ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3431/2012

Deliberând asupra recursurilor declarate de partea civilă P.C. și inculpatul S.I.S.R. împotriva Sentinței penale nr. 58/2011 din 2 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 58/2011, Curtea de Apel Cluj, secția penală și pentru cauze cu minori, a condamnat pe inculpatul S.I.S. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 81, art. 82 C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat pe durata termenului de încercare și executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor legale a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, conform art. 83 C. pen. În baza art. 348 C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă P.C. și l-a obligat pe inculpat la plata dobânzilor legale aferente sumei de 12.000 lei pe perioada 1 august 2007 - 24 aprilie 2008 și la plata dobânzilor legale aferente sumei de 12.500 lei pe perioada 8 noiembrie 2007 - 24 aprilie 2008, precum și a sumei de 3.800 de lei cu dobânda legală începând cu luna iunie 2007 până la plata integrală a sumei.

A respins cererea părții civile privind acordarea de daune morale. În baza art. 193 C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către martorul M.B. În suma de 150 de lei. În baza art. 191 C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în suma de 1.500 lei. Pentru a pronunța această decizie Curtea de Apel Cluj a reținut trimiterea în judecată a inculpatului S.I.S.R. - avocat în cadrul Baroului Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ce constă în aceea că în perioada iunie - noiembrie 2007 în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale a indus în eroare partea vătămată P.C.

care l-a angajat pe inculpat în calitate de avocat, prezentându-i în mod contrar adevărului că trebuie să plătească o taxă de timbru de 3.800 lei și o cauțiune de 12.000 lei în Dosarul nr. 3160/83/2007 la Tribunalul Satu Mare respectiv o cauțiune în sumă de 12.500 lei în trei dosare aflate pe rolul Tribunalului Timiș în scopul de a obține pentru sine un folos material în sumă de 28.300 lei. Atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății inculpatul a negat comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată. Examinând probele dosarului Curtea a reținut că inculpatul S.I.S.R. este, începând cu anul 1998, avocat în cadrul Baroului Cluj. Curtea a reținut că la data de 14 iunie 2007 inculpatul a încheiat un contract de asistență juridică cu nr. 48 din 14 iunie 2007 cu partea vătămată P.C., obiectul contractului fiind asistarea părții vătămate în cadrul negocierilor cu reprezentanții SC U.G.

SRL, respectiv asistarea în fața instanțelor de judecată în litigiile având ca obiect retragerea părții vătămate din cadrul SC U.G. SRL precum și dizolvarea acestei societăți. Pentru aceste servicii de asistență juridică s-a stabilit în baza contractului încheiat un onorariu de 6.000 euro la care se adaugă TVA, iar partea vătămată în data de 15 iunie 2007 a plătit inculpatului suma de 23.562 lei echivalentul sumei de 7.140 euro la un curs valutar de 1 euro = 3,3 RON. În baza contractului de asistență juridică menționat mai sus inculpatul a înregistrat la Tribunalul Satu Mare o cerere de chemare în judecată care a format obiectul Dosarului nr. 3160/83/2007, iar după înregistrarea acestui dosar în cursul lunilor iunie - iulie 2007, inculpatul a solicitat părții vătămate plata sumei de 3.800 lei reprezentând taxă de timbru.

Deoarece partea vătămată se afla la susținerea examenului de bacalaureat în localitatea Negrești Oaș, iar inculpatul urma să achite taxa de timbru la Satu Mare, Curtea de Apel a reținut că partea vătămată a trimis banii inculpatului prin intermediul soției sale martora P.I. care i-a predat suma de 3.800 lei inculpatului la benzinăria O. din Satu Mare situată la intrarea în oraș dinspre Negrești Oaș. Martora s-a deplasat la acea benzinărie cu autoturismul marca S. condus de către martorul M.V.G. care a confirmat întâlnirea dintre inculpat și martoră.

Curtea de Apel a reținut că din adresa emisă de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 3160/83/2007 din data de 10 martie 2010 a rezultat că la data de 6 iulie 2007 s-a achitat o taxă judiciară de timbru în sumă de 70 lei, conform chitanței nr. x, respectiv un timbru judiciar în sumă de 5 lei, iar din certificatul emis de către aceeași instanță la data de 18 martie 2010 rezultă că la același dosar nu se află nicio chitanță care să atestă achitarea sumei de 3.800 lei cu titlu de taxă de timbru de către partea vătămată. Ca atare, în mod evident raportat la cele expuse mai sus, Curtea de Apel reține că inculpatul a indus în eroare partea vătămată prin prezentarea acesteia în mod mincinos că trebuie să achite o taxă de timbru în sumă de 3.800 lei, deși în realitate aceasta trebuia să plătească o taxă de 70 lei, în scopul de a obține pentru sine un folos material injust concretizat în diferența de 3.730 lei.

2. La data de 20 iulie 2007 printr-un e-mail i-a pus în vedere părții vătămate că în săptămâna următoare s-ar putea ca instanța să oblige la plata unei cauțiuni, iar la data de 26 iulie 2007, tot printr-un e-mail inculpatul i-a comunicat părții vătămate că a luat legătura cu instanța de judecată și i-a fost comunicat cuantumul cauțiunii respectiv suma de 12.000 lei, iar partea vătămată să fie pregătită, deoarece "va intra direct în luptă". În același context inculpatul i-a cerut în mod expres părții vătămate ca pentru data de 1 august 2007 să aibă această sumă urmând ca inculpatul să se ocupe de consemnarea acesteia la dispoziția instanței de judecată. La data de 1 august 2007 partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul la Negrești Oaș și i-a predat suma de 12.000 lei, ocazie cu care i-a solicitat inculpatului eliberarea unei chitanțe însă acesta din urmă i-a spus să aibă încredere în el că îi va aduce dovada consemnării mai târziu.

Curtea de Apel reține că din adresa emisă de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. 3160/83/2007 din data 10 martie 2010 rezultă că în acest dosar nu a fost pronunțată nicio încheiere privind obligarea părții vătămate la plata unei cauțiuni în sumă de 12.000 lei și mai mult în același dosar prin încheierea nr. 180/LC/CC din 24 august 2007, Tribunalul Satu Mare a respins cererea părții vătămate care avea calitatea de reclamant în acel dosar, privind instituirea unui sechestru asigurător. Ca atare, rezultă că inculpatul raportat la cele expuse mai sus, a indus-o în eroare pe partea vătămată prezentându-i acesteia în mod mincinos că trebuie să plătească o cauțiune stabilită de instanță în sumă de 12.000 lei, deși în realitate nu exista nicio dispoziție a instanței în acest sens, în scopul de a reține pentru sine un folos material injust în sumă de 12.000 lei.

3. La data de 6 noiembrie 2007, inculpatul i-a trimis părții vătămate un e-mail prin care o asigura "că are vești bune de pe toate fronturile și că va urma o săptămână de foc", lăsându-i acesteia impresia că au fost promovate la Tribunalul Timiș mai multe acțiuni care au format obiectul mai multor dosare în care au fost stabilite termene și care aveau ca obiect luarea unor măsuri asigurătorii față de SC F.F. SRL.

Curtea de Apel a reținut că pentru a fi și mai convingător inculpatul i-a comunicat părții vătămate prin e-mail că a primit încheierea de încuviințare a măsurilor asigurătorii prin care instanța de judecată a pus în vedere să se achite suma de 12.500 lei pentru toate cele trei dosare, astfel că inculpatul i-a solicitat părții vătămate că la întâlnirea stabilită pentru data de 8 noiembrie 2007 să aibă banii pregătiți pentru a putea achita această sumă la Timișoara în data de 9 noiembrie 2007. La data de 8 noiembrie 2007 la Satu Mare partea vătămată a predat inculpatului - care afirma că se va îndrepta spre Timișoara pentru a depune banii la dispoziția instanței - suma de 12.500 lei. Din certificatele de grefă din 12 noiembrie 2009 și din 16 martie 2010 emise de Tribunalul Timiș Curtea de Apel reține că pe rolul acelei instanțe nu exista nici un Dosar pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008 în care să figureze ca părți numitul P.C.

și SC F.F. SRL. Curtea de Apel reține că inculpatul a indus din nou în eroare partea vătămată prezentându-i acesteia în mod mincinos că trebuie să achite cauțiunea în sumă de 12.500 lei stabilită de Tribunalul Timiș în trei dosare aflate pe rolul acesteia, deși în realitate nu existau nici cele trei dosare înregistrate la acea instanță și în consecință nicio dispoziție a tribunalului în acest sens, în scopul de a obține un folos material injust în sumă de 12.500 lei. După ce în data de 8 aprilie 2008 prin Decizia nr. 35/2008 - A/C, a Curții de Apel Oradea pronunțată în Dosarul nr. 155/35/C/2008 i s-a respins apelul părții vătămate formulat împotriva Sentinței nr. 1831/LC din 20 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 3160/83/2007, s-a început executarea silită împotriva părții vătămate, ocazie cu care aceasta a constatat că din contul său bancar a fost luată întreaga sumă de bani la care a fost obligată de instanță.

Curtea de Apel reține că partea vătămată știind că a plătit o cauțiune de 12.000 lei în acel dosar a întrebat executorul judecătoresc de ce i-a luat întreaga sumă din cont și de ce nu i-a luat doar diferența după scăderea cauțiunii, iar executorul judecătoresc M.B. a spus părții vătămate că dacă a plătit o cauțiune să-i solicite avocatului să se ocupe de restituirea acesteia. Ca atare, partea vătămată având nevoie de bani i-a cerut inculpatului să ia măsuri pentru recuperarea cauțiunii, iar acesta din urmă i-a spus că trebuie să vorbească cu judecătorul. La data de 24 aprilie 2008 inculpatul a remis suma de 24.500 lei părții vătămate la cabinetul său avocațial din Cluj solicitându-i acestuia semnarea unei declarații în acest sens.

Curtea de Apel a reținut că sunt superflue susținerile inculpatului în sensul că nu a avut intenția de a induce în eroare partea vătămată în scopul obținerii sumei de 24.500 lei prin justificarea unor dispoziții nereale din încheieri ale ședințelor de judecată și dosare fictive, ci a deținut suma menționată cu acordul părții vătămate în vederea plății unor cauțiuni în cazul în care vor fi necesare. Astfel, Curtea de apel reține că probele administrate relevă vinovăția inculpatului, precum și intenția acestuia de a obține un folos material injust, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, inclusiv sub aspectul laturii subiective, și ca atare o soluție de achitare a inculpatului în baza art. 10 lit. d) C. proc.

pen. este exclusă. De asemenea, probele administrate au confirmat și comiterea infracțiunii de înșelăciune menționată la pct. 1, respectiv că inculpatul a indus-o în eroare partea vătămată prezentându-i acesteia în mod mincinos că trebuie să plătească o taxă de timbru în sumă de 3.800 lei deși în realitate taxa de timbru era de 70 de lei, în scopul de a obține pentru sine un folos material injust constând în diferența de 3.730 lei, astfel că soluția de achitare în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. este inoportună.

Curtea de apel Cluj reține că starea de fapt a fost dovedită cu plângerea părții vătămate P.C., copia contractului de asistență juridică din 14 iunie 2007 încheiat între inculpat și partea vătămată, copia facturii din 15 iunie 2007, copia e-mailului din 20 iulie 2007 trimisă de inculpat către partea vătămată privind încuviințarea cauțiunii de către instanță, copia e-mailului din 26 iulie 2007 trimisă de inculpat către partea vătămată privind suma cauțiunii în cuantum de 12.000 RON, copia e-mailului din 6 noiembrie 2007 trimisă de inculpat către partea vătămată privind existența celor trei dosare la Tribunalul Timiș și plata unei cauțiuni în sumă de 12.500 RON, copia certificatului de grefă din 12 noiembrie 2009 emis de Tribunalul Timiș, certificatele de grefă din datele de 4 ianuarie 2010, 10 martie 2010 emise de Tribunalul Satu Mare aferente Dosarului nr. 3160/83/2007, certificatul de grefă din 16 martie 2010 emis de Tribunalul Timiș, Hotărârea nr. 45 din 18 martie 2010 a Baroului Cluj, declarațiile părții vătămate P.C.

(dosar instanța de fond), declarațiile inculpatului (dosar instanța fond), proces-verbal de confruntare, declarațiile martorei P.I., declarația martorului M.V.G., declarația martorului M.B.

și declarația martorului P.B., copia după încheierea ședinței publice din 20 septembrie 2007 a Tribunalului Satu Mare în Dosar nr. 3160/83/2007, copia încheierii ședinței publice din 18 octombrie 2007 a Tribunalului Satu Mare în Dosar nr. 3160/83/2007, copia încheierii ședinței publice din 8 noiembrie 2007 a Tribunalului Satu Mare în Dosar nr. 3160/83/2007, copia încheierii ședinței publice din 29 noiembrie 2007 a Tribunalului Satu Mare în Dosar nr. 3160/83/2007, copia încheierii ședinței publice din 13 decembrie 2007 a Tribunalului Satu Mare în Dosar nr. 3160/83/2007, copia după Sentința civilă nr. 1294 din 5 decembrie 2007 în Dosar nr. 994/266/2007 a Judecătoriei Negrești Oaș având ca obiect contestație la executare, copii după dosarul de executare înregistrat la Biroul executorului judecătoresc M.B.

Pe baza probelor administrate Curtea de Apel a reținut că în drept, faptele inculpatului S.I.S.R. care în perioada iunie - noiembrie 2007 în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale a indus-o în eroare pe partea vătămată P.C. care l-a angajat în calitate de avocat, prezentându-i în mod necorespunzător adevărul în sensul că trebuie să plătească o taxă de timbru de 3.800 lei și o cauțiune în sumă de 12.000 lei în Dosarul nr. 3160/83/2007 la Tribunalul Satu Mare, respectiv o cauțiune în sumă de 12.500 lei în trei dosare care s-ar fi aflat pe rolul Tribunalului Timiș, deși în realitate aceste trei dosare nu au fost înregistrate, în scopul de a obține pentru sine un folos material în sumă de 28.300 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Cu ocazia individualizării pedepsei aplicate inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. adică gradul de pericol social al faptei, modul concret de comitere a acesteia, urmările produse precum și persoana inculpatului care nu are antecedente penale și care a depus diligente pentru recuperarea aproape integrală a prejudiciului cauzat, însă nu a recunoscut comiterea faptei, astfel că aplicarea unei pedepse de 1 an și 6 luni închisoare va fi în măsură să asigure scopul pedepsei așa cum apare reglementat în art. 52 C. pen. Curtea de Apel a înlăturat solicitarea de achitare a inculpatului în baza art. 10 lit. b 1 ) C. proc.

pen. respectiv fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Potrivit art. 18 1 C. pen. nu constituie infracțiune fapta prev. de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret fiind lipsită în mod vădit de importanță nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmare produsă precum și de persoana și conduita făptuitorului. Potrivit art. 117 din Statutul profesiei de avocat publicat în M.Of. nr. 45/13.01.2005 probitatea, spiritul de dreptate și onestitatea avocatului sunt condiții ale credibilității avocatului și profesiei de avocat.

Curtea de Apel reține că inculpatul a eludat încrederea manifestată de partea vătămată în scopul obținerii unui folos material injust într-un cuantum substanțial, chiar dacă acesta a fost recuperat parțial, prin dezinformarea și inducerea în eroare a părții vătămate și în consecință prin încălcarea obligațiilor prev. de art. 116 din Statutul avocatului în virtutea căreia avocatul este obligat să își sfătuiască și să își informeze clientul, în mod conștiincios, corect și cu diligentă. Aceste aspecte conferă faptei săvârșită de inculpat cu atât mai mult cu cât aceasta a fost comisă în formă continuată fiind reținute și dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. În acest sens, un caracter grav și exclud aprecierea că fapta nu prezintă un grad de pericol social, dar nici sub acest aspect susținerile inculpatului nu sunt fondate, iar o soluție de achitare în baza art. 10 lit. b) C. proc.

pen. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ este exclusă. Reintegrarea socială a inculpatului poate fi realizată și fără privare de libertate având în vedere că acesta a recuperat aproape integral prejudiciul precum și faptul că este la prima confruntare cu legea penală și în prezent este avocat în cadrul Baroului Cluj, astfel că, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 și 82 C. pen., Curtea a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni. Partea vătămată P.C.

s-a constituit parte civilă în cauză cu următoarele sume de bani: - suma de 1.800 lei ce reprezintă taxa de timbru achitată în Dosarul nr. 994/226/2007 a Judecătoriei Negrești Oaș; - suma de 3.800 lei și dobânda B. aferentă ce reprezintă taxă de timbru în Dosarul nr. 3160/83/2007 a Tribunalului Satu Mare; - dobânzile la suma de 24.500 lei sumă pe care le-a înmânat inculpatului în data de 1 august 2007 pentru Dosarul nr. 3160/83/2007 a Tribunalului Satu Mare și în data de 8 noiembrie 2007 pentru dosarele presupuse a fi înregistrate la Tribunalul Timiș de la datele remiterii sumelor de 12.000 lei, respectiv 12.500 lei și până la data de 24 aprilie 2008 când a recuperat prejudiciul total.

- suma de 100.000 lei ce reprezintă prejudiciul moral concretizat în natură și conceptul infracțiunii premeditate și săvârșite de inculpat având în vedere și pericolul la care a fost supusă partea vătămată căreia i s-a creat o stare de stres prin necunoașterea adevărului cauzare de inducere în eroare și minciună. Partea civilă a depus și concluzii scrise anterior pronunțării hotărârii prin care a solicitat și obligarea inculpatului la plata sumei de 5.600 lei și dobânzile aferente B. ce reprezintă blocajul financiar cauzat de către inculpat pe toată durata timpului până la stabilirea de către instanța de judecată a adevărului. Deoarece s-a constatat vinovăția inculpatului, iar prin fapta sa a cauzat un prejudiciu material, Curtea în baza art. 348 C. proc.

pen. raportat la art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă P.C. și l-a obligat pe inculpat la plata dobânzilor legale aferente sumei de 12.000 lei pe perioada 1 august 2007 -24 aprilie 2008 și la plata dobânzilor legale aferente sumei de 12.500 lei pe perioada 8 noiembrie 2007 - 24 aprilie 2008, precum și a sumei de 3.800 de lei cu dobânda legală începând cu luna iunie 2007 până la plata integrală a sumei. Referitor la obligarea inculpatului la plata sumei de 1.800 lei cu titlu de taxă de timbru achitată în Dosarul nr. 994/226/2007 a Judecătoriei Negrești Oaș având ca obiect contestație la executare către partea civilă, probele administrate nu au confirmat acest aspect, motiv pentru care Curtea nu a dispus obligarea inculpatului și la plata acestei sume.

Curtea a reținut și că solicitarea părții civile privind acordarea sumei de 5.600 lei menționată în concluziile scrise nu se justifică deoarece, pe de o parte aceasta nu s-a constituit parte civilă cu suma respectivă în condițiile reglementate de art. 15 alin. (2) C. proc. pen., respectiv în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare, iar pe de altă parte nici nu a fost dovedită. Infracțiunea de înșelăciune a fost inclusă în categoria infracțiunilor contra patrimoniului fiind deci susceptibilă de a cauza doar un prejudiciu material - prin inducerea în eroarea părții vătămate de către inculpat care a urmărit prin aceasta obținerea unui folos injust pentru sine - și ca atare nu implică și cauzarea unui prejudiciu moral (ca și în cazul infracțiunilor contra vieții, de exemplu), astfel că, Curtea a respins cererea părții civile privind acordarea de daune morale.

Împotriva Sentinței penale nr. 58/2011 din 2 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, au declarat recurs, în termenul legal, partea civilă P.C. și inculpatul S.I.S.R.. Recurenta parte civilă P.C. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, condamnarea inculpatului la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu executare în regim penitenciar, precum și obligarea acestuia la acoperirea prejudiciului material constituit din sumele indicate în memoriul cuprinzând motivele de recurs și a celui moral, în cuantum de 100.000 lei. Totodată, recurenta parte civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata contravalorii cheltuielilor de transport aferente prezenței sale în fața instanței, cât și a martorilor pe care i-a propus și care au fost audiați în fața primei instanțe.

Recurenta parte civilă a învederat că inculpatul a săvârșit fapta cu premeditare, solicitându-i diverse sume de bani cu titlu de taxă de timbru sau cauțiuni pentru pretinse acțiuni în justiție. Deși avocatul nu înregistrase la instanță acțiuni pentru apărarea intereselor sale legale, i-a solicitat sume de bani sub pretextul plății lor în derularea unor procese comerciale. Prin activitatea desfășurată, inculpatul l-a prejudiciat atât cu suma de 3.800 lei indicată în hotărârea primei instanțe, cât și cu suma de 1.800 de lei reprezentând taxă de timbru achitată în Dosarul nr. 994/226/2007 al Judecătoriei Negrești Oaș, acuzatul încălcând în mod flagrant contractul de asistență juridică pe care îl încheiaseră la data de 14 iunie 2007 - prin înțelegeri interesate cu partea adversă, dar și orice normă de deontologie profesională.

A solicitat obligarea inculpatului la acoperirea daunelor materiale cauzate prin infracțiune, cât și la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale și a contravalorii cheltuielilor de transport ocazionate de prezența sa și a martorilor propuși, în instanță. Recurentul inculpat S.I.S.R. a criticat hotărârea atacată, în principal, în sfera cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen., iar în subsidiar, în cadrul motivelor de prevăzute de art. 385 pct. 9, 12 și 17 1 C. proc. pen. Inculpatul a învederat faptul că prima instanță a încălcat grav dispozițiile art. 357 C. proc. pen., precum și cele ale art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care prevăd obligația instanței de judecată de a analiza dovezile menționate în cuprinsul hotărârii și de a motiva reținerea acestora, respectiv înlăturarea dovezilor care nu au fost avute în vedere la soluția pronunțată.

În cauza dedusă judecății, considerentele hotărârii atacate nu îndeplinesc cerința unei motivări efective, în limitele stabilite de textele de lege naționale și comunitare, astfel încât instanța de recurs este pusă în imposibilitatea de a efectua o analiză pertinentă a legalității și temeiniciei hotărârii primei instanțe. În rejudecare s-a solicitat, de asemenea, schimbarea încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în trei infracțiuni distincte de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen. - aferente celor trei acte materiale reținute în rechizitoriu și achitarea inculpatului, pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc.

pen. pentru fapta având ca obiect suma de 3.800 lei, respectiv pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru celelalte două acte materiale. Recurentul inculpat a mai solicitat încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i 1 ) C. proc. pen., art. 74 1 alin. (2) teza a II-a C. pen. și art. 13 C. pen. Sub aspectul săvârșirii faptei având ca obiect suma de 3.800 lei, recurentul inculpat a învederat că probele administrate în cauză nu au dovedit existența materială a faptei supuse analizei. În declarația aflată la dosarul de urmărire penală, partea civilă a declarat că, la data de 24 ianuarie 2008, s-a deplasat la biroul inculpatului unde a primit suma de 24.800 lei.

Respectiva declarație este expresia principiului disponibilității părților, astfel încât, prin natura sa intrinsecă, a tranșat orice altă discuție pecuniară între cele două părți, având prin urmare caracterul unei tranzacții. Partea vătămată a formulat plângere penală împotriva inculpatului abia la data de 12 decembrie 2009, la aproximativ 2 ani de la data încheierii tranzacției anterior menționate, în cuprinsul plângerii nefiind indicată suma de 3.800 lei. Raportându-se la celelalte două acte materiale reținute în sarcina inculpatului - referitoare la sumele de 12.000 lei și, respectiv 12.500 lei, apărătorul a învederat că nu este îndeplinită condiția privind latura subiectivă a infracțiunii de înșelăciune care presupune, în mod obligatoriu, cel puțin forma intenției indirecte, circumstanțiată prin scopul însușirii pe nedrept a unui folos material injust.

Analizând hotărârea recurată, instanța urmează să admită recursul declarat de către inculpat, având în vedere incidența art. 74 1 C. pen., ca lege penală mai favorabilă, pentru două acte materiale ale infracțiunii de înșelăciune, prejudiciul cauzat părții vătămate fiind acoperit până la pronunțarea unei hotărâri în primă instanță, precum și lipsa probelor pentru dovedirea celui de al treilea act material și să respingă recursul declarat de către partea civilă pentru următoarele considerente: Criticile formulate de către recurenți au avut în vedere lipsa considerentelor pentru care a fost dispusă soluția instanței de fond, modul de soluționare a laturii penale și modul de soluționare a laturii civile.

Hotărârea Curții de Apel respectă dispozițiile legale, ca formă fond, iar criticile formulate cu privire la modul de redactare hotărârii sunt neîntemeiate. Sentința pronunțată cuprinde atât acuzațiile formulate de către Ministerul Public cât și faptele, respectiv probele pe care instanța își întemeiază soluția pronunțată. Curtea a evaluat probatoriul în considerentele expuse la paginile 2 - 4 dosar de fond, analiza conținutului infracțiunilor la pagina 5, sancțiunea la pagina 5, latura civilă la pagina 6 dosar de fond. Având în vedere motivarea instanței de fond cu privire la fiecare dintre aspectele de fapt și de drept cu care a fost sesizată prin Rechizitoriu, critica formulată în recurs apare ca lipsită de fundament.

Inculpatul a mai învederat lipsa de originalitate a motivării instanței care preia faptele descrise în Rechizitoriu. Din analiza hotărârii, instanța de recurs constată că a fost reluat în motivare conținutul corespondenței dintre inculpat și partea vătămată respectiv conținutul adreselor cu privire la dosarele aflate pe rolul diverselor instanțe la care făcea referire inculpatul în corespondență. Referirile la aceste mijloace de probă se regăsesc, inevitabil, și în conținutul rechizitoriului, având în vedere că au stat la baza trimiterii în judecată.

În evaluarea caracterului echitabil al procedurii desfășurate în fața instanței de fond se are în vedere existența unei motivări proprii a instanței pentru fiecare dintre probleme supuse judecății, cu privire la probele pe care le reține și pe care le înlătură cu privire la consecința probatoriului asupra vinovăției, cu privire la cuantumul sancțiunii pe care urmează să o aplice în cazul în care reține vinovăția persoanei acuzate, iar nu originalitatea motivării. Critica apărării este lipsită de relevanță, având în vedere că motivarea instanței răspunde la fiecare dintre apărările invocate de către părți. În cauză există aprecierea proprie a instanței de fond cu privire la acuzație, precum și referiri la probele pe care se întemeiază soluția, astfel încât critica este nefondată.

Cu privire la criticile apărării referitoare la reținerea vinovăției inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, instanța de recurs reține următoarele: Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune în formă continuată. În definiția unității legale reprezentate de infracțiunea continuată, legiuitorul a arătat că infracțiunea este continuată atunci când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care reprezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni. În consecință, pentru pronunțarea unei soluții de condamnare în cazul unei infracțiuni continuate, instanța trebuie să analizeze pe de o parte probele cu privire săvârșirea de către inculpat de acte materiale care îndeplinesc fiecare conținutul aceleiași infracțiuni, iar pe de altă parte rezoluția unică, intervalele de timp distincte.

Probele trebuie să conducă la concluzia existenței fiecărui act material ce formează conținutul unității legale, caracterului ilicit penal, decurgând din conținutul constitutiv al fiecărui act material, la care se adaugă cerințele specifice formei continuate, săvârșirea actelor la intervale de timp distincte, dar în baza aceleași rezoluții infracționale. Probatoriul administrat trebuie să conducă deci la reținerea existenței fiecărei infracțiuni de înșelăciune care, dată fiind rezoluția infracțională unică și intervalul de timp distinct în care a fost comisă, devine act material în conținutul infracțiunii continuate. Lipsa oricărui element constitutiv al unuia dintre actele materiale, sau inexistența faptei, ori săvârșirea ei de către o altă persoană lasă unitatea legală fără fundamentul său, rezoluția infracțională unică (fie pentru că aceasta nu există, fie pentru că deși o rezoluție există, nu a privit o infracțiune).

În acest mod unitatea legală de infracțiune se transformă într-o pluralitate, un concurs care conține o infracțiune continuată, respectiv actele comise în baza aceleiași rezoluții infracționale (dacă aceasta există) și actele pentru care nu se poate reține incidența art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv fie pentru că nu există rezoluția infracțională,, fie pentru că nu sunt comise de aceeași persoană, fie pentru că au o altă încadrare juridică, ori nu au caracter penal. Pentru fiecare dintre acuzațiile din conținutul unității legale care au determinat trimiterea în judecată, instanța, constatând că nu sunt întrunite condițiile art. 41 alin. (2) C. pen., urmează să pronunțe o soluție distinctă, dictată de probele din dosar, de achitare sau de condamnare.

Temeiul de drept incident pentru fiecare dintre soluțiile pronunțate influențează și modul de soluționare a acțiunii civile din procesul penal. În recurs se constată că doar două dintre cele trei acte materiale pentru care a fost trimis în judecată sunt probate, fără ca pentru cel de al treilea, fapta având ca obiect suma de 3.800 lei, să fie răsturnată prezumția de nevinovăție. Instanța de recurs constată că probele conduc la concluzia că suma de 3.800 lei nu a fost plătită ca taxă de timbru în dosar precum și la concluzia că inculpatul s-a întâlnit cu soția părții vătămate, dar nu susțin acuzația formulată cu privire la solicitarea sumei de bani de către inculpat și primirea acesteia de la soția părții vătămate.

Astfel, Curtea de apel nu a indicat proba care a determinat reținerea existenței acestui act material. Curtea de Apel reține că din adresa emisă de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 3160/83/2007 din data de 10 martie 2010 a rezultat că la data de 6 iulie 2007 s-a achitat o taxă judiciară de timbru în sumă de 70 lei conform chitanței nr. x respectiv un timbru judiciar în sumă de 5 lei, iar din certificatul emis de către aceeași instanță la data de 18 martie 2010 rezultă că la același dosar nu se află nicio chitanță care să atestă achitarea sumei de 3.800 lei cu titlu de taxă de timbru de către partea vătămată. Din faptul că suma nu a fost plătită ca taxă de timbru în dosarul în care partea vătămată îl avea pe inculpat ca avocat nu se poate trage concluzia că inculpatul a primit suma de bani de la partea vătămată.

Declarația soției părții vătămate cu privire faptul că a înmânat inculpatului suma de 3.800 lei nu este susținută de nicio altă probă. Martorul M.V.G., singurul audiat cu privire la faptă, a confirmat întâlnirea dintre inculpat și soția părții vătămate, dar nu și scopul întâlnirii, respectiv faptul că urma să fie dată sau că a fost dată o sumă de bani. Suma de 3.800 lei nu a fost inclusă între cele pentru care partea vătămată a solicitat restituirea și respectiv s-a încheiat tranzacția dintre inculpat și clientul său. Conform încheierilor din Dosarul nr. 3160/83/2007, depuse la dosarul de fond, instanța de recurs constată că partea vătămată a fost prezentă la termenele de la 8 noiembrie 2007 (dosar fond) și 29 noiembrie 2007 (dosar fond), termene la care în referatul cauzei, astfel cum este descris în practicaua încheierilor respective s-a arătat care este cuantumul taxei de timbru.

La data de 30 noiembrie 2007, partea vătămată a solicitat o copie de pe încheierea din 29 noiembrie 2007, astfel încât a putut lua cunoștință despre cele menționate cu privire la cuantumul taxei de timbru depusă la dosar, de 70 lei. Plângerea cu privire la plata sumei de 3.800 lei a fost formulată la data de 8 ianuarie 2010, în declarația de la urmărire penală), ulterior încheierii tranzacției, la 24 aprilie 2008, ulterior și primei sesizări a Parchetului, la 11 decembrie 2009, astfel încât se constată lipsa probelor pentru existența acestui act material.

Pentru celelalte două acte materiale (reprezentând inducerea în eroare cu privire la sumele de 12.000 lei și respectiv 12.500 lei), tranzacția încheiată între inculpat și victimă prin care a fost stinsă datoria pentru suma de 24.500 lei atestă implicit primirea anterior de către inculpat a banilor, corespondența purtată între inculpat, în calitate de avocat, și partea vătămată, în calitate de client al avocatului probează scopul solicitării banilor, pentru a fi depuși în dosare (o cauțiune de 12.000 lei și 12.500 lei pentru plata unor alte trei cauțiuni), adresele instanțelor de judecată probează inducerea în eroare a părții vătămate (dosarele pentru care s-a solicitat suma de 12.500 lei nu existau, iar dosarul pentru care inculpatul a solicitat suma de 12.000 lei nu a avut o dispoziție a instanței în acest sens).

În consecință sumele au fost cerute de inculpat pentru a fi depuse în dosare care nu existau sau în care instanțele nu dispuseseră măsuri pentru scopul în care au fost solicitați banii, ceea ce conduce la concluzia reținerii vinovăției pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată. Modalitatea în care inculpatul a indus în eroare partea vătămată prin solicitarea de două ori a unor sume ce urmau a fi depuse drept cauțiune în dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată, justifică reținerea unei rezoluții infracționale unice față de cele două acte materiale. Instanța de fond reține corect faptele cu privire la aceste acuzații. La data de 20 iulie 2007 inculpatul a comunicat părții vătămate că în săptămâna următoare s-ar putea ca instanța să oblige la plata unei cauțiuni.

La data de 26 iulie 2007, printr-un alt e-mail inculpatul a comunicat părții vătămate că a luat legătura cu instanța de judecată, cuantumul cauțiunii este de 12.000 lei, iar partea vătămată să fie pregătită, deoarece "va intra direct în luptă". Inculpatul a cerut în mod expres părții vătămate ca pentru data de 1 august 2007 să aibă această sumă urmând ca inculpatul să se ocupe de consemnarea acesteia la dispoziția instanței de judecată. Din adresa emisă de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. 3160/83/2007 din data 10 martie 2010 rezultă că în dosar nu a fost pronunțată o încheiere privind obligarea părții vătămate la plata unei cauțiuni în sumă de 12.000 lei.

La data de 6 noiembrie 2007, inculpatul a trimis părții vătămate un e-mail prin care o asigura "că are vești bune de pe toate fronturile și că va urma o săptămână de foc". Inculpatul a comunicat părții vătămate prin e-mail "că a primit încheierea de încuviințare a măsurilor asigurătorii prin care instanța de judecată a pus în vedere să se achite suma de 12.500 lei pentru toate cele trei dosare, să aibă banii pregătiți la întâlnirea stabilită pentru data de 8 noiembrie 2007, pentru a putea achita această sumă la Timișoara în data de 9 noiembrie 2007. Din certificatele de grefă din 12 noiembrie 2009 și din 16 martie 2010 emise de Tribunalul Timiș, Curtea de Apel a reținut că pe rolul instanței nu era înregistrat nici un dosar pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008 în care să figureze ca părți P.C.

și SC F.F. SRL. Reținând vinovăția inculpatului dovedită cu privire la cele două acte materiale de inducere în eroare a părții vătămate în vederea obținerii unei sume 24.500 lei, instanța de recurs constată că tranzacția, încheiată între inculpat și partea vătămată la data de 24 aprilie 2008, influențează atât modul de soluționare a laturii penale cu privire săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată cât și modul de soluționare a laturii civile (criticat de către partea civilă). La data de 24 aprilie 2008 inculpatul a remis suma de 24.500 lei părții vătămate la cabinetul său avocațial din Cluj solicitându-i acestuia semnarea unei declarații în sensul că având în vedere că suma de 24.500 lei a fost predată personal de către S.I.S.R., partea vătămată nu mai are nicio altă pretenție de orice natură față de acesta.

Tranzacția a fost consecința descoperii de către partea vătămată a faptului că inculpatul nu depusese la instanță sumele de bani solicitate în acest scop. Conform art. 74 1 C. pen., în cazul săvârșirii infracțiunilor de gestiune frauduloasă, înșelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată și neglijență în serviciu, prevăzute în prezentul cod, ori a unor infracțiuni economice prevăzute în legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la soluționarea cauzei în primă instanță, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate.

Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar. Dispozițiile prevăzute la aliniatele precedente nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârșit o infracțiune de același gen, prevăzută de codul penal, într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei, pentru care a beneficiat de prevederile anterioare. Chiar dacă norma de drept fost declarată neconstituțională, prin decizia publicată în M.Of.

nr. 363/25.05.2011, în raport cu o infracțiune de înșelăciune, faptă menționată expres în art. 74 1 C. pen., comisă în anul 2007, norma reprezintă o lege penală mai favorabilă, care își va produce efectele retroactiv. În același timp încheierea unei tranzacții între părți, la 24 aprilie 2008, cu privire la plata sumelor de bani, urmată de remiterea efectivă a sumelor menționate în tranzacție împiedică partea civilă să se adreseze instanței de judecată pentru aceleași pretenții. În ceea ce privește restul pretențiilor formulate de partea vătămată, respectiv daune morale și cheltuieli determinate de prezența martorilor, considerentele ce preced, referitoare la soluția asupra laturii penale, determină respingerea recursului părții vătămate.

Pentru considerentele ce preced va admite recursul declarat de inculpatul S.I.S.R. împotriva Sentinței penale nr. 58 din 2 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Va casa, în parte, sentința penală atacată și rejudecând: În baza art. 334 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului S.I.S.R. din infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. și în infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. I. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen. va achita pe inculpatul S.I.S.R., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. - fapta având ca obiect suma de 3.800 lei. II. Va constata că prejudiciul cauzat părții civile P.C. a fost integral acoperit, conform tranzacției din data de 24 aprilie 2008. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i 1 ) C. proc. pen., art. 74 1 alin. (2) teza a II-a C. pen. și art. 13 C. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului S.I.S.R. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 91 lit. c) C. pen. va aplica inculpatului S.I.S.R.

amenda administrativă în cuantum de 1.000 lei. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă P.C. împotriva aceleiași hotărâri. Va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului inculpatului vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul S.I.S.R. împotriva Sentinței penale nr. 58 din 2 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Casează, în parte, sentința penală atacată și rejudecând: În baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului S.I.S.R. din infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. și în infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. I. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen. achită pe inculpatul S.I.S.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. - fapta având ca obiect suma de 3.800 lei. II. Constată că prejudiciul cauzat părții civile P.C. a fost integral acoperit, conform tranzacției din data de 24 aprilie 2008. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i 1 ) C. proc. pen., art. 74 1 alin. (2) teza a II-a C. pen. și art. 13 C. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului S.I.S.R. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 91 lit. c) C. pen. aplică inculpatului S.I.S.R. amenda administrativă în cuantum de 1.000 lei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă P.C. împotriva aceleiași hotărâri. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului inculpatului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 octombrie 2012. Procesat de GGC - CL