ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3057/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3057/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 280 din

data de 03 iulie 2013 a Tribunalului Cluj, a fost condamnat inculpatul C.D.,

pentru comiterea infracțiunilor de: trafic de influență, prev. și ped. de art.

257 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de: 2 ani și 6 luni închisoare; înșelăciune,

prev. și ped. de art. 215 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de: 1 an și 4 luni închisoare.

În temeiul

art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea acestor pedepse,

pentru ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 6 luni

închisoare, sporită cu 6 luni închisoare, rezultând pedeapsa finală de: 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea

prev. art. 64 lit. a) teza II și art. 71 alin. (1), (2) C. pen.

În temeiul

art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării

pedepsei, pe durata termenului de încercare, de doi ani plus pedeapsa aplicată,

potrivit art. 86

2

C. pen.

În baza art. 86

3

C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatului i s-au impus următoarele

măsuri de supraveghere:

- să se prezinte

o dată la 6 luni, în ultima zi de vineri a fiecărui semestru, la Serviciul de Probațiune

de pe lângă Tribunalul Cluj;

- să anunțe, în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare

care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice

și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul

art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare

a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 86

4

C. pen.

S-a făcut aplicarea

art. 71 alin. (5) C. pen.

În temeiul

art. 14 și 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părții civile

D.I. despăgubiri civile în sumă de 1.000 euro sau echivalentul în RON la data plății.

În baza art. 6

1

alin. (4) din Legea nr. 78/2000, a fost obligat inculpatul să restituie denunțătorului

D.I. suma de 1.000 RON.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și a avut

în vedere următoarele considerente:

Prin rechizitoriul

nr. 1399/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, a fost trimis în judecată

inculpatul C.D., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, prev.

și ped. de art. 257 alin. (1) C. pen. și înșelăciune, prev. de art. 215 alin.

(1) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., constând în faptul că în perioada

ianuarie - februarie 2012, acest inculpat a pretins, acceptat și primit de la denunțătorul

D.I. suma de 1.000 RON pentru a-și exercita influența, în sensul de a interveni

pe lângă A.D., directorul Școlii Naționale de Antrenori București, pentru a-l înscrie

pe denunțător la cursurile acesteia, precum și faptul că a pretins și i-a fost remisă

de către același denunțător suma de 1.000 euro reprezentând presupusa plată a acestor

cursuri de școlarizare la Școala Națională de Antrenori București, pentru doi ani

de studiu.

La data de 28

martie 2012, la I.P.J. Cluj - Serviciul de Investigare a Fraudelor, se înregistrează

denunțul formulat de D.I. cu privire la faptul că profesorul D.D.C. i-a pretins

plata sumei totale de 1.000 RON și 1.000 euro cu promisiunea că, prin cunoștințele

pe care le are, îi poate facilita înscrierea la Școala Națională de Antrenori.

Denunțătorul D.I.

a arătat că este student la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul UBB

C., iar la disciplina Anatomie, în anul I, l-a avut ca profesor pe D.D.C. A ținut

foarte mult să urmeze cursurile Școlii Naționale de Antrenori, sens în care a purtat

discuții cu domnul profesor, în care i-a făcut vorbire despre intențiile sale.

Motivul care l-a

determinat să-l abordeze, prin inițierea unei astfel de discuții, a fost acela că,

știa că domnul profesor a îndeplinit mai multe funcții în cadrul F.R.F., precum

instructor medical F.I.F.A. Europe de Est, observator federal Liga I, medicul lotului

național U. 19, etc. și se gândea că-i poate face o recomandare personală. Reacția

lui a fost aceea că i-a spus că îl poate ajuta să urmeze cursurile școlii, întrucât

este prieten bun cu directorul acesteia, în persoana lui D.A.

Inculpatul i-a

pretins, inițial, suma de 1.000 RON, spunându-i că această sumă urmează să ajungă

la director, drept recompensă pentru faptul că acceptă înscrierea sa în cadrul școlii.

D.D.C. spunea în acest sens că sunt doar 10 locuri pe an pentru a motiva astfel

pretinderea sumei. A fost de acord și, chiar în ziua respectivă, în Laboratorul

de anatomie unde dânsul își desfășura activitatea, i-a remis suma de 1.000 RON.

În cursul zilei

de 25 ianuarie 2012, profesorul l-a apelat telefonic, în timp ce se găsea în localitatea

de domiciliu, și i-a spus că a rezolvat cu înscrierea și că trebuie să-și pregătească

dosarul, respectiv să completeze o cerere de înscriere, la care s-a adăugat o adeverință

medicală pe care a emis-o domnul profesor, fiind și medic, și o adeverință de student,

eliberată de la facultate, de obținerea căreia s-a ocupat tot dânsul personal. Pe

parcursul acestei convorbiri telefonice i-a spus și faptul că trebuie plătită taxa

de școlarizare pe anul I, în sumă de 500 euro. S-a conformat și i-a remis această

sumă de bani în cursul zilei de 26 ianuarie 2012, tot în Laboratorul de anatomie.

În data de 02

februarie 2012, din nou inculpatul l-a apelat telefonic în timp ce era în localitatea

de domiciliu și i-a spus să vină la Cluj că trebuie să discute, fără a-i da alte

detalii. Partea vătămată s-a conformat și a urmat o discuție pe parcursul căreia

profesorul i-a spus că directorul Școlii Naționale de Antrenori, D.A., i-ar fi comasat

cei doi ani de școală într-unul singur și că, în mod corespunzător, trebuie să mai

achite suma de 500 euro.

Cum partea vătămată

nu avea la el decât 150 euro, i-a dat profesorului, acesta spunând că restul îl

va pune de la el, motiv pentru care, în cursul zilei de 26 februarie 2012, i-a dat

și diferența de 350 euro.

În cursul zilei

de 08 martie 2012, partea vătămată a sunat la București pentru a se interesa în

legătură cu problema sa, ocazie cu care a aflat că nu este înscris, astfel că în

seara aceleiași zile s-a întâlnit cu profesorul, pentru a discuta cu acesta, legat

de faptul că, încă din data de 05 martie 2012 îl suna insistent, spunându-i că are

probleme de sănătate cu un picior și că are nevoie să-l împrumute cu suma de 500

RON. Întrucât, între timp, aflase că nu este înscris, chiar dacă nu intenționa să-i

împrumute inculpatului acea sumă, a acceptat întâlnirea cu acesta pentru a încerca

înregistrarea discuției și astfel, să reușească cumva să dovedească cum s-au întâmplat

lucrurile.

Deși, inițial,

la momentul pretinderii sumei de 1.000 RON, inculpatul îi spunea părții vătămate

că suma îi este destinată directorului D.A., pentru a-i accepta înscrierea la școală,

ulterior și-a modificat povestea, spunând că este vorba despre o altă persoană,

denumită prin sintagma „omul meu", prezentat ca o legătură între el și directorul

D.A.

În momentul în

care a adresat denunțul său I.P.J. Cluj - Serviciul de Investigare a Fraudelor,

partea vătămată a anexat și un CD conținând înregistrarea convorbirii purtate de

el cu profesorul D.D.C., în cursul zilei de 08 martie 2012. Mai mult, și-a arătat

disponibilitatea în sensul de a se supune unui test poligraf, de a fî confruntat

cu învinuitul și de a face orice este necesar din punct de vedere procedural pentru

a demonstra că cele susținute de el sunt adevărate. Astfel, prin ordonanța din 02

iulie 2012 s-a dispus efectuarea unei expertize poligraf de către un expert din

cadrul I.P.J. Cluj - Serviciul Criminalistic - Laboratorul Poligraf, avându-l ca

subiect pe D.I., pentru a se stabili dacă, la întrebările relevante ale cauzei,

în răspunsurile date, acesta prezintă note specifice ale comportamentului simulat.

Conform concluziilor

raportului întocmit din 07 august 2012, la întrebările relevante ale cauzei și prin

interpretarea diagramelor poligraf, s-a evidențiat faptul că, răspunsurile lui D.I.

nu au provocat modificări specifice comportamentului simulat. Aceeași poziție a

fost menținută de denunțător și pe fondul confruntării cu inculpatul. Aceasta a

uzat inițial de dreptul la tăcere, iar apoi, în cadrul confruntării cu acesta, a

susținut că nimic din ce afirmă D.I. nu este corespunzător adevărului.

Afirmațiile inculpatului,

însă, nu au un suport probator și nu își găsesc un corespondent real în starea de

fapt dedusă soluționării, în condițiile în care, susținerile denunțătorului sunt

confirmate și de conținutul declarațiilor martorilor audiați în cauză, fiind vorba

despre C.G.I. și T.T. Aceștia precizează în depozițiile lor că, deși aspectele relatate

sunt percepute indirect, conform celor spuse de D.I., au cunoștință despre pretinderea

și remiterea unor sume de bani de către D.D.C., colegului lor, pentru anumite susțineri

care s-au dovedit a fi neadevărate.

Discutarea unor

astfel de aspecte o motivează ambii martori prin aceea că sunt prieteni buni, din

aceeași localitate, de vârstă apropiată și locuiesc cu chirie în același apartament.

Martorul A.D.N.

detaliază în declarația sa condițiile de înscriere la școala al cărei director este,

precizând că, din ceea ce cunoaște, nu este posibilă comasarea celor doi ani de

studiu într-unul singur. În ceea ce privește persoana inculpatului, asemenea celor

relatate pe parcursul discuției pe care a avut-o cu partea vătămată D.I., deplasat

la sediul școlii pentru a se interesa de aspectele ce formează obiectul prezentului

dosar, arată că nu cunoaște și nu are nicio legătură cu starea de fapt descrisă

mai sus și în nicio împrejurare nu a discutat cu D.D.C. aspecte privind înscrierea

lui D.I. la școala pe care o conduce. De asemenea, la dosarul cauzei se regăsește

și transcrierea convorbirilor dintre D.I. și D.D.C., relevante pentru obiectul prezentului

dosar.

Din analiza declarațiilor

date în dosar de părțile implicate, se desprinde cu certitudine faptul că inculpatul

a pretins și primit acele sume, lăsând să se creadă că are influență asupra persoanelor

cu atribuții de decizie la nivelul soluționării solicitărilor denunțătorului D.I.

Mai mult, modalitatea de săvârșire a faptei a fost oarecum determinată psihic în

mintea traficantului de influență de intenția de a specula situația ivită, respectiv

o persoană interesată de modalitatea de punere în practică a dorinței sale, dar

care dispune și de resurse materiale. Atitudinea și întregul său comportament sunt

unele specifice unei persoane care uzează de influența sa, probabil nereală în cazul

de față, influență pe care o vinde în perspectiva obținerii unui folos material.

Potrivit art.

257 C. pen., traficul de influență constă în "primirea ori pretinderea de bani

sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru

sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă

să se creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru a-l determina să facă

ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu".

Din cuprinsul

definiției date de legiuitor în textul de incriminare rezultă, așadar, că traficul

de influență nu este altceva decât o vânzare sau o speculare a influenței pe care

făptuitorul o are sau lasă să creadă că o are asupra unui funcționar. Deci, în cazul

traficului de influență, făptuitorul nu face altceva decât să uzeze de influența

sa reală sau pretinsă asupra unui funcționar, influență pe care o vinde unei persoane

în perspectiva unei intervenții în favoarea acesteia, la acel funcționar, pentru

a-l determina să facă sau să nu facă un anumit act de serviciu, în interesul său.

Infracțiunea de trafic de influență există, atât atunci când făptuitorul are în

mod real o influență asupra unui funcționar, cât și atunci când făptuitorul lasă

să se creadă că are influență asupra unui funcționar, deși influența nu există în

realitate. Prin urmare, fapta de a pretinde și de a primi o sumă de bani, săvârșită

de către o persoană care lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar,

pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale

de serviciu, chiar dacă în realitate făptuitorul nu are o astfel de influență, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută în

art. 257 alin. (1) C. pen.

Aceasta este și

motivația pentru care, în ceea ce privește suma de 1.000 euro reprezentând presupusa

plată a unor cursuri de școlarizare, pentru doi ani de studiu, s-a reținut comiterea

infracțiunii de înșelăciune. În acest caz, D.I. a fost o persoană de bună credință,

intenția autorului la pretinderea și acceptarea remiterii acestei sume fiind una

de natură a-l induce în eroare pe interlocutor și a-i produce patrimoniului acestuia

o pagubă. În cazul infracțiunii de înșelăciune, persoana care dă banii sau bunurile

este de bună-credință, fiind indusă în eroare de către făptuitor, pe când în cazul

traficului de influență cel care dă banii sau bunurile este de rea-credință și urmărește

ca autorul să determine funcționarul să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile

sale de serviciu.

În concluzie,

dincolo de poziția inculpatului și de explicațiile neconforme cu privire la motivația

implicării într-o astfel de cauză penală, arătate pe fondul confruntării cu denunțătorul,

apreciem că se conturează, concretizează și probează săvârșirea cu vinovăție a infracțiunilor

de trafic de influență și înșelăciune. Astfel, datorită acestor argumente, instanța

nu va primi concluziile formulate în apărare de către inculpat, în sensul dispunerii

achitării sale de sub orice învinuire.

Faptele descrise

mai sus au fost probate prin: denunțul formulat de D.I., declarația olografă a denunțătorului,

declarația denunțătorului dată în completarea denunțului formulat inițial, în fața

procurorului, declarația făptuitorului D.D.C., solicitarea de informații adresată

Școlii Federale de Antrenori București cu privire la obiectul prezentului dosar

și răspunsul la acest demers, raportul de expertiză asupra comportamentului simulat

din 07 august 2012, însoțit de declarația de consimțământ la examinare a lui D.I.,

chestionarul utilizat și diagramele rezultate în urma examinării, procesul-verbal

de redare a convorbirilor, fișa de cazier judiciar a inculpatului D.D.C., datele

de identificare a denunțătorului și inculpatului, declarația inculpatului D.D.C.,

declarația părții civile D.I., proces-verbal întocmit pe fondul procedurii de confruntare

a denunțătorului D.I. cu inculpatul D.D.C., solicitarea de informații adresată UBB

- Facultatea de Educație Fizică și Sport cu privire la obiectul prezentului dosar

și răspunsul la acest demers, declarația martorului C.G.I., declarația martorului

T.T., declarația martorului A.D.N. și actele puse la dispoziție de acesta, înscrisurile

puse la dispoziție de conducerea de la locul de muncă al inculpatului - UBB - Facultatea

de Educație Fizică și Sport.

Astfel, în drept,

fapta inculpatului D.D.C. care, în perioada ianuarie - februarie 2012, a pretins,

acceptat și primit de la denunțătorul D.I. suma de 1.000 RON pentru a-și exercita

influența, în sensul de a interveni pe lângă D.A., directorul Școlii Naționale de

Antrenori București pentru a-l înscrie pe denunțător la cursurile acesteia, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. și ped. de

art. 257 alin. (1) C. pen.

Fapta aceluiași

inculpat care, în aceeași perioadă de referință, a pretins și i-a fost remisă de

către același denunțător suma de 1.000 euro reprezentând presupusa plată a acestor

cursuri de școlarizare la Școala Națională de Antrenori București, pentru doi ani

de studiu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev.

și ped. de art. 215 alin. (1) C. pen.

întrucât inculpatul

a săvârșit mai multe infracțiuni, mai înainte de a fi condamnat definitiv pentru

vreuna dintre ele, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 33 lit. a) C. pen.

privind concursul real de infracțiuni.

Procedând la individualizarea

pedepselor, instanța va ține seama de criteriile generale prev. de art. 72 C.

pen. Astfel, au fost avute în vedere limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol

social concret al faptelor comise, care este ridicat având în vedere valoarea socială

ocrotită de legea penală și lezată prin acțiunile antisociale ale inculpatului,

împrejurările concrete de săvârșire a faptelor respective, nu în ultimul rând persoana

inculpatului, care se află la prima confruntare cu legea penală, iar la dosar există

depuse o serie largă de acte doveditoare ale profilului moral și social al acestui

inculpat. Aceste elemente vor fi avute în vedere de către instanță atunci când va

proceda la stabilirea în concret a cuantumului pedepselor.

Elementele descrise

mai sus, și care au stat la baza aplicării pedepselor menționate, au fost avute

în vedere de către instanță pentru stabilirea unei modalități de executare a pedepsei

rezultante neprivative de libertate, pentru că în această modalitate (cuantum și

mod de executare a pedepsei), scopul indicat de art. 52 C. pen. poate fi atins în

cazul acestui inculpat.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul D.D.C., solicitând desființarea acesteia și

judecând, să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei în sensul de a nu

se reține și infracțiunea de înșelăciune, iar pentru infracțiunea de trafic de influență

prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. să se dispună achitarea conform art. 11

pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În motivarea apelului,

s-a arătat că infracțiunea de înșelăciune nu există, întrucât partea vătămată a

remis suma de bani în cunoștință de cauză, nu poate avea calitatea de victimă, întrucât

nu a fost indusă în eroare, fiind de notorietate faptul că Școala Națională de Antrenori

și-a întrerupt activitatea, iar un student nu poate urma cursurile acestei școli,

ci doar un absolvent.

În ceea ce privește

infracțiunea de trafic de influență, inculpatul, prin apărător, a susținut că nu

există probe la dosar din care să rezulte că inculpatul a solicitat o sumă de bani

în scopul arătat, de a-și exercita influența asupra numitului D.A., toate probele

sunt indirecte și, de asemenea, nu a fost lezată valoarea protejată de lege, respectiv

imaginea funcționarului și îndeplinirea în mod corespunzător a atribuțiilor de către

acesta.

Prin decizia

nr. 220/A din 15 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

penală și de minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva

sentinței penale nr. 280 din 3 iulie 2013 a Tribunalului Cluj.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Curtea reține

că instanța de fond, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și

în faza de cercetare judecătorească, a stabilit în mod corespunzător starea de fapt,

din acestea rezultând că în perioada ianuarie-februarie 2012, inculpatul D.D.C.

a pretins și primit de la denunțătorul D.I. suma de 1000 RON în scopul de a interveni

pe lângă D.A., directorul Școlii Naționale de Antrenori București pentru a-l înscrie

pe denunțător la cursurile acesteia și, în aceeași perioadă, a pretins și i-a fost

remisă de către D.I. suma de 1000 euro, reprezentând presupusa plată a acestor cursuri

de școlarizare la Școala Națională de Antrenori București pentru doi ani de studiu.

Faptele au fost

dovedite prin declarația constantă a denunțătorului - parte vătămată D.I., a cărei

veridicitate și sinceritate este susținută și de rezultatul testului poligraf, în

urma căruia nu s-au evidențiat modificări specifice comportamentului simulat, declarațiile

martorilor C.G.I. și T.T., care au stat de vorbă cu partea vătămată în perioada

în care aceasta a remis sumele de bani, iar T.T. a văzut când a luat suma de 1000

RON din geantă, comunicându-i ulterior ce a făcut cu această sumă de bani, în sensul

că i-a fost dată inculpatului, în schimbul ajutorului pe care îl va primi. Iar toate

acestea, coroborate cu procesul-verbal de transcriere a convorbirii telefonice purtate

între inculpat și denunțător la 29 martie 2012, în cadrul căreia inculpatul admite

faptul că a primit anumite sume de bani de la D.I., făcându-se referire și la înscrierea

acestuia la școala de antrenori.

În consecință,

este dovedită vinovăția inculpatului D.D.C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic

de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., care subzistă indiferent de exercitarea

sau nu a influenței pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directorului Școlii

Naționale de Antrenori, numitul D.A., fiind întrunite elementele constitutive ale

acesteia prin pretinderea și primirea unei sume de bani în scopul menționat.

Cu privire la

infracțiunea de înșelăciune, reținută în sarcina inculpatului, încadrarea juridică

prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. este cea corectă, întrucât sumele de câte

500 euro solicitate și primite de la partea vătămată D.I., de către inculpat, au

fost obținute prin inducerea în eroare a celui dintâi, inculpatul solicitându-i

sume de bani inclusiv pentru situația comasării a doi ani, la școala de antrenori,

în unul singur, deși nu exista această posibilitate, precizând că sunt sume care

reprezintă taxele de înscriere și școlarizare la aceeași școală.

Împrejurarea că,

era de notorietate faptul că nu pot fi studenți la școala de antrenori decât absolvenții

unei instituții de învățământ superior, nu îl absolvă pe inculpat de răspundere

penală, în condițiile în care acesta a creat părții vătămate impresia că sumele

de bani pe care le plătește sunt destinate achitării unor taxe legale, sume pe care,

însă, inculpatul și le-a însușit.

Pentru aceste

considerente, nu se poate dispune schimbarea încadrării juridice și achitarea inculpatului

pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, iar, cu privire la individualizarea

pedepselor, se va reține că acestea corespund criteriilor generale de individualizare

prev. de art. 72 C. pen. și scopului prevăzut de art. 52 C. pen., raportat la pericolul

social concret al faptelor, modalitatea de comitere și valoarea lezată, împrejurarea

că nu s-a recuperat prejudiciul și conduita inculpatului care nu are antecedente

penale, dar, în cursul procesului, a negat săvârșirea infracțiunilor.

În consecință,

apelul declarat în cauză este nefondat și va fi respins în baza art. 379 pct. 1

lit. b) C. proc. pen., apreciind și că, în mod corect, s-a dispus restituirea către

denunțător a sumei de 1000 RON și obligarea inculpatului la despăgubiri civile,

în favoarea părții vătămate, în cuantum de 1000 euro sau echivalentul în RON la

data plății.

Împotriva deciziei

instanței de apel a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul D.D.C.

Recurentul inculpat

a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

p

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. (1968), solicitând schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor

de trafic de influență și înșelăciune și, conform art. 5 C. pen., aplicarea legii

penale mai favorabile.

Cu privire la

infracțiunea de înșelăciune, a solicitat instanței să dispună încetarea procesului

penal, având în vedere că părțile s-au împăcat.

În ceea ce privește

infracțiunea de trafic de influență, a solicitat instanței aplicarea art. 308 C.

pen., iar în baza art. 80 C. pen., să se dispună renunțarea la aplicarea pedepsei.

Examinând recursul

declarat, prin raportare la dispozițiile art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin Legea nr. 2/2013, dar și din punct de vedere al aplicării legii

penale mai favorabile, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele

ce vor fi expuse în continuare:

În primul rând,

prealabil verificării temeiniciei susținerilor recurentului, Înalta Curte arată

că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind

C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc.

pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea

prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 385

1

-

art. 385

19

din Legea de procedură penală anterioară, având în vedere,

în acest sens, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea

nr. 255/2013.

Consacrând efectul

parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară,

art. 385

6

C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din același Cod.

Rezultă, așadar,

că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul

și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile

de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile

pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu

unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385

9

C.

proc. pen.

Referitor la invocarea

de către inculpat a cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 17

2

C. proc. pen. (1968), în temeiul căruia inculpatul a solicitat

schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de C. pen. anterior în

infracțiunile prevăzute de actualul C. pen. și, apoi, aplicarea legii penale mai

favorabile, Înalta Curte apreciază că cererea de schimbare a încadrării juridice

nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 alin. (1)

pct. 17 C. proc. pen. (1968), vechiul caz de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. (1968), în temeiul căruia putea fi primită o astfel

de solicitare, fiind abrogat prin art. I pct. 16 din Legea nr. 2/2013.

Referitor la aplicarea

legii penale mai favorabile, instanța, din oficiu, va stabili care este această

lege. Dacă va aprecia că legea nouă este mai favorabilă, soluția corectă este recalificarea

infracțiunilor și nu schimbarea încadrării juridice a faptelor, la solicitarea inculpatului,

în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

C. proc. pen. (1968).

În consecință,

Înalta Curte va proceda la identificarea legii penale mai favorabilă inculpatului,

având în vedere succesiunea de legi intervenită în cursul procesului și ținând cont

de decizia definitivă și general obligatorie nr. 265 din data de 06 mai 2014, pronunțată

de Curtea Constituțională, conform căreia, dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale

în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea

și aplicarea legii penale mai favorabile.

Astfel,

Înalta Curte reține că, potrivit art. 13 alin. (1) C. pen. din 1969, în cazul în

care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit

una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.

Conform art. 5

alin. (1) C. pen. în vigoare, în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până

la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se

aplică legea mai favorabilă.

Prin urmare,

Înalta Curte constată că textul alin. (1) al art. 5 reia dispoziția art. 13

alin. (1) C. pen. din 1969, astfel că, în această materie, regimul aplicabil rămâne

același.

Determinarea caracterului

„mai favorabil" are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau

conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură

răspunderea penală, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare

la participare, tentativă, recidivă, concurs, suspendarea pedepsei, etc.

Criteriile de

determinare a legii penale mai favorabile au în vedere, așadar, atât condițiile

de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare

la pedeapsă și la suspendarea acesteia.

În concret, referitor

la infracțiunea de înșelăciune, în conformitate cu legea penală nouă, s-ar dispune

încetarea procesului penal, constatând intervenită împăcarea părților.

Cu privire la

infracțiunea de trafic de influență, art. 308 alin. (2) C. pen. prevede că, dacă

infracțiunea de trafic de influență este exercitată față de un funcționar care nu

are calitatea de funcționar public, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o

treime.

Cum din relațiile

solicitate F.R.F. rezultă că numitul D.A. nu are calitatea de funcționar public,

iar limitele de pedeapsă prevăzute de noul Cod sunt cuprinse între 2 și 7 ani închisoare,

reducând aceste limite cu o treime, rezultă că pedeapsa care ar trebui aplicată

inculpatului ar fi cuprinsă în limitele 1 an și 4 luni - 4 ani și 8 luni.

Pedeapsa aplicată

inculpatului de către instanța de apel este de 3 ani închisoare, încadrându-se,

așadar, în limitele prevăzute de legea nouă, prin urmare, Înalta Curte apreciază

că legea penală nouă nu îi este mai favorabilă inculpatului, din punct de vedere

al cuantumului pedepsei.

De asemenea,

Înalta Curte constată că s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei

de 3 ani închisoare, pe durata termenului de încercare de doi ani, plus pedeapsa

aplicată, potrivit art. 86

2

C. pen (1969).

Comparând conținutul

și efectele suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzută de art.

86

1

C. pen. (1969), cu cele ale suspendării executării pedepsei sub supraveghere,

prevăzută de art. 91 C. pen. în vigoare, Înalta Curte apreciază că, din acest punct

de vedere, legea penală mai favorabilă este legea veche, întrucât, conform art.

86

6

C. pen., „dacă cel condamnat nu a săvârșit din nou o infracțiune

înăuntrul termenului de încercare și nici nu s-a pronunțat suspendarea executării

pedepsei în baza art. 86

4

, el este reabilitat de drept", dispoziție

care nu se mai regăsește în noul C. pen. Deci, nici din acest punct de vedere legea

nouă nu este mai favorabilă inculpatului.

Având în vedere

toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că legea care conduce, în concret, la

un rezultat mai blând pentru recurentul inculpat este C. pen. anterior care, în

ansamblul dispozițiilor sale, raportat la condițiile de sancționare a faptelor ce

formează obiectul acuzației penale, precum și la instituțiile incidente în cauză

și care influențează răspunderea penală a recurentului, creează acestuia o situație

mai avantajoasă.

Cu privire la

solicitarea inculpatului de a se dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, conform

art. 80 C. pen., Înalta Curte apreciază că individualizarea executării pedepsei

nu poate face obiectul acestei căi de atac, iar instanța, în momentul în care stabilește

legea penală mai favorabilă, poate doar să se raporteze la modalitatea de executare

a pedepsei aplicată de către instanța de apel.

Astfel, referitor

la criticile formulate de recurentul inculpat D.D.C., circumscrise cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. și

care vizează individualizarea judiciară a executării pedepsei și aplicarea dispozițiilor

art. 80 din noul C. pen., Înalta Curte arată că, în realizarea scopului de a include

în sfera de cenzură a instanței de recurs numai chestiuni de drept, unul dintre

cazurile de casare modificat substanțial prin Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat

de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., în sensul restrângerii

controlului judiciar exercitat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua

cale ordinară de atac, doar la aspectele ce vizează nelegalitatea sancțiunii penale

stabilite de instanțele inferioare.

Pentru considerentele

arătate mai sus, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este C. pen.

din 1969, având în vedere conținutul și efectele suspendării executării pedepsei

sub supraveghere, motiv pentru care, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen. (1968), va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul

D.D.C.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), va obliga inculpatul la plata contravalorii

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul D.D.C. împotriva deciziei penale nr. 220/A din 15

noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi, 27 noiembrie 2014.