ÎCCJ, Secția penală

Declarația de inculpat din data de 21.12.2020, dată în Dosarul nr. x/2020.1, având ca obiect verificare măsură preventivă, când numita A. a relatat că recunoaște acuzația care i se aduce, respectiv că a construit un scenariu mincinos, în încercarea de a determina persoanele vătămate să-i achite suma de 10 000 euro, pe care acestea din urmă o datorau pentru serviciile de contabilitate prestate. În plus, aceasta a mai declarat "Este adevărat că am spus că o să intervin la ANAF, dar eu nu am avut niciodată această intenție. Regret din suflet ceea ce am făcut, dar nu m-am gândit că o să aibă astfel de consecințe." În faza de judecată, inculpata a declarat, în esență, că recunoaște că a creat un scenariu mincinos în vederea inducerii în eroare a persoanelor vătămate, în condițiile în care nu avea cunoștință ca societățile administrate ori în care erau asociate acestea din urmă să fi fost planificate pentru control fiscal, dar că a procedat în acest mod pentru a dobândi un folos just, respectiv sumele de bani care i se datorau pentru serviciile contabile prestate. În continuare, aceasta a declarat "Văzând că persoanele vătămate profită de mine și umblă cu vicleșuguri, le-am spus că urmează un control din partea ANAF. Nu am avut niciodată intenția de a interveni la ANAF. Întrucât nu au plătit sumele pe care mi le datorau, am ajuns în situația de a plăti în avans ca să lucrez". În plus, la întrebarea reprezentantei Ministerului Public "Dacă controlul chiar urma să aibă loc și dacă a vorbit cu presupuși angajați din cadrul ANAF pentru a evita controlul?", inculpata a reiterat că nu era planificat un control, a vrut doar să sperie persoanele vătămate și nu a vorbit cu funcționari publici din cadrul ANAF. Totodată, inculpata a susținut că neregulile identificate la societățile persoanelor vătămate nu au fost inventate, ele există și sunt de natură să atragă inclusiv tragerea la răspundere penală. Referitor la apărările inculpatei, instanța a reținut că este indiferent dacă persoanele vătămate aveau sau nu datorii față de aceasta, întrucât inculpata, ca orice altă persoană, nu este îndreptățită să-și facă singură dreptate, având la dispoziție alte căi, legale, prin care să obțină executarea pretinsei creanțe. Astfel, nu se poate admite ca o faptă ilicită, respectiv inducerea în eroare a unei persoane, să reprezintă o alternativă a executării silite. În continuare, trebuie observat că raporturile contractuale au existat între inculpata și societăți, care sunt subiecte de drept diferite de persoanele fizice care le-au constituit sau care le administrează. Prin urmare, datoriile pretinse de către inculpată, chiar dacă ar exista, ar cădea în sarcina societății, iar nu a persoanelor fizice pe care le-a indus în eroare, din patrimoniile cărora dorea să obțină suma de 10.000 de euro. De asemenea, probele administrate pe parcursul procesului penal conduc la concluzia că inculpata avea reprezentarea faptului că folosul urmărit este unul injust, relevantă în acest fel fiind și următoarea conversație tip chat derulată prin intermediul aplicației x între inculpată și numitul G.: "A.: Să știi că mi-e tare milă de ei S.R.I.: lasă că trece; cu bine; toate trec; cu bineeee; A.: O zis că știu că pe tine te-am ajutat când ai avut nevoie dar ei cum se descurcă ... am zis că o să zic că una din soții mi-e vară și încerc tot ce pot ... și eu putere până la urmă ... dar no. ei săracii nu știu cât știu ...; să fie bine mami că fac tot ce pot și pt ei; S.R.I.: băieții veseli; Pe potra tre să l mai scapi; A.: erau negri zici că erau dați cu carioca neagră" Totodată, susținerile inculpatei sunt contrazise de extrasele de cont și facturile depuse la dosar de către persoanele vătămate B. și C., din care rezultă că acestea au achitat serviciile de contabilitate prestate de către inculpată . În ultimul rând, dacă neregulile privind activitatea societăților administrate ori în care sunt asociate persoanele vătămate, invocate de către inculpată, există sau nu, depășește limita sesizării. Mai mult, prezintă relevanță modalitatea în care inculpata a prezentat pretinsele nereguli (ca fiind de natură să atragă pedepse cu închisoarea în regim de detenție). De exemplu, inculpata a susținut că semnăturile persoanelor vătămate apăreau pe mai multe documente, atât la rubrica administrator, cât și la rubrica întocmit, dar această pretinsă faptă nu are semnificația unui fals. Sub acest ultim aspect, s-a mai avut în vedere că, la termenul din data de 18.06.2021, inculpata a prezentat alte pretinse nereguli în activitatea societăților persoanelor vătămate față de cele invocate în contextul activității de inducere în eroare a persoanelor vătămate.

Declarațiile persoanelor vătămate, din care rezultă că inculpata le-ar fi transmis faptul că situația legată de societăților lor este gravă, respectiv că "e caz de pușcărie", iar "pentru a scăpa" este necesar să-i remită între 5.000 și 10.000 euro pentru inspectorii antifraudă . Persoana vătămată B. a relatat că inculpata le-a spus că situație e gravă, că e caz de pușcărie, după care i-a întrebat ce sumă ar fi dispusă să plătească pentru a scăpa, să știe când se întâlnește cu șeful ANAF Oradea, și el va întreba, să îi spună da sau nu din prima. În plus, a sugerat că ar fi necesar între 5000 și 10 000 euro de persoană. Persoana vătămată C. a arătat că a fost contactat telefonic de pe nr. x de o persoană se sex masculin care s-a recomandat drept I. din cadrul Antifraudă Oradea, care i-a comunicat că anumite semnături de pe bilanțurile societății par false, context în care i-a cerut să-i transmită actualei contabile să-l contacteze telefonic pentru a discuta problema. Astfel, reține că inculpata a creat premisa pentru ca persoanele vătămate să apeleze la ea. De asemenea, persoana vătămată a relatat că inculpata le-a spus că "e groasă treabă" și că o să aibă probleme, după care i-a cerut nr. de telefon al pretinsului angajat Antifraudă Oradea, de la care a obținut o amânare pentru transmiterea documentației solicitate, creând astfel contextul necesar captării încrederii persoanelor vătămate. În continuare, a învederat că, de față cu el și B., inculpata a contactat telefonic o persoană despre care a pretins că este "H.", șeful ANAF Oradea, căreia i-a spus că are probleme cu unul dintre angajații săi, respectiv I., apoi a întrebat dacă "e dobermanul instituției", dându-le persoanelor vătămate impresia că este foarte exigent. Pentru a preveni intervenția altor persoane, care să-i saboteze planul infracțional, inculpata a cerut persoanelor vătămate să nu spună despre problemă soțiilor sau altor persoane, pentru că riscă să-l îndepărteze pe "H.", șeful Antifraudă, dar și că este dispusă să intervină doar în baza prieteniei cu logodnicul ei, G.

Procesul-verbal din data de 26.11.2020, din care rezultă că la nivel național există un număr de 4 persoane cu numele de I., toate având domiciliul în jud. Cluj, iar acestea nu sunt angajate în cadrul ANAF.

Procesele-verbale de redare a convorbirilor înregistrate în mediu ambiental, din care rezultă inclusiv că, pentru a capta încrederea persoanelor vătămate, inculpata a lăsat să se înțeleagă că a rezolvat favorabil o situație similară și pentru concubinul acesteia, numitul G., prin remiterea sumei de 5.500 euro către inspectorii antifraudă, respectiv: (...) A. - G. râde. Râde, dar când a fost vremea lui nu râdea (...) A.: Este o listă oficială pe antifraudă... mi-a arătat-o, pe care sunteți trecuți. O să vă ia din lista aia, să nu închideți firma, să nu închideți nimic. I-am zis că v-a fraierit contabila, o zis că astea-s povești de povești că o zis că așa zic toți și o zis no, no, uite ce putem face: Pentru mine nu trebuie nimic, pentru băieți câte o atenție 5, 5 Am crezut că leșin, am crezut că 55. No … Eu zic că-i ok ... 5,

Ce să zic, asta se poate și nici nu închideți firma, nici nu mai vin controale ... Acuma ... mai mult de atâta eu nu pot. Relevante sunt și următoarele convorbiri, din care rezultă că inculpata le-a sugerat persoanelor vătămate că, în lipsa intervenției ei, se expun inclusiv riscului unei pedepse cu închisoarea în regim de detenție: A.: Eu cum aș proceda, eu, dacă ar fi vorba de mine, asta micu îți întrerupe, adică nu e ic nici el dacă e acolo. Deci, ce știu eu din cazurile pe care le fac la judiciar din tribunale: Ce îi trei chestii false în acte aia îi doar cu ... nu știu ce, cu amenzi penale, ce îi peste clar, îi clar cu închisoare. C.: Cu executare ? A.: Da, deci îi nasol (...) A.: (...) Deci nu văd o chestie ok să se meargă înainte. Eu, dacă ar fi vorba de mine, aș încerca să stopez chestia asta. 5. Procesele-verbale în care au fost consemnate datele rezultate din percheziția informatică efectuată asupra telefonului mobil al inculpatei, din care rezultă că între aceasta și persoana vătămată B. ar fi avut loc următoarele conversații prin intermediul aplicației x: A.: Nu putem lăsa f mult că vin peste voi cu echipa de la ei (ș)i de la pol econ; am (ș)i acolo colegi; (...) B.: Hai să rezolvăm cu omul ăsta să scăpam de toți; A.: Să nu ajungem acolo. Am multe cazuri ca expert judiciar de astea. Nu câștigă clientul; Da să vedem Numa să fiu aptă să vorbesc că îs stereo; (...) B.: Facem să rezolvăm că și eu vreau să mă scap de problemele astea; A.: Da. Eu m-am gândit la o solu(ț)ie. Dacă ajută să închide(ț)i asta (ș)i să deschide(ț)i alta; să nu mai poată veni după; (...) A.: Ok. Vorbe(ș)te (ș)i cu G. că el a trecut prin situa(ț)ia aia grea (ș)i a văzut cum se pune problema (și) reac(ț)iona De asemenea, din conversațiile tip chat extrase în urma percheziției informatice asupra telefonului mobil al inculpatei rezultă că aceasta a beneficiat de sprijinul altor persoane, care și-au declinat în mod mincinos calitatea de inspector antifraudă, având în vedere următoarele: A.: Tre să mă ajuți cu un telefon dat iară ca de control J.: Ioi dar mu-s În stare de nimic A.: Îți scriu pe foaie scurt (...) A.: Tu doar tre să le zici bună ziua, firma x. sunt x și vă programez vineri la un control pe 2 ani deoarece am găsit f multe inadvertențe în declarații; apoi rezolv eu, să le zic ... plăți facturile mele măcar; J.: Vedem mâine. A.: Tre să mă ajuți cu un telefon dat Iară ca de control.

Procesul-verbal de prindere în flagrant, din care rezultă că la data de 27.11.2020 organele de poliție au constatat faptul că inculpata a primit suma de 10.000 euro de la numitul C.

Înscrisurile depuse la dosarul cauzei, din care reiese că nu erau programate acțiuni de inspecție fiscală sau controale fiscale la firma SC F. SRL .

Declarațiile date în calitate de inculpat de numitul G., acesta relatând următoarele: "Pe parcursul zilei de ieri, după ce mi s-a adus la cunoștință învinuirea, am realizat că există o posibilitate ridicată ca numita A. să fi creat într-adevăr o schemă frauduloasă pentru a-i prejudicia pe prietenii mei. (...) La un moment dat, spre sfârșitul lunii octombrie 2020, numita A. le-a adus la cunoștința persoanelor vătămate faptul că există o serie de neregularități în actele contabile, inclusiv faptul că unul din asociați a semnat unele documente fără a avea dreptul, prezentându-le această situație ca fiind susceptibilă de sancțiuni penale. Totodată, în aceleași împrejurări, A. le-a prezentat persoanelor vătămate faptul că urmează să aibă loc un control fiscal la firmele administrate de persoanele vătămate la începutul lunii noiembrie 2020. (...) Revin asupra celor declarate și precizez că eu am avut reprezentarea subiectivă a faptului că A. urma să intervină asupra funcționarilor ANAF și am acceptat să intru în "jocul" ei, deși în retrospectivă îmi dau seama că nu ar fi trebuit să o fac".

Declarațiile martorului H., director adjunct în cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 6 Oradea, care a arătat, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza de judecată, că nu a fost solicitat niciodată de către inculpată să rezolve favorabil situația unor controale financiare pentru firmele în care persoanele vătămate sunt asociate. Mai mult, a susținut că nu există angajat niciun inspector cu numele I. În drept, fapta inculpatei A. care, în perioada octombrie 2020 - 27.11.2020, beneficiind de ajutorul moral și material al altor persoane, a creat un scenariu fraudulos complex, în scopul obținerii de foloase materiale injuste de la persoanele vătămate B. și C. cărora le-a prezentat faptul neadevărat că societățile comerciale administrate de aceștia, și a cărei contabilitate o ținea inculpata, vor fi supuse unui control al inspectorilor antifraudă, iar situația contabilă și fiscală a firmelor prezintă mai multe neregularități ce pot antama răspunderea penală, context în care le-a pretins suma de 10.000 euro pentru a interveni pe lângă șeful Direcției Regionale Antifraudă Oradea, respectiv pe lângă inspectorii antifraudă din cadrul acestei instituții, în scopul mincinos al blocării unor constatări nefavorabile din partea organelor fiscale, sumă de bani pe care la data de 27.11.2020 a încasat-o în mod nemijlocit de la C., activitatea fiind surprinsă în flagrant, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune, prev. de art. 32 alin. (1) rap. la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. este închisoarea între 1 și 5 ani. Întrucât infracțiunea a rămas în formă tentată, limitele legale se reduc la jumătate, conform art. 33 alin. (2) din C. pen. Astfel, noile limite sunt între 6 luni și 2 ani și 5 luni închisoare. Față de gravitatea sporită a faptei, apreciată prin prisma modului și mijloacelor de comitere, instanța a apreciat că o pedeapsă orientată spre minimul special ar fi vădit disproporționată și ar echivala cu încurajarea tacită a autorilor acestor infracțiuni cu impact social deosebit, la săvârșirea unor fapte similare. Față de toate acestea, ținând seama de criteriile prevăzute de art. 74 din C. pen., instanța a apreciat că pentru prevenirea săvârșirii de noi fapte penale și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială este necesară aplicarea unei pedepse cu închisoarea care să fie orientată spre media limitelor legale. În ceea ce privește individualizarea modalității de executare, instanța a considerat că pedeapsa aplicată inculpatei, care este o persoană integrată în societate (este de profesie expert contabil, din anul 2019 este și expert judiciar, are un loc de muncă stabil), în vârstă de 41 de ani, aflată la primul contact cu legea penală, care a recunoscut parțial săvârșirea infracțiunii și a avut o conduită de colaborare cu organele judiciare, respectând toate obligațiile aferente măsurilor preventive, prezentându-se la fiecare termen și oferind explicații cu privire la acuzațiile care i se aduc, este suficientă și, chiar fără executarea acesteia în regim de detenție, inculpata nu va mai săvârșiri alte infracțiuni. În acest sens, instanța a considerat că pentru a stimula eforturile de autoeducare și de responsabilizare ale inculpatei, având în vedere toate circumstanțele personale ale acesteia, deja indicate, este suficientă suspendarea executării pedepsei. Astfel, instanța a concluzionat, din datele existente în cauză, că săvârșirea infracțiunii este un eveniment izolat în viața inculpatei. De asemenea, perspectiva executării pedepsei închisorii în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni (care ar atrage revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere și reținerea stării de recidivă) reprezintă un argument suficient pentru ca inculpata să-și cenzureze orice eventuale porniri infracționale ulterioare. Măsura de siguranță și măsura asiguratorie: în speță, întrucât telefonul mobil marca, cu seria x a fost folosit la săvârșirea infracțiunii de tentativă de înșelăciune, instanța a reținut că se impune luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale și menținerea măsurii sechestrului asigurator, instituit prin ordonanța procurorului din data de 14.12.2020. Prin notele scrise depuse înregistrate la data de 06.04.2021, în Dosarul nr. x/2020, persoanele vătămate B. și C. s-au constituit părți civile împotriva inculpatei, solicitând obligarea acesteia la plata următoarelor sume:154.533 RON, reprezentând daune materiale, după cum urmează: a) 4900 RON, cu titlu de cheltuieli pentru limitarea prejudiciului, conform raportului de lucru, analizelor lunare în perioada august - octombrie 2020, facturii și chitanței emise de expertul contabil K.; b) 133.633 RON, cu titlu de beneficiu nerealizat stabilit prin raportul de expertiză contabilă extrajudiciară emis de SC L. SRL, semnificând scăderea cifrei de afaceri în luna noiembrie a societății pe care o administrează și în care au calitatea de asociați. De asemenea, au solicitat obligarea inculpata la plata dobânzii legale aferente daunelor materiale și a sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale. Instanța a constatat că prejudiciile materiale invocate de către părțile civile nu decurg din infracțiunea de tentativă la înșelăciune, prev. de art. 32 alin. (1) rap. la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., ci din alte pretinse acțiuni sau omisiuni ale inculpatei, care nu au fost descrise în cuprinsul rechizitoriului și care excedează limitelor învestirii. Pretinsul prejudiciu material invocat s-ar fi produs în patrimoniile societăților comerciale administrate ori în care au calitatea de asociați persoanele vătămate B. și C., iar nu direct în patrimoniile persoanelor fizice, în condițiile în care sunt subiecți de drept diferiți. Întrucât reprezintă o condiție de admisibilitate a acțiunii civile ca prejudiciul să decurgă din fapta descrisă în actul de sesizare, sub acest aspect, a respins, ca inadmisibilă, acțiunile civile exercitate în cauză. Referitor la daunele morale solicitate, s-a reținut că acțiunea inculpatei a fost o sursă de disconfort psihic pentru părțile civile, că inculpata a încercat să le inducă părților civile convingerea că, în lipsa intervenției ei, se expun perspectivei unor pedepse cu închisoarea în regim de detenție. În continuare, s-a avut în vedere că sumele de bani ce urmează a se acorda cu titlu de daune morale trebuie să aibă efecte compensatorii pentru victime și să nu constituie o pedeapsă pecuniară pentru inculpată, în sarcina căreia urmează să fie stabilită o pedeapsă pentru infracțiunea comisă. Date fiind toate acestea, instanța a apreciat că suma de 5.000 RON pentru fiecare parte civilă, cu titlu de daune morale, reprezintă o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul nepatrimonial suferit. Pe cale de consecință, au fost admise, în parte, cererile părților civile de obligare a inculpatei la plata de daune morale și, pe cale de consecință, obligată inculpata A. la plata a câte 5000 RON pentru fiecare parte civilă. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpata A. solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea sa și exonerarea de plata oricăror despăgubiri civile. În motivarea apelului s-a arătat că se impunea achitarea inculpatei conform art. 16 lit. b) ambele teze din C. proc. pen. și art. 16 lit. c) din C. proc. pen. Nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii, respectiv că folosul patrimonial obținut de inculpată a fost unul injust, ci acesta reprezenta contravaloarea muncii prestate ca expert contabil pentru mai multe societăți aparținând părților civile. Inculpata nu a negat niciun moment că a indus în eroare părțile civile, prezentându-le în mod nereal că societățile lor ar urma să fie supuse unui control. A afirmat doar că neregulile constatate de-a lungul activității sale au fost reale, prezentând unele dintre ele încă de la urmărirea penală, iar altele în fata instanței. Nu există o legătură între modalitatea frauduloasă de obținere și caracterul injust al folosului, pentru că modalitatea frauduloasă (deci injustă cu alte cuvinte) poate conduce la obținerea unui folos just, cum e cazul în speță. Justețea folosului este dată de faptul că sumele obținute de inculpată erau datorate acesteia. Dacă legiuitorul ar fi considerat că modalitatea frauduloasă este suficientă pentru existența infracțiunii nu ar fi adăugat termenul de injust celui de folos. Societățile comerciale sunt ficțiuni juridice, dar ele sunt înființate, conduse și desființate de către persoane fizice. Este real că în drept societățile sunt angrenate în raporturi juridice, dar, în fapt persoane fizice tratează cu persoane fizice în încheierea și derularea oricăror contracte. Pe bună dreptate inculpata a considerat că a încheiat o înțelegere cu persoane fizice să presteze o muncă și să fie remunerată pentru ea. Dacă acționa legal trebuia să acționeze în judecată societățile comerciale. Acționând ilicit ea a indus în eroare persoane fizice și nu juridice (acestea pot fi induse în eroare tot numai prin intermediul persoanelor fizice de altfel), pentru că în opinia sa persoanele juridice se angajaseră să o plătească pentru munca depusă. În fața instanței de fond a depus acte detaliate cu privire la datoriile către inculpată ale celor două părți civile, care se ridică la suma totală de 61.625 RON pentru prestările de servicii contabilitate în anii 2019 și 2020. A arătat că obligarea inculpatei la despăgubiri civile este nelegală. Orice infracțiune având ca subiect pasiv o persoană fizică îi provoacă evident unele suferințe. Trebuie făcută însă distincția între suferința implicită cauzată de infracțiune și o suferință suplimentară, cauzată de urmări ale infracțiunii neprevăzute de lege, dar apreciată de instanță drept certă. A considerat că în cazul infracțiunilor contra patrimoniului s-ar putea pune problema unei astfel de suferințe psihice doar dacă subiectul pasiv a pierdut un bun cu o deosebită valoare sentimentală pentru el, pierdere care să fie ireparabilă fizic. Prin Decizia penală nr. 1376/A/2021 din 10 noiembrie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția penală pronunțată în Dosarul nr. x, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de inculpata A., împotriva Sentinței penale nr. 997 din data de 12 iulie 2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a desființat-o în parte, cu privire la soluționarea laturii civile. A pronunțat o nouă hotărâre în aceste limite și a înlăturat dispoziția de obligare a inculpatei la plata sumelor de câte 5.000 RON cu titlu de daune morale către părțile civile B. și C. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia. Pentru a decide astfel, verificând legalitatea și temeinicia sentinței apelate prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu conform art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., curtea de apel a constatat următoarele: Într-o primă analiză, curtea de apel a constatat că instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt în baza materialului probator și a dat faptei o legală încadrare juridică. Astfel, sunt îndeplinite condițiile de tipicitate, cu referire la elementele obiective ale infracțiunii, și de vinovăție, ca element subiectiv din conținutul incriminării. În mod întemeiat s-a reținut ca, stare de fapt, că în perioada octombrie 2020 - 27.11.2020, beneficiind de ajutorul moral și material al altor persoane, inculpata apelantă A. a creat un scenariu fraudulos complex, în scopul obținerii de foloase materiale injuste de la persoanele vătămate B. și C., cărora le-a prezentat faptul neadevărat că societățile comerciale administrate de aceștia, și a căror contabilitate o ținea inculpata, vor fi supuse unui control al inspectorilor antifraudă, iar situația contabilă și fiscală a firmelor prezintă mai multe neregularități ce pot antrena răspunderea penală, context în care le-a pretins suma de 10.000 euro pentru a interveni pe lângă șeful Direcției Regionale Antifraudă Oradea, respectiv pe lângă inspectorii antifraudă din cadrul acestei instituții, în scopul mincinos al blocării unor constatări nefavorabile din partea organelor fiscale, sumă de bani pe care la data de 27.11.2020 a încasat-o în mod nemijlocit de la C., activitatea fiind surprinsă în flagrant. Inculpata A. a creat un scenariu fraudulos, în scopul de a le induce persoanelor vătămate convingerea că societățile pe care le administrează sau în care au calitatea de asociați urmează să fie supuse unui control fiscal, în urma căruia este iminentă tragerea lor la răspunderea penală, existând inclusiv perspectiva aplicării unor pedepse cu închisoarea în regim de detenție, pentru ca persoanele vătămate să ajungă în situația de a-i cere sprijinul. Inculpata a beneficiat de sprijinul unei persoane încă neidentificate, care și-a declinat în mod mincinos calitatea de inspector antifraudă, cerându-i persoanei vătămate B. să-i transmită actualei contabile să-l contacteze telefonic pentru a discuta problema. De față cu persoanele vătămate, inculpata l-a contactat pe pretinsul inspector antifraudă, de la care a obținut o amânare, după care a avut o conversație telefonică cu o persoană despre care a pretins în mod mincinos că este "H.", șeful Antifraudă, pe care l-a întrebat dacă I. "e dobermanul instituției", dându-le persoanelor vătămate impresia că este foarte exigent. Doar după toate acestea, inculpata a început să susțină că ar putea preveni controlul cu ajutorul șefului Antifraudă Oradea, simulând o conversație telefonică în acest sens. Întrucât la săvârșirea infracțiunii inculpata s-a folosit de mijloace frauduloase, respectiv a angrenat în activitatea infracțională alte persoane care aveau rolul de a întări convingerea persoanelor vătămate cu privire la iminența unor verificări contabile și fiscale, prin solicitarea unor informații de la persoana vătămată C. referitoare la anumite semnături pretins false depuse pe unele scripte emise de societățile persoanelor vătămate, au fost reținute dispozițiile art. 244 alin. (2) din C. pen. Un alt mijloc fraudulos a constat în conversația purtată de către inculpată cu pretinsul șef ANAF Oradea, care a fost pusă pe modul speaker, pentru ca persoanele vătămate să poată constata în mod nemijlocit consistența celor susținute de către inculpată. În drept, în mod întemeiat s-a reținut că starea de fapt se circumscrie întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune, prev. de art. 32 alin. (1) rap. la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. În propria apreciere a materialului probator, instanța de apel a reținut că fapta imputată inculpatei în materialitatea sa, precum și în ceea ce privește latura subiectivă, au fost dovedite cu probele și mijloacele de probă administrate în cauză. Instanța de apel și-a însușit aprecierile derivate din interpretarea detaliată și coroborată a mijloacelor de probă administrate în cauză, pe care le-a expus instanța de fond în motivare. Totodată a observat că inculpata nu contestă în apel starea de fapt reținută și încadrarea juridică a faptei, recunoscând inducerea în eroare a persoanelor vătămate. Ceea ce contestă inculpata este caracterul injust al folosului pe care urmărea să îl obțină, afirmând că suma pretinsă reprezenta de fapt contravaloarea serviciilor de contabilitate prestate pentru firmele persoanelor vătămate în perioada anilor 2019 și 2020, astfel că s-a considerat îndreptățită să obțină această sumă în modalitatea descrisă. Cu privire la caracterul injust al folosului patrimonial urmărit de inculpată, și-a însușit argumentația instanței de fond, potrivit căreia pentru recuperarea sumelor de bani datorate de persoanele juridice - societățile comerciale pentru care a prestat servicii de contabilitate - inculpata avea deschisă calea acțiunilor în justiție având ca obiect litigii de muncă și nu acțiunile de inducere în eroare a persoanelor fizice reprezentante ale societăților comerciale. Prin urmare, faptul că societățile comerciale ar fi avut datorii față de inculpată nu justifică acțiunile acesteia de inducere în eroare a persoanelor fizice - persoane vătămate în prezenta cauză - prin crearea unui scenariu fabulos și fraudulos, nu conferă caracter licit acestor acțiuni și nu exonerează inculpata de răspundere penală. Nu s-au formulat cereri subsidiare referitoare la individualizarea pedepsei și a modalității de executare. Apelul inculpatei este fondat în ceea ce privește greșita obligare a acesteia la plata de daune morale către părțile civile. Astfel, inculpata a fost trimisă în judecată și condamnată pentru tentativa la infracțiunea de înșelăciune, care este o infracțiune îndreptată împotriva patrimoniului, nesusceptibilă de a cauza suferințe fizice sau morale care să îndreptățească persoana vătămată la despăgubiri morale. Prin natura ei, infracțiunea de înșelăciune vizează patrimoniul persoanei, iar nu demnitatea acesteia și de principiu în cazul infracțiunilor contra patrimoniului acordarea de daune morale este admisibilă numai în cazul în care acest patrimoniu este văduvit de obiecte de o mare valoare sentimentală pentru persoana vătămată. În speța de față nu ne aflăm însă într-o astfel de situație, astfel că sub acest aspect apelul inculpatei a fost admis și a fost desființată în parte hotărârea atacată, cu consecința înlăturării dispoziției de obligare a inculpatei la plata sumelor de câte 5.000 RON cu titlu de daune morale către părțile civile B. și C. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Văzând și prevederile art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs în casație inculpata A. prin apărător ales, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie prin prisma cazului de recurs în casație art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., solicitând admiterea recursului în casație, casarea deciziei instanței de apel în în consecință a se dispune achitarea inculpatei, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) și c) din C. proc. pen. pentru comiterea infracțiunii de tentativă la înșelăciune prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. Inculpata prin apărător ales a arătat în dezvoltarea motivelor recursului în casație, în scris că în realitate, starea de fapt se prezintă în felul următor: În cursul lunii iulie 2020, în baza relației de prietenie cu numitul G. (fost concubin al inculpatei) și la insistențele acestuia a început o colaborare cu societățile comerciale administrate de numiții B. și C., în vederea realizării activităților de contabilitate pentru firmele respective. Firmele administrate de cei doi prezentau o serie de neregularități în ceea ce privește activitatea de contabilitate, neregularități la care a făcut referire pe parcursul procesului. În vederea colaborării despre care a convenit cu aceștia, pentru activitatea ce urma a fi desfășurată, a stabilit onorariul aferent societăților pentru care urma să desfășoare activități de contabilitate, astfel cum rezultă din declarația de inculpat dată în fața Judecătoriei Cluj-Napoca în ședința publică din data de 18 iulie 2021, coroborat cu înscrisurile depuse la dosar. Observând, în activitatea sa de contabilitate cu societățile aparținând persoanelor vătămate, în comportamentul numiților B. și C. o tendință spre eludarea normelor fiscale și sustragerea de la plata facturilor, inculpata a considerat că același lucru se va întâmpla și cu facturile aferente serviciilor de contabilitate pe care le-a desfășurat pentru firmele administrate de aceștia, astfel că a început să insist să achite facturile, toate fiind restante și munca sa efectuată. A menționat faptul că, sumele pe care societățile numiților B. și C. i le datorează, se ridică la 47.525 RON, aspect ce a rezultat din rapoartele lunare de monitorizare, anexate la dosar. "Scenariul" pe care inculpata l-a creat pentru achitarea facturilor restante, a avut la bază o sumă de bani pe care aceștia i-o datorau în mod legal, acest lucru fiind dovedit prin probele administrate în cauză și chiar acceptat de către instanțele de fond, respectiv de apel, care nu au contestat faptul că sumele pe care le-a solicitat îi erau datorate. Având în vedere starea de fapt, consider antrenarea răspunderii penale pentru infracțiunea de tentativă la înșelăciune, astfel cum aceasta a fost descrisă prin actul de sesizare al instanței, ca fiind nelegală, ca urmare a lipsei elementelor de tipicitate ale infracțiunii de înșelăciune, dat de folosul patrimonial injust urmărit prin comiterea infracțiunii de înșelăciune, care lipsește cu desăvârșire din conținutul acțiunii așa-zise infracționale desfășurată de inculpată. Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune, elementul material al infracțiunii de înșelăciune constă în acțiunea de inducere în eroare realizată, fie printr-o acțiune constând în prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca falsă a unei fapte adevărate, cu scopul special de a obține un folos patrimonial injust. Un aspect deosebit de important ce trebuie avut în vedere în acest context, este în ce măsură manoperele dolosive folosite cu scopul de a induce în eroare trebuie să prezinte sau nu o aparență de legalitate. În acest context a considerat că o "condiție suplimentară pentru a se reține infracțiunea de înșelăciune este aceea ca manoperele dolosive utilizate de autor să aibă o aparență de legalitate, întrucât numai în aceste condiții se poate pune problema afectării bunei-credințe a victimelor, determinate în urma amăgirii să dea ori să facă ceva fără un real echivalent, suferind în final o pagubă patrimonială. Mai exact, în esență, intenția autorilor de a obține foloase patrimoniale injuste este mascată tocmai de mijloacele de inducere în eroare folosite, ce au aparență licită, astfel încât persoana vizată este încredințată că autorii urmăresc obținerea unor foloase patrimoniale juste, în desfășurarea unor raporturi patrimoniale legale. Prin urmare, acțiunile de amăgire trebuie să aibă un caracter aparent legal (spre exemplu, inducerea în eroare a persoanei vătămate în sensul că a câștigat un premiu cu valoare mare, urmată de solicitarea plății unor texte vamale imaginare pentru a intra în posesia respectivului premiu) ori cel puțin echivoc (spre exemplu, solicitarea adresată victimei de a da sume de bani, sub pretextul că o rudă a acesteia este implicată într-un accident rutier, cu motivarea că este nevoie de bani - situație în care sumele pretinse pot fi, virtual, folosite în scopuri licite, respectiv pentru despăgubirea victimei sau plata de onorarii avocațiale). În situația în care, însă, manoperele dolosive au un vădit caracter nelegal, nu se mai poate reține faptul că persoanele vătămate au fost induse în eroare, că le-a fost încălcată bună-credința în desfășurarea raporturilor juridice patrimoniale, ori că le-a fost redusă ori înlăturată capacitatea de a reacționa corespunzător atunci când sunt supuși unor acțiuni de amăgire, întrucât intenția autorilor de a obține foloase patrimoniale injuste este evidentă." Cu alte cuvinte, pentru a putea reține componenta de inducere în eroare din conținutul infracțiunii de înșelăciune, trebuie să avem în mod evident o acțiune care se bucură de o aparență de legalitate. Or, în situația dedusă judecății, având în vedere faptul că foloasele materiale au fost solicitate în scopul evitării unui control ANAF, deci în scopul eludării dispozițiilor legale, persoanele așa-zise vătămate, cunoscând destinația în care vor ajunge banii pe care urmează să îi dea, nu se poate vorbi de o aparență de legalitate a acțiunii de inducere în eroare, deoarece tocmai acțiunea pentru care ei au ales și au acceptat să plătească o sumă de bani este una vădit ilicită, putând face chiar obiectul unei infracțiuni prevăzute de legea penală. Prin urmare, nu poate fi vorba de vreo încălcare a bunei-credințe a persoanelor vătămate, cât timp acțiunea de inducere în eroare a avut la bază o conduită vădit ilegală, constând în comiterea unei infracțiuni de corupție, cunoscută și acceptată de către persoanele vătămate. Practica și doctrina este relevantă cu privire la împrejurarea că dispozițiile art. 244 din C. pen. ocrotesc numai relații sociale de ordin patrimonial cu caracter aparent licit. De exemplu, în situația în care autorul comercializează către o persoană o cantitate de făină de grâu pretinzând că este cocaină, primind și o sumă mare de bani drept echivalent (în condițiile în care cocaina are prețuri extrem de ridicate în tranzacții), ar rezulta teoretic că persoana ce a comercializat produsul poate fi trasă la răspundere pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune în dauna cumpărătorului. În acest sens, pur formal, sunt îndeplinite toate cerințele dispozițiilor art. 244 alin. (1) din C. pen.: autorul a prezentat o faptă mincinoasă ca fiind adevărată (că bunul tranzacționat este cocaină, în realitate fiind făină), a urmărit obținerea unui folos material injust (constând într-o sumă de bani disproporționate de mare raportat la valoarea făinii), producându-se și o pagubă în patrimoniul cumpărătorului (suma de bani ce reprezintă diferența între prețul obișnuit al cocainei și prețul făinii). S-a apreciat însă, că, în mod evident, în exemplul expus mai sus autorul nu poate fi tras la răspundere penală pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune. Astfel, comercializarea și posesia de cocaină sunt activități interzise de lege, fiind incriminate de Legea nr. 143/2000 prin dispozițiile ce reglementează infracțiunile de trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri de mare risc, fără drept. În aceste condiții, scopul autorului de a obține foloase materiale inju