ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 397/2014

Deliberând asupra apelurilor de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 56 din 26 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost condamnat inculpatul R.F., fără antecedente penale, studii superioare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplic.art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

și 86

2

C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

Potrivit art. 86

3

alin. (1) C. pen. pe perioada termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor obligații:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de probațiune;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 86

4

C.pen, iar potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. pe perioada termenului de încercare, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

în baza art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii de 24 ore din data de 9 ianuarie 2013 și a arestării preventive, începând cu data de 17 ianuarie 2013 și până la data de 5 iulie 2013.

Potrivit art. 399 C. proc. pen. s-a revocat măsura obligării de a nu părăsi țara dispusă față de inculpat prin Decizia penală nr. 2342 din 05 iulie 2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție.

Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul R.F. să plătească statului suma de 13.000 lei cheltuieli judiciare.

Prin aceeași sentință, în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul P.M., judecător la Curtea de Apel Oradea, fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. (1) C. pen.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele :

Prin rechizitoriul D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea au fost trimiți în judecată inculpații : R.F. pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și P.M. pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 alin. (1) C. pen.

S-a reținut în sarcina inculpatului R.F. -comisar de poliție că la sfârșitul anului 2011 și începutul anului 2012 le-a pretins martorilor - denunțători M.I. și S.l. suma de 1.000 euro pentru a-și executa influența asupra unui judecător de la Curtea de Apel Oradea (membru în completul de judecată investit cu judecarea recursului celor doi martori, într-un dosar privind o infracțiune de furt calificat), pentru ca acesta să le reducă pedepsele aplicate de către instanța de fond și în același scop inculpatul i-a solicitat martorului M.I. să discute cu fiica sa M.E. să întrețină relații sexuale cu magistratul, care făcea parte din completul de judecată în recurs.

În sarcina inculpatului P.M. - judecător la Curtea de Apel Oradea s-a reținut că, la data de 10 ianuarie 2013, când a fost audiat pentru a se stabili dacă inculpatul R.F. s-a prevalat de o influență reală sau presupusă cu privire la persoana sa, față de cei doi martori-denunțători, acesta a făcut afirmații mincinoase, cu privire la împrejurări esențiale ale cauzei.

Inculpații nu au recunoscut comiterea infracțiunilor.

Pe baza probelor administrate în cauză prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit în Dosar nr. 1870/P/2008 din 7 iulie 2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea martorii denunțători M.I. și S.I. au fost trimiși în judecată pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat.

Judecătoria Oradea prin sentința penală nr. 1873 din 22 decembrie 2011 i-a condamnat pe cei doi martori denunțători la pedepse cu închisoare, cu executare în regim de detenție, martorul M.I. la 3 ani și 4 luni închisoare, iar martorul S.I. la 3 ani închisoare.

În toamna anului 2011, perioadă în care cauza se judeca la instanța de fond, inculpatul R.F. s-a întâlnit cu cei doi martori denunțători, pe care în calitatea de ofițer de poliție, i-a cercetat de mai multe ori pentru diverse infracțiuni și astfel au stabilit o relație de prietenie.

Cu ocazia unei astfel de întâlniri, inculpatul R.F. a adus în discuție situația dosarului pe care cei doi martori îl aveau pe rolul Judecătoriei Oradea, întrebându-i ce au de gând să facă pentru a primi o pedeapsă mai mică, iar martorul M.I. i-a relatat că urmează să discute cu avocatul său, însă inculpatul R.F. l-a certat spunându-i că este un prost dacă se bazează pe avocat. Inculpatul R.F. le-a comunicat martorilor că nu poate să-i ajute la instanța de fond, dar în recurs are un prieten judecător, care poate să-i ajute, fără a solicita vreun, folos pentru sine sau pentru altul.

În luna octombrie 2011 inculpatul R.F. a discutat cu martora M.E. - fiica martorului M.I., căreia i-a relatat că ar putea să-1 ajute pe tatăl său să primească o pedeapsă mai mică, fără a formula vreo pretenție pentru acest ajutor.

Martorii M.I. și S.I. au formulat recurs împotriva sentinței penale pronunțate de instanța de fond, iar la data de 27 ianuarie 2012 au primit citație de la Curtea de Apel Oradea, care a fixat termen pentru judecarea recursurilor la data de 28 februarie 2012.

După primirea citațiilor, cei doi martori l-au înștiințat pe inculpatul R.F., care s-a angajat să verifice dacă prietenul său face parte din completul de judecată, iar după aflarea componenței membrilor completului de judecată, acesta a confirmat că prietenul său face parte din completul de recurs, însă pentru a le reduce pedepsele, judecătorul pretinde suma de 1.000 euro.

S-a mai reținut că inculpatul R.F. i-a comunicat martorului M.l. că judecătorul de la Curtea de Apel Oradea mai pretinde să întrețină relații sexuale cu fiica sa M.E., care practică în mod legal prostituția în Austria, fapt cunoscut de către cei doi martori și de către cei doi inculpați.

Pretențiile inculpatului R.F. au fost considerate dezamăgitoare, întrucât cei doi martori au prestat anumite activități în gospodăria inculpatului, cum ar fi lucrări de construcții, tăierea lemnelor pentru foc, aranjatul acestora etc.

În luna decembrie 2011 martora M.E. a revenit în România pentru a-și vizita familia, ocazie cu care s-a întâlnit cu inculpatul R.F. la domiciliul acestuia, care i-a comunicat că pentru a-l ajuta pe tatăl său prin intermediul unui judecător de la Curtea de Apel Oradea în vederea obținerii unei pedepse mai mici, judecătorul pretinde pe lângă suma de 1.000 euro să întrețină relații sexuale cu aceasta, iar în caz de refuz urmează să plătească suma de 2.000 euro. Martora M.E. a solicitat inculpatului o perioadă de timp pentru a primi răspuns, dacă este sau nu de acord cu propunerea sa, după care a părăsit țara, fără să dea vreun răspuns inculpatului.

La data de 28 februarie 2012 s-a judecat recursul promovat de martorii M.l. și S.I. la Curtea de Apel Oradea în completul format din : C.A. - președinte; P.M. și P.M. -judecători.

S-a menționat în sentința primei instanțe că din probele administrate în cauză în faza de urmărire penală și la instanța de fond a rezultat că, influența pe care inculpatul R.F. a pretins că o are asupra unui judecător de la Curtea de Apel Oradea este reală, iar persoana asupra căreia a fost exercitată această influență este judecătorul P.M..

Pe de altă parte, s-a reținut că din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul P.M. a pretins în mod real suma de 1.000 euro, precum și faptul de a întreține relații sexuale cu martora M.E. pentru a admite recursul promovat de martorul M.l.

S-a constatat că inculpatul R.F. nu a recunoscut comiterea infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată și a declarat că nu a pretins suma de bani sau alte foloase de la cei doi martori.

La fel, nici inculpatul P.M. nu a recunoscut comiterea infracțiunii și a arătat că datorită trecerii timpului, nu și-a amintit ce a discutat cu inculpatul R.F. referitor la situația juridică a celor doi martori - denunțători.

Instanța de fond a menționat că starea de fapt prezentată mai sus a rezultat din denunțurile martorilor M.l. (filele 37-42 ) și S.I. (filele 60-63 d.u.p.) și declarațiile martorilor M.l., S.I., M.E. și M.E.

Potrivit declarației martorului M.l., s-a reținut că acesta îl cunoaște pe inculpatul R.F., întrucât în perioada în care inculpatul lucra la Poliția Municipiului Oradea - Biroul Judiciar, ocupându-se de sustrageri din societăți comerciale, domeniu în care martorul își desfășura activitatea infracțională, acesta a fost cercetat de mai multe ori de către inculpat, cu care a intrat într-o relație de prietenie și căruia i-a prestat anumite activități de muncă în construcții, împrumutându-i și diverse sume de bani între 100 - 300 euro, care proveneau de la fiica sa martora M.E., care practică prostituția în Austria. Inculpatul R.F. avea cunoștință despre faptul că martorul avea o cauză penală pe rolul Judecătoriei Oradea și l-a întrebat ce are de gând să facă pentru a primi o pedeapsă mai mică, iar martorul i-a răspuns că urmează să discute cu avocatul numit din oficiu, la care inculpatul s-a arătat indignat și i-a comunicat martorului că decât să plătească un avocat „mai bine cumperi un procuror".

Ulterior, inculpatul R.F. a comunicat martorului M.l. că la Judecătoria Oradea nu poate să intervină, însă la instanța de recurs are un prieten judecător, care ar putea să le reducă pedepsele, fără să solicite vreo sumă de bani sau alte foloase.

În luna decembrie 2011 martorul M.l. a fost condamnat de către Judecătoria Oradea la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, cu executare în regim de detenție.

La sfârșitul anului 2011 martorul a primit citația de la Curtea de Apel Oradea pentru termenul de judecată din 28 februarie 2012, despre care l-a înștiințat pe inculpatul R.F., care urma să verifice componența completului de judecată din recurs și dacă prietenul său face parte din complet.

Inculpatul R.F. după câteva zile i-a solicitat martorului M.l. să se întâlnească la domiciliul martorului S.I., fără a fi de față și alte persoane, comunicându-i că judecătorul pe care îl cunoaște face parte din completul de recurs, însă solicită suma de 1.000 de euro pentru reducerea pedepselor și să întrețină relații sexuale cu martora M.E.

Cu vreo două săptămâni înainte de termenul de recurs, fiica martorului M.l. s-a întors din Austria, iar martorul i-a comunicat solicitarea inculpatului R.F., referitoare la întreținerea de relații sexuale cu un judecător de la Curtea de Apel Oradea, cu care urma să petreacă o noapte, în vederea reducerii pedepselor.

Martorul M.l. a condus-o pe fiica sa M.E. la locuința inculpatului R.F., iar martorul a rămas în stradă și după cea. o jumătate de oră, s-a întors fiica sa, care i-a comunicat martorului pretențiile judecătorului de la Curtea de Apel Oradea referitoare la întreținerea de relații sexuale, însă deși nu a predat suma de 1.000 euro, iar fiica sa nu a întreținut relații sexuale cu judecătorul, pedeapsa aplicată de instanța de fond i-a fost redusă cu 10 luni (fila 43-48 d.u.p.).

Din declarația martorului S.I. instanța a reținut că acesta îl cunoștea pe inculpatul R.F. din anul 2002, când inculpatul era ofițer de poliție în cadrul Poliției Municipiului Oradea și a fost anchetat pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt, fapte săvârșite împreună cu martorul M.I., acesta din urmă s-a împrietenit cu inculpatul R.F. pentru care au exercitat anumite prestații, cum ar fi.zugrăvit, amenajări interioare, pentru care au fost plătiți de inculpat.

În toamna anului 2011 a discutat cu martorul M.I., care i-a relatat că inculpatul R.F. ar putea să-i ajute la Curtea de Apel Oradea în sensul reducerii pedepselor, întrucât cunoaște un judecător la această instanță, însă solicită suma de 1.000 de euro pentru această prestație, iar martorului S.I. i-ar reveni să plătească suma de 500 euro și că așteaptă un răspuns înainte de termenul de judecată, însă martorul S.I. i-a comunicat că nu poate face rost de această sumă și că M.I. va încerca să obțină întreaga sumă de la fiica sa.

Martorul S.I. a mai arătat că de la martorul M.I. a aflat despre faptul că inculpatul R.F. i-a solicitat lui M.I. să o convingă pe fiica sa M.E. să întrețină relații sexuale cu un judecător, care urma să facă parte din completul de recurs, tot pentru reducerea pedepselor.

Potrivit declarației martorei M.E. - soția martorului M.I., s-a reținut că aceasta din urmă l-a cunoscut pe inculpatul R.F., care l-a anchetat pe soțul său de mai multe ori pentru comiterea unor infracțiuni de furt și cu care a stabilit o relație de prietenie, în baza căreia l-a împrumutat pe inculpat de mai multe ori cu sume cuprinse între 100 - 200 euro, care au fost restituite de acesta.

În toamna anului 2011, când soțul său avea un proces pe rolul Judecătoriei Oradea, acesta a discutat cu R.F. despre situația procesului, însă inculpatul i-a relatat că nu poate să-l ajute, dar va încerca la Curtea de Apel Oradea în faza de recurs, unde are cunoștințe.

La instanța de fond, soțul său a fost condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare, iar după aceasta, inculpatul i-a comunicat că pentru a fi ajutat trebuie să plătească suma de 1.000 euro pentru a interveni la un judecător, care urma să facă parte din completul de recurs pentru reducerea pedepsei, iar fiica martorului M.I. rezultată dintr-o căsătorie anterioară, să întrețină relații sexuale cu acel judecător (filele 70-73 d.u.p.).

Instanța de fond a mai reținut potrivit declarației martorei M.E., care practică prostituția în mod legal în Austria, că în cursul lunii decembrie 2011 când s-a întors în România, tatăl său M.I. i-a comunicat că inculpatul R.F. dorește să discute cu martora despre problemele sale, respectiv procesul care urma să se judece la Curtea de Apel Oradea, unde ar putea să-i fie redusă pedeapsa, dacă va plăti suma de 1.000 euro și va întreține relații sexuale cu un judecător, care urma să facă parte din completul de recurs. Astfel, a doua zi s-a deplasat împreună cu tatăl său la locuința inculpatului R.F., tatăl său a rămas în autoturismul cu care s-au deplasat până în acel loc, iar martora a intrat în locuința inculpatului, cu care a discutat cca. 30 de minute și care i-a solicitat să întrețină relații sexuale cu un judecător de la Curtea de Apel Oradea - prieten cu inculpatul și să achite suma de 1.000 euro, în vederea reducerii pedepsei pentru tatăl său, însă martora a cerut termen de gândire, urmând să-i comunice inculpatului răspunsul înainte să se întoarcă în Austria (filele 74-76 d.u.p.).

La instanța de fond au fost reaudiați martorii M.l., S.l., M.E. și M.E.

Potrivit declarației martorului M.l. instanța de fond a constatat că acesta îl cunoaște pe inculpatul R.F. din anul 1998 când inculpatul era ofițer de poliție judiciară, care l-a anchetat în mai multe dosare de furt și astfel a stabilit o relație destul de apropiată cu inculpatul, căruia i-a solicitat anumite sume de bani sub formă de împrumut pentru cheltuieli curente, iar la rândul său l-a împrumutat pe inculpat cu sume de bani, care i-au fost restituite.

Martorul având un dosar penal pe rolul Judecătoriei Oradea, după judecata în fond a cauzei, a luat legătura cu inculpatul R.F., care s-a oferit să-l ajute în recurs pentru a le fi reduse pedepsele aplicate la instanța de fond lui și martorului S.l. în schimbul sumei de 1.000 euro, iar fiica sa M.E. să întrețină relații sexuale cu un judecător de la Curtea de Apel Oradea, căruia nu i-a precizat numele.

Suma pretinsă martorului nu a fost predată de acesta, întrucât nu dispunea de suma respectivă, iar pe de altă parte, a apreciat că pentru suma de 1.000 euro situația sa nu putea fi rezolvată.

Înainte de pronunțarea deciziei în recurs personal a condus-o pe fiica sa la locuința inculpatului R.F., însă nu a asistat la discuția dintre cei doi, dar la întoarcere fiica sa, i-a comunicat că inculpatul R.F. i-a solicitat acesteia să întrețină relații sexuale cu un judecător de la Curtea de Apel Oradea în scopul reducerii pedepselor.

Martorul a mai arătat că a discutat de mai multe ori cu inculpatul R.F., căruia i-a relatat că nu poate face rost de suma pretinsă, iar achitarea sumei de 1.000 euro și prestația fiicei sale trebuiau efectuate anterior pronunțării deciziei în recurs (filele 265 - 266 vol. I dosar fond).

Din declarația martorului S.l. instanța de fond a reținut că acesta îl cunoaște pe inculpatul R.F. din anul 1998, fiind anchetat în mai multe dosare penale și cu care a stabilit o relație apropiată. în anul 2012 având un dosar pe rolul instanțelor din Oradea, inculpatul R.F. s-a oferit să-i ajute pe cei doi martori, în sensul reducerii pedepselor, iar de la martorul M.l. a aflat că inculpatul R.F. a solicitat suma de 1.000 euro pentru această prestație, din care martorul urmează să plătească jumătate din sumă, însă martorul a arătat că suma era prea mică, iar situația lor nu poate fi rezolvată pentru o asemenea sumă și că nu dorește să intre într-o astfel de afacere.

Tot de la martorul M.l., martorul S.l. a aflat că fiica sa M.E. trebuia să întrețină relații sexuale cu o anumită persoană, fără ai preciza numele și calitatea, că nu a recunoscut fapta pentru care a fost condamnat la instanța de fond, motiv pentru care nu a solicitat aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. în recurs, iar pedeapsa aplicată de instanța de fond a fost menținută și la instanța de recurs, care a respins calea de atac promovată de către martorul S.l. (fila 267 vol. I dosar fond).

Potrivit declarației martorei M.E., aceasta a aflat de la soțul său martorul M.l. că după condamnarea martorului la instanța de fond, acesta împreună cu martorul S.l. i-au făcut o vizită inculpatului R.F. la locuința sa, care i-a precizat că în schimbul sumei de 1.000 euro și prestarea unor servicii sexuale de către fiica soțului său pentru un judecător de la Curtea de Apel Oradea, acesta din urmă ar putea reduce pedepsele aplicate celor doi martori la judecata în fond a cauzei.

În recurs, pedeapsa soțului său a fost redusă pe motiv că a recunoscut comiterea infracțiunii și nu pentru suma pretinsă de 1.000 euro sau prestația fiicei soțului său, care nu a fost efectuată (filele 29-30 vol. II dosar fond).

Din declarația martorei M.E. instanța de fond a reținut că în luna ianuarie 2012 când a revenit în România împreună cu tatăl său martorul M.l. s-au deplasat la locuința inculpatului R.F., unde martora a intrat în casă, iar tatăl său a așteptat la poartă. In urma discuțiilor cu inculpatul R.F., acesta i-a relatat că tatăl său are un proces pe rolul Curții de Apel Oradea, iar în primă instanță a fost condamnat la pedeapsa închisorii și pentru reducerea pedepsei, i-a solicitat suma de 1.000 euro și să petreacă o noapte cu un judecător, fără a-i preciza numele, martora i-a cerut inculpatului un termen de gândire, urmând să-i dea un răspuns ulterior.

După discuția cu inculpatul R.F., martora a relatat tatălui său despre pretențiile inculpatului, care i-a precizat martorei că în caz de refuz a prestațiilor sexuale, urmează să plătească suma de 2.000 euro, însă tatăl său i-a solicitat să nu plătească suma de 1.000 euro și să nu execute vreo prestație de natură sexuală pentru prostiile sale (fila 165 dosar fond).

La termenul de judecată din 26 iunie 2013 inculpatul R.F. prin apărătorul său ales, a solicitat constatarea nulității absolute a înregistrărilor telefonice din prezenta cauză, întrucât au fost efectuate în baza unor autorizații date de o instanță necompetentă material, respectiv Tribunalul Bihor, iar din conținutul acestor discuții rezultă că persoanele care l-au apelat telefonic pe inculpat îi pronunțau numele sau prenumele de R.F., domnul R. sau F. și că organele de urmărire penală puteau afla identitatea sa, precum și funcția pe care o ocupa în cadrul I.P.J. Bihor și că potrivit art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, competența de judecată în primă instanță aparține Curții de Apel (filele 232-236 dosar fond).

Prima instanță a apreciat solicitarea inculpatului R.F. prin apărătorul său ales referitoare la constatarea nulității absolute a înregistrării convorbirilor telefonice din prezenta cauză, ca fiind întemeiată.

S-a apreciat că într-adevăr potrivit art. 91

2

alin. (5) C. proc. pen. convorbirile sau comunicările interceptate și înregistrate pot fi folosite și în alte cauze penale dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea sau săvârșirea unei alte infracțiuni dintre cele prevăzute în art. 91

1

alin.(1) și (2) C. proc. pen.

Astfel, s-a reținut că în faza de urmărire penală au fost valorificate în baza art. 92

2

alin. (5) C. proc. pen. convorbirile telefonice interceptate și înregistrate într-un alt dosar penal vizând comiterea unor fapte de corupție, respectiv Dosar nr. 49/P/2011 al D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea, care au fost efectuate în baza autorizațiilor din 17 februarie 2011 și din 15 martie 2012 ale Tribunalului Bihor.

A menționat prima instanță că potrivit art. 91

1

alin. (3) C. proc. pen. autorizarea interceptărilor și înregistrărilor audio sau video se dispune de președintele instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță ori al instanței corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, iar în lipsa președintelui instanței, autorizarea se dispune de judecătorul desemnat de acesta. În cazul în care autorizarea interceptărilor și înregistrărilor audio sau video este dispusă de președintele tribunalului sau de judecătorul desemnat de acesta, deși competența de judecată a cauzei în primă instanță îi revine Curții de Apel, există o încălcare a dispozițiilor art. 91

1

alin. (3) C. proc. pen., care atrage nulitatea absolută a mijloacelor de probă și înlăturarea acestora din proces, în conformitate cu dispozițiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen. (Decizia penală nr. 1470 din 12 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ).

De asemenea, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen. este sancționată cu nulitatea absolută și încălcarea dispozițiilor relative la competența după calitatea persoanei, sancțiune ce nu poate fi înlăturată în nici un mod și care poate fi invocată în orice stare a procesului și se ia în considerare chiar din oficiu (art. 197 alin. (3) C. proc. pen.).

S-a constatat că în raport de gradul profesional al inculpatului R.F. de comisar de poliție, cu atribuții de cercetare judiciară, competența înregistrărilor convorbirilor telefonice revenea în mod obligatoriu Curții de Apel Oradea, iar nu Tribunalului Bihor cum s-a procedat în cauză, astfel cum impun disp. art. 91

1

alin. (3) C. proc. pen., care se referă în mod imperativ la președintele instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripție se afla sediul parchetului din care face parte procurorul, care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

Prin urmare, s-a apreciat de către instanța fondului că nesocotirea acestei obligații legale imperative, indiferent de motivele de ordin informativ invocate de procurorul de caz, atrage nulitatea absolută a mijloacelor de probă menționate mai sus și înlăturarea acestora din proces în conformitate cu disp. art. 64 alin. (2) C. proc. pen. (art. 102 alin. (3) C. proc. pen.).

Cu privire la susținerile procurorului de caz referitoare la faptul că persoana ce utiliza numărul de telefon X nu putea fi identificată, deoarece acest număr era atribuit unei cartele prepay și datorită acestui fapt s-a solicitat autorizarea interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice Tribunalului Bihor, instanță competentă material să judece cauza în primă instanță, au fost apreciate de Curtea de Apel Cluj ca neîntemeiate.

S-a avut în vedere că potrivit adresei din 21 martie 2013 a SC O.R. SA nr. de telefon X a aparținut din data de 9 decembrie 2005 inculpatului R.F.,  iar la data de 14 februarie 2009 nr. de telefon Y, a fost trecut în sistem O. prepay (fila 253 vol. I dosar fond).

A precizat instanța că organele de cercetare penală aveau posibilitatea să afle care este persoana ce folosea numărul de telefon menționat mai sus, așa cum rezultă din adresa SC O.R. SA în care se precizează numele și prenumele persoanei, care folosea acest număr de telefon, datele de identificare ale acesteia, precum și domiciliul, să sisteze interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice efectuate în baza autorizației emise de Tribunalul Bihor și să solicite Curții de Apel Oradea emiterea autorizației ca instanță competentă să judece cauza în fond.

Neprocedând în acest fel, s-a apreciat că probele astfel obținute sunt lovite de nulitate absolută și urmează să fie înlăturate din prezenta cauză potrivit art. 102 alin. (3) C. proc. pen. (art. 197 alin. (2) C. proc. pen.).

A mai reținut instanța de fond că din declarația martorei P.E., judecător la Curtea de Apel Oradea care a făcut parte din completul de judecată alături de inculpatul P.M. și care a pronunțat Decizia penală nr. 220 din 28 februarie 2012 a Curții de Apel Oradea rezultă că prin această decizie s-a admis recursul promovat de martorul M.I., care s-a prevalat de disp. art. 320

1

C. proc. pen., iar pedeapsa aplicată acestuia de către instanța de fond a fost redusă cu o treime, însă pentru martorul S.l. nu s-a redus pedeapsa, întrucât acesta nu a recunoscut comiterea infracțiunii și nu putea să beneficieze de disp. art. 320

1

C. proc. pen.

Martora a mai arătat că a fost colegă de complet cu inculpatul P.M. până la data suspendării acestuia prin hotărârea C.S.M. și a colaborat foarte bine cu inculpatul, întrucât este bine pregătit profesional, iar la Tribunalul Bihor inculpatul a ocupat funcția de președinte al secției penale, tot datorită calităților sale profesionale, că inculpatul este căsătorit, are doi copii minori în întreținere și că are o relație foarte apropiată cu membrii săi de familie (filele 166 vol. II fond).

Din declarațiile martorilor P.V., C.I. și Ș.V. ofițeri sau subofițeri de poliție, care au lucrat cu inculpatul R.F. în diverse servicii ale I.P.J. Bihor s-a reținut că inculpatul a avut o activitate profesională deosebită, că acesta era în relații apropiate cu martorul M.I. pe care îl folosea ca informator și pe care l-a ajutat oferindu-i locuri de muncă ocazionale, prin relațiile pe care le avea inculpatul, că i-a oferit martorului M.I. de mai multe ori diverse sume de bani sub formă de împrumut. La fel, de la inculpat au aflat că acesta a fost citat la sediul D.N.A. Oradea în data de 06 decembrie 2012, când i s-a solicitat să formuleze un autodenunț cu privire la inculpatul P.M., însă a refuzat pe motiv că ceea ce i se solicita nu corespundea adevărului (filele 167 -169 vol. II fond).

Potrivit declarației martorilor T.Ș. și M.M. instanța de fond a mai reținut că inculpatul R.F. este un bun profesionist, fiind apreciat de colegii săi, precum și de șefii ierarhici, iar referitor la relația inculpatului cu martorul M.I., cei doi martori au arătat că între inculpatul R.F. și martorul M.I. era o relație de prietenie, martorul fiind folosit ca informator, întrucât acesta își desfășura activitatea în medii infracționale, că pe martor l-a ajutat cu sume de bani date sub formă de împrumut, produse alimentare și țigări în perioada în care martorul M.I. se afla în stare de arest (filele 210-211 vol. II dosar fond).

Cu privire la solicitarea inculpatului R.F. prin apărătorul ales N.M. referitoare la achitarea inculpatului în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. cu privire la infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, a fost considerată de instanța de fond ca neîntemeiată.

În susținerea acestei cereri inculpatul a arătat că, autorizațiile de interceptare și înregistrarea convorbirilor telefonice din 17 februarie 2012, și din 15 martie 2012 emise de Tribunalul Bihor sunt nelegale, întrucât raportat la gradul său profesional de comisar de poliție și organ de cercetare al Poliției Judiciare, procurorul trebuia să sisteze interceptările și înregistrările făcute în baza autorizației emise de Tribunalul Bihor și să solicite Curții de Apel Oradea emiterea unor astfel de autorizații, deoarece această din urmă instanță era competentă material să judece cauza în primă instanță potrivit art. 27 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, raportat la art. 14 alin. (2) pct. 1 lit. f) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului.

Referitor la auto denunțurile celor doi martori M.I. și S.I. inculpatul a arătat că cei doi martori -denunțători nu ar fi formulat denunțurile, dacă nu ar fi fost amenințați de organele de cercetare penală că sunt pasibili de comiterea infracțiunii de cumpărare de influență, dacă nu formulează denunțurile, iar declarațiile martorelor M.E. și M.E. sunt derivate din cele două denunțuri, obținute nelegal de organele de urmărire penală.

Cu privire la interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice folosite în faza de urmărire penală date de Tribunalul Bihor prin autorizațiile din 17 februarie 2012 și din 15 martie 2012 instanța de fond a reținut, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, că acestea sunt lovite de nulitate absolută și că nu se va ține seama de aceste înregistrări la stabilirea vinovăției sau nevinovăției inculpatului R.F.

Referitor la legalitatea obținerii celor două autodenunțuri în faza de urmărire penală și la declarațiile martorilor M.I., S.I., M.E. și M.E. audiați în faza de urmărire penală și la instanța de fond, s-a apreciat de către Curtea de Apel Cluj că aceste probe au fost legal administrate și nu se impune anularea lor.

S-a apreciat că, împrejurarea că procurorul de caz a pus în vedere celor doi denunțători că în situația neformulării denunțurilor, sunt pasibili de comiterea infracțiunii de cumpărare de influență, nu conduce automat la anularea acestora, întrucât există o cauză de nepedepsire prev. de art. 16 lit. h) C. proc. pen.

De asemenea, s-a apreciat că declarațiile martorilor M.I., S.I., M.E. și M.E. nu pot fi anulate, deoarece nu există motive în acest sens, probe care confirmă vinovăția inculpatului R.F. pentru comiterea infracțiunii reținute în sarcina acestuia.

Nici solicitarea din petitul subsidiar referitoare la achitarea inculpatului R.F. în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. pe motiv că nu ar exista probe la dosar, care să confirme vinovăția sa, nu a fost apreciată întemeiată.

Astfel, instanța de fond a arătat că așa cum s-a arătat în detaliu mai sus, din probele administrate în mod legal în faza de urmărire penală și la instanța de fond, respectiv : autodenunțurile martorilor M.I. și S.I. și declarațiile martorilor M.I., S.I., M.E. și M.E. a rezultat cu certitudine vinovăția inculpatului R.F. cu privire la infracțiunea pentru care acesta a fost trimis în judecată.

Inculpatul R.F. prin apărător ales L.A. a solicitat în principal repunerea cauzei pe rol în vederea reluării cercetării judecătorești, iar în subsidiar achitarea sa în baza art. 16 lit. a) C. proc. pen. în motivarea petitului principal din concluziile scrise s-a arătat că, întrucât în faza de urmărire penală probele au fost administrate în mod abuziv, se impune reluarea cercetării judecătorești și reaudierea martorilor M.I. și S.I., administrarea unei expertize criminalistice de autentificare a înregistrărilor convorbirilor telefonice, acvirarea Dosarului nr. 49/P/2011 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea și declasificarea documentelor înaintate la dosar de I.P.J. și S.R.I. Bihor pentru a da posibilitatea apărătorilor săi să studieze aceste documente.

Referitor la motivarea petitului subsidiar s-a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen. probele obținute ilegal, nu pot fi folosite în procesul penal, că organele de urmărire penală aveau cunoștință de funcția pe care o ocupa inculpatul în cadrul I.P.J. Bihor încă din prima zi, după emiterea autorizației din 17 februarie 2012 de Tribunalul Bihor, iar raportat la calitatea sa de comisar de poliție și organ de cercetare penală, procurorul trebuia să sisteze interceptările și să solicite Curții de Apel Oradea emiterea unei astfel de autorizații ca instanță competentă să judece cauza în fond.

Pe de altă parte, organele de urmărire penală au folosit presiuni și alte mijloace de constrângere cu scopul de a-l acuza cu orice preț pe inculpatul P.M. cu care se afla în relații de prietenie.

Solicitarea inculpatului referitoare la repunerea cauzei pe rol și reaudierea denunțătorilor M.I. și S.I., a fost apreciată de instanța de fond ca neîntemeiată.

Astfel, s-a reținut că martorii -denunțători M.I. și S.I. au fost audiați în faza de judecată cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, care au arătat că își mențin declarațiile date în faza de urmărire penală, iar la instanța de fond au precizat în detaliu discuțiile pe care le-au avut cu inculpatul R.F., relațiile pe care le aveau cu inculpatul, precum și scopul acestor discuții, avocații inculpatului au avut posibilitatea de a pune întrebări martorilor și s-au folosit de acest drept.

De asemenea, a fost considerată neîntemeiată și solicitarea inculpatului privind efectuarea unei expertize criminalistice de autentificare a înregistrărilor convorbirilor telefonice, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, înregistrarea convorbirilor telefonice a fost anulată.

Totodată, prima instanță a apreciat neîntemeiată și solicitarea inculpatului referitoare la acvirarea Dosarului nr. 49/P/2011 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea, întrucât acest dosar a fost depus în copie de către apărătorul ales al inculpatului P.M. la termenul de judecată la care au avut loc dezbaterile pe fond a cauzei, iar pronunțarea a fost amânată pentru data de 19 februarie 2014 pentru a da posibilitatea apărătorilor aleși a inculpatului să studieze acest dosar și tot la solicitarea apărătorilor inculpatului pronunțarea a fost amânată din nou pentru data de 26 februarie 2014.

A mai fost apreciată neîntemeiată și solicitarea inculpatului referitoare la asigurarea posibilității apărătorilor săi de a avea acces la documentele clasificate înaintate la dosar de I.P.J. și S.R.I. Bihor, întrucât cele două instituții nu au trimis la dosar acte din care să rezulte vinovăția sau nevinovăția inculpatului și ca urmare sub nicio formă nu s-a ținut seama în prezenta cauză de anumite probe, care nu au fost cunoscute de apărătorii aleși ai inculpatului.

Curtea de Apel Cluj de asemenea, a considerat că nici solicitarea din petitul subsidiar referitoare la achitarea inculpatului R.F. pe motiv că la dosar nu sunt probe care să confirme vinovăția sa, nu este întemeiată, iar cu privire la solicitarea referitoare la înregistrarea convorbirilor telefonice și legalitatea administrării probelor în faza de urmărire penală s-a arătat că s-a răspuns în detaliu la criticile formulate de inculpat prin apărătorul ales N.M. fără a se reveni sub acest aspect.

Instanța de fond a constatat că, în drept fapta comisă de inculpatul R.F., care în iarna anului 2011, respectiv sfârșitul anului 2011 și începutul anului 2012, a pretins de la inculpații recurenți M.I. și S.I. suma de 1.000 euro pentru a-și exercita influența asupra judecătorilor ce compuneau completul investit cu judecarea recursului în cauza privindu-i pe cei doi recurenți, astfel încât să pronunțe o hotărâre prin care să le reducă pedepsele, care le-au fost aplicate acestora de către instanța de fond și în același scop, i-a solicitat inculpatului recurent M.I. să discute cu fiica sa M.E. pentru a o convinge pe aceasta să întrețină relații sexuale cu un judecător de la Curtea de Apel Oradea, care făcea parte din completul investit cu judecarea recursului în cauza privindu-i pe recurenții M.I. și S.I., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la legea penală mai favorabilă, care urmează să fie aplicată inculpatului R.F., instanța a reținut următoarele:

Raportat la data comiterii faptei (sfârșitul anului 2011-începutul anului 2012), în vigoare era Legea nr. 78/2000, care prevedea în art. 7alin. (3) că infracțiunile de primire de foloase necuvenite și trafic de influență, dacă au fost săvârșite de una dintre persoanele menționate în alin. (1) și (2), se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 256 C. pen., respectiv la art. 257 C. pen., al cărui maxim se majorează cu 2 ani, pedeapsa fiind de la 2 la 12 ani închisoare .

Dispozițiile art. 7 din Legea nr. 78/2000 au fost modificate prin Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012, în sensul că limitele de pedeapsă se majorează cu o treime, pedeapsa fiind în prezent pentru infracțiunea de trafic de influență între 2 ani și 8 luni închisoare și 9 ani și 4 luni închisoare, raportat la pedeapsa de la 2 la 7 ani închisoare prevăzută de art. 291 C. pen.

Față de modificările succesive ale dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 87/2000, s-a apreciat că legea penală mai favorabilă privind pe inculpatul R.F. este legea în vigoare la data comiterii faptei, întrucât minimul special a rămas la 2 ani închisoare și nu cel de 2 ani și 8 luni închisoare existent în prezent.

Astfel, în baza probelor legal administrate în faza de urmărire penală și la instanța de fond, respectiv autodenunțurile martorilor S.I. și M.I., declarațiile martorilor S.I., M.I., M.E. și M.E. instanța de fond a condamnat pe inculpatul R.F. pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplic.art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, s-a apreciat că. tot dispozițiile vechiului C. pen. sunt mai favorabile față de dispozițiile actualului C. pen., care pe perioada suspendării sub supraveghere prevăd alte obligații, cum ar fi prestarea unei munci în folosul comunității. La fel, s-a avut în vedere că potrivit vechiului C. pen. dacă suspendarea sub supraveghere nu a fost revocată, intervine reabilitarea de drept, ceea ce nu prevede actualul C. pen.

Instanța de fond a considerat că reeducarea inculpatului se poate realiza și fără executarea pedepsei în regim de detenție, apreciind că suspendarea sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani, cu stabilirea obligațiilor pe care trebuie să le îndeplinească inculpatul pe perioada termenului de încercare, este suficientă pentru îndreptarea acestuia, care potrivit declarațiilor martorilor propuși de inculpat în apărare și prezentate în detaliu mai sus, acesta a avut rezultate bune în activitatea profesională, este căsătorit, are un copil în întreținere, iar perioada reținerii de 24 de ore din 9 ianuarie 2013 și a arestării preventive începând cu data de 17 ianuarie 2013 și până la data de 5 iulie 2013, o perioadă de 5 luni și jumătate, apreciindu-se că a fost în măsură să conducă la conștientizarea gravității faptei săvârșită de inculpat, raportat și la suma pretinsă de acesta și serviciile solicitate, care nu au fost prestate.

Cu privire la inculpatul P.M. instanța de fond a reținut următoarele:

S-a avut în vedere că pentru a se stabili dacă influența de care s-a prevalat inculpatul R.F. în fața martorilor denunțători M.J.I. și S.l.E. este reală sau nu, la data de 10 ianuarie 2013 în faza de urmărire penală s-a procedat la audierea, în calitate de martor, a judecătorului P.M., de la Curtea de Apel Oradea, în cursul audierii, judecătorul P.M. se arată în actul de trimitere în judecată că a făcut afirmații mincinoase cu privire la împrejurări esențiale ale cauzei, asupra cărora a fost întrebat, respectiv a declarat că inculpatul R.F. nu a intervenit la el pentru martorii denunțători M.J.I. și S.J.E., în sensul de a obține pentru aceștia o hotărâre mai favorabilă în recurs și că nici nu a discutat vreodată cu ofițerul de poliție R.F. despre situația vreunui inculpat implicat în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată, cu atât mai mult la completul de judecată din care face parte.

Declarația judecătorului P.M., în calitate de martor: „Fiind întrebat, declar că inculpatul R.F. nu a intervenit pentru cei doi inculpați recurenți în sensul de a obține pentru aceștia o hotărâre mai favorabilă în recurs. De altfel, niciodată nu am discutat cu R.F. despre dosare aflate pe rolul Curții de Apel Oradea sau a altor instanțe de judecată și nici despre situația vreunui inculpat implicat în vreo cauză aflată pe rolul instanțelor, cu atât mai mult pe completul meu de judecată."

S-a reținut că după începerea urmăririi penale împotriva sa, pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă și după ce a luat cunoștință de conținutul discuțiilor telefonice interceptate, inculpatul P.M. a revenit și a recunoscut că a discutat cu inculpatul R.F. despre situația recurenților M.J.I. și S.I.E., motivând însă că aceste discuții ar fi avut loc după pronunțarea hotărârii și au avut doar un scop informativ.

Instanța de fond a menționat că potrivit doctrinei în materie, ilegalitatea unei probe se raportează la condițiile în care aceasta a fost obținută, din categoria probelor inadmisibile prin natura lor, făcând parte și proba obținută prin violarea dreptului la tăcere.

În acest sens, s-a avut în vedere că inculpatul P.M. a fost audiat în calitatea de martor cu privire la comiterea infracțiunii de trafic de influență de către inculpatul R.F., în condițiile în care în acrul de începere a urmăririi penale se susține că acesta și-ar fi exercitat influența asupra martorului.

S-a reținut că, în concret, inculpatul a fost audiat cu privire la fapte personale, respectiv dacă inculpatul R.F. a intervenit pentru ca martorii denunțători să obțină o soluție favorabilă, împrejurări care puteau conduce la o autoincriminare a inculpatului.

Procedând în acest fel, instanța de fond a apreciat că organele de urmărire penală au încălcat în mod flagrant disp. art. 4 și 10 C. proc. pen.

Dispozițiile art. 4 C. proc. pen. instituie în dreptul procesul penal, ca principiu, prezumția de nevinovăție, principiu consacrat atât în Constituția României, cât și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Analizând garanțiile asociate dreptului la un proces echitabil și prezumția de nevinovăție în jurisprudența C.E.D.O. s-a concluzionat că de acest privilegiu trebuie să beneficieze și martorii, în condițiile în care, împrejurările asupra cărora este întrebat pot să conducă la consecințe de natură penală împotriva sa.

Instanța de fond a apreciat că audierea inculpatului în calitatea de martor, a creat premisele eludării garanțiile specifice dreptului la apărare consacrat în art. 10 din C. proc. pen.

În prezenta cauză, s-a considerat cu atât mai evidentă încălcarea acestor drepturi, cu cât, raportat la obiectul audierii, inculpatul a fost pus în situația, fie să declare în mod mincinos, fie să declare că nu a existat o astfel de intervenție.

Astfel, inculpatul putea să declare în sensul urmărit de organele judiciare, respectiv că inculpatul R.F. a intervenit pentru obținerea unei soluții favorabile denunțătorilor, context în care s-ar fi expus la autoincriminare pentru o eventuală infracțiune de luare de mită și întrucât inculpatul nu a declarat astfel, acesta a fost pus sub acuzare pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă.

S-a menționat de către judecătorul fondului că indiferent de poziția pe care a adoptat-o inculpatul, acesta s-ar fi expus la consecințe de natură penală. Faptul că audierea inculpatului în calitate de martor viza mai degrabă propria sa incriminare, decât aflarea adevărului, a rezultat, în opinia primei instanțe, atât din probele administrate în faza de urmărire penală, cât și din conținutul rechizitoriului.

Astfel, s-a reținut că la momentul la care inculpatul P.M. a fost audiat în calitate de martor, procurorul își formase convingerea cu privirea la existența indiciilor și probelor referitoare la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență de către inculpatul R.F. și cu privire la influența pe care acesta a executat-o asupra martorului.

Așadar, a apreciat instanța de fond că ceea ce s-a încercat în această audiere, era dovedirea unei fapte de corupție, respectiv luare de mită săvârșită de către martor, care astfel, așa cum rezultă din conținutul rechizitoriului, nu a fost probată.

Pe de altă parte, a mai reținut instanța de fond că obiectul audierii nu viza o împrejurare esențială pentru justa soluționare a cauzei, întrucât nu viza infracțiunea de trafic de influență săvârșită de inculpatul R.F., fiind sub acest aspect fără relevanță probatorie împrejurarea că intervenția s-a realizat sau nu în mod efectiv.

Toate aceste elemente au condus instanța de fond în mod evident la concluzia că, procedând la audierea inculpatului P.M. în calitate de martor, organele de urmărire penală au încălcat regulile de bază ale procesului penal, astfel că declarația de martor astfel obținută a fost înlăturată din ansamblul materialului probator potrivit art. 102 alin. (2) C. proc. pen.

Raportat la aceste considerente, ca urmare a înlăturării declarației de martor ca probă nelegal obținută, s-a apreciat că nu mai subzistă nici infracțiunea de mărturie mincinoasă, lipsindu-i latura obiectivă.

Prima instanță a arătat că declarațiile date de inculpatul P.M. atât în faza de urmărire penală, cât și la instanța de fond, se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză și conduc fără echivoc la concluzia că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă pentru care acesta a fost trimis în judecată.

S-a reținut că în actul de sesizare a instanței inculpatul, după ce a fost pus sub învinuire a revenit parțial asupra declarațiilor date în calitate de martor, în sensul că a recunoscut că a discutat cu inculpatul R.F. despre situația martorilor-denunțări, motivând însă că aceste discuții au avut loc după pronunțarea deciziei în recurs și au avut doar un scop de informare.

S-a apreciat că poziția inculpatului P.M. este confirmată de întreaga probațiune administrată în faza de judecată, respectiv declarația martorului R.F. (fila 125-125 vol. I dosar fond), declarația martorei P.M. (fila 166 vol. II dosar fond), adresa Curții de Apel Oradea referitoare la ora închiderii dezbaterilor în ședința din 28 februarie 2012 când s-a judecat recursul celor doi martori-denunțători (fila 208 vol. II dosar fond), minuta Deciziei penale nr. 220/R/2012 a Curții de Apel Oradea pronunțată în Dosar nr. 13/567/271/2010 (fila 102-103 vol .II dosar fond), Decizia penală nr. 220/R/2012 a Curții de Apel Oradea pronunțată în dosarul menționat mai sus (filele 137-146 d.u.p.), copii după caietul grefierului cuprinzând desfășurarea ședinței de judecată din 28 februarie 2012 (filele 273-275 vol. III dosar fond), copiile după condica de soluții a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, din data de 28 februarie 2012 (filele 167-173 vol. III dosar fond), declarația inculpatului P.M. în Dosarul disciplinar cu nr. 3/J/2013 (filele 134_140 vol. III dosar fond), Hotărârea nr. 17/J din 25 noiembrie 2013 a C.S.M., secția pentru judecători în materie disciplinară, care confirmă că discuția purtată de inculpatul P.M. cu inculpatul R.F. a avut loc după deliberarea și pronunțarea deciziei în recurs, care îi viza pe martorii denunțători și că aceste discuții vizau doar comunicarea soluției pronunțate în cauză.

Referitor la declarațiile celorlalți martori audiați în cauză, s-a apreciat că acestea nu vizează învinuirea adusă inculpatului P.M., martori care au relatat că nu îl cunosc pe inculpat și că nu au discutat niciodată cu acesta.

În ceea ce privește înscrisurile depuse de D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea, respectiv rechizitoriul dat în Dosarul penal nr. 85/P/2012, declarația martorei M.C. dată la C.S.M. în cadrul comisiei disciplinare și rezoluția inspecției judiciare, s-a arătat că nu vizează existența faptei reținute în sarcina inculpatului sau vinovăția acestuia, ca atare au fost apreciate ca irelevante sub aspectul soluționării prezentei cauze.

Instanța de fond a apreciat că latura obiectivă a infracțiunii de mărturie mincinoasă nu este realizată sub aspectul caracterului esențial al împrejurărilor asupra cărora inculpatul P.M. a fost întrebat cu ocazia audierii sale în calitate de martor. Obiectul audierii inculpatului P.M. în calitate de martor viza împrejurări în legătură cu comiterea infracțiunii de trafic de influență de către inculpatul R.F.

De asemenea, s-a reținut că în acrul de sesizare a instanței, inculpatul P.M. a fost audiat pentru a stabili dacă influența de care s-a prevalat inculpatul R.F. în fața martorilor-denunțători era sau nu reală.

Raportat la conținutul declarației dată în calitate de martor instanța de fond a arătat că este de observat că inculpatul a fost întrebat dacă inculpatul R.F. a intervenit pentru martorii-denunțători, în sensul de a pronunța o hotărâre favorabilă în recurs.

Infracțiunea de trafic de influență presupune ca autorul infracțiunii să aibă ori să lase să se creadă că are influență asupra unui funcționar. S-a menționat că din acest punct de vedere pentru existența infracțiunii nu prezintă relevanță dacă autorul acesteia are în realitate influență asupra funcționarului ori această influență nu este una reală.

Pe de altă parte, s-a apreciat că existența sau inexistența unei intervenții, de asemenea nu este de esența infracț