vedere lipsa considerentelor pentru care a fost
dispusă soluția instanței de fond, modul de soluționare a laturii penale și
modul de soluționare a laturii civile.
Hotărârea Curții de
Apel respectă dispozițiile legale, ca formă fond, iar criticile formulate cu
privire la modul de redactare hotărârii sunt neîntemeiate.
Sentința pronunțată
cuprinde atât acuzațiile formulate de către Ministerul Public cât și faptele,
respectiv probele pe care instanța își întemeiază soluția pronunțată. Curtea a
evaluat probatoriul în considerentele expuse la paginile 2 - 4 dosar de fond,
analiza conținutului infracțiunilor la pagina 5, sancțiunea la pagina 5, latura
civilă la pagina 6 dosar de fond. Având în vedere motivarea instanței de fond
cu privire la fiecare dintre aspectele de fapt și de drept cu care a fost
sesizată prin Rechizitoriu, critica formulată în recurs apare ca lipsită de
fundament.
Inculpatul a mai
învederat lipsa de originalitate a motivării instanței care preia faptele
descrise în Rechizitoriu. Din analiza hotărârii, instanța de recurs constată că
a fost reluat în motivare conținutul corespondenței dintre inculpat și partea
vătămată respectiv conținutul adreselor cu privire la dosarele aflate pe rolul
diverselor instanțe la care făcea referire inculpatul în corespondență.
Referirile la aceste mijloace de probă se regăsesc, inevitabil, și în
conținutul rechizitoriului, având în vedere că au stat la baza trimiterii în
judecată.
În evaluarea
caracterului echitabil al procedurii desfășurate în fața instanței de fond se
are în vedere existența unei motivări proprii a instanței pentru fiecare dintre
probleme supuse judecății, cu privire la probele pe care le reține și pe care
le înlătură cu privire la consecința probatoriului asupra vinovăției, cu
privire la cuantumul sancțiunii pe care urmează să o aplice în cazul în care
reține vinovăția persoanei acuzate, iar nu originalitatea motivării. Critica
apărării este lipsită de relevanță, având în vedere că motivarea instanței răspunde
la fiecare dintre apărările invocate de către părți. În cauză există aprecierea
proprie a instanței de fond cu privire la acuzație, precum și referiri la
probele pe care se întemeiază soluția, astfel încât critica este nefondată.
Cu privire la criticile
apărării referitoare la reținerea vinovăției inculpatului pentru săvârșirea
infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, instanța de recurs reține
următoarele:
Inculpatul a fost
trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune în formă
continuată. În definiția unității legale reprezentate de infracțiunea
continuată, legiuitorul a arătat că infracțiunea este continuată atunci când o
persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași
rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care reprezintă, fiecare în parte, conținutul
aceleiași infracțiuni. În consecință, pentru pronunțarea unei soluții de
condamnare în cazul unei infracțiuni continuate, instanța trebuie să analizeze
pe de o parte probele cu privire săvârșirea de către inculpat de acte materiale
care îndeplinesc fiecare conținutul aceleiași infracțiuni, iar pe de altă parte
rezoluția unică, intervalele de timp distincte. Probele trebuie să conducă la
concluzia existenței fiecărui act material ce formează conținutul unității
legale, caracterului ilicit penal, decurgând din conținutul constitutiv al
fiecărui act material, la care se adaugă cerințele specifice formei continuate,
săvârșirea actelor la intervale de timp distincte, dar în baza aceleași
rezoluții infracționale. Probatoriul administrat trebuie să conducă deci la
reținerea existenței fiecărei infracțiuni de înșelăciune care, dată fiind
rezoluția infracțională unică și intervalul de timp distinct în care a fost
comisă, devine act material în conținutul infracțiunii continuate. Lipsa
oricărui element constitutiv al unuia dintre actele materiale, sau inexistența
faptei, ori săvârșirea ei de către o altă persoană lasă unitatea legală fără
fundamentul său, rezoluția infracțională unică (fie pentru că aceasta nu
există, fie pentru că deși o rezoluție există, nu a privit o infracțiune). În
acest mod unitatea legală de infracțiune se transformă într-o pluralitate, un
concurs care conține o infracțiune continuată, respectiv actele comise în baza
aceleiași rezoluții infracționale (dacă aceasta există) și actele pentru care
nu se poate reține incidența art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv fie pentru că
nu există rezoluția infracțională,, fie pentru că nu sunt comise de aceeași
persoană, fie pentru că au o altă încadrare juridică, ori nu au caracter penal.
Pentru fiecare dintre acuzațiile din conținutul unității legale care au
determinat trimiterea în judecată, instanța, constatând că nu sunt întrunite
condițiile art. 41 alin. (2) C. pen., urmează să pronunțe o soluție distinctă,
dictată de probele din dosar, de achitare sau de condamnare. Temeiul de drept
incident pentru fiecare dintre soluțiile pronunțate influențează și modul de
soluționare a acțiunii civile din procesul penal.
În recurs se constată
că doar două dintre cele trei acte materiale pentru care a fost trimis în
judecată sunt probate, fără ca pentru cel de al treilea, fapta având ca obiect
suma de 3.800 lei, să fie răsturnată prezumția de nevinovăție.
Instanța de recurs
constată că probele conduc la concluzia că suma de 3.800 lei nu a fost plătită
ca taxă de timbru în dosar precum și la concluzia că inculpatul s-a întâlnit cu
soția părții vătămate, dar nu susțin acuzația formulată cu privire la
solicitarea sumei de bani de către inculpat și primirea acesteia de la soția
părții vătămate. Astfel, Curtea de apel nu a indicat proba care a determinat
reținerea existenței acestui act material. Curtea de Apel reține că din adresa
emisă de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 3160/83/2007 din data de 10 martie
2010 a rezultat că la data de 6 iulie 2007 s-a achitat o taxă judiciară de
timbru în sumă de 70 lei conform chitanței nr. x respectiv un timbru judiciar
în sumă de 5 lei, iar din certificatul emis de către aceeași instanță la data
de 18 martie 2010 rezultă că la același dosar nu se află nicio chitanță care să
atestă achitarea sumei de 3.800 lei cu titlu de taxă de timbru de către partea
vătămată.
Din faptul că suma nu
a fost plătită ca taxă de timbru în dosarul în care partea vătămată îl avea pe
inculpat ca avocat nu se poate trage concluzia că inculpatul a primit suma de
bani de la partea vătămată. Declarația soției părții vătămate cu privire faptul
că a înmânat inculpatului suma de 3.800 lei nu este susținută de nicio altă
probă. Martorul M.V.G., singurul audiat cu privire la faptă, a confirmat
întâlnirea dintre inculpat și soția părții vătămate, dar nu și scopul
întâlnirii, respectiv faptul că urma să fie dată sau că a fost dată o sumă de
bani. Suma de 3.800 lei nu a fost inclusă între cele pentru care partea vătămată
a solicitat restituirea și respectiv s-a încheiat tranzacția dintre inculpat și
clientul său.
Conform încheierilor
din Dosarul nr. 3160/83/2007, depuse la dosarul de fond, instanța de recurs
constată că partea vătămată a fost prezentă la termenele de la 8 noiembrie 2007
(dosar fond) și 29 noiembrie 2007 (dosar fond), termene la care în referatul
cauzei, astfel cum este descris în practicaua încheierilor respective s-a
arătat care este cuantumul taxei de timbru. La data de 30 noiembrie 2007,
partea vătămată a solicitat o copie de pe încheierea din 29 noiembrie 2007,
astfel încât a putut lua cunoștință despre cele menționate cu privire la
cuantumul taxei de timbru depusă la dosar, de 70 lei. Plângerea cu privire la
plata sumei de 3.800 lei a fost formulată la data de 8 ianuarie 2010, în
declarația de la urmărire penală), ulterior încheierii tranzacției, la 24
aprilie 2008, ulterior și primei sesizări a Parchetului, la 11 decembrie 2009,
astfel încât se constată lipsa probelor pentru existența acestui act material.
Pentru celelalte două
acte materiale (reprezentând inducerea în eroare cu privire la sumele de 12.000
lei și respectiv 12.500 lei), tranzacția încheiată între inculpat și victimă
prin care a fost stinsă datoria pentru suma de 24.500 lei atestă implicit
primirea anterior de către inculpat a banilor, corespondența purtată între
inculpat, în calitate de avocat, și partea vătămată, în calitate de client al
avocatului probează scopul solicitării banilor, pentru a fi depuși în dosare (o
cauțiune de 12.000 lei și 12.500 lei pentru plata unor alte trei cauțiuni),
adresele instanțelor de judecată probează inducerea în eroare a părții vătămate
(dosarele pentru care s-a solicitat suma de 12.500 lei nu existau, iar dosarul
pentru care inculpatul a solicitat suma de 12.000 lei nu a avut o dispoziție a
instanței în acest sens). În consecință sumele au fost cerute de inculpat
pentru a fi depuse în dosare care nu existau sau în care instanțele nu
dispuseseră măsuri pentru scopul în care au fost solicitați banii, ceea ce
conduce la concluzia reținerii vinovăției pentru săvârșirea infracțiunii de
înșelăciune în formă continuată. Modalitatea în care inculpatul a indus în
eroare partea vătămată prin solicitarea de două ori a unor sume ce urmau a fi
depuse drept cauțiune în dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată,
justifică reținerea unei rezoluții infracționale unice față de cele două acte
materiale.
Instanța de fond
reține corect faptele cu privire la aceste acuzații. La data de 20 iulie 2007
inculpatul a comunicat părții vătămate că în săptămâna următoare s-ar putea ca
instanța să oblige la plata unei cauțiuni. La data de 26 iulie 2007, printr-un
alt e-mail inculpatul a comunicat părții vătămate că a luat legătura cu
instanța de judecată, cuantumul cauțiunii este de 12.000 lei, iar partea
vătămată să fie pregătită, deoarece "va intra direct în luptă".
Inculpatul a cerut în mod expres părții vătămate ca pentru data de 1 august
2007 să aibă această sumă urmând ca inculpatul să se ocupe de consemnarea acesteia
la dispoziția instanței de judecată. Din adresa emisă de Tribunalul Satu Mare
în Dosar nr. 3160/83/2007 din data 10 martie 2010 rezultă că în dosar nu a fost
pronunțată o încheiere privind obligarea părții vătămate la plata unei cauțiuni
în sumă de 12.000 lei.
La data de 6
noiembrie 2007, inculpatul a trimis părții vătămate un e-mail prin care o
asigura "că are vești bune de pe toate fronturile și că va urma o
săptămână de foc". Inculpatul a comunicat părții vătămate prin e-mail
"că a primit încheierea de încuviințare a măsurilor asigurătorii prin care
instanța de judecată a pus în vedere să se achite suma de 12.500 lei pentru
toate cele trei dosare, să aibă banii pregătiți la întâlnirea stabilită pentru
data de 8 noiembrie 2007, pentru a putea achita această sumă la Timișoara în
data de 9 noiembrie 2007. Din certificatele de grefă din 12 noiembrie 2009 și
din 16 martie 2010 emise de Tribunalul Timiș, Curtea de Apel a reținut că pe
rolul instanței nu era înregistrat nici un dosar pentru perioada 1 ianuarie
2007 - 31 decembrie 2008 în care să figureze ca părți P.C. și SC F.F. SRL.
Reținând vinovăția
inculpatului dovedită cu privire la cele două acte materiale de inducere în
eroare a părții vătămate în vederea obținerii unei sume 24.500 lei, instanța de
recurs constată că tranzacția, încheiată între inculpat și partea vătămată la
data de 24 aprilie 2008, influențează atât modul de soluționare a laturii
penale cu privire săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată
cât și modul de soluționare a laturii civile (criticat de către partea civilă).
La data de 24 aprilie
2008 inculpatul a remis suma de 24.500 lei părții vătămate la cabinetul său
avocațial din Cluj solicitându-i acestuia semnarea unei declarații în sensul că
având în vedere că suma de 24.500 lei a fost predată personal de către
S.I.S.R., partea vătămată nu mai are nicio altă pretenție de orice natură față
de acesta. Tranzacția a fost consecința descoperii de către partea vătămată a
faptului că inculpatul nu depusese la instanță sumele de bani solicitate în
acest scop.
Conform art. 74
1
C. pen., în cazul săvârșirii infracțiunilor de gestiune frauduloasă,
înșelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz
în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată și
neglijență în serviciu, prevăzute în prezentul cod, ori a unor infracțiuni
economice prevăzute în legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în
cursul urmăririi penale sau al judecății, până la soluționarea cauzei în primă
instanță, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat,
limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la
jumătate.
Dacă prejudiciul
cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 100.000 euro, în
echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă
prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000
euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă,
care se înregistrează în cazierul judiciar.
Dispozițiile
prevăzute la aliniatele precedente nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârșit
o infracțiune de același gen, prevăzută de codul penal, într-un interval de 5
ani de la comiterea faptei, pentru care a beneficiat de prevederile anterioare.
Chiar dacă norma de
drept fost declarată neconstituțională, prin decizia publicată în M.Of. nr.
363/25.05.2011, în raport cu o infracțiune de înșelăciune, faptă menționată
expres în art. 74
1
C. pen., comisă în anul 2007, norma reprezintă o
lege penală mai favorabilă, care își va produce efectele retroactiv.
În același timp
încheierea unei tranzacții între părți, la 24 aprilie 2008, cu privire la plata
sumelor de bani, urmată de remiterea efectivă a sumelor menționate în
tranzacție împiedică partea civilă să se adreseze instanței de judecată pentru
aceleași pretenții. În ceea ce privește restul pretențiilor formulate de partea
vătămată, respectiv daune morale și cheltuieli determinate de prezența
martorilor, considerentele ce preced, referitoare la soluția asupra laturii penale,
determină respingerea recursului părții vătămate.
Pentru considerentele
ce preced va admite recursul declarat de inculpatul S.I.S.R. împotriva
Sentinței penale nr. 58 din 2 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și
de minori.
Va casa, în parte,
sentința penală atacată și rejudecând: În baza art. 334 C. proc. pen. va
schimba încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului S.I.S.R.
din infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin.
(1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În infracțiunea de
înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. și în infracțiunea de
înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
I. În baza art. 11
pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. va achita pe
inculpatul S.I.S.R., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 215
alin. (1) C. pen. - fapta având ca obiect suma de 3.800 lei.
II. Va constata că
prejudiciul cauzat părții civile P.C. a fost integral acoperit, conform
tranzacției din data de 24 aprilie 2008.
În baza art. 11 pct.
2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i
1
) C. proc. pen., art. 74
1
alin. (2) teza a II-a C. pen. și art. 13 C. pen., va înceta procesul penal
pornit împotriva inculpatului S.I.S.R. pentru săvârșirea infracțiunii de
înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 91 lit.
c) C. pen. va aplica inculpatului S.I.S.R. amenda administrativă în cuantum de
1.000 lei.
Va menține celelalte
dispoziții ale sentinței atacate.
Va respinge, ca
nefondat, recursul declarat de partea civilă P.C. împotriva aceleiași hotărâri.
Va obliga recurenta
parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat.
Onorariul de avocat
pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat până la prezentarea
apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului
Justiției.
Cheltuielile
judiciare ocazionate de soluționarea recursului inculpatului vor rămâne în
sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de inculpatul S.I.S.R. împotriva Sentinței penale nr. 58 din
2 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.
Casează, în parte,
sentința penală atacată și rejudecând:
În baza art. 334 C.
proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina
inculpatului S.I.S.R. din infracțiunea de înșelăciune în formă continuată
prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. și în
infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1)
C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
I. În baza art. 11
pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul
S.I.S.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1)
C. pen. - fapta având ca obiect suma de 3.800 lei.
II. Constată că
prejudiciul cauzat părții civile P.C. a fost integral acoperit, conform
tranzacției din data de 24 aprilie 2008.
În baza art. 11 pct.
2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i
1
) C. proc. pen., art. 74
1
alin. (2) teza a II-a C. pen. și art. 13 C. pen., încetează procesul penal
pornit împotriva inculpatului S.I.S.R. pentru săvârșirea infracțiunii de
înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 91 lit.
c) C. pen. aplică inculpatului S.I.S.R. amenda administrativă în cuantum de
1.000 lei.
Menține celelalte
dispoziții ale sentinței atacate.
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de partea civilă P.C. împotriva aceleiași hotărâri.
Obligă recurenta
parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat.
Onorariul de avocat
pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat până la prezentarea
apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se plătește din fondul Ministerului
Justiției.
Cheltuielile
judiciare ocazionate de soluționarea recursului inculpatului rămân în sarcina
statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 24 octombrie 2012.
Procesat de GGC - CL