ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 07 decembrie 2022

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 587/A din 29.04.2022 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea primei instanțe:

Prin sentința penală nr. 210 din data de 06.10.2021 pronunțată de Judecătoria Năsăud, în baza art. 396 alin. (1) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 238 alin. (1) din C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare.

Potrivit art. 91 C. pen. rap. la art. 92 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de 6 luni aplicată inculpatului, sens în care s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să respecte, pe durata termenului de supraveghere de 3 ani, următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bistrița-Năsăud, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității în domeniul serviciilor publice (întreținere locuri de agrement, parcuri și drumuri, salubrizarea localității, activități în folosul unităților școlare, educative sau socio-culturale) în cadrul Primăriei comunei Rebrișoara, jud. Bistrita-Năsăud.

În baza art. 397 alin. (1) și art. 25 alin. (1) C. proc. pen. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B. și a fost obligat inculpatul să achite părții civile suma de 30.000 RON, cu titlul de daune materiale.

În temeiul art. 276 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 2500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului (din care suma de 300 de RON generată de faza de urmărire penală și 300 de RON generată de faza de judecată).

S-a reținut că inculpatul A., primind spre păstrare în luna august 2013 suma de 40.000 RON de la persoana vătămată B., la solicitarea expresă a acestuia din urmă, a refuzat, în cursul lunilor aprilie-mai 2018, să-i restituie suma de bani invocând diverse cheltuieli pe care le-ar fi făcut în favoarea persoanei vătămate, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere, faptă prev de art. 238 alin. (1) din C. pen. (în modalitatea refuzului de restituire a bunului mobil).

II. Hotărârea instanței de apel

Prin decizia penală nr. 587/A din 29.04.2022 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de către inculpatul A. și partea civilă C. împotriva sentinței penale nr. 210 din 6.10.2021 a Judecătoriei Năsăud.

Împotriva acestei decizii, inculpatul A. a formulat recurs în casație.

Prin cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost invocat temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., solicitându-se admiterea recursului în casație și achitarea recurentului, fapta comisă de acesta nefiind prevăzută de legea penală.

În motivarea recursului, a susținut următoarele:

Fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală în modalitatea reținută și descrisă de instanță, acesteia lipsindu-i unul din elementele constitutive - obiectul, respectiv o sumă de bani nu poate constitui obiect material al infracțiunii de abuz de încredere, astfel că faptei îi lipsește un element constitutiv al infracțiunii și implicit este incident cazul prev. de art. 16 lit. b) din C. proc. pen.

În fapt, prin hotărârea atacată, a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, înlăturându-se apărările în ceea ce privește faptul că o sumă de bani nu poate constitui obiect material al infracțiunii de abuz de încredere, astfel că faptei îi lipsește un element constitutiv al infracțiunii, iar în subsidiar, că este legal sesizată, deși nu există o plângere prealabilă.

În mod eronat instanța fondului și cea de apel, a analizat calitatea de bun mobil unei sume de bani prin prisma articolului 539 din C. civ. și a considerat că banii se încadrează în categoria bunurilor mobile, fiind bunuri comsumptibile și fungibile, putând deci să constituie obiect material al infracțiunii de abuz de încredere.

Ori, conform practicii judiciare Decizia Î.C.C.J. nr. 301/1996 publicată în Revista Dreptul nr. 7/1997, pag. 105, dar și a doctrinei de specialitate pe care a depus-o atașat și care citează respectiva decizie, banii fiind bunuri comsumptibile și fungibile, nu pot constitui obiect material al infracțiunii de abuz de încredere.

Este adevărat că banii sunt bunuri mobile, dar practica judiciară și doctrina au stabilit că pentru a putea fi obiect material al infracțiunii de abuz de încredere, bunurile mobile trebuie să fie necomsumptibile și nefungibile. Această calitate nu o au banii care sunt bunuri fungibile și comsumptibile, iar odată transmiși, se transmite și dreptul de proprietate.

Astfel, în cazul infracțiunii de abuz de încredere este necesar a se stabili care este situația premisă a infracțiunii și anume care este actul juridic în baza căruia se deține bunul și cu ce titlu.

În opinia apărătorului, întregul demers realizat de instanța de apel și cuprins în motivarea deciziei recurate cu privire la infracțiunea de abuz de încredere nu răspunde problemei de drept referitoare la obiectul material al infracțiunii, la situația premisă a acesteia, situație în care consideră că recursul în casație formulat este admisibil, solicitând prin urmare admiterea acestuia.

III. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Examinând recursul în casație din perspectiva cazului de casare invocat, art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), se constată următoarele:

Cazul de casare invocat de inculpat are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă pe care în mod greșit instanța a considerat-o infracțiune, întrucât în realitate, fapta nu se găsește în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracțiune. Este situația faptelor care au un caracter civil, comercial ori situația dezincriminării unei fapte prevăzute de legea penală.

În analiza acestui caz de recurs în casație se pot supune verificării instanței critici cu privire la corespondența dintre fapta concretă cu descrierea conținută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, întrucât statuările în fapt ale instanței de apel nu pot fi cenzurate în niciun fel.

În cauză, criticile formulate de recurentul inculpat se referă, în esență, la lipsa obiectului material a infracțiunii de abuz de încredere, astfel că faptei îi lipsește un element constitutiv al infracțiunii, pentru toate argumentele expuse în motivele scrise.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acțiunea inculpatului corespunde elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de abuz de încredere, reținută în concret în sarcina sa.

În cauză, astfel cum rezultă din starea de fapt, acțiunea inculpatului A., de a primi spre păstrare în luna august 2013 suma de 40.000 RON de la persoana vătămată B., iar la solicitarea expresă a acestuia din urmă, a refuzat, în cursul lunilor aprilie-mai 2018, să-i restituie suma de bani invocând diverse cheltuieli pe care le-ar fi făcut în favoarea persoanei vătămate, corespunde textului legal de incriminare a faptei de abuz de încredere, în modalitatea reținută de instanțele ordinare.

Prin urmare, fapta îndeplinește condițiile de tipicitate obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de abuz de încredere, prevăzută de art. 238 alin. (1) din C. pen.

În ce privește criticile inculpatului, care a susținut că banii nu pot forma obiect material al infracțiunii de abuz de încredere:

Conținutul juridic al infracțiunii de abuz de încredere presupune existența unei situații premisă, constând în raportul juridic patrimonial existent între persoana care deține un bun al altuia și persoana care a primit acel bun.

Titlul deținerii poate fi deci orice raport juridic patrimonial, precum depozit, împrumut de folosință, mandat, gaj, etc.

În cauză, astfel cum rezultă din starea de fapt reținută de instanțe, a existat acest raport juridic patrimonial, constând în încredințarea sumei de bani de către partea vătămată, cu titlu de depozit.

În ce privește susținerea apărării că suma de bani nu poate face obiectul material al infracțiunii de abuz de încredere, astfel că faptei îi lipsește un element constitutiv al infracțiunii, se reține că obiectul material - distinct de elementul material al infracțiunii, componentă a laturii obiective a infracțiunii - nu face parte din conținutul constitutiv al infracțiunii, astfel că nu reprezintă un element constitutiv al acesteia.

Pe de altă parte, banii, titlurile de credit și orice alte valori echivalând bani sunt bunuri mobile, astfel că pot constitui obiect material al infracțiunii, atunci când fac obiectul încredințării cu titlu de depozit unei persoane, spre păstrare, astfel cum a reținut instanța de apel în prezenta cauză.

Înalta Curte reține că examinarea unei cauze în recurs în casație nu poate conduce la reformarea situației de fapt reținută de către instanțele care au soluționat fondul acuzațiilor penale, în actualul cadru procesual instanța de casație putând analiza doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanțele ordinare, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare, însă nu poate proceda la o reevaluare a materialului probator sau la stabilirea unei alte situații de fapt.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., instanța va respinge ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 587/A din data de 29 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2019.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 587/A din data de 29 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 decembrie 2022.