ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1691 din 25 mai 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Cluj-Napoca, în temeiul art. 5 C. pen. s-a stabilit drept lege penală favorabilă inculpatului legea penală veche, respectiv C. pen. anterior.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. anterior s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 86

1

alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului A. sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit potrivit dispozițiilor art. 86

2

alin. (1) C. pen. anterior.

S-a încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. anterior s-a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate pe durata suspendării executării pedepsei principale.

S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86

4

C. pen. anterior privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau al neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și stabilite de instanță.

În temeiul art. 25 și art. 397 C. proc. pen., precum și art. 1349 și 1357 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B., și a fost obligat inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 16.500 euro la cursul euro din data de 02.06.2009 (4,1924 RON), rezultând suma de 69.174,6 RON, reprezentând prejudiciul material produs persoanei vătămate prin infracțiunea comisă de inculpat.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1800 RON cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 276 alin. (1) și (2) C. proc. pen. s-a admis în parte cererea părții civile de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor făcute de părți și astfel a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă B. a sumei de 3.300 RON cu titlu de onorariu avocațial (2.400 RON) și onorariu expert pentru prezentul ciclu procesual (900 RON).

În temeiul art. 397 alin. (2) raportat la art. 349 alin. (1) și (5) C. proc. pen. s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului A. pentru repararea prejudiciului părții civile B. și garantarea executării cheltuielilor judiciare (avansate de stat și efectuate de părți), până la concurența acestora cumulate (74.274,6 RON).

În esență, prima instanță a reținut că la data de 01.03.2008 persoana vătămată B. a încheiat cu inculpatul A., în calitate de mandatar al numiților C. și D., un antecontract de construire și vânzare-cumpărare a unui apartament (act sub semnătură privată) în suprafață de 85 mp și părți indivize comune, situat în Cluj-Napoca, str. x, fără număr, parter, jud. Cluj, prețul acestuia fiind stabilit la suma de 105.000 euro .

Împotriva Sentinței penale nr. 1691 din 25 mai 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Cluj-Napoca, a formulat apel inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 1229 din data de 25.10.2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de către inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 1691/25.05.2018, pe care a desființat-o doar sub aspectul modalității de executare a pedepsei stabilite în sarcina inculpatului.

Pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite, instanța de apel a menținut pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. anterior, iar, în baza art. 81 C. pen. anterior a suspendat condiționat executarea acesteia pe durata termenului de încercare de 4 ani prevăzut de art. 82 C. pen. anterior.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior și art. 15 din Legea nr. 187/2012.

A menținut restul dispozițiilor hotărârii atacate.

A stabilit onorariu parțial apărător din oficiu în sumă de 100 RON ce se va avansa din FMJ în favoarea av. E..

A respins cererea persoanei vătămate de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către aceasta.

Pentru a decide astfel, Curtea a avut în vedere că situația de fapt a fost corect reținută de instanța de fond iar pedeapsa a fost judicios stabilită, însă sub aspectul legii penale mai favorabile a apreciat că aceasta este reprezentată de C. pen. anterior, de vreme ce dă posibilitatea suspendării condiționate a unei pedepse de maximum 3 ani, iar pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată în condițiile C. pen. din 1968, adică orientată spre minimul special, este în măsură să exprime evaluările făcute în perimetru individualizării pedepsei.

Împotriva acestei decizii, la data de 21 decembrie 2018, a declarat recurs în casație inculpatul A.

Prin motivele de recurs în casație, inculpatul a invocat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. apreciind că faptei pentru care a fost condamnat îi lipsește o trăsătură esențială a infracțiunii, respectiv latura obiectivă - elementul material, iar instanța de apel a omis a se pronunța cu privire la acest aspect.

Prin încheierea din data de 22 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație și s-a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a recursului în casație, constatându-se îndeplinite condițiile de formă prev. de art. 434 - 437 C. proc. pen.

Examinând cauza în temeiul art. 442 - 444 C. proc. pen. și prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casație este nefondat:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, ce are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Astfel, recursul în casație nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale aplicabile, pornind de la situația de fapt avută în vedere de instanța de apel.

Cu privire la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - instanța reține următoarele:

Înalta Curte constată că din perspectiva acestui caz de casare nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.

Recurentul a criticat soluția de condamnare pentru infracțiunea de înșelăciune, argumentând că nu a existat nicio inducere în eroare a părții civile cu prilejul încheierii convenției din data de 16.03.2009 și nu există nici urmarea imediată, respectiv nu s-a produs nicio pagubă. De asemenea, a mai arătat că instanțele inferioare nu au indicat în ce a constat acțiunea de inducere în eroare, respectiv care a fost fapta mincinoasă prezentată de inculpat ca fiind adevărată, în ce moment al încheierii convenției și în ce mod.

Înalta Curte notează că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casație formulate de inculpat, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat și care să conducă la o soluție favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Or, așa cum s-a arătat în cele ce preced, recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și în apel. În consecință, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme.

Prin urmare, critica inculpatului excede analizei instanței de recurs în casație, aspectul neputând fi valorificat în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., legiuitorul statuând asupra analizei nelegalităților comise de instanțele de fond.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1229/A din data de 25 octombrie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1229/A din data de 25 octombrie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 martie 2019.

Procesat de GGC - GV