ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2175/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2175/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra

recursului declarat de inculpatul T.D.L. împotriva deciziei penale nr. 197/A/2013

din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și pentru cauze cu

minori, constată:

Prin sentința

penală nr. 13 din 22 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosar nr. 939/117/2012

a fost condamnat inculpatul T.D.L. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală,

prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu art. 41

alin. (2) C. pen., cu art. 74 lila) și art.76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 4

ani închisoare.

S-a dispus interzicerea

exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pe durata de 5

ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

S-a făcut aplicarea

art. 64 lit. a) teza II și art. 71 alin. (1), (2) C. pen.

În temeiul

art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării

pedepsei, pe durata termenului de încerdare, de doi ani plus pedeapsă aplicată,

potrivit art. 86

2

C. pen.

În baza art. 86

3

C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună

următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte

o dată la 6 luni, în ultima zi de vineri a fiecărui semestru, la Serviciul de Probațiune

de pe lângă Tribunalul Cluj;

- să anunțe, în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare

care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice

și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul

art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare

a suspendării șub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 86

4

C. pen.

În baza art. 14

și 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă

civilmente SC P. SRL Viișoara, să

plătească despăgubiri civile în sumă

de 2,204.779 RON, respectiv de 352.948 RON cu majorări de întârziere până la data

efectuării plății efective, către partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F.-D.G.F.P.

Cluj.

S-a dispus comunicarea

către Registrul Comerțului al Jud. Cluj a unei copii de pe prezenta hotărâre, la

rămânerea definitivă.

În temeiul art.

191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească, în solidar cu partea

responsabilă civilmente, SC P. SRL Viișoara, suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

înregistrat în Dosar nr. 661/P/2009 din data de 19 ianuarie 2012 al Parchetului

de pe lângă Tribunalul Cluj a fost trimis în judecată inculpatul T.D.L., pentru

săvârșirea infracțiunii, de evaziune fiscală în forma continuată, prevăzută de art.

9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. La primul termen de judecată această încadrare juridică a fost completată cu

prevederile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005, inculpatul luând, la cunoștință

despre aceste aspect, prin faptul că a fost prezent și nu a solicitat termen pentru

apăsare, în acest sens, luându-i-se declarație în mod corespunzător cu această completare.

S-a reținut în

actul de sesizare faptul că inculpatul T.D.L., în perioada ianuarie 2007 - decembrie

2008, în calitate de administrator al SC P. SRL Viișoara și SC A.T. SRL Viișoara,

a declarat numai în parte taxa pe valoare adăugată ca urmare a aplicării nelegale

a taxării doar, la marja de profit, și, respectiv, nu a declarat achizițiile intracomunitare

de autovehicule și vânzarea acestora, sustrăgându-se în acest mod de la plata obligațiilor

fiscale în valoare totală de 2.554.056,49 RON, reprezentând taxa pe valoare adăugată.

Analizând actele

și lucrările dosarului, probele administrate în faza de urmărire penală și cea de

cercetare judecătorească, instanța a reținut următoarea stare de fapt:

T.D.L. a deținut

calitatea de asociat și administrator al SC A.T. SRL Viișoara și SC P. SRL Viișoara,

jud. Cluj, ambele având ca obiect principal de activitate „comerț cu autoturisme

și autovehicule ușoare", calitate pe care a deținut-o până în cursul lunilor

februarie și, respectiv, iunie 2009 când față de acestea a fost deschisă procedura

generală de insolvență.

În perioada ianuarie

2007- decembrie 2008, în calitate de administrator al celor două societăți comerciale,

prin folosirea în mod fraudulos a unor prevederi din C. fisc. care reglementau modalități

diferite de aplicare a cotei - TVA în cazul achiziției intracomunitare de bunuri

second-hand, inculpatul s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale aferente operațiunilor

de vânzare pe teritoriul țării a autoturismelor second-hand pe care le achiziționa

din Comunitate, prin aplicarea nejustificată a regimului special de taxare, constând

în aplicarea taxei pe valoare adăugată doar la marja de profit și nu la prețul de

vânzare a autoturismelor, declarând și datorând în acest mod organelor fiscale o

valoare mult mai mică a taxei pe valoare adăugată decât cea care ar fi trebuit în

realitatea declarată și achitată.

O altă modalitate

prin care inculpatul s-a sustras de la îndeplinirea obligațiilor fiscale a fost

chiar nedeclararea în totalitate a achizițiilor intracomunitare de autoturisme second-hand

efectuate pe cele două societăți și a operațiunilor de vânzare a acestora.

Astfel, cu privire

la SC P. SRL Viișoara, prin nota de constatare încheiată la data de 04 mai 2009,

înregistrată la Garda Financiară - secția Cluj sub nr. 602372/CJ din 05 mai 2009,

organele de control au constatat că, în perioada ianuarie-noiembrie 2007, societatea

SC P. reprezentată de inculpatul T.D.L., a efectuat achiziții intracomunitare de

autoturisme second-hand pe care le-a revândut în țară cu aplicarea cotei de taxa

pe valoare adăugată doar asupra marjei de profit, deși societatea nu era îndreptățită

să aplice acest regim special de taxare incident numai în cazul anumitor categorii

de furnizori reglementate în mod expres.

Astfel, potrivit

art. 152

2

alin. (2) și (12) din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc.,

„Persoana impozabilă revânzătoare va aplica regimul special pentru livrările de

bunuri second-hand, (...), bunuri pe care le-a achiziționat din interiorul Comunității,

de la unul dintre următorii furnizori:

a) o persoana

neimpozabilă;

b) o persoană

impozabilă, în măsura în care livrarea efectuată de respectiva persoană impozabilă

este scutită de taxa, conform art. 141 alin. (2) lit. g);

c) o întreprindere

mică, în măsura în care achiziția respectivă se referă la bunuri de capital;

d) o persoană

impozabilă revânzătoare, în măsura în care livrarea de către aceasta a fost supusă

taxei în regim special.

Persoana impozabilă

revânzătoare nu are dreptul să înscrie taxa aferentă livrărilor de bunuri supuse

regimului special, în mod distinct, în facturile emise clienților. Mențiunea „TVA

inclusă și nedeductibilă" va înlocui suma taxei datorate, pe facturi și alte

documente emise cumpărătorului."

Având în vedere

ca legislația referitoare la TVA este aceeași pentru toate statele membre ale Uniunii

Europene, rezultă că SC P. SRL Viișoara, nu îndeplinea condițiile necesare aplicării

regimului special de taxare deoarece furnizorii bunurilor respective nu fac parte

dintre cei susmenționați, societatea revânzătoare nu avea înscrisă pe facturi mențiunea

„TVA inclusă și nedeductibilă", mențiune care nu era înscrisă nici pe facturile

de cumpărări primite de SC P. SRL Viișoara din Comunitate, și societatea nu deținea

pentru niciuna dintre achizițiile intracomunitare efectuate o declarație a furnizorilor

sau dovada că aceștia nu au beneficiat de scutire sau rambursare a taxei.

De asemenea societatea

nu a respectat obligațiile corelative regimului de taxare privind achizițiile intracomunitare

efectuate, în sensul că nu a ținut atât evidențele speciale prevăzute de lege pentru

aceste categorii de bunuri cât și cele privind exclusiv bunurile supuse regimului

special de taxare.

În consecință,

din analiza documentelor de proveniență și a informațiilor primite prin sistemul

VIES referitoare la livrările intracomunitare, rezultă că societățile vânzătoare

din Uniunea Europeană au aplicat pentru tranzacțiile efectuate cu SC P. SRL Viișoara

taxarea inversă pentru livrări intracomunitare de bunuri, astfel încât această societate

avea obligația ca la vânzarea bunurilor respective pe teritoriul țării să aplice

regimul normal de TVA, în sensul de a colecta TVA la prețul de vânzare a autovehiculelor

second-hand nu doar la marja de profit, rezultând un prejudiciul prezumtiv cauzat

în acest mod bugetului de stat în cuantum de 343.102 RON, reprezentând TVA suplimentar

de plata aferent valorii totale a vânzărilor efectuate în cuantum de 1.871.185 RON.

Ulterior, aceleași constatări au fost menținute și prin raportul de inspecție fiscală

parțială nr. 19611

din 09 iulie 2009 întocmit în cauza de A.N.A.F. -

D.G.F.P. Cluj - Activitatea de Inspecție Fiscală, urmare căruia prejudiciul cauzat

de SC

P. SRL Viișoara a fost stabilit ca fiind în suma de 352.949 RON,

reprezentând TVA suplimentar datorat, la care au fost calculate majorări în cuantum

de 250.036 RON

Cu privire la

cea de a doua societate administrată de inculpat, SC A.T. SRL Viișoara, au fost

efectuate două inspecții fiscale corespunzător unor perioade de timp diferite, constatându-se

sustragerea de

la plata obligațiilor fiscale fie prin aplicarea nelegală

a TVA doar la marja de profit în modalitatea descrisă anterior, fie prin nedeclararea

achizițiilor intracomunitare de autoturisme și a operațiunilor de vânzare a acestora.

Astfel, corespunzător

verificării perioadei 28 iunie 2007 - 31 martie 2008, D.G.F.P. Cluj - Activitatea

de Inspecție:Fiscală a încheiat raportul de inspecție fiscală din 24 aprilie 2008,

stabilindu-se că în tot acest interval.de timp, societatea administrată de inculpat

a aplicat în mod nelegal, la vânzarea către persoanele fizice a autoturismelor second-hand

achiziționate din Comunitate, regimul special de taxare, cauzând în acest mod un

prejudiciu în valoare totală de 1.120,698 RON, reprezentând TVA datorată suplimentar,

calculate la prețul de vânzare a autoturismelor și nu doar la .marja, de profit

la care au fost calculate majorări de întârziere în sumă de 101.418 RON.

Contestația formulată,

de inculpat împotriva acestui raport de inspectie fiscală și a deciziei de impunere

aferente a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia nr. 246 din 09 iulie 2008

emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționarea Contestațiilor.

Pentru perioada

următoare celei verificate, cu privire la SC A.T. SRL Viișoara, a fost efectuat

un nou control fiscal care, a constatat aplicarea în continuare în mod nelegal a

regimului special de taxare și, totodată nedeclararea achizițiilor intracomunitare

efectuate. Astfel, prin nota de constatare încheiată la data de 21 mai 2009, înregistrată

la Garda Financiară, secția Cluj sub nr. 602746/CJ/22, organele de control au constatat

că, în perioada aprilie-iunie 2008, societatea administrată de inculpat a aplicat

același regim special de taxare ca și în cazul primei societăți, în mod nelegal

pentru motivele descrise anterior, cauzând în acest mod un prejudiciu prezumat ca

fiind în valoare de 461.421,65 RON, reprezentând diferența dintre TVA aplicată și

cea care trebuia colectată în realitate.

Prin același act

de control s-a mai constatat faptul că în perioada iulie-decembrie 2008, SC A.T.

SRL Viișoara nu a mai declarat la organul fiscal competent achizițiile intracomunitare

de autovehicule și vânzarea.acestora, deși conform datelor din programul VIEȘ comunicat

Gărzii Financiare, în perioada, respectivă societatea a achiziționat autovehicule

în valoare totală de 3.335.531 RON, care la data efectuării controlului nu se mai

aflau în patrimonial societății fiind valorificate,.cauzând astfel un prejudiciu

prezumtiv în valoare de 633.750,89 RON, reprezentând TVA aferentă acestor operațiuni,

nedeclarată și neachitată.

Drept urmare,

prejudiciul prezumat de Garda Financiară ca fiind cauzat de SC A.T. SRL Viișoara

bugetului de stat, prin aplicarea nelegală a regimului special de taxare și, respectiv,

prin nedeclararea achizițiilor intracomunitare, a fost calculat ca fiind în valoare

totală de 1.095.172,54 RON.

Corespunzător

acestei constatări în cauză a fost întocmit raportul de inspecție fiscală parțială

din 25 septembrie 2009 emis de A.N.A.F. -D.G.F.P. Cluj - Activitatea de Inspecție

Fiscală urmare căruia s-a constatat că în perioada aprilie-iunie 2008, conform datelor

înscrise în declarațiile depuse de societate la organul fiscal competent, achizițiile

intracomunitare de autovehicule second-hand au fost realizate în regim normal de

TVA, respectiv „taxare inversă". Ulterior SC A.T. SRL Viișoara a revândut autovehiculele

în țară, vânzările către persoanele fizice având aplicate cota de TVA doar asupra

marjei de profit, cu încălcarea dispozițiilor art. 152

2

din Legea

nr. 571/2003, privind C. fisc.

Astfel, potrivit

raportului privind informațiile primite prin sistemul VIES referitoare la livrările

intracomunitare declarate de către toți contribuabilii din toate statele membre

către SC A.T. SRL Viișoara, rezultă că societățile furnizoare din Belgia și Germania

au declarat că au efectuat livrări intracomunitare de bunuri scutite de TVA către

societatea verificată, motiv pentru care sumele reprezentând aceste livrări se regăsesc

în raportul VIES, iar scutirea practicată de respectivele societăți vânzătoare îngrădește

dreptul SC A.T. SRL Viișoara de a aplica regimul special de taxare cu privire la

aceleași bunuri.

Drept urmare,

prejudiciul cauzat în acest mod de SC A.T. SRL Viișoara a fost stabilit ca fiind

în sumă de 446.658,6 RON, reprezentând TVA suplimentar datorat, la care au fost

calculate majorări în cuantum de 95.585 RON.

Pentru perioada

iulie-decembrie 2008 s-a constatat că SC A.T. SRL Viișoara nu a mai declarat la

organul fiscal competent achizițiile intracomunitare de autovehicule și vânzarea

acestora, respectiv nu au fost depuse deconturile de TVA, declarative recapitulative

privind livrările/achizițiile intracomunitare de. bunuri formular 390 și declarațiile

informative privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul

național formular 394.

Această societate

nu a pus la dispoziția echipei de control evidența contabilă, inculpatul motivând

că toate documentele financiar-contabile respective i-ar fi fost sustrase, însă

nici nu a procedat la reconstituirea acestora în termenul de 30 zile de la constatarea

sustragerii, astfel cum este reglementată această obligație în Legea contabilității

nr. 82/1993.

Cu toate acestea,

din raportul privind informațiile primite prin sistemul VIES referitoare la livrările

intracomunitare scutite de TVA către SC A.T. SRL Viișoara, rezultă fără urmă de

îndoială faptul că societatea administrată de inculpat a efectuat în trimestrele

III și IV ale anului 2008 achiziții de autoturisme second-hand de la societăți furnizoare

din Germania în valoare totală de 3.335.531 RON, bunuri care nu se mai regăsesc

în stocul societății.

În consecință,

aferent operațiunilor nedeclarate de vânzare a bunurilor achiziționate în această

perioadă a fost calculate, la prețul de achiziție întrucât cel de vânzare nu a putut

fi stabilit în lipsa documentelor contabile, TVA datorată bugetului de stat în valoare

de 633.750,89 RON, la care au fost calculate majorări în cuantum de 78.013 RON.

Drept urmare, prejudiciul cauzat de SC A.T. SRL Viișoara în perioada aprilie-decembrie

2008, a fost stabilit de organele de inspecție fiscală ca fiind în valoare totală

de 1.080.409 RON, la care au fost calculate majorări în cuantum de 173.598 RON.

Expertiza contabilă

judiciară efectuată în cauză în perioadă aprilie-iunie 2011 de expert contabil P.C.,

a confirmat întrutotul aspectele constatate de organele de control fiscal, precum

și cuantumul prejudiciului cauzat bugetului de stat ca urmare a aplicării nelegale

a TVA doar la marja de profit și a nedeclarării achizițiilor intracomunitare efectuate

de către cele două societăți administrate de inculpat, concluzionându-se faptul

că „învinuitul T.D.L. nu a declarat în totalitate valoarea achizițiilor intracomunitare

pe nici una din firme.

Prejudiciul total

cauzat de inculpatul T.D.L. prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale datorate

bugetului de stat de cele două societăți pe care le-a administrat este în valoare

de 2.554.056,49

RON din care suma de 352J949 RON reprezentând TVA datorat

de SC P. SRL Viișoara, și una de 2.201.107,49 RON reprezentând TVA datorat de SC

A.T. SRL Viișoara.

Audiat fiind în

cauză inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, invocând în apărarea sa

faptul că prejudiciul cauzat bugetului de stat nu este urmarea intenției sale de

a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, ci modului în care, atât el cât

și numitul P.V.C., persoana care s-a ocupat temporar de contabilitatea celor două

societăți, au înțeles să interpreteze dispozițiile legale în materie la data

respectivă. În acest sens inculpatul a susținut că numitul P.V.C. ar fi solicitat

lămuriri de la organele fiscale cu privire la problematica aplicării regimului special

de taxare de către societățile pe care le administra, și ca urmare a acestor discuții

a înțeles că este legală aplicarea TVA doar la marja de profit.

Apărările inculpatului

au rămas,însă, doar la nivel declarativ, acesta neputând prezenta dovezi din

care să rezulte faptul că ar fi solicitat îndrumări de la organele fiscale competente,

procedura reglementată prin Ordinul M.T nr. 1338/2008. În acest ordin se prevede

că îndrumarea și asistența contribuabililor în domeniul fiscal se asigură de către

administrative finanțelor publice în a căror rază teritorială,funcționează contribuabilii

prin serviciile/birourile/compartimentele de asistență a contribuabililor sau serviciile/birourile/compartimentele

cu atribuții în domeniul asistenței potrivit regulamentului de organizare și funcționare.

Apărarea formulată

în acest mod de către inculpat nu a fost acceptată, de către instanță de vreme ce,

și după efectuarea primului control fiscal, SC A.T. SRL Viișoara a continuat să

se sustragă de la plata obligațiilor fiscale prin practicarea aceluiași mod nelegal

de aplicare a TVA doar la marja de profit. Învinuirea .este susținută și de declarația

martorului P.V.C., persoana care s

-

a ocupat de contabilitatea celor două

societăți până aproximativ în luna aprilie 2008 data primului control fiscal anterior-menționat,

și care a declarat că inițial a înțeles greșit modul de aplicare a regimului special

de taxare, însă ulterior s-a convins că este corecta aplicarea TVA la prețul de

vânzare și nu doar la marja de profit, lucru pe care l-a comunicat și învinuitului

care „a insistat însă în facturarea mașinilor vândute de el în aceeași modalitate

trecându-și pe facturi cota de TVA doar la marja de profit."

Dincolo de aceste

aspecte trebuie avut în vedere și faptul că sustragerea de la plata obligațiilor

fiscale datorate bugetului de stat a fost săvârșită de inculpat nu doar prin aplicarea

în mod nejustificat a regimului special de taxare ci și prin nedeclararea în perioada

iulie-decembrie 2008, a achizițiilor intracomunitare

;

de autovehicule

și a vânzării acestora conduita față de care inculpatul nu mai poate invoca aceeași

apărare.

Față de aceste

argumente instanța a apreciat că apărările inculpatului nu au susținere probatorie,

probele administrate în cauza fiind în măsură să dovedească fără urmă de îndoială

faptul că inculpatul se face vinovat, de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina

sa.

Starea de fapt

mai sus prezentată a fost probată cu următoarele probe și mijloace de probă: procesele-verbale

de sesizare din oficiu; plângerile formulate de A.N.A.F. - Garda Financiară, secția

Cluj, nota de constatare din 05 mai 2009 încheiată de Garda Financiară, secția Cluj

cu privire la SC P. SRL Viișoara și anexele acesteia; raportul de inspecție fiscală

parțială din 09 iulie 2009 întocmit de A.N.A.F. - D.G.F.P. Cluj - Activitatea de

Inspecție Fiscală cu privire la SC P. SRL Viișoara și anexele acestuia; raportul

de inspecție fiscală din 24 aprilie 2008 întocmit de A.N.A.F. - D.G.F.P. Cluj -

Activitatea de Inspecție Fiscală cu privire la SC A.T. SRL Viișoara, anterior sesizării

prezentelor fapte, și anexele acestuia; decizia nr. 246 din 09 iulie 2008 emisă

de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționarea Contestațiilor, prin care a fost

respinsă contestația formulată împotriva raportului de inspecție fiscală menționat;

nota de constatare din 22 mai 2009 încheiată de Garda Financiară, secția Cluj cu

privire la SC A.T. SRL Viișoara și anexele acesteia; raportul de inspecție fiscală

parțială din 25 septembrie 2009 întocmit de A.N.A.F. - D.G.F.P. Cluj - Activitatea

de Inspecție Fiscală cu privire la SC A.T. SRL Viișoara și anexele acestuia; raportul

de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză de expert contabil P.C. și răspunsul

la obiecțiuni; adresa din 03 august 2011 emisă de A.N.A.F. - D.G.F.P. Cluj - Activitatea

de Inspecție Fiscală cu privire la unele concluzii menționate în raportul de expertiză

contabilă judiciară; informații furnizate de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Cluj

privind societățile comerciale administrate de învinuit; declarațiile învinuitului;

declarațiile martorilor P.V.C., L.E. și C.D.C.; adresele din 18 ianuarie 2012,

din 28 ianuarie 2010 și din 23 februarie 2010 emise de A.N.A.F. - D.G.F.P. Cluj

privind constituirea de parte civile.

Instanța de fond

reține că în drept:

Fapta inculpatului

T.D.L. care, în perioada ianuarie 2007 - decembrie 2008, în calitate de administrator

al SC P. SRL Viișoara și SC A.T. SRL Viișoara, a declarat numai în parte taxa pe

valoare adăugată ca urmare a aplicării nelegale a taxării doar la marja de profit,

și, respectiv, nu a declarat achizițiile intracomunitare de autovehicule și vânzarea

acestora, sustrăgându-se în acest mod de la plata obligațiilor fiscale în valoare

totală de 2.554.056,49 RON, reprezentând taxa pe valoare adăugată, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în forma continuată, prevăzută

de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

Procedând la individualizarea

pedepsei, instanța a aplicat criteriile generale indicate de art. 72 C. pen., referitoare

la limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei, împrejurarea

că este vorba de o infracțiune de rezultat, valoarea prejudiciului creat, și nu

în ultimul rând persoana inculpatului, care a colaborat cu organele judiciare, nu

are antecedente penale.

Pornind de la

aceste aspecte, pentru atingerea scopurilor art. 52 C. pen., instanța a apreciat

că în cauză pot fi reținute circumstanțe atenuante, și anume cele prev. de art.

74 lit. a) rap. la art. 76 lit. b) C. pen. Aceleași considerente au stat la baza

deciziei instanței de a stabili și o anumită modalitate de executare a pedepsei,

concret reeducarea și constrângerea inculpatului apreciindu-se că pot fi realizate

și fără privare de libertate.

Concret, pentru

aceste motive, tribunalul, a dispus condamnarea inculpatului T.D.L. pentru comiterea

infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin.

(3) din Legea nr. 241/2005 cu art. 41 alin. (2) C. pen., cu art. 74 lit. a) și

art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare.

A dispus interzicerea

exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pe durata de 5

ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

S-a făcut aplicațiunea

prev. de art. 64 lit. a) teza II și art. 71 alin. (1), (2) C. pen.

În temeiul

art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării

pedepsei, pe durata termenului de încercare, de doi ani plus pedeapsa aplicată,

potrivit art. 86

2

C. pen.

În baza art. 86

3

C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor

măsuri de supraveghere: să se prezinte o dată la 6 luni, în ultima zi de vineri

a fiecărui semestru, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj; să

anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate

mijloacele lui de existență.

În temeiul

art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare

a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 86

4

C. pen.

În ceea ce privește

latura civilă a cauzei instanța a reținut faptul că prejudiciul cauzat de inculpatul

T.D.L. prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat

de cele două societăți pe care Ie-a administrat este următorul: suma de 352.948

RON reprezentând TVA datorat de SC P. S.R.L. Viișoara, Ia care se adaugă majorări

de întârziere începând cu data de 09 iulie 2009 și până la data plății efective

a debitului și suma de 2.204.779 RON reprezentând TVA datorat de SC A.T. SRL Viișoara.

Această sumă are următoarea componență: 1.124.370 RON reprezentând TVA la care urmează

să fie acordate majorări de întârziere începând cu data de 31 martie 2008 și până

la data plății efective a acestei sume; 101.418 RON reprezentând majorări de întârziere

calculate la suma de 1.124.370 RON până la data de 31 martie 2008 (obligații stabilite

conform deciziei de impunere nr. 222 din 24 aprilie 2008); 1.080.409 RON reprezentând

TVA plus majorări de întârziere începând cu data de 26 februarie 2009 și până la

data plății efective și 173.598 RON majorări de întârziere calculate la suma de

1.080.409 RON până la data de 20 februarie 2009.

Trebuie menționat

faptul ca prin sentința comercială nr. 4 din 06 ianuarie 2011 a Tribunalului Comercial

Cluj a fost admisă cererea privind închiderea procedurii insolvenței în cadrul debitoarei

SC A.T. SRL, dispunându-se închiderea procedurii falimentului acestei debitoare

și radierea ei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul

Cluj. Pornind de Ia această stare de fapt, obligația de solidaritate a inculpatului

în acoperirea prejudiciului creat prin infracțiunea. comisă va fi alături de SC

P. SRL Viișoara.

În baza art. 14

și 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă

civilmente SC P. SRL Viișoara, să plătească despăgubiri civile în sumă de 2.204.779

RON, respectiv de 352.948 RON cu majorări de întârziere până la data efectuării

plății efective, către partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.F.P. Cluj.

S-a dispus comunicarea

către Registrul Comerțului al Jud. Cluj a unei copii de pe prezenta hotărâre, la

rămânerea definitivă.

În temeiul art.

191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească, în solidar cu partea

responsabilă civilmente SC P. SRL Viișoara, suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare în favoarea statului.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel în termen legal

inculpatul T.D.L. solicitând

următoarele:

A. În principal

În temeiul

art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea apelului, desființarea hotărârii

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond și

B. În subsidiar

art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. admiterea apelului, desființarea hotărârii

atacate și, în rejudecare, în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) rap. la art. 10

alin. (1) lit. d) C. proc. pen. să se dispună achitarea pentru faptele reținute

prin rechizitoriu.

În temeiul

art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. admiterea apelului și, în consecință, să se

constate faptul că inculpatul a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea cu

care instanța a fost sesizată prin rechizitoriu (art. 9 alin. (1) lit. a) și

alin. (3) din Legea nr. 241/2005 nu art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005,

să se stabilească încadrarea corectă a infracțiunii dedusă judecății (art. 9

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 să se stabilească limitele speciale ale

pedepsei aplicabile, în speță și în urma valorificării efectelor circumstanțelor

atenuante reținute de către instanța de fond, să se dispună aplicarea unei pedepse

sub minimul special astfel determinat, cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei.

Cu privire la

motivele care ar justifica trimiterea cauzei, spre rejudecare a cauzei, apărarea

a susținut că instanța l-a condamnat pe inculpat pentru o altă faptă decât aceea

cu care aceasta a fost învestită prin actul de sesizare deoarece prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj inculpatul a fost trimis în judecată pentru

comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2). C. pen.

Prin decizia penală

nr. 197/2013, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea a respins ca

nefondat apelul declarat de inculpatul T.D L. împotriva sentinței penale nr. 13

din 22 ianuarie 2013 a Tribunalului Cluj.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelantul la plata cheltuielilor judiciare în

apel în favoarea statului.

Pentru a pronunța

decizia nr. 197/2013, Curtea de Apel a reținut că la primul termen de judecată cu

procedura legal îndeplinită (17 aprilie 2012), Parchetul a pus în vedere instanței

de fond problema încadrării juridice a faptei. În acest sens, s-a arătat că, având

în vedere prezumtivul prejudiciu cauzat de către inculpat prin infracțiunea reținută,

s-ar impune și reținerea alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 241/2005 însă acuzarea

nu a formulat în mod explicit o cerere de schimbare a încadrării juridice întemeiată

pe prevederile art. 334 C. proc. pen. în acest prim moment, iar instanța s-a limitat

la a consemna această poziție, fără însă a se pronunța în mod explicit cu privire

la această problemă.

Cu toate acestea,

instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului prin reținerea „noii" încadrări

juridice, deși aceasta nu s-a pronunțat niciodată în mod explicit cu privire la

schimbarea de încadrare.

Un alt viciu al

procedurii desfășurate în fața primei instanțe care ar justifica trimiterea cauzei

spre rejudecare s-a apreciat că se referă la refuzul instanței de a administra probele

propuse în apărare de către inculpatul T.D.L., cererile în probațiune formulate

fiindu-i în întregime respinse. S-a susținut că problema caracterului echitabil

al procedurii din perspectiva administrării probelor poate fi ridicată în primul

rând în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană, text reiterat și prin

prevederile naționale cuprinse în art. 6 alin. (2) C. proc. pen.: „în cursul procesului

penal, organele judiciare sunt obligate să asigure părților deplina exercitare a

drepturilor procesuale în condițiile prevăzute de lege".

Astfel, la termenul

din 6 noiembrie 2012, inculpatul a solicitat efectuarea unei expertize financiar-contabile,

cerere care a fost respinsă de către instanță, apreciindu-se că nu este utilă soluționării

cauzei.

La termenul din

15 ianuarie 2013, apărătorul inculpatului a formulat o cerere în probațiune prin

care se solicita instanței administrarea unei serii de probe care veneau în susținerea

declarațiilor sale privind faptul că, începând cu luna iulie 2008 acesta nu a mai

realizat importuri de mașini.

Susținerea acestor

afirmații prin probe s-a apreciat că era esențială cât timp una dintre componentele

acuzației de evaziune consta în aceea că în perioada iulie-decembrie 2008 inculpatul

ar fi vândut mașini în România pentru care nu ar fi declarat și plătit T.V.A. Probele

aveau ca scop contrazicerea datelor cuprinse în raportul A.N.A.F. întocmit în baza

datelor preluate din VIES, singurele probe care fundamentau acuzațiile de evaziune

fiscală în această modalitate.

Din acest punct

de vedere, ceea ce s-a solicitat a fost efectuarea unor adrese către presupusele

firme furnizor pentru transmiterea actelor contabile care au stat la baza înregistrărilor

în VIES pentru perioada relevantă, precum și audierea a trei martori ce vizau aceeași

teză probatorie (cerere formulată anterior și la termenul din 4 decembrie 2012),

respectiv faptul că în acest interval inculpatul nu a mai efectuat importuri de

mașini.

S-a susținut în

acest context că instanța de fond a refuzat chiar și o exercitare minimală a dreptului

inculpatului de a combate acuzațiile aduse, apreciind chiar în ciuda opiniei mai

sus menționate, că probatoriul administrat în cauză este suficient.

Ca atare, din

această perspectivă, s-a apreciat că cel mai potrivit remediu pentru înlăturarea

inechității procedurii în fața instanței de fond ar fi acela ar trimiterii cauzei

spre rejudecare, în vederea asigurării posibilității inculpatului de a beneficia

chiar de la primul grad de jurisdicție de un drept efectiv la apărare.

B. În subsidiar,

cu privire la netemeinicia hotărârii de condamnare a inculpatului pentru fapta de

evaziune fiscală prevăzută și sancționată de art. 9 alin. (1) lit. a) Legea nr.

241/2005 s-a precizat că infracțiunea de evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatului

(sub forma ascunderii bunului sau a sursei impozabile art. 9:alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 241/2005) cuprinde in concreto două modalități distincte de comitere:

- o primă modalitate

de comitere reținută în sarcina sa a fost aceea de sustragere de la plata obligațiilor

fiscale aferente operațiunilor de varizare, prin aplicarea nejustificată a regimului

special de taxare, prin calcularea eronată a TVA la marja de profit și nu la prețul

de vânzare al autoturismelor second-hand achiziționate din Comunitate. Această modalitate

de comitere a fost reținută atât în cazul autoturismelor comercializate de către

SC P. SRL în perioada ianuarie-noiembrie 2007 (conform notei de constatare din 04

mai 2009) cât și în cazul autoturismelor comercializate de

către SC

A.T.

SRL în perioada 28 iunie 2007 - 31

martie 2008 (conform raportului de inspecție fiscală din 24 aprilie 2008) și în

perioada aprilie-iunie 2008 (conform notei de constatare din 21 mai 2009 și a raportului

de inspecție fiscală parțială din 25 septembrie 2009).

- cel de-al doilea

comportament infracțional imputat acestuia a vizat nedeclararea în totalitate a

achizițiilor intracomunitare de autoturisme second-hand: Acest al doilea tip de

conduită vizează doar presupusa activitate de comercializare de mașini second-hand

de către societatea SC A.T. SRL în perioada iulie-decembrie 2008 (conform notei

de constatare din 21 mai 2009 și a raportului de inspecție fiscală parțială din

25 septembrie 2009).

Apărarea a susținut

prin motivele de apel că faptei de evaziune fiscală prin calcularea eronată a T.V.A.-ului

îi lipsește latura obiectivă deoarece nu există nicio acțiune de ascundere a bunului

sau a sursei impozabile ori taxabile.

În ceea ce privește

această primă componentă a faptei de evaziune fiscală, instanța de fond și-a însușit

viziunea acuzării apreciind că „fapta inculpatului T.D.L. SC P. SRL și SC A.T. SRL

a declarat numai în parte taxa pe valoare adăugată ca urmare a aplicării nelegale

a taxării doar la marja de profit" constituie fapta de infracțiune fiscală

în forma ascunderii bunului, sau a sursei impozabile, ori taxabile.

Noțiunea de „ascundere”

utilizată de către legiuitor s-a arătat că ar surprinde în mod clar esența acțiunii

tipice. Acțiunea presupune existența unor acte, prin care autorul creează aparența

unei alte realități fiscale (false) referitor la sursa impozabilă sau taxabilă.

În acest sens, s-a arătat că simplul calcul, eronat al T.V.A. din partea contribuabilului

și declararea necorespunzătoare a acestuia, nu echivalează cu o acțiune de ascundere,

cât timp organele de control fiscal pot identifica în orice moment această neregularitate,

prin controlarea documentelor contabile ale contribuabilului în care sunt reflectate

în mod corect operațiunile comerciale problematice. Raportat la prezenta speță,

apărarea a susținut că infracțiunea de evaziune fiscală s-ar fi putut reține în

condițiile în care ar fi existat o acțiune de „mușamalizare" a elementelor

esențiale ale TVA,, care ar fi creat aparența fiscală a inexistenței unei obligații

de plată din partea contribuabilului.

S-a arătat că

operațiunile comerciale au fost în mod complet consemnate în documentele fiscale

primare ale societăților (facturi fiscale) și apoi complet reflectate în contabilitatea

acestora, că facturile fiscale conțin prețul real al vânzării iar încasarea prețului

a fost consemnată în mod corect ca venit al societății.

Cu referire la

baza de impozitare, s-a arătat că trebuie realizată o distincție clară între aplicarea

de către contribuabil a cotei TVA unei baze de impozitare greșite (deși baza de

impozitare corectă este ușor identificabilă din documentele fiscale care consemnează

faptul generator) și ascunderea bazei de impozitare ca atare. Doar în acest ultim

caz, posibilitatea de calculare a TVA real ar fi fost în mod esențial afectată,

organele fiscale fiind nevoite să întreprindă activități investigative pentru a

proba existența unei asemenea baze de impozitare. În speță, inculpatul prin apărători

a susținut în motivele de apel că toate facturile care au fost prezentate cuprind

în mod explicit prețul de vânzare al autoturismului precum și faptul că inculpatul

a aplicat cota TVA unei baze greșite de impozitare (pe toate facturile relevante

apare clar faptul că acesta a aplicat TVA exclusiv marjei de profit).

Conform art. 219

alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. constituie contravenție neîndeplinirea la termen

a obligațiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor și veniturilor impozabile

sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume, precum și

orice informații în legătură cu impozitele.

În consecință,

deoarece inculpatul nu a ascuns în niciun moment sursa taxabilă, calculul eronat

al TVA reprezintă o chestiune fără relevanță din punct de vedere penal.

S-a mai arătat

că faptei îi lipsește și latura subiectivă a infracțiunii, având în vedere că aceasta

nu a fost comisă cu intenție.

Cu privire la

acest aspect, s-a arătat că poziția inculpatului vizavi de motivele pentru care

a calculat în mod greșit TVA a fost una constantă și ea s-a datorat unei interpretări

greșite a normelor fiscale aplicabile.

Chiar dacă s-ar

putea accepta că argumentul instanței de fond este unul valid raportat la calcularea

eronată de către SC A.T. SRL în perioada aprilie-iunie 2008, apărarea a susținut

că el își pierde semnificativ din pertinență raportat la perioada anterioară lunii

aprilie 2008.

În acest sens,

s-a arătat că și probațiunea testimonială a confirmat acest aspect și că lipsa existenței

unei solicitări scrise adresată organelor fiscale, potrivit prevederilor legale

cuprinse în Ordinul M.F. nr. 1338/2008 nu poate anula declarațiile date de martori

cu privire la acest aspect.

În consecință,

s-a solicitat să se dispună achitarea inculpatului pentru pretinsele acte materiale

comise în calitate de administrator al SC P. SRL și SC A.T. SRL pentru perioada

anterioară lunii aprilie 2008 (ianuarie-noiembrie 2007 pentru SC P. SRL, respectiv

iunie 2007-martie 2008 pentru SC A.T. SRL).

Cu privire la

fapta de evaziune fiscală comisă prin nedeclararea achizițiilor intracomunitare

de autovehicule și vânzarea acestora, omisiunea consemnării operațiunilor și neplata

TVA, s-a susținut că temeinicia și legalitatea soluției de condamnare depinde în

mod exclusiv de realitatea operațiunilor comerciale reținute de acuzare și de instanța

fondului ca fiind efectuate de SC A.T. SRL.

În acest sens

s-a susținut că potrivit unor informații conținute în sistemul informatic VIES și

cuprinse în raportul din 16 aprilie 2009, A.N.A.F. - D.G.F.P. Cluj, Compartimentul

de Schimb Internațional de Informații în perioada aflată în discuție, SC A.T. SRL

ar fi efectuat achiziții intracomunitare în valoare de 3.335.531 RON, având ca obiect

mașini second-hand. Dat fiind că la momentul controlului fiscal, organul fiscal

nu a putut identifica respectivele bunuri în stocul faptic al societății, acesta

a concluzionat că bunurile au fost valorificate în România, calculând un TVA de

plată în valoare de 633.750,89 RON. Concluzia a fost însușită de către instanța

de fond.

Cu privire la

această învinuire, apărarea a susținut că nu au fost efectuate minime verificări

referitoare la realitatea existenței acestor tranzacții și că, de exemplu, în ceea

ce privește achiziția intracomunitară din data de 02 septembrie 2008 care figurează

în raportul privind înregistrările din VIES (furnizor V.Z.R.), din factura obținută

de către inculpat de la furnizor, rezultă că tranzacția a fost efectuată de către

un

terț față de societatea SC A.T. SRL (dl. T.I.) care a invocat în mod

mincinos calitatea sa de împuternicit al societății.

S-a susținut de

către apărare că toate aceste împrejurări conduc la configurarea unui dubiu rezonabil

privind

realitatea operațiunilor comerciale înregistrate în VIES, operațiuni

care au stat la baza acuzației de evaziune fiscală în forma nedeclarării și neplății

TVA.

În probațiune

s-au depus următoarele înscrisuri: 1) decizia penală nr. 3907 din 28 noiembrie 2012,

Înalta Curte de Casație și Justiție 2) sentința civilă nr. 124/2009, Curtea de

Apel Cluj, precum și documentele care atestă nedemararea vreunei proceduri de natură

penală pentru calcularea eronată a TVA la marja de profit; 3) Factura din 02

septembrie 2008 emisă de J.A. GmbH, împreună cu documentele aferente; 4) Factura

din 14 iunie 2010 emisă de E., împreună cu documentele aferente. 5) decizia penală

nr. 732/R/2008 Curtea de Apel Cluj.

În probațiune

s-a mai solicitat efectuarea unei adrese către M.A.I. - Direcția Regim permise de

Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor pentru comunicarea actelor care au

stat la baza înmatriculării a 5 automobile marca O. arătând că există suspiciunea

că alte persoane au procedat la înstrăinarea acestor autovehicule, deoarece SC A.T.

nu a vândut în România niciunul din aceste autoturisme, efectuarea unor adrese către

Serviciile de permise și înmatriculări auto aferente județelor în care au fost înmatriculate

aceste autovehicule, efectuarea unei adrese către A.N.A.F. - D.G.F.P. Cluj pentru

a pune la dispoziția instanței un raport conform datelor înscrise în

VlES

pentru perioada trimestrul 3 - trimestrul 4 2008, efectuarea unei

comisii

rogatorii internaționale pentru comunicarea documentelor în bază cărora s-au înscris

în VIES operațiunile de vânzare a autovehiculelor către SC A.T. SRL, precum și audierea

martorilor Ț.I., B.D.C., D.V., I.C.G. și P.C.D.

La termenul de.judecată

din data de 30 mai 2013 pențru considerentele expuse în încheierea de la acel termen

a fost încuviințată prima solicitare în probațiune, solicitându-se către M.A.I.

- Direcția Regim permise de conducere și înmatriculare a autovehiculelor să comunice

dacă cele 5 autoturisme au fost înmatriculate în România iar în caz afirmativ să

se indice proprietarii acestora și numerele de înmatriculare, răspunsul M.A.I. aflându-se

la dosar.

În continuare,

având în vedere răspunsul M.A.I. - Direcția regim permise de conducere și înmatriculare

a autovehiculelor a. fost încuviințată și a doua cerere în probațiune, dispunându-se

emiterea unor adrese către Serviciile Publice Comunitare pentru înmatricularea

vehiculelor, aferente .județelor Harghita, Galați, Argeș, Tulcea și Vrancea în vederea

comunicării către instanță a tuturor actelor de proprietate și a înscrisurilor ce

au stat la baza înmatriculării acestora

.

Răspunsurile acestor

instituții se găsesc la filele din dosarul instanței de apel.

A mai fost depusă

în probațiune o ordonanță de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului minor

C.M.A., care a recunoscut că la data de 26 septembrie 2008 a sustras dintr-un autoturism

o geantă cu mai multe acte contabile aparținând inculpatului.

Celelalte cereri

în probațiune formulate în cauză au fost respinse pentru considerentele indicate

în cuprinsul încheierii penale din data de 10 octombrie 2013.

Prin decizia penală

nr

.

197/A/2013 din 17 octombrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția

penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul T.D.L. împotriva sentinței penale

nr. 13 din 22 ianuarie 2013 a Tribunalului Cluj.

În baza art. 189

C. proc. pen. a dispus avansarea din Fondul Ministerului Justiției a onorariului

avocațial parțial în sumă de 200 RON în favoarea apărătorului din oficiu, av. B.V.

A obligat apelantul

la plata cheltuielilor judiciare în apel în favoarea statului în sumă de 1500 RON,

sumă în care se include și onorariul avocațial parțial.

Curtea de apel

a reținut următoarele:

În primul rând,

cu privire la motivul de apel care vizează trimiterea cauzei spre rejudecare pe

considerentul că inculpatul a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea cu care

instanța a fost sesizată prin rechizitoriu (art. 9 alin. (1) lit. a) și alin.

(3) din Legea nr. 241/2005 nu art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005),

fără ca efectiv să fie pusă în discuție o schimbare a încadrării juridice potrivit

art. 334 C. proc. pen., Curtea constată că la termenul de judecată din data de 17

aprilie 2004, anterior citirii actului de sesizare, reprezentanta Parchetului a

solicitat, având în vedere valoarea estimată a prejudiciului (peste 500.000 euro),

reținerea în cuprinsul încadrării juridice și a dispozițiilor art. 9 alin. (3) din

Legea nr. 241/2005.

Inculpatul, asistat

de apărătorul ales care a apreciat corectă această nouă încadrare juridică, a luat

la cunoștință acest aspect și nu a solicitat termen pentru apărare, astfel încât

a dat declarația de inculpat cunoscând exact ce învinuire i se aduce, sens în care

nu se poate aprecia că i-a fost în vreun fel încălcat dreptul la apărare.

În plus, la termenul

de judecată când au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei, reprezentanta Ministerului

Public a reiterat această solicitare de schimbare a încadrării juridice, punând

concluzii în raport de noua încadrare, neexistând vreo opoziție din partea apărării.

În aceste condiții,

Curtea consideră că prima instanță, deși a omis să se pronunțe în mod expres pe

schimbarea încadrării juridice, nu a încălcat în nici un fel dreptul la apărare

al inculpatului (care a fost de la bun început asistat de apărător ales) și care

încă de la debutul cercetării judecătorești a cunoscut exact învinuirea completă

care i se aduce, sens în care solicitarea apărării de trimitere a cauzei spre rejudecare

din acest motiv apare ca fiind de un formalism excesiv, fără nicio finalitate practică,

motiv pentru care va considera apelul ca fiind nefondat sub acest aspect.

Mai mult, în raport

de noua încadrare juridică, minimul și maximul pedepsei legale se majorează cu 3

ani (potrivit prevederilor legale de la data comiterii faptei), astfel încât minimul

special al pedepsei a devenit de 5 ani, iar maximul de 13 ani. Pe cale de consecință,

pedeapsa de 4 ani stabilită de prima instanță, prin reținerea circumstanțelor atenuante

prev. de art. 74 lit. a) C. pen. și aplicarea prevederilor art. 76 lit. b) C.

pen., este în limite legale, fiind coborâtă sub limita minimă specială de 5 ani

prevăzută de lege.

Un alt viciu al

procedurii desfășurate în fața primei instanțe care ar justifica trimiterea cauzei

spre rejudecare s-a apreciat că se referă la refuzul instanței de a administra toate

probele propuse în apărare de către inculpatul T.D.L., cererile în probațiune formulate

fiindu-i respinse.

S-a susținut în

acest context că instanța de fond a refuzat chiar și o exercitare minimală a dreptului

inculpatului de a combate acuzațiile aduse și, din această perspectivă, s-a apreciat

că cel mai potrivit remediu pentru remedierea inechității procedurii în fața instanței

de fond ar fi acela ar trimiterii cauzei spre rejudecare, în vederea asigurării

posibilității inculpatului de a beneficia chiar de la primul grad de jurisdicție

de un drept efectiv la apărare.

Potrivit prevederilor

art. 371 alin. (2) și art. 378 alin. (1) C. proc. pen. calea de atac a apelului

are caracter devolutiv, astfel încât neadministrarea întregului material probator

la judecata în primă instanță poate și trebuie să fie remediată și suplinită de

către instanța de apel, sens în care s-a și procedat prin admiterea în parte a unor

cereri în probațiune la judecata în apel și prin reanalizarea întregului material

probator.

Pe fondul cauzei,

Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, reținând

în mod corect vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii pentru care a fost

trimis în judecată. Nici probațiunea efectuată în calea de atac a apelului nu a

fost de altfel de natură a confirma sau susține apărările inculpatului, în sensul

că faptele reținute în sarcina sa în calitate de administrator al SC P. SRL Viișoara

ar fi de fapt contravenții, el acționând fără intenție și calculând în fapt în mod

eronat TVA-ul, deoarece a interpretat în mod greșit anumite dispoziții legale în

materie fiscală.

Fără a relua în

întregime argumentația instanței de fond, pe care Curtea și-o însușește în totalitate,

se va sublinia, raportat la susținerile repetate ale apărării, ce vizează existența

unei declarații eronate și doar a unui calcul greșit al taxei pe valoarea adăugată,

că este relevant faptul că unul din martorii audiați în cauză, respectiv P.V.C.,

care a fost contabilul societății, a precizat că mai ales după primul control fiscal,

a atenționat inculpatul cu privire la modul corect de calcul, dar cu toate acestea

inculpatul a insistat în aplicarea aceluiași sistem de calcul, aspect ce semnifică

intenția clară de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale către stat.

Astfel, în cazul

aplicării dispozițiilor Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., există anumite condiții

exprese privind aplicarea regimului special de taxare iar inculpatul nu a prezentat

niciun

fel de documente în sensul că persoanele de la care s-au cumpărat

autovehiculele au beneficiat la rândul lor de acest regim special și nici nu s-a

ținut o evidență specială contabilă conform cerințelor dispozițiilor C. fisc. În

situația reținută și de către organele de control fiscal, în mod corect, au fost

reținute elementele