ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 205 din data de 19 iunie 2018 a Tribunalului Cluj, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., la următoarele pedepse:
- 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 alin. (1) C. pen.
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie sub forma instigării la tentativă la infracțiunea de obținere ilegală de fonduri prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 32 și art. 306 alin. (1) și (2) C. pen.
În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. s-a constatat existența concursului formal de infracțiuni și, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat pedeapsa cea mai mare de 1 an închisoare la care a fost aplicat sporul de o treime din cealaltă pedeapsă, astfel încât în final urmează a executa pedeapsa rezultantă de 1 an 2 luni închisoare.
În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a fost stabilit un termen de supraveghere de 2 ani.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bistrița-Năsăud, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Conform art. 93 alin. (3) C. pen. a fost obligat condamnatul să îndeplinească 60 de zile muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria orașului Bistrița sau la Primăria comunei Șieu Măgheruș.
S-a atras atenția inculpatului că dacă nu își îndeplinește măsurile de supraveghere și obligațiile impuse, precum și dacă va comite o nouă infracțiune pe parcursul termenului de supraveghere, se va dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului A. că, în cursul lunii octombrie 2016, a falsificat, prin contrafacere, un înscris oficial, respectiv certificatul de atestare fiscală nr. x/03.10.2016, pe care l-a înmânat suspectei B. pentru a-l depune la Ministerul Mediului - Administrația Fondului pentru Mediu, împreună cu cererea prin care, în numele suspectei, s-a solicitat o finanțare nerambursabilă în sumă de 6.000 RON (în vederea realizării unui proiect de instalare panouri solare la imobilul situat în loc. Bistrița, str. x).
În fața instanței, inculpatul a recunoscut faptele comise și a solicitat achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 306 C. pen., respectiv renunțarea la aplicarea pedepsei pentru cea de-a doua infracțiune.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel inculpatul A., solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Cluj.
În motivarea apelului, inculpatul a susținut că este dreptul instanței de apel să completeze probele administrate în primă instanță și de a da o nouă apreciere acestora, fără a desființa în prealabil hotărârea apelată, dând o altă soluție în cauză, dar dacă hotărârea apelată nu este întemeiată pe o activitate efectivă de judecată, ceea ce apreciază că este incidentă în speță, deoarece se bazează în mod exclusiv pe probele administrate la urmărire penală, se încalcă în mod vădit dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, iar instanța de apel nu poate suplini obligațiile instanței de fond.
Totodată, a invocat și cauza Cutean contra România, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că instanța de control judiciar are posibilitatea de a administra probe și există posibilitatea ca instanța superioară să remedieze, în anumite circumstanțe, greșelile instanței inferioare, dar nu se poate ca instanța de recurs să mențină hotărârea atacată și să își bazeze decizia pe probe care nu au fost administrate în mod direct în fața judecătorului de fond.
Ca atare, în situația expusă, a solicitat a se avea în vedere și art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 20 din Constituția României, dar și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, apreciind că încălcarea art. 6 s-a produs prin efectuarea necorespunzătoare a cercetării judecătorești.
S-a invocat și incompatibilitatea judecătorului fondului, în sensul în care, pe parcursul desfășurării ședinței de judecată, titularul completului a făcut mai multe remarci, reproșându-i inculpatului că faptele săvârșite au avut repercusiuni asupra familiei, că este mult prea relaxat în fața instanței, iar luările de atitudine ale judecătorului fondului în mediul public au condus la încălcarea prezumției de nevinovăție.
Cu privire la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, inculpatul a solicitat schimbarea de încadrare juridică în infracțiunea de tentativă absolut improprie la infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale, prevăzut de art. 32 alin. (2) raportat la art. 320 alin. (1) din C. proc. pen.
A precizat că certificatul fiscal nu a putut induce în eroare pe nimeni și a arătat că în fața instanței au fost audiați trei martori cu pregătiri distincte, care au deținut la un moment dat certificatul, l-au vizualizat și s-au exprimat, fără nici un dubiu, că este o copie color, nefiind un original falsificat și că este un fals. La acest aspect se poate adăuga faptul că infracțiunea nu a fost consumată, deoarece executarea a fost concepută în mod absurd, respectiv s-a pus o copie atașată unui dosar și unei cereri de finanțare, când ghidul de finanțare prevede foarte clar că dacă se pun copii atunci când se solicită originale ale documentelor, cererea de finanțare se respinge.
Cu referire la infracțiunea de participație improprie sub forma instigării la tentativa la infracțiunea de obținere ilegală de fonduri a solicitat să se constate că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.
A mai arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în care limitele de pedeapsă pot fi scăzute cu o treime, iar la individualizarea pedepsei, a solicitat să se aibă în vedere atitudinea și conduita inculpatului, declarațiile acestuia, faptul că nu s-a sustras de la urmărirea penală, că nu s-a creat un prejudiciu persoanei vătămate, precum și starea lui familială, respectiv faptul că are studii superioare, este divorțat și are și un copil în întreținere. Raportat și la faptul că inculpatul are un loc de muncă stabil a considerat că poate beneficia de amânarea aplicării pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 1532/A din 20 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 205/19.06.2018 pronunțată de Tribunalul Cluj, pe care a desființat-o în parte, sub aspectul modalității de soluționare a acțiunii penale și, rejudecând:
S-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale formulate de apărătorul ales al inculpatului A..
În baza art. 396 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 83 C. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 83 C. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de obținere ilegală de fonduri, sub forma participației improprii prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 32 și art. 306 alin. (1) și (2) Cos penal.
În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. s-a constatat existența concursului formal de infracțiuni și potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care s-a aplicat sporul de o treime din cealaltă pedeapsă, rezultând pedeapsa de 1 an 2 luni închisoare.
În baza art. 83 și art. 84 C. pen. s-a amânat aplicarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus că inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bistrița-Năsăud la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
S-a dispus ca, în baza art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) să se comunice Serviciului de Probațiune Bistrița-Năsăud.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 și art. 89 din C. pen., referitoare la cauzele de revocare și de anulare a amânării aplicării pedepsei.
S-a anulat înscrisul falsificat, respectiv copia color a certificatului de atestare fiscală pentru persoane fizice nr. 1444/03.10.2016, aflat la dosarul de urmărire penală.
S-au menținut, în rest, dispozițiile sentinței apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că din probele administrate în prezenta cauză de-a lungul procesului penal (faza de urmărire penală, de judecată în primă instanță și în fața instanței de control judiciar) rezultă fără echivoc împrejurările în care au avut loc faptele, respectiv că, în cursul anului 2016, cu ocazia derulării "Programului de finanțare Casa Verde - Persoane fizice", inculpatul A. a falsificat un certificat de atestare fiscală care poartă antetul Primăriei municipiului Bistrița - Direcția Impozite și Taxe Locale, înscris pe care ulterior l-a înmânat surorii sale - numitei B. - pentru a-l depune împreună cu o serie de alte înscrisuri la Ministerul Mediului - Administrația Fondului pentru Mediu, în scopul obținerii unei finanțări nerambursabile în vederea realizării unui proiect de instalare a unor panouri solare presurizate la imobilul familiei situat în municipiul Bistrița.
Raportat la lipsa antecedentelor penale, la situația socio-profesională a apelantului, inclusiv la împrejurările în care a falsificat înscrisul, la scopul pentru care a procedat în această modalitate ilegală, la faptul că acest înscris - deși fals - a atestat informații conforme adevărului, potrivit cărora nu au existat la acel moment restanțe la plata impozitelor și ale taxelor, precum și că nu a fost creat un prejudiciu persoanei vătămate, instanța Curții de Apel Cluj a apreciat oportună stabilirea unor pedepse de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen. și de 1 an închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de obținere ilegală de fonduri, sub forma participației improprii prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 32 și art. 306 alin. (1) și (2) C. pen.
Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 83 din C. pen. și apreciind că nu se impune aplicarea imediată a pedepsei anterior menționate, instanța de control judiciar a amânat aplicarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
*****
Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală, a declarat recurs în casație inculpatul A..
Cererea a fost întemeiată pe cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen.
În motivarea recursului în casație, inculpatul a criticat hotărârea atacată cu privire la faptul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală întrucât certificatul de atestare fiscală nr. x/03.10.2016 nu a putut induce în eroare pe nimeni, fiind falsificat în mod grosolan. A susținut că în cauză se poate vorbi de o tentativă la fals în înscrisuri oficiale deoarece fapta nu a produs rezultatul socialmente periculos urmărit, acela de a obține finanțarea de la persoana vătămată.
A mai criticat hotărârea atacată prin aceea că în mod greșit nu s-a făcut aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 33 alin. (2) C. pen., aplicându-se astfel pedepse în alte limite decât cele legale.
Prin încheierea din 11 septembrie 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1532/A din 20 decembrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția penală, în Dosarul nr. x/2016, dispunându-se trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casație.
Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1532/A din 20 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înțelesul expresiei "în condițiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casație și ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casație.
Analiza pe care o poate face Înalta Curte de Casație și Justiție în calea extraordinară de atac a recursului în casație nu presupune examinarea cauzei exhaustiv, ci exclusiv sub aspectul legalității, respectiv al concordanței cu dispozițiile legii materiale și procesuale. Așadar, statuările în fapt ale instanței care a pronunțat hotărârea definitivă, verificarea suportului probator al acestora, modalitatea de motivare a deciziei nu pot face obiectul cenzurii.
Prin urmare, cazul de casare de la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).
Cazul de casare invocat de inculpatul A. are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă pe care în mod greșit instanța a considerat-o infracțiune, întrucât în realitate fapta nu se găsește în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracțiune. În analiza acestui caz de recurs în casație se pot supune verificării instanței critici cu privire la corespondența dintre fapta concretă cu descrierea conținută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.
Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.
În cauză, criticile formulate sunt cele iterate și în fața instanței de apel, referitor la infracțiunea de participație improprie sub forma instigării la tentativa la infracțiunea de obținere ilegală de fonduri, solicitându-se a se observa că pentru a intra sub incidența art. 306 alin. (1) C. pen. este necesar să se folosească un document fals sau incomplet și acesta să aibă un conținut cu relevanță juridică. Raportat la speță cererea de finanțare trebuia să fie însoțită de documente apte să facă persoana vătămată, instituția în cauză, oricare ar fi finanțarea, să acorde acea finanțare. Or, un document care este de natura evidenței fals sau care este inapt pentru a produce consecințe juridice, deoarece este o copie, nu poate conduce la întregirea elementului material al infracțiunii de obținere ilegală de fonduri.
S-a mai arătat că, așa cum rezultă din toate declarațiile de la dosar, nicio persoana nu a fost înșelată cu privire la aptitudinea acestui înscris, dosarul de finanțare fiind respins pentru folosirea unei copii xerox color și nu pentru folosirea unui înscris falsificat. A apreciat recurentul inculpat că referitor la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev de art. 320 alin. (1) C. pen., de care a fost acuzat, condamnarea a intervenit pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Înalta Curte constată însă că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii la situația de fapt existentă și cadrului normativ aplicabil, arătând în considerentele deciziei sale argumentele pentru care faptele reținute în sarcina inculpatului constituie infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat, argumente de lege pe care instanța de recurs și le însușește în totalitate și trimite la ele fără a considera necesar să le mai expună și în cuprinsul prezentei decizii.
Or, reținând ca activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului a fost corespunzător calificată juridic ca reprezentând infracțiunile prevăzute de art. 320 alin. (1) C. pen. și art. 52 alin. (3) rap. la art. 32 C. pen. și art. 306 alin. (1) și (2) C. pen., nici celalalt motiv de recurs în casație invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., nu poate fi primit în cauză, pedepsele aplicate inculpatului situându-se în limitele prevăzute de lege.
Cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permite cenzurarea instituțiilor penale sau procesual penale reținute prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței acestor instituții, precum cauze de reducere a pedepsei, concursul de infracțiuni, aplicarea legii penale mai favorabile, încadrarea juridică, etc.
În egală măsură, în jurisprudența instanței supreme s-a stabilit: "Cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permite Înaltei Curți de Casație și Justiție să cenzureze reținerea sau nereținerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reținută o astfel de cauză"
Or, în speță, instanța de recurs în casație constată că nu există nicio nelegalitate cu efect asupra stabilirii pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, pedepsele aplicate în cauză, de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen., și respectiv de 1 an închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de obținere ilegală de fonduri, sub forma participației improprii, prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 32 și art. 306 alin. (1) și (2) C. pen.
De asemenea, se constată și că pedeapsa rezultantă a fost corect stabilită în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., referitor la aplicarea pedepsei în situația concursului de infracțiuni.
Reducerea cuantumului pedepsei, astfel cum s-a solicitat pe calea recursului în casație de față - apărarea recurentului solicitând instanței de casație aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., iar pe de altă parte, invocând că instanța de apel deși a constatat incidența tentativei pentru infracțiunea de participație improprie sub forma instigării la tentativă la infracțiunea de obținere ilegală de fonduri, nu i-a aplicat beneficiul prevăzut la dispozițiile art. 33 alin. (2) din C. pen. - nu poate fi dispusă în prezenta procedură judiciară, aspectele menționate neputând fi examinate prin prisma cazului de recurs în casație invocat, și anume art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.
În consecință, Înalta Curte constată că nu pot fi primite motivele de recurs în casație invocate de inculpat, având în vedere faptul că instanța de apel, în pronunțarea deciziei recurate, a respectat atât dispozițiile speciale ale C. pen. cu privire la existența infracțiunilor prin analizarea elementelor constitutive, cât și prevederile referitoare la aplicarea pedepselor.
Așa fiind, reținând că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. (7) și (12) C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1532/A din data de 20 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală.
În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 156 RON, rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1532/A din data de 20 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 156 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 februarie 2020.