ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3488/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3488/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursurilor penale de față;

Prin sentința

penală nr. 395 din 13 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj s-a respins

cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de partea vătămată SC D.

SRL Cluj-Napoca prin apărătorul său ales, din infracțiunile de contrafacere de

marcă și concurență neloială, prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 84/1998 modif. prin O.U.G. nr. 190/2005 cu art. 13 C. pen. și art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 11/1991 în infracțiunea de înșelăciune, prev. de art.

215 alin. (1) C. pen.

În baza art.

334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de

concurență neloială prev. de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 11/1991 în

infracțiunea de concurență neloială prev. de art. 86 din Legea nr. 84/1998 cu

art. 13 C. pen.

În baza art.

11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea

procesului penal împotriva inculpatului S.l.V., pentru săvârșirea infracțiunii

de concurență neloială, prev. de art. 86 din Legea nr. 84/1998 cu art. 13 C.

pen., plângerea fiind tardiv introdusă.

În baza art.

346 alin. (4) C. proc. pen. s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată

de partea vătămată SC D. SRL Cluj-Napoca.

În baza art.

192 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. a obligat partea vătămată SC D. SRL

Cluj-Napoca la plata sumei de 300 RON reprezentând cheltuieli judiciare către

stat.

A fost

condamnat inculpatul la pedeapsa de: 3 (trei) luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de contrafacere de marcă, prev. de art. 83 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 84/1998 cu art. 13 C. pen.

În baza art.

81, 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei

aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni.

În baza art.

359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.

pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art.

71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza

II C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până

la terminarea executării pedepsei.

În baza art.

71 alin. ultim C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata

suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În baza art.

14, 346 C. proc. pen. și art. 85 din Legea nr. 84/1998 s-a admis în parte

acțiunea civilă formulată de partea vătămată SC D. SRL Cluj-Napoca și a obligat

pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.P.N. SRL

Cluj-Napoca să plătească acesteia despăgubiri civile în sumă de 35000 RON.

În baza art.

163 alin. (1) și (2) C. proc. pen. s-a dispus instituirea sechestrului

asigurător până la concurența sumei de 35000 RON, asupra cotei devălmașe

aparținând inculpatului S.l.V., din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. A.V.,

jud. Cluj, înscris în CF AA, nr. top. XX.

În baza art.

193 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpat în solidar cu partea

responsabilă civilmente SC T.P.N. SRL Cluj-Napoca să plătească părții vătămate

SC D. SRL Cluj-Napoca cheltuieli judiciare în sumă de 7000 RON reprezentând

onorariul avocațial parțial.

În baza art.

191 C. proc. pen. a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă

civilmente SC T.P.N. SRL Cluj-Napoca la plata cheltuielilor judiciare avansate

de stat, în sumă de 600 RON.

Pentru a

pronunța această sentință tribunalul a reținut că la data de 25 mai 2009 s-a

înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, o plângere penală

formulată de către SC D. SRL Cluj-Napoca, prin reprezentantul său B.V.,

împotriva inculpatului S.l.V. în calitate de administrator al SC T.P.N. SRL

Cluj-Napoca, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (2) C.

pen., art. 5 lit. a) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței

neloiale și art. 83 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile

geografice.

În susținerea

acestei plângeri, s-a arătat că în mod continuu, inculpatul folosește însemnele

mărcii D. prin prestarea de servicii de taximetrie, care formează obiectul

principal de activitate al firmei sale, fără autorizare scrisă, deci fără

consimțământul titularului mărcii, care desfășoară același gen de servicii către

beneficiari, această conduită fiind contrară practicilor loiale în activitatea

comercială și având aptitudinea de a induce în eroare consumatorii,

beneficiarii acestor servicii.

De precizat

este faptul că între reprezentanții celor două societăți amintite, respectiv

inculpatul S.l.V. și numitul B.V. există de mai mult timp un conflict privind

dreptul de folosire a mărcii D. în activitatea de taximetrie desfășurată de

cele două societăți.

Parte

vătămată SC D. SRL Cluj-Napoca, administrată de către asociatul unic B.V., a

fost înregistrată la ORC Cluj sub nr. J12/2729 din 04 septembrie 1991, suferind

în timp, până în anul 2003, modificări sub aspectul denumirii firmei (respectiv

R. SRL - până în anul 1992, R.T. SRL - până la data de 30 aprilie 1999 și D.R.T.

SRL - până în anul 2003, când a devenit SC D. SRL).

La data de 27

noiembrie 2000 SC D.R.T. SRL Cluj-Napoca a depus la O.S.I.M. cerere de înregistrare

a mărcii individuale verbale „D.", pentru clasa de servicii 39, respectiv „transport

auto de mărfuri și persoane, depozitare de mărfuri, organizare de călătorii, servicii

de taximetrie", ulterior constituindu-se depozitul național reglementar

nr. M2000/05050. Firma în discuție, cu consimțământul titularului D.C. AG, în condițiile

Legii nr. 84/1998, a obținut certificatul de înregistrare pentru marca „D.",

având nr. 48868/2000, pentru o perioadă de 10 ani, cu începere de la data de 27

noiembrie 2000.

Prin acest certificat

de înregistrare SC D. SRL a obținut protecție și exclusivitate pe teritoriul României

pentru clasa de servicii 39, al cărei conținut a fost arătat anterior, fiind prin

urmare singura firmă îndreptățită să folosească marca D. în derularea obiectului

de activitate, care în principal se axează pe prestarea de servicii de taximetrie.

Concret, SC D.

SRL Cluj-Napoca, și-a materializat dreptul său exclusiv asupra mărcii D. prin aplicarea

pe autovehiculele deținute și pe cele destinate prestării de servicii de taximetrie,

în baza unor contracte de colaborare sau de prestări servicii de dispecerat încheiat

cu terții, respectiv pe cupolele și pe portierele acestor mijloace de transport

a însemnului mărcii D. Pe portiere s-au aplicat autocolante ce conțin inscripția

mărcii D. scrisă cu alb pe fond de culoare roșie, alături de numărul de apel YYY.

Pe de altă parte,

inculpatul S.l.V. este asociat și administrator al SC T.P.N. SRL Cluj-Napoca începând

cu data de 30 ianuarie 2003, corespunzătoare datei înregistrării acestei firme în

registrul comerțului (J12/208/2003), obiectul principal de activitate fiind transportul

cu taxiuri. În perioada 1999-2006 inculpatul a fost asociat și administrator la

firma T.D.C. SRL, care a fost înregistrată la O.R.C. sub nr. J12/3098 din 02

octombrie 1991 și care a fost cesionată în anul 2006 numitului D.R.M.

La data de 12

decembrie 2000, deci ulterior datei când partea vătămată SC D. SRL Cluj-Napoca,

administrată de către B.V., a înregistrat la O.S.I.M. cererea pentru marca D., inculpatul

S.l.V. în numele SC T.D.C. SRL a înregistrat la rândul său la O.S.I.M. marca D.,

înregistrarea acestei mărci fiind anulată însă prin sentința civilă nr. 236 din

16 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul București. O.S.I.M. a înscris anularea

mărcii D.C. aparținând societății inculpatului, în Registrul National al Mărcilor

și a publicat acțiunea anulării mărcii în B.O.P.I. nr. RR/2006.

În acest context,

inculpatul S.l.V. a declanșat o serie de procese civile prin care a urmărit ca și

firma părții vătămate să piardă calitatea de titular al mărcii D.

Astfel, în luna

iunie 2006 a promovat la Tribunalul București, secția a lll-a civilă, o acțiune

prin care a solicitat anularea înregistrării mărcii D., clasa 39, invocând reaua-credință

a părții vătămate în demararea procedurii de dobândire a mărcii. Acțiunea promovată

de inculpat în calitate de asociat și administrator al SC T.D.C. SRL a fost respinsă

ca neîntemeiată prin sentința civilă nr. 419 din 14 martie 2007 emisă de Tribunalul

București. Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, prin decizia civilă nr. 224 A, pronunțată la data de

28 septembrie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de către SC T.D.C. SRL,

prin reprezentantul S.l.V.

Recursul declarat

în cauză de către acesta a fost de asemenea respins ca nefondat prin decizia civilă

nr. 8170 din 05 decembrie 2008 emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cercetările ce

au avut loc, urmare a plângerii formulate la data de 25 mai 2009, au demonstrat

că, în toată perioada februarie 2003 - august 2009, pe fondul derulării acțiunilor

civile ce au avut loc, inculpatul S.l.V. a derulat activități de taximetrie prin

firmele pe care Ie-a condus în calitate de asociat și administrator, respectiv prin

SC T.D.C. SRL și SC T.P.N. SRL Cluj-Napoca, folosind neautorizat însemnele mărcii

D. (cea din urmă firmă la rândul ei a suferit modificări sub aspectul numelui comercial,

care inițial a fost SC T.D.P.N. SRL).

Interzicerea folosirii

semnului distinctiv D., a prestării, oferirii de servicii de taximetrie sub acest

semn, a aplicării semnului distinctiv D. pe cupolele și caroseriile autovehiculelor

folosite de firma inculpatului s-a dispus oficial prin sentința comercială nr.

2461 din 17 iunie 2009, pronunțată de către Tribunalul Comercial Cluj, însă abia

în luna august 2009 inculpatul S.l.V. a hotărât schimbarea inscripției mărcii D.

de pe cupolele și caroseriile mașinilor, destinate a fi folosite în activitatea

de taximetrie, cu denumirea „N.".

Inculpatul S.l.V.

la nivel declarativ, cu ocazia audierii sale pe parcursul procesului penal, a susținut

că nu se face vinovat de comiterea infracțiunilor pentru care este cercetat, în

condițiile în care a înregistrat la Registrul Comerțului Cluj denumirea T.D.C.,

la acel moment fiind singurul utilizator al denumirii D. de pe piață. A mai susținut

inculpatul că din această cauză, s-a socotit îndreptățit să folosească în continuare

denumirea D., mai ales că prin acțiunile în justiție întreprinse a încercat să dovedească

acest lucru, iar în momentul în care Tribunalul Cluj a pronunțat prin sentința comercială

nr. 2461/2009 în sensul interzicerii folosirii de către SC T.D.P.N. SRL a semnului

distinctiv D. s-a conformat, îndepărtând de pe cupole ori caroserii semnul distinctiv

D.

Așadar, această

folosire a însemnului mărcii D., neautorizată de către titular, îndelungată și continuă,

în activitatea de taximetrie prestată prin firma sa, a fost recunoscută de către

inculpatul S.l.V., însă susținerile acestuia cum că era îndreptățit la aceasta nu

pot fi primite, deoarece nu se poate pune semnul egalității între numele comercial

sau firmă și marcă, aceasta din urmă asigurând o protecție sporită titularului său

prin înregistrarea sa la O.S.I.M. în condițiile Legii nr. 84/1998.

Învinuirea adusă

inculpatului a fost susținută și prin declarația reprezentantului părții vătămate

SC D. SRL Cluj-Napoca, numitul B.V., care a descris natura relațiilor existente

între cele două societăți, concretizată într-o serie de acțiuni în justiție, precizând

că acesta a folosit fără drept denumirea D. până în anul 2009, deși în mod repetat

a discutat cu inculpatul pentru a-l determina să-și reconsidere poziția, însă fără

succes, inculpatul susținând că în realitate, determinant pentru atragerea clientelei

era indicativul ZZZ, nu denumirea D.

Printr-o adresă

din data de 01 octombrie 2009 Camera Taximetriștilor a Județului Cluj a comunicat

că SC T.P.N. SRL a purtat înscrisuri conținând cuvântul D. pe taxiurile deservite

prin dispecerat în perioada februarie 2003-august 2009.

Totodată, la dosar

au fost depuse fotografii efectuate în standurile de taxiuri în diferite perioade

de timp, care fac dovada prezenței pe caroseriile unor taxiuri a însemnului mărcii

D. cu numărul de apel ZZZ, iar colaboratorii celor două firme concurente care au

fost audiați ca martori în prezenta cauză, respectiv numiții M.D., C.D.l., M.I.,

E.l.S., Ș.S.T., T.M. și B.A.M., au confirmat aceste aspecte.

Cu titlu exemplificativ,

din declarația martorului M.D., colaborator al firmei inculpatului, rezultă că acesta

a folosit cuvântul D., prin aplicare pe cupolele, ușile, parasolarele și parbrizele

mașinilor firmei SC T.P.N. SRL Cluj-Napoca, în mod continuu în perioada 2000-2009,

că la un moment dat, începând cu luna august 2009 din dispoziția inculpatului cuvântul

D. de pe mașinile folosite pentru prestarea activității de taximetrie de către firma

sa, a fost înlocuit cu cuvântul „N.", încetând astfel activitatea de folosire

a mărcii D. în mod neautorizat de către titular.

Pe aceeași poziție

declarativă s-a situat și martorul C.D.l. care este colaborator al firmei prejudiciate

și care a confirmat în esență că sigla D. a fost prezentă pe mașinile firmei inculpatului

până în luna august 2009 când a fost înlocuită cu denumirea N.

La dosarul cauzei

s-au depus spre exemplificare și două contracte de prestări servicii de dispecerizare,

încheiate de către societatea inculpatului T.D.P.N. SRL cu doi colaboratori, în

speță martorii S.T. și E.l.S., care sunt persoane fizice autorizate să presteze

servicii de taximetrie.

În baza acestor

contracte, firma inculpatului se obliga să presteze servicii de dispecerat pentru

aceștia, respectiv predare comenzi de transport în regim taxi pentru cetățeni cu

obligația pentru beneficiarii acestor servicii de dispecerat, respectiv pentru cei

doi șoferi taxi, luați ca exemplu, de a purta pe mașinile folosite în activitatea

de taximetrie a însemnelor, înscrisurilor și siglei operatorului dispecer, de a

purta reclamele suplimentare distribuite de operatorul dispecer.

În faza cercetării

judecătorești au fost reaudiați martorii C.D.l., M.D., M.I., P. (fostă B.) A.M.

și T.M., care au menținut declarațiile formulate anterior în faza urmăririi penale.

S-a considerat

că, probele administrate în cauză și la care s-a referit mai sus susțin teza că

în perioada 2000-2009 inculpatul S.l.V., fie în calitate de asociat și administrator

al SC T.D.C. SRL (până în anul 2006 când a cesionat-o numitului D.R.M.), fie în

calitate de reprezentant legal al SC T.P.N. SRL (care a purtat și denumirea D. inclusă

în numele firmei în cursul anului 2009 până în luna iulie), a folosit continuu această

inscripție a mărcii D., scrisă cu litere de culoare roșie pe fond galben, alături

de numărul de apel ZZZ, fără a avea consimțământul titularului mărcii, în speță

SC D. SRL Cluj-Napoca conform dispozițiilor Legii nr. 84/1998.

S-a susținut în

apărarea inculpatului aceea că în realitate, deși există indicii că acesta a folosit

marca D. pe mașinile proprii sau ale colaboratorilor firmei sale, totuși a acționat

fără vinovăție, lipsind astfel unul dintre elementele constitutive ale infracțiunilor

în discuție, respectiv intenția, deoarece nu a acționat cu rea credință, ci dimpotrivă

a încercat să-și valorifice dreptul său prin acțiuni în justiție din momentul anulării

mărcii D., acțiune care a fost soluționată nefavorabil pentru acesta prin sentința

civilă nr. 236 din 16 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul București, însă s-a

considerat că odată ce inculpatul a luat la cunoștință despre conținutul sentinței

civile nr. 236 din 16 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul București, acesta trebuia

să-și reconsidere poziția și, indiferent de demersurile ulterioare întreprinse,

la sugestii mai mult sau mai puțin avizate, trebuia să se abțină de la a folosi

denumirea D. în orice modalitate, în activitatea pe care o desfășura, știind faptul

că singurul titular al mărcii D., care era autorizat să folosească această inscripție

pentru prestarea de servicii de taximetrie era partea vătămată SC D. SRL Cluj-Napoca.

S-a mai susținut

în apărarea inculpatului că, pe fondul derulării proceselor civile în justiție în

perioada 2003-2009, autocolantele folosite de acesta pe mașinile firmelor sale sau

ale colaboratorilor, destinate să fie utilizate în activitatea de taximetrie, care

purtau marca D., erau diferite sub aspect cromatic de cele aplicate pe mașinile

titularului mărcii D., respectiv era vorba despre culori diferite ale fondului autocolantelor

și despre numere de apel diferite, însă chiar așa fiind, simpla comparare a acestora

evidențiază prezența inscripției mărcii D. pe autocolantele mașinilor firmei inculpatului.

În literatura

de specialitate, s-a definit imitarea ca modalitate alternativă de realizare a elementului

material al infracțiunii analizate, ca fiind o contrafacere deghizată în materializarea

căreia imitatorul reproduce doar trăsăturile esențiale, evidente, sperând cu ajutorul

asemănării de ansamblu să inducă în eroare consumatorii, iar cu ajutorul deosebirilor

(de ex. de cromatică) să se sustragă de la eventuale consecințe prescrise de lege

(a se vedea Mihai A. Hotca, Maxim Dobrinoiu, Infracțiuni prevăzute în legi speciale,

comentarii și explicații, Editura C.H.B.).

Cel mai adesea,

utilizatorii serviciilor de taximetrie, nu observă diferențele de cromatică ale

autocolantelor aplicate pe lunete sau pe caroseriile mașinilor destinate să presteze

servicii taxi, numerele de apel diferite sau cuvintele scrise în format unic pe

autocolante, însă inscripția D. iese în mod deosebit în evidență, acesta fiind un

element dominant, care odată asimilat, va determina utilizatorul să apeleze la serviciul

oferit de aceeași marcă.

Drept urmare,

se poate afirma că inculpatul S.I.V., sub aparența materializării obiectului de

activitate al firmei sale, care a prestat direct sau ca operator dispecer servicii

de taximetrie folosind marca D., a imitat marca D. în perioada 2003 - august 2009,

fără drept și a folosit-o în mod continuu, ca formă și poziționare pe mașinile de

taxi care au deservit cetățenii, cu cea utilizată de dispecerul taxi SC D. SRL Cluj-Napoca,

care este titularul acestei mărci și care are drept exclusiv de folosire pe teritoriul

României în baza Legii nr. 84/1998 pentru clasa de servicii 39.

În mod evident,

această conduită a inculpatului a avut aptitudinea de a-l induce în eroare pe consumatorul

serviciilor de taximetrie cu privire la calitatea serviciilor ori cu privire la

proveniența acestora, însă într-adevăr, riscul de confuzie dintre marca înregistrată

și cea contrafăcută nu trebuie să se producă efectiv, fiind suficient ca semnul

care materializează marca contrafăcută să aibă aptitudinea de a produce confuzie

în raport cu marca înregistrată, în ceea ce privește prestatorul serviciului particularizat

prin marcă și calitatea sa de utilizator legitim al mărcii.

Conform literaturii

de specialitate, „imitarea" se poate realiza când marca este reprezentată de

nume, ca în cazul în discuție, cifre, culori sau combinații ale acestora, caz în

care pentru determinarea realizării elementului material al laturii obiective în

varianta analizată (imitare) se procedează, la o analiză comparativă sub aspect

fonetic, vizual și intelectual.

Pe de altă parte,

„folosirea" presupune întrebuințarea sau utilizarea în interes propriu a unei

mărci de către o altă persoană decât proprietarul, titularul, situație de asemene

demonstrată în cauză.

Latura obiectivă

a infracțiunii prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 presupune

pe de o parte, realizarea anumitor activități ilicite, respectiv contrafacere, imitare

sau folosire fără drept și obținerea unor mărci false, de natură să producă confuzie

printre consumatori iar pe de altă parte, producerea unei stări de pericol pentru

titularul mărcii sub aspectul exercitării depline a drepturilor patrimoniale și

nepatrimoniale ce decurg din aceasta.

Latura subiectivă

a infracțiunii condiționează comiterea infracțiunii de cunoașterea de către autor

a faptului că activitățile sale sunt realizate fără drept și pentru inducerea în

eroare a consumatorilor.

În speța de față,

intenția infracțională derivă din chiar conduita inculpatului, care a imitat și

folosit marca D. cu privire la care nu era autorizat conform legii, pentru prestarea

unor servicii identice cu cele ale titularului mărcii, conduită de natură să inducă

o stare de confuzie în rândul consumatorilor cu privire la calitatea serviciilor

și a identității prestatorului de servicii marca D.

Inculpatul S.l.V.

a fost trimis în judecată pentru infracțiunile de contrafacere marcă, prev. de

art. 83 alin. (1) lit. a) din Legea nr .84/1998 modificată prin O.U.G. nr. 190/2005

cu aplic. art. 13 C. pen. și concurență neloială, prev. de art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, cu aplicarea

art. 33 lit. b) C. pen., reținându-se că activitatea sa infracțională s-a derulat

în perioada 2003-august 2009.

S-a menționat

faptul că Legea nr. 84/1998 a fost modificată succesiv prin O.U.G. nr. 190/2005

care a intrat în vigoare la data de 28 decembrie 2005 și prin Legea nr. 66 din

31 martie 2010, care a intrat în vigoare la 30 de zile de la publicarea în M.

Of. nr. 226/09.04.2010.

Prin O.U.G.

nr. 190/2005 s-a abrogat alin. (5) al art. 83 din Legea nr. 84/1998, care prevedea

că în privința infracțiunilor încriminate în art. 83 al legii acțiunea penală se

pune în mișcare la plângerea prealabilă a părții vătămate.

Pe de altă parte,

prin Legea nr. 66/2010 s-a abrogat infracțiunea de concurentă neloială incriminată

în art. 86 și s-a modificat conținutul infracțiunii de contrafacere de marcă prevăzute

de art. 83 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 în sensul că este incriminată

infracțiunea de contrafacere, termen care este definit în alin. (3) al aceluiași

articol, în sensul de „realizare sau utilizare fără consimțământul titularului de

către terți, în activitatea comercială, a unui semn:

a) identic cu

marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată;

b) care, dată

fiind identitatea sau asemănarea cu o marcă, ori dată fiind identitatea sau asemănarea

produselor sau serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile

pentru care marca a fost înregistrată, ar produce în percepția publicului un risc

de confuzie, incluzând și riscul de asociere a mărcii cu semnul (...)".

Prevederile

art. 83 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 înainte de modificarea în discuție

se regăsesc incriminate în prevederile art. 83 alin. (1) lit. a) și alin. (3)

lit. a), b) din Legea nr. 84/1998 după modificarea adusă prin Legea nr. 66/2010,

însă procurorul a considerat în mod corect că incriminarea inițială este mai favorabilă

sub aspectul pedepsei prevăzute raportat la pedeapsa alternativă a amenzii care

în prima variantă are un conținut mai atenuat sub aspectul pragului valoric aplicabil

în cazul alegerii unei atari pedepse, spre deosebire de noile modificări ale amenzii

penale care sunt de nivel superior sub aspectul cuantumului.

În concluzie analizând

cele două incriminări ale faptei de contrafacere reținută în cauză s-a apreciat

în mod just că varianta anterioară modificării aduse prin Legea nr. 66/2010 este

mai favorabilă inculpatului, motiv pentru care s-a reținut în cauză ca având aplicabilitate

art. 13 C. pen. privind legea penală mai favorabilă.

În ceea ce privește

infracțiunea de concurență neloială reținută inițial în sarcina inculpatului în

modalitatea prev. de art. 86 din Legea nr. 84/1998, având în vedere abrogarea expresă

a acesteia din conținutul Legii nr. 84/1998 prin Legea nr. 66/2010, s-a apreciat

că această faptă rămâne în vigoare în modalitatea reglementată prin Legea nr. 11/1991

privind combaterea concurenței neloiale, respectiv prin prevederile art. 5

alin. (1) lita din Legea nr. 11/1991, act normativ care are valoare de lege generală

în comparație cu Legea nr. 84/1998 care era lege specială în materia combaterii

concurenței neloiale în domeniul mărcilor până la momentul abrogării.

Drept urmare,

în cauză procurorul a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei reținute

în sarcina inculpatului din infracțiunea de concurență neloială, prevăzută de

art. 86 din Legea nr. 84/1998 în infracțiunea de concurență neloială prevăzută de

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 11/1991, astfel cum inculpatul a și fost

trimis în judecată.

La termenul de

judecată din data de 09 iunie 2011 tribunalul, din oficiu, a pus în discuție în

condițiile art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei reținute

în sarcina inculpatului din infracțiunea prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 11/1991 în infracțiunea prevăzută de art. 86 din Legea nr. 84/1998 cu

art. 13 C. pen., apreciind că această reglementare a infracțiunii este mai favorabilă

inculpatului, față de împrejurarea că, potrivit art. 86 alin. (2) din Legea nr.

84/1998, acțiunea penală pentru infracțiunea în discuție se punea în mișcare la

plângerea prealabilă a părții vătămate.

Într-adevăr, la

momentul de început al activității infracționale desfășurată de către inculpat (nivelul

anului 2003, ulterior pronunțării sentinței civile nr. 236/2003 a Tribunalului București)

era în vigoare Legea nr. 84/1998, care incrimina infracțiunea de concurență neloială

în art. 86, pentru ca la momentul epuizării infracțiunii de concurență neloială

(august 2009), acest articol să fie abrogat expres prin Legea nr. 66/2010.

În perioada de

referință infracțională era în vigoare, astfel cum a reținut procurorul, și Legea

nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, care încrimina infracțiunea

în discuție în art. 5 alin. (1) lit. a) și care prevedea necesitatea unei plângeri

a părții vătămate pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, fără a fi vorba despre

o plângere prealabilă, care are o natură specifică.

Plângerea părții

vătămate SC D. SRL Cluj-Napoca a fost formulată la data de 29 mai 2009, deci anterior

abrogării art. 86 din Legea nr. 84/1998, când erau în vigoare și dispozițiile care

prevedeau necesitatea unei plângeri prealabile a persoanei vătămate, plângere supusă

anumitor condiții expres prevăzute de lege, sub aspectul conținutului său, dar și

al termenului de introducere.

Sub acest ultim

aspect, este de observat faptul că infracțiunea de concurentă neloială este o infracțiune

continuă, caracterizată așadar printr-un moment al consumării sale și unul al epuizării,

chestiunea în discuție prezentând relevanță în privința termenului de 2 luni pentru

introducerea plângerii care potrivit art. 284 C. proc. pen., curge de la data la

care persoana vătămată a știut cine este făptuitorul.

Potrivit însă,

deciziei Înaltei Curții de Casație și Justiție pronunțată în interesul legii

nr. 10/2008, în cazul infracțiunilor continue, termenul de 2 luni pentru introducerea

plângerii prealabile curge de la data la care persoana vătămată a știut cine este

făptuitorul, fără a prezenta importanță momentul consumării ori acela al epuizării

infracțiunii.

În cazul de față,

reținând că Legea nr. 84/1998 conține dispoziții legale mai favorabile inculpatului

decât Legea nr. 11/1991, rezultă că plângerea prealabilă formulată de partea vătămată

SC D. SRL este tardivă, din mijloacele de probă administrate reieșind în mod cert

că identitatea făptuitorului era cunoscută încă din anul 2003, însă partea vătămată

prin reprezentatul său, a ales să depună plângere abia în luna mai 2009, deci mult

după expirarea termenului de 2 luni.

Partea vătămată

s-a opus schimbării încadrării juridice în sensul precizat mai sus, argumentând

cu faptul că art. 13 C. pen. privește strict norme de drept penal material sau substanțial

și nu norme de drept procesual penal, iar dacă s-ar susține contrariul, s-ar realiza

un transfer al situației de excepție a aplicării legii penale substanțiale mai favorabile

în domeniul legii procesual penale, ceea ce nu ar fi admisibil, deoarece în cazul

normelor de procedură penală operează doar principiul activității legii, fără nici

o excepție.

Fără îndoială,

teza avansată este corectă, în literatura și practica instanțelor de judecată fiind

încetățenită ideea că nu este posibilă aplicarea unei alte legi de procedură decât

cea activă în momentul efectuării unui anumit act sau la momentul luării unei anumite

măsuri procesuale sau procedurale.

Însă, în cazul

de față, la momentul formulării plângerii prealabile era în vigoare Legea nr. 84/1998

care prevedea necesitatea plângerii prealabile în cazul infracțiunii de concurență

neloială, pentru ca la un moment ulterior să fie adoptată Legea nr. 66/2010 care

abrogă expres art. 86 din Legea nr. 84/1998 în întregul său.

Dar pe de altă

parte, Legea nr. 66/2010 nu ar putea retroactiva, deci nu s-ar putea aplica situațiilor

ivite înainte de intrarea sa în vigoare, tocmai din considerentele reținute mai

sus, astfel că problema nu ar putea fi rezolvată decât făcând apel la instituția

legii penale mai favorabile, a cărei aplicabilitate este susținută și de faptul

că instituția plângerii prealabile are un caracter mixt, de drept penal reprezentând

o condiție pentru tragerea la răspundere penală a infractorului care a săvârșit

anumite infracțiuni, cu implicații în planul dreptului procesual penal.

Altfel spus, așa

cum s-a precizat în literatura de specialitate, plângerea prealabilă sub aspect

penal reprezintă o condiție de pedepsibilitate, iar sub aspect procesual penal o

condiție de procedibilitate, aceasta găsindu-și reglementarea atât în norme de drept

penal substanțial cât și în norme procesuale.

Drept urmare,

în privința infracțiunii de concurență neloială, instanța a reținut că la momentul

formulării plângerii prealabile erau în vigoare prevederile art. 86 alin. (2) din

Legea nr. 84/1998 conform cărora acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea

prealabilă a persoanei vătămate, ulterior aceste dispoziții legale fiind abrogate.

În aceste condiții,

instanța a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 13 C. pen. privind legea

penală mai favorabilă, atâta timp cât de la săvârșirea faptei și până la momentul

judecării sale definitive, au intervenit una sau mai multe legi penale, dintre acestea

cea mai favorabilă fiind legea care în întregul ei conține dispoziții mai favorabile

și care, în acest caz concret, este legea care condiționa punerea în mișcare a acțiunii

penale de introducerea unei plângeri prealabile.

Pe cale de consecință,

tribunalul, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice

din infracțiunea de concurență neloială prev. de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 11/1991 în infracțiunea de concurență neloială prev. de art. 86 din Legea

nr. 84/1998 cu art. 13 C. pen.

S-a susținut de

către inculpat prin apărătorul său că situația ar fi aceeași și în cazul infracțiunii

de contrafacere de marcă, prev. de art. 83 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998,

deoarece și în privința acestei infracțiuni, art. 83 alin. (4) din lege prevedea

că acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a părții vătămate,

acest text de lege fiind abrogat prin O.U.G. nr. 190/2005, act normativ în vigoare

din data de 28 decembrie 2005.

În realitate,

situația este diferită, deoarece dacă în cazul infracțiunii de concurentă neloială,

actul abroaator intervenise ulterior epuizării sale, în cazul infracțiunii de contrafacere

de marcă, aceasta a continuat și ulterior datei de 28 decembrie 2005, când a avut

loc abrogarea expresă a art. 83 alin. (4) din Legea nr. 84/1998 prin O.U.G. nr.

190/2005.

Aceasta înseamnă

că pentru perioada ulterioară acestui moment nu se mai pretinde existența unei plângeri

prealabile, însă infracțiunea se poate urmări din oficiu sau la plângerea persoanei

vătămate.

Cum însă pentru

perioada anterioară intervenirii actului de abrogare (O.U.G. nr. 190/2005), plângerea

prealabilă formulată de partea vătămată la data de 29 mai 2009, apare ca fiind tardivă,

instanța de judecată a reținut drept perioadă de referință infracțională pentru

infracțiunea de contrafacere de marcă, perioada cuprinsă între data de 28

decembrie 2005 și luna august 2009.

La rândul său,

partea vătămată prin apărător, a solicitat instanței să dispună schimbarea încadrării

juridice din infracțiunile de contrafacere de marcă, prev. de art. 83 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 84/1998 și concurență neloială, prev. de art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 11/1991 în infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215

alin. (1) și (2) C. pen., pe considerentul că infracțiunile pentru care inculpatul

a fost trimis în judecată nu sunt infracțiuni de rezultat, deci nu presupun existența

unui prejudiciu, or în rechizitoriu s-a reținut crearea unui prejudiciu.

Afirmația nu este

întrutotul exactă, deoarece procurorul nu a reținut nici un moment, producerea unui

prejudiciu în dauna părții vătămate, produs urmare a activității infracționale desfășurate

de către inculpat, ca element constitutiv al vreuneia dintre infracțiunile în discuție,

ci pur și simplu a arătat că SC D. SRL Cluj-Napoca s-a constituit parte civilă în

cauză cu o anumită sumă de bani pentru folosirea ilegală a mărcii Diesel de către

inculpat.

Într-adevăr, analizând

conținutul constitutiv al infracțiunilor în discuție, se poate observa că, atât

infracțiunea de contrafacere de marcă prev. de art. 83 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 84/1998 și infracțiunea de concurență neloială prev. de art. 86 din Legea

nr. 84/1998, cât și infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) și

(2) C. pen., au un element comun și anume inducerea în eroare.

Aceasta nu înseamnă

însă că se poate pune semnul egalității între acestea, deoarece, dacă în cazul infracțiunii

de înșelăciune, inducerea în eroare presupune prezentarea ca adevărată a unei fapte

mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul obținerii unui folos

material, în cazul infracțiunilor prevăzute de legile speciale, este încriminată

contrafacerea, imitarea sau folosirea fără drept a unei mărci în scopul inducerii

în eroare a publicului asupra calității produselor sau serviciilor la care se referă

marca, precum și orice utilizare a mărcilor contrară practicilor loiale în activitatea

industrială sau comercială în scopul de a induce în eroare consumatorii.

Or, nici un moment

nu se poate susține că inculpatul ar fi desfășurat o activitate de inducere în eroare

a părții vătămate, dimpotrivă prin metodele folosite, acesta s-a adresat consumatorilor

de activități de taximetrie, spre a-i atrage pe aceștia și a-i determina să apeleze

la serviciile oferite de firma sa, bineînțeles această conduită a sa răsfrângându-se

în mod negativ asupra activității similare desfășurate de titularul mărcii, care

în această situație a fost în mod cert prejudiciat.

Deci chiar acceptând

teza producerii unui prejudiciu, nu se poate afirma existența infracțiunii de înșelăciune,

raportat la starea de fapt reținută, lipsind elementele constitutive ale infracțiunii

în discuție. Pe de altă parte, afirmația că infracțiunile deduse judecății ar fi

infracțiuni de pericol, nu de rezultat, nu schimbă cu nimic situația, atâta timp

cât, chiar legiuitorul a prevăzut posibilitatea reparării daunelor patrimoniale

sau morale care ar decurge din activități de concurență neloială ori contrafacere

de marcă (art. 9 din Legea nr. 11/1991, art. 85 din Legea nr. 84/1998 sau art. 14

din O.U.G. nr. 10/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate

intelectuală) iar practica judiciară este constantă în acest sens.

Drept urmare tribunalul

a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de partea vătămată

SC D. SRL Cluj-Napoca prin apărătorul său ales, din infracțiunile de contrafacere

de marcă și concurență neloială, prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 84/1998 modif. prin O.U.G. nr. 190/2005 cu art. 13 C. pen. și art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 11/1991 în infracțiunea de înșelăciune, prev. de art.

215 alin. (1) C. pen.

Față de considerentele

expuse mai sus, tribunalul în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit.

f) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului S.l.V.,

pentru săvârșirea infracțiunii de concurență neloială, prev. de art. 86 din Legea

nr. 84/1998 cu art. 13 C. pen., apreciind că plângerea părții vătămate a fost tardiv

introdusă.

În baza art. 346

alin. (4) C. proc. pen. a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea

vătămată SC D. SRL Cluj-Napoca.

În baza art. 192

pct. 2 lit. c) C. proc. pen. a obligat partea vătămată SC D. SRL Cluj-Napoca la

plata sumei de 300 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pe de altă parte,

tribunalul a reținut că vinovăția inculpatului S.l.V. a fost dovedită pe deplin

în privința infracțiunii de contrafacere de marcă, prev. de art. 83 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 84/1998, acesta urmând a răspunde penal pentru această faptă,

reținând ca perioadă de referință infracțională, perioada cuprinsă între data de

28 decembrie 2005 și luna august 2009.

În drept, fapta

inculpatului S.l.V., care în perioada 28 decembrie 2005 - august 2009, în calitate

de administrator și asociat al SC T.D.C. SRL și al SC T.P.N. SRL (fostă T.D.P.N.

SRL) în mod continuu, a imitat și folosit însemnele mărcii D. în activitatea de

prestări servicii taximetrie și dispecerizare, care a format și formează obiectul

principal de activitate al firmelor sale, fără autorizarea scrisă din partea titularului

mărcii, respectiv a SC D. SRL Cluj-Napoca, care desfășoară același gen de servicii

către beneficiari, în scopul inducerii în eroare a publicului asupra calității produselor

sau serviciilor la care se referă marca întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de contrafacere de marcă prev. de art. 83 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998

mod., prin O.U.G. nr. 190/2005 cu aplic. art. 13 din C. pen.

La individualizarea

judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, tribunalul a avut în vedere

criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 C. pen., respectiv gravitate

concretă a faptei comise, raportat la modalitatea de săvârșire și mijloacele folosite,

limitele speciale prevăzute de lege și desigur, persoana inculpatului.

În legătură cu

aceste aspecte este de remarcat activitatea infracțională desfășurată de inculpat,

pe parcursul unei perioade de timp de câțiva ani, dar și lipsa antecedentelor sale

penale și conduita adoptată în fața organelor judiciare penale, inculpatul recunoscând

fapta comisă în materialitatea sa, chiar dacă a susținut că nu se face vinovat de

comiterea vreunei infracțiuni.

Raportat la toate

aceste elemente de individualizare, tribunalul a aplicat inculpatului pedeapsa de

3 luni închisoare, apreciind că o atare pedeapsă corespunde pe deplin scopului pedepsei,

în sensul art. 52 C. pen.

Având în vedere

lipsa antecedentelor penale, vârsta inculpatului, faptul că are o familie legal

constituită și desfășoară activități lucrative, consideră că scopul acestei pedepse

va putea fi atins și fără executarea sa în regim de detenție, fiind așadar îndeplinite

toate cerințele art. 81 C. pen.

Pe cale de consecință,

instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului

pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni.

În baza art. 359

C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.

pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71

C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza II

C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea

executării pedepsei.

În baza art. 71

alin. ultim C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei închisorii.

Partea vătămată

SC D. SRL Cluj-Napoca s-a constituit parte civilă în cauză solicitând obligarea

inculpatului și a părții responsabile civilmente SC T.P.N. SRL Cluj-Napoca la plata

unor despăgubiri civile în sumă de 840.000 RON cu titlu de daune materiale și 4.000.000

RON cu titlu de daune morale, generate de folosirea ilegală a mărcii D. de către

inculpat în activitatea comercială desfășurată de-a lungul timpului, până la încetarea

actului ilicit. Totodată, s-a solicitat luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor

mobile și imobile aparținând acestora până la concurența sumelor pretinse.

În legătură cu

daunele materiale pretinse, s-a afirmat că acestea reprezintă profitul estimativ

al societății inculpatului pe o perioadă de 7 ani, raportat la contractele de colaborare

încheiate de societate cu diverse persoane, contracte având ca obiect prestarea

de servicii de dispecerat pentru aceștia, respectiv predare comenzi de transport

în regim taxi pentru cetățeni, beneficiarii având obligația achitării unei taxe

fixe lunare.

Așa cum s-a arătat

deja, în mod cert activitatea infracțională desfășurată de inculpat (care se configurează

infracțiunii de contrafacere de marcă desfășurată în perioada 2005-2009), a fost

prejudiciabilă pentru partea vătămată titulară a mărcii D., existând probabil pe

piața serviciilor de acest fel persoane care preferă să folosească aceeași firmă

de taximetrie din diverse considerente, însă totuși, este greu de susținut teza

că, consumatorii serviciilor de taximetrie, au ales să apeleze la serviciile uneia

dintre cele două firme, exclusiv în considerarea acestei mărci și a serviciilor

oferite, în mare parte având relevanță și alte elemente, cum ar fi indicativul folosit

(și care era distinct, fie ZZZ, fie YYY), fiind lesne de observat că pentru a beneficia

de serviciile firmelor în cauză, era necesar să se apeleze unul dintre cele două

numere de telefon, or în acest caz era necesar ca respectivul consumator să rețină

numărul de telefon și nu marca D.

Mai mult, cu siguranță

există consumatori pe piața serviciilor de taximetrie cărora le este indiferentă

firma de taximetrie la care apelează.

Ca atare, nu se

poate afirma că profitul uneia dintre societăți reprezintă beneficiul nerealizat

de cealaltă, sau că acesta din urmă ar fi fost egal cu suma rezultând dintr-o evaluare

financiară a mărcii D.

Din aceste considerente,

cererea în probațiune formulată de partea vătămată în sensul efectuării unei expertize

contabile care să stabilească profitul SC T.P.N. și a unei evaluări a mărcii D.

a fost respinsă, la dosar existând și extrase de informare de la Oficiul Registrului

Comerțului Cluj privind situația financiară a celor două societăți, care în perioada

respectivă era comparabilă.

Drept urmare,

s-a apreciat că solicitarea părții vătămate în sensul obligării inculpatului și

a părții responsabile civilmente la plata sumei de 840000 RON cu titlu de daune

materiale nu poate fi primită.

În ceea ce privește

acordarea unor daune morale, situația este diferită, atâta timp cât inculpatul a

imitat și folosit fără drept marca D., în detrimentul titularului, prin activitatea

sa inculpatul atrăgând consumatorii serviciilor de taximetrie oferite de partea

vătămată, aceștia fiind direcționați spre alte servicii decât cele vizate.

Imitarea și folosirea

fără drept a mărcii D. de către inculpat o perioadă îndelungată de timp reprezintă

acte de contrafacere în sensul Legii nr. 84/1998 și ca atare, acestea se impun a

fi sancționate și din punct de vedere civil, fiind cert că partea vătămată a suferit

un prejudiciu de ordin nepatrimonial, deoarece dincolo de faptul că a fost lipsită

de un anumit câștig material, renumele și prestigiul firmei au avut de suferit,

partea vătămată fiind pusă în situația de a-și reafirma constant credibilitatea

pe piața consumatorilor de servicii de taximetrie din Cluj-Napoca, însă chiar așa

fiind, cuantumul daunelor morale pretinse este exagerat.

Ca atare, în baza

art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 85 din Legea nr. 84/1998 instanța a admis în

parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată SC D. SRL Cluj-Napoca și a obligat

pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.P.N. SRL Cluj-Napoca

să plătească acesteia despăgubiri civile în sumă de 35000 RON, reprezentând daune

morale.

Conform art. 163

alin. (1) și (2) C. proc. pen. în cursul procesului penal se iau măsuri asigurătorii

constând în indisponibilizarea prin instituirea unui sechestru a bunurilor mobile

și imobile aparținând inculpatului și părții responsabile civilmente în vederea

reparării pagubei, până la concurența valorii probabile a acesteia.

Drept urmare,

tribunalul constatând existența unui prejudiciu în dauna părții vătămate a admis

cererea acesteia și a dispus instituirea sechestrului asigurător până la concurența

sumei de 35000 RON, asupra cotei devălmașe aparținând inculpatului S.l.V., din imobilul

situat în Cluj-Napoca, str. A.V., jud. Cluj, înscris în CF AA, nr. top. XX.

Împotriva sentinței

menționate au declarat apel inculpatul S.I.V. și partea civilă SC D. SRL.

În susținerea

apelului promovat inculpatul S.l.V. a solicitat admiterea apelului, desființarea

în parte a hotărârii atacată doar în ce privește condamnarea pentru comiterea infracțiunii

de contrafacere de marcă, prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998,

menținând integral celelalte dispoziții cuprinse în sentința atacată.

S-a solicitat,

în principal, încetarea procesului penal față de inculpat, constatând că plângerea

penală formulată împotriva acestuia a fost tardiv introdusă, în ce privește comiterea

infracțiunii prev. de art. 83 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998.

În temeiul

art. 346 alin. (4) C. proc. pen. în latura civilă a cauzei s-a solicitat lăsarea

ca nesoluționată a acțiunii civile promovată de partea civilă SC D. SRL Cluj-Napoca.

În subsidiar,

s-a solicitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art.

10 lit. d) C. proc. pen. achitarea inculpatului cu privire la comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art.

13 C. pen.

În acest caz,

conform art. 346 alin. (1) C. proc. pen. s-a solicitat respingerea ca neîntemeiate

pretențiile civile formulate de partea civilă SC D. SRL.

În cazul în care

instanța de apel nu va da curs solicitărilor formulate anterior, solicită achitarea

inculpatului în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., raportat la

art. 10 alin. (1) lit. b

1

) C. proc. pen. cu aplicarea art. 18

1

C. pen. constatând că fapta reținută în sarcina inculpatului nu prezintă gradul

de pericol social al unei infracțiuni.

Partea civilă

SC D. SRL a solicitat admiterea apelului declarat, desființarea sentinței Tribunalului

Cluj și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună, în ceea ce privește

latura penală, schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de contrafacere

de marcă, art. 83 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 și concurența neloială,

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 11/1991 în infracțiunea de înșelăciune prevăzută

și pedepsită de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. și condamnarea inculpatului S.l.V.

la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În ce privește

latura civilă solicită admiterea acțiunii civile formulată pe baza administrării

de noi probe în condițiile art. 377 alin. (2) C. proc. pen. și obligarea în solidara

inculpatului S.l.V. cu partea responsabilă civilmente SC T.P.N. SRL la plata despăgubirilor

civile în cuantum de 840.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale și 1.680.000

RON daune morale conform art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ.,

art. 85 din Legea nr. 84/1998.

Solicită acordarea

cheltuielilor de judecată pentru urmărirea penală cât și pentru faza procesuală

a fondului, în cuantumul dovedit cu înscrisurile depuse.

Prin decizia penală

nr. 34/A din 10 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală

și de minori, a fost admis apelul declarat de către partea civilă SC D. SRL, s-a

desființat în parte sentința, doar sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate

și judecând în aceste limite:

S-a majorat cuantumul

daunelor morale la plata cărora este obligat inculpatul S.I.V., în solidar cu partea

responsabilă civilmente SC T.P.N. SRL, în favoarea părții civile SC D. SRL de la

35.000 RON la 100.000 RON.

S-a dispus instituirea

sechestrului asigurător, conform art. 163 alin. (1), (2) și art. 164 C. proc.

pen., asupra imobilului-construcție și teren - situat în str. G.B., Cluj Napoca

identificate în CF BB nr. cadastral WW pentru teren și nr. cadastral WW pentru construcție

și menține sechestrul asigurător instituit prin sentința apelată asupra cotei devălmașe

aparținând inculpatului din imobilul situat în Cluj Napoca, str. A.V. înscris în

CF AA, nr. top. XX, ambele măsuri asigurătorii până la concurenta sumei de 100.000

RON.

S-au menținut

restul dispozițiilor sentinței atacate.

A fost respins

ca nefondat apelul declarat de către inculpatul S.I.V. împotriva aceleiași sentințe.

Analizând apelurile

declarate din prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat și a disp.

art. 379 și urm. C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat următoarele:

Instanța fondului

a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea constând în aceea că inculpatul

S.V.l. în perioada 2003 - august 2009, în calitate de administrator și asociat al

SC T.D.C. SRL și SC T.P.N. SRL - anterior T.D.P.N. SRL - în mod continuu și contrar

practicilor loiale în activitatea comercială și în scopul inducerii în eroare a

consumatorilor, a imitat și a folosit însemnele mărcii D. în activitatea de prestări

servicii taximetrie și dispecerizare care a format și formează obiectul principal

de activitate a firmelor sale, fără autorizarea scrisă din partea titularului mărcii

respectiv partea civilă SC D. SRL Cluj-Napoca care desfășoară același gen de servicii

către beneficiari.

Având în vedere

că starea de fapt a fost expusă de o manieră amplă însă sintetică de către instanța

fondului și nu este contestată de către părți nu vom mai reveni asupra acesteia.

Vom constata că din probele administrate, atât în faza de urmărire penală, cât și

în faza de cercetare judecătorească în fața instanței de fond și în fața instanței

de apel rezultă fără putință de tăgadă că inculpatul S.l.V. se face vinovat de săvârșirea

infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, respectiv infracțiunea de

contrafacere marcă prev. de art. 83 alin. (