ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 16 decembrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpata A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 32 din 31 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a constatat că prin sentința penală nr. 130 din data de 12 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în declarații în formă continuată, prevăzută de art. 326 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, s-a constatat că actele materiale ale infracțiunii de fals în declarații, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată în prezenta cauză intră în conținutul aceleiași infracțiuni, de fals în declarații în formă continuată prevăzută de art. 326 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., pentru care s-a dispus condamnarea anterioară.

În temeiul art. 37 din C. pen. a fost recalculată pedeapsa pentru infracțiunea de fals în declarații în formă continuată prevăzută de art. 326 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (fapte din perioada iulie 2013 - septembrie 2017), stabilind pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

În temeiul art. 91, 92 din C. pen. a fost dispusă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare, stabilind un termen de supraveghere de 3 ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a deciziei penale 149/RC/2021, pronunțate de Î.C.C.J., secția Penală, respectiv 08.04.2021.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Neamț, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

S-a constatat că, potrivit relațiilor înaintate de Serviciul de Probațiune Neamț, inculpata a frecventat un program de reintegrare socială, dispus prin sentința penală nr. 130/2018 a Curții de Apel Bacău, astfel că față de inculpată nu va mai fi dispusă una dintre obligațiile prevăzute de art. 93 alin. (2) din C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen. s-a impus inculpatei prestarea de 80 de zile de muncă în folosul comunității.

S-a constatat că această obligație, care a fost anterior dispusă și prin sentința penală nr. 130/2018 a Curții de Apel Bacău, care a fost integral executată, astfel după cum rezultă din relațiile înaintate de Serviciul de Probațiune Neamț, motiv pentru care nu s-au mai stabilit instituții.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., i s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen.

În temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a fost lăsată nesoluționată latura civilă a cauzei.

În conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus desființarea înscrisurilor falsificate, respectiv declarațiile fiscale D100 depuse de inculpată la A.J.F.P. Neamț, aferente lunilor ianuarie 2015, februarie 2015, martie 2015, aprilie 2015, iunie 2015, iulie 2015, august 2015, septembrie 2015, octombrie 2015, noiembrie 2015, decembrie 2015, ianuarie 2016, februarie 2016 și martie 2016.

În conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligată inculpata să plătească statului suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, inculpata A. și partea civilă ANAF - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț.

Prin decizia penală nr. 84/A din 28 februarie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpata A. împotriva sentinței penale nr. 32 din data de 31 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020.

S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:

S-a înlăturat dispoziția de aplicare a art. 37 din C. pen. în temeiul căreia a fost recalculată pedeapsa pentru infracțiunea de fals în declarații în formă continuată, prevăzută de art. 326 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (fapte din perioada iulie 2013 - septembrie 2017).

În baza art. 396 alin. (1) și (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații în formă continuată (14 acte materiale), prevăzută de art. 326 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (faptă comisă în perioada ianuarie 2015 - 10 mai 2016), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

S-au menținut dispozițiile sentinței penale apelate vizând achitarea inculpatei A. sub aspectul infracțiunii de delapidare, latura civilă și desființarea de înscrisuri.

În baza art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) din C. proc. pen., a obligat inculpata la plata sumei de 1.000 RON (proporțional cu fapta pentru care se va dispune încetarea procesului penal, astfel cum a fost reconfigurată). În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în fond, precum și cele avansate în apel vor fi lăsate în sarcina statului.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și de partea civilă A.N.A.F. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț împotriva aceleiași sentințe penale.

Împotriva acestei decizii penale a formulat cerere de recurs în casație inculpata A..

Prin motivele formulate de recurenta A. s-a solicitat, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen.. admiterea în principiu a cererii de recurs în casație.

Pe fond, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.., s-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale nr. 84/A din 28.02.2023 și rejudecând cauza:

În principal, achitarea sub aspectul săvârșirii infracțiunilor imputate în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., iar în subsidiar, încetarea procesului penal, fiind incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.

În dezvoltarea motivului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., s-a apreciat că se impune achitarea, ca urmare a absenței tipicitații infracțiunii de fals în declarații.

S-a arătat că elementul material al infracțiunii de fals în declarații constă într-o acțiune (declararea necorespunzătoare a adevărului). Astfel, a considerat că nu pot fi reținute ca acte materiale în conținutul acestei infracțiuni, inacțiuni precum nedepunerea declarațiilor D100 la A J.F.P. Neamț, deși avea obligația prin lege să le depună. Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că a comis infracțiunea de fals în declarații în formă continuată (14 acte materiale) prev. de art. 326 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., fapta consumată la momentul depunerii la organul fiscal a primei declarații D100 cu conținut nereal (pentru luna ianuarie 2015) și epuizată la momentul depunerii la același organ fiscal a ultimei declarații D100 cu conținut nereal (D100 pentru luna martie 2016, depusă la organul fiscal, la data de 10.05.2016).

În continuare, recurenta a prezentat argumente care sprijină concluzia că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații. Astfel, s-a arătat că poate fi avansat ca un argument juridic viabil conținutul declarației D100, ce menționează că necompletarea corectă a declarației reprezintă "fals în acte publice". Așadar, s-a apreciat că nedepunerea declarației sau menționarea sumei "0" reprezintă o nerespectare a obligațiilor de furnizare către organele fiscale a informațiilor necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale (art. 336 pct. 1 lit. r) rap. la art. 58 alin. (1) Codul de procedură fiscală, reglementată expres drept contravenție.

Așadar, s-a considerat că nu sunt întrunite condițiile tipicității obiective ale infracțiunii de fals în declarații: declarația în sine nu servea la producerea de consecințe juridice (ea urmând a fi coroborată cu alte declarații informative, precum și cu documentele biroului notarial), respectiv putea face obiectul rectificării fiscale, așa cum s-a și întâmplat în cazul de față.

Referitor la încetarea procesului penal și incidența prescripției răspunderii penale, s-a arătat că prin decizia nr. 358/2022, Curtea Constituțională a stabilit natura simplă a deciziei nr. 297/2018. Astfel, s-a arătat că incidența prescripției răspunderii penale se verifica, începând cu data publicării deciziei nr. 297/2018 strict prin raportare la dispozițiile privind termenul general, aceeași concluzie fiind promovată și de instanța supremă, complet HP, în decizia nr. 67/2022.

Așadar, la momentul pronunțării deciziei recurate, discuțiile privind incidența în teorie a prescripției răspunderii penale urmare a deciziilor Curții Constituționale nu mai era în sine contestată. S-a arătat că prin decizia penală nr. 84/A din 28.02.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins solicitarea recurentei de a constata împlinit termenul prescripției răspunderii penale și de a dispune încetarea procesului penal pentru întreaga unitate infracțională.

S-a susținut că acțiunile din structura infracțiunii continuate care au făcut obiectul sesizării instanței fac parte din aceeași unică infracțiune continuată, săvârșită cu începere din luna iulie 2013 și până în luna martie 2016 (conform celor stabilite, în mod judicios, de instanța de apel).

Prin urmare, s-a apreciat că soluția corectă ar consta în reunirea tuturor actelor materiale într-o unică infracțiune continuată, constatându-se intervenția prescripției răspunderii penate pentru întreaga unitate de infracțiune, pentru unica infracțiune care i-a fost, în realitate, imputată.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului în casație raportat la cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. și în aplicarea directă a dispozițiilor art. 6 din CEDO, încetarea procesului penal pentru întreaga unitate infracțională ce i-a fost imputată.

De asemenea, a fost formulată în temeiul dispozițiilor art. 92 alin. (7) C. proc. pen.., art. 146 lit. d) din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., text ce contravine dispozițiile art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2), art. 23 alin. (12) și art. 24 alin. (1) din Constituție, respectiv prevederilor art. 6 parag. 1 teza I din Convenția europeană a drepturilor omului, solicitând sesizarea Curții Constituționale, prin încheiere motivată, cu judecarea excepției.

În esență, potrivit textului de lege criticat este posibilă casarea doar a deciziilor prin care în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal. În situația diametral opusă, în care în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal, hotărârea astfel pronunțată nu poate face obiectul recursului în casație. O astfel de soluție legislativă se apreciază că aduce atingere dreptului la un proces echitabil din perspectiva egalității de arme. Prin urmare, s-a apreciat că există o îngrădire nejustificată a liberului acces la justiție, în condițiile în care nu se mai poate promova o cale extraordinară de atac raportat la existența unor probe (încă din cursul procesului) din care rezultă fără niciun dubiu incidența unei cauze de încetare a procesului penal.

Prin încheierea din 07 iunie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurenta inculpată A. împotriva deciziei nr. 84/A din 28 februarie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020 și a trimis cauza, în vederea judecării recursului în casație, la completul C3, în compunere de 3 judecători.

Judecătorul de filtru, în ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., a reținut că motivele arătate prin care se critică că în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal pentru întreaga unitate infracțională ce i-a fost imputată, nu pot fi încadrate în niciun caz de recurs în casație.

Recursul în casație nu se poate transforma într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele. Acesta își menține caracteristica de exercitare numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv a legalității hotărârii anterior pronunțate.

În consecință, din perspectiva formalismului unei cereri de recurs în casație, s-a constatat că cererea formulată de recurenta A., îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., recursul în casație urmând a fi examinat doar prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în limitele precizate prin prezenta încheiere.

Prin decizia penală nr. 446/RC din 06 septembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurenta inculpată A. împotriva deciziei nr. 84/A din 28 februarie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

Prin sentința penală nr. 647 din 01 octombrie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2025, s-a admis în principiu cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva încheierii din data de 07 iunie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2023.

S-a admis cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva aceleiași încheieri. S-a anulat, în parte, încheierea atacată și s-a dispus rejudecarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpata A., cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții ale încheierii atacate care nu contravin sentinței și s-a trimis la repartizare aleatorie cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 84/A din 28 februarie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, în conformitate cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând, prioritar, la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 434, art. 435 și art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., se constată că prin încheierea din 07 iunie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru a constatat că acestea sunt îndeplinite.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că, formal, criticile invocate de inculpata A. nu se circumscriu în conținutul dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Se constată că ceea ce critică recurenta este faptul că, în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal pentru întreaga unitate infracțională ce i-a fost imputată, cu referire la sentința penală nr. 130 din data de 12 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin care s-a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în declarații în formă continuată prevăzută de art. 326 din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., raportat la faptul că actele materiale ale infracțiunii de fals în declarații, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată în prezenta cauză intră în conținutul aceleiași infracțiuni, de fals în declarații în formă continuată prevăzută de art. 326 din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., pentru care s-a dispus condamnarea anterioară.

Or, se constată că, prin decizia recurată, s-a înlăturat dispoziția de aplicare a art. 37 din C. pen. în temeiul căreia a fost recalculată pedeapsa pentru infracțiunea de fals în declarații în formă continuată, prevăzută de art. 326 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (fapte din perioada iulie 2013 - septembrie 2017).

În baza art. 396 alin. (1) și (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații în formă continuată (14 acte materiale), prevăzută de art. 326 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (faptă comisă în perioada ianuarie 2015 - 10 mai 2016), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În realitate, recurenta solicită să se constate că actele materiale ale infracțiunii de fals în declarații, pentru care s-a dispus încetarea procesului penal în prezenta cauză intră în conținutul aceleiași infracțiuni, de fals în declarații în formă continuată prevăzută de art. 326 din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., pentru care s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 9 luni închisoare prin sentința penală nr. 130 din data de 12 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și, astfel, să se dispună încetarea procesului penal și pentru infracțiunea de fals în declarații în formă continuată prevăzută de art. 326 din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., pentru care a fost condamnată.

Prin urmare, recurenta nu invocă aspecte de nelegalitate din perspectiva cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., întrucât nu critică o greșită încetare a procesului penal, ci solicită o extindere a încetării procesului penal și cu privire la fapte pentru care a fost condamnată prin hotărâri anterioare, însă aceste critici nu se circumscriu cazului de recurs în casație invocat.

Or, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație, împrejurare care atrage nerespectarea condiției de admisibilitate prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a provoca o verificare pe fond a căii extraordinare de atac formulate, condiție neîndeplinită în speță.

Prin urmare, admisibilitatea recursului în casație nu presupune doar îndeplinirea unei condiții formale a indicării unuia dintre cazurile prevăzute de lege, dacă nu este îndeplinită și condiția ca dezvoltarea motivului de recurs în casație să susțină măcar aparent criticile pe care legiuitorul le-a considerat a fi posibil să fie examinate în cadrul acestei căi extraordinare de atac.

Îndeplinirea formală a unei condiții din art. 440 C. proc. pen., ca de exemplu indicarea unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casație. Astfel, indicarea unui caz de recurs în casație dintre cele prevăzute de lege și susținerea unor considerente care nu au legătură cu respectivul caz de casație, nu permit instanței examinarea unei hotărâri definitive, astfel încât o atare cale de atac apare ca inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, constatând că cererea de recurs în casație nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât motivele invocate în cuprinsul cererii nu se circumscriu în conținut cazului de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., acesta fiind invocat în mod formal, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva deciziei nr. 84/A din data de 28 februarie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul- inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva deciziei nr. 84/A din data de 28 februarie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurenta-inculpată la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 decembrie 2025.